Telegramă de la Ambasada SUA din Pakistan către Departamentul de Stat [1]
Islamabad, 18 mai 1978, 1148Z
- Subiect: Pakistanul și SUA în urma loviturii de stat de la Kabul. Ref: A. Islamabad 4727; B. Islamabad 4630; C. Stat 119925; D. Kabul 3836; E. Islamabad 4348; F. Kabul 4018; G. Teheran 4547.[2]
1. După cum ne spun toate contactele noastre, de la generalul Zia în jos, schimbarea bruscă de guvern și de orientare în Afganistan este un eveniment istoric, plin de implicații imediate în materie de securitate pentru țările apropiate din Orientul Mijlociu și Asia de Sud și cu efecte importante asupra intereselor strategice ale marilor puteri din această zonă. Ofițerii ambasadelor care călătoresc în Pakistan după lovitura de stat de la Kabul au observat un sentiment de tristețe și traumă predominant în majoritatea comentariilor oferite acum de pakistanezi din toate categoriile sociale și, într-adevăr, națiunea – sau cel puțin formatorii săi de opinie – pare a fi într-o stare de șoc.[3]
2. Pentru a înțelege pe deplin semnificația schimbărilor din Afganistan pentru pakistanezi, este important să ne amintim că, în cea mai mare parte a istoriei acestei părți a lumii – cel puțin până la venirea europenilor pe mare, în urmă cu aproximativ 400 de ani – Afganistanul a fost atât ruta militară, cât și culturală către Asia de Sud. Pe măsură ce Imperiul Britanic din India a luat formă, politica britanică a încercat să blocheze această rută, promovând un rol clasic de tampon pentru ceea ce avea să devină Afganistanul. Înlocuirea țarilor cu bolșevicii și a Raj-ului britanic cu swaraj (autoguvernare) nu a schimbat fundamental această situație, iar Afganistanul a rămas un tampon în contextul războiului rece.
3. Aceasta nu este o simplă divagație istorică. Mai degrabă, acestea sunt fapte fundamentale care stau la baza gândirii și a relațiilor popoarelor și statelor din această regiune, anterioare epocilor Dulles și Ayub Khan, dar încorporate, în esență intacte, în prima noastră relație de securitate cu Pakistanul. Atunci când liderii de opinie din această țară se adresează acum nouă pentru a-și exprima îngrijorarea și neliniștea cu privire la viitorul Pakistanului, având în vedere pierderea aparentă a acestui tampon împotriva Asiei Centrale sovietice, ei au în minte aceste realități istorice larg percepute și reacționează cu o preocupare instinctivă pentru supraviețuirea națională. Întoarcerea către SUA pentru reasigurare în acest moment este, de asemenea, un fel de revenire la principiile anterioare, deoarece relația dintre SUA și Pakistan după război a fost cea mai puternică, ca alianță antisovietică, concentrată asupra URSS (și Afganistan).
4. Dacă ar fi vorba doar de incertitudinile din situația afgană, acestea ar fi suficient de deranjante pentru mulți pakistanezi. Dar schimbarea rolului Afganistanului ar putea, de asemenea, să fi distrus – cel puțin pentru moment – orice perspectivă firavă de continuare a încălzirii relațiilor indo-pakistaneze, descrise acum de consilierul pentru afaceri externe, Agha Shahi, ca și cum s-ar fi „întors de la zero”. Recunoașterea rapidă de către India a noului regim de la Kabul – oricât de justificată în ochii Delhi-ului și binevenită în ochii Kabulului – a resuscitat destul de repede toate vechile shibboleths despre relația indo-sovietică (bazată pe acordul lor din 1971).[4] La nivel oficial, și chiar mai larg în țară, există o suspiciune reînnoită cu privire la ceea ce pun la cale isteții hinduși de data aceasta, combinată cu o prezumție că este de rău augur pentru Pakistan. Chiar și acei pakistanezi care își percep propria paranoie, subliniază că paranoicii pot avea dușmani reali.
5. Există o mare dezamăgire în rândul contactelor noastre pakistaneze că SUA nu au spus mai multe în mod critic față de evenimentele sângeroase de la Kabul de la sfârșitul lunii aprilie. În mod oficial, am fost presați, atât la nivel bilateral, cât și în contextul CENTO (n.r. Central Treaty Organization), să prezentăm dovezi concrete despre ceea ce ne propunem să facem în legătură cu schimbările care au avut loc în Afganistan pentru a ne asigura că virusul dezlănțuit acolo în aprilie nu se va răspândi în Iran și Pakistan în lunile și anii următori. În timp ce, ca o chestiune practică, guvernul pakistanez a adoptat, în mod public, o atitudine de așteptare, la fel ca a noastră și a Iranului, liderii pakistanezi se simt dezamăgiți de faptul că, chiar și în conversațiile private, nu am avut nimic mai mult de oferit decât o dorință de consultare și de evaluare, pe care ambasadorul Sullivan a numit-o în mod corect „terci subțire”.
6. Mulți pakistanezi doresc o relație strânsă și continuă între SUA și Pakistan, bazată pe încredere, cooperare și loialitate, astfel încât reacția noastră de până acum a fost de două ori dezamăgitoare. Desigur, unii vor considera că aceasta nu este decât cea mai recentă dezamăgire a SUA față de Pakistan, începând cu sprijinul nostru pentru India în 1962, eșecul nostru de a ajuta Pakistanul în 1965 și 1971 și presiunile noastre de acum pentru a refuza Pakistanului uzina de reprocesare nucleară de care simte că are nevoie. Mulți văd, de asemenea, această situație ca parte a unei lipse mai largi de hotărâre din partea SUA și ca o consecință a traumelor noastre din Watergate, Angola și Vietnam; divergențele dintre SUA și Pakistan privind politica față de Cornul Africii vor fi, de asemenea, citate ca dovadă a acestei lipse de hotărâre a SUA. Iar acest lucru vine din partea celor care sunt încă favorabili intereselor noastre aici.
7. Acei pakistanezi care se opun, de fapt, intereselor noastre aici și care au urmărit mult timp să lase Pakistanul liber într-un ocean de acomodare de nealiniere, ar putea vedea în situația actuală o oportunitate de a demonstra, în mod concludent, că SUA este, de fapt, un partener nedemn de încredere care și-a pierdut pofta de luptă. Aceștia vor susține, așa cum [mai puțin de 1 rând nedeclasificat] notează că secretarul de stat pentru afaceri externe a făcut-o deja, că Pakistanul trebuie să înceteze să se mai raporteze la SUA (și la CENTO) pentru reasigurare, ci mai degrabă trebuie să se acomodeze cu ascensiunea sovietică și cu declinul influenței americane în lume.
8. Implicații politice: Nu sugerez și nu recomand să ne lăsăm purtați de evenimentele din Afganistan să luăm măsuri în Pakistan sau în această regiune pentru a resuscita o eră anterioară a relațiilor dintre SUA și Pakistan. Lumea este un loc diferit față de cel din anii 1950 și începutul anilor 1960 și, în plus, nostalgia are un anumit mod de a face ca acea relație anterioară să pară mai bună decât a fost probabil. Am înlocuit obiectivul anterior de limitare a comunismului cu formula mai realistă de promovare a stabilității regionale. Evenimentele de la Kabul au subminat această stabilitate, iar până în prezent se pare că suntem incapabili să ne gândim la acțiuni care să o consolideze.
9. Cu toate acestea, a avut loc o schimbare fundamentală în regiunea Asia de Sud – Orientul Mijlociu și, indiferent dacă sovieticii au provocat lovitura de stat de la Kabul sau sunt doar beneficiarii acesteia, percepția este că Uniunea Sovietică a obținut un câștig important în această parte a lumii. Acest lucru ar trebui să ne îngrijoreze.
10. Prietenii noștri, față de a căror integritate teritorială și independență ne-am exprimat frecvent un interes puternic și care interpretează, pe bună dreptate, acest interes, precum și relația noastră anterioară cu ei, bazată pe bilateralul din 1958, ca fiind o mărturie a preocupării noastre pentru securitatea lor, se pot aștepta, în mod legitim, la un semn mai vizibil al preocupării noastre decât au putut vedea până acum. [5] După părerea mea, suntem acum în mare pericol de a lăsa ca postura noastră tactică față de noul regim afgan să înlocuiască politica față de întreaga regiune. Prietenii noștri nu vor fi vinovați dacă vor începe să tragă concluzia că asigurările noastre din trecut sunt lipsite de efecte practice.
11. Mi se pare că trebuie să găsim un mod de a acționa în această regiune, care să ne liniștească prietenii din Pakistan, Iran și chiar din India, fără a perturba în mod nejustificat noua relație pe care încercăm să o promovăm cu India și fără a-i provoca frontal pe sovietici, poate în dezavantajul nostru, în alte forumuri. Și trebuie să convingem cumva Iranul, și India, și Pakistanul că acum au mai multe lucruri în comun în ceea ce privește noua situație din Afganistan decât interesul lor în suspiciunile reciproce continue privind motivele și activitățile celorlalți.
12. Marele impediment pentru politica americană în această privință – cel puțin cel mai evident, pentru început – este confruntarea noastră cu GOP în ceea ce privește neproliferarea nucleară. Nu implic nicio diminuare a importanței acestui obiectiv global de reducere a răspândirii tehnologiei nucleare necontrolate, așa cum nu aș sugera să renunțăm la preocupările noastre privind drepturile omului aici sau în Afganistan sau în Iran (sau chiar în India) în interesul securității regionale. Ceea ce sugerez, totuși, este să nu ținem întreaga noastră relație politică bilaterală ostatică a unei singure sau a mai multor direcții ale politicilor noastre externe globale, oricât de importante și de valoroase ar fi. A continua să ipotecăm întreaga noastră relație cu Pakistanul pentru chestiunea neproliferării – în ciuda a ceea ce s-a întâmplat și s-ar putea întâmpla în urma loviturii de stat de la Kabul – va însemna să promovăm erodarea ultimelor noastre instrumente de influență și prestigiu rămase aici în Pakistan, în timp ce GOP – acest guvern sau următorul, sau doi sau trei – decide că trebuie să își ajusteze pânzele la noul vânt care bate din Asia Centrală.
13. Dacă vom avea influență în această regiune, este pentru că suntem relevanți pentru interesele sale și pentru că se presupune că împărtășim unele dintre cele mai profunde preocupări ale sale. O parte din problema noastră cu Pakistanul, chiar înainte de lovitura de stat de la Kabul, a fost această percepție a relevanței. Facem presiuni asupra lor în ceea ce privește neproliferarea nucleară, așa cum trebuie să facem; ne exprimăm îngrijorarea cu privire la situația drepturilor omului; ne așteptăm ca ei să facă schimbări în bine în administrarea proiectelor de ajutor [gargara – și în gestionarea economiei]. În același timp, le refuzăm accesul la echipamente militare noi și la altele destinate înlocuirii în anumite domenii critice și refuzăm să le acordăm noi ajutoare sau să semnăm acorduri pentru care fondurile au fost deja angajate. Dacă, acum, prelungim aceste sistări în mare parte autoimpuse, Pakistanul (și vecinii săi) vor trage propriile concluzii. Dacă, pe de altă parte, putem fi mai receptivi la preocupările lor, am putea – de fapt – să folosim această perioadă pentru a repara o parte din daunele relației noastre, exercitând în același timp o mai mare influență asupra Republicii Populare Chineze pentru a-și rezolva propriile afaceri.
14. Așteptăm și, fără îndoială, trebuie să continuăm să așteptăm răspunsuri și evenimente (referitoare la):
-O soluție la problema instalațiilor de reprocesare;
-rezolvarea chestiunii privind soarta lui Bhutto;
-formarea unui guvern civil;
-clarificarea intențiilor afgane.
Dar să nu amânăm orice acțiune până când toate aceste chestiuni și altele vor fi rezolvate în mod satisfăcător pentru noi. A face acest lucru va submina și mai mult, poate în mod fatal, capacitatea noastră de a influența evenimentele și de a ne atinge obiectivele politice. Ne-am dori să vedem aici un guvern civil stabil, dar în circumstanțele actuale nu putem face prea multe pentru a promova acest rezultat, iar noi pierdem capacitatea de a avea o influență semnificativă asupra drepturilor omului, controlului narcoticelor și dezvoltării economice. Toate acestea se află în fruntea listei noastre de scopuri și obiective, dar, dacă nu vom găsi în curând niște zone de mijloc între speranțele noastre și realitățile situației, este greu de crezut că vom putea progresa în direcția obiectivelor noastre.
Hummel
[1] Sursa: Arhivele Naționale, Central Foreign Policy File, D780210-0657. Secret; Prioritate; Exdis. Trimis pentru informare la Ankara, Dacca, New Delhi, Kabul, Londra, Moscova, Paris, Teheran, Kathmandu și Colombo.
[2]Telegramele 4727 și 4630 de la Islamabad, datate 12 mai și 10 mai, se află în Arhivele Naționale, RG 59, Central Foreign Policy File, D780204-0665 și, respectiv, D780197-1239. Telegrama 119925 către Teheran este datată 11 mai (Arhivele Naționale, RG 59, Central Foreign Policy File, D780199-0650); telegrama 3836 de la Kabul este datată 11 mai (Arhivele Naționale, RG 59, Central Foreign Policy File, D780199-1023); telegrama 4348 de la Islamabad este datată 3 mai (Arhivele Naționale, RG 59, Central Foreign Policy File, D780188-0733); iar telegrama 4018 de la Kabul este tipărită ca "Documentul 17".
[3]În telegrama 4727 de la Islamabad, din 12 mai, ambasada a raportat că Agha Shahi (consilierul pentru afaceri externe) i-a spus lui Hummel că evenimentele recente din Afganistan amenințau Pakistanul și CENTO, din punct de vedere existențial: "În timp ce veți aștepta să vedeți cum evoluează lucrurile în Afganistan, noi vom fi plecați". (vezi nota de subsol 2, mai sus)
[4]India a recunoscut noul guvern afgan la 2 mai 1978.
[5]O referire la Acordul bilateral de cooperare, semnat la 5 martie 1959, în urma unei declarații, semnate la 28 iulie 1958, de către națiunile Pactului de la Bagdad. Pactul de la Bagdad a fost precursorul CENTO(Central Treaty Organization).
citește și
Experiența SUA vs experiența URSS în Afganistan
AFGANISTAN – cronologia evenimentelor din august 2021
„Afganistanul a căzut în orbita sovietică”, 17 mai 1978
Afganistan, 1978 – informațiile elaborate de CIA, reflectând opiniile unei surse (încă secreta)
DE CE A INVADAT URSS AFGANISTANUL, IN 1979
AMINTIRI DIN COMUNISM 