„Înainte de toate, trebuie ca istoria să clarifice un lucru:
„Comunismul nu a fost instaurat nicăieri printr-o revoluție”, ci prin lovituri de stat sau prin război civil.„
„Teza revoluțiilor a fost însă susținută ferm de regimurile comuniste, pentru că liderii comuniști aveau nevoie de legitimare printr-o poveste de succes.”
„Proiectul comunist prevăzut de Karl Marx stipula că proletarii exploatați de capitaliști aveau să instaureze o dictatură a proletariatului, din care toți muncitorii vor avea numai de câștigat.
Insa proletarii nu au făcut nicio revoluție. La putere s-a cocoțat un partid de «revoluționari profesioniști», care ar fi avut ca misiune sa instaureze dictatura proletariatului, ca reprezentant al proletariatului.
Iar „după ce partidul-stat a ajuns la conducere, nu s-a mai vorbit despre dictatura proletariatului, ci despre dictatura asupra proletariatului” – jurnalistul francez specializat în relații internaționale Thierry Wolton, autor al trilogiei „O istorie mondială a comunismului”.
„EGALITATEA A FOST O MINCIUNA„
„Succesul comunismului’ – a mai spus Wolton – „constă mai ales […] în felul în care acest sistem a fost impus întregii societății. Este regimul partidului-stat, care practică un război civil permanent.
”In esență, comunismul a fost impus de „o minoritate” – asa numita nomenclatura – singura categorie, de altfel, care a beneficiat de absolut toate privilegiile, in numele „comunismului””.
„Comuniștii promiteau egalitate perfectă, dar egalitatea a fost o minciună, pentru că liderii nu au trăit niciodată la fel ca oamenii obișnuiți.„ – pressone, 12.12.2017
22 aprilie 1870 – zi nepieritoare in memoria istoriei mondiale, marcând nașterea unuia dintre cei mai mari impostori și „influenceri” al tuturor timpurilor – „tovarășul Vladimir Ilici Lenin” (1), fondatorul URSS, al Cominternului (Internaționala comunistă) și al doctrinei care ii … Continuă lectura →
„Unul dintre cele mai mari mituri ale istoriei contemporane este că Revoluția bolșevică din Rusia a fost o răscoală populară a maselor aflate în declin, împotriva Țarului și a clasei conducătoare a țării„.
„După cum vom vedea, însă, planificarea, conducerea și, în special, finanțarea au venit în întregime din afara Rusiei, în mare parte de la finanțatori din Germania, Marea Britanie și Statele Unite. Mai mult, vom vedea că Rothschild Formula a jucat un rol important în conturarea acestor evenimente” – G. Edward Griffin, The Creature from Jekyll Island, Publisher: Amer Media; 4 edition (June 2002), ISBN-100912986409
In epoca, doua interese majore au devenit convergente, asigurând instalarea bolșevismului la cârma Rusiei: cel al bancherilor „americani” de pe Wall Street, preocupați, in esența, de ceea ce-l frământa pe orice bancher autentic – sporirea profitului – iar pentru atingerea acestui scop, ținta prioritara si pasul numărul unu, a fost înlăturarea țarului -, si cel al Germaniei, care, din rațiuni complet diferite, preponderent militare, dorea destabilizarea Rusiei, eliminând astfel de pe tabla de joc a Primului Război Mondial un adversar redutabil. Ambele tabere au acționat implacabil pentru înfăptuirea a ceea ce istoria a dovedit ca se poate numi un dezastru ireversibil: comunismul.
Si aici apare in scena Lenin, omul „providential” care i-a mulțumit pe toți, asigurandu-si concomitent si propria ascensiune.
Lenin a creat un conflict intern devastator, declanșând un război civil de proporții, care avea sa duca, spre încântarea Germaniei, la retragerea Rusiei din conflagrație, rușii fiind acum ocupați sa se măcelărească intre ei, respectiv „albii” cu :”roșii” (fosta armata țarista vs armata „muncitorilor si țăranilor”), netezind, in final calea bolșevicilor la comanda, iar producătorilor de armament din SUA si bancherilor „americani” drum liber pentru investiții si tranzacții prospere.
„REVOLUȚIA RUSA ESTE CEEA AM SPERAT SI NE-AM STRĂDUIT ATÂȚIA ANI”
Revenind la misiunea bancherilor de pe Wall Street, dintre finanțatorii mai sus amintiți, in fruntea plutonului se detașează Jacob Schiff.
Prima revoluție din Rusia avusese loc pașnic, in februarie (martie) 1917, sprijinita si de G. Buchanan, ambasadorul Angliei la Petersburg. Pe fundalul nemulțumirilor agravate de Primul Război Mondial, la 15 martie 1917, ț arul Nicolae al-II-lea abdica, iar Duma – guvernul provizoriu condus de printul Lvov si avocatul (social-democrat) A.F. Kerenski -, preia puterea.
Fratelui tarului, Marele Duce Mihail, care, conform actului de abdicare redactat de Nicolae al-II-lea, ar fi trebuit sa urmeze la tronul Rusiei, instituind o monarhie constituțională ce urma sa conlucreze cu noua Duma, a declinat imediat propunerea.
In aceste condiții, in Rusia va începe începe asa-numita perioada de “dualitate” ( “dvoevlastie” – doua capete pe același trunchi) conducerea revenind “Comitetului provizoriu al Dumei”, si “Comitetului executiv provizoriu”, coabitare care va naște fisuri si neînțelegeri.
In timpul acestor schimbări deloc sângeroase petrecute in Rusia, părinții a ceea ce se va numi “revoluția bolșevica din octombrie” (noiembrie) erau, mai toți, răspândiți care încotro prin lume. Principalii actori se aflau unul la New York, respectiv Troțki, editând niște fițuici socialiste nu prea performante, precum Novy Mir, iar celălalt, „il capo di tutti capi”, adică Lenin, in Elveția, adâncit in perfecționarea filosofiei marxist-leniniste. Pentru amândoi, episodul unu fiind încheiat, odată ce țarul fusese scos din ecuație, sosise momentul întoarcerii in „patria-mama”, unde aveau sa instaureze noua ordine, „ciuma roșie”. In episodul doi, Schiff il trimite acasă, peste ocean, cu bani de buzunar (cca 10000 USD cash) pe Troțki, iar Lenin e îmbarcat pe tren, si sosește, cu sprijin german, in Rusia.
In America, sfârșitul episodul unu, adică reușita revoluției din februarie, a fost prilej de sărbătoare. Un anunț din New York Times făcea cunoscut celor interesați ca „La 23 martie 1917, la Sala Carnegie, are loc o cină pentru a sărbători abdicarea lui Nicolas al II-lea (echivalenta cu răsturnarea guvernării țariste în Rusia).”
„Mii de socialiști, marxiști, nihiliști și anarhiști au participat la acest eveniment pentru a savura momentul” – spune G. Edward Griffin.
A doua zi, New York Times publica, pe a doua pagina, o telegramă de la Jacob Schiff, ce fusese citită in seara precedenta audienței din Carnegie. In principiu, Schiff a felicitat participanții și-a exprimat regretul că nu a putut fi prezent la eveniment alături de ei, descriind succesul revoluției ruse ca pe o realizare extraordinara, deoarece acesta este „ceea ce am sperat și ne-am străduit în toți acești ani lungi”.sa realizam. („Primarul apelează la trădători” – Mayor Calls Pacifists Traitors, The New York Times, 24 martie 1917, p. 2), G. Edward Griffin, The Creature from Jekyll Island, Amer Media; (June 2002), ISBN-10: 0912986409
„SCHIFF A FINANȚAT CĂDEREA ȚARULUI” – admite Kenneth Ackerman(*) – „DAR I-A REFUZAT PE LENIN SI TROTSKY”
Având in vedere dimensiunea sumelor investite in „revoluție”, se poate spune ca, in 1916, Jacob Schiffdevenise principalul conducător al operațiunii „implantarea bolșevismului” in Rusia.
„Schiff a declarat ca scopurile sale au încununat o victorie în Rusia, după ce țarul a fost răsturnat în martie 1917, iar Alexander Kerensky, reprezentând noul guvern provizoriu, i-a declarat pe evrei drept cetățeni egali.” – precizează Ackerman.
„Pe lângă declarațiile publice repetate de sprijin, el a folosit atât averea sa personală, cât și resursele lui Kuhn Loeb, pentru a plasa împrumuturi mari regimului Kerensky.„
„Înverșunarea lui Schiff împotriva Rusiei se datora doar antisemitismului din Imperiul Țarist. Schiff, la el acasă, nu a arătat niciodată simpatie pentru socialism […]”
Explicația pare, la prima vedere, logica: atât antisemitismul (promovat de tar), cat si socialismul (promovat de Lenin), retezau aparent ascensiunea bancherilor spre culmile strălucitoare ale controlului deplin financiar. Dar Kerensky era socialist, si a fost, după cum se recunoaște fără echivoc, finanțat de Schiff. Pe de alta parte, steagul comunismului a fost plantat in miezul afacerii de comuniștii evrei, astfel încât Rusia, potrivit declarațiilor entuziaste ale lui Schiff, urma sa devina pentru aceștia „o noua patrie”
„Când Lenin și Troțki au preluat puterea” – susține Kenneth Ackerman.-, în noiembrie 1917, Schiff i-a respins imediat, a întrerupt împrumuturile, a început să finanțeze grupuri anti-bolșevice și chiar a cerut ca bolșevicii să-i plătească o parte din banii pe care i-a împrumutat lui Kerensky.”. Da, Schiff a întrerupt, probabil, împrumuturile, deoarece scopul final fusese atins. Si desigur, vrând sa-si recupereze investiția, e plauzibil sa fi cerut banii înapoi. Asta nu înseamnă însă ca Lenin s-a grăbit sa si ramburseze.
„De asemenea, Schiff, cu sprijinul britanicilor, a făcut apel la colegii evrei (n.r. bancheri, finanțatori) din Rusia pentru a continua lupta împotriva Germaniei” – adaugă Akerman. Desigur ca lupta împotriva Germaniei trebuia continuata; după cum s-a văzut, când, in al Doilea Război Mondial, Germania si-a regenerat forțele si a declanșat ofensiva, s-a ajuns la dimensiunile apocaliptice ale holocaustului, ura lui Hitler fiind atât de canalizata spre a distruge mafia bancherilor care torpilau Germania, încât si-a propus sa extermine întreaga rasa.
In completarea (pe dos) a celor afirmate de Akerman, fără să precizeze însă dacă finanțările s-au oprit sau nu după ce Lenin a preluat puterea, nepotul lui, John Schiff, estima, pe 3 februarie 1949, intr-un interviu acordat “New York Journal American”, ca “Bătrânul a cheltuit circa 20.000.000 de dolari pentru triumful final al bolșevismului in Rusia”… Sumă exorbitantă pentru acea vreme.
–-(*)Ackerman, Kenneth (2016). Trotsky in New York, 1917: A Radical on the Eve of Revolution. Counterpoint. pp. 320–321.
După abdicarea țarului Nicolae al-II-lea, Duma preia puterea, alcătuind Guvernul Provizoriu. Când socialistul Kerenski ajunge la conducerea acestuia, in calitate de premier, face două greșeli majore:
Îl înlocuiește pe generalul Kornilov din fruntea Armatei și îl eliberează din închisoare pe Lev Troţki.
PRIMUL GUVERN COMUNIST DIN LUME
In noaptea de 6 spre 7 noiembrie, Lev Troţki i-a convins pe muncitorii și soldații din Soviet că miniștrii din cabinetul Keresnky au fost arestați (înainte însa ca acest lucru să se întâmple efectiv). Lovitura de stat, ordonată de Vladimir Ilici Lenin – numita in manualele de istorie „Revoluția din octombrie” -, a reușit astfel fără violenta.
In seara zilei de 7 noiembrie 1917, cu asentimentul Sovietului dezorientat, bolșevicii alcătuiesc primul guvern comunist din lume, iar comuniștii preiau puterea, înainte de convocarea Adunării Constituante.
La primele alegeri libere din Rusia, din decembrie 1917, bolșevicii pierd in favoarea socialiștilor lui Kerenski. Adunarea Constituantă se reunește în ianuarie 1918, dar ședința debutează pe fondul ciocnirilor între democrați și comuniști: Manifestația în favoarea Adunării Constituante este împrăștiată de bolșevici cu violenţă, iar lucrările sunt suspendate pe termen nedeterminat.
RĂZBOIULCIVIL
Acest abuz creează nemulțumiri în toate colţurile ţării. Ofiţerii ţarişti (doar ca denumire, țarul fiind executat in iulie de bolșevici, după ce abdicase in martie 1917) care susțineau fie revenirea la monarhie, fie un parcurs democratic, se opun deschis Moscovei bolşevizate – ripostând în fruntea Armatelor Albe. Pentru scurt timp, primesc sprijin logistic și militar din partea foștilor Aliaţil Anglo-Francezi.
ROLUL LUI TROTKI
De partea cealaltă, Lev Troţki, secundul lui Lenin şi comisar al poporului pentru afacerile externe, organizează Armata Rosie. Plasată în centrul agricol și industrial al ţării, armata bolșevicilor folosește de la bun început toate pârghiile statului, pentru aprovizionare și transport. Războiul civil, in care și-au pierdut viata milioane de oameni in lupte, in detenție, răpuși de foamete sau boli, se încheie în 1921, cu victoria bolșevicilor.
UNIUNEA SOVIETICA SI PARTIDUL UNIC
In cei doi ani de guvernare, Lenin a pus bazele Partidului Comunist Sovietic, ca partid unic, centralizând puterea. La 21 ianuarie 1924, Lenin moare, iar succesorul sau va fi, in pofida testamentului sau, Iosif Stalin.