OPERAȚIUNEA „CORBII”

Procurorii militari susțin că, „după îndepărtarea dictatorului Nicolae Ceaușescu, puterea a fost preluată de o grupare condusă de Ion Iliescu„.

Anchetatorii mai afirmă că „toți membrii acestei grupări – supravegheați de Securitate în cadrul operațiunii „Corbii” -, erau filo-sovietici (racolați de serviciile secrete sovietice -n.r.), iar influența externă a grupului a ajuns până la vârful ierarhiei politice din URSS, Mihail Gorbaciov, fost secretar general al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice”.

Ei „au încercat, în mod constant, să ascundă filo-sovietismul componenților grupului complotist condus de Iliescu Ion, anterior anului 1989″ și „au conlucrat în locațiile cheie (TVR, fostul CC al PCR, MApN) pe 22 decembrie 1989 și în următorul intervalul de timp” – menționează anchetatorii.

CINE ERAU „CORBII” ?

Ion Iliescu – fost președinte al României, pentru o perioadă de zece ani.

generalul Victor Atanasie Stănculescu

generalul Nicolae Militaru (care au deținut, succesiv, funcția de ministru al Apărării).

Virgil Măgureanu – inițial consilier al președintelui Ion Iliescu, ulterior primul director al principalului serviciu de informații al României – SRI.

Generalul Ionel Vasile – numit, de Ion Iliescu, șef al Marelui Stat Major al Armatei, iar apoi consilier prezidențial

Generalul Stefan Kostyal – redevenit general maior (după ce, încă 1970, fusese degradat ca soldat, urmare a colaborării cu serviciile de spionaj sovietice).

Emil (Cico) Dumitrescu – numit secretar de stat în Ministerul de Interne, ulterior consilier de stat în Administrația Prezidențială

SEMNALUL ADUNĂRII

Pe 22 decembrie 1989, Emil (Cico) Dumitrescu, îmbrăcat în uniforma militară, a sosit la TVR, de unde, la ora 14:25, a transmis următorul mesaj:

„Dragi colegi ai promoției 1958, vă vorbește cel care a fost pentru voi Cico, cel care a venit în Marina Română împreună cu voi […]
Rog pe tovarășul Ion Iliescu, cu care am fost coleg, sã vina la televiziune. Trebuie, tovarăși, sã ne organizam”.

„Si s-au organizat”, arată, ironic, procurorii militari. în rechizitoriul din Dosarul Revoluției.

Aceștia mai notează ca intervenția lui Cico, la TVR, trebuie privită în contextul preexistentei „grupului Iliescu”.

Magistrații atrag atenția asupra unei declarații făcute de Constantin Olteanu, fost ministru al Apărării, care, in calitate de martor, a precizat: „In perioada cat am fost ministru al Apărării, cadrele Serviciului de Contrainformații mi-au adus la cunoștință faptul ca Emil (Cico) Dumitrescu era colaborator al unui serviciu secret strain, mai precis GRU.

Nu am aflat mai multe in acest sens, însă ulterior, in timpul mandatului de primar al Capitalei, Emil Cico Dumitrescu m-a vizitat solicitându-mi să il ajut într-o problema avuta de fosta soție. Cu aceasta ocazie, Emil Cico Dumitrescu mi-a spus ca se întâlnește cu Ion Iliescu pe care il cunoaște relativ bine.

„KASTORUL” ȘI „CORBII”

– Declarațiile unor ofițeri de Securitate in dosarul Revoluției.

Nicolae Iosub (fost ofițer in cadrul Departamentului Securității Statului (DSS) – Contrainformații Militare), a dat, in 2017, mai multe declarații privind operațiunea „Corbii„. Printre altele, Iosub afirma ca, in 1983, după absolvirea Academiei Militare și repartizarea sa in cadrul DSS, Direcția a IV-a, Biroul de Contraspionaj Est, a primit in lucru dosarul generalului Stefan Kostyal. Initial, dosarul s-a numit „Kastorul”.

Eu am preluat dosarul de la un coleg care plecase in altă structură si am constatat că existau suspiciuni cu privire la recrutarea acestui general de către un serviciu de informații străin, in speță aparținând URSS, posibil GRU (n.r. serviciul secret al armatei sovietice). Recrutarea s-ar fi făcut in perioada in care ofițerul si-ar fi efectuat studiile in URSS” – afirmă Nicolae Iosub.

Supravegherea lui Kostyal a dezvăluit legăturile sale cu fostul ministru al Apărării, Ion Ionița, cu căpitanul de rangul I Radu Nicolae și, prin acesta din urma, cu profesorul Virgil Măgureanu si generalul Nicolae Militaru.

Generalul Kostyal vizita destul de des Ambasada URSS la București […] deținea chiar un card care ii permitea accesul la magazinul alimentar al Corpului diplomatic” – a spus Iosub.

Am constatat ca cercul relational al generalului Kostyal de interes operativ se extinsese si asupra lui Ion Iliescu si altor persoane, astfel încât am schimbat denumirea codificata a lucrării in Corbii„.

Din cadrul grupului supravegheat, ofițerul a remarcat activitatea generalului Nicolae Militaru si a lui Nicolae Radu, a cărui soție era verișoara ambasadorului României in Turcia, Vasile Patilineț.

Potrivit acestuia, Militaru fusese atras la colaborare de către Serviciul de Informații al Armatei Sovietice într-o perioadă in care acesta se afla in Dobrogea, unde se desfășura o aplicație (pe hartă) cu statele majore ale armatelor țărilor din cadrul Tratatului de la Varșovia.

Personajele din dosarul pe care il aveam in lucru au primit si anumite nume de cod, astfel: Nicolae Militaru apărea ca ‘Milica”, Ion Ionița – „Iorgu”, gl. Kostyal – „Corbul”, Radu Nicolae – „Rodion”. Din aceasta grupare mai făcea parte si gl. Pletos cu nume de cod „Petre”, locțiitor al comandantului Armatei a I a„.

Militaru ar fi vizitat din ce in ce mai des ambasada sovietică de la București, folosind ca acoperire solicitarea unor duplicate ale unor acte de absolvire a cursurilor din URSS, pe care le-ar fi pierdut.

Doresc să menționez, tot ca o paranteză, desi nu mențin cursul cronologic al discuției, că am avut date privind întâlnirea sau întâlnirile repetate intre Nicolae Militaru si gl. Costică Popa, locțiitor al șefului Marelui Statului Major, care si coordona Direcția de Informații Militare„.

Prin intermediul gl. Popa am aflat că Militaru i-a prezentat un asa-zis plan de înlăturare al șefului statului si ca dorea să il atragă in această acțiune. Recompensa ar fi constat in promovarea acestuia in funcția de șef al MSTM„.

Din păcate, raportarea situației operative din dosar către ministrul Postelnicu, iar de către acesta din urma, către Nicolae Ceausescu, a condus la întreruperea investigațiilor, întrucât Ceausescu a dispus luarea măsurilor preventive, practic demascând întreaga activitate de supraveghere„, menționează Nicolae Iosub.

Cei implicați au fost chemați la judecata partidului unic, retrogradați, îndepărtați din funcții sau degradați.

Eu precizez că mă ocupam cu prioritate, sau mai degrabă, de personajele cu calitate militară, iar de cele civile se ocupa unitatea specială UM 0110 (n.r. denumită „Anti-KGB”). Așadar, deși cunosc ca din grup făcea parte și Ion Iliescu, acesta era supravegheat informativ de unitatea menționata mai sus,” conchide Nicolae Iosub.

„COMITETUL” – „ORGANIZAȚIE CLANDESTINĂ”

– Declarația unui ofițer de cercetare penala, martor in dosarul Revoluției.

Gheorghe Cotoman, fost ofițer de cercetare penală in cadrul Direcției a VI-a din fostul DSS, l-a anchetat, in anii ’80, pe cpt. rang I Nicolae Radu. Acesta i-ar fi spus ca a semnat „mai multe înscrisuri cu conținut îndreptat împotriva lui Nicolae Ceausescu, la sugestia lui Virgil Măgureanu„, profesor de la Academia Stefan Gheorghiu.

„[…] fiind in relații apropiate cu Virgil Măgureanu, acesta i-a destăinuit că face parte dintr-o organizație clandestină, denumită Comitetul sau Consiliul Salvării Nationale, care avea ca scop desfășurarea de acțiuni împotriva regimului Nicolae Ceausescu.”

Radu Nicolae ar mai fi declarat că această grupare era formată din două componente: „una militară, din care făceau parte generalii Ion Ioniță si Nicolae Militaru, precum și una politică, in componenta căreia erau Ion Iliescu și Virgil Măgureanu. El se întâlnea cu Virgil Măgureanu și Nicolae Militaru in Parcul Herăstrău și in doua case, pe care el le-a numit conspirative„.

Ion Ionița, Nicolae Militaru si Ion Iliescu făceau parte din asa-numitul nomenclator al CC al PCR de care Securitatea nu avea voie să se atingă,” – precizează Cotoman.


Citește și

FSN – FRONTUL SALVĂRII NOMENCLATURII

MARTORI IN DOSARUL REVOLUȚIEI

“SECRETELE ARMATEI. PUTEREA DIN UMBRA” – mărturia viceamiralul Stefan Dinu, fost șef al Direcției Informații Militare, in decembrie 1989.

CONSPIRAȚIA – dezvăluiri din culisele revoluției române, într-un interviu cu Nicolae Militaru


17 gânduri despre „OPERAȚIUNEA „CORBII”

  1. Pingback: “SECRETELE ARMATEI. PUTEREA DIN UMBRA” | AMINTIRI DIN COMUNISM

  2. Pingback: FSN – FRONTUL SALVĂRII NOMENCLATURII | AMINTIRI DIN COMUNISM

  3. Pingback: „VECHILE REGIMURI SUNT MAI REZISTENTE DECÂT PARE” | AMINTIRI DIN COMUNISM

  4. Pingback: Ion Iliescu | AMINTIRI DIN COMUNISM

  5. Pingback: „REVOLUȚIA S-A SUPRAPUS CU UN PUCI MILITAR COORDONAT DE KGB” | AMINTIRI DIN COMUNISM

  6. Pingback: MARTORI IN DOSARUL REVOLUȚIEI | AMINTIRI DIN COMUNISM

  7. Pingback: GRU – „CEL MAI ACTIV SERVICIU DIN ROMANIA” | AMINTIRI DIN COMUNISM

  8. Pingback: „A FOST DIFICIL SA DISTRUGEM ARHIVA” | AMINTIRI DIN COMUNISM

  9. Pingback: „ROMANIA A FOST INTENS INFILTRATA DE OAMENI AI SERVICIILOR” | AMINTIRI DIN COMUNISM

  10. Pingback: MISTERUL DOSARELOR SPIONILOR SOVIETICI | AMINTIRI DIN COMUNISM

  11. Pingback: „NU VEȚI REUȘI SĂ AFLAȚI ADEVĂRUL. DECÂT FOARTE PUTIN ȘI VAG” | AMINTIRI DIN COMUNISM

  12. Pingback: „O DEZINFORMARE GROSOLANĂ” | AMINTIRI DIN COMUNISM

  13. Pingback: DUELUL MĂGUREANU – ROGOJAN | AMINTIRI DIN COMUNISM

  14. Pingback: „AM ÎNCEPUT SA NE PREGĂTIM PENTRU LOVITURA DE STAT…” | AMINTIRI DIN COMUNISM

  15. Pingback: Dosar nr. 238/J.I.4, Stenograma nr. 2, vol.1 din 16.09.1993 | AMINTIRI DIN COMUNISM

  16. Pingback: „NUCLEUL DE OPOZIȚIE” | AMINTIRI DIN COMUNISM

  17. Pingback: ” Nu-i aşa? Dacă faci bine, vei fi bine primit; dar dacă faci rău, păcatul pândeşte la uşă; dorinţa lui se ţine după tine, dar tu să -l stăpâneşti.” (Gen 4/7)… Dar s ă nu-l stăpâneşti de unul singur, “căci despărţiţi de

Lasă un comentariu