Arhive lunare: mai 2018

„Afganistanul a căzut în orbita sovietică”, 17 mai 1978

Publicat pe de
Răspunde

Telegramă de la Ambasada SUA din Afganistan către Departamentul de Stat [1]

Kabul, 17 mai 1978, 0956Z

  1. Subiect: Implicațiile loviturii de stat din Afganistan asupra politicii americane. Ref: A. Teheran 4547, B. Kabul 3419 (notă), C. Kabul 3666 (notă). [2]

1. Toate dovezile concrete pe care le avem despre activitățile sovietice în Afganistan, începând cu lovitura de stat din 27-28 aprilie, și despre relațiile din trecut dintre noii lideri afgani și Uniunea Sovietică conduc, în mod inevitabil, la concluzia că, sub noua sa conducere, Afganistanul a căzut în orbita sovietică. Până în prezent, avem doar declarațiile noilor lideri, potrivit cărora aceștia intenționează să urmeze o politică nealiniată. Acceptarea tot mai mare a implicării sovietice în infrastructura lor politică și militară nu le susține cuvintele.

2. Mai mult, rămân convins că, după ce a atins un obiectiv atât de vechi, de a încorpora Afganistanul în sfera de influență sovietică, Moscova va face tot ce-i stă în putință pentru a-l menține acolo. Și, în acest moment, nu văd niciun factor intern sau extern care ar putea zădărnici intenția Moscovei.

3. Efectele politico-psihologice ale acestei evoluții se resimt, în mod firesc, în alte locuri, în special în Pakistan, dar și în Iran, China, Arabia Saudită și în alte părți. Observ o temă comună în aceste alte țări, și anume că nu se pot baza pe Statele Unite pentru a împiedica noi progrese sovietice în această parte a lumii. Această deznădejde contribuie ea însăși la o atmosferă de care sovieticii pot beneficia și care îi poate încuraja să își exploateze și mai mult capul de pod de aici.

4. Interesele vitale ale Statelor Unite, în special în Iran și în regiunea Golfului Persic, sunt implicate în această situație. Aș crede că și credibilitatea noastră la Pekin este de asemenea implicată.

5. În lumina acestor considerente, susțin cu căldură recomandările făcute de ambasadorul Sullivan (ref A). [3] Cred că este esențial să întreprindem o revizuire atentă a politicii noastre față de această regiune, în special față de țările regionale CENTO [4], în vederea consolidării pozițiilor lor politice, psihologice și militare. De asemenea, sunt de acord că ar trebui să ne consultăm cu aliații noștri europeni și japonezi, precum și cu chinezii, cu privire la ceea ce pot face ei, ca și noi, în aceste privințe. O rezolvare rapidă a disputei privind problema nucleară cu Pakistanul este de o importanță fundamentală.

6. Sunt convins că putem concepe modalități de sprijinire a prietenilor noștri din această regiune, care nu vor fi incompatibile cu o strategie de menținere a unei relații cu Afganistanul, care să le ofere afganilor o alternativă la dependența față de Uniunea Sovietică, în cazul în care doresc să aibă și/sau dacă sovieticii le permit să aibă o astfel de alternativă.

Eliot

[1] Sursa: Arhivele Naționale, RG 59, Central Foreign Policy File, D780207-0796. Confidențial; Prioritate; Limdis. Trimis pentru informații la Ankara, Islamabad, Londra, Moscova, New Delhi, Paris, USLO Peking, Teheran, Tokyo, USCINCEUR (și pentru POLAD), CINCPAC (Commander in Chief, Pacific Command) (și pentru POLAD) și Jidda.
[2]Telegrama 4547 de la Teheran, 14 mai; Arhivele Naționale, RG 59, Central Foreign Policy File, D780209-1069. Telegramele 3419 și 3666 de la Kabul sunt datate 1 mai și, respectiv, 7 mai. (Arhivele Naționale, RG 59, Central Foreign Policy File, D780185-0714 și, respectiv, D780194-0609).
[3]În telegrama 4547 de la Teheran, din 14 mai, Sullivan a cerut Statelor Unite să facă un efort concertat și sistematic pentru a demonstra aliaților săi din regiune angajamentul lor față de integritatea și stabilitatea acestora, pentru ca nu cumva sovieticii să fie încurajați și mai mult spre a se aventura dincolo de Afganistan. 
[4] Central Treaty Organization

citește si „Pakistanul și SUA în urma loviturii de stat de la Kabul”, 18 mai 1978

ROLUL SECURITĂȚII IN TIMPUL INUNDAȚIILOR DIN 1970

Publicat pe de
1

În vederea sprijinirii sinistraților și a refacerii zonelor afectate de inundațiile din 1970, au fost antrenate toate instituțiile şi comunitățile romanești, iar această mobilizare generală a implicat inclusiv Securitatea.

Inundațiile din 1970, Romania sub ape

„RAPORTAM CONDUCERII PARTIDULUI SI STATULUI”

La vremea respectiva, Ion Stănescu, președintele CSS (Consiliului Securității Statului), dădea următorul comunicat: „În adunările care au avut loc în unităţile şi subunităţile CSS, cadrele şi-au exprimat în mod unanim hotărârea de a contribui material la ajutorarea celor sinistrați. Cadrele de bază ale Consiliului Securităţii Statului întrunite în şedinţa lărgită de consiliu la data de 18 mai 1970 au hotărât să pună la dispoziţie pentru fondul de ajutorare a sinistraţilor salariul lor pe o lună. […] Raportăm conducerii partidului şi statului că întregul efectiv al Consiliului Securităţii Statului este ferm hotărât să muncească fără preget pentru a-şi îndeplini în cele mai bune condiții sarcinile care îi revin în cadrul eforturilor generale îndreptate spre normalizarea cât mai grabnică a situației în judeţele sinistrate”.- publicat in „Scânteia”, 19 mai 1970:

ATRAGEREA DE FONDURI PENTRU SINISTRAȚI

Pe 28 mai 1970, este redactată o Notă privind măsurile care trebuiau întreprinse pe plan extern în vederea obținerii unor ajutoare materiale pentru sinistrații din România, semnată de colonelul Mihail Bozianu, şeful Serviciului „D”. Documentul a fost trimis către toate departamentele Securității, cu obligația de a raporta Serviciului „D” din București, coordonatorul întregii acțiuni.

Plasarea operațiunii în grija Serviciului „D” nu are o explicație foarte clară, având în vedere faptul că Regulamentul de organizare și funcționare a CSS din 1967 prevedea că Serviciul „D” se ocupa cu dezinformarea serviciilor de spionaj din exterior. Măsura poate avea totuși o justificare, prin prisma încercării de a obține fonduri cât mai substanțiale in urma pierderilor provocate de inundații, unitatea in cauza fiind singura specializată în activitatea de propagandă şi contra-propagandă.

Documentul impunea antrenarea tuturor organelor centrale şi judeţene de Securitate în vederea atragerii de ajutoare financiare şi materiale din străinătate. Sursele erau instruite să discute direct cu rudele, prietenii sau cu cetățenii străini cu care stabiliseră contacte, inclusiv cu români plecați ilegal în străinătate, sau chiar cu foști „legionari”, si/sau să le trimită acestora scrisori referitoare la dezastrul in care se afla tara (utilizând inclusiv articole din ziare pe aceasta tema), pentru a-i determina să inițieze acțiuni colective de ajutorare a sinistraților și sa facă donații.

Expeditorii urmau să ofere indicaţii precise asupra modului de expediere a banilor, iar Banca Română de Comerţ Exterior era solicitata sa comunice, prin intermediul presei, numărul contului în care se puteau efectua depunerile în valută destinate sinistraților. În document se exprima clar preferința pentru obținerea de ajutoare în valută, însă la fel de binevenite erau și utilajele, echipamentele sau chiar aportul gratuit al specialiștilor străini în cadrul întreprinderilor românești.

Pentru a lărgi cercul persoanelor angrenate în această acţiune se prevedea inclusiv contactarea şi prelucrarea cetăţenilor români care aveau rude şi relații în străinătate cu o bună situație materială, sau care se bucurau de prestigiu şi influenţă în rândul unor cercuri şi organizații politico-economice. Discuțiile cu aceste persoane urmau sa fie purtate de ofițeri de Securitate, care aveau dispoziția de a se prezenta drept reprezentanți ai Crucii Roşii sau ai comandamentelor locale de luptă împotriva inundaţiilor.

„ÎNTRECEREA SOCIALISTA” PENTRU AJUTOARE DIN OCCIDENT

Distribuita Notei prin Cancelaria Consiliului Securităţii Statului a generat o adevărată „întrecere socialistă” între unităţile centrale şi inspectoratele judeţene de Securitate, care,in următoarele doua luni, au trimis Serviciului „D” din București, rapoarte detaliate privitor la măsurile întreprinse şi rezultatele obținute.

Intr-o adresă trimisă la Bucureşti pe 4 iulie 1970, Inspectoratul Judeţean de Securitate Iaşi raporta că unul dintre informatorii implicați în acţiune „a primit răspuns de la Ienciu Doru, director al Societatii franceze de încălzire termică, în care acesta relata că românii din Paris au constituit un comitet de ajutorare a sinistraţilor din România. […] condus, in calitate de președinte, de preotul Boldeanu Vasile, fost comandant legionar, la acel moment parohul bisericii ortodoxe române din Paris şi Stoicănescu Constantin, de asemenea legionar, fugit din ţară, ambii fiind cunoscuți ca având o „activitate ostilă” partidului. Din corespondenţă rezultă că aceştia au contribuit şi sunt în curs de a strânge ajutoare in două centre organizate, în acest scop, de românii din Paris.”

Securitatea din Vâlcea raporta Serviciului „D” din Bucureşti, la 11 iulie 1970, că nformatorul „Ciacany”, a influenţat-o pe „mama fugarului Cabrowski R., originar din Râmnicu Vâlcea, aflat în SUA ca preot ortodox în colonia română din statul Indiana” să-i scrie acestuia şi să-i solicite să strângă fonduri pentru sinistraţii din România.

De asemenea, ofiţerii Securităţii din Vâlcea au discutat cu „tatăl fugarului Untaru Virgil (profesor universitar la Sorbona) să ceară fiului său un ajutor material în folosul sinistraţilor, el dispunând de posibilităţi materiale cum şi de influenţă în rândul intelectualităţii franceze, lucru realizat practic, dar nu cunoaştem deocamdată valoarea ajutorului promis.”

O colaboratoare a Direcţiei a II-a, care se afla în relaţii amicale cu o ziaristă din Elveţia, a fost instruită să-i scrie acesteia şi să-i prezinte ravagiile provocate de inundaţii. Ziarista (corespondentă la radio-televiziunea elveţiană şi membru activ în cadrul Organizaţiei Internaţionale pentru Protecţia Copilului de pe lângă O.N.U) a făcut trei deplasări în zonele calamitate din România şi a rămas profund impresionată de situația constatata. Ea a reușit să convingă autorităţile să acorde României un sprijin de 500.000 de franci elveţieni, obținând, de la unele societăţi filantropice sau cetățeni particulari încă 500.000 de franci elveţieni.

Securitatea a exploatat inclusiv sentimentele naţionale ale unor germani, evrei şi maghiari din afara granițelor ţării sau afinităţile dintre membrii diferitelor culte religioase din România şi cei ai unor culte similare din Occident.

Intr-un document întocmit la 20 iunie 1970 de Securitatea din Sibiu, se afirma că: „Sursa «Gorun» plecat în R.F. a Germaniei pentru specializare l-a contactat pe Pildner Udo, vicepreşedinte în comunitatea săsească a landului Baden-Würtenberg, sugerându-i necesitatea unei acţiuni de strângere de ajutoare. Împreună au întocmit o scrisoare către guvernul landului, semnată de Pildner Udo, ca din partea comunităţii săseşti. A doua zi, în programul local de televiziune s-a anunţat că Landul oferă 50.000 de mărci germane pentru sinistraţii din România.”

„RECONSTRUCȚIA”

Unul dintre cele mai spectaculoase rapoarte trimise din provincie „Serviciului D” a fost întocmit la 7 iulie 1970 de către Inspectoratul de Securitate Satu Mare (judeţ grav afectat de inundaţii), care a avut şi iniţiativa de a demara o acţiune pe plan local, denumită sugestiv „Reconstrucţia”. Potrivit documentului, încă din primele zile care au urmat inundațiilor, Crucea Roşie din R.F.G. a trimis în ţară mai multe instalații de purificare a apei, montate pe microbuze, din care două au fost repartizate la Satu Mare, cu un grup de opt specialiști. Fiind informată cu privire la randamentul lor ridicat şi cunoscând faptul că oraşul avea mare nevoie de asemenea instalaţii, Securitatea din Satu-Mare a interpus un ofiţer conspirat, cunoscător al limbii germane care, în contactele cu şeful grupului de vest-germani a obținut documentația tehnică a instalaţiei – actele au fost fotocopiate şi înaintate după aceea Direcţiei a III-a cu propuneri de valorificare.

DONAȚII IN BANI, ALIMENTE SI UTILAJE

in același scop, s-a conceput şi s-a pus în aplicare o combinație informativă menită să determine Crucea Roşie vest-germană să doneze aceste filtre statului român.
Informator desemnat pentru operațiunea respectiva avea contacte cu personalități influente din R.F.G., printre care Hans Herschaft (om de afaceri cu legături în cercurile guvernamentale) şi Schmidt Ştefan (profesor şi conducător al organizaţiei „Şvabii Sătmăreni”). În urma instructajului făcut, informatorul le-a expediat acestora o serie de telegrame concepute de ofiţerii Securităţii, prezentand proporţiile calamităţilor şi insistând asupra faptului că populaţia sinistrată avea nevoie urgentă de ajutoare materiale.

În final, oficialităţile din R.F.G. au aprobat ca un număr de 19 filtre (preţul unui aparat fiind de circa 25.000 marci) să fie donate în cadrul ajutoarelor date României de statul vest-german.

Sume importante de bani şi numeroase bunuri materiale au fost donate, de asemenea, de instituţii religioase din străinătate. Un raport al Direcţiei I din 22 iulie 1970, preciza că, în cursul lunii iunie, prin intermediul unui membru al Cultului Lutheran, se primise suma de 50.000 de dolari, care fusese predată vicepreşedintelui Comitetului pentru Ajutorarea Sinistraţilor, ca ajutor din partea Alianţei Mondiale Lutherane, şi că secretarul general al acestei organizaţii, Paul Hansen, mai depusese la Geneva încă 7.000 de dolari în contul sinistraţilor.

O altă acţiune de influenţare a fost exercitată asupra conducerii europene şi mondiale a Cultului Adventist, care a donat alimente, îmbrăcăminte, medicamente si maşini-unelte, iar Organizaţia Mondială Baptistă a promis că va trimite statului român 1.000.000 USD pentru reparația unor biserici.

Printre cei mai generoşi donatori s-au aflat şi o serie de oamenii de afaceri străini, dar si firme occidentale, în special cele care aveau relaţii contractuale cu parteneri români.
Securitatea din judeţul Neamţ raporta că „în cursul tratativelor purtate la UFIC Săvineşti cu reprezentanţii firmei «Salzgitter» din R.F.G. privind unele lucrări de montaj ce vor fi executate de această firmă la Azot 4, la indicaţia organelor noastre s-au purtat discuţii şi referitor la pagubele pricinuite de inundaţii. Ca urmare a acestui fapt, firma «Salzgitter» a acordat statului român un ajutor pentru sinistraţi în valoare de 25.000 de mărci germane”.

Securitatea din Vâlcea informa că „prin conducerea Combinatului Chimic Râmnicu Vâlcea s-a discutat cu şeful grupului de specialişti trimişi de firma KHD la Combinatul chimic din localitate, iar acesta luând legătura cu firma, s-a dispus trimiterea gratuită a 10 schimbătoare de căldură în valoare de 550.000 de lei, foarte necesare combinatului”.

Inspectoratul de Securitate al Municipiului Bucureşti anunţa şi el, la 4 iulie 1970, că şi-a instruit informatorii „să folosească relaţiile pe care le au cu diverse firme străine, pentru a obţine din partea acestora ajutoare băneşti, instalaţii şi asistenţă tehnică gratuită, pentru refacerea obiectivelor economice avariate”. Datorită „eforturilor” informatorului „Leon” firmele vest-germane „Höchst” şi „NDE” au donat instalaţii, alimente, medicamente şi bani în valoare de 100.000 de mărci. informatorul „Decebal” a influenţat firma „Hochtief” din R.F.G. să doneze 3.000 de mărci iar o persoană de încredere şi informatorul „Helmut” au obţinut, din partea altor firme vest-germane, 14.000, respectiv 2.000 de mărci.

În privinţa donaţiilor oferite de guvernele, firmele şi oamenii de afaceri străini se remarcă îndeosebi aportul Direcţiei a III-a. La 6 iulie 1970, aceasta informa că, în unele cazuri, a reuşit influenţarea diplomaţilor acreditaţi în ţara noastră ca „în rapoartele trimise oficialităţilor ţărilor de care aparţin să facă o prezentare cât mai amănunţită a efectelor acestor calamităţi, […] din care să rezulte necesitatea acordării unor ajutoare substanţiale şi urgente zonelor sinistrate”.

Reprezentanţii diplomatici ai R.F.G., Belgiei, Angliei, SUA, Franţei şi Indiei au dat curs cu promptitudine solicitarilor
In acest sens, consilierul Paul Duque a fost determinat de informatorii „Haralambie” şi „Mica” să trimită în Belgia un raport amănunţit cu o evaluare aproximativă a pagubelor provocate de inundaţiile din ţara noastră, în cadrul căruia a propus, la sugestia celor doi informatori, şi acordarea unui ajutor substanţial pentru România. În urma acestor demersuri, guvernul belgian a acordat României un ajutor (in alimente, utilaje, asistenţă tehnică etc.) în valoare de 300.000 de dolari.

Angajații şi informatorii Direcţiei a-III-a au reuşit influenţarea unor oameni de afaceri şi reprezentanţi ai unor firme străine, aflaţi în România, pentru a veni în ajutorul celor care au avut de suferit de pe urma inundaţiilor. Informatorul „Virgil” a obţinut donarea a 3850 de lire sterline şi 6.500 de dolari, informatorii „Daniel”, „Mioara” şi „Daniela” au atras de la o serie de comercianţi şi firme străine 500 de lire sterline şi 2600 de dolari, informatorii „Horst”, „Badea”, „Roşianu”, „Tania” şi „Françoise” au influenţat donarea a 2500 de mărci germane, 100.000 de lire italiene şi 600 de dolari, informatorii „Stănescu”, „Banu”, „Bogdan”, „Simion” şi „Buzescu” au obţinut donaţii de 110.000 de franci belgieni, 1600 de dolari, 200.000 de lire italiene și 5000 de florini.
Sursele „Silvia”, „Florin”, „Tereza”, „Cristea”, „Florica” şi „Gina” au determinat donaţii de 2.000.000 de lire italiene, 30.000 de şilingi, 5000 de mărci germane, 40 de lire sterline și 27.720 de dolari.

În documentul menţionat a fost evidenţiată in mod deosebit activitatea informatorului „Grigorescu” care „prin posibilităţile sale, a tatonat o serie de firme şi comercianţi străini” obținând 48.350 de mărci germane, 5000 de coroane suedeze, 10.000 de şilingi şi 4000 de dolari.

Pe lângă aceste donaţii în numerar, oamenii de afaceri sau reprezentanţii firmelor străine au fost convinşi să ofere diverse utilaje, produse agro-alimentare şi medicamente, sau să facă unor întreprinderi de comerţ exterior propuneri avantajoase pentru diferite tranzacţii. Firma „Fortrade” din Italia a trimis fabricii de aragaze din Satu Mare un număr de 5000 de robineti în valoare de 700.000 lire, firma „Atulia” s-a angajat să repare gratuit o pompă de apă din oraşul Dr. Petru Groza care fusese scoasă din funcţiune de inundaţii (lucrarea fiind evaluată la 500.000 de lire), iar firma „Simel” a donat alimente în valoare de 10.800 de mărci germane.

O propunere inedită a venit de la reprezentantul firmei „Klöckner Humboldt” din R.F.G., Sparing Willy care, discutând cu o sursă a Securităţii „asupra posibilităţilor „de a ne livra instalaţii pentru producerea de anhidridă maleică şi metanol, a fost sfătuit să aibă în vedere situaţia dificilă în care se găseşte ţara noastră […]. Astfel, Sparing Willy s-a oferit să livreze o instalaţie completă de anhidridă maleică, identică cu cea livrată la Brazi, obligându-se să finanțeze lucrarea, în valoare de 10 milioane DM, urmând să preia in schimb, timp de 6 ani, întreaga producție a fabricii”. În acest mod, costul instalaţiei se amortiza în trei ani iar în ceilalți trei firma achita costul produselor preluate. Sparing Willy s-a oferit să livreze în condiţii asemănătoare şi o fabrică de metanol, fiind dispusa să înceapă discuţiile în acelaşi sens şi în privinţa lărgirii fabricii de PVC de la Râmnicu Vâlcea. „Prin sursa noastră, Sparing Willy a fost îndrumat şi sprijinit să prezinte aceste oferte MCE [Ministerul Comerţului Exterior, n.n.] şi Ministerului Chimiei, în prezent ducându-se discuţii în vederea definitivării ofertelor.”

–
Surse: General Ion Ioniţă, „Umăr la umăr cu poporul”, București, Editura militară, 1971, p.12. | Scânteia, lunile mai-iunie 1970 | ACNSAS, fond Documentar, dosar nr. 8879.
Documentarea şi cercetarea arhivei CNSAS a fost realizată de: Cristina Anisescu, Florentina Budeancă, Liviu Burlacu și Cipriana Moisa (Direcţia Cercetare, Expoziţii, Publicaţii, Serviciul Programe Educaţionale şi Centrul de Istorie Orală), cu sprijinul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS).

Citește si:

| O CALAMITATE FĂRĂ PRECEDENT

O CALAMITATE FĂRĂ PRECEDENT

Publicat pe de
1

Inundațiile din mai, 1970, au făcut adevărate ravagii la nivelul întregii țări. Topirea zăpezilor și ploile abundente care au urmat, au dus la revărsarea Dunării și a principalelor râuri. Apele Mureșului au înregistrat atunci cea mai înaltă cotă, iar în unele locuri apa a măsurat șapte metri.

Terenurile arabile au fost devastate de ape, iar recoltele au fost compromise. Peste un milion de hectare au fost inundate și peste 1.500 de localități din România au avut de suferit.

16 mai 1970. „Nicolae Ceaușescu în mijlocul cetățenilor de la Satu Mare, pe timpul inundațiilor”

Primul val de inundații s-a produs în zilele de 12-15 mai 1970, afectând 37 din 39 de județe.

In presă au apărut o serie de reportaje despre vizitele efectuate de Nicolae Ceaușescu în zonele calamitate, însoțite de articole mobilizatoare care îndemnau populația la intensificarea eforturilor „pentru ca viaţa să-și reia cursul normal”. Se vorbea despre „obligația fiecărui cetățean de a-și aduce aportul la refacerea ţării”.

In acest sens,„Scânteia” publica marți, 19 mai 1970, un anunț privind contul „CEC – 2000” deschis de „Casa de Economii și Consemnațiuni în fiecare județ și în municipiul București”, unde cetățenii puteau depune sume de bani în sprijinul celor care avuseseră de suferit de pe urma inundațiilor.

In preambul, in ședința din 18 mai 1970, o parte din membrii Comitetului Executiv al CC al PCR au decis să-și doneze salariul pe o lună pentru fondul de ajutorare.

Al doilea dezastru s-a produs intre 23-25 mai, urmat de al treilea, pe 12-13 iunie 1970, când apele au lovit din nou numeroase zone ale ţării, inundațiile fiind provocate atât de ninsorile din munți (stratul de zăpadă atingând la Vârful Omu o grosime de 110 cm) cât și de ploile abundente care au căzut neîntrerupt timp de 48 de ore, provocând deversări în special în bazinul superior al Târnavelor, pe Oltul superior, în bazinul Bârladului și pe râurile din Banat.

PAGUBE URIAȘE

Cele mai importante pagube s-au produs în județele Satu-Mare, Maramureș, Bihor, Alba, Bistriţa-Năsăud, Sălaj, Sibiu, Hunedoara și Gorj – anunța Scânteia, din 25 mai 1970

Pierderile social-economice au fost uriașe: 256.000 persoane şi 460.000 de animale evacuate, 83 localități puternic afectate şi 1528 parțial afectate, 13.070 case complet distruse și 11% din suprafața agricolă a ţării compromisă.

În total, costurile provocate de calamitați au fost evaluate la peste 10 miliarde de lei, raporta, în 1971, generalului Ion Ioniţă.

Surse: General Ion Ioniţă, „Umăr la umăr cu poporul”, București, Editura militară, 1971, p.12. | Scânteia, lunile mai-iunie 1970 | ACNSAS, fond Documentar, dosar nr. 8879.

INUNDAȚIILE DIN 1970 – VIDEO: NICOLAE CEAUȘESCU VIZITEAZĂ ZONELE CALAMITATE

Citește și:

| ROLUL SECURITĂȚII IN TIMPUL INUNDAȚIILOR DIN 1970

“SECRETELE ARMATEI. PUTEREA DIN UMBRA”

Galerie

Publicat pe de

Această galerie conține 1 fotografie.

Mărturia viceamiralul Stefan Dinu, fost șef al Direcției Informații Militare, în decembrie 1989. „în câteva rânduri noi am simțit o puternică presiune din partea ţărilor aliate, chiar folosind canalele militare pentru informarea a ceea ce se întâmplă acolo și toate … Continuă lectura →

DEJ, CEAUȘESCU, TRATATUL DE LA VARȘOVIA ȘI O DAMIGEANĂ CU VIN

Publicat pe de
1

“Amintiri despre Nicolae Ceaușescu?…. Sigur că impresiile sunt puţin deformate în oglinda timpului şi într-un fel judeci la 20-22 de ani, altfel judeci mai târziu” – Sergiu Celac.

„DEJ AVEA O MAI MARE UMANITATE”

„Îţi formezi nişte filtre, nişte criterii, nişte standarde de gândire şi de apreciere.[…]. Dacă e vorba de comparaţie, atunci aş spune că Gheorghiu Dej, cel puţin atunci, mi-a făcut impresia de o mai mare umanitate, cel puţin cu anturajul imediat, care includea într-un fel şi interpreţii. Ceaușescu, încă de la început, încă de pe vremea când era doar membru al Biroului Politic avea o detaşare, o răceală şi o distanţă”

„INFERIOARE ERAU FIINȚELE CARE SCRIAU”

„Într-un fel discuta cu egalii şi superiorii săi şi cu totul altfel discuta cu fiinţele pe care le considera inferioare. Fiinţe inferioare erau nu atât chelnerul, desigur doctorul care era stimat, frizerul sau gărzile de corp. Inferioare erau fiinţele care erau utilizate din cauza unor profesiuni ciudate: limbile străine şi cei care scriau.”

„DAMIGEANA CU VIN OFERITĂ DE DEJ, INDICIU CĂ ERA PE DUCĂ”

„Dacă în cazul lui Gheorghiu Dej “oamenii de condei”, cum se numeau atunci, erau principalii scriitori de discursuri şi alte materiale… […] George Ivașcu, Nicolae Corbu şi Silviu Brucan. Pe vremea aia se călătorea mult cu trenul în interiorul lagărului socialist așa că am constatat că exista o atmosferă de colegialitate … Gheorghiu Dej nu se sfia să ceară părerea chiar unui interpret sau unui expert, cum am fost şi eu la ultima ședință a Tratatului de Varşovia, la care a participat Gheorghiu Dej, la Varşovia, în primăvara anului 1965. Vă spun drept, nu-mi amintesc exact unde am fost cazați. Nu era o reşedinţă foarte luxoasă, cred că era o vilă rezidenţială. Îmi amintesc doar că ministrul apărării era atunci Leontin Sălăjan și colegii lui din minister sau din conducerea de partid nu doreau să-i fie vecini de cameră pentru că sforăia foarte tare. Dar Sălăjan era un om foarte simpatic, cânta foarte frumos şi la recepţii şi la dineuri, cântece bătrâneşti, în special din Ardeal şi din Banat şi se făcea plăcut. Era băiat de viaţă sau, cum se spunea, “băiat de comitet””.

„Dej încuraja o astfel de atmosferă. Se amuza, era ţuicar, bea ţuică în special şi uneori vin. În privinţa asta, ca element de umanizare a relaţiilor, vă spuneam de călătoria la ultima şedinţă la Comitetul Politic Consultativ al Tratatului de la Varşovia, la care a participat Gheorghiu Dej în primăvara lui ’65. La întoarcere de la Varşovia, trenul special a făcut o escală în gara Oradea. Primul secretar al regiunii a venit împreună cu oamenii de la gospodăria de partid și i-a adus lui Gheorghiu Dej șase damingene speciale cu cadarcă de Oradea, care erau îmbrăcate în nuiele. Și atunci a dat Gheorghiu Dej două damigene de vin pentru experţi, interpreţi şi o parte din ofiţerii de gardă care nu erau în tură.”
„Ăsta a fost indiciul pentru noi toţi că Dej e pe ducă. Vinul acela, cadarca de Oradea, Dej îl ţinea în beci la reşedinţa lui şi îl bea singur sau numai aşa, cu un prieten, câte un pahar. Era un vin roşu de o calite excepţională, care se făcea în cantitate mică. Şi atunci bârfa noastră, până am ajuns la Bucureşti, era că nu o mai duce mult, ceea ce s-a şi întâmplat.”

„A EXISTAT UN STALIN MARE, DOAMNE, FEREȘTE ROMANIA DE UN STALIN MIC!”

„Foarte puţină lume s-a așteptat la ascensiunea lui Ceaușescu. Ţin minte că la moartea lui Gheorghiu Dej m-am întâlnit cu un coleg din Ministerul de Externe, Puiu Țibuleac, și i-am spus uşor profetic şi riscant că ,,a existat un Stalin mare. Doamne, ferește România de un Stalin mic!”.”
„Asta a fost impresia pe care am avut-o despre venirea lui Ceauşescu, când am aflat că el este succesorul lui Gheorghiu Dej. Pe Ceaușescu îl văzusem vorbind prin ședințe şi defectul de vorbire atunci era mult mai vizibil şi mai accentuat. Cred că a făcut eforturi serioase pentru a depăşi acest handicap, dar crea atunci o impresie de duritate, care era oarecum neobișnuită la Gheorghiu Dej.”

„DEJ ȘTIA SĂ NETEZEASCĂ COLȚURILE”

„Gheorghiu Dej ştia cumva să netezească colţurile, nu l-am văzut niciodată ridicând tonul sau să fie aspru sau răutăcios. Ceauşescu era întotdeauna foarte distant şi rece faţă de ceilalţi, mai ales din această categorie [a intelectualilor]. La mine cred că o singură dată a ridicat tonul şi a vorbit urât. Cu ocazia unui turneu în America Latină, cred în ‘72, nu i-am pus în faţă carneţelul în care să-şi ia note. Reacţia a fost disproporţionată faţă de abaterea comisă.”

„În perioada ‘74-’78, cât am funcţionat eu ca interpret la Preşedinţie, am avut de fapt un birouaş în sediul Comitetului Central. Apoi, în jurul datei de 23 august 1978, am avut la Neptun o discuţie, întâmplătoare, cu secretarul general al Partidului Comunist Spaniol, Santiago Carrillo, aflat la odihnă pe litoral. Sub impresia unor lecturi recente am intrat într-o discuţie despre euro-comunism şi alte lucruri, care, probabil, nu i-au plăcut [lui Ceaușescu], nu i-au plăcut nici lui Santiago Carrillo, deşi era un adept al unui perestroikism de tip vest european, nu a plăcut nici celor care au raportat [discuția] pe baza înregistrărilor care s-au făcut la aceea reşedinţă”.

„O ȘEDINȚĂ INCHIZITORIE”

„Acesta a fost momentul şi cauza imediată pentru eliminarea mea. S-a făcut o şedinţă în care mi s-a cerut să-mi fac autocritica. Am cam refuzat. Mi s-a cerut să recunosc că datoresc totul tovarăşului [Ceaușescu] şi că l-am dezamăgit. Am spus că eu am fost interpretul lui Ceaușescu pentru că știu limbi străine și nu invers, ceea ce nu a plăcut personajelor care au făcut această mică şedinţă inchizitorie. Ședința a fost uşor jenantă, nu a fost ostilă, nu a fost un proces ca pe vremea stalinismului. S-a hotărât trecerea mea [ca director] la Editura Enciclopedică, ceea ce a fost mult mai profitabilă pentru mine personal”.

[Arhiva de istorie orală. Interviu realizat de Virginia Călin, 1997]

UN TURNEU „GOOD-WILL”, NOT SO GOOD

Galerie

Publicat pe de

Vizita vicepreședintelui Statelor Unite, Richard Nixon, în America de Sud, a fost o călătorie atent planificată și extrem de simbolică. Cu toate acestea, la Caracas (Venezuela), evenimentul a decurs în condiții ostile, marcând punctul culminant al nemulțumirii populației latino-americane vizavi de unele politici ale SUA in cadrul Războiului Rece. Continuă lectura →

MIHAIL ROLLER – ARTIZANUL UNEI ISTORII FALSIFICATE

Galerie

Publicat pe de

Această galerie conține 2 fotografii.

| VEZI SI COMUNISTII ROMANIEI ROLLER, Mihail [1] (zis Şapse, fiul lui Ben Tzion Roller, fratele lui Chaim Mordechai Roller (*)) (n. 6 mai 1908, Buhuși, Bacau, Romania – d. 21 iunie 1958, București, 50 de ani) – comunist ilegalist, conform declarației … Continuă lectura →

RAPORT CIA: Relațiile noului guvern afgan cu URSS, 5 mai 1978

Publicat pe de
Răspunde

Memorandum de informare pregătit în cadrul Agenției Centrale de Informații.[1]

RPM-78-10208
Washington, 5 mai 1978
SUBIECT
Relațiile noului guvern afgan cu URSS

| Principalele concluzii | Introducere | Noul guvern | Consolidarea puterii | Iran și Pakistan | Punctul de vedere sovietic |

Principalele concluzii

  1. Sovieticii salută un guvern dominat de comuniști în Afganistan, dar probabil că vor fi prudenți în încercarea de a profita de apariția noului regim din cauza fragilității sale interne și a echilibrului delicat al tensiunilor regionale din Asia de Sud.
  2. Moscova va acționa în mod activ pentru a-i menține pe comuniști la putere la Kabul și pentru a influența procesul decizional al noului guvern. Probabil că sovieticii vor oferi o asistență economică și militară sporită.
  3. Deoarece noul guvern afgan s-ar putea confrunta cu amenințări interne serioase pe termen scurt, interesul major imediat al Moscovei va fi acela de a ajuta regimul să-și consolideze puterea. Pe termen scurt, sovieticii vor sfătui, probabil, reținere în ceea ce privește orice politici aventuriste pe plan intern și extern.
  4. Un amestec limitat al Iranului în Afganistan pare probabil, având în vedere percepția șahului cu privire la o amenințare serioasă a Iranului din partea URSS, prin intermediul Afganistanului. Deși Pakistanul împărtășește aceste îngrijorări, este mai puțin probabil să se implice, cu excepția cazului în care guvernul afgan reînvie disputa din Pushtunistan asupra provinciilor vestice ale Pakistanului.
  5. Șansele unei confruntări directe între URSS și vecinii anticomuniști ai Afganistanului rămân scăzute, chiar dacă au crescut ușor. Atât Teheranul, cât și Islamabadul vor folosi perspectiva unei astfel de confruntări ca argument pentru un sprijin militar și politic sporit din partea SUA.

↩

Introducere

La 27 aprilie, ofițerii militari de stânga l-au răsturnat pe fostul președinte Daoud [2] și au instalat un guvern în mare parte civil, controlat de conducerea Partidului Khalq (Partidul Comunist Afgan) pro-sovietic. Lovitura de stat a fost executată ca reacție la arestarea, de către guvern, a liderilor comuniști. Având în vedere contactele sovietice cu stângiștii afgani și cu forțele armate, este posibil ca sovieticii să fi aflat de lovitura de stat în avans, deși poate doar cu câteva ore. Nu există dovezi care să sugereze că sovieticii au încercat să încurajeze sau să descurajeze stângiștii, dar Moscova și comuniștii afgani au urmărit ca obiectiv, pe termen lung, stabilirea unui guvern comunist în țară.

↩

Noul guvern: Contextul comunist

Mișcarea actuală datează de la începutul anilor 1950, când comuniștii afgani, ajutați de comuniștii din URSS, Iran, Pakistan și China, au inițiat o încercare fermă de organizare. Impulsul major pentru creșterea și organizarea acesteia a venit în mod clar de la sovietici, care au instruit civili și militari în URSS și în Europa de Est și au introdus consilieri militari și tehnici sovietici în Afganistan. Activitățile clandestine și propaganda sovietică au jucat, de asemenea, un rol.

În afară de o facțiune restrânsă care a rupt cu majoritatea și a format un mic partid pro-chinez, nu au existat niciodată diferențe ideologice semnificative între comuniștii afgani și URSS. Cu toate acestea, comuniștii afgani nu au fost nicicând mulțumiți de faptul că Moscova a considerat că relațiile sale cu guvernul afgan sunt mai importante decât susținerea intereselor comunismului local. Arestarea de către Kabul a liderilor comuniști, epurările funcționarilor de stânga și restricțiile privind activitatea politică a comuniștilor, de exemplu, nu au interferat niciodată cu relațiile sovieto-afgane.

Luptele interne dintre comuniștii afgani înșiși – pe motive de influență personală mai degrabă decât ideologică – au sporit tensiunile, cu facțiuni afgane rivale care se luptau pentru a obține sprijinul Moscovei și cu sovieticii care încercau să rezolve disputele. Partidul actual este rezultatul unirii de anul trecut – sub presiunea sovietică – a două partide comuniste concurente și se pare că există încă o tensiune considerabilă între cele două grupuri.

O tentativă organizată în grabă de răsturnare a noului guvern de către o mică forță care se opune noului regim nu poate fi exclusă, dar mai probabilă ar fi o intensificare treptată a activităților antiguvernamentale în rândul triburilor sau al conservatorilor religioși. O oarecare creștere a acestor activități pare aproape inevitabilă; gravitatea amenințării din partea triburilor va depinde în mare parte de acțiunile noului guvern și de măsura în care conservatorii vor câștiga sprijin în cadrul armatei.

Mai multe probleme potențiale ar putea afecta capacitatea noilor conducători de a guverna țara și de a face față dificultăților sociale și economice fundamentale ale acesteia. De exemplu, ar putea apărea o ruptură între liderii militari și cei civili. În sectorul civil, îndepărtarea probabilă a birocraților experimentați în cadrul unei epurări a dreptei și a funcționarilor care aparțin sau au legături strânse cu familia care a condus Afganistanul din secolul al XIX-lea ar putea eroda rapid capacitatea regimului de a face față unor situații necunoscute.[3] În cadrul partidului de guvernământ însuși, rivalitățile de lungă durată dintre cele două facțiuni ale sale ar putea să reapară, provocând tensiuni sau lupte care i-ar abate pe lideri de la activitatea guvernamentală.

↩

Consolidarea puterii

În ciuda preluării rapide a puterii și a inexistenței unei rezistențe semnificative actuale, noii conducători afgani nu numai că moștenesc instituțiile slabe care au permis răsturnarea ultimelor două guverne, dar nu dispun nici de unele dintre atuurile care au contribuit la menținerea la putere a predecesorilor lor. Autoritatea guvernului central este aproape inexistentă în unele părți ale țării și, chiar și în acele zone în care Kabulul exercită un control limitat, legile și politicile guvernului au un impact redus asupra vieții celor mai mulți dintre oameni. Deși marea majoritate a afganilor nu ar avea o atitudine favorabilă față de un guvern controlat de comuniști, ei nu sunt prea interesați de cine conduce la Kabul. Politica, inclusiv loviturile de stat, atrage doar o mică parte a populației.

Reacția populară – fie pozitivă sau negativă – la o schimbare de guvern nu a fost niciodată un factor critic în Afganistan; controlul unităților militare cheie a constituit un criteriu mult mai important. Ultimele două lovituri de stat militare de succes au depins inițial de controlul unităților blindate și al bazei aeriene din apropierea capitalei. Niciuna dintre loviturile de stat nu a fost deosebit de bine planificată sau executată, dar în ambele cazuri a existat o rezistență redusă odată ce orașul Kabul a ajuns în mâinile liderilor loviturii de stat. Noul guvern va trebui să se asigure de loialitatea unităților cheie. Procesul ar putea fi dificil.

Mecanismele acestei lovituri de stat au fost similare cu cele ale loviturii de stat din 1973, dar rezultatul poate duce la o schimbare mult mai fundamentală în viața politică, economică și socială afgană. Asasinarea lui Daoud și a membrilor familiei sale și intenția imediat declarată a noilor conducători de a elimina „fiecare membru al familiei demagogului autocrat” sunt semne de rău augur. Chiar dacă guvernul nu are în vedere alte represalii violente, îndepărtarea elitelor tradiționale din pozițiile oficiale va afecta negativ funcționarea birocrației și a guvernului.

Noului guvern îi lipsește legitimitatea derivată din statutul tribal care a consolidat atât monarhia, cât și republica. De la începutul secolului al XIX-lea – cu excepția unui guvern de scurtă durată răsturnat în 1929 – Afganistanul a fost condus de liderul recunoscut al familiei dominante din tribul majoritar al grupului etnic Pushtun. Deși unii dintre liderii noului guvern – inclusiv premierul Taraki – sunt puștuni, aceștia nu au pretenții în ceea ce privește prestigiul și respectul pe baza poziției lor în ierarhia tribală.

Această lipsă de experiență și de statut tribal nu trebuie neapărat să fie fatală, dar va îngreuna abordarea altor probleme. Noii conducători încearcă să depășească această slăbiciune. Măcelărirea familiei lui Daoud și denunțarea de către aceștia a proastei guvernări a lui Daoud și a strămoșilor și rudelor sale este menită să elimine atât rivalii, cât și să discrediteze întregul concept de selectare a conducătorilor pe baza tradiției.

Probabil că mai importante vor fi politicile noului guvern. Declarațiile lor inițiale, în special sprijinul pentru islam și independența națională, sunt un indiciu clar că noii lideri sunt conștienți de riscurile de a contrazice xenofobia și sentimentele profund religioase ale majorității populației. Unii observatori consideră că liderii comuniști sunt în esență naționaliști, în ciuda legăturilor lor de lungă durată cu Moscova. În acest caz, ei ar putea urmări o politică menită să păstreze cel puțin o anumită deschidere către Occident.

Orice atac direct asupra religiei din Afganistan ar fi riscant. Grupările islamice de dreapta, cum ar fi Frăția Musulmană, și-ar putea intensifica activitățile, fiind probabile noi tentative de asasinat. Deși guvernul neagă faptul că este comunist, suspiciunea populară față de guvern va crește pe măsură ce se va răspândi vestea că comuniștii – adică ateii – sunt la putere. [4] Eforturile anterioare de modernizare au adus reacții puternice, iar orice demers major al unui guvern comunist de a modifica tradiția sau de a institui un control puternic al guvernului central ar putea provoca tulburări populare pe scară largă, în ciuda lipsei de interes uzuale pentru politică a majorității populației.

↩

Iran și Pakistan

Probabilitatea unei intervenții străine cel puțin limitate în Afganistan este ridicată. Șahul Iranului susține de mult timp că sovieticii încearcă să încercuiască Iranul și să se folosească de poziția lor în Afganistan pentru a dezmembra Pakistanul, permițându-le astfel să folosească sud-vestul Pakistanului ca o ieșire spre Oceanul Indian. Șahul vede în recenta lovitură de stat o confirmare a celor mai mari temeri ale sale și este foarte probabil că va ordona un fel de operațiune clandestină împotriva noului guvern. Totuși, capacitățile iraniene sunt limitate și probabil că ar deveni o amenințare pentru Kabul doar dacă guvernul s-ar confrunta deja cu o rezistență semnificativă din partea triburilor sau a conservatorilor religioși, sau dacă ar fi ajuns să se implice într-o confruntare cu Pakistanul.

Deși Islamabadul ar fi mai puțin înclinat decât Teheranul să intervină în Afganistan, pare mai probabilă o confruntare cu Pakistanul, inițiată de afgani. Cu toate acestea, Moscova ar încerca să descurajeze Afganistanul să se angajeze în orice confruntare, cel puțin până când guvernul Taraki își va consolida puterea. Comuniștii afgani ar putea foarte bine să vadă o revigorare a disputei privind Pushtunistanul, care implică statutul vestului Pakistanului, unde predomină Pushtunii, ca pe o modalitate de a obține sprijin tribal intern sau de a distrage atenția de la orice măsuri tot mai represive introduse în Afganistan. În plus, comuniștii au avut tendința de a insista asupra acestei probleme și au criticat concilierile lui Daoud cu Islamabadul. În calitate de comuniști, ei s-ar aștepta la un sprijin mai puternic din partea Moscovei împotriva Pakistanului, decât guvernele afgane anterioare și, probabil, îl vor primi. Au existat deja câteva indicii – cum ar fi arborarea steagurilor Pushtun în Kabul după lovitura de stat – care arată că noul guvern consideră Pushtunistanul ca fiind o temă pe care o poate folosi. În plus, câțiva dintre principalii susținători ai Pushtunistanului din Pakistan sunt comuniști.

Reacția pakistaneză va varia, în funcție de cât de mult va insista Kabulul pe această problemă. În absența unor acțiuni mai agresive, pakistanezii sunt capabili să suporte propaganda pe această temă, chiar dacă vor răspunde cu aceeași monedă. Dacă afganii devin prea stridenți sau prea activi, Pakistanul poate închide principalele drumuri de peste graniță, întrerupând o mare parte din comerțul exterior al Afganistanului, care nu are ieșire la mare. O astfel de mișcare ar spori dependența afgană de URSS, pentru o filieră comercială. Există unele dovezi că o rebeliune tribală serioasă din 1975 a fost instigată de pakistanezi, atunci când au decis că Daoud a mers prea departe în susținerea separatiștilor din Pakistan. În cazul în care afganii ar deveni prea activi în susținerea separatiștilor, Pakistanul ar putea recurge la raiduri punitive și preventive în Afganistan. Cu toate acestea, posibilitatea unei reacții sovietice i-ar descuraja probabil pe pakistanezi să recurgă la o invazie pe scară largă în Afganistan.

↩

Punctul de vedere sovietic

Sovieticii salută instaurarea unui guvern pro-sovietic, controlat de comuniști, în Afganistan. În sine un câștig major pentru Moscova, această evoluție este semnificativă ca fiind și prima victorie de stânga într-un an marcat, de altfel, de instaurarea unor guverne moderate și conservatoare în Asia de Sud.

Interesul Moscovei în Afganistan datează de dinainte de revoluția bolșevică. În ultimul sfert de secol, Uniunea Sovietică a făcut o investiție considerabilă în vecinul său sudic. Afganistanul a fost primul beneficiar al ajutorului sovietic și încă se numără printre cei mai mari 10 beneficiari ai asistenței militare și economice sovietice. Victoria comuniștilor protejează această investiție și asigură faptul că, cel puțin în viitorul apropiat, Moscova își va păstra – și probabil își va îmbunătăți – poziția de cea mai influentă putere străină la Kabul. Sovieticii au aplaudat venirea la putere a lui Daoud în 1973, dar în ultimii ani au început să fie îngrijorați de eforturile sale de a elimina din guvernul său stângiștii și de a obține o mai mare independență față de Moscova.

Deoarece relațiile Moscovei cu comuniștii afgani nu au fost întotdeauna apropiate, sovieticii vor încerca să își consolideze legăturile cu partidul comunist afgan recent reunificat. Sovieticii vor exploata aceste legături pentru a influența orice reorganizare a partidului, a instituțiilor militare și administrative din Afganistan. Totuși, vor proceda cu prudență, pentru a evita crearea unei anxietăți nejustificate în Afganistan. [5]

Deși înlăturarea lui Daoud va calma unele îngrijorări sovietice, aceasta va provoca, de asemenea, o alarmă cu privire la politica sovietică în alte părți ale regiunii, în special în Iran și Pakistan. Pakistanezii și iranienii suspectează că sovieticii au pus la cale lovitura de stat, iar pakistanezii se tem din nou de o axă „Delhi-Kabul-Moscova”, observând că India și URSS au recunoscut rapid noul regim.[6] Ambele națiuni se vor folosi de evenimentele de la Kabul pentru a încerca să obțină un sprijin militar și politic sporit din partea SUA.

Sovieticii se declară în favoarea unui subcontinent calm și stabil, cu guverne prietenoase cu URSS. Tensiunile și instabilitatea – susțin sovieticii – creează deschideri pentru o mai mare influență occidentală sau chineză. Cu toate acestea, succesele anterioare ale Moscovei în Asia de Sud s-au datorat, în mare parte, exploatării acelorași rivalități regionale.

Moscova ar favoriza eventuala creare a unui stat marxist în Afganistan după modelul Cubei sau al Vietnamului. Totuși, în acest moment, sovieticii sunt probabil mai preocupați de stabilitatea noului guvern aflat la putere și de limitarea pagubelor aduse intereselor sovietice din alte părți ale regiunii, decât de puritatea ideologică și instituțională a noului regim. Probabil că sovieticii ar fi mulțumiți cu un guvern de stânga, puternic pro-sovietic, cu coloraturi naționaliste distincte. Aproape sigur, Moscova va face presiuni pentru o mai mare susținere a pozițiilor sovietice în probleme internaționale, cum ar fi sistemul asiatic de securitate colectivă, și se va aștepta ca noul guvern să se abțină de la orice noi inițiative față de Beijing. Cu toate acestea, probabil că, pe termen scurt, nu va face presiuni asupra guvernului pentru a lansa reforme radicale și de anvergură, care riscă să îndepărteze mari segmente ale populației.

De asemenea, Moscova va recomanda prudență în ceea ce privește inițiativele regionale ale Kabulului. Conștientă de faptul că mai mulți membri ai noului guvern s-au identificat, în trecut, cu cauzele Pushtun sau Baluch, Moscova este aproape sigur îngrijorată de faptul că noul regim ar putea căuta prea repede soluții radicale pentru disputele de frontieră cu Pakistanul și Iranul. Ezitarea Moscovei s-ar baza pe teama de a pune în pericol încercările sale de a-și îmbunătăți relațiile cu India, Pakistan și Iran. Probabil că Moscova nu ar aproba nicio încercare afgană de a folosi problema Pushtunistanului înainte ca guvernul Taraki să-și consolideze puterea în țară.

Cu toate acestea, în cazul în care Kabulul ar fi totuși implicat în problema Puștunistanului sau în alte încurcături externe, Moscova l-ar sprijini. În special în cazul unor amenințări interne sau externe la adresa stabilității noului guvern afgan, Moscova ar spori ajutorul militar, inclusiv numărul de consilieri sovietici din țară. Este foarte puțin probabil ca Moscova să introducă trupe sovietice. În cazul unei contrarevoluții reușite pe termen scurt, Moscova ar fi probabil reținută în reacția sa, având încredere că dependența afgană de ajutorul militar și economic sovietic va convinge, în cele din urmă, orice nou guvern, de necesitatea unei relații strânse și constante cu Moscova. Este de așteptat ca Moscova să continue și, foarte probabil, să își sporească considerabil programele de ajutor economic și militar în Afganistan. [7]

↩

citește si

„Perspectiva sovietică asupra loviturii de stat din Afganistan”, 6 mai 1978

RAPORT CIA: PREZENȚA SOVIETICĂ ÎN AFGANISTAN (1977)

[1]Sursa: Agenția Centrală de Informații, Direcția de Informații, Biroul de Servicii de Sprijin, Job 80T00634A: Dosare(1978): Relațiile noului guvern afgan cu URSS. Secret; [restricție de manipulare ne declasificată]. O notă dactilografiată pe prima pagină menționează că "Acest memorandum a fost pregătit de Biroul de analiză regională și politică al CIA, în consultare cu Biroul de informații și cercetare din cadrul Departamentului de Stat."
[2]Mohammed Daoud Khan (n. 18 iulie 1909 - d. 28 aprilie 1978) - politician și general afgan, prim-ministru al Afganistanului între 1953 și 1963 și lider al loviturii de stat afgane, din 1973, a răsturnat monarhia, devenind primul președinte al Afganistanului în 1973, instituind un sistem autocratic, cu un singur partid. 

Născut în familia regală afgană, Khan a început ca guvernator de provincie și, mai târziu, comandant militar, înainte de a fi numit prim-ministru, de vărul său, regele Mohammed Zahir Shah. După ce nu a reușit să îl convingă pe rege să implementeze un sistem uni-partid, Khan a răsturnat monarhia, cu sprijinul ofițerilor armatei afgane, și s-a autoproclamat primul președinte al Republicii Afganistan.

În 1977, și-a înființat propriul partid politic, Partidul Național Revoluționar, situat in centrul întregii activități politice. În ianuarie 1977, o nouă constituție a contribuit cu mai multe articole noi, modificând în schimb altele - unul dintre acestea a fost crearea unui sistem prezidențial de guvernare cu un singur partid. De asemenea, el și-a temperat politicile socialiste, deși constituția din 1977 avea o culoare naționalistă, pe lângă socialismul și islamismul anterior. 
Pe plan intern, îngrijorat de corul multor comuniști din guvernul său și de dependența tot mai mare a Afganistanului de Uniunea Sovietică, a încercat să se distanțeze de elementele comuniste din cadrul loviturii de stat. 

În ultimii săi ani de guvernare, epurarea comuniștilor din guvern a tensionat relațiile cu aceștia, în timp ce dorința sa de a avea o autoritate mai mare a tensionat relațiile cu liberalii care se aflau la conducere în timpul monarhiei. Alte fricțiuni s-au datorat persecutării conservatorilor religioși. Aceste mișcări au fost foarte criticate de Moscova, care se temea că Afganistanul va deveni, în curând, mai apropiat de Occident, în special de Statele Unite; sovieticii s-au temut că SUA ar putea găsi o modalitate de a influența guvernul de la Kabul.

În 1978, a fost destituit și asasinat, în timpul Revoluției Saur, condusă de armata afgană și de Partidul Democratic al Poporului din Afganistan (PDPA) - partid comunist. Trupul său a fost descoperit 30 de ani mai târziu, fiind identificat după un mic Coran de aur, pe care îl purta mereu cu el. [înapoi]
[3]O referire la familia Mohammadzai
[4]Rapoartele din Kabul au descris identitatea de sine a noului regim în termeni mai moderați. De exemplu, în telegrama 3311 de la Kabul, din 29 aprilie, ambasada a menționat că noul regim "evită în continuare să folosească lozinci comuniste evidente". (Arhivele Naționale, RG 59, Central Foreign Policy File, D780184-0066)
[5] NOTA: La 24 decembrie 1979, Armata Roșie a invadat Afganistanul, declanșând un război lipsit de rezultate, care a durat cca nouă ani (până pe 15 februarie 1989). 
[6]Uniunea Sovietică a fost prima țară care a recunoscut noul guvern afgan la 30 aprilie. India a recunoscut noul guvern afgan la 2 mai 1978.
[7] Lipsește anexa "Politica sovietică trecută și prezentă", care prezintă interesul și influența sovietică asupra Afganistanului începând din 1921.

Stenograma întâlnirii de la Moscova dintre Nicolae Ceaușescu și Mihail Gorbaciov, după reuniunea de la Malta.

Publicat pe de
Răspunde

| VEZI SI ARHIVA STENOGRAME

Stenograma dintre M. Gorbaciov si N. Ceausescu

Nicolae Ceaușescu: Bine. Şi acum trecem la problemele bilaterale? Sau hai să terminăm cu cele mai generale.

Noi suntem foarte preocupaţi de ce se întâmplă în câteva ţări socialiste din Europa. Înţelegem perfecţionarea, înnoirea, însă nu de aceasta vreau să vorbesc acum, dar forma în care se acţionează pune foarte serios în pericol nu numai socialismul, ci şi existenţa partidelor comuniste din ţările respective. Dacă se lasă să se continue acest curs, se va ajunge la o situaţie foarte gravă.

Oricum, nu se poate spune că în aceste ţări socialismul nu a realizat nimic. Cred că Uniunea Sovietică, mă refer la Partidul Comunist al Uniunii Sovietice, poate să aibă în această privinţă un anumit rol – nu pe cale militară – pentru a ajuta la o mai bună orientare, aşa cum aţi început astăzi să vorbiţi de o orientare mai bună a acestor ţări şi partide.

Sigur, o întâlnire care va avea loc între ţările socialiste şi partidele noastre va ajuta, dar cred că, în orice caz, trebuie reflectat foarte serios la felul în care se acţionează în unele ţări.

M.S. Gorbaciov: Aici este întrebarea: cum să se acţioneze, şi una mai importantă – cum să nu se acţioneze.

Cine a împiedicat Cehoslovacia şi Republica Democrată Germană – ţări care aveau un nivel de dezvoltare economică şi socială destul de ridicat, care aveau condiţii de viaţă aşa de bune – să înceapă la timp procesele lor de modernizare în cursul cărora să ţină seama de momentele noi care au apărut în dezvoltarea societăţii? Dacă ar fi făcut acest lucru la timpul respectiv, s-ar fi desfăşurat cu totul altfel evenimentele de astăzi.

La fel şi la noi, în Uniunea Sovietică – dacă noi ne-am fi ocupat de progresul tehnico- ştiinţific şi de dezvoltarea economică la timpul respectiv, altfel ar fi fost evenimentele care le trăim astăzi. S-a vorbit mult la vremea aceea, în plenare şi congrese, despre revoluţia tehnico-ştinţifică şi despre dezvoltarea ţării noastre şi până la urmă totul a fost lăsat la o parte. Şi acum stă un raport pentru Comitetul Central privind revoluţia tehnico-ştiinţifică din 1973 şi iată că acum, după 15 ani, începem să realizăm ceea ce trebuia să facem atunci. Cred că noi am pierdut mult din prestigiul nostru datorită faptului că nu am acţionat la timp.

Nicolae Ceaușescu: Şi aceasta este adevărat.

M.S. Gorbaciov: Indiferent că ne plac sau nu ne plac metodele tovarăşului Ceauşescu, noi ştim că în România s-au făcut multe şi, în mod obiectiv, fiecare îşi alege metodele sale pe calea progresului şi a construcţiei socialiste. Deci, cam aceasta este.

Prietenul nostru comun tovarăşul Honecker. Noi avem o simpatie reciprocă, dar în ultimul timp nici dânsul nu a vrut să mai vorbească cu mine, nici eu nu am mai vorbit cu dânsul. Şi totuşi eu i-am spus: tovarăşe Honecker, este treaba ta să iei hotărâri, noi nu hotărâm nimic în locul tău, nici nu propunem să iei măsurile noastre, nici altceva. De altfel, ştiu că m-aţi criticat împreună…

Nicolae Ceaușescu: Nu, nu v-am criticat. Dimpotrivă, am discutat că ar fi bine să ne întâlnim mai iute, să discutăm cum să lucrăm mai bine.

M.S. Gorbaciov: Sincer vorbind, pentru tovarăşul Honecker eu am mari emoţii.

M.S. Gorbaciov: În ce-l priveşte pe tovarăşul Jivkov, probabil că totul va fi mai normal. Nu ştiu care este situaţia acolo. Desigur, pe parcursul anilor s-au mai acumulat unele lucruri. Dacă acolo nu sunt nişte abuzuri grave, frapante, atunci se va rezolva mai bine. Nu se poate face totuşi aşa în politică. Noi încercăm la nivelul conducerii politice să ne ocupăm de probleme politice, nu să intrăm şi să vedem cine a făcut şi ce a făcut. Dumneavoastră ştiţi că există în societate forţe care ridică mereu această problemă şi care răscolesc tot timpul societatea. Ce să facem? Dumneavoastră spuneţi că vă preocupă aceste probleme, dar ce să facem?

Nicolae Ceaușescu: Să discutăm cum să soluţionăm problemele.

M.S. Gorbaciov: În R.D. Germană au discutat şi deja i-au exclus din partid.

Nicolae Ceaușescu: Am văzut, dar deja acolo lucrează de acum influenţele din afară, din Republica Federală Germania.

M.S. Gorbaciov: Milos Jakes este prietenul meu mai vechi. I-am spus: dumneavoastră aveţi o ţară bună, un popor calificat, bine organizat, bine educat, trebuie să faceţi schimbări mai repede, mai repede, altfel veţi fi învinşi şi veţi ajunge într-o situaţie ca la noi, să rezolvaţi problemele sub tropăitul picioarelor. Jakes m-a ascultat şi apoi a spus: atunci mai bine să aştept eu până vin ceilalţi la putere în Uniunea Sovietică. A aşteptat şi iată ce s-a întâmplat. Acestea sunt două ţări cu o situaţie prosperă, cele mai bogate, în afară de noi, bineînţeles, pentru că noi suntem cei mai bogaţi. (…)

ULTIMUL 1 MAI AL FAMILIEI CEAUSESCU – 1 mai 1989

Publicat pe de
4

„Întreaga națiune română serbează cu mândrie glorioasa, măreața Zi a Muncii” (avea să fie ultima din România comunistă), când muncitorul român omagiază entuziast socialismul, Partidul Comunist Român (adică Partidul) și,în primul rând, pe “primul om al țării, tovarășul Nicolae Ceaușescu, cel mai iubit conducător”.

În acest sens, în toate județele țării au loc o serie de „manifestări politico-educative și cultural-artistice” menite să sublinieze importanța momentului.

1 MAI, ALBA IULIA

Muzeul de istorie al RSR organizează, în București, ample simpozioane, conferințe și mese-rotunde care se desfășoară în școli, la centrul de creație și cultură socialistă “Cântarea României” cât și circa 30 de întreprinderi din capitală, precum Timpuri Noi, Dâmbovița, Flacăra Roșie, institutele Victor Babeș și Ion Cantacuzino (sursa: Agerpres) – pentru a evidenția „tradițiile revoluționare ale mișcării muncitorești din România, aspecte ale luptei maselor populare, sub conducerea Partidului Comunist Român, pentru unitate, libertate și independență națională.”

„1 MAI – MOMENT DE SEAMA IN VIATA POLITICA A TARII„

Muzeul Literaturii Române organizează, la Întreprinderea de Transport București, simpozionul „1 Mai 1989 – moment de seamă în viața politică a țării”, urmat de un recital literar-muzical. Manifestarea se desfășoară și la Întreprinderea de Utilaj Chimic „Grivița Roșie.”

„LAUDA MUNCII„

Teatrul Național din București dedică anume oamenilor muncii spectacolul „Laudă muncii” – un „strălucit colaj al creațiilor literare” semnate de Zaharia Stancu, Nicolae Labiș, Tiberiu Utan, Nicolae Dragoș, Alexandru Andrițoiu și Ion Horea, în interpretarea unor „actori de frunte ai țării.””

„BUCUREȘTIUL, IN EPOCA NICOLAE CEAUȘESCU„

O serie de simpozioane pe tema „Bucureștiul în Epoca Nicolae Ceaușescu” sunt găzduite de centrele de cultură și creație socialistă bucureștene “Cântarea României”, sub genericul „Simbol al eroismului muncitoresc”.

„TINEREȚEA REVOLUȚIONARA A TOVARĂȘULUI NICOLAE CEAUȘESCU”

La Brăila și în toate comunele județului au loc expuneri care marchează „importanța covârșitoare a zilei de 1 Mai„. Muncitorii de la Șantierul au prilejul deosebit de a asista la expunerea „Tinerețea revoluționară a tovarășului Nicolae Ceaușescu, exemplu strălucit de muncă și viață pentru tânăra generație”.

Totodată, se deschide expoziția de carte cu tema „Din gândirea social-politică a președintelui Nicolae Ceaușescu.”

Avându-l atât pe Nicolae Ceaușescu în centrul atenției, cât și pe “prima mamă a țării”, Elena Ceaușescu, la cabinetul județean pentru activitatea ideologică și politico-educativă are loc manifestarea „Contribuția determinantă a tovarășului Nicolae Ceaușescu, a tovarășei Elena Ceaușescu în organizarea și desfășurarea marii demonstrații patriotice, antifasciste și antirăzboinice de la 1 Mai 1939”.

Vâlcea este și ea scena unor manifestări și simpozioane dedicate tematicii, derulate la Combinatul Chimic, la Întreprinderea de utilaj chimic și forjă, la Antrepriza de construcții hidroenergetice Olt-Superior, dar și în localitățile Drăgășani, Băile Govora, Horezu, Brezoi, Băbeni, Berbești sau Costești.

„TRĂIASCĂ 1 MAI”

„Ca ostași credincioși și devotați până la sacrificiul suprem, patriei, partidului și poporului, trăim din plin satisfacția și mândria că tot ce a înfăptui națiunea noastră în timpul eroic inaugurat de Congresul IX al PCR își află izvorul în prestigioasa și vasta dumneavoastră activitate teoretică și practică ce a deschis orizonturi noi”.- Scînteia, 1 mai 1989, pagina dedicata „celui care, de aproape șase decenii, și-a contopit munca și viața cu eroica luptă a gloriosului nostru partid comunist, militant neînfricat pentru victoria revoluției socialiste și pentru clasa muncitoare„.

TRAIASCA 1 MAI, SCANTEIA, 1MAI 1989

De ziua “solidarității internaționale”, organul de presă al comuniștilor români – Scînteia, alături de ziarele vremii, publică articole și nenumărate telegrame adresate “celui mai iubit fiu al țării”, comandantul suprem, tovarășul Nicolae Ceaușescu – omagiat de popor și felicitat de întreaga suflare, în frunte cu Ministerul Apărării, de Interne, Consiliului politic superior al armatei și Departamentul Securității Statului, de toate organizațiile județene și locale, la care se alătură CC al UGSR, CC al UTC, Consiliul Național al Femeilor, Asociația studenților comuniști, Organizația Pionierilor, BNR, Consiliul de stat și ministerele, Banca de investiții Direcția de Statistică șamd.

Tovarășa Elena Ceaușescu este și ea omagiată cu adânc respect, pentru devotamentul ei „neabătut față de patrie și popor„.

Citește și Prognoza meteo, luni, 1 mai 1989 | Programul Televiziunii Române cu ocazia zilei “oamenilor muncii”, 1 mai 1989 | 1 mai 1939 – ISTORIA UNEI FALSIFICĂRI