Această galerie conține 2 fotografii.
| VEZI SI COMUNISTII ROMANIEI ROLLER, Mihail [1] (zis Şapse, fiul lui Ben Tzion Roller, fratele lui Chaim Mordechai Roller (*)) (n. 6 mai 1908, Buhuși, Bacau, Romania – d. 21 iunie 1958, București, 50 de ani) – comunist ilegalist, conform declarației … Continuă lectura
Ana Toma (n. Grossman, 9 octombrie 1912, Vatra Dornei – d. 1991 (78 de ani), Iasi, fiica lui Iancu Grosman si Jeni Grosman), alias „Marioara„.
Soția lui Sorin Toma (n. Solomon Moscovici), Gheorghe Pintilie (Pantelei “Pantiuşa” Bodnarenko) (n. 1902, Tiraspol, Moldova- d. 11 august 1985 (82-83 de ani), București, in vila sa din Primăverii) și Constantin Pârvulescu (n. 10 noiembrie 1895 – d.11 iulie 1992 (96 de ani)). Sora lui Gavriel Grosman şi Usher Grosman.
Ana si Gheorghe Pintilie (printre altele, asasinul lui Stefan Foriș) au adoptat doi copii, Radu și Ioana (Constantin) [2] – emigrata în Israel.
O “versată agentă a direcției de informații externe a N.K.V.D.” (Troncotă 2006: 47).
Comunistă ilegalistă, membra P.C.d.R. din 1932, cu carnet de partid nr. 000132/6253, eliberat de raionul Stalin, București. Conform declarațiilor sale, din 1927-1930 a făcut parte „dintr-un grup de elevi de stânga”.
In 1952, locuita in București, str. Grigore Mora nr. 24.
| NR. FISA | NR. DOSAR | NUME | DATA NASTERII |
| 7869 | 122372 | TOMA ANA | 1912-10-09 |
Decorată cu ordinul „Steaua Republicii Populare Romîne” clasa a III-a (18 august 1964) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul celei de a XX-a aniversări a eliberării patriei„, Apărarea Patriei cls. a-II-a, Ordinul Muncii cls. a-II-a, medalia „Eliberarea de sub jugul fascist„, Erou al Muncii Socialiste” și medalia de aur „Secera și Ciocanul” (Decret 155/1971, Art.1) „pentru activitate îndelungată în mișcarea muncitorească și merite deosebite în opera de construire a socialismului în patria noastră„.
În procesul penal intentat lui Lucrețiu Pătrășcanu, a fost martora procuraturii împotriva lui Remus Kofler și a Victoriei Sârbu. Adjunct al ministrului de externe Ana Pauker și apoi al ministrului comerțului.
In timpul războiului, în U.R.S.S., secretara particulară a Anei Pauker; imediat după război fondatoare şi membru în conducerea U.F.AR. (1945-1948), secretara C.C. al “Apărării Patriotice” (1944-1946), membru al Cancelariei Secretariatului C.C. (1945-1947), consilier (1947-1948), secretar general (mai 1948 – 1950) şi ministru adjunct (1950-1952) al Afacerilor Externe – „conducătoarea de facto a ministerului” în absența Anei Pauker (cf. Fl. Constantiniu 2003: 12), ministru adjunct (1952-1955) și locțiitor (1955-1960) al ministrului Comerțului Exterior [1]; ministru adjunct al Comerţului Interior (1960-1965), ulterior vicepreședintă a UCECOM; membru supleant (1955-1960) şi titular (1960-1965) al C.C. al P.M.R.
[1] După doar o zi de la preluarea completă de către Simion Bughici a postului de ministru al Afacerilor Externe (10 iulie 1952), Ana Toma a fost transferată în funcția de adjunct al ministrului Comerțului Exterior deoarece a dovedit loialitate faţă de conducerea P.M.R. şi faţă de sovietici în 1951, când a condus de facto Ministerul Afacerilor Externe, în timp ce Ana Pauker era supusă în URSS unei intervenții chirurgicale la sân şi apoi a fost în convalescenţă. În altă ordine de idei, Ana Toma era soţia deja fostului spion sovietic Timofei Bodnarenko (Gheorghe Pintilie), şeful Direcţiei Generale a Securităţii Statului şi autorităţile de la Moscova erau interesate să o menţină într-o poziţie de conducere, pentru avea sub control activităţile unor miniştri numiţi de către liderii comunişti de la Bucureşti. Gheorghe Gheorghiu-Dej nu a fost un politician naiv şi considerăm că a înţeles corect motivul pentru care Ana Toma trebuia mutată de la Ministerul Afacerilor Externe la Ministerul Comerţului Exterior şi, în acelaşi timp, să rămână într-o funcţie de ministru adjunct, chiar dacă (poate) liderul comunist român avea în vedere să scoata România de sub tutela Uniunii Sovietice. În acelaşi timp, Gheorghe Gheorghiu-Dej a beneficiat de informaţiile oferite chiar de generalul Gheorghe Pintilie pentru a-i înlătura din funcţii pe Vasile Luca, Teohari Georgescu şi Ana Pauker. Sovieticii nu tolerau abateri de la liniile pe care le trasau în politica statelor din sfera lor de influenţă şi liderul român a pus în aplicare pedepsele sugerate de la Moscova, folosind datele puse la dispoziţie de un fost spion sovietic şi coleg în penitenciarele din România.(Cf. Gh. Gheorghiu-Dej la Stalin. Stenograme, note de convorbire, memorii, 1944-1952, op. cit., p. 163-173; Membrii C.C. al P.C.R. (1945-1989). Dicţionar, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, coord. Florica Dobre, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2004, p. 577.)
[2] Din povestea adoptării Ioanei Constantin de către Pantiuşa şi Ana Toma, redată intr-un interviu cu istoricul Lavinia Betea, reiese că personalul de la orfelinat ar fi recomandat celor doi să nu o adopte, deoarece era o fetiță bolnăvicioasă. In opinia Ioanei, Pantiuşa însuși ar fi replicat: „Atunci pe ea o luăm, că are nevoie de noi.”. După ce a aflat că era adoptată, Ioana nu a dorit să-şi cunoască adevărata familie. Nici după 1989, când discuțiile despre crimele părintelui adoptiv se purtau la lumina zilei, profilul tatălui-criminal de vocație nu și-a găsit vreo reprezentare in imaginația ei. In 1968, cu ocazia reabilitării post-mortem a lui Lucrețiu Pătrăşcanu, Pantiuşa a fost exclus din PCR. Întrebat cu privire la asasinatele comise sub coordonarea sa, a declarat că au fost acțiuni pe care le-a făcut „din convingere și respect fata de disciplina de partid”.
TISMĂNEANU, Leonte (n. Leon Moiseevici TISMENEŢKI/Tisminețchi, tatăl lui Vladimir Tismăneanu) (n. 26 februarie 1912, Soroca, URSS – d. 1981 București) – ilegalist, luptător în Spania interbelică. Meseria de baza: tipograf-zetar.
Studii superioare neterminate, „școala primara 4 clase, intre anii 1920-1929, la Soroca”, „studii secundare 3 clase, 1924-1926, Soroca”, „studii universitare anul I si II, facultatea de franceza, la Moscova, 1939-1941”.
Conform celor declarate in fisa sa, este fiul lui Moise Tisminețchi („fără partid”, „muncitor”, mama „gospodina casnica”, „fără avere”); in perioada 1930-1933 este membru UTC, iar din 1933, „primit in PCR” (respectiv PCdR)
In ilegalitate, are legături cu „Stela Moghioroș, Ofelia Manole (n.r. n. ZEITMAN), Moraru Nicolae (n.r. n. Iulea ŞAFRAN, zis “Iuli), Mihai Francisc (n.r. posibil FELDMAN, Mihai Francisc – cu dosar la secția Gospodarei de Partid a C.C. al P.C.R. (4/1953), Leonte Răutu, Belu Nicolae„
| NR. FISA | NR. DOSAR | NUME | DATA NASTERII |
|---|---|---|---|
| 8245 | 122372 | TISMANEANU LEONTE (TISMINETCHI LEONID) | 1912-02-26 |
Căsătorit cu TISMĂNEANU, Ermina (n. Ermina MARCUSOHN)
Redactor și crainic la emisiunea în limba română a postului de radio “Moscova” (1941-1948), revenit în ţară în 1948, devine șeful secției Propagandă-Agitaţie a C.C. al P.C.R/PMR. (1948-1952), redactor șef şi director adjunct al Editurii de Stat pentru Literatură Politică (fosta Editură P.M.R.) (1952-1958), și șeful catedrei de Marxism-Leninism de la Universitatea București (fostul C.I. Parhon), ulterior șef de catedră la Şcoala de Ştiinţe Sociale “A.A. Jdanov”; șeful secției culturale la Sfatul Popular al raionului “Tudor Vladimirescu” (1959-1964); redactor la Editura “Meridiane” până la pensionare.
Exclus, în 1959; din P.M.R. și de la editură, ca “fracționist”; reprimit (la cerere) în partid în 1964.
Decorat în 1949 cu ordinul “Apărarea Patriei” cls. III-a, decorat prin decretul nr. 157 din 4 mai 1971 cu ordinul “Tudor Vladimirescu” clasa a III-a, „cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român”.
Unii comuniști susținători ai lui Gheorghiu-Dej, precum fostul ministru al Comerțului, Alexandru Bârlădeanu, îl plasează, retrospectiv, pe Leonte Tismăneanu în prima linie a celor veniți din URSS pentru a impune in Romania noul regim. „Eu i-am purtat întotdeauna respect pentru curajul și abnegația lui. După război, printre primii care au fost trimiși de la Moscova în România au fost Tesmeneţki şi Răutu/Oigenstein. Graba cu care au fost trimiși în ţară arăta că erau printre cei mai de încredere oameni ai Moscovei“ – declara Alexandru Bârlădeanu (Lavinia Betea, „Alexandru Bârlădeanu, despre Dej, Ceaușescu și Iliescu“).
Pe de alta parte, o nota a Comisiei Centrale de Verificare, organism responsabil cu verificarea activiștilor aprecia, la 14 iulie 1949, referitor la Leonte Tismăneanu: „Este un tovarăș vechi, încercat, are o mare capacitate în muncă, perseverent, duce sarcinile la îndeplinire. După întoarcerea lui în ţară, în munca la Editura a avut momente de nemulțumire, considerând că nu a fost repartizat la o muncă corespunzătoare capacității sale“.
Opinia este susținuta si de fiul sau, Vladimir Tismăneanu: „Tatăl meu nu a lucrat ca activist în aparatul CC. La Școala «Jdanov» a predat doar câteva luni. În clipa revenirii în ţară, în 1948, nu în septembrie 1944, jocurile erau pe deplin făcute„. (V. Tismăneanu. în „Anatomia unei mistificări“, pe contributors.ro)
TISMĂNEANU, Ermina (n. Ermina MARCUSOHN, fiica lui Isidor și Luiza) (25 iulie 1915, Botoșani, Romania – 10 februarie 2000, Haifa, Israel) – ilegalistă Comintern, fisa 9667, mama lui Vladimir Tismăneanu, Rodica Tismăneanu (stabilită la Haifa, Israel) și Victoria Leorda. Sora Cristinei „Luca” Boica (n. Marcusohn).
Activează, in 1931-1933, in cadrul „Ajutorului Roșu„; „in perioada 1933-1937” in UTC, ca „secretara a celulei UTC dela facultatea de medicina București”, „in 1937 in Frontul Studențesc București”; „in 1938-1939, secretara cu munca de masa in PC spaniol”, partid in care figurează începând din 1937, „membru PMR/PCR din 1937, carnet de Partid nr. 000256, eliberat de organizația București”; funcționară în biroul lui Alexandru Moghioroș de la Biroul Politic al P.M.R. (1951-1952), după reabilitarea soțului ei, Leonte Tismăneanu, lucrează ca medic la Sanepid București;
Conform declarațiilor sale din fisa de evidenta de ilegalist, de „naționalitate evreica”, „voluntara in Spania republicana, din 1937 in 1939„, din 1939 pana in 1948 a fost in URSS, „unde am lucrat in domeniul propagandei, si am fost decorata cu medalia „Pentru munca excelenta in Marele războiu pentru Apărarea Patriei”„(n.r. de fapt angajata in războiul contra patriei), revine in Romania, fiind încadrată in Ministerul Sănătății, șef serviciu (din 1948), si din 1950, in paralel, șef de lucrări la Institutul Medico-Farmaceutic si, in 1951 (data declarației), Inspector sanitar de Stat la același institut.
Activează in organizația de partid a Ministerului Sănătății si la ARLUS, in calitate de responsabil cultural (1948-1949). Din 1949 in 1950, este responsabil de cadre in Organizația de baza a centrului de specializare a medicilor.
In ilegalitate a avut legături cu „Popovici Andrei, Petre Năvodaru (n.r. n. Peter FISCHER, socrul lui Paul Goma), Tatiana Bulan (n.r. n. Tassia LEAPIS), Sorin Toma (n.r. n. Sorin MOSCOVICI), Leonte Răutu (1937); in Spania cu Petre Borilă (n.r. n. Iordan Dragan RUSEV), Mihai Boico (n.r. zis “Bibi”, n. Meir ROSNER, fiul lui Meyer (alias “Roman”) și Fulie (alias “Elena”)”
| NR. FISA | NR. DOSAR | NUME | DATA NASTERII |
|---|---|---|---|
| 9667 | 122372 | TISMANEANU (MARCUSOHN) HERMINA | 1915-07-25 |
Decorată cu ordinul “Apărarea Patriei” cls. III-a (in 1949), si medalia „Eliberarea de sub jugul fascist; ordinul “23 August” clasa a IV-a, „cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român„, prin Decretul nr. 157 din 4 mai 1971. [inapoi]
citește si 
MIHAIL BOICO (ROSNER), comunist ilegalist
MANOLE, Ofelia (n. ZEITMAN, după alte surse Zeidman; căs. cu Emanoil Vinea; zisă şi “Irina” şi “Jeni”, fiica lui Isidor şi Ernestina)) (15.II.1908 Reni, Ucraina – 1983 București, ucisă de iubitul fiicei ei) – fostă ilegalistă (membru de partid din 1926), după război membră în conducerea Apărării Patriotice, membru supleant al C.C. al P.M.R. (1948-1958), secretar general la Ministerul Sănătăţii (1948-1950), membru în conducerea U.F.A.R. (1945-1948), membru al C.C., al Comitetului Executiv şi al Secretariatului U.F.D.R. (1948-1952), colaboratoare a revistei Femeia a F.D.F.R. (1946-1948), deputat M.A.N. (1948-1952), membru şi apoi şefă a secţiei Cultură a C.C. al P.C.R. în anii ‟50, secretar al Comitetului Regional Bucureşti al partidului (1954-1958) şi prim-adjunct aş şefului Secţiei Propagandă şi Agitaţie a C.C. al P.M.R (1956-1958); marginalizată în 1958 în lotul “fracţioniştilor”, reabilitată în 1964; decorată în 1949 cu ordinul “Apărarea Patriei” cls. I-a şi în 1978 cu ordinul “23 August” cls.I. [inapoi]
BELLU, Niculae (uneori ortografiat Belu) (n. SCHOR) (1916 Brăila – 1997 București) – ilegalist, redactor responsabil (oficial director) la România Liberă după august 1944 până în anii ‟50, președinte al Comitetului de Stat pentru Cinematografie (1950-1953), deputat M.A.N. (1952-1955), ulterior adjunct al rectorului Şcolii Superioare de Partid “Ştefan Gheorghiu”, respectiv profesor de limba română, etică şi publicist34, respectiv cercetător al Academiei R.S.R.; decorat prin Decretul nr. 157 din 4 mai 1971 cu ordinul “Tudor Vladimirescu” clasa a IV-a. [înapoi]
AMINTIRI DIN COMUNISM 