MORARU, Nicolae (n. Iulea ŞAFRAN, zis “Iuli”, fiul lui Simion şi Clara (n. Falie)) (1 august 1912, Tighina, Basarabia – 18 ianuarie 1998, București).
Unul din principalii ideologi ai sistemului comunist în sectorul cultural; cf. lui Petru Groza, “evreu care nu a uitat învățămintele sionismului” (apud Buzatu şi Cîrstea, 2010: 331)
Ilegalist, deținut în multiple penitenciare (1933 – august 1944); uneori eronat menţionat ca voluntar în Spania (Andrei Micu în Zbăganu 2001)
După eliberarea sa în august 1944, redactor la România Liberă şi Contemporanul, redactor şef al ziarului Veac nou (organul de presă al A.R.L.U.S.) (1945-1946), şeful de facto al Societăţii Române de Radiodifuziune (1945-1946), director general al postului de radio “România liberă” (1946-1948), președinte al Uniunii Ziariștilor (câteva luni în 1947 până la comasarea sindicatelor artiștilor, ziariștilor şi scriitorilor), secretar al Comitetului Artelor din Secția centrală de educație politică a C.C. al P.C.R. (1947), secretar general al Ministerului Artelor şi Informaţiilor (1948-1950), redactor-şef la Viaţa Românească (1950-1953), profesor universitar şi, în pofida faptului că nu avea studii în domeniu, şeful catedrei de Estetică la Institutul de Arte din Bucureşti (1948-1968); din 1950 coordonator al publicaţiei lunare pentru străinătate, apoi redactor-şef, până la pensionarea sa, în 1979, al nou-transformatei Redacţii de Publicaţii pentru Străinătate (fosta Narodnaia Rumînia); autor al unor volume de critică şi ideologie literară, între care “Pentru fericirea poporului” (co-autor Aurel Baranga), premiată cu Premiul de Stat în 1951.
A fost unul dintre cei mai nefasti politruci dintr-o epoca nefasta. Alaturi de Sorin Toma, Sergiu Farcasan, Mihai Novicov, Traian Selmaru, Ion Vitner, Alexandru Jar, a fost unul dintre cei mai inversunati procurori ideologici, un vanator de devieri de la linia ortodoxa in arta si literatura. Era cu atat mai periculos cu cat incultura sa il facea extrem de agresiv, era dominat de enorme complexe, se temea si de umbra sa, incerca pe toate caile sa elimine orice risc de eroare. Probabil ca Rautu, care era mai inteligent, mai viclean si mai cultivat, l-a folosit pe post de dulau ideologic. Moraru putea fi asmutit in orice directie. In particular, Rautu se distra pe seama gafelor lui Moraru, le povestea la petreceri drept anecdote amuzate. La fel si cinicul Paul Georgescu, un timp mana sa dreapta. – V. Tismăneanu, in articolul „Cine a fost Nicolae Moraru? “Iestetician”, impostor, dulău ideologic”, 2012
citește si 
LEONTE TISMANEANU, comunist ilegalist
AMINTIRI DIN COMUNISM 
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.