Această galerie conține 2 fotografii.
„Pătrunsă de ideologia doctrinei comuniste, vederi de la care nu se gândeşte a abdica” – aşa era descrisă Stela Moghioroș, într-o notă a Legiunii de Jandarmi Lăpuşna din august 1934, aflată în dosarul ei de la Siguranţă. MOGHIOROŞ, Stela (Ester … Continuă lectura
Împlinirea a 100 de ani de la prima manifestație a muncitorilor, a fost sărbătorită printr-o falsificare, sub titlul: „O pagină glorioasă din istoria clasei noastre muncitoare, a Partidului Comunist Român”
În perioada comunistă, s-a pus un accent deosebit pe trecutul „revoluționar” al liderilor P.C.R. Cum Ceaușescu, „cel mai iubit fiu al poporului”, nu stătea prea bine la acest capitol, perioada de ilegalitate a fost „presărată” cu diferite acțiuni marcante. Una dintre acestea ar fi fost si „implicarea” lui Nicolae și a Elenei Ceaușescu in demonstrația din capitală, din 1 mai 1939, la care, in fapt, aceștia nu au participat.
În realitate, manifestația a fost organizată de PNŢ, nu de PCdR. Ulterior, după ce comuniștii au preluat puterea, s-a lansat ideea că și ei au contribuit la organizarea evenimentului, pentru ca, în final, propaganda comunistă să informeze că a fost una din marile realizări ale PCR.
Mai mult chiar, cel mai important rol l-a avut însuși Ceaușescu, pe atunci în vârstă de 21 de ani, căruia, potrivit presei, poporul îi aduce „un fierbinte omagiu” pentru „strălucita activitate revoluționară pe care, cu eroism, cu profundă și fierbinte dragoste de țară, tov. Nicolae Ceaușescu o desfășoară încă din anii tinereții, consacrându-și viața luptei de eliberare socială și națională, luptei pentru edificarea noii orânduiri pe pământul României, pentru triumful cauzei păcii și colaborării naționale.” De aici și necesitatea introducerii celor doi Ceaușești printre manifestanți.
Ideea a fost pusă în practică și fotografia a fost publicată în presă în 1989, când se împlineau 100 de ani de la prima manifestație de 1 mai și 50 de ani de la acțiunea din 1939.
Astfel, în grupul demonstranților, a fost plasat chipul lui Nicolae Ceaușescu (dreapta), luat de pe o legitimație UTM. După cum se poate observa, capul are o poziție nefirească, privind în faţă, în timp ce restul oamenilor se uită în dreapta lor.
Pentru Elena Ceaușescu, s-a ales imaginea de la concursul „Miss Munca”, purtând o rochie cu buline și volane, din care s-a folosit doar capul.
Deoarece nu părea veridic să figureze numai ei doi (se putea pune întrebarea: „De ce nu mai apare nici un alt comunist cunoscut în poză?”), în imagine a fost introdus și chipul lui Constantin David (ilegalist, executat de legionari la Jilava în 1940), imediat sub cel al lui N. Ceaușescu.
Trucajele au fost executate de Serviciul Atelier Fotografic și Fototecă, al Institutului de Studii Istorice și Social Politice de pe lângă CC al P.C.R. (cunoscut ca Institutul de Istorie a Partidului).
Această galerie conține 2 fotografii.
| VEZI SI COMUNISTII ROMANIEI ROLLER, Mihail [1] (zis Şapse, fiul lui Ben Tzion Roller, fratele lui Chaim Mordechai Roller (*)) (n. 6 mai 1908, Buhuși, Bacau, Romania – d. 21 iunie 1958, București, 50 de ani) – comunist ilegalist, conform declarației … Continuă lectura
„A fost și el, în acea zi de sâmbătă, condamnat. Șase luni în plus pentru ultraj, pentru că, la auzul pedepsei date lui Tarnovski (n.r. – un comunist polonez parașutat în România sub identitatea falsă de mecanic), s-a adresat Consiliului, spunându-le că se solidarizează cu colegul său. Inimă tânără și generoasă, să ne mai mirăm că i-au mai dat șase luni de închisoare? Va trece vara, va veni toamna și îl va prinde și lapovița. Ceaușescu, cu cei 19 ani ai săi, nu le va putea simți și nu le va vedea, ca altădată, la el, la țară!” – Eugen Jebeleanu, 16 iunie 1936, în ziarul Cuvântul liber, reportaj din sala de judecată de la Brașov, unde Ceaușescu, ilegalist comunist, era judecat, într-un lot de 19 persoane, pentru propagandă comunistă, ca membru al PCdR.
Ceaușescu a primit doi ani și jumătate de închisoare, 2.000 de lei amendă și un an domiciliu forțat în localitatea natala.
Cu toate ca a militat, in cadrul PCdR (*), pentru destructurarea țării și venirea la putere a partidului unic marionetă, dirijat de la centru (Moscova), in istoriografia comunista din Romania, Ceausescu nu va fi niciodată prezentat ca ceea ce a fost de fapt – un „ilegalist” pro-sovietic, racolat de PCdR, ci ca unul „comunist-naționalist”.
Primul Comitet Central legal al comuniștilor din România (1945) a fost alcătuit, în totalitate,din agenți cominterniști, toți comuniștii din România fiind subordonați directivelor Cominternului.
CEAUȘESCU – TRECUTUL SAU DE „LEGALIST COMUNIST”
Pe fondul marii crize economice, in noiembrie 1933, lucrătorii cizmari din București organizează un protest. Ca participant la eveniment, pe 23 noiembrie Nicolae Ceaușescu este arestat, pentru dezordini de stradă. Având doar 15 ani, după trei zile, Parchetul Judeţean Ilfov il pune în libertate.
La acea data, Ceausescu era întrebuințat de partid mai mult în calitate de curier. În iunie 1934, când, la Craiova, este rejudecat, „procesul ceferiştilor“ condamnați la închisoare după grevele de la Griviţa, Nicolae Ceauşescu împreună cu alţi trei tineri, aduce in instanta listele de subscripţii şi proteste ale muncitorilor în favoarea acuzaților Gheorghiu-Dej, Chivu Stoica, Constantin Doncea, Gheorghe Petrescu si Gheorghe Vasilichi, cerând, în numele semnatarilor, eliberarea acestora. Reţinuţi de poliţie, Ceausescu declară că primise, pentru respectiva activitate, 400 lei. (*1)
Este pus in libertate si din nou arestat, pe 26 august 1934
Ca minor, nu este condamnat, dar i se interzice să mai locuiască în Capitală, fiind trimis acasă, „însoţit de jandarmii satelor din post, până la „vatră” (la Scorniceşti).
In 1935, Ceausescu părăsește ilegal Scorniceștiul şi revine în Capitala. Finanțați de fondurile sovietice sosite în ţară (sub forma Ajutorului Roşu), ascunzându-se în diverse case conspirative, tinerii membrii ai UTC – PCdR pleacă, trimiși de partid, in sudul Olteniei, cu misiunea de a racola alți tineri.
Surprins de autorități cu material propagandistic comunist asupra sa, în ianuarie 1936, Ceausescu este arestat în comuna Ulmi (Dâmboviţa). Ancheta s-a desfășurat pe parcursul a patru luni, la Brașov.
În proces au fost implicați 19 comunişti. Andruţă Ceauşescu, tatal lui Nicolae Ceausescu, vine sa solicite tribunalului clemenţă pentru fiul sau, dar atitudinea „fiului” împiedică orice favoare din partea judecătorilor. Conform indicaţiilor primite din partea Cominternului, asemeni altor inculpații comuniști, Ceausescu devine „din acuzat acuzator“
„Cele ce se petrec în sala tribunalului „– spune el – „sunt o judecată „sub un regim fascist“”.
In consecința, primește o pedeapsă de 2 ani închisoare şi 2 000 lei amendă, pentru „deţinere de mijloace de provocaţiune“ şi „participare la asociaţiuni secrete“. La acestea, instanţa mai adaugă sase luni de închisoare, pentru insultă, şi domiciliu obligatoriu la Scorniceşti, timp de un an, după ispășirea pedepsei, la Doftana.(*2). Ceausescu este eliberat pe 8 decembrie 1938.
În contextul celui dea-l doilea război mondial, autoritățile române declanșează noi arestări în rândurile comuniștilor PCdR. Reuşind să se ascundă,.Nicolae Ceauşescu nu face parte din primul val de arestați, dar este condamnat în absență la trei ani închisoare, plus 20 000 lei amendă (echivalentul amenzii fiind 200 zile de închisoare). În iunie 1940 este prins și închis, până pe 4 august 1944, când este eliberat.
Intrarea armatelor sovietice în România și mișcarea subterană care a urmat conform planurilor și cu sprijinul sovieticilor, îi aduce pe comuniști, în numai trei ani, la putere.
CEAUSESCU PE SCURT
Din 1944 şi până în 1989, Nicolae Ceauşescu va deţine diverse funcții de vârf – in 1965 devenind primul om al României, iar din anii ’70, lider cu puteri absolute.
în 1944 este în fruntea mişcării comuniste de tineret (UTC), în 1945, la 28 de ani, este membru al CC al PCR (1945)
Din 1946 şi până la moarte – deputat în Marea Adunare Naţională
La 32 de ani este general maior (fără să fi făcut o singură zi de armată),
In 1954 este secretar cu probleme organizatorice al CC, de care depind toate promovările în partid.
In 1965, moartea lui Gheorghiu-Dej îl aduce in martie la putere
Ulterior, cu o viteză uluitoare, îi va elimina din funcții pe foştii ilegalişti, înconjurându-se de oameni din generația sa, sau chiar mai tineri, al căror prototip se încadrează în schema noului „revoluționar“
In decembrie, pe fondul revoluției din 1989, după ce respinge, in prealabil, ofertele lui Gorbaciov, este executat la Târgoviște, in urma unui proces înscenat.
–-
(*) Cominternul a patronat, finanţat şi dirijat de la Moscova o armată de agenți – „revoluționari de profesie“, răspândiţi în întreaga Europă, ale cărori limbi de lucru erau rusa, germana şi franceza. Cu menţiunea „strict confidenţial, în Arhivele Cominternului se regăsesc „Regulile de conspirativitate” ale partidului,.aplicate în toate ţările in care acestia erau trimişi, precum şi în relaţiile lor cu „centrul“, sau unii cu alţii în cadrul aceleiaşi filiale. Ca membrii ai PCdR, agenți ai Cominternului, activiștii si ‘ilegaliștii” din Romania, erau automat colaboratori ai secției externe a serviciilor speciale sovietice.(V. o analiză exhaustivă cu exemple elocvente în Cristopher ANDREW & Oleg GORDIEVSKI, KGB – istoria secretă a operaţiunilor sale externe de la Lenin la Gorbaciov, trad. Doina Mihalcea-Ştiucă,Editura All, Bucureşti, 1993).
(*1) Ilarion ŢIU, „Curier plătit al comuniştilor“, în Jurnalul Naţional, ediţie de colecţie, 24 ianuarie 2005, p. 3
(*2) Ilarion ŢIU, Cornel MICU, „Din temniţă la cârma ţării“, în Jurnalul Naţional, ediţie de colecţie, 24 ian.2005, pp. 4-5.
alte surse: V. Ion PETCU, Ceauşescu. Biografie neretuşată, Editura Românul, Bucureşti, 1994, p. 64.
Citește și:
Noțiunea de „Ilegalist” și „activist”, ca membru al Partidului Comunist din România (secția română a Kominternului), devenit ulterior PCR, nu are absolut nimic patriotic, eroic sau glorios.
Mai degrabă, se identifică, cu cea de TRĂDĂTOR DE ȚARĂ – având in vedere ca PC.dR. a fost scos din legalitate deoarece, prin însăși statutul său, partidul și membrii acestuia militau pentru dispariția României ca stat unitar, respectiv pentru destructurarea țării, in favoarea URSS.
Adevărații trădători „de patrie / de țară” nu au fost cei „înfierați cu mânie proletară” de către „ilegaliști” – ci chiar „legaliștii” comuniști din România.
„Pe tot parcursul existenței sale, Cominternul a patronat, finanţat şi dirijat de la Moscova o armată de agenţi – „revoluţionari de profesie“, răspândiţi în întreaga Europă, ale cărori limbi de lucru erau rusa, germana şi franceza.
citește si 
CELE 21 de condiții DE ADERARE LA KOMINTERN
Cu menţiunea „strict confidenţial“ (de altfel, totul era secret, cu excepția revoltei faţă de „burghezi“) în Arhivele Cominternului se regăsesc „Regulile de conspirativitate” ale partidului,.aplicate în toate ţările in care aceștia erau trimişi, precum şi în relaţiile pe care le aveau cu „centrul“, ori unii cu alţii în cadrul aceleiași filiale.
Ca membrii ai PCdR, agenți ai Cominternului, activiștii si ‘ilegaliștii” din România, erau automat colaboratori ai secției externe a serviciilor speciale sovietice”.(*)
Precum zicea, in timpul loviturii de stat numita oficial „revoluția româna” din 1989, celebrul emanat și „revoluționar” Ion Iliescu – al cărui tată, și el „ilegalist” (Alexandru Iliescu), „revoluționar de profesie” prin anii ’30, susținea, prin propria semnătură, in Rusia, statutul PCdR ce prevedea dizolvarea României, ca fiind „un stat care nu reprezintă, prin sine, o unire a tuturor românilor, ci creat pe baza înrobirii unor popoare străine” -, ei doar „au întinat valorile socialismului și comunismului” – promovând, la vedere, „drepturile proletarilor” și „înfierarea burgheziei”, in vreme ce, de facto, duceau o politică de destructurare teritorială, urmărind totodată preluarea puterii.
citește si 
YURI ANDROPOV, PROFESORUL LUI CEAUSESCU
MISIUNEA ILEGALISTULUI COMUNIST
Auto-intitulată „avangarda proletariatului” („partid al clasei muncitoare”), PCdR (dirijat de Moscova) era interesat să aibă cât mai mulți membrii printre muncitorii romani din întreprinderi, unde puteau crea sau amplifica conflictele de munca cat și rețeaua de adepți.
Sarcinile muncitorului-membru de partid erau, in principal, propaganda, sabotajul și racolarea. Speculând nemulțumirile altor muncitori, activistul de partid făcea (discret) propagandă „revoluționară” și atrăgea în mișcare noile „cadre”. In plus, avantajul pentru partidul comunist era și financiar, deoarece noii adepți erau ‘ieftini”, putând fi sincer implicați in mișcare, adică nu neapărat sponsorizați.
De un real interes pentru organizația comunista erau și intelectualii și, în general, toți cei care aveau contacte în diferite domenii (cercuri) de interes. Aceștia contribuiau „la partid” cu relațiile necesare pentru mituirea funcționarilor din justiție și poliție, dar erau valoroși și pentru informațiile pe care le puteau furniza din mediile asa-zis „burgheze” (din interiorul partidelor politice, ale Palatului sau din zona economico-financiară).
COSTURILE ILEGALISTULUI COMUNIST
„Ilegalii” erau atât activiștii cu funcții în conducerea partidului, cat și cei deja identificați de autorități (arestați măcar o dată), cu dosare la Siguranță. Când deveneau pasibili de o nouă arestare, erau trecuți in „ilegalitate” și scăpați de o eventuală condamnare ori ajutați sa evadeze din pușcărie.
„Ilegalizarea” nu era însa convenabila, mai ales din punct de vedere financiar, conspirativitatea încărcând „factura” partidului comunist cu costuri însemnate pentru fiecare „cap de ilegalist”.
De regula, ilegalistului i se „confecționa” o noua identitate, respectiv acte false (unii având chiar mai multe seturi de acte false, respectiv identități).
Problema pașapoartelor (în general, a actelor), este menționată și în corespondenta dintre activiștii din ţară cu Moscova. Fabricarea actelor, în sine, nu era neapărat o problemă, partidul având oameni dedicați pentru aceasta operațiune. Uneori însa, trebuia identificata persoana dispusă sa accepte să își declare actele ca „‘pierdute” și să solicite autorităților eliberarea altora noi. Pentru ca fotografia „ilegalistului” să fie lipită în locul pozei titularului de drept, era necesar acceptul acestuia, obținut, de regula, contra unei sume de bani.
De exemplu, asupra lui Vasile Vâlcu, membru în Comitetul Local București al Partidului, arestat în octombrie 1941, s-au găsit un ordin de mobilizare, un livret militar şi un buletin de înscriere la Biroul Populaţiei, toate emise pe nume fals. Contra sumei de 500 de lei, Vasile Vâlcu reușise sa convingă un soldat să își declare actele pierdute și sa ceara emiterea unui duplicat.
Un „ilegal” beneficia de banii necesari pentru realizarea misiunilor sale (la care, după situație, se adăugau cele de cazare, bilete de avion/tren/etc și mesele), dar și pentru transportul personal.
Activiștii centrali aveau la dispoziție mașini pentru uz propriu. Ştefan Foriş, secretarul partidului, utiliza un automobil achiziționat de Remus Koffler (în iunie, 1940), cu șofer personal.
Remus Koffler, la rândul lui, circula cu mașina fratelui său, Romulus Jitianu (evreu creștinat), angajat al Siguranței, care (pentru a evita rechiziția) trecuse autoturismul pe numele unui coleg de serviciu, doctorul Dumitrescu.
Ilegaliștii s-au întrebat cum de este posibil ca principalul colaborator al șefului de partid (Koffler) să meargă cu o mașină a Siguranței, instituție responsabilă cu urmărirea, arestarea și anchetarea comuniștilor.
„[…] în acea perioadă știam de la Remus Koffler că fratele lui, de profesie avocat, are o maşină turism în asociaţie cu dr. Dumitrescu din Serviciul Siguranţei Generale a Statului, şi că maşina este câteodată folosită şi de Remus Koffler” – a declarat, la o anchetă, inginerul Emil Calmanovici, membru al Comisiei Centrale Financiare (CCF) a P.C.d.R., important contributor la buget (bugetul partidului).
Autoturismul circula cu un număr al Siguranţei Generale a Statului, tocmai pentru a se sustrage urmăririlor. „Mi-a declarat atât lui Weigl (Egon Weigl, legătura superioară a lui Emil Calmanovici, la rândul lui membru în CCF), cât şi mie, că această chestiune este cu aprobarea Comitetului Central (n.r. al partidului)”(*1)
Deplasarea activiștilor in oraș, după regulile conspirativității, atunci când aceștia nu se puteau folosi de serviciile unui „tehnic” (vezi capitolul „TEHNICII„ din aceasta postare), se făcea cu un taxi sau cu bicicleta. Deplasarea pe jos sau cu mijloacele de transport în comun erau interzise.
Activistul trebuia sa ia toate măsurile sa ajungă neurmărit la destinație, si sa scape de eventualii urmăritori. In caz contrar, activistul trebuia sa abandoneze întâlnirea.
„Activistul trebuie să meargă neurmărit la întâlnire” – Stefan Foriş, în «Curs asupra muncii de partid în timp de război întocmit de C.C. al P.C.d.R. în august 1943»
„În capitală şi în oraşele mari, numai folosirea cu vigilenţă a maşinii, trăsurii sau bicicletei, mergând la întâlnire sau plecând de la întâlnire, asigură această garanţie”
„Activistul trebuie să înţeleagă o dată pentru totdeauna, că faţă de metodele perfecţionate de urmărire ale Siguranţei, mergând pe jos, cu tramvaiul, ei nu pot să se controleze”(*12).
citește si 
„AS FI FERICIT SA FIU VĂZUT IN LUMINA ISTORIEI CA UN STALIN MODERN”
CINE ERAU „ILEGALIȘTII” – NUME CONSPIRATIVE, IDENTITĂȚI DE ÎMPRUMUT SI ACTE FALSE
În ilegalitate, puțini erau cei care își cunoșteau colegii de partid după numele lor real, din actele de naștere.
Odată intrat în mișcarea comunistă, activistul renunța, deseori, la propriul său nume, luând altul, conspirativ (sau chiar mai multe, după caz).
Dumitru Petrescu, unul dintre cei condamnați în procesul intentat greviștilor de la Grivița, se numea de fapt Gheorghe Dumitru (Petrescu fiind numele conspirativ).
Marcel Pauker a fost Luximin, Puiu, sau Marin Stepan Semionovici iar soţia sa, Ana Pauker, era cunoscuta, la partid, sub numele de Maria (în timpul războiului, acest pseudonim îl purta si Constanţa Crăciun, in timp ce „Mărioara” era conspirativul folosit de Ana Toma).
Viitorul ministru al justiţiei, Lucreţiu Pătrăşcanu, activa în anii ’30 sub pseudonimele „Grigorescu” și “Andrei”, iar în timpul războiului a folosit și pseudonimul „Titu”.
Uneori, una și aceeași persoană putea avea mai multe pseudonime, atât în perioade diferite de timp, cat și simultan, câte unul pentru fiecare membru de partid cu care acesta intra în legătura.
Ion Vinţe, de exemplu, folosea numele de „Traian” sau „Andrei”. Petrea Nicolae era „Victor” si „Sorin”, Iosif Rangheţ era „Mihai”, „Corvin”,sau „Alecu”, iar Constantin Carp era „Voicu” sau „Matei”.
Mendel Leibovici, devenit după război Paul Luchian se numea, în ilegalitate, pentru colegi, „Emil”(*7) sau „Iustin”(*8).
Remus Koffler a fost, în anii războiului „Sergiu”, „Conrad” sau „Leonin”(*9).
Pseudonimele nu erau unice – un pseudonim putând fi alocat mai multor persoane. În perioada războiului, „Cornel” era, de pilda, și Dumitru Işoveanu, dar și Ilie Toacă. Multi ilegaliști adoptau conspirativul „Andrei”, frecvent utilizat în onomastica activiștilor ori simpatizanților comuniști.
Un „Andrei” menționat in documente poate avea în spatele lui, de exemplu, pe activistul Marcu Schon (deloc străin de asasinarea lui Anton Moisescu, el însuși sfârșind în faţa plutonului de execuție, în 1942), sau pe Ion Vinţe, viitor ofiţer în Ministerul de Interne.
După război, parte din ei au fost identificați după numele adevărat. Operație totuși dificla, mai ales în cazul militanților evrei.
Aceștia își alegeau un nume/prenume românesc, eventual unul din cele conspirative deja folosite în clandestinitate.
Paul Leibovici, activist în organizația Bucureşti, a avut în timpul războiului, numele conspirativ „Dan”(*2) și „Teodor”(*3). Soţia sa, Finca Davidovici, folosea conspirativul „Tincuţa” (membră, ca şi soţul ei, în conducerea organizaţiei de Bucureşti, un timp mâna dreaptă a șefului comuniştilor din Capitală, Petrea Nicolae) (*4).
După război, numele de familie al soților Davidovici era Dan (conspirativul lui Paul, în ilegalitate), iar Tincuţa Davidovici, prin asocierea numelui conspirativ cu cel de după căsătorie, devenise Dan Ecaterina (*5).
Mircea Bendel, care activase în organizația Bucureşti a P.C.d.R. cu pseudonimul „Virgil”, s-a numit, după război, Mircea Bălănescu. Unii ilegaliști se refereau la el ca fiind Virgil Bălănescu (*6), încurcându-i prenumele cu pseudonimul din ilegalitate.
Ilegalistul Trandafirescu, (organizaţia de București), era cunoscut colegilor după prenumele Ilie (numele conspirativ din timpul războiului), în realitate fiind, de fapt, Constantin.
citește si 
ISTORICUL Partidului Comunist Român
„LEGĂTURI INFERIOARE SI SUPERIOARE”
Un membru era in contact cu mișcarea comunista prin intermediul unor persoane indicate de partid – numite „legături de partid”.
„Legăturile” erau superioare și inferioare.
„Legătura superioară” era persoana de la care activistul primea ordine și căruia ii raporta îndeplinirea sau stadiul lor. Un activist primea sarcini doar de la „legătura sa superioara”
Activistul își cunoștea „legăturile” inferioare, cel mai des însa nu după numele real, ci după cel conspirativ.
„Legăturile”, in general, erau persoanele de contact ale activistului cu partidul, cat și cu grupuri secrete (care dispuneau de adresele unor case conspirative, unde se puteau întâlni)
CUM AJUNGEAI IN MIȘCAREA COMUNISTA?
Mulți aderau la mișcarea comunistă prin intermediul unor membrii al familiei sau ai cercului de cunoscuți. Într-o autobiografie, Florica Bodnăraş, fosta soție a lui Radu Munzer Mănescu, descrie cazul ei personal: „Între timp, din vara anului 1939 prin niște prieteni basarabeni care aveau legătură cu UTC, am început și eu să activez în UTC. La început mă foloseau pentru a păstra material ilegal, apoi am ieșit la împrăștieri de manifeste, la lipirea etichetelor, participam la ședințe de UTC.”(*16)
citește si 
UNIUNEA TINERETULUI COMUNIST
Sanda Rangheţ (viitoarea soţie a lui Iosif Rangheţ), va intra in contact cu „cercurie progresiste” prin Zaharescu, o ruda mai îndepărtata. „Ciclul primar de 5 clase l-am terminat în târguşor şi doream să învăţ mai departe. Colegii mei au plecat în oraşul Bârlad, unde era liceu, dar eu n-aveam această posibilitate. […] şi mentalitatea părinţilor, care erau cu totul împotrivă ca să învăţ mai departe căci, spuneau ei, nici ceilalţi fraţi mai în vârstă decât mine nu învăţaseră. Ei erau nu numai împotriva studiului […], dar nici ca să înveţi o meserie. Socoteau o înjosire să fii croitoreasă, modistă ceea ce se putea învăța în târguşorul nostru. Celelalte 3 surori mai mari stăteau acasă şi nu făceau nimic. Ne mutăm la Bârlad şi reuşesc să mă înscriu la liceu dând examen în particular şi mai târziu, făcând 2-3 clase şi la stat. Sunt ajutată de Zaharescu (care-mi era şi rudă) să mă pregătesc pentru examene, şi mă îndrumă ce să citesc. […] părinţii refuză să plătească taxele școlare şi începând din clasa IV de liceu încep să nu mai depind de ei, dând lecţii elevilor mai mici […] şi astfel continui să învăţ. Paralel […] particip la cercurile elevilor progresiști „cercuri de simpatizanți ai mișcării muncitorești”, […] făceam parte şi dintr-o grupă de „Ajutor Roşu”(*17).
Zaharescu, care a sprijinit-o pe Sanda să-şi continue studiile, i-a influenţat si opțiunea politica, iar în 1930 i-a devenit soţ.
In vârstă şi bolnav, acesta pleacă în URSS la tratament; unde ajunge si Sanda, după doi ani, trimisă la o şcoală de partid. Acolo il cunoaște pe Iosif Rangheţ, cu care se va căsători (după moartea lui Zaharescu) în mai puțin de un an(*17).
citeste si 
„AJUTORUL ROȘU”
„TEHNICII”
În timpul războiului, majoritatea acțiunilor conspirative includeau racolarea unor femei, repartizate (in rolul de persoana „tehnica”), unui „tovarăș”. Femeile aveau mai multe pretexte să circule liber, iar un cuplu care se plimba pe stradă dădea mai puțin de bănuit.
„Activiștii de bază trebuie să folosească un tehnic pentru aducerea la întâlnire a activiştilor cu legături de jos” (*12), Stefan Foriş, într-un Curs de partid.
Pentru succesul conspirației, comunistul ilegal dispunea de cel puțin un „tehnic” – o persoana (bărbat sau femeie) cu misiunea de a sprijini activistul căruia ii fusese repartizat, de cele mai multe ori servind drept „camuflaj”.
„Tehnicul” participa la unele evenimente/întrevederi în locul ilegalistului, pentru ca acesta sa fie expus.
„Tehnicul” transmitea şi prelua sarcini sau mesaje, asumându-și totodată și riscuri. Din acest motiv, în cele mai multe cazuri „tehnicii” nu numai ca nu erau, propriu-zis, membrii de partid, dar nici nu era de dorit să știe prea multe despre partid. Astfel, dacă erau arestați, nu puteai dezvălui decât cel mult informații lipsite de relevanta.
Cel mai des, “tehnica” locuia în aceeași casă cu cel pe care îl avea ‘în grijă” şi comunica verigii superioare orice avea legătură cu membrul de partid căruia îi era atașată.
Bazinul de recrutare a „tehnicilor” era format din „organizațiile de masă” conduse de partid, în principal UTC (Uniunea Tineretului Comunist) şi Ajutorul Roşu (Apărarea Patriotică).
Eligibili mai erau si cei care făcuseră partidului diverse servicii mărunte, implicați fără acces la prea multe detalii: împrăștieri de manifeste, strângerea de ajutoare în bani, alimente şi îmbrăcăminte pentru deținuții comuniști şi familiile acestora, transmiterea unui bilețel cifrat primit din partea unui necunoscut pentru un alt necunoscut sau de mesaje orale (ale căror sens nu il cunoșteau), subînchirierea unui spatiu unde urma să locuiască sau să se întâlnească activiștii comuniști – în majoritatea cazurilor, acești oameni nu știau la ce servesc toate acestea si nici nu erau plătiți pentru serviciile lor, fiind, ceea ce se numește, „masa de manevra”.
Înainte de a-i deveni soţie, Florica Munzer a fost „tehnica” lui Emil Bodnăraş.
Pana la excluderea sa din partid, Ileana Popp Răceanu a folosit se serviciile „fetei tehnice” cu conspirativul Ştefania (Miţa Iosub, numele real).
Acuzat că nu organizează sabotaje și grupe de partizani, Iosif Rangheţ a motivat că i se repartizase o „fată tehnică” urâtă, cu un semn particular (îi creștea păr pe o jumătate de faţă), care atrăgea atenția agenților de poliție (*13).
citește si 
Gheorghe Cristescu, „plăpumarul” – primul secretar al Partidului Comunist din România
LEGĂTURI IDEOLOGICE DE SUFLET
în meandrele agitatei „lupte revoluționare” puse in slujba Moscovei, s-au creat vari cupluri, s-au întemeiat și destrămat familii și s-au adus pe lume copii.
Intre comuniști, înafara relațiilor ideologice, se înfiripau, uneori, și relații sentimentale. Cei care, din rațiuni initial conspirative, locuiau împreună, prezentându-se in societate drept soț și soție, puteau deveni, la propriu, un cuplu.
Ana Pauker s-a căsătorit ,în tinerețe, cu Marcel (băiatul unei familii de evrei înstăriți), și au avut împreună doi copii. Familia s-a destrămat – Ana a mai avut un copil cu comunistul francez Eugen Fried, iar Marcel cu Roza Elbert, ilegalistă din Basarabia.
citește si 
CUM L-A CUNOSCUT ANA PAUKER PE „PUIU” (MARCEL PAUKER)
–
(*) Comuniştii din partidele străine, care se autoproclamau „secţii“ ale organizaţiei comuniste mondiale conduse
de Moscova, se supuneau necondiţionat „centrului”
La sfârşitul celui de-al doilea război mondial, când „exportul de revoluţie“ programat a fost înfăptuit cu ajutorul ocupaţiei militare sovietice, foştii agenţi cominternişti sunt desemnaţi conducătorii „statelor de democraţie populară“. Primul
Comitet Central legal al comuniştilor din România (1945) a fost alcătuit, în totalitate,din agenţi cominternişti, toţi comuniştii din România fiind subordonaţi directivelor
Cominternului, de vreme ce PCdR nu era altceva decât o filială a sa.(V. o analiză exhaustivă cu exemple elocvente în Cristopher ANDREW & Oleg GORDIEVSKI, KGB – istoria secretă a operaţiunilor sale externe de la Lenin la Gorbaciov, trad. Doina Mihalcea-Ştiucă, Editura All, Bucureşti, 1993.)
referințe:
(*1) A.C.N.S.A.S., Fond Penal, Dosar 218, vol. 23, f. 19
(*2) A.N.I.C., Fond C.C. al P.C.R.-Secţia Organizatorică, dosar 60/1944, f. 47-49.
(*3)A.N.I.C., Fond C.C. al P.C.R.-Secţia Organizatorică, dosar Fond C.C. al P.C.R.-Cancelarie, dosar 47/1942, f. 1
(*4) A.C.N.S.A.S., Fond Penal, dosar 218, vol. 73, f. 82-85, 172 şi vol. 76, f. 68
(*5)A.C.N.S.A.S., Fond Penal, dosar 218, vol. 74, f. 515-517.
(*6) A.C.N.S.A.S., Fond Penal, dosar 218, vol. 73, f. 82-85.
(*7) A.N.I.C., Fond C.C.al P.C.R.-Cancelarie, d. 15/1942, f. 4
(*8) A.N.I.C., Fond C.C. al P.C.R.-Cancelarie, dosar 26/1942, f. 1-2; dosar 72/1943, f. 5.
(*9) A.C.N.S.A.S., Fond Penal, dosar 218, vol. 46, f. 64.
(*12) Istoria Partidului Comunist Român. Sinteză, p. 200-201
(*16) A.N.I.C., Fond C.C. al P.C.R.-Secţia Cadre, dosar B 620, f. 7-10.
(*13) A.C.N.S.A.S., Fond Penal, dosar 218, vol. 54, f. 107.
(*17) A.N.I.C., Fond C.C. al P.C.R.- Secția Cadre, dosar R 81, f. 9-10
alte surse: Lavinia Betea, „Procesul Ceauşescu”: moartea ultimului „revoluţionar de profesie” din Europa
Citește și:
SANDRU, Ovidiu (n. 6 martie 1905, Copandul Mare, jud. Alba, Transilvania – Imperiul Austro-Ungar – d. 1978). Membru al PC(d)R din 1929 (1931?*), membru al Ajutorului Roșu; membru in CC al PCR (1938-1939), membru PMR din 1949, cu carnet de partid nr. 381576 eliberat de C.F.R. De meserie lăcătuș mecanic; angajat ca muncitor la atelierele CFR Grivița, din 20 noiembrie 1944. Căsătorit cu Șandru Elisabeta.
| NR. FISA | NR. DOSAR | NUME | DATA NASTERII |
|---|---|---|---|
| 241 | 122361 | SANDRU OVIDIU | 1905-03-06 |
Înainte de 23 august 1944 a avut legături pe linie de Partid cu „tov. Luca David Constantin, Tudor Alex, Gheorghe Gheorghiu-Dej, Chivu Stoica, Neagu Andrei, Hagiu, Pintilie, Gheorghe Apostol„.
Arestat de cinci ori, condamnat de două ori si judecat „pentru activitate revoluționară comunista, in 1933, cu ocazia evenimentelor de la CFR” „Condamnat in procesul federației CFR si in procesul Ilie Pintilie.” In final, „internat in lagăr (n.r. Tg. Jiu) 4 ani si doua luni, pentru activitate comunista„, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Potrivit declarației sale din1951, „In lagăr am avut unele abateri de la centralismul democratic„. Activist in Uniunea CFR, 1945-1947.
Cazier
Perioada 1933-1933, Arest preventiv. Judecat de Consiliul de Război al Corpului II Armată si achitat, pentru participare la greva de la Grivița din februarie 1933, membru în C.C. de Acțiune. Arestat de două ori, în februarie – prima oară cu liderii Comitetului de Acțiune, eliberat de poliție și trimis la Ateliere, a doua oară odată cu toți greviștii, în proces a fost apărat de avocatul Fărcășanu. La proces, s-a dezis de faptele sale.
Perioada 1938-1938. Arest preventiv. Judecat de Tribunalul Militar al Corpului II Armată București si condamnat la 3 luni în prevenție (cercetări), achitat. Arestat cu Bâgu Vasile, Turcu Ion, Traian Hulubescu ș.a. La arestare ar fi avut „purtare lașă”, declarându-se național-țărănist.
Perioada 1940-1944. Internat la Miercurea Ciuc, Caracal, Tg. Jiu, pentru activitate comunista.
Șandru Elisabeta (n. 19 iulie 1910, jud. Dolj -d.), membru PMR din 1945, carnet de membru nr. 046727, eliberat de Raionul Lenin. țesătoare, după 1944 in organizația de partid Păianjenul (1945-1951) si U.F.D.R. (1947-1951). In 1951, domiciliata in București, str. Gogu Ruse nr.30, raionul Lenin; înainte de 1944, pe linie de partid, a avut „legături” „cu tov. Petre Ion, Jianu, Pătrașcu si Moga”.
| NR. FISA | NR. DOSAR | NUME | DATA NASTERII |
|---|---|---|---|
| 423 | 122361 | SANDRU ELISABETA | 1910-07-19 |
* În 1938, la Moscova, în referința lui Bela Breiner l-a declarat membru de partid din 1933, probabil pentru că Ovidiu Șandru s-a remarcat cu ocazia grevelor de la Grivița În august 1951 nu avea stagiu de partid din ilegalitate, din cauza comportamentului considerat fracționist din lagărul de la Tg. Jiu [inapoi]
citește si 
TOP 20 COMUNISTI, „COLEGI” DE DETENTIE CU GHEORGHIU-DEJ LA TARGU JIU
AMINTIRI DIN COMUNISM 