Evenimentele zilei în istoria lumii – 23 noiembrie

| VEZI SI ISTORIA IN DATE

| RĂZBOIUL DIN UCRAINA – ZIUA 273 | ˅ | ZIUA 638 |
| Războiul ISRAEL-GAZA – ZIUA 48 |
ianuarie|februarie|martie|aprilie|mai|iunie|iulie|august|septembrie|octombrie|noiembrie|decembrie
1 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30
23 noiembrie este a 327-a zi a calendarului gregorian și a 328-a zi în anii bisecți. Au ramas 38 de zile până la sfârșitul anului.

23 noiembrie 1248 | Ferdinand al III-lea de Castilia ii izgonește pe mauri din Sevilla.

23 noiembrie 1644 | Se publică Areopagitica de John Milton.

23 noiembrie 1710 | Începe a doua domnie a lui Dimitrie Cantemir în Moldova (23 nov. 1710 – 11 iul. 1711).

23 noiembrie 1843 | Ion Ghica a inaugurat cursul de Economie politica la Academia Mihăileană de la Iași, cu lecția „Despre importanța economiei politice”.

23 noiembrie 1864 | Este înființat, prin decret semnat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, Muzeul Național de Antichități din capitală, având în colecție piesele Tezaurului de la Pietroasa.

Din 1990, muzeul se va numi Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” al Academiei Române

23 noiembrie 1889 | Intr-un cazinou din San Francisco este instalat primul tonomat din lume.

23 noiembrie 1940 |  Ion Antonescu, șeful statului român între 1940-1944, a semnat, la Berlin, aderarea României la Pactul Tripartit.

23 noiembrie 1945 | Se încheie raționalizarea alimentelor impusă în SUA, pe durata celui de-al Doilea Război Mondial.

23 noiembrie 1971 | China devine membru permanent al Consiliului de securitate al ONU.

23 noiembrie 1982 | Cuvântarea lui Nicolae Ceaușescu la festivitatea organizată de municipalitatea orașului Jakarta (Indonezia)

23 noiembrie 1991 | Freddie Mercury anunță public că are SIDA; a murit a doua zi.

23 noiembrie 1996 | Angola devine membră a WTO.

23 noiembrie 1996 | Un avion etiopian de tip Boeing 767 cu 127 de pasageri la bord este deturnat și se prăbușește în Oceanul Indian

23 noiembrie 1999 | Premiul „Pana de aur pentru libertatea presei” a fost acordat de Asociația Mondiala a Ziarelor (AMJ) ziaristului sirian Nizar Nayyouf, deținut din 1991 într-o închisoare militară din Damasc.

23 noiembrie 2000 | Repatrierea rămășițelor pământești ale lui Nicolae Rădescu, ultimul prim–ministru democrat al României înainte de comuniști (6 dec. 1944 – 28 feb. 1945)

A fost silit să demisioneze, părăsește România la 17 iunie 1946, stabilindu-se în SUA.

23 noiembrie 2002 | Președintele Statelor Unite ale Americii, George W. Bush, a sosit la București, într-o vizită oficială, întâmpinat de președintele României, Ion Iliescu

Este cel de-al patrulea președinte american care a vizitat România, după Richard Nixon (1969), Gerald Ford (1975) și Bill Clinton.(1997). George W. Bush va reveni in Romania, pe 2-4 aprilie 2008, pentru participarea la Summit-ul Consiliului NATO, ocazie cu care se va întâlni si cu Traian Băsescu.

Președintele american George W. Bush (L) și președintele român Ion Iliescu intrând într-o cameră la Palatul Cotroceni din București, 23 noiembrie 2002. Pe 21 și 22 noiembrie, George Bush a participat la un summit NATO de două zile la Praga, în Republica Cehă, unde s-a votat extinderea NATO și includerea României. Foto AFP / Luke FRAZZA (Credit: LUKE FRAZZA / AFP prin Getty Images)

23 noiembrie 2003 | Revoluția Trandafirilor din Georgia: Președintele Georgiei, Eduard Șevarnadze, demisionează

Decizia intervine după trei săptămâni de proteste ale opoziției, inițiate la 2 noiembrie.

23 noiembrie 2006 | Alexander Litvinenko (43 de ani), moare la Londra, după ce, in prealabil, a fost otrăvit cu poloniu 210, un izotop radioactiv.

Pe 21 septembrie 2021,. CEDO a stabilit că Rusia este responsabilă pentru asasinarea fostului spion rus, devenit cetățean britanic, relatează BBC și Reuters.

Litvinenko a fost ofițer al Serviciului Federal de Securitate (FSB), succesor al KGB-ului, dar, in 2000, a fugit în Marea Britanie, unde s-a remarcat ca un critic acerb al Kremlinului. În ultimii săi ani, a obținut și cetățenia britanica.

După ce a fost ucis prin otrăvire, cu poloniu-210 radioactiv, despre care se crede că i-ar fi fost administrat într-o ceașcă de ceai, s-a aflat că era plătit de serviciul secret britanic, MI6. Se presupune că Litvinenko cerceta legăturile spaniole cu mafia rusă și plănuia să zboare în Spania, împreuna cu fostul agent Andrei Lugovoi – principalul suspect în cazul uciderii sale.

La 1 noiembrie 2006, la un hotel din centrul Londrei, el a luat ceaiul cu Lugovoi și cu Dmitri Kovtun, de asemenea, fost agent rus. Litvinenko s-a îmbolnăvit la scurt timp după aceea. Trei zile mai târziu a fost internat la Spitalul General Barnet, din nordul Londrei, unde starea sa a devenit treptat îngrijorătoare.

La 11 noiembrie, a fost intervievat de serviciul rus al BBC și a declarat că se află într-o „stare foarte proastă”, provocată de o „otrăvire gravă”. În cadrul aceluiași interviu, Litvinenko – un oponent al regimului Putin – a precizat că a cercetat asasinarea jurnalistei ruse, Anna Politkovskaia, care primise amenințări cu moartea, înainte de a fi împușcată în blocul în care locuia la Moscova, o lună mai devreme.
La 17 noiembrie, Litvinenko a fost transferat la University College Hospital din Londra, după ce starea sa s-a agravat. A murit șase zile mai târziu, in timp ce soția sa Marina, tatăl sau, Walter și fiul sau, Anatoli, se aflau la căpătâiul său.

Marina a declarat că soțul ei a acuzat Kremlinul, afirmând că președintele rus Vladimir Putin era responsabil pentru „tot ceea ce i s-a întâmplat”. Rusia neagă orice implicare.

Născut în orașul Voronej, pe 30 august 1962, Litvinenko s-a alăturat unei unități militare a Ministerului de Interne al Uniunii Sovietice în 1980 și apoi KGB-ului, opt ani mai târziu. Ajunsese la rangul de locotenent-colonel, când KGB-ul a devenit FSB, în anii 1990.

Vladimir Putin a fost șeful său suprem la FSB, dar, scrie BBC, se pare că s-au certat, din cauza corupției din cadrul organizației.

În 1998, Litvinenko a fost arestat, sub acuzația de abuz de funcție, după ce a dezvăluit un presupus complot pentru asasinarea lui Boris Berezovsky, magnatul rus care a fost găsit mort în casa sa din Ascot, în martie 2013.

A petrecut nouă luni într-un centru de detenție preventivă, înainte de a fi achitat. Litvinenko a fugit în Marea Britanie în 2000, susținând că este persecutat, și a primit azil. Se pare că a obținut cetățenia britanică în 2006, anul in care a fost asasinat.


► PE declară Rusia stat sponsor al terorismului

► Website-ul Parlamentului European a fost lovit de un atac cibernetic după desemnarea Rusiei stat sponsor al terorismului →

► Rusia a lansat 70 de rachete asupra Ucrainei într-un „atac la scară largă asupra instalațiilor critice” →

► Literatură pro-rusă și cantități uriașe de numerar găsite de SBU în raidurile Bisericii Ortodoxe din Ucraina

► Putin prelungește măsurile economice speciale până la sfârșitul anului 2023 →

ianuarie|februarie|martie|aprilie|mai|iunie|iulie|august|septembrie|octombrie|noiembrie|decembrie
1 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30

Lasă un comentariu