„MONSTRUOASA COALIȚIE”

Soluția adoptata de Domnitorul Alexandru Ioan Cuza pentru implementarea măsurilor sale de modernizare a fost, la capătul unor divergente cu mai toate partidele politice, instaurarea unui regim personal.

în urma așa numitei „loviturii de stat” din 2 mai 1864, Adunarea Legislativă este dizolvată, iar Cuza adopta o nouă lege electorală și o lege fundamentală care îi conferă o larga paleta de prerogative legislative și executive. In plus, dorea să guverneze cu persoane de încredere, de nuanțe moderate, precum Mihail Kogălniceanu sau Nicolae Creţulescu.

în acest context, scena politica se scindează în două tabere: cuziştii şi opoziția (alcătuită din diferite grupări ale spectrului politic).

MONSTRUOASA COALIȚIE: **C. A. Rosetti**, **Lascăr Catargiu,** **Ion Ghica**

Împotriva lui Cuza se coagulează numita „monstruoasă coaliție„, condusa de radicalul C. A. Rosetti, conservatorul Lascăr Catargiu și Ion Ghica.
“Monstruoasa coaliție” (sau “înfrățirea” celor loviți în propriile interese de acțiunile lui Cuza) are, in final, câștig de cauză.

ABDICAREA FORȚATĂ

„Pentru a înșela vigilenţa poliției, este organizată o recepție în seara zilei de 10/11 februarie 1866, seară în care Cuza cina la palat cu doamna Elena. Din partea unui gazetar, domnului îi este adusă o telegramă prin care era înștiințat că patru mii de oameni vor năvăli în palat şi îl vor sili să abdice. Cuza le cere colonelului Haralambie şi maiorului Lecca, despre care nu știa că sunt membri ai conjurației, să dubleze paza palatului şi să îl asigure că oraşul este liniştit. Spre dimineață, trupe de artilerie pătrund în palat, unde garda, comandată de maiorul Lecca, îi aștepta. Ofițerii ce trebuiau să-l aresteze pătrund în apartamentul domnului şi îi înmânează lui Cuza documentul abdicării.”

Cuza este forțat să accepte actul, „fiind apoi urcat într-o trăsură şi trimis la locuința lui Costache Ciocârlan. A doua zi, este mutat la Palatul Cotroceni, de unde seara va fi obligat să părăsească ţara.” (A. D. Xenopol, vol. II, cap. XIII)

„CUZA A ABDICAT!”

CONSEMNAREA LUI RADU ROSSETTI

Consemnarea lui Radu Rosetti din 1927 relatează reacțiile înlăturării Domnitorului Alexandru Ioan Cuza. bogații, sătui de reformele sale, s-au bucurat, in timp ce țăranii au protestat.

“În după amiaza zilei de 12 Fevruar 1866, puţin înainte de aprinsul lumânărilor (…) aud paşi grăbiţi (…) în odaie intră foarte excitată mama ţinând sus o telegramă:
– Principele Cuza a abdicat, strigă ea, roşie de emoţie şi bucurie.
– Tata o urmează şchiopătând şi sprijinindu-se pe baston.
– Cuza a abdicat, strigă el…

Iar mama ni citește o depeșă franceză sosită în acea dimineață la Adjud, adresată de Dimitrie Sturdza cumnatului său Alecu Balş şi trimesă de acesta tatei. (…). Sturdza comunică lui Balş abdicarea lui Cuza, instituirea Locotenenţei Domneşti, alcătuită din Generalul Golescu, Lascăr Catargiu şi colonelul Neculai Haralambie, precum şi numirea unui minister compus din conservatori şi liberali, din care făcea parte şi el , Sturdza. Părinții mei exultau de bucurie, știind bine că lui Cuza nu putea să-i urmeze decât un domn străin, ceiace alcătuia dorul fierbinte de atâţia ani.”

„Pe mine mă mâhnia adânc căderea bunului meu prieten de odinioară, dar crescut şi eu în credința în principele străin, mă mângâiam cu nădejdea că ceiace s’întâmplase va fi pentru binele şi mărirea ţării, mai ales că-mi aduceam aminte cum, cu câteva săptămâni înainte, Costică Şuţu ni povestise că Cuza era hotărât să abdice.”

„(…) Am aflat că Senatul şi Camera, acelaşi Senat şi aceiaşi Cameră care, puţine săptămâni înainte, votase adrese exprimând lui Cuza cel mai mare devotament au ales Domn, prin aclamațiuni, pe contele de Flandra, chiar în ziua abdicării silite a lui Cuza, iar guvernul s-a grăbit să puie trupele şi funcţionarii să jure credinţă noului stăpânitor. Săptămâni de așteptare înfrigurată trecut-au până când am aflat că contele de Flandra, pentru temeiuri de familie, a refuzat coroana ce ţările noastre i-o oferise, act caracterizat de tata ca fiind o adevărată obrăznicie din partea unui prinţişor ca el.”

„În acest răstimp, Locotenenţa Domnească dizolva Camera şi convova alegătorii la alegerea unei nou Adunări iar senatul fusese prorogat şi nu s-a mai vorbit de el. Mai aflăm apoi, printr-o proclamaţie a guvernului că, văzând refuzul alesului de la 11 Fevruar guvernul provizor propusese Domnia Principelui Carol de Hohenzollern Sigmaringen(…). Guvernul hotărâse ca votarea să se facă la primăriile respective, dar tata dispuse ca lucrurile să se petreacă altfeliu. Se aduse, jos, la scara cea mare a curţii, o masă pe care se așternu o învelitoare de postav roşu şi, convocându-se toţi servitorii moşiei şi ai casei, pe primar şi pe consilierii comunali, tata iscăli cel dintâiu plebiscitul cu numele şi calităţile lui, după obiceiul de înainte de Cuza: Răducanu Rosetti, Logofăt şi Cavaler.(…)”.

„Dar […] țăranii se lăsau așteptați. Moșierul se duce la primărie să vadă ce se întâmplă. “(…) Relaţiunile lui cu țărănii erau excelente, dar ei de astă dată, departe de a-i face pe voie, s-au strâns […] şi au silit pe notar să scrie următorul text oficial modificat:

”Noi subsemnații locuitori ai comunei Căiuţul, nu alegem ca Domnitor al Românilor pe Principele Carol-Ludovic de Hohenzollern, care va domni sub numele de Carol I” sub care text şi-au pus degetele pe crucea însemnată de notar în dreptul numelui fiecăruia. Întrebați asupra motivelor hotărârii lor, au răspuns că nu au avut niciun temeiu de nemulţămire împotriva lui Cuza care li-a dat pământurile și i-a scăpat de boieresc (…).”

„DOMNUL STRAIN A VENIT”

„Reacții de felul acesta au avut în multe localități din ţară, ba mai mult, în Moldova chiar s-a încercat ruperea Unirii de la 1859. Dar nu mai era cale de întoarcere. Domnul străin a venit.”

– Radu Rosetti, în volumul “Amintiri din prima tinerețe”, Imprimeria Fundației Culturale “Principele Carol”, 1927.

nota: La 24 ianuarie 1859 – Alexandru Ioan Cuza (n. 20 martie/1 aprilie 1820, Bârlad, Moldova – d. 3 mai 1873, Heidelberg, Imperiul German) devine primul domnitor al Principatelor Unite și al statului național România.
Prin alegerea sa ca domn al Moldovei, la 5 ianuarie 1859, și al Țării Românești, la 24 ianuarie 1859, a fost înfăptuită Unirea celor două principate.
Adunarea Electivă a Țării Românești se pronunță pentru alegerea ca domn a lui Al.I.Cuza, realizând–se, de facto, Unirea Principatelor Române.

citește si

„STRAȘNIC DOMN A MAI FOST CUZA-VODĂ”