REGIMUL COMUNIST INTERZICE „RECONSTITUIREA”

URMĂREȘTE-NE 



Cel de-al doilea film al Pintilie, „Reconstituirea” (1968) a fost retras din cinematografe la scurt timp de la apariție. Subiectul, bazat pe nuvela omonimă semnata de Horia Pătrașcu, pornește de la un fapt real petrecut în anii ‘50 pe malul Timișului: de la reconstituirea unui incident banal (o bătaie între doi tineri), anchetată de Miliție, se ajunge la o crimă.

Reconstituirea, 1970 – In rolurile principale: Vladimir Găitan și George Mihăiță.

Filmul a provocat un imens scandal in epoca, iar Nicolae Ceaușescu a dispus, într-un final, oprirea proiecției. A fost relansat în 1990.

„PE MILIȚIENI SĂ-I CRITICE, CĂ AVEM MULȚI PROȘTI”

secvențe din filmul „Reconstituirea”

Pe milițieni pot să-i critice, că avem mulți proști, a declarat Nicolae Ceaușescu, în ședința din 10 februarie 1970, în urma reclamațiilor primite, referitor la faptul că, prin filmul „Reconstituirea“, sunt ultragiați milițienii.

Eu văd aproape toate filmele noastre. În legătură cu filmul acesta, „Reconstituirea“, mie mi se pare că lucrurile se cam exagerează.

Critică niște milițieni. Ei și? În țările capitaliste polițiștii sunt criticați în fiecare zi. Ceea ce este negativ, după părerea mea, este că se prezintă tineretul nostru ca un tineret primitiv, iar acest lucru nu este real și pe urmă felul cum este prezentat publicul, gloata aceea de oameni…

Pe milițieni pot să-i critice, că avem mulți proști. Aici pe acest fapt s-a pus accentul şi nu pe faptul că prezintă într-o formă denaturată tineretul nostru și publicul. Însăși critica noastră nu a criticat aceste neajunsuri. De aici a pornit toată problema, cum că miliția nu este de acord să fie criticată.

Critica a fost pusă pe alte baze, încât să se axeze pe ceea ce este real. Pe urmă, în filmul acesta nu există nimic din punct de vedere artistic. Să-l țineți pe piață atâta timp cât vin spectatori și să-l trimiteți și la concurs, dar între timp să luăm măsuri ca să facem numai filme care să corespundă, a afirmat Ceaușescu.

„După ce se vor acoperi cheltuielile de producție, filmul să fie scos de pe ecrane”, a intervenit Vasile Patilineţ, secretarul cu probleme speciale, în aceeași ședință.

“Trimiteți-l și în străinătate la un concurs, că acolo o să fie înțeles. Trimiteți-l în Occident. Dacă l-am trimite în Est și n-ar lua vreun premiu, s-ar spune că acolo am aranjat noi“, a adăugat Ceaușescu (potrivit adevarul.ro, ianuarie 2013)

„RECONSTITUIREA” – în viziunea lui Ion Iliescu

Eu am discutat cu Pintilie, regizorul filmului „Reconstituirea”. Toți sunt niște tipi lipsiți de orice receptivitate la orice observație critică, a declarat Ion Iliescu, în ședința din 10 februarie, 1970, după remarcile lui Nicolae Ceaușescu în legătură cu filmul.

Un film de Lucian Pintilie, comentat de Ion Iliescu

Sunt niște oameni înfumurați, desconsideră orice critică şi privesc cu desconsiderare capacitatea unor activiști politici de a-și da cu părerea asupra a ceea ce înseamnă activitatea în cinematografie.

El (Pintilie) a încurajat o serie de elemente într-un mod deosebit de scandalos și a folosit un sistem de relații care există în cinematografia noastră. A organizat o vizionare particulară cu toți prietenii lui și a creat un climat că cineva împiedică apariția unor creații de mare valoare, că nu sunt în stare să priceapă noul în creație şi curajul acestui mare creator.

Acest film sau alt film al său nici măcar nu ridică o problemă serioasă ca să facă atâta paradă de curajul şi îndrăzneala lui de a aborda nu știu ce probleme, a spus tovarășul Ion Iliescu.

Ion Iliescu, 10 februarie 1970


| Citește și:


Un gând despre „REGIMUL COMUNIST INTERZICE „RECONSTITUIREA”

  1. Pingback: Ion Iliescu | AMINTIRI DIN COMUNISM

Lasă un comentariu