Primul atentat cu bombă cu ceas din lume a fost pus la cale de un grup de teroriști comuniști evrei, pe 8 decembrie 1920, la București. Explozia s-a declanșat in senatul României, la ora 14.30, in momentul in care senatorii se întorceau în plen, după pauză.
„Senatorii, aflaţi pe culoare şi la bufet, tocmai erau chemaţi în şedinţă. Din incintă se desprind, îndreptându-se spre banca ministerială, domnii Greceanu şi Văleanu (ministru al Lucrărilor Publice și Comunicațiilor); domnul general Coandă, președintele Senatului, urca spre fotoliul prezidențial. În acel moment, o detunătură îngrozitoare răsună în incintă, cutremurând zidurile şi aruncând în aer câteva pupitre. O panică neînchipuită se produce, țipete şi strigăte de salvare răsună, în vreme ce, într-un lac de sânge, doi senatori sunt scoși afară. Zeci de senatori leşină, în vreme ce corpul de gardă oprește ieșirea celor aflaţi înăuntru“. – relata ‘Adevărul”.
În urma exploziei, episcopul greco-catolic Demetriu Radu, senator de drept, a murit pe loc. Ministrul Justiției, Dimitrie Greceanu (59 de ani) și senatorul Spiru Gheorghiu au decedat câteva zile mai târziu, la spital. De asemenea, au fost răniţi președintele Senatului, Constantin Coandă (tatăl savantului Henri Coandă), episcopul ortodox Nifon şi episcopul ortodox Roman Ciororagiu. Prezenta scăzută a senatorilor la ședința a redus însă considerabil numărul victimelor
Ținta atentatului ar fi fost Octavian Goga, pentru părerile sale antisemite. Goga, care ar fi trebuit să ia cuvântul pe 8 decembrie, fusese reținut pe hol de un elector care insistase să-i vorbească, motiv pentru care poetul ar fi cedat locul la vorbitor episcopului greco-catolic, Demetriu Radu.
Bomba artizanală cu ceas, confecționată dintr-un obuz nemțesc, se afla sub scaunul prezidențial, lângă fotoliul regal şi cel al principelui moștenitor. Initial, s-a crezut că fusese aruncată din zona băncilor rezervate publicului, chiar in momentul declanșării exploziei. Ulterior, autoritățile au stabilit că „mașina infernala” (după cum a fost denumita bomba in ziarele epocii), care „a cutremurat zidurile și a făcut țândări toate geamurile Senatului”, a fost amplasata la locul atentatului cu o seară înainte.
Ancheta a dus la acuzarea unui grup de evrei comuniști (militanți radicali de stânga), conduși de Max Goldstein (născut în 1898, la Bârlad, funcționar, 22 de ani in anul atentatului, menționat in evidentele Politiei drept „Ciungul” sau “Omul cu cârlig”, deoarece își pierduse un brat, probabil în urma unor experimente cu exploziv, pe care l-a înlocuit cu o proteză specială, prevăzută cu un cârlig din oțel).
Acesta acționa cu sprijinul unei junei rețele de conspiratori, simpatizanți ai regimului bolșevic stipendiați de Moscova, prin intermediul „celulelor de partid” care funcționau la Odessa. Numeroasele interogatorii au mai dezvăluit și faptul că, strict referitor la organizarea atentatului terorist din 8 decembrie, Goldstein a fost ajutat de conaționalii Saul Osias și Leon Lichtblau, care făceau parte dintr-un grup anarhisto-comunist, cu sediul la Odessa.
Atentatul s-a petrecut în contextul în care, după Primul Război Mondial, comuniștii preluaseră puterea în Rusia, iar Basarabia, Bucovina și Transilvania erau deja părţi ale României Mari. Regatul României a devenit astfel ținta unor atacuri teroriste care făceau parte din politica expansionistă a regimului bolșevic de la Moscova.[1]
Membrii grupului de teroriști, Saul Osiasis, Leon Lichtblau şi șeful acestora, Max Goldstein, erau, de fapt, comisari bolșevici. Aceștia, se pare, l-au avut drept complice pe Alexandru Constantinescu (n. 1872, cunoscut si sub numele conspirative de Alecu, Sandu, Wilson, Bismark, Franklin, Moș Sandu, Maxim si Alecu Ionescu), din 1918, conducătorul rețelei clandestine bolșevice din România, șeful aripii de extremă stânga a Partidului Socialist din România (în 1921, va forma Partidul Comunist din România, cu numele provizoriu de Partidul Socialist Comunist).
Evadat, in februarie 1920, din închisoarea în care ar fi trebuit sa ispășească o condamnare de zece ani (pentru diverse acțiuni subversive și de sabotaj la care luase parte din ordinul regimului bolșevic), Max Goldstein a plecat la Timișoara, unde (conform propriilor declarații ulterioare), ajutat de niște „tovarăși” complici, a reușit sa treacă granița în mod fraudulos, a traversat apoi Serbia, Sofia și Varna, ajungând in final, în jurul datei de 1 mai 1920, la Odessa. Acolo a luat legătura cu un centru al serviciilor secrete bolșevice condus de Abraham Grinstein, si a revenit la București, cu bani și instrucțiunile necesare, trasate de celula teroristă sovietică în cadrul căreia se antrenase.
Fugit din țară imediat după atentatul din 8 decembrie, Max Goldstein a fost prins un an mai târziu, in octombrie 1921, și judecat. Acesta le-a explicat anchetatorilor cum a realizat bomba artizanală: din două obuze de calibru 75 de milimetri, un ceas deșteptător, două brichete și sârmă de la rețeaua electrică. Când ceasornicul a sunat, la ora programata, sârmele conectate la limba care bătea clopotele deșteptătorului au declanșat butoanele brichetelor suprapuse, producând o flacără care a aprins două fitiluri, legate, la rândul lor, la detonatoarele obuzelor. In secunda in care flacăra a ajuns la detonatoare, s-a produs explozia.
Interogat de maiorul C. Cernat, comisar regal pe lângă Consiliul de Război al Corpului 2 Armata, și de subinspectorul general Vintilă Ionescu, Goldstein s-a prezentat menționând si o parte din numele sale conspirative: „Mă numesc Max Goldstein, zis Stejarul, zis Coca, zis Serghie, Teohari, Abramovici, Sami Belinski. Sunt de ani 23, născut în comuna Bârlad, județul Tutova, din părinții Alter și Toni, comercianți în Bârlad, de profesiune funcționar comercial, domiciliat în Iași (…); armata nu am făcut, în judecată am fost dat și condamnat la zece ani de muncă silnică pentru crimă contra siguranței Statului, decorat nu sunt.”
La 28 iunie 1922 [2], Max Goldstein a fost condamnat la muncă silnică pe viaţă. pentru atentatul cu bomba de la senat, asasinarea unor persoane și rănirea altora. Ceilalți inculpați au primit pedepse între o lună și 10 ani de muncă forțată. Sentințele au fost pronunțate după 125 de ședințe.
Identificarea întregii rețele teroriste a fost deosebit de dificilă, deoarece toți membrii acesteia utilizau acte false și acționau sub acoperire.
Conform istoricilor, un rol major în depistarea autorilor atentatului de la Senat l-au avut agenții Inspectoratului General de Siguranță din Chișinău, care au reușit să destructureze o rețea deosebit de vastă de bolșevici; infiltrați în Basarabia, aceștia erau controlați și dirijați de la Odesa. Odată capturați, membrii rețelei au făcut declarații de-a dreptul uluitoare. Ei au oferit informații referitoare la o organizație care se ocupa atât de spionaj cât și de pregătirea unor comandouri teroriste. De fapt, în cursul anchetei, după ce și-a dezvăluit întreaga rețea, Max Goldstein a recunoscut că a fost finanțat de „tovarășii” din Odessa, direct subordonați Moscovei, cu sarcina de a organiza comandouri formate din trei oameni pentru executarea unor „atentate cu explozibile pentru a arunca în aer instituțiunile de stat„
Goldstein nu era la primul atentat împotriva unor reprezentanți de rang înalt ai statului român. In noiembrie 1920, conform primei instrucțiuni primite, acesta încercase, fără succes, să arunce în aer trenul în care se afla Ministrul de interne, Constantin Argetoianu. Bomba, plasată pe linia ferată, între stațiile Chitila şi Ciocăneşti, a distrus jumătate din vagonul cu care călătorea Argetoianu. Viteza redusă a garniturii care părăsea gara Chitila i-a salvat ministrului viaţa.
Max Goldstein a murit în octombrie 1925, în închisoarea de la Doftana, în secția de maximă siguranță, după ce fusese, timp de cca 50 de zile, in greva foamei (alte surse considera ca decesul a fost provocat de pneumonie).
Odată cu el s-a încheiat primul capitol al terorismului de stat bolșevic. Peste două decenii, URSS va intra pur și simplu cu tancurile în România, in numele „păcii mondiale”, instaurând regimul comunist, menținut la putere vreme de zeci de ani.
[1] în 1917, în plin război mondial, Lenin i-a ordonat activistului Simion Rosal – agent diversionist experiment în acțiunile teroriste- să pună la cale o serie de atentate criminale care ar fi urmat să arunce România în haos și anarhie, favorizând astfel instaurarea unui regim bolșevic. În cursul misiunii sale, teroristul Simion Rosal ar fi trebuit să-l asasineze pe Regele Ferdinand; pe fondul haosului astfel provocat, urma să fie instaurat în România un regim bolșevic, condus de Cristian Racovski, Mihai Gheorghiu Bujor, Ion Dissescu și Alecu Constantinescu. Misiunea lui Rosal, respectiv asasinarea Regelui, a eșuat. Capturat de autoritățile române, agentul bolșevic a fost judecat de Curtea Marțială, care l-a condamnat la moarte, sentință executată pe teritoriul României.
[2] A fost judecat împreuna cu comuniștii arestați la congresul din 12 mai, 1921, în așa anumitul “proces din Dealul Spirii”. În iunie 1922 regele Ferdinand a dat o amnistie, ocazionata de căsătoria fiicei sale. Marioara. cu regele Iugoslaviei, la Belgrad. La acest capitol nu se încadrau însă si cei judecați pentru terorism, astfel încât procesul lui Max Goldstein și al complicilor lui, Leon Lichtblau (în contumacie) și Saul Osias a continuat
surse: Istorie si societate vol III, Gh. Buzatu (coordonator), Stela Cheptea (coordonator), Marusia Cirstea (coordonator) | Clientii lu’ Tanti Varvara, Stelian Tanase
AMINTIRI DIN COMUNISM 
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.