Elon Musk a cerut Pentagonului să suporte nota de plată pentru sateliții din Ucraina

14 octombrie 2022 | Războiul din Ucraina

SpaceX, compania lui Musk, spune că nu mai poate plăti pentru serviciile critice de sateliți din Ucraina și cere Pentagonului să suporte nota de plată

Washington, CNN — De când au început să sosească în Ucraina, în primăvara anului trecut, terminalele de internet prin satelit Starlink produse de SpaceX – compania lui Elon Musk -, acestea au fost o sursă vitală de comunicare pentru armata ucraineană, permițându-i să lupte și să rămână conectată, chiar dacă rețelele de telefonie mobilă și de internet au fost distruse în interiorul său, ca urmare a războiului declanşat de Rusia.

Musk a postat vineri, pe Twitter, anumite detalii financiare cu privire la terminalele respective, precizând că „operațiunea a costat SpaceX 80 de milioane de dolari și va depăși 100 de milioane de dolari până la sfârșitul anului”.

Până acum, aproximativ 20.000 de unități de satelit Starlink au fost donate Ucrainei.

Dar aceste acte caritabile ar putea să se apropie de final, deoarece SpaceX a avertizat Pentagonul că ar putea opri finanțarea serviciului în Ucraina, dacă armata americană nu contribuie cu zeci de milioane de dolari pe lună.

Din documentele obținute de CNN, reiese că luna trecută SpaceX a trimis o scrisoare Pentagonului, în care compania afirma că nu mai poate continua să finanțeze serviciul Starlink, așa cum a făcut-o până atunci. 

SpaceX solicita, prin această scrisoare, ca Pentagonul să preia finanțarea pentru guvernul Ucrainei și utilizarea militară a Starlink, despre care SpaceX susține că ar costa peste 120 de milioane de dolari doar pentru perioada rămasă până la sfârșitul anului și ar putea ajunge la cca 400 de milioane de dolari, în următoarele 12 luni.

„Nu suntem în măsură să donăm în continuare terminale Ucrainei sau să finanțăm terminalele existente pentru o perioadă nedeterminată de timp”, a scris directorul de vânzări guvernamentale al SpaceX Pentagonului, în scrisoarea sa din septembrie.

Printre documentele SpaceX trimise Pentagonului văzute de CNN, se numără și o solicitare directă, neraportată, adresată lui Musk în luna iulie a.c., de către generalul comandant al armatei ucrainene, generalul Valerii Zaluzhniy, care dorea ca SpaceX să aprobe o suplimentare de aproximativ 8.000 de terminale Starlink.

Separat, într-o altă scrisoare de intenție adresată Pentagonului, un consultant extern care lucrează pentru SpaceX a scris: „SpaceX se confruntă cu decizii teribil de dificile. Nu cred că există capacitatea financiară de a furniza terminale sau servicii suplimentare, așa cum a solicitat generalul Zaluzhniy.”

Documentele, care nu au fost raportate anterior, oferă o defalcare rară a numerelor interne ale SpaceX pe Starlink, detaliind costurile și plățile asociate cu miile de terminale din Ucraina. De asemenea, aruncă o lumină nouă asupra negocierilor din culise, care au furnizat Ucrainei milioane de dolari în hardware și servicii de comunicații, cu un cost mic pentru Kiev.

Pentagonul a confirmat că a primit corespondență de la SpaceX cu privire la finanțarea produsului de comunicații prin satelit Starlink în Ucraina, a comunicat vineri, într-o declarație, secretarului de presă adjunct al Pentagonului, Sabrina Singh.

La începutul zilei, Singh a admis că Pentagonul a comunicat cu SpaceX, dar nu a precizat dacă s-a încheiat sau nu finanțarea produsului de comunicații prin satelit Starlink, scrie CNN.

Tot vineri, Musk a declarat că, atunci când a cerut Pentagonului să achite factura pentru sistemul Starlink utilizat în Ucraina, a făcut-o la sfatul unui diplomat ucrainean, același cu cel care i-a răspuns lui Musk, pe Twitter, cu: „La naiba.” (+Fuck off+ n.r.) – un comentariu foarte direct cu privire la planul de pace conceput de Musk pentru Ucraina, postat pe Twitter la începutul acestei luni.

Așa-zisul „plan de pace Ucraina-Rusia” al lui Musk a declanşat un adevărat război virtual pe Twitter, cu o avalanșă de replici acide, avansate atât de susținătorii Ucrainei cât şi de Musk.

Planul lui Musk reflecta, de fond, cererile pe care oficialii de la Kremlin le-au reiterat insistent în ultimele luni, inclusiv faptul că Ucraina trebuie să se angajeze la neutralitate militară, să recunoască că peninsula Crimeea face parte, în mod oficial, din Federația Rusă și să asigure alimentarea cu apă a respectivei peninsule, anexate ilegal de Moscova, în 2014.

„+Fuck off+ este răspunsul meu foarte diplomatic pentru tine @elonmusk”, a postat Andrij Melnik pe Twitter. „Singurul rezultat” al acestor sondaje, a spus el, va fi că niciun ucrainean nu va mai cumpăra o Tesla.

Nu am făcut decât să „urmez recomandarea lui (Melnik n.r.)”, a răspuns Musk vineri, printr-un alt tweet, în care făcea referire la comentariile lui Melnik, cu toate că scrisoarea pe care SpaceX a trimis-o Pentagonului fusese expediată cu mult înainte de postarea așa-numitului plan de pace, care a dus la schimbul de replici caustice de pe Twitter.

Scrisorile adresate Pentagonului de SpaceX vin pe fondul unor rapoarte recente despre întreruperi ample ale Starlink, în timp ce trupele ucrainene încearcă să recucerească terenul ocupat de Rusia în părțile de est și de sud ale țării.

Surse familiare cu întreruperile au spus, pentru CNN, că acestea au afectat brusc întreaga linie a frontului, așa cum era pe 30 septembrie. „A afectat orice efort al ucrainenilor de a trece peste acest front”, a spus o persoană familiarizată cu întreruperile care a vorbit cu CNN sub condiția anonimatului. pentru a discuta conversații sensibile. „Starlink este principalul mod în care unitățile de pe câmpul de luptă trebuie să comunice.”

Nu a existat niciun avertisment pentru forțele ucrainene, a spus o a doua persoană, adăugând că acum, de câte ori Ucraina eliberează o zonă, trebuie făcută o solicitare pentru pornirea serviciilor Starlink.

Financial Times a raportat pentru prima dată întreruperile care au dus la o pierdere „catastrofală” a comunicării, a declarat un înalt oficial ucrainean. Într-un tweet care răspunde articolului, Musk nu a contestat întreruperea, spunând că ceea ce se întâmplă pe câmpul de luptă este clasificat.

Sugestia SpaceX că va opri finanțarea Starlink vine și în contextul îngrijorării crescânde din Ucraina, cu privire la loialitatea lui Musk, dupa ce acesta a postat pe Twitter „planul sau de pace” controversat, sugerând ca Ucraina să renunțe la Crimeea, urmat de altul care invita Kievul să renunțe și la controlul asupra regiunilor de est, Lugansk și Donețk.

După ce președintele ucrainean Volodimir Zelenski a ridicat întrebarea de partea cui este Musk, acesta a răspuns că „încă sprijină foarte mult Ucraina”, dar se teme de „o escaladare masivă”.

Potrivit CNN, Musk a susținut, de asemenea, luna trecută, în privat, că Ucraina nu dorește negocieri de pace în acest moment și că, dacă vor merge de acord cu planul său, „Rusia ar accepta acești termeni”, potrivit unei surse.

„Ucraina știe că actualul său guvern și eforturile din timpul războiului depind în totalitate de Starlink”, a spus persoana familiarizată cu discuțiile. „Decizia de a menține Starlink să funcționeze sau nu stă în întregime în mâinile unui singur om. Acesta este Elon Musk. Nu a fost ales, nimeni nu a decis să-i dea acea putere. O are datorită tehnologiei și companiei pe care a construit-o.”

La începutul săptămânii, Musk a negat un raport care relata ca vorbit direct cu Putin despre Ucraina, deși, potrivit BBC, Ian Bremmer, șeful companiei de consultanță pentru risc politic Eurasia Group, a susținut că domnul Musk i-a spus personal despre conversația avută cu Vladimir Putin. De asemenea, miercuri a negat şi Kremlinul. Joi, când un ministru ucrainean a scris pe Twitter că Starlink este esențial pentru infrastructura Ucrainei, Musk a răspuns : „Sunteți bineveniți. Mă bucur să susțin Ucraina.”

^


| Pe aceeași temă:

Berlusconi spune că Zelenski a provocat invazia Rusiei în Ucraina

Putin acuză guvernele occidentale că joacă „un joc periculos, sângeros și murdar” 

Lasă un comentariu