PRIMII ȘI SINGURII SPIONI CARE AU SFÂRȘIT PE SCAUNUL ELECTRIC

Julius (nume de cod ANTENNA, mai târziu LIBERAL) și Ethel Rosenberg – primii și singurii spioni civili care au sfârșit pe scaunul electric. Acuzați de spionaj și trădare, amândoi au fost condamnați la pedeapsa cu moartea, pentru vânzarea secretelor primei bombe atomice către sovietici, stabilindu-se ca au oferit informații referitoare la Apărarea și securitatea națională a SUA. Cazul lor a declanșat un scandal de proporții in perioada războiului rece.
Informațiile care l-au incriminat pe Julius Rosenberg s-au bazat inclusiv pe decriptarea de către SUA a transmisiilor efectuate de sovietici in perioada anilor ’40. Proiectul decriptării a fost denumit VENONA.

„O CRIMĂ MAI REA DECÂT OMORUL”

Perioada McCarthy și vânătoarea de comuniști din SUA, din anii 30-40, a produs, in epoca, un adevarat taifun. Suspecții de activități comuniste, sau pro-URSS, erau puși pe listele negre – cei găsiți vinovați suportau consecințe drastice, iar o parte din ei au făcut și închisoare. Inclusiv celebritățile vremii (actori, regizori, scriitori, scenariști, precum Charlie Chaplin, Dashiel Hammet, Bertolt Brecht, Lillian Hellman și alții), au fost angrenate in vâltoarea războiului rece și a propagandei acerbe.
In isteria colectiva a momentului, multi dintre cei vizați au fost anchetați abuziv de Comisia pentru Cercetarea Activităților Anti-americane, unii find condamnați pe nedrept.
Julius Rosenberg nu a făcut parte din aceasta categorie, însa pedeapsa capitala aplicată acestuia este și astăzi controversata, fiind perceputa ca un act excesiv.
Cuplul a fost condamnat la 29 martie 1951 și condamnat la moarte pe 5 aprilie pentru încălcarea Secțiunii 2 din Legea de spionaj din 1917, care interzice furnizarea de informații clasificate referitoare la Apărarea și securitatea națională a SUA către guvernele străine.
In procesul extrem de mediatizat ce a urmat arestării soților Rosenberg, in 1950, unul dintre martorii acuzării a fost David Greenglass, fratele lui Ethel, care depus mărturie împotriva cumnatului sau, dar si a sorei sale, relatând că Ethel a transcris la mașina notele pe care soțul ei le-a transferat URSS cu privire la proiectul bombei americane.
Un alt martor major a fost Elitcher Max, membru al Partidului Comunist SUA, recrutat de Rosenberg, pentru a furniza informații sovieticilor. Deoarece acesta a mințit in legătură cu apartenența sa la PC SUA, negând orice legătură cu vreo asociate comunista, ulterior a fost acuzat de sperjur.

Dovezile aduse contra lui Julius Rosenberg se considera de necontestat. Acuzația a prezentat probe solide, demonstrând ca acesta fost spion sovietic, a transmis secrete ale bombei atomice, prin note și schițe scrise de mână și tipărite, cat și documente care detaliau noile tehnologii in domeniul electronicii, facilitând accesul sovieticilor la o serie de secrete militare, și a controlat o rețea de spionaj in favoarea sovieticilor, racolând și coordonând spioni.

Rolul soției sale, Ethel Rosenberg, nu a fost stabilit foarte clar, arătându-se însa ca a fost la curent cu activitățile desfășurate de Julius Rosenberg, deci complice.

J. Edgar Hoover, in raportul sau de concluzie înaintat procurorului general, Herbert Brownell, a cerut pedeapsa cu moartea pentru Julius Rosenberg (cat și pentru Morton Sobell, spion KGB), iar pentru Ethel Rosenberg închisoare pe viata.

Cu toate acestea, in final, nu s-a făcut nicio distincție in privința gradului de participare la acțiunile de spionaj al soților Rosenberg, fiind amândoi executați prin electrocutare (pe scaunul electric).

Trădarea lor a fost considerata de judecătorul Irving Robert Kaufman, care i-a condamnat la moarte, ca fiind „o crima mai rea decât omorul„, iar președintele Dwight D. Eisenhower le-a pecetluit soarta, refuzând-le grațierea.

Execuția soților Rosenberg a avut loc pe scaunul electric, la 19 iunie 1953, in închisoarea Sing-Sing din Ossining, New York.

La proces, ca și pe parcursul anchetelor, aceștia nu și-au recunoscut niciodată vinovăția. După moartea or, copiii au fost adoptați de Abel și Anne Meeropol.

PROTESTE LA NIVEL MONDIAL

Sentința a provocat proteste la nivel mondial – opinia publică a fost mobilizată, iar URSS a proliferat o serie de acuze la adresa sistemului juridic american, vehiculându-se inclusiv ipoteza anti-semitismului, cu toate ca judecătorul Irving Robert Kaufman, care a pronunțat condamnarea, era de origine semita.In SUA, dar mai ales în Europa, s-au făcut ample eforturi pentru eliberarea soților Rosenberg; s-au organizat nenumărate demonstrații, s-au înaintat cereri și petiții de grațiere, iar avocații au cerut recurs și au făcut o serie de apeluri pentru casarea sentinței sau amânarea aplicării acesteia.

LUPTA PENTRU SUPREMAȚIE

Pentru SUA, monopolul asupra bombei atomice constituia o chestiune de gradul zero, și principalul factor de siguranță. „Comuniști convinși, viziunea soților Rosenberg era la polul opus, considerând acest lucru ca pe un dezechilibru între cele două puteri, cat și o amenințare la adresa URSS, de altfel, aliat al SUA in al Doilea Război Mondial. Pe baza acestui raționament, dar și din alte considerente, atât ei cat și alți oameni de știința au vândut și/sau au transferat secrete militare de maxima importanta sovieticilor in acea perioada, angrenându-se in spionajul științific, în favoarea Moscovei”.
In august 1949, URSS face primul test reușit al bombei atomice, la Kazakhstan.

PROIECTUL MANHATTAN

Proiectul Manhattan a fost rezultatul unui enorm efort de colaborare între guvernul SUA și sectoarele industriale și științifice în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Un efort anglo-american de a dezvolta o bombă atomică în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Povestea „proiectului” începe în 1938, când oamenii de știință Otto Hahn și Fritz Strassmann au descoperit, din greșeală, fisiunea nucleară.

Câteva luni mai târziu, Albert Einstein și Leo Szilard i-au trimis o scrisoare președintelui Roosevelt, avertizându-l că Germania ar putea încerca să construiască o bombă atomică.

Proiectul Manhattan este creat oficial pe 13 august 1942. Denumirea „Proiectul Manhattan”, este considerata a fi „de împrumut”, deoarece primele birouri au fost în Manhattan, la 270 Broadway. Generalul Leslie R. Groves, desemnat să conducă proiectul, a decis să urmeze obiceiul numirii districtelor Corpului de Ingineri pentru orașul în care se află. Proiectul bombei atomice a devenit astfel cunoscut sub numele de districtul inginerilor Manhattan (MED), pe scurt, proiectul Manhattan. Se estimează că in total au lucrat peste 600.000 de oameni, proiectul având mai multe sedii de cercetare si laboratoare in SUA, Londra si Canada.
Laboratorul de cercetare a armelor a proiectului Manhattan a fost situat la Los Alamos, New Mexico. Sub conducerea lui J. Robert Oppenheimer, laboratorul din Los Alamos va derula cea mai mare parte a cercetării și construcției bombei atomice.

TRĂDAREA LUI ROSENBERG

Julius Rosenberg (n.12 mai 1918), și Ethel Greenglass (n.28 septembrie 1915) s-au cunoscut la New York și s-au căsătorit în 1939, când devin si membrii ai Partidului Comunist SUA. In 1936, amândoi aderaseră la Liga Tineretului Comunist din Statele Unite – și de aici începe povestea sfârșitului lor.

In 1940, Julius Rosenberg, inginer electronist, devine inginer civil in cadrul Laboratoarele de Inginerie ale Army Signal Corp al SUA, din Fort Monmouth, New Jersey. iar ulterior inspector. Demis în 1945, după ce fosta sa apartenența la Partidul Comunist SUA a ieșit la iveală, îl recrutează pe cumnatul sau, fratele lui Ethel, David Glass, membru al Detașamentului Special de Ingineri de la Los Alamos. din cadrul Proiectul MANHATTAN, pentru a preda documente științifice sovieticilor
Relația lui Julius Rosenberg (nume de cod ANTENNA, mai târziu LIBERAL) cu Moscova nu era directa, fiind intermediata de ofițerul sau de caz Semyon Semyonov (alias „Sam” și „Henry”) care l-a recrutat pe Rosenberg in septembrie, 1942. in același an, Rosenberg a părăsit Partidul Comunist pentru a oferi acoperire activităților sale de spionaj. Dupa deconspirarea lui „Sam”, Rosenberg este preluat de Aleksandr Semyonovich Feklisov, cu care intra in contact in 1943.

In 1944 Julius Rosenberg ii oferă lui Feklisov, o tehnica revoluționara (‘proximity fus”, utilizat pentru direcționarea ale rachetelor, identic cu cel utilizat de sovietici in mai, 1960, pentru doborârea avionului U-2 spyplane, pilotat de Francis Gary Powers (CIA), in apropriere de Sverdlovsk Oblast). In decembrie 1945, (in urma dezertării lui Elizabeth Benthley si Igor Gouzenko) lui Rosenberg i s-a ordonat sa rămână inactiv timp de 6 luni.
În 1950, când rețeaua de spionaj atomic este deconspirata prin arestarea lui Klaus Fuchs și Harry Gold, Greenglass l-a indicat autorităților pe Rosenberg. La 17 iulie 1950, Julius a fost arestat; Ethel a fost arestata o lună mai târziu.
In 1977, in cadrul unui interviu pentru un documentar produs de Discovery Channel, Feklisov admite relația sa Rosenberg.

Un alt spion al anturajului lui Rosenberg a fost William Perl (nume de cod GNOM, apoi YAKOVS), cu toții frecventând clubul comunist Steinmetz, unde aveau loc lecturi marxist-leniniste, discuții despre justiția sociala și echitate.

DEPARTAMENTUL „A”

Cel care a supervizat Comitetul Special al Energiei Atomice al URSS a fost Sudoplatov. Departamentul „A” era responsabil nu numai pentru dezvoltarea bombei atomice pe baza informațiilor obținute din cadrul proiectului Manhattan, dar și pentru acțiunile de spionaj in domeniu pe teritoriul SUA, inclusiv recrutări.

DEZVĂLUIRILE UNUI SPION SOVIETIC

O parte din îndatoririle lui Aleksandr Semyonovich Feklisov (1914-2007), care a lucrat la secția de pașapoarte in cadrul consulatului sovietic (Soviet Consulate General) din New York, in perioada 1940-1946, având in realitate funcția de ofițer de caz (sub numele de acoperire Aleksander Fomin si numele de cod KALISTRAT – in relația cu Moscova) și al cărui supervizor a fost ofițerul NKVD Anatoli Yatskov (alias Yakovlev), prevedeau recrutarea unor posibili agenți de spionaj din partea simpatizanților sau membrilor Partidului Comunist din SUA.
Rosenberg, cat și unul din apropiații săi, Morton Sobell – acesta din urma fiind dovedit, prin decriptările ulterioare, ca unul dintre cei mai eficienți spioni KGB in transferul de informații științifice -, s-au numărat printre acești recruți, Rosenberg fiind „moștenit” de la recrutorul initial, „Sam”.
Semyonovich Feklisov a fost și ofițerul de caz al lui Klaus Fucks (1911-1988) la Londra, de la care a primit secretele bombei cu hidrogen, acesta fiind implicat și in „Cuban Missile Crises„.

În perioada 1943-1946, Feklisov, (care l-a descris pe Rosenberg „complet dedicat URSS si comunismului, cat si un anti-nazist convins„) a raportat cel puțin 50 de întâlniri cu Rosenberg. El a declarat că Rosenberg a furnizat informații de top despre electronică și a ajutat la organizarea unei rețele de spionaj industrial pentru Moscova, dar „nu a înțeles nimic despre bomba atomică”.

Feklisov a afirmat totodată că Ethel Rosenberg, nu s-a întâlnit direct cu managerul său agent sovietic. El a mai spus că ea „nu a avut nicio legătură cu asta” și că este „complet nevinovata”.

Feklisov a scris cândva că Julius Rosenberg a fost singurul agent pe care l-a văzut ca pe un apropiat. In replica, acesta i-a spus lui Feklisov că întâlnirile lor au fost „printre cele mai fericite momente din viața mea”. (Stanley, Alessandra 16 martie 1997, „K.G.B. Agent Plays Down Atomic Role Of Rosenbergs„. Times Online:

„Un pensionar fost colonelul K.G.B. și-a dezvăluit pentru prima dată rolul de conduită umană dintre Moscova și Julius și Ethel Rosenberg, cei doi americani care au fost executați pentru spionaj în 1953, într-unul dintre cele mai notorii scandaluri spionaj ale războiului rece„)

Intr-un interviu Feklisov declara: „Rosenberg nu era un spion important in domeniul energiei atomice. Toate informațiile furnizate de Julius Rosenberg au ajuns direct la mine, in mâinile mele și au fost la mâna mea. Mi-a parvenit o singură informație scrisa din partea lui (David) Greenglass, o singură hârtie, care i-a fost dată lui Harry Gold și a mai fost una orală, într-o discuție cu Yatzkov. Au vorbit în rusă si după acea conversație, Yatzkov a mi-a spus că nu-l considera util ca sursă de informații in domeniu„.

„Sotii Rosenberg erau, la fel ca mine, specializați în electronică. Aș spune că ne-a oferit informații importante, dar în domeniul electronicii, ne-au furnizat informații despre diferite tipuri de radare„

El a adăugat: „Fuchs era un agent mult mai semnificativ care a oferit informații de top in domeniul atomic. Documentele de la Rosenberg erau mai puțin importante in acest sens, și vedeți, ne-am gândit că poate va fi condamnat la șapte, zece ani, nu-i așa? Nu ne-am așteptat niciodată ca soții Rosenberg sa fie condamnați la moarte„.

Din studiile recente a reieșit ca cele mai semnificative informative oferite de Morton Sobell (condamnat la 30 de ani de închisoare, din care șapte i-a petrecut la Alcatraz, a fost eliberat după 18 ani, in 1969) erau in domeniul aparatelor militare de zbor, iar cele cu adevărat utile in privința bombei atomice au provenit nu de la el, ci de la Ted Hall, Klaus Fucks și alți oameni de știința.

In septembrie 2008, Morton Sobell a recunoscut public rolul sau in spionajul sovietic. In același timp, a reafirmat ca Ethel Rosenberg era la curent cu implicarea soțului ei, dar ca ea, personal, nu a fost un factor activ, precizând ca singura ei vina s-a redus la faptul ca „era soția lui Julius” (New York Times, Sam Roberts).

Pe de alta parte, ea a fost cea care l-a influențat pe fratele ei David Grenglass sa coopereze cu Julius, pentru a furniza documente secrete din centrul de cercetare Los Alamos.

DAVID GREENGLASS

In 2001, David Greenglass, fratele lui Ethel Rosenberg, a declarat ca nu știe dacă sora lui a tipărit efectiv documente pentru sovietici, dar ca marea ei greșeala a fost lipsa de cooperare cu autoritățile. El a spus ca a mințit in legătură cu tipărirea actelor, la proces, deoarece, in anii ’50, nu își putea sacrifica propria familie, soția și copiii, de dragul surorii sale”
Din datele cercetate, reiese ca Greenglass a transmis detalii despre proiectul Manhattan lui Rosenberg, inclusiv informații despre lentilele cu exploziv ridicat folosite pentru implozia bombelor.

citeste si POVESTEA UNUI SPION „INOCENT”

––
surse: Feklisov, Alexander, The Man Behind the Rosenbergs: Memoirs of the KGB Spymaster Who Also Controlled Klaus Fuchs and Helped Resolve the Cuban Missile Crisis, New York: Enigma Books, 2001. ISBN 1-929631-08-1; Trahair, Richard C.S. and Robert Miller, Encyclopedia of Cold War Espionage, Spies, and Secret Operations, New York: Enigma Books, 2009. ISBN 978-1-929631-75-9; „Alexander Feklisov. KGB agent who had a hand in some of the Soviet Union’s most striking intelligence coups of the postwar period”. The New York Times. London. November 1, 2007; Martin, Douglas (November 1, 2007). „Aleksandr Feklisov, Spy Tied to Rosenbergs, Dies at 93”