ISTORIA ZILEI – 4 septembrie 1940

Galerie

Publicat pe de
  • Prim-ministrul Ion Gigurtu demisionează.
  • Ora 12:00 Regele Carol al II-lea ii încredințează lui Ion Antonescu mandatul pentru constituirea unui nou guvern. „Așa să ajute Dumnezeu Majestății Voastre și mie”, a spus Antonescu.
Ziarul Universul, 4 septembrie 1940

Pe 4 septembrie 1940, Universul publica pe prima pagină numirea generalului Antonescu în fruntea guvernului. In stanga anuntului, se afla celebrul articol, „Iata-l”, semnat de directorului gazetei, Stelian Popescu

„Iata-l! Este generalul Antonescu, omul în care de mult neamul românesc își pune nădejdile, omul care abia acum, de trei zile, a fost eliberat din închisoarea de la Bistrița unde era ținut și fără lege și fără judecată, omul care abia acum, când a ajuns cuțitul la os și hotarele în mare parte au fost pierdute, este chemat să aducă liniște și mângâiere unui neam amărât de guvernarea tiranică în care trăiește de zece ani și în timpul căreia au fost omorâți mișelește tinerii generației naționaliste și au fost prădate miliardele țărei sub pretext de înarmare. Urăm să-i ajute Dumnezeu!”[1]

Era cel mai scurt articol din cariera sa, dar si „cel mai istoric”, după cum el însuși o mărturisește, redactat in „acel delir de entuziasm de care generațiile viitoare vor vorbi.” Sfidând cenzura, Stelian Popescu, aflat la restaurantul Continental, a fost îmbrățisat de comesenii care tocmai citiseră gazeta, după cum îi va relata într-o scrisoare generalului Antonescu. [2]

Numirea generalului Antonescu la conducerea guvernului provoca un necesar sentiment de siguranță. Conducerea acestuia inspira populației încredere, așa cum notează o jurnalistă americană aflată în toamna anului 1940 în România, Antonescu fiind receptat de către societatea românească ca un om cinstit, „o trăsătură atât de neobișnuită și interesantă pentru o personalitate publică în România, încât atingea aproape senzaționalul”, notează R.G Waldeck.[3] Generalul fusese si opozant și victimă a regimului de dictatura carlista, un argument în plus în favoarea schimbării.

Cooptarea legionarilor la guvernare va atenua însă entuziasmul directorului Universul, acesta evitând să-și exprime direct opinia față de noile transformări politice. Deși adesea apărător al tineretului naționalist în fața abuzurilor săvârșite de guvernări împotriva sa, adesea entuziasmat de atașamentul comun față de ideea naționala, iar în unele articole încrezător în capacitățile politice viitoare ale lui Codreanu, mai ales cu prilejul alegerilor din 1937[4], el nu va ezita, însă, de-a lungul timpului, să condamne metodele, uneori violente, ale mișcării sau să dezvolte animozități personale, cum au fost cele prilejuite de lipsa de recunoștință a legionarilor față de considerabilul ajutor financiar acordat la construirea Cantinei legionare.[5] Directorul ziarului a rămas un susținător al lui Titulescu, simpatiile ziarului fiind evidente, mai ales cu prilejul confictului între Gradă și Titulescu, din 1937. Motive pentru care la randul lor, legionarii manifestau rezerve în ceea ce privește adeziunea lui Stelian Popescu fata de formula politică a statului național legionar.

Marea manifestație legionară de la 6 octombrie va fi prezentată pe multe pagini, care vor reda discursuri, articole, poze, exprimând speranța și credința în viitorul luminos pe care noul regim îl asigură României, un loc de cinste în suma idealurilor afirmate cu acest prilej fiind recuperarea Transilvaniei ocupate, cuvintele mareșalului fiind redate în titlu pe prima pagină: „Trebuie să se știe că la drepturile Coroanei Sf. Ștefan, noi răspundem pașnici și cu omenie, cu drepturile pe care ni le dă coroana de lauri a marelui Traian.”[6] 

Invocând dinastia, statul, pe generalul Antonescu și Mișcarea Legionară, se va menționa că „Pe acestă linie se mișcă astăzi acțiunea de redresare a Patriei. Din vârful piramidei și până jos, în cea mai umilă colibă e o singură poruncă a ceasului de față: unirea tuturor forțelor pe care generalul le cheamă la luptă.”[7]

Sinceritatea ziarului este discutabila însă, de vreme ce gazetarii săi consacrați nu acordă niciun articol evenimentului sau uniunii dintre general și mișcare, cum o fac o serie de alte gazete, chiar și cele „nelegionare”, precum Curentul lui Pamfil Șeicaru. Precum va mărturisi în memoriile sale Stelian Popescu, generalul a trădat țelul pentru care ambii luptaseră alături de elita partidelor democrate românești (înlăturarea regimului autoritar al regelui Carol al II-lea și reinstaurarea democrației) făcând echipa sa cu un partid totalitar și antisistemic și prin instaurarea unui nou regim dictatorial.

  • După plecarea de la Palatul  Regal, Ion Antonescu încearcă să ia legătura cu Horia Sima; negăsindu-l (acesta se ascundea la Brașov) discută cu alți lideri legionari, încercând să ajungă la un compromis. [8]
  • Ion Antonescu se întâlnește cu Wilhelm Fabricius, ministrul Germaniei la București. La scurta vreme, acesta informează Berlinul că Ion Antonscu i-a prezentat planul de a forma ,,un guvern cu Garda de Fier și cu câțiva miniștri acceptabili pentru noi (germanii – n.n.), cu excluderea regelui și a clicii sale, dar fără a cere încă abdicarea lui (a regelui – n.n.).
  • În înțelegere cu ministrul italian la București (Pellegrino Ghigi), Wilhelm Fabricius îl sfătuiește pe Ion Antonescu ,,să-și asume drepturi dictatoriale, să înlăture anturajul regelui, urât de către țară, și să ordone miniștrilor și secretarilor de stat să rămână la posturile lor până la rezolvarea definitivă a problemei cabinetului și a problemei eventualei abdicări regelui, iar el  să guverneze în mod autoritar”. În opinia ministrului german, Ion Antonescu era ferm hotărât să instaureze ordinea în țară, să colaboreze cu Germania și ,,să execute importantele noastre cereri aici” (colaborarea cu Germania, sosirea Misiunii militare etc.)
  • Referitor la întâlnirea dintre Ion Antonescu și diplomatul german, Carol al II-lea notează: ,,În urma acestei vizite, atitudinea sa s-a schimbat, este semnul că s-a dat cu nemții, că caută să se sprijine pe Garda de Fier, care azi se vede clar, nu numai (că – n.n.) fac politică nazistă, dar sunt 100% agenții lor”.
  • Ora 21.00: Ion Antonescu solicită regelui să îi acorde puteri depline în conducerea statului, informându-l că Iuliu Maniu, C.I.C. Brătianu și Horia Sima îi cereau abdicarea în schimbul acceptării guvernului de ,,uniune națională”.
  • I.C.Brătianu, președintele Partidului Național Liberal: ,,Degeaba s-au cheltuit fără control sute de miliarde pentru ca la sfârșit să ne aflăm într-o țară ruinată, fără a intra în război și fără a putea apăra granițele ei”.
  • Emil Isac: ,,N-aveți teamă frații mei, n-aveți teamă copii, care râdeți așa cum v-au învățat strămoșii voștri, n-aveți teamă fecioarelor, care în părul vostru purtați și azi cea mai fermăcătoare floare: busuiocul, n-aveți teamă bunici dulci și moșnegi șugubeți care în pâinea striței voastre aveți dospită credința din trecutul trecuturilor neînvinse; neamul nostru n-a murit niciodată și nu se vor răsturna de spaimă turlele, căci noi, ardelenii, suntem români, am fost și rămânem români, căci ne-au născut părinții noștri ca pe buzele noastre să nu înghețe niciodată cântecul, oricâte furtuni cu grindină ne-ar răsturna zăplazurile înflorite… Ardealul își iubește mama și nu vrea o alta, vitregă, căci noi nu vrem decât să fim copiii mamei noastre și părinții străini nu ne vor îndulci niciodată”.

* La Diosig, trupele ungare încalcă convenția încheiată și atacă pichetul de grăniceri din localitate, omorând și rănind mai mulți militari români.

* În Cluj, unguri ,,în aparență sunt calmi, dar așteaptă cu mare nerăbdare sosirea armatei maghiare, făcând în acest scop intense pregătiri”.

  • [1] Stelian Popescu, „Iata-l” în Universul, 4 septembrie 1940.                                                                    
  • [2] ACNSAS, P.77,vol. 3, p. 29.
  • [3]  R.G. Waldeck, Athenee Palace, București, Humanitas, 2006, p. 144.
  • [4]  Stelian Popescu „Garda de Fier”, „Un fapt nou”, „Profeție”, „Declarațiile d-lui Corneliu Codreanu”, Universul, decembrie- ianuarie 1937.
  • [5]  Stelian Popescu, Amintiri,  în ACNSAS, vol. 14, P.77.
  • [6]  Ion Antonescu în Universul , 8 octombrie 1940.
  • [7]  Universul, 8 octombrie 1940.
  • [8] Alesandru Duțu, Maria Ignat, 1940

Lasă un comentariu