Unitățile şi coloniile de muncă ale regimului Gheorghiu-Dej, pentru „reeducarea elementelor dușmănoase ale Republicii Populare Române”

Unitățile de muncă (UM) din România, devenite ulterior, în 1952, colonii de muncă (CM), au reprezentat un instrument represiv important al autorităților comuniste împotriva opozanților politici și tuturor celor considerați „dușmani ai regimului”.

Gheorghe Gheorghiu-Dej, venit la putere în 1948, numit președinte al Consiliului de Stat al Republicii Populare Române, a pus în practică, printre altele, și Ideea lagărelor de muncă – create de URSS în scopul „reeducării elementelor nesănătoase“ -, implementat-o, concret, în România.

Inspirate după modelul sovietic, unitățile de muncă au fost înființate prin Decretul nr. 6/1950, emis la 14 ianuarie 1950, semnat de Preşedintele Marii Adunări Naționale, dr. C.I. Parhon, în baza hotărârii Consiliului de Miniștri nr. 2, din 13 ianuarie 1950, având rolul declarat de a contribui la „reeducarea elementelor dușmănoase Republicii Populare Române”.

Aşa-numitele „unitățile de muncă” erau destinate persoanelor care „prin faptele, sau manifestările lor, direct sau indirect, primejduiesc sau îngreunează sau încearcă să primejduiască regimul de democrație populară, îngreunează sau încearcă să îngreuneze construirea socialismului în R. P. Română”, precum și celor care, „în același mod defăimează puterea de stat sau organele sale, dacă aceste fapte nu constituie sau nu pot constitui prin analogie infracțiuni”.

Acest decret încuraja Securitatea să umple ţara de lagăre de tip sclavagist, în care „reținuții administrativi” erau trimişi fără justificare, condamnați fără proces, numai pe baza unor „liste negre” – pe care au figurat zeci, sute și mii de persoane -, semnate, în prealabil, de Pintilie, Nicolski, Mazuru şi alți câțiva generali şi colonei.

Aşa a fost creată mâna de lucru pentru Canal, pentru Bicaz și Borzeşti. Mai târziu, după 1958 (printr-un Decret similar al Prezidiului MAN – nr. 89 / 17 februarie – semnat de I. Gh. Maurer), şi pentru lagărele de la Salcia şi Periprava.

Decretul facilita abuzurile, prin definiția vagă dată categoriilor de persoane care urmau sã fie internate în aşa-numitele unități de muncă, fiind vizați toți cei care, prin faptele lor, altele decât cele care puteau fi încadrate ca infracțiuni, amenințau sau defăimau „construcția socialismului”.

Pe listele negre au apărut astfel „chiaburii”, „elementele cu trecut reacționar”, „persoane cu trecut politic reacționar”, „persoane cu activitate reacționară”, „persoane propuse pentru manifestări dușmănoase împotriva regimului democrat-popular”, „persoane care au deținut funcții, au fost membrii ai PNŢ, PNL şi ai Gărzii de Fier, dislocate”, „elemente reacționare din PNŢ, PNL, PSD, LANC, FRN”, ș.a.m.d.

Pe 27 martie 1950, un colectiv din conducerea M.A.I. prezidat de ministrul adjunct Marin Jianu decide că, în afara celor prevăzuți în textul Decretului nr. 6/1950, urmează să fie internați în unități de muncă și „foștii demnitari ai guvernelor reacționare, inclusiv cele două dictaturi (carlistă și antonesciană) precum miniștri, subsecretari de stat, secretari generali, foști diplomați, foști senatori, deputați, prefecți, primarii orașelor de reședință, iar pentru Municipiul București, primarii, ajutorii de primar general și primarii de sectoare”.

De fapt, necesitatea arestării foștilor lideri politici interbelici – potențiali si/sau declarați adversari al regimului comunist – a fost subliniată, pentru prima oară, la nivelul conducerii P.M.R. într-o ședință a Secretariatului din 10 noiembrie 1949, la care au participat Gheorghe Gheorghiu-Dej, Ana Pauker, Vasile Luca, Teohari Georgescu, Iosif Chișinevschi și Alexandru Moghioroș.

În acest context, Gheorghiu-Dej remarca că „toate jigodiile acestea, prin însăși prezența lor, prezintă un pericol”, considerând că avenit timpul „să-i arestăm pe toți conducătorii partidelor burgheze”.

„De fapt aceștia sunt foștii și actualii conducători ai partidelor burgheze, reacționari, din neamul brătienilor, Râmniceanu [Romniceanu – n.r.], Hudiță si alții, nu știu de ce îi mai ținem așa.

Eu cred că ar trebui să ne gândim la toate jigodiile acestea, ele fac cuib prin însăși prezența lor, însăși prezența lor prezintă un pericol.

Cercurile burgheze știu că sunt liberi și probabil interpretează că îi lăsăm liberi pentru că ne temem de ei.

În America nu e atât liberalism.

Cred (că trebuie – n. r.) să-i punem capăt acestei situații, să ne gândim, să ne sfătuim. Este timpul să-i arestăm pe toți conducătorii partidelor burgheze”, a declarat Gheorghiu-Dej.

De asemenea, în aprilie 1950, Direcția Generală a Securităţii Poporului, prevedea ca „toți cei care lansează sau răspândesc zvonuri alarmiste tendențioase, dușmănoase, toți cei care ascultă şi difuzează propaganda deșănțată a posturilor de radio imperialiste” sã fie puși pe lista categoriilor de cetăţeni care urmează să fie trimişi în unitățile de muncă.

Totodată, se calificau pentru coloniile de muncă şi „cetăţeni care au frecventat sau frecventează bibliotecile, concertele şi în general manifestările propagandistice ale legațiilor imperialiste”.

Instigatorii la nesupunere faţă de colectivizare, colectări şi comasări de terenuri erau şi ei trimişi la muncă patriotică. Lor li se adăugau cei care făceau prozelitism religios sau cei care trimiteau scrisori interne sau externe care, prin conținutul lor propagau „știri alarmiste, tendențioase, dușmănoase sau reacționare”.

Pentru procedura de internare nu era necesar vreun verdict al justiției, decizia fiind luată de Ministerul de Interne, pe baza unei anchete efectuate de Securitate sau Miliţie.

Durata detenției varia intre 6 luni și 2 ani, cu posibilitate de extindere până la 5 ani.

Intervalul scurs de la momentul arestării și până la finalizarea anchetei (care putea, de asemenea, să se deruleze de la o lună până la câțiva ani) nu era calculat în decizia de internare administrativă.

Potrivit documentelor CNSAS, Inventarul localităților din care s-au făcut internări în unități, lagăre şi colonii de muncă cuprinde, in 1950, conform Dosarului D 011647: Şeica Mare; Alba Iulia; Decea; Târnăveni; Blaj; Dumbrăveni; Orăştie; Cisnădie; Sibiu; Ocna Sibiu; Deva; Tălmaciu; Blaj; Boian; Roşia Montană; Alba Iulia; Obreja; Mediaş; Sighişoara; Nojac; Deva; Petroşani; Uricani; Lupeni; Ilia; Certej; Abrud; Sâncrai; Iclod; Boziaş; Apoldul de Jos; Mediaş; Copşa Mică; Aiud; Berghin; Ciumbrud; Sebeş; Vingard; Deaj; Iernuţ; Bretea; Simeria; Brad; Haţeg; Vulcan; Rupea; Păuca; Techereu; Bucium-Poieni; Glod; Dumbrăveni; Brad; Ţebea; Zagăr; Bichiş; Sălişte; Lăpuşnic; Cugir; Livadia de Câmp; Tălmaciu.

De asemenea, in dosarul D 008180/1952, sunt propuşi, pentru arestare foști demnitari de Stat, deputați, senatori, industriaşi, moşieri, comercianţi, diplomaţi, miniştri, primari şi specialiști. În tabelele din dosar figurează foşti pretori; foşti moşieri; foşti senatori; foşti primari de oraşe; foşti industriaşi; foşti industriaşi trecuţi de 60 ani; deputaţi; foşti deputaţi; foşti comercianţi; prefecţi; prefecţi trecuţi de 60 ani; foşti negustori; foşti fabricanţi; foşti moşieri trecuţi de 60 ani; foşti membrii ai corpului diplomatic burghezo-moşieresc; epuraţii din aparatul de stat; foşti comercianți trecuţi de 60 ani; foşti prefecţi; foşti prefecţi trecuţi de 60 ani; foști primari de orașe trecuţi de 60 ani; foști senatori trecuți de 60 ani.

Dosarul D 011650, pentru perioada de referință 1951 – 1952, cuprinde lista persoanelor internate în Unități de Muncă pentru „manifestări dușmănoase împotriva regimului democrat-popular”, din Vălenii de Munte; Padina-Buzău; Beceni; Toporu; Urlaţi; Filipeşti Târg; Câmpina; Comarnic; Telega; Băicoi; Ariceşti; Buşteni; Drăgăneşti; Tătărani; Suciu; Merenii de Jos; Olteniţa; Ialomiţa; Chitila; Glina; Curcani; Poenari-Crevedia; Chirnogi; Bragadiru; Flămânzeni; Fundulea-Brăneşti; Tămădău; Găneasa; Ileana; Moviliţa; Brodina-Rădăuţi; Botoşeni; Vatra Dornei; Băceşti-Negreşti; Pănceşti-Roman; Muscelul de Sus; Broşteni; Războieni; Borca-Piatra Neamţ; Tg. Neamţ; Păstrăveni; Buhuşi; Podoleni; Feldioara; Călugăreni; Sibiu; Blăjel-Mediaş; Târnăveni; Boian; Sighişoara; Henig-Alba; Berghin; Vânători; Deva; Certej-Hunedoara; Livada de Câmp; Dobra; Gilău; Mociu; Boj; Suceag; Cojocna; Huedin; Răchiţele; Lupşa; Vidra; Sohodol; Zalău; Ileanda; Viile Dejului; Tecuci; Bârlad; Săcele-Istria; Dărăbani-Constanţa; Brăila; Rugineşti-Putna; Slatina; Teiuş; Piteşti; Domneşti; Stolnici-Costeşti; Topoloveni-Gruiu; Leordeni; Jeica; Tonciu; Telciu; Runcul Salvei; Lunca Ilvei; Caransebeş; Bucureşti; Ialomiţa; Constanţa; Pleşcoiu-Prahova; Cluj; Baia Mare; Slobozia; Comana-Vlaşca; Predeal; Giurgiu; Ghimpaţi; Udeni; Ciuperceni; Siliştea-Vlaşca; Siliştea; Sârbeni; Comoara.

Lista lagărelor, coloniilor, sau unităților de muncă, înființate ca urmare a decretului cuprinde, Poarta Albă, Târgşor, penitenciarul Văcărești, Lagărul de la Salcia, Brăila; Lagărul de la Periprava, Tulcea; Lagărul de la Cernavodă; Nistru, Maramureș; Cavnic; Baia Sprie; Dej; Gherla; Arad; Brad, Hunedoara; Ciudanovița; Ișalnița, Dolj; Caracal; Bicaz; Stejaru, Neamț; Săvinești, Neamț; Socola, Iași; Galata, Iași; Târgu Ocna; Borzești, Bacău; Codlea; Snagov; Buftea; Toporu; Chirnogi, Călărași; Slobozia; Luciu-Giurgeni; Băndoiu, Brăila; Grădina (intre Salcia si Piatra Frecatei), Braila Lățești; Saivane; Strâmba; Cireșu; Piatra, Tulcea; Stoienești, Brăila; Tulcea; Periprava, Tulcea; Sfiștofca, Tulcea; Bac; Grindu, Tulcea; Saligny, Constanța; Galeș; Medgidia; KM 31, Constanța; Poarta Albă, Constanța; Stânca, Tulcea; Luminița, Constanța; Capul Midia; Năvodari; Ovidiu, Constanța; Peninsulă (cartier în Constanța); Constanța.

Cea mai importantă unitate de muncă a fost cea de la Canalul Dunăre – Marea Neagră, lucrare începută în 1949 şi sistată în 1955.

În numai doi ani, aproape 20.000 de oameni au fost reținuți şi internați în aceste lagăre de muncă. „În anii 1950 – 1952 au ajuns în unități de muncă aproape 20.000 de oameni. Ele au fost desființate în august 1952 şi transformate în colonii de muncă. Munca forțată a fost o realitate în România comunistă până în anii 60”, a declarat fostul președinte al Arhivelor Naționale, istoricul Dorin Dobrincu, potrivit romania-europalibera.org.

În timpul regimului Gheorghiu-Dej, represiunea împotriva „elementelor reacționare” şi a „dușmanilor poporului“ a cunoscut mai multe forme de ‘expresie”: deportări, dislocare şi fixare de domiciliu obligatoriu (DO), munca forțată prin internarea în unități de munca (UM), colonii de munca (CM, locuri de muncă obligatorii (LM), sau aşa-zisele „internări administrative” şi condamnări cu caracter politic.

| citește şi: