| toate discursurile lui ronald reagan
13 octombrie 1986 | Discursul președintelui Ronald Reagan, privind întâlnirile cu premierul sovietic Gorbaciov
„Bună seara.
După cum majoritatea dintre voi știți, tocmai m-am întors de la întâlnirile din Islanda cu liderul Uniunii Sovietice, secretarul general Gorbaciov. La fel cum am făcut și anul trecut, când m-am întors de la conferința la nivel înalt de la Geneva, doresc să îmi rezerv câteva momente în această seară pentru a vă împărtăși ceea ce a avut loc în cadrul acestor discuții. Implicațiile acestor discuții sunt enorme și abia încep să fie înțelese. Am înaintat cea mai amplă și mai generoasă propunere de control al armelor din istorie. Am oferit eliminarea completă a tuturor rachetelor balistice – sovietice și americane – de pe fața pământului până în 1996. Deși ne-am despărțit cu această ofertă americană încă în discuție, suntem mai aproape ca niciodată de acorduri care ar putea duce la o lume mai sigură, fără arme nucleare.
Dar, mai întâi, permiteți-mi să vă spun că, de la începutul întâlnirilor mele cu domnul Gorbaciov, v-am considerat întotdeauna pe dumneavoastră, poporul american, ca participanți cu drepturi depline. Credeți-mă, fără sprijinul dumneavoastră, niciuna dintre aceste discuții nu ar fi putut avea loc și nici obiectivele finale ale politicii externe americane – pacea mondială și libertatea – nu ar fi putut fi obținute. Și pentru aceste obiective am făcut un efort suplimentar în Islanda. Totuși, înainte de a relata despre discuțiile noastre, permiteți-mi să pregătesc terenul prin explicarea a două lucruri care au făcut parte din discuțiile noastre: un tratat și altul privind apărarea împotriva rachetelor nucleare, pe care încercăm să o dezvoltăm. Acum, ați auzit titlurile lor de o mie de ori – tratatul ABM și SDI. Ei bine, aceste litere înseamnă: ABM, rachete anti balistice (antiballistic missile); SDI, Inițiativa de apărare strategică (Strategic Defense Initiative).
Cu câțiva ani în urmă, Statele Unite și Uniunea Sovietică au convenit să limiteze apărarea împotriva atacurilor cu rachete nucleare prin amplasarea într-un singur loc din fiecare țară a unui număr mic de rachete capabile să intercepteze și să doboare rachetele nucleare care se deplasează, ceea ce rezumă adevărata noastră apărare – o politică numită „distrugere reciprocă asigurată”, adică dacă o parte lansează un atac nuclear, cealaltă parte poate riposta. Iar această amenințare reciprocă de distrugere era considerată a fi un factor de descurajare împotriva oricărei părți care lovește prima. Așadar, iată-ne aici, cu mii de focoase nucleare îndreptate unul spre celălalt, capabile să distrugă ambele țări. Sovieticii au desfășurat cele câteva rachete anti-balistice în jurul Moscovei, așa cum permitea tratatul. Țara noastră nu s-a deranjat să le desfășoare, deoarece amenințarea de anihilare la nivel național a făcut ca o apărare atât de limitată să pară inutilă.
De câțiva ani suntem conștienți că sovieticii ar putea dezvolta un sistem de apărare la nivel național. Ei au instalat un radar mare și modern la Krasnoyarsk, pe care noi îl considerăm o parte esențială a unui sistem radar conceput pentru a furniza ghidare radar pentru rachetele anti-balistice care protejează întreaga națiune. Acum, aceasta este o încălcare a tratatului ABM. Considerând că o politică de distrugere reciprocă și de masacrare a cetățenilor lor și ai noștri este necivilizată, am cerut armatei noastre, în urmă cu câțiva ani, să studieze și să vadă dacă există o modalitate practică de a distruge rachetele nucleare după lansare, dar înainte ca acestea să își atingă țintele, mai degrabă decât să ucidă oameni. Ei bine, acesta este obiectivul a ceea ce noi numim SDI, iar oamenii noștri de știință, care cercetează un astfel de sistem, sunt convinși că este practic și că, peste câțiva ani, putem avea un astfel de sistem gata de implementare. Din întâmplare, nu încălcăm tratatul ABM, care permite astfel de cercetări. Când și daca vom implementa sistemul, și in acest caz tratatul permite, de asemenea, retragerea din tratat cu un preaviz de 6 luni. SDI, dați-mi voie să clarific, este o apărare nenucleară.
Așadar, iată-ne aici, în Islanda, pentru a doua noastră întâlnire de acest fel. La prima și în lunile dintre ele, am discutat modalități de reducere și, de fapt, de eliminare totală a armelor nucleare. Atât noi, cât și sovieticii am avut echipe de negociatori la Geneva, care au încercat să ajungă la un acord reciproc privind modul în care am putea reduce sau elimina armele nucleare. Și până acum, fără succes. Sâmbătă și duminică, secretarul general Gorbaciov și ministrul său de externe, Șevardnadze, și Secretarul de Stat, George Shultz, și cu mine, ne-am întâlnit timp de aproape 10 ore. Nu ne-am limitat doar la reducerea armelor. Am discutat despre ceea ce noi numim încălcarea drepturilor omului din partea sovieticilor – refuzul de a lăsa oamenii să emigreze din Rusia pentru a-și putea practica religia fără a fi persecutați, permițând oamenilor să plece pentru a se reîntâlni cu familiile lor, soții și soțiile – separați de granițele naționale – să fie lăsați să se reunească.
În mare parte, Uniunea Sovietică încalcă un alt acord – acordurile de la Helsinki, pe care le-a semnat în 1975. Iuriy Orlov, a cărui libertate tocmai am obținut-o, a fost încarcerat pentru că a atras atenția guvernului său asupra încălcărilor acestui pact, asupra refuzului de a permite cetățenilor să părăsească țara sau să se întoarcă. Am discutat, de asemenea, chestiuni regionale, cum ar fi Afganistanul, Angola, Nicaragua și Cambodgia. Dar, la alegerea lor, subiectul principal a fost controlul armelor. Am discutat despre amplasarea rachetelor cu rază intermediară de acțiune în Europa și Asia și părea să fim de acord că acestea ar putea fi reduse drastic. Ambele părți păreau dispuse să găsească o modalitate de a restrânge, chiar la zero, rachetele balistice strategice pe care le avem îndreptate una spre cealaltă. Acest lucru a adus apoi în discuție subiectul SDI.
Am propus să continuăm cercetările noastre actuale. Și dacă și când vom ajunge la stadiul de testare, vom semna, acum, un tratat care să permită observarea de către sovietici a acestor teste. Și dacă programul ar fi practic, ambele părți ar elimina rachetele ofensive, iar apoi am împărți beneficiile unei apărări avansate. Am explicat că, deși am fi eliminat rachetele balistice ofensive, existența apărării ne-ar fi protejat împotriva trișării sau a posibilității ca un nebun, cândva, să decidă să creeze rachete nucleare. La urma urmei, lumea știe acum cum să le fabrice. Am comparat acest lucru cu păstrarea măștilor de gaze, chiar dacă națiunile lumii au scos în afara legii gazele toxice după Primul Război Mondial. Părea că facem progrese în ceea ce privește reducerea armamentului, deși secretarul general se opunea SDI și propunea un angajament de respectare a ABM pentru un număr de ani, în timp ce se apropia sfârșitul întrevederii.
Secretarul Shultz a sugerat să transmitem însemnările, pe care le întocmiseră cei care luaseră notițe despre tot ceea ce am spus, către echipele noastre și să îi lăsăm să lucreze întreaga noapte, pentru a le pune cap la cap și a descoperi unde eram de acord și ce diferențe ne separau. Cu respect și recunoștință, pot să vă informez că aceste echipe au lucrat toată noaptea, până la ora 6:30. Ieri, duminică dimineața, eu și domnul Gorbaciov, împreună cu miniștrii noștri de externe, ne-am reunit din nou și am preluat raportul celor două echipe. Acesta a fost foarte promițător.
Sovieticii au cerut o amânare de 10 ani în implementarea programelor SDI. Într-un efort de a vedea cum am putea satisface preocupările lor – protejându-ne în același timp principiile și securitatea – am propus o perioadă de 10 ani în care să începem cu reducerea tuturor armelor nucleare strategice, a bombardierelor, a rachetelor de croazieră lansate din aer, a rachetelor balistice intercontinentale, a rachetelor balistice lansate de pe submarine și a armelor pe care acestea le transportă. Acestea ar urma să fie reduse cu 50 la sută în primii cinci ani. În următorii cinci ani, am continua prin eliminarea tuturor rachetelor balistice ofensive rămase, indiferent de rază de acțiune. Și în acest timp, am continua cu cercetarea, dezvoltarea și testarea SDI – toate acestea în conformitate cu prevederile ABM. După 10 ani, cu toate rachetele balistice eliminate, am putea trece la desfășurarea de sisteme avansate de apărare, permițând în același timp sovieticilor să facă același lucru.
Și aici a început dezbaterea. Secretarul General dorea o formulare care, de fapt, ne-ar fi împiedicat să dezvoltăm SDI pe parcursul celor 10 ani. De fapt, voia să anihileze SDI. Și, dacă nu eram de acord, toată munca pentru eliminarea armelor nucleare s-ar fi dus pe apa sâmbetei – anulată. I-am spus că m-am angajat față de poporul american că nu voi renunța la SDI, că nu aveam cum să le spun oamenilor noștri că guvernul nu îi va proteja împotriva distrugerii nucleare. M-am dus la Reykjavik convins că totul era negociabil, cu excepția a două lucruri: libertatea noastră și viitorul nostru. Sunt încă optimist și cred că se va găsi o soluție. Ușa este deschisă, iar oportunitatea de a începe să eliminăm amenințarea nucleară este la îndemână.
După cum puteți vedea, am făcut progrese în Islanda. Și vom continua să facem progrese dacă vom urmări o abordare prudentă, deliberată și, mai presus de toate, realistă cu sovieticii. Încă din primele zile ale administrației noastre, aceasta a fost politica noastră. Am spus clar că nu ne facem iluzii cu privire la sovietici sau la intențiile lor finale. Am fost public sinceri cu privire la distincțiile critice și morale dintre totalitarism și democrație. Am declarat că obiectivul principal al politicii externe americane nu este doar prevenirea războiului, ci și extinderea libertății. Și am subliniat angajamentul nostru față de dezvoltarea guvernelor și instituțiilor democratice în întreaga lume. Și de aceea am sprijinit luptătorii pentru libertate care se opun impunerii unui regim totalitar în Afganistan, Nicaragua, Angola, Cambodgia și în alte părți. Și, în cele din urmă, am început să lucrăm la ceea ce cred că i-a stimulat cel mai mult pe sovietici să negocieze serios: refacerea forței noastre militare, reconstruirea forței noastre strategice de descurajare și, mai presus de toate, începerea lucrărilor la Inițiativa de apărare strategică.
Și în același timp, am stabilit aceste obiective de politică externă și am început să lucrăm pentru a le atinge. Am urmărit un alt obiectiv major al nostru: acela de a căuta mijloace de a diminua tensiunile cu sovieticii și modalități de a preveni războiul și de a menține pacea. Acum, această politică dă roade – un semn al acestui lucru în Islanda a fost progresul în problema controlului armelor. Pentru prima dată după mult timp, negocierile sovieto-americane în domeniul reducerii armelor se mișcă, și se mișcă în direcția corectă – nu doar spre controlul armelor, ci spre reducerea armelor.
Dar, cu toate progresele pe care le-am făcut în ceea ce privește reducerea armelor, trebuie să ne amintim că în Islanda au existat și alte probleme în discuție, chestiuni care sunt fundamentale. După cum am menționat, una dintre acestea este problema drepturilor omului. Așa cum a spus odată președintele Kennedy: „Și nu este pacea, în ultimă instanță, în esență, o chestiune de drepturi ale omului?”. Am spus clar că Statele Unite nu vor căuta să exploateze îmbunătățirea acestor chestiuni în scopuri propagandistice. Dar am mai spus clar, încă o dată, că o îmbunătățire a condiției umane în Uniunea Sovietică este indispensabilă pentru o îmbunătățire a relațiilor bilaterale cu Statele Unite. Pentru că un guvern care își va încălca credința față de propriul popor nu poate fi de încredere pentru a-și păstra promisiunea față de puterile străine. Așadar, i-am spus domnului Gorbaciov – din nou la Reykjavik, ca și la Geneva – că noi, americanii, acordăm mult mai puțină importanță cuvintelor rostite la astfel de întâlniri decât faptelor care urmează. Când vine vorba de drepturile omului și de judecarea intențiilor sovietice, suntem cu toții din Missouri – trebuie să demonstrezi asta.
Un alt subiect pe care l-am abordat în Islanda se află, de asemenea, în centrul principalelor diferențe dintre Uniunea Sovietică și America. Este vorba despre conflictele regionale. Reuniunile la nivel înalt nu pot face poporul american să uite ce au însemnat acțiunile sovietice pentru popoarele din Afganistan, America Centrală, Africa și Asia de Sud-Est. Până când politicile sovietice se vor schimba, ne vom asigura că prietenii noștri din aceste zone – cei care luptă pentru libertate și independență – vor avea sprijinul de care au nevoie.
În cele din urmă, a existat un al patrulea punct. Și anume acela al relațiilor bilaterale, al contactelor interumane. La Geneva, anul trecut, am salutat mai multe acorduri de schimburi culturale; în Islanda, am văzut semnele unei mai mari mișcări în aceste privințe. Dar permiteți-mi să spun acum: Statele Unite rămân angajate în programe de la oameni la oameni („from people-to-people”) care ar putea duce la schimbări nu doar între câteva elite, ci între mii de cetățeni obișnuiți din ambele noastre țări.
Așadar, cred că, prin urmare, puteți vedea că am făcut progrese în Islanda într-o gamă largă de subiecte. Am reafirmat agenda noastră în patru puncte. Am descoperit noi motive majore de acord. Am cercetat din nou unele vechi domenii de dezacord.
Și permiteți-mi să revin din nou la problema SDI. Îmi dau seama că unii americani s-ar putea să se întrebe în această seară: De ce nu acceptați cererea dlui Gorbaciov? De ce să nu renunțăm la SDI pentru acest acord? Ei bine, răspunsul, prietenii mei, este simplu. SDI este polița de asigurare a Americii că Uniunea Sovietică își va respecta angajamentele luate la Reykjavik. SDI este garanția securității Americii în cazul în care sovieticii ar urma – așa cum au făcut-o de prea multe ori în trecut – să nu iși respecte angajamentele solemne. SDI este ceea ce i-a adus pe sovietici înapoi la discuțiile privind controlul armelor, purtate la Geneva și în Islanda. SDI este cheia către o lume fără arme nucleare. Sovieticii înțeleg acest lucru. Ei au alocat mult mai multe resurse, de mult mai mult timp decât noi, pentru propria lor SDI. Singura apărare antirachetă operațională din lume înconjoară astăzi Moscova, capitala Uniunii Sovietice.
Ceea ce a cerut Gorbaciov la Reykjavik a fost ca Statele Unite să fie de acord cu o nouă versiune a unui tratat ABM care datează de 14 ani și pe care Uniunea Sovietică l-a încălcat deja. I-am spus că noi nu facem astfel de înțelegeri în Statele Unite. Și că poporul american ar trebui să reflecteze asupra acestor întrebări critice: Cum poate reprezenta o apărare a Statelor Unite o amenințare pentru Uniunea Sovietică sau pentru oricine altcineva? De ce sunt sovieticii atât de inflexibili încât America să rămână pentru totdeauna vulnerabilă la atacul cu rachete sovietice? Începând de astăzi, toate națiunile libere sunt complet lipsite de apărare împotriva rachetelor sovietice lansate fie din greșeală, fie intenționat. De ce insistă Uniunea Sovietică ca noi să rămânem așa pentru totdeauna?
Așadar, concetățenii mei americani, nu pot promite, și nici vreun alt Președinte nu poate promite, că discuțiile din Islanda sau orice alte discuții viitoare cu dl Gorbaciov vor duce în mod inevitabil la mari progrese sau la semnarea unor tratate importante. Nu vom renunța la principiul călăuzitor pe care l-am transpus la Reykjavik. Preferăm să nu ajungem la niciun acord decât să aducem acasă în Statele Unite un acord greșit. Și în acest sens, știu că sunteți interesați și de întrebarea dacă va mai avea loc un alt summit. Nu a existat nicio precizare din partea domnului Gorbaciov cu privire la momentul în care, sau dacă, intenționează să călătorească în Statele Unite, așa cum am convenit anul trecut, la Geneva. Repet, în această seară, că invitația noastră rămâne valabilă și că noi continuăm să credem că ar fi utile întâlniri suplimentare. Dar cei care trebuie să ia această decizie sunt sovieticii.
Însă, indiferent de evoluțiile imediate, pot să vă spun că, în cele din urmă, sunt încrezător în ceea ce privește perspectivele de progres la summit și în ceea ce privește pacea și libertatea mondială. Procesul actual al Summit-ului este foarte diferit de cel din deceniile anterioare. Este diferit pentru că lumea este diferită; și lumea este diferită datorită muncii grele și sacrificiului poporului american din ultimii cinci ani și jumătate. Energia dumneavoastră a refăcut și a extins puterea noastră economică. Sprijinul vostru a restabilit puterea noastră militară. Curajul și simțul vostru de unitate națională în vremuri de criză au dat de gândit adversarilor noștri, i-au încurajat pe prietenii noștri și au inspirat lumea. Democrațiile occidentale și alianța NATO sunt revitalizate; și în întreaga lume, națiunile se întorc către ideile democratice și principiile pieței libere. Așadar, pentru că poporul american a stat de pază în momentul critic, libertatea și-a adunat forțele, și-a recăpătat puterea și este în plin marș.
Așadar, dacă există o impresie cu care am rămas de la aceste discuții din octombrie, aceasta este că, spre deosebire de trecut, acum ne aflăm pe o poziție de forță.
Așadar, dacă există o impresie cu care am rămas de la aceste discuții din octombrie, aceasta este că, spre deosebire de trecut, acum ne aflăm pe o poziție de forță. Și, din acest motiv, avem la îndemână posibilitatea de a ne mișca rapid cu sovieticii spre și mai multe progrese. Ideile noastre sunt acolo, la dispoziția tuturor. Ele nu vor dispărea. Suntem gata să reluăm de unde am rămas. Negociatorii noștri se vor întoarce la Geneva și suntem pregătiți să mergem înainte, oricând, și oriunde, sovieticii vor fi pregătiți. Așadar, există un motiv, un bun motiv de speranță. Am văzut dovezi în acest sens în progresul pe care l-am făcut în discuțiile cu domnul Gorbaciov. Și am văzut dovezi în acest sens când am plecat ieri din Islanda și am vorbit cu tinerii noștri bărbați și femei de la baza noastră navală de la Keflavik – o bază de importanță critică, mult mai aproape de bazele navale sovietice decât de propria noastră coastă.
Ca întotdeauna, am fost mândru să petrec câteva momente cu ei și să le mulțumesc pentru sacrificiile și devotamentul lor față de țară. Ei reprezintă America, în versiunea sa cea mai măreață: angajați în apărarea nu doar a propriei noastre libertăți, ci și a libertății altora care ar trăi într-o lume mult mai înspăimântătoare dacă nu ar exista puterea și hotărârea Statelor Unite. „Ori de câte ori steagul libertății și al independenței a fost… desfășurat, acolo se vor afla inima Americii, binecuvântările și rugăciunile ei”, a spus odată John Quincy Adams. El a vorbit deschis despre destinul nostru ca națiune. Dragi compatrioți americani, suntem onorați de istorie, suntem încredințați de destin cu cel mai vechi vis al umanității – visul unei păci durabile și al libertății umane.
Un alt Președinte, Harry Truman, a remarcat că secolul nostru a fost marcat de două dintre cele mai înspăimântătoare războaie din istorie și că „nevoia supremă a timpului nostru este ca oamenii să învețe să trăiască împreună, în pace și armonie”. În urmărirea acestui ideal am mers la Geneva, acum un an și în Islanda, săptămâna trecută. Și, în vederea realizării acestui ideal, vă mulțumesc acum pentru tot sprijinul pe care mi l-ați acordat și vă cer din nou ajutorul și rugăciunile dumneavoastră, în timp ce ne continuăm călătoria către o lume în care domnește pacea și unde libertatea este consacrată.
Vă mulțumesc și Dumnezeu să vă binecuvânteze.”
[înapoi]
October 13, 1986 | Ronald Reagan, Address on the Meetings with Soviet Premier Gorbachev
„Good evening.
As most of you know, I’ve just returned from meetings in Iceland with the leader of the Soviet Union, General Secretary Gorbachev. As I did last year when I returned from the summit conference in Geneva, I want to take a few moments tonight to share with you what took place in these discussions. The implications of these talks are enormous and only just beginning to be understood. We proposed the most sweeping and generous arms control proposal in history. We offered the complete elimination of all ballistic missiles—Soviet and American—from the face of the Earth by 1996. While we parted company with this American offer still on the table, we are closer than ever before to agreements that could lead to a safer world without nuclear weapons.
But first, let me tell you that from the start of my meetings with Mr. Gorbachev, I have always regarded you, the American people, as full participants. Believe me, without your support none of these talks could have been held, nor could the ultimate aims of American foreign policy—world peace and freedom—be pursued. And it’s for these aims I went the extra mile to Iceland. Before I report on our talks, though, allow me to set the stage by explaining two things that were very much a part of our talks: one a treaty and the other a defense against nuclear missiles, which we’re trying to develop. Now, you’ve heard their titles a thousand times—the ABM treaty and SDI. Well those letters stand for: ABM, antiballistic missile; SDI, Strategic Defense Initiative.
Some years ago, the United States and the Soviet Union agreed to limit any defense against nuclear missile attacks to the emplacement in one location in each country of a small number of missiles capable of intercepting and shooting down incoming nuclear missiles, thus leaving our real defense—a policy called mutual assured destruction , meaning if one side launched a nuclear attack, the other side could retaliate. And this mutual threat of destruction was believed to be a deterrent against either side striking first. So here we sit, with thousands of nuclear warheads targeted on each other and capable of wiping out both our countries. The Soviets deployed the few antiballistic missiles around Moscow as the treaty permitted. Our country didn’t bother deploying because the threat of nationwide annihilation made such a limited defense seem useless.
For some years now we’ve been aware that the Soviets may be developing a nationwide defense. They have installed a large, modern radar at Krasnoyarsk, which we believe is a critical part of a radar system designed to provide radar guidance for antiballistic missiles protecting the entire nation. Now, this is a violation of the ABM treaty. Believing that a policy of mutual destruction and slaughter of their citizens and ours was uncivilized, I asked our military, a few years ago, to study and see if there was a practical way to destroy nuclear missiles after their launch but before they can reach their targets, rather than to just destroy people. Well, this is the goal for what we call SDI, and our scientists researching such a system are convinced it is practical and that several years down the road we can have such a system ready to deploy. Now incidentally, we are not violating the ABM treaty, which permits such research. If and when we deploy the treaty—also allows withdrawal from the treaty upon 6 months’ notice. SDI, let me make it clear, is a nonnuclear defense.
So, here we are at Iceland for our second such meeting. In the first, and in the months in between, we have discussed ways to reduce and in fact eliminate nuclear weapons entirely. We and the Soviets have had teams of negotiators in Geneva trying to work out a mutual agreement on how we could reduce or eliminate nuclear weapons. And so far, no success. On Saturday and Sunday, General Secretary Gorbachev and his foreign minister, Shevardnadze, and Secretary of State George Shultz and I met for nearly 10 hours. We didn’t limit ourselves to just arms reductions. We discussed what we call violation of human rights on the part of the Soviets—refusal to let people emigrate from Russia so they can practice their religion without being persecuted, letting people go to rejoin their families, husbands, and wives—separated by national borders—being allowed to reunite.
In much of this, the Soviet Union is violating another agreement—the Helsinki accords they had signed in 1975. Yuriy Orlov, whose freedom we just obtained, was imprisoned for pointing out to his government its violations of that pact, its refusal to let citizens leave their country or return. We also discussed regional matters such as Afghanistan, Angola, Nicaragua, and Cambodia. But by their choice, the main subject was arms control. We discussed the emplacement of intermediate-range missiles in Europe and Asia and seemed to be in agreement they could be drastically reduced. Both sides seemed willing to find a way to reduce, even to zero, the strategic ballistic missiles we have aimed at each other. This then brought up the subject of SDI.
I offered a proposal that we continue our present research. And if and when we reached the stage of testing, we would sign, now, a treaty that would permit Soviet observation of such tests. And if the program was practical, we would both eliminate our offensive missiles, and then we would share the benefits of advanced defenses. I explained that even though we would have done away with our offensive ballistic missiles, having the defense would protect against cheating or the possibility of a madman, sometime, deciding to create nuclear missiles. After all, the world now knows how to make them. I likened it to our keeping our gas masks, even though the nations of the world had outlawed poison gas after World War I. We seemed to be making progress on reducing weaponry, although the General Secretary was registering opposition to SDI and proposing a pledge to observe ABM for a number of years as the day was ending.
Secretary Shultz suggested we turn over the notes our note-takers had been making of everything we’d said to our respective teams and let them work through the night to put them together and find just where we were in agreement and what differences separated us. With respect and gratitude, I can inform you those teams worked through the night till 6:30 a.m. Yesterday, Sunday morning, Mr. Gorbachev and I, with our foreign ministers, came together again and took up the report of our two teams. It was most promising.
The Soviets had asked for a 10-year delay in the deployment of SDI programs. In an effort to see how we could satisfy their concerns—while protecting our principles and security—we proposed a 10-year period in which we began with the reduction of all strategic nuclear arms, bombers, airlaunched cruise missiles, intercontinental ballistic missiles, submarine-launched ballistic missiles and the weapons they carry. They would be reduced 50 percent in the first five years. During the next five years, we would continue by eliminating all remaining offensive ballistic missiles, of all ranges. And during that time, we would proceed with research, development, and testing of SDI—all done in conformity with ABM provisions. At the 10-year point, with all ballistic missiles eliminated, we could proceed to deploy advanced defenses, at the same time permitting the Soviets to do likewise.
And here the debate began. The General Secretary wanted wording that, in effect, would have kept us from developing the SDI for the entire 10 years. In effect, he was killing SDI. And unless I agreed, all that work toward eliminating nuclear weapons would go down the drain—canceled. I told him I had pledged to the American people that I would not trade away SDI, there was no way I could tell our people their government would not protect them against nuclear destruction. I went to Reykjavik determined that everything was negotiable except two things: our freedom and our future. I’m still optimistic that a way will be found. The door is open, and the opportunity to begin eliminating the nuclear threat is within reach.
So you can see, we made progress in Iceland. And we will continue to make progress if we pursue a prudent, deliberate, and above all, realistic approach with the Soviets. From the earliest days of our administration this has been our policy. We made it clear we had no illusions about the Soviets or their ultimate intentions. We were publicly candid about the critical, moral distinctions between totalitarianism and democracy. We declared the principal objective of American foreign policy to be not just the prevention of war, but the extension of freedom. And we stressed our commitment to the growth of democratic government and democratic institutions around the world. And that’s why we assisted freedom fighters who are resisting the imposition of totalitarian rule in Afghanistan, Nicaragua, Angola, Cambodia, and elsewhere. And finally, we began work on what I believe most spurred the Soviets to negotiate seriously: rebuilding our military strength, reconstructing our strategic deterrence, and above all, beginning work on the Strategic Defense Initiative.
And yet, at the same time, we set out these foreign policy goals and began working toward them. We pursued another of our major objectives: that of seeking means to lessen tensions with the Soviets and ways to prevent war and keep the peace. Now, this policy is now paying dividends—one sign of this in Iceland was the progress on the issue of arms control. For the first time in a long while, Soviet-American negotiations in the area of arms reductions are moving, and moving in the right direction-not just toward arms control, but toward arms reduction.
But for all the progress we made on arms reductions, we must remember there were other issues on the table in Iceland, issues that are fundamental. As I mentioned, one such issue is human rights. As President Kennedy once said, „And is not peace, in the last analysis, basically a matter of human rights?” I made it plain that the United States would not seek to exploit improvement in these matters for purposes of propaganda. But I also made it plain, once again, that an improvement of the human condition within the Soviet Union is indispensable for an improvement in bilateral relations with the United States. For a government that will break faith with its own people cannot be trusted to keep faith with foreign powers. So, I told Mr. Gorbachev—again in Reykjavik, as I had in Geneva—we Americans place far less weight upon the words that are spoken at meetings such as these than upon the deeds that follow. When it comes to human rights and judging Soviet intentions, we’re all from Missouri—you got to show us.
Another subject area we took up in Iceland also lies at the heart of the differences between the Soviet Union and America. This is the issue of regional conflicts. Summit meetings cannot make the American people forget what Soviet actions have meant for the peoples of Afghanistan, Central America, Africa, and Southeast Asia. Until Soviet policies change, we will make sure that our friends in these areas—those who fight for freedom and independence—will have the support they need.
Finally, there was a fourth item. And this area was that of bilateral relations, people-to-people contacts. In Geneva last year, we welcomed several cultural exchange accords; in Iceland, we saw indications of more movement in these areas. But let me say now: The United States remains committed to people-to-people programs that could lead to exchanges between not just a few elite, but thousands of everyday citizens from both our countries.
So, I think, then, that you can see that we did make progress in Iceland on a broad range of topics. We reaffirmed our fourpoint agenda. We discovered major new grounds of agreement. We probed again some old areas of disagreement.
And let me return again to the SDI issue. I realize some Americans may be asking tonight: Why not accept Mr. Gorbachev’s demand? Why not give up SDI for this agreement? Well, the answer, my friends, is simple. SDI is America’s insurance policy that the Soviet Union would keep the commitments made at Reykjavik. SDI is America’s security guarantee if the Soviets should—as they have done too often in the past—fail to comply with their solemn commitments. SDI is what brought the Soviets back to arms control talks at Geneva and Iceland. SDI is the key to a world without nuclear weapons. The Soviets understand this. They have devoted far more resources, for a lot longer time than we, to their own SDI. The world’s only operational missile defense today surrounds Moscow, the capital of the Soviet Union.
What Mr. Gorbachev was demanding at Reykjavik was that the United States agree to a new version of a 14-year-old ABM treaty that the Soviet Union has already violated. I told him we don’t make those kinds of deals in the United States. And the American people should reflect on these critical questions: How does a defense of the United States threaten the Soviet Union or anyone else? Why are the Soviets so adamant that America remain forever vulnerable to Soviet rocket attack? As of today, all free nations are utterly defenseless against Soviet missiles fired either by accident or design. Why does the Soviet Union insist that we remain so—forever?
So, my fellow Americans, I cannot promise, nor can any President promise, that the talks in Iceland or any future discussions with Mr. Gorbachev will lead inevitably to great breakthroughs or momentous treaty signings. We will not abandon the guiding principle we took to Reykjavik. We prefer no agreement than to bring home a bad agreement to the United States. And on this point, I know you’re also interested in the question of whether there will be another summit. There was no indication by Mr. Gorbachev as to when or whether he plans to travel to the United States, as we agreed he would last year in Geneva. I repeat tonight that our invitation stands, and that we continue to believe additional meetings would be useful. But that’s a decision the Soviets must make.
But whatever the immediate prospects, I can tell you that I’m ultimately hopeful about the prospects for progress at the summit and for world peace and freedom. You see, the current summit process is very different from that of previous decades. It’s different because the world is different; and the world is different because of the hard work and sacrifice of the American people during the past five and a half years. Your energy has restored and expanded our economic might. Your support has restored our military strength. Your courage and sense of national unity in times of crisis have given pause to our adversaries, heartened our friends, and inspired the world. The Western democracies and the NATO alliance are revitalized; and all across the world, nations are turning to democratic ideas and the principles of the free market. So, because the American people stood guard at the critical hour, freedom has gathered its forces, regained its strength, and is on the march.
So, if there’s one impression I carry away with me from these October talks, it is that, unlike the past, we’re dealing now from a position of strength. And for that reason, we have it within our grasp to move speedily with the Soviets toward even more breakthroughs. Our ideas are out there on the table. They won’t go away. We’re ready to pick up where we left off. Our negotiators are heading back to Geneva, and we’re prepared to go forward whenever and wherever the Soviets are ready. So, there’s reason, good reason for hope. I saw evidence of this is in the progress we made in the talks with Mr. Gorbachev. And I saw evidence of it when we left Iceland yesterday, and I spoke to our young men and women at our naval installation at Keflavik—a critically important base far closer to Soviet naval bases than to our own coastline.
As always, I was proud to spend a few moments with them and thank them for their sacrifices and devotion to country. They represent America at her finest: committed to defend not only our own freedom but the freedom of others who would be living in a far more frightening world were it not for the strength and resolve of the United States. „Whenever the standard of freedom and independence has been … unfurled, there will be America’s heart, her benedictions, and her prayers,” John Quincy Adams once said. He spoke well of our destiny as a nation. My fellow Americans, we’re honored by history, entrusted by destiny with the oldest dream of humanity-the dream of lasting peace and human freedom.
Another President, Harry Truman, noted that our century had seen two of the most frightful wars in history and that „the supreme need of our time is for man to learn to live together in peace and harmony.” It’s in pursuit of that ideal I went to Geneva a year ago and to Iceland last week. And it’s in pursuit of that ideal that I thank you now for all the support you’ve given me, and I again ask for your help and your prayers as we continue our journey toward a world where peace reigns and freedom is enshrined.
Thank you, and God bless you.”
[înapoi]
AMINTIRI DIN COMUNISM 
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.