„VOTATI SOARELE” – ALEGERILE FRAUDATE DIN ROMANIA, 19 noiembrie 1946

La 19 noiembrie 1946, alegerile parlamentare din România au fost falsificate de comuniști, lucru posibil datorită prezenţei Armatei Roșii pe teritoriul ţării şi intimidărilor la care au fost supuse partidele politice istorice, Partidul Național Țărănesc, condus de Iuliu Maniu şi Partidul Național Liberal, condus de Dinu Brătianu, de către BPD..

Deşi aceste două partide aveau susținerea majorității electoratului românesc, comuniștii au fost cei care au numărat voturile. Oficial, guvernul Groza a declarat că alegerile au fost câștigate de comuniști în proporție de 70%.

In urma „numărătorii” voturilor efectuate de comuniști, Blocul Partidelor Democrate (respectiv PCdR, PSDR, Frontul Plugarilor, Partidul Național Liberal Tătărăscu, Uniunea Patrioților, PNŢ – Anton Alexandrescu și Comitetul Democrat Evreiesc), obține 378 de mandate de deputat, în vreme ce opoziției îi revin doar 36.

Comuniștii au dominat campania electorală şi au obstrucționat opoziția printr-un ansamblu de metode concertate: interzicerea publicării presei ne-aservite sau sugrumarea celei existente prin alocarea unor cote infime de hârtie şi cenzură aplicată de sindicatele tipografilor, interzicerea accesului la radio, multiplicarea partidelor aparent neasociate, dar de fapt aservite regimului, încurajarea dizidenţelor din partidele istorice. Totodată, în timpul campaniei electorale, cu ajutorul securității, a avut loc o veritabilă vânătoare a celor identificați ca fiind în electoratul partidelor istorice, precum şi împotriva candidaților acestora.

„Grupe de șoc” formate de comuniști au acționat pe toată durata campaniei electorale pentru intimidarea adversarilor politici, iar în timpul votării pentru descurajarea votanților opoziției și controlul asupra urnelor și proceselor verbale. Opoziției i-a fost foarte greu să se manifeste prin ședințe sau adunări electorale, să facă propagandă electorală sau să ia contact nemijlocit cu alegătorii, pentru că echipele de șoc și instituțiile de forță au intervenit peste tot, sub diferite pretexte, pentru a înăbuși orice formă de opoziție. Mitingurile au fost dispersate, ziarele au fost cenzurate, materialele electorale, distruse, circulația și convorbirile telefonice ale liderilor opoziției, zădărnicite.

”Cu toate aceste acțiuni contrare libertății de exprimare şi de organizare şi a încercărilor de a deruta electoratul sau de a intimida fizic pe votanți, rezultatele reale ale votului, atât cât au putut fi reconstituite şi estimate după mai bine de o jumătate de secol, arată că blocul pro-comunist nu a obținut decât în jur de 21% din voturi şi că Partidul Național Țărănist ar fi câștigat majoritatea absolută şi împreună cu Partidul Național Liberal ar fi obținut peste 70% din voturi. Comuniștii nu numai că au inversat rezultatele reale ale alegerilor, dar lucrând după metodă rezultatelor planificate anticipat au pretins o majoritate de peste 91% în Parlamentul instaurat la începutul lui decembrie 1946”, afirmă istoricul Dinu C. Giurescu în volumul ”Falsificatorii. Alegerile din 1946”.

Presa sovietică a salutat victoria comuniștilor români în alegerile din 19 noiembrie 1946, menționând că aceasta a constituit opțiunea istorică a românilor pentru comunism. Primul pas spre preluarea controlului total, s-a făcut prin instalarea guvernului procomunist condus de dr. Petru Groza.

Alegerile din 1946 au reprezentat un pas esențial pentru consolidarea puterii comuniste în România postbelică. Alegerile nu au fost deturnate doar prin falsificarea rezultatelor finale, ci și prin afectarea masivă și brutală a procesului electoral. Partidul Comunist, având sprijinul Moscovei (politic, militar și financiar) și controlând, prin Guvernul Petru Groza, instrumentele instituționale necesare, a pus în aplicarea un amplu mecanism de control asupra activității electorale a opoziției și de împiedicare a votului celor identificați drept ostili comuniștilor.

Pentru o mai mare siguranță privind rezultatul votului, cat si pentru conferirea unei asa-zise baze legale, noul regim politic impus de URSS a aprobat, la 15 iulie 1946, o nouă lege electorală (nr. 560/1946), care stabilea, prin articolul 7, categoriile de persoane care nu puteau a fi alese și nu aveau dreptul de a alege, acestora interzicându-li-se şi să facă propagandă politică. Astfel au fost puși in mod „legal” în afara listelor – întocmite în ultima clipă – mulți dintre cei identificați in prealabil ca posibili simpatizanți ori votanți ai opoziției. Persoanele care nu se regăseau pe liste şi depuneau contestație, aveau nevoie de acte justificative emise de ministerele Justiției şi Internelor, care nu au răspuns cererilor la timp. Nu numai ca parte dintre votanți nu au fost incluși pe listele electorale, dar dintre cei incluși care nu conveneau regimului fiind identificați ca suporteri ai opoziției, mulți nu au primit cărți de alegători. Au fost alocate în schimb cărți de alegători morților, minorilor, infractorilor sau unor nume fictive.

Prin prevederile legii electorale și mai ales prin modul în care a fost aplicată,, s-au creat numeroase alte avantaje comuniștilor. Multe secții de votare au fost înființate în spații unde aceștia puteau exercita control panoptic: în fabrici, unități militare, alte spații arondate apropiaților guvernului etc. Președinții secțiilor de votare au fost selectați dintre oamenii puterii sau dintre cei docili. În nenumărate cazuri, membrii comisiilor din secțiile de votare aparțineau doar formațiunilor guvernamentale.

O practică curentă a fost introducerea în urmă de voturi pro-guvernamentale înainte de deschiderea secțiilor de votare. În unele cazuri, existau două urne, una dintre ele fiind deja înțesată cu buletine de vot prefabricate. Secretul votului a fost violat adesea în cazul susținătorilor opoziției, fiind deschis buletinul în văzul comisiei, fără a mai fi introdus apoi în urnă. Numărătoarea s-a făcut netransparent. Procesele verbale au fost măsluite pe loc sau „corectate” pe parcurs.

afișe din campania electorala BPD