Cititorul de biblii și oase – IOAN FICIOR, torționarul „baptist” care „nu a regretat nimic”

„Asigur partidul care m-a crescut și m-a educat, că voi duce cu și mai multă perseverentă lupta contra dușmanilor poporului nostru muncitor și voi lovi fără cruțare în ei” – Ioan Ficior, intr-o autobiografie din 1951, la terminarea studiilor militare (conform IICCMER).

După ce, zeci de ani buni de zile, a lovit fără cruțare „in ei”, așa cum de altfel își luase solemn angajamentul, Ioan Ficior (născut la 4 aprilie 1928, Cucerdea, Târnava-Mică, România, intr-o familie de baptiști) a murit la vârsta de 90 de ani, miercuri, 26 septembrie 2018, la Jilava, „la locul de muncă”, cum s-ar spune, însă de data aceasta „de partea cealaltă a ușii în spatele căreia odinioară îi închidea pe „dușmanii poporului”” [1]

Pe 18 septembrie 2013, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a solicitat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție începerea urmării penale împotriva colonelului (r) Ioan Ficior, pentru săvârșirea infracțiunii de genocid Istoricul Andrei Muraru, președintele executiv al IICCMER, preciza, la acea data, că investigațiile reprezentanților institutului au permis identificarea unor probe care indicau faptul ca deținuții politici au fost supuși unui regim de detenție extrem de dur, fiind înfometați și bătuți. La 24 aprilie 2014, procurorii au dispus schimbarea încadrării juridice de genocid, din vechiul Cod Penal, în infracțiuni contra umanității, conform noului Cod Penal.

Fostul torționar a fost trimis în judecată în august 2014, fiind acuzat că, în perioada 1 august 1958-1 noiembrie 1963, în calitate de locțiitor și comandant al Coloniei de muncă Periprava, a impus și coordonat un regim de detenție represiv și discreționar împotriva deținuților politici (toți făcând parte din colectivitatea contrarevoluționarilor), în cei cinci ani fiind înregistrate 103 decese (dintr-un total de 127 atestate documentar până în prezent), din care 53 în 1960, si 44 în perioada decembrie `59 – iunie `60. Cel mai tânăr deținut a murit în 1960, la 19 ani, iar cel mai în vârstă (71 de ani) în 1961.

„În momentul de față acesta este numărul minim de decese, în rândul deținuților politici, pe care am reușit să-l certificăm în baza cercetărilor desfășurate pe teren și în arhivele penitenciarului Tulcea, CNSAS sau în arhiva primăriei C.A. Rosetti. Este de presupus ca în perioada următoare, pe măsura avansării investigațiilor, acest număr să crească simțitor”, a declarat istoricul Constantin Vasilescu, de la Serviciul „Analiza regimului comunist”, pentru „Gândul”, intr-un interviu din 2013.

„În opinia mea, măsurile luate de colonelul Ficior au urmărit, în esență, distrugerea deținuților, cu bună știință. Spun asta în urma studierii a mii de pagini și a zecilor de mărturii vii. Persoanele pe care le-am audiat pot depune, la rândul lor, oricând, mărturie. Îmi permit să citez, ca o concluzie a celor spuse, pe marele Nicolae Iorga: „Cine uită, nu merită!”” – a afirmat directorul IICCMER, Dan Mihai Țălnaru („Gândul”, 2013).

Conform actului de sesizare al instanței, Ioan Ficior a săvârșit acțiuni și inacțiuni sistematice care au avut ca rezultat persecutarea colectivității reprezentată de deținuții politici încarcerați la Periprava, prin privarea de drepturi fundamentale ale omului sau prin restrângerea gravă a exercitării acestor drepturi, pe motive de ordin politic, respectiv prin supunere la condiții de existenţă sau tratament de natură să ducă la distrugerea fizică a acestora.

Printre pedepsele aplicate deținuților de Ioan Ficior s-au evidențiat izolarea (carcera), alergarea deținuților cu calul și bătăi crunte cu ciomagul, alături de lipsa medicamentelor şi a asistenței medicale sau refuzul de a acorda asistenţă medicală adecvată, condiții de detenție mizerabile şi inumane şi obligarea deținuților de a depăși norma de muncă cu orice preț.

In martie 2016, judecătorii Curții de Apel București l-au condamnat pe Ioan Ficior (88 de ani la acea data) la 20 de ani de închisoare, (procurorii solicitând 25 de ani), pentru infracțiuni contra umanității, considerat responsabil pentru moartea a peste 100 de deținuți. Pe 29 martie 2017, a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casație si Justiție la 20 de ani de temniță, fiind obligat și la plata a 310.000 de euro, despăgubiri către supraviețuitorii pe care i-a torturat. La momentul încarcerării sale, starea de sănătate era precară.

„La Periprava îmi făcea o deosebită plăcere să discut cu popii. Eu am citit Biblia de la tata acasă. Iar ei erau extraordinar de mirați cum eu cunosc Biblia, de la Vechiul la Noul Testament.” (Ion Ficior) [2]

Având in vedere numărul deceselor înregistrate in perioada sa de glorie de la Periprava, probabil ca discuțiile lui Ficior cu popii erau destul de dese, ocazii „minunate” de altfel, pentru torționarul comunist ce avea astfel prilejul de a-si dovedi cunoștințele căpătate din învățăturile bibliei de care, potrivit declaraților sale, era atât de pătruns.

citește si ORORILE DE LA PERIPRAVA – GROAPA COMUNA A DETINUTILOR DECEDATI

Abuzurile comise de Ficior au fost descrise ca «anarhice», „fără a ţine socoteală de prevederile regulamentare”. „Deținuții erau bătuți crunt şi legați cu cătușe de copaci timp de mai multe ore. Erau izolați complet de familii şi de orice alte persoane, de lumea externă în general, condițiile de cazare erau mizerabile, frigul insuportabil în barăci, iar sancțiunile fizice erau crunte pentru abateri minore. De asemenea, hrana era deficitară, deținuții fiind în permanenţă înfometați şi însetați, lipsa apei potabile era înlocuită cu apă murdară scoasă direct din Dunăre. Regimul impus nu asigura sub nicio formă condițiile minime de supraviețuire pe termen lung, având în vedere că de cele mai multe ori sentințele se întindeau pe o perioadă care depășea 10 ani” – detaliază procurorii si oficialii IICCMER.

Unul din foștii deținuți politic, in vârsta de 18 ani la data la care a ajuns in Colonia de muncă de la Periprava, condusă de Ioan Ficior, a relatat, la ultimul termen în dosarul torționarului, ca acesta ar fi scos la munca un deținut bolnav, pe care l-a bătut si lăsat să moară în câmp; el a mai relatat și cum deținuții mergeau la muncă șapte – opt km fără oprire, ajungând să se scape pe ei.

Pe cei decedați „Îi […] aruncau peste gard, în groapă; erau înfășurați în stuf și legați cu sârmă. Uneori îi aducea în niște lăzi din placaj, ceva. Ziua făceau gropile. După ce îi aducea, trăgeau nisipul peste ei și așa-i lăsau – fără cruce, fără lumânare, ca pe câini” – a declarat un localnic de la Periprava, in 2013, pentru „Gândul”

“Nu regret nimic” – a spus Ion Ficior, pentru România Liberă, în iulie, 2013.

Acesta susține că, în calitate de comandant, nu a lovit nici un deținut. El a povestit ca s-a născut într-o familie de baptiști, apreciind despre sine ca este „un mare credincios„, care nu a renunțat la religie nici măcar in perioada comunismului. Mai mult chiar, afirma Ficior, oamenii (n.r. din lagăr) „au murit de bătrânețe” (și nu din cauza condițiilor de detenție și a regimului de teroare instaurat sub comanda sa). El a mai precizat (contrar declarațiilor martorilor – foștii gardieni ai închisorii, deținuții supraviețuitori, rudele morților și oamenii din sat), că toate obiceiurile creștine în ceea ce privește înmormântarea morților – cruce, slujbă -, au fost îndeplinite.

Ion Mihalache, fost gardian Periprava: „Am văzut morții. Seara erau duși cu căruța și îngropați la Periprava, undeva lângă cimitir. Erau slabi, cum să arate după zece ani de penitenciar. Erau puși într-un coșciug de stuf, nu de papură. Făceau o groapă și, dacă erau doi-trei, îi puneau acolo” (Gândul, in articolul „Ion Ficior, al doilea călău, acuzat de GENOCID. Locul în care deținuților morți de foame li se aruncau „organele pe jos” și erau îngropați în GROPI COMUNE„, 2014)

Caius Muțiu, fost deținut politic, își amintește de iarna cumplită din ’59-”60, când jumătate din deținuții politici de la Grind au decedat. „La Grind, în iarna aceea, erau barăci mari în care stăteam cu sutele. În baraca noastră eram 570. Am ieșit din iarnă doar jumătate dintre noi; ceilalți au murit, din cauza frigului și al mâncării sub orice critică. Cu toții eram înfometați dincolo de orice limită”, spune Muțiu. „Făceau o groapă și te aruncau în ea. Fără coșciug, fără cruce, fără preot. Dacă erau 2,3,4, îi aruncau în același loc. Dacă era numai unul, atunci numai pe ăla îl arunca acolo”

Primele două schelete descoperite de arheologi la Periprava, într-o groapă comună, aveau „craniul sfărâmat, cel din dreapta fiind așezat în profil, cu zona cervicală frântă. Pare să fi fost violent împins într-un spațiu neîncăpător pentru dimensiunile sale. Mâinile i se încrucișează undeva aproape de pelvis, deasupra bazinului proeminent. Fluierele picioarelor îi sunt petrecute, unul peste celălalt, și legate„. (Marian Sultanoiu, LISTA TORȚIONARILOR. Ce au găsit după trei zile de săpături arheologii și istoricii în GROPILE COMUNE de la Periprava, Gândul, 2013)

„Oamenii au fost înmormântați în gropi, oarecum, obișnuite, într-o zonă a cimitirului în care nu există niciun fel de semnalizare. Din observațiile preliminare rezultă că o mare parte a mormintelor identificate prezintă caracteristici diferite de obiceiurile de înmormântare a localnicilor de etnie rusă lipovenească: orientarea creștină a trupurilor – cu fața spre răsărit -, prezența obiectelor personale – podoabe, îmbrăcăminte, încălțăminte -, aspecte neremarcate de noi, ci relevate de localnici. […] Mormintele nu conțin inventar funerar și nici marcaje precum o cruce sau alte simboluri” – a spus dr. Constantin Băjenaru, arheolog, colaborator al IICCMER.

Potrivit experților IICCMER, care l-au contactat telefonic pe colonelul în rezervă Ficior în anii 2010/2011, în vederea acordării unui interviu, acesta fie și-a declinat identitatea, afirmând că persoana căutată nu este acasă, fie a refuzat sa accepte colaborarea.

Ioan Ficior a beneficiat de o pensie de 5100 lei pentru activitate sa de comandant în penitenciarele comuniste. A mai fost remunerat, totodată, și in calitate de consultant tehnic (poziție acordata la recomandarea conducerii Direcției Generale a Politiei), al echipei care a realizat filmului românesc „Binecuvântată fii, închisoare…” regizat de Nicolae Mărgineanu, în 2002. Scenariul peliculei s-a fundamentat pe baza memoriilor unei foste deținute politic în perioada 1949 – 1953, Nicole Valéry Grossu.

NORMĂ LA DECESE

„Maiorul Ioan Ficior a condus colonia de muncă Periprava din octombrie 1960 până în noiembrie 1962, după ce fusese între 1958-1960 locţiitor în cadrul aceluiași penitenciar. A fost numit apoi locțiitor la penitenciarele Ostrov şi Giurgeni, iar în 1982 era locțiitor al comandantului penitenciarului Spital Bucureşti, cu gradul de colonel.

Ficior a intrat în sistem în anul 1950, când a fost repartizat la Direcţia Generală a Penitenciarelor, şi şi-a făcut mâna la Poarta Albă (1953-1955) şi Suceava (1955-1956). În anul 1982 a fost trecut „la dispoziție” pentru două luni apoi reîncadrat ca ofițer specialist la Direcţia Penitenciare„, a precizat Mădălin Hodor.

Potrivit actului de sesizare a instanței, Ioan Ficior a rămas în amintirea deținuților drept un om de o cruzime deosebită. „Fost comandant şi la Poarta Albă, în 1954, Ficior a conceput și ordonat măsuri represive inumane, de o cruzime şi ferocitate extreme: „deținuții care încălcau interdicțiile fixate de comandant, mâncând de pe câmp porumbul crud, erau pedepsiți de un tribunal, în cadrul unui spectacol în toate detaliile şi urmat de bătaie. Obișnuia să sară cu calul peste trupurile deținuților “ [3]

Fostul deținut Iosif Corpas, condamnat în 1956 la 4 ani si 6 luni închisoare pentru trecerea frauduloasă a frontierei, îsi amintește bătăile încasate de deținuții care, din cauza foametei de la Periprava, mâncau din porumbul pe care trebuiau să-l recolteze: „A intervenit căpitanul Fecioru. Pe cei prinși i-a luat chiar el în primire, cu câțiva gardieni speciali, anonimi, aplicând un stil de bătaie după o metodă de-a lui. Iată cum: în colonie, în fata unei barăci, a înșirat pe cei care urmau să fie pedepsiți. Deținuților li se acopereau ochii cu niște ochelari orbi, având drept lentile două cercuri de tablă neagră, cum se proceda la Securitate, ca să nu se vadă aceia care judecă si bat. Asa orb, deținutul era introdus în baracă, în fata unui tribunal improvizat. În interiorul barăcii, era o instanță în toată regula, a cărei șefie principală o deținea căpitanul Fecioru, pentru că el era mereu în fruntea unor astfel de acțiuni. Toti ceilalți membri nu erau decât niște subalterni, cu ranguri de subofițeri (…) Au fost bătuți așa vreo 30-40 de deținuți. După ce s-a terminat această bravură îndeplinită de căpitanul Fecioru, lam văzut si eu pe căpitan cum a ieșit de obosit, transpirat, din baraca în care a înființat instanța.”

Intrebat „Cu care mână ai rupt porumbul?” deţinutul Czank Iosif din Arad a rãspuns: „Cu amândouă mâinile”. – relateaza istoricul Madalin Hodor. „Judecătorul” de la masă a dat semnalul, în tăcere, ridicând zece degete de la cele douã mâini şi încă o datã o mână, cu 5 degete. Asta însemna că deţinutul a fost pedepsit cu 15 lovituri la ambele mâini şi 15 lovituri la tălpile goale. După „proces”, deținutul era introdus într-o cameră alăturatã, unde se aflau mai mulţi gardieni care îl invitau sã se așeze pe un pat „de consultație”, în fapt o platformã de scânduri acoperită cu o pătură.

„Mi-au zis, încurajator, sã îmbrăţişez patul, iar picioarele mi le-au aşezat pe ceva moale, de care au fost blocate tălpile pe care le-am simţit atârnate în gol. Cu corpul întins pe burtã, primii indicaţia: „Dacã numeri corect, frumos, nu te vom lovi aşa de tare! Apoi şi-au început activitatea, zicând: „Gata, numără!”.. Nici nu am avut timp sã mă concentrez asupra vreunei decizii, cã au şi urmat loviturile asupra mea. Cădeau loviturile ca grindina, din toate unghiurile, pe întreg spatele meu, de la cap până la picioare, fără sã pot raţiona ce se întâmpla cu mine. În fiecare secundă încasam 6-8 lovituri. Era ceva de nedescris, halucinant, de parcă mă ridicam în aer cu masã cu tot.”

Din cauza condițiilor inumane din această colonie (foame, frig, bătăi zilnice) şi a
normelor de lucru, imposibil de realizat chiar şi pentru muncitorii de profesie, numărul deceselor de aici era foarte mare. Potrivit mărturiilor unor foşti deţinuţi, la Periprava mureau în fiecare noapte câte doi, trei deținuți, care erau ţinuţi pe puntea bacului câteva zile, până ce numărul lor ajungea la cinci, șase. După ce se îndeplinea aceastã normă la decese, deținuți erau îngropați de către gardieni în gropi comune.”, a declarat istoricul Madalin Hodor.

EXPERT IN TORTURA FIZICĂ ȘI PSIHICĂ

Un alt fost deținut a relatat procurorilor că în cadrul coloniei de la Periprava existau şi trei adventişti care, din motive religioase, nu puteau munci sâmbăta, însă Ioan Ficior i-a obligat s-o facă.

„Era sfârşitul lui februarie 1961. Lângă locul unde munceam, la nici 10 metri era un canal cu apă, în care apa era până la genunchi şi era îngheţată. Le-a legat mâinile la spate cu sârmă ghimpată, cu apa până la genunchi şi îi punea să se uite cu ochii deschişi la soare, dacă coborau privirea erau bătuţi. Au fost ţinuţi aşa pe toată perioada în care noi am muncit. Acest lucru s-a făcut din ordinul lui Ficior”.

„ADUȘI PENTRU EXTERMINARE”

„Ne întâmpină tovarășul Ficior când am ajuns la Periprava, călare pe un cal, cu automatul în mâna dreaptă și țipa așa: Bandiți! Aici sunteți aduși pentru exterminare. Cel care nu se supune, cel care are gânduri greșite în cap, cartușe pe țeavă, nimeni nu are voie să zică un cuvânt. Acolo nu mâncam decât buruiana de-aia de seamănă cu pătrunjelul, îți dădea o zeamă lungă cu două boabe de fasole, bătaie cât se poate...” – Dumitru Voicu, fost deținut politic. (DIGI24, 2015)

„Să nu mai spună cineva că n-a fost Holocaust în comunism. Tot aşa poate ca cel german, o fi fost cum o fi fost, dar pe ăsta eu l-am trăit. (…) La Periprava, ce pot să spun mai mult decât că era crimă făcută cu conștiință. Ei erau conștienți că tu mori. N-aveau milă” – Radu Ioan, fost deținut, pentru Mediafax, 2017.

„O PERSOANĂ PRIETENOASĂ”

Înainte de proces, o serie de co-locatari ai torționarului Ioan Ficior au dat diverse declarații despre vecinul lor, la acea vreme pensionar „respectabil” (cu o pensie de 5100 lei/luna, care locuia într-un apartament de 4 camere, dotat cu un televizor LCD si, pe noptieră, cu o Biblie) si administrator al blocului (situat in zona Gării de Nord), destinat foștilor ofițeri de miliţie și Securitate (in anii 80’, imobilul fiind repartizat Ministerului de Interne).

”O persoană prietenoasă, care îţi sare în ajutor atunci când ai nevoie. Dacă întârziam cu plata întreținerii, mă suna să-mi reamintească. Soția i-a murit în urmă cu trei ani, acum locuiește singur. Din câte știu, are şi un fiu, dar nu l-am văzut niciodată pe aici”, a declarat un vecin.

“Este un administrator foarte bun, este ordonat, se vede că a fost militar. Are o prestanță deosebită, se îmbracă numai la cămașă şi costum. De când este administrator, a făcut ordine în bloc. Înainte, aici veneau foarte mulţi drogaţi […]. Acum e curat şi ordine. Nu cred că a fost în stare de aşa grozăvii…” – a menționat o vecina.

„CU SCUZELE DE RIGOARE”

„Vreau să mărturisesc în faţa dumneavoastră că în închisori nu curge lapte şi miere. Ele sunt supuse privațiunilor. Nu e ușor să execuți o pedeapsă cu regim special. Eu îmi cer scuze faţă de cei pentru care s-au luat măsuri mai aspre. Nu puteam depăși însă regulamentele, nu puteam aduce eu mai multă hrană la Periprava. Nu îmi permiteam să maltratez oameni. Mi-e jenă că unii se uită la mine ca la un torționar”, a declarat Ion Ficior în faţa judecătorilor, in 2016

„VIȘINESCU ERA AROGANT”

In ceea ce il privește pe „colegul” Vişinescu, de la Râmnicu Sărat, Ficior a precizat că acesta era „un arogant”. El a relatat (intr-un video-interviu realizat de „Gândul”) că în anii trecuți toți foștii comandanți de penitenciare comuniste se întâlneau la un fel de bal organizat de Administrația Națională a Penitenciarelor, dar Vișinescu nu „participa la întruniri și era cu nasul pe sus încă din anii `50”.

„ORIZONTURI DE AȘTEPTARE”

„Până la urmă, statul român a găsit doi vinovați pentru atrocitățile comise de regimul comunist timp de 50 ani. Începute cu mare tam-tam mediatic procesele torționarilor comuniști au intrat într-un proces lent de uitare și indiferență, atât din partea publicului, cât şi din partea autorităților care ar trebui să se ocupe cu tragerea la răspundere a acestora. După ultramediatizatul caz Vişinescu (n.r. lt.col. (r) Alexandru Vişinescu, fost comandant al Penitenciarului Râmnicul Sărat, trimis în judecată, in 2013, sub acuzația de crime împotriva umanității), doar procesul lui Ficior a mai beneficiat de oarecare atenție. – spune istoricul Mădălin Hodor

Torționarii lui Gheorghe Ursu sunt în continuare protejați de omerta sistemului, iar procesul lor trenează, în cazul Brașov 1987 şi în Dosarul Revoluţiei se bate pasul pe loc. În 2016 am spus că mai existau aproximativ 200 de foşti lucrători în penitenciarele comuniste încă în viaţă şi că activitatea lor ar trebui să facă obiectul unor anchete ale Parchetului. Am fost aspru criticat pentru declarație şi mi s-a recomandat să „nu creez orizonturi de așteptare” pentru societatea românească. Subiectul a fost îngropat”, a spus Hodor.

„ȘI ATÂT”

Procesul Vişinescu nu înseamnă procesul comunismului – a declarat, la rândul sau, Andrei Muraru (pentru Dogo24), iar „condamnarea lui Ficior„, e doar „o bornă de hotar și atât.”

„Ca această campanie să-și producă efectele va trebui să aibă cazuri concrete, multe, variate, din toți anii – și 50, și 60, și 80, și Dosarul Revoluției -, care să arate ce a produs comunismul și ce au pățit făptașii„. In plus, „nu poți face istoria comunismului doar jucându-te cu niște conferințe prin universități. În școlile din România istoria recentă nu se studiază.„

Ioan Ficior/ Iosif Ion Ficior (04.04.1928-26.09.2018) – date biografice (conform IICCMER)

A absolvit Școala profesională de ucenici Târnăveni (1942-1946), calificat ca electrician. La 18 ani, pe 17 august 1946, se înscrie în PMR/Partidul Comunist Român; este scos din producție în aceeași zi și trimis de partid la Avrig, la Școala „Dr. Petru Groza”, unitate de pregătire pentru activiștii de partid și tineret condusă de Paul Niculescu-Mizil, fiind antrenat în vederea alegerilor din noiembrie 1946. Ulterior, este repartizat ca activist de partid la Județeana Târnava-Mică a Tineretului Progresist, în Biroul organizației județene de partid și în Biroul Județean al Blocului Partidelor Democrate.

In martie 1947 este retrimis în producție de către Organizația județeană a PCR Târnava Mică, la Uzina Electrică a Fabricii „Nitrogen” din Târnăveni, ca secretar al celulei de partid. Între septembrie și decembrie 1948 este scos din nou din producție și numit responsabil cu propaganda și agitația în Biroul Plasei PCR Iernut; în decembrie 1948 devine instructor pe probleme organizatorice în Secția Organizatorică a Județenei de partid Târnava Mică. În noiembrie 1949, numit șef al Secției îndrumare și control de la Direcția Județeană Târnava Mică a Gospodăriilor Agricole de Stat (GOSTAT).

Efectuează stagiul militar la Regimentul 2 Aviație Craiova (1949-1950). Absolvent al Școlii de ofițeri politici MFA Ineu (1 ianuarie-15 iunie 1950); în iunie 1950, este recrutat pentru Școala de Contrainformații km. 32 Periş (15 iunie – 23 august 1950), pe care o termină cu gradul de locotenent. Urmează un curs de perfecționarea cadrelor de conducere Jilava (1 martie-15 august 1960).

La 33 de ani face Liceul în Tulcea și Constanţa (1961-1966), la 42 de ani un scurt curs de perfecționare a pregătirii cadrelor cu funcții de conducere din MAI, la Dumbrăvița (1970) si Facultatea de Drept (1970-1975); la 47 de ani Universitatea politică si de conducere de pe lângă Comitetul municipal București al PCR (1975-1978).

Repartizat la Direcția Pază a DGPCUM, unde, în perioada iunie 1951 – octombrie 1952, a îndeplinit consecutiv funcțiile de ofițer anchetator, comandant al Școlii de sergenți de 6 luni de pe lângă Penitenciarul Văcărești, lucrător cadre la Secția Anchete, șef al Secției Anchete și locțiitor al șefului Direcției Cadre. Ulterior, după transformarea DGPCUM în Direcția Lagăre și Colonii de Muncă (DLCM), Ficior a îndeplinit în noua structură funcțiile de șef al Biroului Anchete și locțiitor al șefului Serviciului Cadre.

Comandant al Lagărului Poarta Albă (1953-1955), comandant al penitenciarului Suceava (1 iunie 1955-1 martie 1956), comandant al formațiunii 0694 Borzești (1 martie 1956-1 august 1958). Retrogradat din funcția de comandant si numit locțiitori comandant la formațiunea Periprava (august 1958). În urma rezultatelor bune a fost promovat comandant în 1960.

In 1963, este din nou retrogradat din funcție pentru aceleași motive ca prima oara si mutat în funcția de locțiitor comandant al Coloniei de Muncă Giurgeni (1 octombrie 1963 – 1 ianuarie 1967); comandant al Coloniei de muncă Giurgeni (1 ianuarie 1967 – 1 august 1967); locțiitor comandant, comandant si comandant secție deținere la penitenciarul Văcărești (1 august 1967 – 1 iunie 1976); comandant secție deținere la penitenciarul Ilfov (1 iunie 1976 -1 august 1977); comandant de secție deținere si locțiitor comandant la Spitalul penitenciar București (1 aprilie 1978 – 31 decembrie 1981).

Grade succesive: locotenent (23 august 1950); locotenent major (15 aprilie 1954); căpitan (1 mai 1957); maior (23 august 1962); locotenent colonel (23 august 1968); colonel (12 decembrie 1978).

Multiplu decorat cu Medalia „A 5-a aniversare a RPR” (1952); Medalia „Meritul Militar” clasa a II-a (1955); Medalia „Pentru servicii deosebite aduse în apărarea orânduirii sociale si de stat” (1959); Medalia „A XX-a aniversare a eliberării Patriei” (1964); Medalia „A XXV-a aniversare a eliberării Patriei” (1968); Medalia „A 50-a aniversare a înființării PCR” (1971); Medalia „25 de ani de la proclamarea Republicii” (1972); Medalia „30 de ani de la eliberarea României de sub dominația fascistă” (1974); Ordinul „În serviciul patriei socialiste” (1965); Ordinul „Meritul Militar”, clasa a II-a (1970) si clasa I (1976).

Sancționat în 18 rânduri cu: „zile de arest”, „observare”, „mustrare” pentru: „superficialitate în muncă”, „lipsă de control”, „nerespectarea ordinelor”, „armament murdar”. [înapoi]

[1] op.cit; istoricul Mădălin Hodor, pe contul său de Facebook, 26 septembrie 2018, in postarea „Adio, torţionarule!„

[2] Sidonia Bogdan, Mihai Burcea (30 iulie 2013). „Mărturia unuia dintre cei mai duri comandanți de lagăr comunist: „Nu regret nimic””. România Liberă [înapoi]

[3] Doina Jela, Lexiconul negru: unelte ale represiunii comuniste, București, Ed. Humanitas, 2001, p.116 [înapoi]

[4] Iosif Corpas, Secvențe din fostele închisori politice, București, Ed. Humanitas, 2003, pp. 73-74. [înapoi]

[5] Iuliu Sebeştin a fost cel de-al treilea torționar demascat, acesta decedând in 2017. Constantin Istrate este al patrulea torționar al cărui nume este dat publicității, iar ultimul nume pe care cei de la IICCMER l-au făcut public a fost cel al lui Florin Cormoş, care a condus lagărul de muncă de la Cernavodă şi care s-ar face vinovat de moartea a 115 deținuți. [înapoi]

citește si

Torționarii închisorilor comuniste, in atenția „New York Times”