PEDEAPSA CU MOARTEA PENTRU SEMNATARII „SCRISORII CELOR 6”

| VEZI SI ARHIVA STENOGRAME

În 18 august 1989, într-o ședință a CPEx, după spovedania lui Gheorghe Apostol, Nicolae Ceaușescu dădea, ca exemplu, discutând o posibila sancțiune a semnatarilor „scrisorii celor 6„, pedepsele aplicate, pentru asemenea fapte, in tari precum China sau Cuba, adică pedeapsa cu plutonul de execuție.

Tov. Nicolae Ceaușescu: Am vrut să informăm Comitetul Politic Executiv cu această problemă. Se va continua să clarificăm lucrurile până la capăt, pe baza recunoașterii, pentru că ei s-au adresat cu scrisori. Foarte bine am făcut că au stat de vorbă tovarășii din ilegalitate, care cunosc bine cum s-a muncit înainte și au poziţie corectă faţă de partid.

Tov. Coman Ion: Este cu atât mai grav la Apostol, cu cât înainte de redactare a fost prevenit să nu ia legătura cu Silviu Brucan, care este spion în slujba imperialismului american. I-am atras atenţia că este pasibil de rigorile legii.

Tov. Nicolae Ceaușescu: El a venit din străinătate, a fost recrutat încă din străinătate și aici a executat ce i s-a spus.

Tov. Elena Ceaușescu: Încă de mult timp a fost recrutat, în străinătate.

Tov. Nicolae Ceaușescu: Acolo a devenit agent al spionajului străin.

Tov. Elena Ceaușescu: Iar aici și-a continuat activitatea.

Tov. Nicolae Ceaușescu: De altfel, el când a venit în ţară s-a oprit în Anglia, în RFG.

Tov. Constantin Nicolae: În Anglia a dat un interviu la reţeaua BBC, cu condiţia săfie difuzat după moartea lui.

Tov. Nicolae Ceaușescu: Acolo, de fapt, s-a oprit să fie instruit cum să-și ducă activitatea. Asta este problema și înseamnă că, realmente, trebuie să luăm o poziţie fermă faţăde tot și de toţi cei care nesocotesc legile ţării. Aţi văzut cum au procedat în Cuba, inclusiv în China faţă de trădători, că altfel nu putem să le spunem. Nu este vorba acum să ne grăbim. Trebuie totuși o poziţie clară și trebuie trase concluzii și luate măsuri ferme.

Tov. Elena Ceaușescu: Trebuie să informăm partidul.


Citește și:


3 gânduri despre „PEDEAPSA CU MOARTEA PENTRU SEMNATARII „SCRISORII CELOR 6”

  1. Pingback: „SCRISOAREA CELOR 6” | AMINTIRI DIN COMUNISM

  2. Pingback: SCRISOAREA CELOR 6 | AMINTIRI DIN COMUNISM

  3. Pingback: STENOGRAMA, 13 MARTIE 1989 | AMINTIRI DIN COMUNISM

Lasă un comentariu