Armata Roșie a fost creată, paradoxal, de un partid fără nicio experiență anterioară in domeniu, iar existenta sa a fost o condiție prealabilă absolut necesară pentru victoria bolșevicilor în războiul civil.
Acest lucru a avut consecințe asupra statului sovietic, a Partidului Comunist din Rusia cat și asupra armatei ruse – dar mai ales, in anii care au urmat, a determinat schimbări radicale pentru toată Europa de Est subordonată dictaturii comuniste instaurate de URSS.
După izbucnirea „Revoluției Ruse” din 1917, armata și marina imperiala rusă, împreună cu alte instituții ale Rusiei țariste, s-au dezintegrat.
Printr-un decret din 28 ianuarie 1918 (15 ianuarie, Old Style), Consiliul Comisarilor Poporului a creat „Armata Roșie a Muncitorilor și Țăranilor”, pe bază de voluntariat. Primele unități, luptând cu o fervoare acerbă, s-au remarcat împotriva germanilor la Narva și Pskov, la 23 februarie 1918, devenită „Ziua Armatei Sovietice„.
La 22 aprilie 1918, guvernul sovietic a decretat instruirea militară obligatorie pentru muncitorii și țăranii care nu se aflau anjagati in productie, iar acesta a fost începutul Armatei Roșii. Fondatorul acesteia a fost Leon Troțki – numit comisar al poporului pentru război – functie pe care a detinut-o din martie 1918, până în noiembrie 1924.
„TEROAREA IN MASĂ” – DE LA IDEOLOGIE LA PRACTICĂ
După ce au preluat controlul asupra Rusiei de la guvernul provizoriu (instalat la conducere in urma abdicării pașnice a tarului Nicolae al II-lea), pentru a-și proteja fragila aderență la frâiele puterii, bolșevicii au recurs la un întreg arsenal de propagandă.
Lenin a negociat pacea cu Germania și, prin urmare, si încetarea rolului Rusiei în Primul Război Mondial.[1].
Cu toate acestea, el nu a putut evita un război civil, de vrreme ce guvernul Kerensky nu intentiona să cedeze puterea fără să lupte, de partea sa fiind fost armata imperialistă, armata Alba.
Războiul civil rus s-a declanșat in 1918 si a durat până la începutul anului 1921, perioadă in care bolșevicii s-au confruntat cu opoziția masivă a armatei Albe, condusa de foști ofițeri ai statului țarist și, de asemenea, cu intervenția unor țări străine. Cu toate acestea, la începutul anului 1921, bolșevicii au învins pe toate fronturile și au obținut victoria absolută.
Principalul nucleu aflat la conducerea Roșilor (a Bolșevicilor) era constituit de duetul Lenin și Troțki (Lev Davidovich Bronstein). De-a lungul războiului civil, Lenin a furnizat neobosit sloganurile necesare pentru a motiva masele, alimentate de energia sa „creatoare”, în timp ce Troțki si-a oferit necondiționat capacitățile de organizare pentru formarea si coagularea Armatei Roșii.
Troțki a devenit comisar pentru război în guvernul bolșevic în martie 1918 – un excelent organizator, el a creat, practic, Armata Roșie de la zero.
Datorita faptului ca recrutările s-au facut exclusiv din rândul muncitorilor și țăranilor, Troțki s-a confruntat imediat cu problema creării unui corp de ofițeri competent și de încredere. La început, a găsit o rezolvare urgentă prin mobilizarea unor cadre ale armatei Albe. Până în 1921, aproximativ 50.000 de astfel de ofițeri au servit în Armata Roșie și, cu puține excepții, au rămas loiali regimului sovietic. Consilierii politici numiți ‘comisari” erau atașați la toate unitățile Armatei Rosii, pentru a veghea la fiabilitatea ofițerilor, desfășurand simultan o asidua propagandă politică în rândul trupelor. Pe măsură ce războiul civil rus a continuat, școlile de formare a ofițerilor pe termen scurt au început să furnizeze ofițeri tineri, considerați mai acceptabili din punct de vedere politic.
Totodată, Troțki a impus o disciplină de fier și un control extrem de inflexibil si dur asupra Armatei Roșii. Ofițerii găsiți vinovați de lașitate, sau de trădare, au fost executați, iar cei care au dat dovadă de inițiativă și curaj au fost promovați rapid. El insusi a călătorit cu un tren blindat la linia frontului pentru a încuraja trupele roșii si, in perioada de criză, a fost extrem de vizibil, asumandu-si efectiv comanda personală a zonelor amenințate, inspirând și încurajând armata in vederea obținerii victoriei, cu orice pret.
Concomitent, bolșevicii au organizat o campanie de propagandă acerbă si eficientă, diseminându-si mesajul politic prin orice modalitate – afișe, pliante, filme de cinema și discursuri.
Propaganda bolșevică le-a promis oamenilor tot ce doreau să audă. Lenin a spus că toti cetățenii vor fi egali, că își vor îmbunătăți considerabil condițiile de trai, si bogăția nu va mai fi doar apanajul celor privilegiați.
În același timp, Lenin si echipa sa de „agitație”, au afirmat că Armata Alba și liderii acesteia vor distruge toate realizările Revoluției, vor dizolva Sovietele și vor reinstala vechiul sistem la putere (desi tarul deja abdicase, atat in numele lui cat si al urmasilor sai, deci „vechiul sistem” nu mai putea fi implementat).
Bolșevicii s-au descris pe ei înșiși ca pe niște eroi si salvatori de neam, un partid patriotic, angajat complet dezinteresat in slujba poporului si devotat cauzei celor multi, care va apăra Rusia de imperialiști. Acest limbaj de lemn a penetrat profund in mase si si-a atins cu succes scopul, alimentat si de faptul ca „Albii” beneficiau de sprijin din Marea Britanie, Franța și SUA. Pe acest fundament, bolșevicii au răspândit teama că Rusia va fi preluată de țări străine și absorbită în imperiile lor.
Sub conducerea lui Lenin, bolșevicii au acționat fără milă, pentru a evita orice rebeliune sau revolta în zonele pe care le controlau, asumându-și, cu de la sine putere, rolul de naționaliști și reprezentanți ai poporului rus.
Odată început războiul civil, ei au interzis toate partidele politice și i-au arestat pe liderii lor. De asemenea, au închis ziarele opoziției si au introdus ceea ce s-a numit „Comunism de război”.
În mai 1918, a fost înființată dictatura alimentară, în care bolșevicii au rechiziționat toate cerealele de la țărani. De asemenea, industria Rusiei a fost naționalizată, oferind astfel bolșevicilor unilateral toate parghiile de decizie asupra producției de bunuri.
Cheka, poliția secretă bolșevică, a vânat și a arestat pe oricine era suspectat de ostilitate față de bolșevici. Până la sfârșitul războiului civil, executaseră peste 100.000 de oponenți politici. Acest fenomen a purtat numele de „Teroarea Roșie”.
Desigur, in orice război se comit violente de ambele părţi, in mod inevitabil. Însă bolșevicii au dus violenta la grad de „teroare în masă”, un concept central în operele lui Lenin – pe care acesta l-a dezvoltat încă din 1905, când a explicat că proletariatul și comunitățile agricole sărace ar trebui să recurgă la „teroarea în masă” atunci când se confruntă cu violența regimului țarist (în timpul evenimentelor revoluționare din 1905-1906).
Apelul pentru „teroarea în masă” a reapărut la scurt timp după ce bolșevicii au preluat puterea, în octombrie 1917. [2]
Cât privește finanțarea bolșevicilor in războiul civil si nu numai (o tema spinoasa care face obiectul unei alte postări), pe lângă tiparnițele lui Lenin care au aruncat dinspre monetărie în piața bancnote fără acoperire, surse substanțiale au provenit și via Wall Street, dar si via România – prin tezaurul pus de monarhie, in mod ironic, la dispoziția rușilor.
La 15/28 ianuarie 1918, la București, in atenția regelui Ferdinand, sosea (printr-o telegrama) decizia prin care Rusia rupea efectiv relațiile diplomatice cu România și anunța confiscarea tezaurului.
„Fondul român de aur care se găsește la Moscova este declarat intangibil pentru oligarhia română” – scria Palatul Taurida, respectiv Lenin, cu puțin timp înainte de înființarea Armatei Roșii.
„Guvernul Sovietelor își asumă răspunderea de a conserva acest fond și de a-l remite în mâinile poporului român.” …
| citește şi 
MASCARADA PLANETARĂ
[1] Transplantat cu trenul in Rusia via Germania (amănunt care atestă, încă o dată, că Revoluția rusă, intrată în istorie ca fiind „victoria muncitorilor și a țăranilor asupra conducătorilor țariști”, a fost făcută si cu sprijinul kaiserul german, in condițiile unui aparent paradox: Kaiserul Wilhelm al II-lea unindu-și forțele cu comunistul Lenin), Lenin a fost ulterior discreditat în rândul comuniștilor ruși ca ar fi beneficiat de sprijin capitalist – însă după asasinarea țarului abdicat, Nicolae al-II-lea, cat și a familiei sale (17 iulie 1918), el a intrat în ofensivă.
La o conferință de partid, Lenin a menționat că a fost acuzat adesea că a realizat revoluția (si) cu ajutorul banilor germani. Ajutorul financiar, a contracarat el, era ceva ce nu refuzase niciodată. În schimb, a avertizat: „Aș dori totuși să adaug că putem organiza o revoluție similară în Germania, cu banii ruși”.
[2] „Teroarea în masă” a devenit mai târziu, in Rusia comunista (apoi si in tarile satelit), instrumentul unei politici de igienă socială, care viza eliminarea tuturor grupurilor definite ca „dușmani”, din noua societate în construcție.
Încă de la început, noul regim a calificat și clasificat populația foarte clar, făcând distincție între „prieten” și „dușman”.
Grupurile „prietenoase” au constat, in ordinea priorității, mai întâi din „adevăratul proletariat muncitor” (un concept arbitrar, utilizat într-o țară ca Rusia, în care majoritatea covârșitoare a celor aproximativ trei milioane de muncitori proveneau de facto din țărănimea rurală), apoi muncitori agricoli și țărani săraci.
In categoria „dușmanilor” intrau burghezia si proprietarii de pământ, într-o abordare marxistă „de luptă de clasă”, care nu putea explica complexitatile unei lumi rurale ce fusese în mare parte ignorată și disprețuită, ca fiind „înapoiată”, chiar de către noua putere bolșevică.
citește si 
“LENIN A FOST TRIMIS IN RUSIA DE NEMȚI CA O FIOLA CU BACILI”
AMINTIRI DIN COMUNISM 
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.