„Când Stalin a venit la putere, Rusia ara pământul cu plugul de lemn. Când a murit, țara sa era cea mai mare putere a lumii, întrecută doar de Statele Unite ale Americii” (Winston Churchill)
La 1 martie 1953, după o petrecere prelungită în cerc restrâns, Stalin este găsit de paza personală zăcând pe podea, în sufrageria vilei sale din Kunţevo (o suburbie a Moscovei).
Trei zile mai târziu, este difuzată știrea despre îmbolnăvirea „iubitului conducător”, iar la 6 martie se anunță şi moartea sa.
Isteria generală declanșată de „pierderea grea suferită de poporul sovietic şi partea progresivă a lumii„, întreținută de propaganda sovietică după moartea lui Stalin, nu a fost însă, nici pe departe, conform realității.
Mulți s-au bucurat că au scăpat de Stalin, iar unii dintre basarabeni, potrivit documentelor din dosarele descoperite recent în arhiva SIS, nu s-au temut să-şi exprime satisfacția în legătură cu dispariția fizică a generalissimului, şi chiar au sărbătorit evenimentul. Aceștia n-au împărtășit, se pare, admirația lui Churchill față de Stalin, ba dimpotrivă.
„ÎN LOCUL LUI VOR VENI ALȚI ZECE”
La 8 martie 1953, ucraineanca Tecla Nagornaia (Moldavciuc) născută în 1898, în satul Nezavertailovca, raionul Slobozia (dincolo de Nistru), a fost arestată, pe motiv că, pe 5 martie, ziua în care a murit Stalin, și-a permis „născociri răutăcioase și calomnii antisovietice în legătură cu boala gravă a conducătorului URSS„, într-un comentariu făcut de fata cu două prietene. Femeia a fost turnată în aceeași zi de una dintre interlocutoare.
Ancheta preliminară nu a precizat care au fost de fapt acele „născociri răutăcioase şi calomnii antisovietice„, însă, din depozițiile unei martore, a reieșit că, la vestea că Stalin e grav bolnav Nagornaia ar fi zis: „Şi ce dacă va muri, în locul lui vor veni alţi zece„.
Situația Teclei Nagornaia s-a agravat atunci când s-a descoperit că ea nici nu lucra măcar în colhoz, că provine dintr-o familie de mijlocași, iar un frate de-al ei fusese judecat, în 1929, pentru că a organizat rezistență la colectivizare.
„SĂ SE DUCĂ DRACII SĂ-L VADĂ”
Gheorghe Nastasiuc, născut în 1906, în comuna Lencăuţi, plasa Otaci, județul Soroca, înrolat în Armata Română intre 1928 şi 1930, tată a trei copii, se stabilise, din 1933, în comuna Negurenii Noi, județul Bălţi, lucrându-și propriul pământ, circa 2, 5 ha.
Nu l-au luat la război, pentru că-şi pierduse trei degete la mâna stângă, în 1935. După 1944 a lucrat în colhoz. Între 1949 şi 1952 a manipulat o mașină de tăiat lemne, iar din 1953 a fost paznic la grajdul colhozului „Lenin” din localitate.
„Relațiile” ostile dintre Gheorghe Nastasiuc şi partidul comunist, în frunte cu generalissimul Stalin, s-au declanșat după ocuparea Basarabiei de către sovietici.
Ancheta a stabilit că Nastasiuc a denigrat, în mai multe rânduri, colectivizarea, a persiflat sistemul de învățământ sovietic și a pus la îndoială victoria Armatei Sovietice în cel de-al Doilea Război Mondial.
Mai mult, el şi-a bătut joc de comuniști, luându-i în zeflemea, şi a negat geniul militar a generalissimului Stalin, până la a declara că „Uniunea Sovietică trebuie distrusă.
Stalin şi guvernul sovietic trebuie demiși”, ar fi afirmat el, adăugând că „în Moldova nu va fi puterea sovietică, ci engleză şi americană”.
În dimineața zilei de 6 martie 1953 auzind despre moartea lui Stalin, Nastasiuc ar fi exclamat: „Bine ar fi dacă, în decursul a trei zile, ar muri nu doar Stalin, ci toți comuniștii, atunci nici colhozuri nu vor mai exista”.
A doua zi, deși aflase că celor ce doresc să-i aducă un ultim omagiu lui Stalin li se acordă gratuit bilete la tren, Nastasiuc a exclamat: „Să se ducă dracii să-l vadă!”.
La 10 martie 1953, Nastasiuc este arestat, fiind turnat de câțiva săteni.
După finalizarea anchetei preliminare, pe 15 aprilie 1953, Judecătoria Supremă a RSSM l-a condamnat pe Gheorghe Nastasiuc, pe 9 mai, la zece ani de corecţie prin muncă, fiind lipsit de drepturile politice pentru o perioadă de cinci ani.
Dispariția fizică a lui Stalin nu a dus imediat la destalinizare.
Astfel, la doi ani de la moartea sa, Comisia pentru reexaminarea dosarelor persoanelor judecate pe criterii politice din RSSM a considerat că Gheorghe Nastasiuc se face, în continuare, vinovat de „agitație sau propagandă contrarevoluționară” şi nu se propune eliberarea sa din gulag. A fost reabilitat abia la 19 decembrie 2005.
„DE ACUM VOM TRĂI MAI BINE”
Simion Vladov, născut în 1911, în satul Parcani, raionul Tiraspol, auzind anunțul din 6 martie 1953, despre decesul lui Stalin, de față cu mulți colhoznici, ar fi remarcat cu bucurie în glas: „În sfârșit, slavă Domnului că a murit! De acum vom trăi bine!”.
Până în 1940, Vladov lucrase în colhozul „Octombrie Roşu” din localitate, iar aceea se pare că a fost și ultima sa perioadă în care „a trăit bine”.
Chiar a doua zi după cele afirmate în public, un colhoznic l-a denunțat la NKVD.
Vladov a fost arestat la 21 martie 1953, în urma unor „probe”, care arătau „limpede” că acesta era un antisovietic convins, securiștii descoperind, în plus, şi o serie de alte „păcate” de care Vladov se făcea vinovat.
In vara lui 1941, Vladov fusese înrolat într-un batalion de construcții al Armatei Roșii, iar în luna septembrie a aceluiași an a căzut prizonier.
Turnătorii din sat au mai povestit anchetatorilor că, încă din februarie 1953, când s-a anunțat despre descoperirea unui grup de medici sovietici care „au trădat patria”, Vladov le-a luat apărarea, spunând: „Medicii şi-au dorit putere, precum Stalin. Lua-l-ar dracul, căci a distrus toată lumea. Nu a rămas mult şi partidul comunist va dispărea”.
La 27 aprilie 1953, ancheta preliminară care îl viza pe Vladov era încheiată, iar la 14 mai 1953 Judecătoria Supremă a RSSM l-a condamnat la zece ani de corecție prin muncă şi l-a decăzut din drepturile politice pentru încă cinci.
La 14 aprilie 1955 Vladov a primit o reducere a pedepsei, de la zece la cinci ani de închisoare, fiind eliberat din gulag. A fost reabilitat pe 26 septembrie 2005.
„VA FI O NOUĂ REVOLUȚIE”
Bulgarul Ivan Ivanov, născut în 1894, în satul Valea Perjii, plasa Ceadîr-Lunga, județul Bender, cu doi ani de armată (1917-1919) la activ, căsătorit, cu cinci copii, și priceput la croitorie, se mutase, în 1940, în satul Romanovca, același județ.
Pe 6 martie 1953, „copleșit” de moartea lui Stalin, s-a dus să-şi „înece amarul” la bufet, unde a închinat un pahar cu vin, de sufletul răposatului.
Cu acest prilej, mai mult pentru sine, acesta ar fi sporovăit în bulgărește: „Unul a zdohnit, iar în curând toți vor zdohni, va fi o nouă revoluție, iar noi vom trăi mai bine”.
La cererea unui conațional, Ivanov a repetat, mai tare, în rusește, ceea ce tocmai spusese, iar o femeie care se afla alături i-a tras două palme.
Ivanov i-ar fi replicat: „Ești o comunistă şi aștepți comunismul”.
Unul dintre mușterii a anunțat un NKVD-ist.
Între timp, Ivanov s-a dus şi la crâșma pieței agricole, supravegheat îndeaproape de un securist, ocazie cu care a repetat afirmațiile făcute anterior, la bufet. A fost arestat pe loc.
Deși, la interogatoriu, a susținut că nu-si amintește nimic, deoarece era beat, la iveală iese un certificat medical care îl contrazice; mai mult, au existat și martori care au afirmat că nu l-au văzut consumând băuturi alcoolice.
La 7 aprilie 1953, Judecătoria Supremă a RSSM l-a condamnat la zece ani de corecție prin muncă, cu decăderea ulterioară din drepturile politice, pentru un termen de cinci ani.
La 12 mai 1954, în baza unui protest al procurorului RSSM, aceeași instanță consideră că, în cazul lui Ivanov, poate fi aplicat decretul Prezidiului Sovietului Suprem al URSS din 27 martie 1953 „Cu privire la amnistiere”, reducându-i pedeapsa la cinci ani şi dispunând eliberarea sa din gulag. A fost reabilitat la 26 septembrie 2005.
| citește si
AMINTIRI DIN COMUNISM 
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.