Telegramă de la ambasada SUA din Kabul: „Intervenția sovietică în Afganistan: Ce este de făcut”, 27 decembrie 1979

Telegramă de la Ambasada din Afganistan către Departamentul de Stat [1]
Kabul, 27 decembrie 1979, 1101Z

Subj: Intervenția sovietică în Afganistan: Ce trebuie făcut în această privință. Ref: Kabul 8623.[2]

1. (S-Text întreg)

2. Rezumat: Sosirea batalioanelor sovietice la Baza Aeriană Bagram și acum la Kabul schimbă semnificativ tabloul politic afgan și indică necesitatea unei noi revizuiri a politicii. Intervenția nu numai că sugerează o extindere a Doctrinei Brejnev în Afganistan, dar ridică, de asemenea, întrebarea conexă, dacă regimul Amin nu și-a pierdut acum legitimitatea. Prin urmare, recomand o nouă revizuire a politicii Afganistan-URSS de către un grup de țări, cum ar fi puterile NATO, Pakistanul, India și China, pentru a încerca să determine o retragere sovietică; sau ca SUA să ridice problema intervenției sovietice în Consiliul de Securitate al ONU și să ceară insistent încetarea ajutorului PNUD și al Băncii Mondiale, pentru satelitul sovietic; și/sau să acordăm asistență masivă insurgenților afgani. În cazul în care oricare dintre aceste două opțiuni sau ambele ar fi adoptate, ar trebui să rupem relațiile cu acest regim marionetă și să retragem tot personalul american oficial din țară. Capacitatea noastră de monitorizare a SALT ar avea de asemenea de suferit. Finalul rezumatului.

3. Fie că o numiți „schimbare calitativă” sau o nouă minge în joc, avem acum o situație politică diferită în Afganistan. Prin reftel, tocmai am reexaminat întrebarea de ce sovieticii au ales să aducă trupe în acest moment. Am ajuns la concluzia că motivele au avut probabil mai multe scopuri, dar, în esență, au fost pentru a încerca să se asigure că partidul Khalqi rămâne la putere și că țara se află pe orbita sovietică.

4. Faptul că sovieticii, probabil cu consimțământul și/sau invitația lui Hafizullah Amin, au fost împinși să introducă trupe de luptă sugerează, de asemenea, că ambele părți ajunseseră la concluzia că regimul Khalqi nu putea altfel supraviețui mult timp. Eforturile de contra insurgență aveau rezultate mixte, terorismul urban era în creștere, nemulțumirea în cadrul partidului Khalqi era larg răspândită, iar sovieticii erau probabil dureros de conștienți de faptul că se așteptau să achite toate facturile costisitoare pentru echipamente și numărul tot mai mare de consilieri sovietici. Probabil că au ajuns la concluzia că o intervenție a forțelor sovietice era necesară pentru a salva regimul și pentru prestigiul sovietic.

5. Suspectez că intervenția sovietică în Afganistan este prima ocazie, de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace, în care sovieticii intră într-o țară care nu face parte din Pactul de la Varșovia pentru a menține poziția specială a sovieticilor. În Europa de Est, atunci când au avut loc revolte în Polonia și în RDG, trupele sovietice erau deja la fața locului, iar în Ungaria și Cehoslovacia, trupele sovietice au intervenit pentru a restabili poziția „tradițională” și adecvată a acestor guverne, în cadrul sferei sovietice. Astfel, introducerea trupelor sovietice în Afganistan pare să reprezinte o mișcare flagrantă de putere a Moscovei pentru a-și extinde sfera de influență în lume.

6. Ce ar trebui să facă guvernul SUA? Indiferent dacă reuniunea planificată a IG a Departamentului cu privire la Afganistan a fost deja convocată sau nu [3] , cred că ar fi oportun ca Departamentul să ia în considerare implicațiile noilor evoluții din Afganistan, cred, de asemenea, că a sosit momentul să luăm unele inițiative politice noi. Faptul că sovieticii nu au ținut cont de avertismentele noastre verbale din trecutul recent sugerează că acestea au fost ineficiente și că sovieticii le-au ignorat, ca fiind numai lătrat, dar nu și mușcat.

7. Așadar, aș dori să propun două posibile căi de acțiune, dintre care cea de-a doua ar putea să o urmeze pe prima.

8. Primul curs, ar fi să încercăm să mobilizăm țările NATO, împreună cu India, Pakistan, RPC (n.r. Republica Populara Chineza), Arabia Saudită, Japonia (și poate Iranul, prin intermediul unei terțe țări), pentru a face un demers armonizat, dacă nu comun, către Uniunea Sovietică. [4] Demersul ar consta în propunerea că stabilitatea regională necesită două lucruri: stabilirea unui nou guvern în Afganistan, cu o bază mai largă, care să includă elemente non-khalqi și opoziționiste; și retragerea forțelor sovietice. Sovieticii, prin prezența lor militară de acum în Kabul, pot influența acum, probabil, forma oricărui guvern afgan; Hafizullah Amin ar trebui probabil să plece, dar sovieticii au probabil puterea de a-l determina să facă acest lucru. Alternativa, pentru sovietici, este prelungirea războiului civil costisitor, care ar putea dura ani de zile.

9. Această idee a unui demers comun armonizat provine de la ambasadorul RFG, Karl Berninger. Deși văd obstacole formidabile în încercarea de a galvaniza orice fel de demers armonizat față de sovietici și puține șanse de reușită, consider că încercarea de a face acest lucru nu ne-ar afecta prea mult și că există unele avantaje dacă ne consultăm cu țările menționate.

10. A doua alternativă. Această variantă ar însemna să adoptăm o poziție mai dură. S-ar baza pe realitatea că Afganistanul nu mai este cu adevărat independent și a devenit o marionetă a Uniunii Sovietice. Deoarece majoritatea afganilor disprețuiesc regimul, iar guvernul are un control cel mult slab asupra centrelor urbane, legitimitatea sa poate fi pusă acum sub semnul întrebării. Faptul că trupele sovietice au fost nevoite să intervină pentru a-l împiedica să se prăbușească face ca și legitimitatea sa să fie discutabilă. O poziție dură anti-Khalqi din partea SUA ar fi bine primită de afgani. Prin urmare, mă întreb dacă, în cazul în care prima opțiune ar eșua, nu ar trebui să luăm în considerare etichetarea regimului actual ca fiind ilegitim și luarea anumitor măsuri de monitorizare. Apreciez că un astfel de curs ar necesita întreruperea relațiilor diplomatice cu guvernul Khalqi și retragerea prezenței noastre oficiale în țară. Îmi dau seama că acest lucru ar pune capăt capacității noastre de a contribui la monitorizarea respectării SALT de catre sovietici. Acțiunile ulterioare pe care le-am putea întreprinde ar putea include ridicarea, în Consiliul de Securitate al ONU, a acuzației de intervenție sovietică și solicitarea retragerii sovietice. Ar fi, de asemenea, potrivit să încercăm să punem punct ajutorului acordat de Banca Mondială și de PNUD acestei țări, care, împreună, se ridică acum la 100 de milioane de dolari pe an.

11. În cele din urmă, dar nu în ultimul rând, ar trebui să abordăm apoi întrebarea dacă nu a sosit momentul să ajutăm insurgenții pe scară largă. Îmi dau seama că aceasta din urmă nu se poate face fără acordul pakistanez și că ar avea ramificații politice dificile pentru întreaga și instabila sferă a relațiilor dintre SUA și Pakistan (și Amendamentul Glenn).[5]

12. De asemenea, nu sunt indiferent față de alte considerații concurente, care complică situația din Afganistan, cum ar fi încercările noastre de a obține cooperarea URSS pentru a ne elibera ostaticii de la Teheran și de a obține SALT 2. Departamentul este într-o poziție mai bună decât mine pentru a cântări acești alți factori. Privind totuși imaginea de ansamblu, ceea ce mă deranjează este faptul că, aproape anual, URSS reușește să își extindă puterea în întreaga lume, iar aici, pe subcontinent, o eventuală extindere a Doctrinei Brejnev ar putea fi, pe termen lung, în detrimentul stabilității regionale și al intereselor noastre.

13. În concluzie, cred că sosirea trupelor sovietice necesită noi inițiative și o nouă gândire, cu privire la poziția SUA față de acest guvern.

Amstutz

[1]Sursa: Arhivele Naționale, RG 59, Office Files of Marshall D. Shulman, Special Advisor to the Secretary on Soviet Affairs, 1977-1981, Lot 81D109, dosar fără titlu. Secret; Imediat; Nodis

[2] vezi telegrama 8623

[3]Nu a fost găsită nicio consemnare a unei reuniuni.

[4]Ideea trimiterii de telegrame către aliații SUA cu privire la politica față de Afganistan a fost reluată la reuniunea NSC din ziua următoare. A se vedea nota de subsol 4, "Procesul-verbal al reuniuni a Consiliului Național de Securitate" din 28 decembrie 1979.

[5]În conformitate cu amendamentul Glenn la Legea privind controlul exporturilor de arme (secțiunea 102), președintele poate aplica sancțiuni împotriva unui stat nenuclear care detonează un dispozitiv nuclear. Statutul statelor nenucleare este definit de Legea privind neproliferarea nucleară, pe care Carter a promulgat-o la 10 martie 1978.

citește si DE CE A INVADAT URSS AFGANISTANUL, IN 1979