Zelenski condamnă ideea lui Kissinger pentru negocieri cu Rusia, ca fiind o „liniște” în stilul anilor ’30

26 MAI 2022 | Războiul din Ucraina

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, l-a criticat pe fostul secretar de stat american, Henry Kissinger, care a afirmat luni că negocierile de pace ar trebui să aibă ca scop crearea granițelor de-a lungul „liniei de contact” în Donbas, așa cum au existat înainte de invazia Moscovei.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski (dreapta) a condamnat miercuri apelurile fostului secretar de stat american Henry Kissinger (stânga), care a cerut Ucrainei să accepte să renunțe la o parte din teritoriul său pentru a ajunge la un acord de pace cu Rusia.

„Apelurile fostului secretar de stat american Henry Kissinger de a cere Ucrainei să renunțe la o parte din teritoriul său pentru a ajunge la un acord de pace cu Rusia se aseamănă cu încercările din anii 1930, de a liniști Germania nazistă”, a declarat miercuri președintele ucrainean, Volodimir Zelenski.

Kissinger a făcut aceste remarci luni, 23 mai, printr-o transmisie video, la Forumul Economic Mondial de la Davos, Elveția. 

Kissinger (98 de ani), cel de-al 56-lea secretar de stat al SUA, până în 1977, şi ultimul membru în viață al fostului cabinet Nixon, a sugerat, la Davos, că Ucraina și Rusia ar trebui să înceapă discuții de pace în următoarele (două) luni și că Zelenski ar trebui să cedeze teritoriu președintelui rus, Vladimir Putin, pentru a pune capăt războiului început în februarie. 

În declarațiile sale, Kissinger a subliniat că „negocierile trebuie să înceapă în următoarele două luni, înainte de a crea revolte și tensiuni care nu vor putea fi depășite cu ușurință. 

În mod ideal, a spus el, „linia de demarcație ar trebui să fie o revenire la status quo ante”, sugerând că Ucraina ar trebui să fie de acord să renunțe la Crimeea, și, eventual la o mare parte din Donbas.

„Desfășurarea războiului, dincolo de acest punct, nu ar mai fi unul despre libertatea Ucrainei, ci un nou război, împotriva Rusiei”, a spus Kissinger.

Într-un mesaj video, în noaptea de miercuri spre joi, Zelenski a remarcat că, „indiferent ce face statul rus, există cineva care spune: „să luăm în considerare interesele sale””. 

„Anul acesta la Davos s-a auzit din nou. În ciuda miilor de rachete rusești care lovesc Ucraina. În ciuda faptului că zeci de mii de ucraineni au fost uciși. În ciuda a ceea ce a fost la Bucha și Mariupol etc. În ciuda orașelor distruse. Și în ciuda „lagărelor de filtrare” construite de statul rus, în care ucid, torturează, violează și umilesc pe bandă rulantă.”

„Rusia a făcut toate acestea în Europa. Dar totuși, la Davos, de exemplu, domnul Kissinger iese din trecutul profund și spune că o bucată din Ucraina ar trebui să fie dată Rusiei”.

Zelenski a comparat, de asemenea, opiniile lui Kissinger cu liniștirea Germaniei naziste, în 1938.

„Se pare că, în calendarul domnului Kissinger, nu este anul 2022, ci 1938 și el a crezut că vorbește cu un public, nu în Davos, ci în ceea ce era atunci Munchen”, a spus Zelenski, referindu-se la Acordul de la München, semnat, în 1938, de Marea Britanie, Franța, Italia și Germania, care a deschis calea Germaniei naziste să anexeze teritoriu cehoslovac, din vestul Cehoslovaciei. 

„Orice ar face statul rus, veți găsi întotdeauna pe cineva care să spună: „Să ținem cont de interesele sale””, a spus Zelenski.
„Ai impresia că domnul Kissinger… crede că vorbește cu o audiență, nu la Davos, ci la Munchen, pe atunci”.

Zelenski a mai subliniat că, în 1938, Kissinger (care avea pe atunci 15 ani) nu ar fi sugerat niciodată ca lumea să se „adapteze” la regimul nazist din anii 1930-40.

„Apropo, în anul real 1938, când familia domnului Kissinger a fugit din Germania nazistă, acesta avea 15 ani și a înțeles totul perfect. Și nimeni nu a auzit atunci de la el că era necesar să se adapteze la naziști, în loc să fugă de ei sau să lupte împotriva lor”.

Totodată, Zelenski i-a numit pe cei care sfătuiesc ca Ucraina să dea ceva Rusiei, „marii geo-politicieni”, care nu vor să vadă oameni obișnuiți,

„Cei care sfătuiesc Ucraina să cedeze ceva Rusiei, aceste „mari figuri geopolitice”, nu văd niciodată oamenii obișnuiți, ucrainenii obișnuiți, milioane de oameni care trăiesc pe teritoriul pe care (unii) propun să îl schimbe pentru o pace iluzorie. Trebuie să vedeți întotdeauna oamenii”, a spus el.

„Există oameni – și mulți dintre ei printre cei puternici din această lume – care cred că nu toate națiunile contează, care cred că o națiune poate fi pur și simplu uitată, pentru a încerca să mențină pacea”, a declarat Zelenski.

„Chiar și pacea temporară, chiar și cea iluzorie. Chiar și pacea cu prețul a zeci de mii de morți, a sute de mii de deportați sau a milioane de oameni privați de patria lor. Ei sunt de acord cu asta. Pace cu prețul vieții altora. Dar acest lucru nu ar trebui să fie normal”.

Zelenski a afirmat, în repetate rânduri, că nu va renunța la teritoriu pentru a pune capăt războiului cu Rusia, aflat acum în a treia lună.

Ucraina a stabilit condiții cheie, inclusiv faptul că va considera conflictul încheiat doar atunci când țara va recăpăta controlul asupra întregului teritoriu ocupat în prezent de trupele rusești.

„Vrem totul înapoi”, a declarat Zelenski într-un interviu acordat unui canal de știri ucrainean la 21 mai. „Rusia nu vrea să cedeze nimic”.


update, 4 octombrie 2022

Cu toate acestea, vineri, 27 mai, Zelenski a afirmat că, deși „Ucraina nu este nerăbdătoare să discute cu preşedintele rus Vladimir Putin”, „trebuie să înfrunte realitatea, și anume că acest lucru va fi necesar pentru a se pune capăt războiului”.

Ulterior, pe 4 octombrie, Zelenski a decretat că orice negociere cu regimul lui Putin este interzisă.

Decretul oficializează comentariile sale, după ce președintele rus a proclamat patru regiuni ucrainene parțial ocupate de Moscova ca fiind parte a Rusiei, în urma unor așa-zise referendumuri organizate in Donbas, Zaporojie, Lugansk și Herson, pe care Kievul și Occidentul le-au denunțat ca fiind o farsă, lipsită de legitimitate.

Nu se știe exact când și cum va arăta sfârșitul conflictului, dar Ucraina a pus mai multe condiții – inclusiv aceea că va considera războiul încheiat doar atunci când va recăpăta controlul asupra tuturor teritoriilor ocupate, în prezent, de trupele rusești.

^


Lasă un comentariu