La 31 martie 1864, domnitorul Alexandru Ioan Cuza promulga Legea comunală prin care Bucureștiul a fost declarat „Comuna urbană a județului Ilfov”, condusă de un primar şi de consiliul comunal.
“La 17 august 1864, generalul Barbu Vlădoianu este primul primar ales al Capitalei. Primăria înlocuia vechiul «magistrat» al orașului, conform legii comunale, intrate în vigoare pe 1 iulie. Aceeași lege înlocuia Sfatul orăşenesc cu un Consiliu comunal ales”, nota Gheorghe Parusi în lucrarea “Cronologia Bucureștilor”.
Generalul Vlădoianu, ales prin vot, in două mandate distincte, august 1864-octombrie 1865 și decembrie 1872-mai 1873, a fost unul dintre primarii care a lăsat moștenire generaților viitoare prima infrastructura a Capitalei, modernizând orașul si ridicându-l la rang de citadela europeana
PRIMUL MANDAT VLADOIANU
In calitate de primar, generalul Barbu Vlădoianu, pilon de bază în armata domnitorului Alexandru Ioan Cuza, a început canalizarea Dâmboviței și a mutat nunțile la Oficiul Stării Civile. În timpul mandatului său s-a construit prima cale ferată din România, a fost introdus transportul public și s-au pavat străzile orașului.
Printre primele sale masuri, s-au numărat desființarea morilor de pe Dâmbovița, care provocau mari inundații, si închiderea soselei Elefterie.
Vlădoianu a ordonat formarea primelor echipe de pietrari ai Primăriei Capitalei (1864), in vederea pavării străzilor, realizând un amplu program de pietruire a străzilor din Bucureștii. Totodată, a dispus construirea halelor central Ghica și 24 ianuarie, cat si ridicarea a patru poduri de fier peste Dâmbovița.
“Pe podul Mogoşoaiei se execută primul pavaj sistematic cu piatră cubică şi prima lucrare de canalizare sistematică. Lucrarea se va încheia abia în 1872 când se realizează şi trotuare”, menționează Gheorghe Parusi (“Cronologia Bucureștilor”). Conform lui Gh. Parusi, pentru lucrările pavajelor s-a utilizat granit de Scoția şi piatră din carierele din Carpaţi.
Vlădoianu, potrivit aceleași surse, interzice construirea de case pe marginea Dâmboviţei, până la întocmirea planurilor de regularizare. În 1864, in București se ridicaseră cca 16.000 de case; în următorii 14 ani apar încă 4.452, respectiv în jur de 300 de locuințe pe an.
La 15 septembrie se adoptă legea privind sistemul apusean de măsuri şi greutăţi, iar industriașul francez Louis Lemaître deschide o turnătorie pe malul Dâmboviţei, înființând si o spălătorie mecanică.
„În 1864, anul în care Barbu Vlădoianu se afla la primul mandat de primar începe dezvoltarea industrială a Capitalei, care se va încheia în 1877. Se înființează Manufactura de tutun (1864), Fabrica de foiţe de ţigări sau cărticele cum li se spunea atunci (1864), Atelierele Centrale ale Căilor Ferate (1872), Fabrica de Timbre în același an, Pirotehnia Armatei (1873), Fabrica de bazalt artificial Cotroceni (1865)” (“Istoria orașului București”, volum coordonat de Florian Georgescu, directorul Muzeului de Istorie al orașului București).
“Încă din 1865 este semnalată existenţa unor cultivatori cunoscuți de legume, fructe sau flori(…)Pe lângă viile din oraş, unii proprietari obişnuiau să cultive tutun, alţii se îndeletniceau cu creşterea animalelor, alimentând piaţa oraşului. Creşterea viermilor de mătase preocupa un mare număr de locuitori”,
La 4 iulie 1864 se înființează Universitatea din București, unde marele merit ii va reveni ministrul Învăţământului, Dimitrie Bolintineanu. În primul an de funcționare instituția va avea, conform lui Gheorghe Parusi, 133 de studenți: 90 la Drept, 21 la Litere şi 12 la Ştiinţe. Tot in 1864 se constituie si primele instituții de învățământ superior artistic: Conservatorul și Şcoala de Belle Arte, pentru cea din urmă demersurile fiind initiate de Gheorghe Tattarescu, în urma unui decret dat de Cuza, la 23 octombrie.
Un an mai târziu, in 1865, Primăria Bucureștilor creează Oficiul Stării Civile, până la această dată, actele de cununie, botez și deces fiind consemnate doar in registrele bisericilor.
La 3 august 1865 a avut loc o mișcare de protest a precupeților de legume și fructe din București. “Aceştia fuseseră obligați să-şi desfacă produsele doar în gherete special amenajate. Revoltații, instigați de opoziția care urmărea înlăturarea lui Cuza, dau foc gheretelor, atacă şi devastează localul primăriei din apropierea Hanului lui Manuc. Arhiva Primăriei este aruncată în Dâmboviţa”, spune istoricul Parusi. Revolta a fost înăbușită de armată, finalizând-se cu un bilanț de 20 de morți, mai mulți fiind râniți și arestați.
La insistenţele lui Vlădoianu, care semnează un contract de cesiune, în 1869 se inaugurează prima linie de cale ferată Bucureşti – Giurgiu, iar în 1870 este pusă în funcţiune linia ferată Bucureşti – Ploieşti – Galaţi – Roman. Prima gară construită a fost București – Filaret (1869), iar apoi s-a construit gara Târgovişte (1870), ulterior denumită Gara de Nord.
AL DOILEA MANDAT VLADOIANU
Cel de-al doilea mandat al lui Barbu Vlădoianu va dura doar o jumătate de an, dar istoricii mentioneaza faptul că în 1872 “la Bucureștii existau 300 de terenuri virane, maidane, loc de depozitare a murdăriilor, mai ales în cartierele mărginaşe”.
Pe 6 aprilie 1873, Consiliul Comunal, care iniţial respinsese proiectul, a aprobat executarea a 100 de metri liniari de asfalt comprimat din rocă natural din Elveţia, realizandu-se numai o mică porțiune pe Podul Mogoşoaia și în faţa Palatului domnesc.
In mai 1873, Consiliul de igienă al Capitalei semnala nereguli în băile publice improvizate pe malul Dâmboviței, acuzând ca “în același acoperiș și compartiment intră oameni de ambele sexe și dintr-o asemenea amestecare se întâmplă chiar pericole și morți cu aceia ce abuzează de întrebuințarea băilor. Se solicită primăriei separarea construcțiilor pe sexe, însă muli ocoleau băile preferând scăldatul pe gratis în apropiere de Podul Rahovei” (Gheorghe Parusi “Cronologia Bucureştilor”).
citește si
MOARTEA LUI ALEXANDRU IOAN CUZA
ION GHICA – OMUL CARE A CONSPIRAT PENTRU ÎNLĂTURAREA LUI CUZA SI A LUI CAROL I
AMINTIRI DIN COMUNISM 
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.