Georgy Kornienko a fost adjunctul principal al ministrului sovietic de externe Andrei Gromyko și se aștepta să îi succeadă acestuia, dar a fost dezamăgit de numirea lui Eduard Shevardnadze, de către Gorbaciov, în 1985. Memoriile lui Kornienko, publicate în 1992, oferă o perspectivă extraordinară, din interior, asupra gândirii lui Gromyko și a procesului decizional sovietic privind Afganistanul în 1979 și indică direct luna octombrie 1979 ca fiind punctul de cotitură în concepția lui Gromyko cu privire la Amin. [1]
„Când și de ce a fost luată decizia de a trimite trupe în Afganistan”
Georgy M Kornienko
The Cold War: Testimony of a Participant, Moscova, Mezhdunarodnye otnosheniya 1994 [pp 193-195]
” [În perioada martie – octombrie 1979], A. A Gromyko și cu mine am făcut deseori schimb de opinii cu privire la solicitările guvernului afgan de a trimite trupe sovietice și de fiecare dată am ajuns la o înțelegere comună că un astfel de pas ar fi inadmisibil Nu am observat nicio îndoială în această privință din partea lui Yu V. Andropov sau D. F. Ustinov nici până în octombrie Cu toate acestea, la un moment dat, în octombrie, după îndepărtarea fizică a lui Taraki de către Amin, Gromyko s-a „blocat” – în conversațiile sale cu mine, nu a mai abordat problema oportunității sau inoportunității trimiterii de trupe sovietice în Afganistan. Din conversațiile mele cu el, imediat după introducerea trupelor, am ajuns la concluzia că nu Gromyko a spus „A” în favoarea unei astfel de decizii, ci că a fost „presat” de Andropov, împreună cu Ustinov. Care dintre cei doi a fost primul care și-a schimbat punctul de vedere inițial și s-a pronunțat în favoarea trimiterii trupelor, se poate doar ghici.
Dovezi suplimentare, care mi-au devenit disponibile recent, mă determină să sugerez că, până la urmă, Ustinov a fost cel care a spus „A” în această tristă afacere. Impulsul de a-și schimba punctul de vedere anterior, conform căruia nu era oportună trimiterea de trupe sovietice în Afganistan, a venit în urma staționării navelor militare americane în Golful Persic, în toamna anului 1979, și a informațiilor primite despre pregătirile pentru o posibilă invazie americană în Iran, care amenințau să schimbe în mod cardinal situația militar-strategică din regiune, în detrimentul intereselor Uniunii Sovietice. Dacă Statele Unite își pot permite astfel de lucruri, la zeci de mii de kilometri de teritoriul lor, în imediata apropiere de granițele URSS, de ce atunci ar trebui atunci să ne fie teamă să ne apărăm pozițiile din Afganistanul vecin? – acesta a fost, aproximativ, raționamentul lui Ustinov. În ceea ce-l privește pe Andropov, care, la acea vreme, era Președintele KGB-ului URSS, el era, în această situație, ostaticul propriului său aparat care, pe de o parte, a exagerat pericolul, pentru URSS, de a-l menține pe Amin la putere, deoarece era prezentat ca un agent american, și, pe de altă parte, a exagerat puterea URSS de a schimba situația în direcția dorită de URSS. Eram conștient de existența unor astfel de stări de spirit și percepții în aparatul KGB.
În rândul conducerii Statului Major General, oameni precum Șeful Statului Major General, N.V. Ogarkov, Prim-adjunctul său, S.F. Akhrorneev, și Șeful Departamentului Operațional Principal, V.I. Varennikov, ideea trimiterii de trupe în Afganistan nu a inspirat niciun entuziasm, conform informațiilor mele. Din motive ușor de înțeles, ei și-au justificat obiecțiile împotriva acesteia din considerente mai degrabă profesionale decât politice, susținându-le prin referiri la experiența americană din Vietnam: imposibilitatea de a face față Afganistanului cu forțele care puteau fi folosite [pentru aceasta] fără a slăbi substanțial grupurile de forțe sovietice din Europa și de-a lungul graniței cu China, ceea ce nu era acceptabil în acei ani. Cu toate acestea, în cele din urmă, Ustinov nu a ținut cont de opinia lor. Din câte știu, experții Departamentului Internațional al CC al PCUS au considerat, de asemenea, că decizia de a trimite trupe în Afganistan a fost o greșeală și au încercat să facă cunoscute considerațiile lor pe această temă conducerii supreme, dar fără niciun succes.
Din câte am reușit să reconstitui evoluția evenimentelor ulterioare, deliberările dificile ale celor „trei” cu privire la problema trimiterii sau nu a trupelor au continuat pe tot parcursul lunilor octombrie, noiembrie și în prima parte a lunii decembrie. La 10 decembrie 1979, Ustinov a dat un ordin verbal Statului Major General de a începe pregătirile pentru desfășurarea unei divizii de parașutiști și a cinci divizii de aviație militară de transport, de a spori gradul de pregătire a două divizii de pușcași motorizați în Districtul Militar Turkestan și de a mări personalul unui regiment de pontonieri la efectiv complet, fără a-i stabili sarcini concrete.
Cu toate acestea, decizia politică finală de a trimite trupe sovietice în Afganistan a fost luată în a doua parte a zilei de 12 decembrie 1979, de către un grup restrâns de lideri sovietici: Brejnev, Suslov, Andropov, Ustinov și Gromyko; unele publicații îl menționează și pe Kosygin, dar, conform informațiilor mele, acesta nu a fost prezent acolo, deoarece era bolnav în acea zi. Astfel, decizia fatală nu a fost luată nici măcar de întregul Birou Politic al CC al PCUS, deși a fost pregătită o Rezoluție redactată de mână a Biroului Politic, care a fost semnată de aproape toți membrii.
După aceea, în districtele militare de la granița cu Afganistan au început pregătirile accelerate ale unităților și formațiunilor [militare] care au primit sarcina de a intra în țara vecină. La 24 decembrie, Ustinov a convocat cea mai înaltă conducere a Ministerului Apărării și a anunțat decizia de a trimite trupe sovietice în Afganistan, fără a explica scopul acestei misiuni. În aceeași zi a fost elaborat primul document tipărit, semnat de ministrul Apărării, directiva în care se spunea că a fost luată decizia de a trimite pe teritoriul Republicii Democratice Afganistan mai multe contingente de trupe sovietice dislocate în regiunile sudice ale țării, în scopul de a acorda asistență internaționalistă poporului afgan prieten și, de asemenea, de a crea condiții favorabile pentru a preveni eventuale acțiuni anti-afgane din partea statelor limitrofe.”
“When and why the decision to send troops was made”
When and Why the Decision to Send Troops to Afghanistan Was Made
Georgy M Kornienko
The Cold War: Testimony of a Participant, Moscow, Mezhdunarodnye otnosheniya, 1994 [pp 193-195]
„In the period from March to October 1979, A A Gromyko and I often exchanged opinions regarding the requests from the Afghan government to send in Soviet troops and every time we came to a shared understanding that such a step would be impermissible I have not noticed any doubts on that issue on the part of Yu V Andropov or D F Ustinov either until October However some time in October after the physical removal of Taraki by Amin Gromyko became „locked in” – in his conversations with me he no longer touched upon the issue of the expediency or inexpediency of sending Soviet troops into Afghanistan From my conversations with him already after the introduction of troops, I concluded that it was not Gromyko who said „A” in favor of such decision, but that he was „pressured” into it by Andropov and Ustinov together. Which one of those two was the first to change their initial point of view and spoke in favor of sending the troops one may only guess.
Additional evidence that became available to me recently leads me to suggest that it was Ustinov after all who said „A” in this sad affair. The push to change his former point of view of inexpediency of sending Soviet troops in Afghanistan came front the stationing of American military ships in the Persian Gulf, in the fall of 1979, and the incoming information about preparations for a possible American invasion of Iran, which threatened to cardinally change the military-strategic situation in the region, to the detriment of the interests of the Soviet Union. If the United States can allow itself such things, tens of thousands of kilometers away from their territory in the immediate proximity from the USSR borders, why then should we be afraid to defend our positions in the neighboring Afghanistan? – this was approximately Ustinov’s reasoning. As far as Andropov is concerned, who, at that time, was Chairman of the USSR KGB, in this situation he was a hostage of his own apparatus which on the one hand exaggerated the danger for the USSR of Amin’s continuation in power because he was being portrayed as an American agent and, on the other hand, exaggerated the power of the USSR to change the situation in the desirable for the USSR direction. I was aware of the existence of such mood and perceptions in the KGB apparatus.
Among the leadership of the General Staff, people like Chief of General Staff, N. V. Ogarkov, his First Deputy, S F Akhrorneev, and Head of Main Operations Department, V. I. Varennikov, the idea of sending troops to Afghanistan did not inspire any enthusiasm, according to my information. For understandable reasons they justified their objections against it by professional rather than political considerations, supporting them by referring to the American experience in Vietnam: the impossibility to cope with Afghanistan with the forces that could be used [for it] without substantially weakening the Soviet groups of forces in Europe, and along the border with China, which was not acceptable in those years. However, in the end, Ustinov disregarded their opinion. As far as I know, experts of the International Department of the CC CPSU regarded the decision to send troops to Afghanistan as a mistake, as well, and tried to let their considerations on that issue be known to the highest leadership, but without any success.
As far as I was able to reconstruct the development of the events later the difficult deliberations of the „three” over the problem of whether to send the troops or not continued all through October, November, and the first part of December. On December 10, 1979, Ustinov gave an oral order to the General Staff to start preparations for deployment of one division of paratroopers and of five divisions of military-transport aviation, to step up the readiness of two motorized rifle divisions in the Turkestan Military District, and to increase the staff of a pontoon regiment to full staff without setting it any concrete tasks.
However the final political decision to send Soviet troops into Afghanistan was made in the second part of the day on December 12 1979, by a narrow group of Soviet leaders Brezhnev, Suslov, Andropov, Ustinov and Gromyko, some publications also mention Kosygin, but according to my information he was not present there, because he was ill on that day. Thus, the fateful decision was made by not even full CC CPSU Politburo, although a handwritten Resolution of the Politburo was prepared, after the fact which was signed by almost all the members.
After that, accelerated preparations of [military] units and formations that were assigned the task of entering the neighboring country began in the military districts on the border with Afghanistan. On December 24, Ustinov convened the highest leadership of the Defense Ministry and made an announcement of the decision to send Soviet troops into Afghanistan, without explaining the purpose of that mission. On the same day the first printed document signed by the Defense Minister was prepared the directive which said that the decision was made to send several contingents of Soviet troops deployed in the southern regions of the country into the territory of the Democratic Republic of Afghanistan for the purposes of rendering internationalist assistance to the friendly Afghan people and also to create favorable conditions to prevent possible anti- Afghan actions on the part of the bordering states.”
[Translated from Russian by Svetlana Savranskaya]
[1] Sursa: The National Security Archive | This document is from the holdings of The National Security Archive Suite 701 Gelman Library The George Washington University 2130 H Street NW Washington D C 20037 Phone 202 994-7000 Fax 202 994-7005 nsarchiv@gwu edu
citește și
DE CE A INVADAT URSS AFGANISTANUL, IN 1979
AFGANISTAN – ISTORIA LOVITURILOR DE STAT
AMINTIRI DIN COMUNISM 
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.