Scrisoarea lui Adolf Hitler către regele Carol al II-lea

(17 iulie 1940)

Maiestatea Voastră,

Evenimentele, ca şi unele consultări determinate de ele, nu mi-au îngăduit până azi să exprim opiniile mele despre propunerile pe care Maiestatea Voastră mi le-a comunicat. Trebuie să vă rog să admiteți că situația extraordinară și pericolele pe care le prezintă constituie explicația absolutei francheţi a gândurilor pe care doresc să le exprim. L-am informat pe duce despre această scrisoare. […]

După războiul mondial, România, favorizată de o șansă excepțională, a dobândit de la trei state teritorii pe care, după părerea mea, nu le mai poate păstra mult timp din punctul de vedere al politicii de forţă.

Alta ar fi fost situaţia dacă România ar fi reușit să realizeze asimilarea internă a acestor teritorii din punct de vedere etnic și politic sau dacă slăbiciunea militară a ţărilor vecine ar fi rămas permanentă. Prima alternativă nu s-a putut materializa, iar pe cea de-a doua nu ar putea conta nimeni dintre cei care au cunoştinţă de legile ce guvernează evoluția națiunilor.

Dacă România este astăzi silită pe calea concesiei să înapoieze teritoriile pe care le-a dobândit, aceasta nu reprezintă altceva decât ceea ce previziunea omenească trebuia să se aștepte a se întâmpla într-o zi.

Îmi pare deja un mare câştig faptul că Ungaria – după cum consider că am motive să cred – nu insistă asupra unei definiri strict juridice a revendicărilor ei, ci este gata să le negocieze pe baza unui compromis echitabil. […]

Eu am făcut însă şi guvernului ungar următoarea declarație clară:

În eventualitatea că nu ar exista nici o posibilitate de înțelegere pașnică între România, Ungaria şi Bulgaria, Germania – la rândul ei – ar putea anunța în mod clar că de acum înainte ea se va dezinteresa total faţă de viitoarea evoluție în sud-estul Europei. Reichul german este destul de puternic pentru a se proteja el însuși, cu promptitudine şi prin propria forţă, împotriva amenințării oricărei agresiuni. Totuși, eu nu voi permite niciodată ca Wehrmachtul german să fie angrenat într-un conflict pentru chestiuni care sunt absolut disproporționate cu jertfele cerute de un război. Dacă România, Ungaria şi Bulgaria consideră că nu pot ajunge la o înțelegere, convingerea mea este că această atitudine nu va aduce beneficii nici uneia dintre aceste ţări, ci, din contra, le va aduce pedeapsa tuturor. În acest caz, nu mă simt chemat să întreprind ceva spre a ţine sub control evoluţia viitoare. […]

Dacă Maiestatea Voastră ar fi acum în măsură să revadă punctul de vedere al României în acest sens şi ar fi dispusă să mă informeze despre aceasta, aş face imediat cunoscut lui Mussolini acest fapt, ca și guvernelor ungar și bulgar.

Dacă, pe de altă parte, Maiestatea Voastră ar considera că nu poate fi de acord cu modul meu de a raționa, eu nu îl voi mai continua în viitor, ci, pur şi simplu, voi informa guvernele ungar şi bulgar că guvernul german, la rândul lui, nu vede calea pe care ar putea porni la soluționarea acestor probleme.

Dacă totuși ar fi posibil să se ajungă la o reglementare satisfăcătoare între cele trei ţări printr-o asemenea atitudine, aceasta ar însemna, pentru fericirea şi viitorul tuturor celor trei interesați, mai mult decât orice presupus succes tactic de moment, care, mai devreme sau mai târziu, ar duce inevitabil la noi crize.

Adolf Hitler

23 August 1944. Documente, vol. I, 1939-1943, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1984, pp. 88-91

Citește și

Pactul Ribbentrop-Molotov (The Communazi Pact) – pactul secret încheiat intre Hitler și Stalin la 23 august 1939.