OSTAȘI, VĂ ORDON: TRECEȚI PRUTUL

22 iunie 1941 | Al Doilea Război Mondial: În noaptea de 21 – 22 iunie, ora 24.00, Armata Română a declanșat operațiunile militare pentru eliberarea Basarabiei și Bucovinei de Nord de sub ocupația sovietică.

România intrase, „de facto”, în cel de-al Doilea Război Mondial odată cu ultimatumurile Uniunii Sovietice din 26 și 28 iunie 1940, care au dus la pierderea Basarabiei, nordului Bucovinei şi Ţinutului Herţa.

Cedarea fără luptă, în pofida asigurărilor repetate ale înaltelor oficialități de la București că granițele vor fi apărate cu orice sacrificii, a pus armata Română într-o situație umilitoare, cu consecințe mai dramatice decât orice înfrângere militară. Angajarea României în război, la 22 iunie 1941, a vizat refacerea integrității teritoriale pe frontiera de est, iar motivele participării românești la război nu au coincis cu cele germane.

Ordinul de luptă al lui Antonescu

„Ostasi! V-am făgăduit din prima zi a noii Domnii şi a luptei mele naţionale să vă duc la biruinţă; să şterg pata de dezonoare din cartea Neamului şi umbra de umilire de pe fruntea şi epoleţii voştri.
Azi, a sosit ceasul celei mai sfinte lupte, lupta drepturilor strămoşeşti şi a Bisericii, lupta pentru vetrele şi altarele româneşti de totdeauna. Ostaşi, Vă ordon: Treceţi Prutul!
Sdrobiţi vrăjmaşii din răsărit şi miazănoapte. Desrobiţi din jugul roşu al bolşevismului pe fraţii noştri cotropiţi. Reîmpliniţi în trupul ţării glia străbună a Basarabilor şi codrii voevodali ai Bucovinei, ogoarele şi plaiurile voastre.
Ostaşi,
Plecaţi azi pe drumul biruinţelor lui Ştefan cel Mare ca să cuprindeţi cu jertfa voastră ceea ce au supus strămoşii noştri cu lupta lor. Înainte. Fiţi mândri că veacurile ne-au lăsat aci straja dreptăţii şi zid de cetate creştină. Fiţi vrednici de trecutul românesc.
Ostaşi,
Înainte. Să luptaţi pentru gloria Neamului. Să muriţi pentru vatra părinţilor şi a copiilor voştri. Să cinstiţi prin vitejia voastră amintirea lui Mihai Vodă şi a lui Ştefan cel Mare, a martirilor şi eroilor căzuţi în pământul veşniciei noastre cu gândul ţintă la Dumnezeu.
Să luptaţi pentru desrobirea fraţilor noştri, a Basarabiei şi Bucovinei, pentru cinstirea bisericilor, a vieţii şi a căminurilor batjocorite de păgâni cotropitori.
Să luptaţi pentru a ne răzbuna umilirea şi nedreptatea. V-o cere Neamul, Regele şi Generalul Vostru.
Ostaşi,
Izbânda va fi a noastră. La luptă.
Cu Dumnezeu înainte!”
*Comandant de căpetenie al Armatei: Generalul Antonescu 22 iunie 1941

Ordinul mareșalului Ion Antonescu-22 iunie 1941

Trecerea Prutului a fost salutată cu entuziasm de toţi românii, pentru că eliberarea Basarabiei şi Bucovinei de Nord era una dintre cele mai puternice dorinţe ale românilor.

În a doua fază, Armata Română a trecut Nistrul şi s-a implicat în acțiuni militare precum ocuparea Odesei şi peninsula Crimeei. În est, armata română ajunsese să lupte în Munţii Caucaz, în Kuban sau în stepele care despart Europa de Asia.

La 27 iulie 1941, cancelarul german Adolf Hitler i-a cerut lui Ion Antonescu – conducătorului statului român -, continuarea acţiunii militare şi dincolo de Nistru, justificând prin buna desfăşurare a operaţiilor militare la flancul de sud al frontului. În răspunsul pe care i l-a dat Führer-ului la 31 iulie, Antonescu a fost ferm, declarând că „va merge până la capăt”, că „nu pune nici un fel de condiţii şi nu discută cu nimic această cooperare pe un nou teritoriu” şi că are „deplină încredere în justiţia pe care Führer-ul cancelar Adolf Hitler o va face poporului român”, aluzie directă la sprijinul pe care spera să-l obţină la sfârşitul războiului pentru recuperarea teritoriului de nord-vest al Transilvaniei, atribuit Ungariei prin arbitrajul germano-italian de la Viena din vara anului 1940.

Pe 5 septembrie 1941, în ședința Consiliului de Miniștri, Ion Antonescu înfățișa motivele pentru care a decis sa continue alături de Hitler: „În circumstanțele internaționale de azi, pe cine ne putem sprijini în situația noastră? Pe germani. Nu ne sprijinim pe Germania, suntem sfârtecați. Şi în lupta pe care o purtăm, puteam eu, când se băteau germanii cu ruşii, după ce am luat Basarabia, puteam să mă opresc? Sau să fi făcut cum spun unii: Să fi așteptat că ne-ar fi dat-o la pace englezii. Puteam să stau cu brațele încrucișate când germanii se băteau cu rușii şi să aștept să ni se dea Basarabia de către englezi? Şi dacă am pornit la luptă fără Germania nu am fi luat Basarabia. Bravura soldatului român? Priceperea generalului Antonescu? Sunt mofturi. Putea să fie generalul Antonescu de un miliard de ori mai priceput şi soldatul român de un miliard de ori mai brav, Basarabia şi Bucovina nu le-am fi luat de la ruşi. Şi după ce le-am luat cu ajutorul armatei germane puteam să mă opresc la Nistru? Puteam eu să spun:Eu mi-am luat partea mea, mă opresc aici. Ca doi țărani, care pun ce au împreună ca să-şi are locul şi după ce unul şi-a arat să-i spună celuilalt: Eu nu te mai ajut pentru că eu mi-am făcut treaba mea. Dar aceasta nu o fac nici doi ţărani. Şi cum mi se poate pretinde să fac eu aceasta pe plan militar? Ar însemna să dezonorez şi armata şi poporul român pe veci. Ar fi fost o dezonoare pentru noi să mă fi dus până la Nistru şi să le fi spus nemţilor apoi: La revedere!”.

Peste trei ani, la 23 august 1944, românii, care fuseseră angajați in „războiul sfânt” contra „satanei bolșevice” sunt înștiințați că armata pornise acum un alt război – contra „hidrei hitleriste”.

citește si NU ESTE NIMIC DE SERBAT PE „23 AUGUST”

Antonescu şi-a susținut punctul de vedere inclusiv în timpul procesului intentat de comuniști, declarând la in mai, 1946: „Când o ţară se angajează într-un război, armata acestei ţări trebuie să meargă până în fundul pământului pentru ca să distrugă forțele inamice, să câștige războiul… Şi răspunsul cel mai bun care vi-l dau este că, atunci când s-a intrat în a doua fază a războiului, pentru cucerirea Transilvaniei de nord, armatele române nu s-au oprit la frontieră, au mers până în inima Europei”.

Acest argument este astăzi uitat. De ce se critică vehement trecerea Nistrului, iar trecerea Tisei niciodată? Cu atât mai mult cu cât România a fost declarată stat învins în urma Tratatului de Pace de la Paris din 1947.

citește si

TRANSFERUL DE PUTERE: LEGEA nr. 511 din 5 septembrie 1940, pentru investirea Președintelui de Consiliu cu depline puteri