Liga Antirevizionistă Română (LAR)

Liga Antirevizionistă Română (L.A.R.) a fost o asociație constituită în perioada interbelică, ca reacție la curentul revizionist (promovat de statele nemulțumite de configurația teritorială a Europei postbelice), care amenința România și tinerele state naționale înființate pe ruinele Imperiului austro-ungar, opunându-se revizuirii tratatelor de pace de după Primul Război Mondial).

Înființată la 15 decembrie 1933, la București, la numai o săptămână după dizolvarea Gărzii de Fier, asociația era formată dintr-un nucleu alcătuit din elita societății românești, coagulat în jurul lui Stelian Popescu, directorul cotidianului „Universul”.

Deviza ligii era: „Pacea, pe temelia tratatelor, pe respectul obligațiilor internaționale şi pe întărirea forțelor morale şi materiale dintre națiuni”.

Revizionismul interbelic

După 1919, România s-a confruntat cu un revizionism tot mai intens din partea Ungariei, a Bulgariei și a Uniunii Sovietice. Pe acest fond s-a constituit, în 1921, Mica Înţelegere dintre România, Cehoslovacia şi Iugoslavia.

Lipsei de reacție a statului român şi dezinteresul politic pentru afirmarea cauzei românești, i-a urmat luarea de poziție din partea societății conștiente de contextul politic si pericolele ignorării sentimentului national.

Liga şi-a asumat rolul de a combate revizionismul şi de a promova cauza românească, atât pe plan intern, cât şi pe plan extern.

Ea s-a constituit ca principala organizație antirevizionistă, cu un număr mare de membri şi filiale în toată ţara, dezvoltând și o puternică activitate anticomunistă.

Carte de membru Liga Antirevizionista Romana

Obiective

Conform statutelor, Liga avea următoarele scopuri:

să dezvolte solidaritatea şi rezistenţa românească faţă de atacurile la adresa integrităţii teritoriale româneşti şi a demnităţii poporului român;
să organizeze în ţară şi străinătate o propagandă intensă pentru menţinerea şi asigurarea păcii, în baza tratatelor internaţionale;
să întărească legăturile cu statele şi popoarele amice şi aliate, care urmăreau, ca şi România, să le fie respectate drepturile istorice şi integritatea teritorială;
să lupte pentru întărirea conştiinţei naţionale;
să combată propaganda revizionistă şi acţiunile tendenţioase din ţară şi străinătate;
să informeze permanent opinia publică din ţară şi străinătate cu privire la acţiunile subversive şi mijloacele folosite împotriva statului român şi a unităţii naţionale şi politice.

Organizare

Liga Antirevizionistă Română era concepută ca o organizaţie independentă politic, cu un preşedinte în persoana lui Stelian Popescu şi un comitet central din care făceau parte: Miron Cristea (Patriarhul României), Nicolae Bălan (Mitropolitul Bisericii Unite), Nectarie (Mitropolitul Bucovinei), Pimen (Mitropolitul Moldovei), Gurie (Mitropolitul Basarabiei), profesorii Ioan Lupaş, Gheorghe Ţiţeica, Dragomir Hurmuzescu, Silviu Dragomir, doamna Alexandrina Cantacuzino, dr. Iuliu Moldovan (preşedintele ASTREI), general Ion Manolescu s.a.. Organul de presă era ziarul Universul, iar sediul central se afla în Palatul Universul din București.

Membrii Ligii Antirevizioniste erau împărțiți în trei categorii – activi, de onoare şi aderenţi. Articolul 9 din statutul asociației stipula faptul că membrii activi trebuiau să îndeplinească patru condiții – să fie cetățeni români, să nu aibă condamnări penale, să semneze legământul şi să „nu aibă îndeletniciri incompatibile cu demnitatea personală şi interesele naționale.” Erau îndemnați şi minoritarii să se înscrie.

Semnatarul legământului era „însuflețit de dorința de a lucra temeinic şi hotărât pentru respectarea drepturilor ei străvechi şi sfinte şi pentru numele de român” cerând „în faţa Atotputernicului Dumnezeu şi a conștiinței mele de român” primirea „în rândurile Ligii Antirevizioniste Române şi mă leg de a fi membru devotat şi de a sluji (…) din toate puterile mele scopurilor Ligii, conformându-mă total prevederilor statutelor şi tuturor dispozițiunilor ce le vor lua organele ei de conducere.”

Fiecare membru trebuia să plătească 5 lei taxa de înscriere şi 12 lei cotizaţia anuala. Cei care nu aveau resurse financiare suficiente erau scutiți de la plata taxei de înscriere.

În ceea ce priveşte organizarea internă a Ligii Antirevizioniste, existau aşa-numitele comitete judeţene, secţiuni orăşeneşti şi subsecţii comunale. Primele două aveau şapte membri, subsecţiile comunale fiind conduse de un consiliu comunal format din cinci persoane.

Comitetul Regional pentru Transilvania

La 8 ianuarie 1934, Liga a constituit un Comitet Regional pentru Transilvania – aflata în prim planul mișcării antirevizioniste -, cu sediul la Cluj. Președintele comitetului a fost ales profesorul universitar Ioan Lupaș, iar ca vicepreședinți au fost aleși Onisifor Ghibu, G. Bogdan Duică, Iuliu Hațieganu, Alexandru Dragomir şi Gheorghe Moroianu. Ca președinți de onoare ai Comitetului Regional au fost aleși mitropoliții Vasile Suciu şi Nicolae Bălan, episcopii Roman Ciorogariu, Nicolae Ivan, Iuliu Hossu, Valeriu Traian-Frenţiu etc.; politicienii Iuliu Maniu, Alexandru Vaida Voievod, Alexandru Lapedatu, Octavian Goga, Aurel Vlad etc. Regionala Cluj avea în teritoriu aproape 700 de comitete.

Activitatea

Având filiale în toate județele ardelene, activitatea LAR a fost extrem de diversificată: s-au elaborat numeroase materiale de propagandă antirevizionistă, s-au organizat manifestații populare cu caracter antirevizionist si conferințe, s-au ridicat monumente, s-au publicat studii, memorii, ziare, cărți samd.

În străinătate, LAR a susținut conferințe antirevizioniste, a întărit legăturile cu românii din diaspora, a interpelat personalitățile occidentale.

Interzicerea Ligii

Sub regimul dictaturii regale a lui Carol II, dezvoltarea Ligii a fost împiedicată, într-un moment în care ea ar fi trebui dimpotrivă, intensificată. Sfârşitul organizaţiei a fost anticipat de demisia lui Ioan Lupaş din funcţia de preşedinte la 29 mai 1938. Odată cu venirea la putere a guvernului Armand Călinescu, la 7 martie 1939, activitatea organizaţiei a fost interzisă.

Carol II dorea ca partidul său să dețină monopolul în ce privește organizarea societăţii în faţa pericolelor interne şi externe. În plus monarhul împreună cu Camarila Regală avea o răfuială personală cu Stelian Popescu.

Politica regelui a fost fatală României, deoarece contextul european impunea o intensificare a antirevizionismului, nicidecum desființarea celei mai active structurii antirevizioniste.

În final, dreptatea istorică pe care o invocau cu atâta convingere Stelian Popescu și LAR a fost ignorată de Marile Puteri, în anii 1938-1940. La începutul celui de-al doilea Război Mondial, Romania lui Carol al-II-lea va înregistra cele mai dramatice pierderi teritoriale, prin ultimatumul sovieticilor cu privire la Basarabia si dictatul de la Viena.

Bibliografie