TOVARĂȘUL GHEORGHIU-DEJ CRITICĂ CULTUL PERSONALITĂȚII LUI GHEORGHIU-DEJ

| VEZI SI ARHIVA STENOGRAME

În 1952, la scurt timp după eliminarea „deviaționiștilor de dreapta” (Pauker, Luca, Georgescu), Moscova reacționa față de amploarea pe care o luase cultul personalității lui Gheorghiu-Dej în mass-media românească.

Observația i-a parvenit liderului PMR, la vremea respectiva, prin intermediul redacției săptămânalului „Pentru pace trainică, pentru democrație populară”, organul de presă al Cominformului (cu sediul la București).

Aparent, măsurile luate atunci de către conducerea PMR pentru stoparea fenomenului nu fuseseră suficient de ferme, astfel încât problema se reia peste patru ani, în 1956.

Reacțiile au loc în contextul în care, cu numai doua luni înainte, în februarie 1956, Nikita Hrușciov lansase, la Congresul XX al PCUS, fulminantul său discurs anti-Stalin, intitulat „Despre cultul personalității și efectele sale”.

La ședința Biroului Politic din zilele de 3, 4, 6 si 12 aprilie 1956, Iosif Chișinevschi a luat atitudine, contestând faptul că, în România, combaterea cultului personalității lui Dej ar fi demarat încă din 1952.

„Tov. Apostol deformează însă istoria cultului personalității de la noi, când explică la adunarea activului nostru (la Plenara din 23-25 martie 1956 – n.r.), că Gheorghiu-Dej a combătut cultul personalității încă în 1952. Mai întâi, se știe că sesizarea care a determinat atitudinea tov. Gheorghiu-Dej, în 1952, în legătură cu exteriorizarea cultului personalității, a pornit de la «Pacea Trainică»”(1).

Paul Niculescu-Mizil remarca, pe marginea acestui subiect, in memoriile sale: „Si nu este lipsit de interes că această proliferare a cultului personalității era însoțită de sublinierea faptului că Dej ar fi fost adversar al acestui cult. Astfel, un vorbitor a amintit că Gheorghiu-Dej, încă în 1952, la o ședință cu lucrătorii din presă si propagandă s-a pronunțat contra manifestărilor de preamărire a secretarului general” (2).

Caracterul limitat al ședinței cu presa, invocat de Mizil, este recunoscut, în aprilie 1956, chiar de Gheorghiu-Dej.

„Puteam să luăm, încă din 1952, un curs mai hotărât împotriva cultului personalități, atunci când tovărășii de la «Pace trainică» ne-au atras atenția asupra acestor manifestări din presa noastră în legătură cu persoana lui Gheorghiu-Dej. Am convocat atunci lucrătorii din presă si am combătut formele deșănțate de prezentare a persoanei lui Gheorghiu-Dej. Mai departe de aceasta însă conducerea noastră de partid nu a mers”, a spus Dej. (3).

„DE CE „O INTALNIRE DE NEUITAT”?”

Respectiva ședință cu redactorii presei centrale si locale avusese loc la 2 iulie 1952, la sediul Comitetului Central al P.M.R, iar stenograma redă cu fidelitate luările de cuvânt.

Aflam astfel că Gheorghe Gheorghiu-Dej, după ce a combătut folosirea abuzivă a citatelor(4), a trecut la criticarea articolelor care îl proslăveau, oprindu-se, în special, asupra celui publicat in „Scânteia”, la 21 iunie 1952, care descria întâlnirea de la Consiliul de Miniștri, dintre Dej si participanții la conferința pe tară a minerilor.

„Reportajul „se intitulează «O întâlnire de neuitat». Cu litere mari «Tovarășul Gheorghiu-Dej de vorbă cu minerii stahanovisti si fruntași». De ce o întâlnire de neuitat? De ce să nu fim mai sobri, mai modești?”, a întrebat, retoric, Dej.

„«Cu inimile bătrânde de emoție, de nerăbdare si de bucurie» etc. etc., punând în gura minerilor «Mie, vechi miner, mi-au dat lacrimi în ochi». De ce să-ti dea lacrimi în ochi?”, a continuat Dej.

„«Ei simțeau că au în fată pe cel mai bun tovarăș, frate si părinte al lor, pe conducătorul partidului». Ce e aia părinte al lor? E o imitare neserioasă. A scrie așa împingem la neseriozitate. Părinte al oamenilor muncii e tovarășul Stalin. Nu așa trebuie să se vorbească despre lucrul acesta. Trebuie să știm a păstra marginile. E dezgustător când citești, neplăcut. Asemenea mod de a prezenta lucrurile trebuie să-l facă elementele mic-burgheze, cu limba lor lungă de catifea. Trebuie combătut aceasta din partea lucrătorilor noștri din câmpul presei”, a declarat Gheorghiu-Dej.

GHEORGHIU-DEJ SE SIMTE „IZOLAT DE PARTID”

Totodată, Dej semnala jurnaliștilor și felul in care era el însuși prezentat în presă, evidențiat separat, ca lider al Partidului, fapt ce încălca principiul leninist al conducerii colective.

„Si mereu – «Partidul și tovarășul Gheorghiu-Dej, Partidul și tovarășul Gheorghiu-Dej». De ce mă izolează de el? Parcă n-as fi și eu membru de partid, membru în Comitetul Central. De ce nu scoate fața Comitetului Central, a organului? Să se simtă că există o conducere și o conducere tare, după zdrobirea grupului de oportuniști din partidul nostru […]”, a afirmat el.

„Tot articolul „Gheorghiu-Dej, Gheorghiu-Dej”. Credeți că faceți un serviciu scriind mereu așa „Gheorghiu-Dej”? Parcă cu sila îl băgați pe gâtul oamenilor. Să vorbim de Comitetul Central, de linia C.C., de sarcinile puse de C.C. si mai modest, mai sobru, să scoatem fata partidului. Partidul e forța. Trebuie să întărim autoritatea, prestigiul partidului. «Neam de neamul meu n-a visat să calce treptele clădirii Consiliului de Miniștri, nicidecum să stea de vorbă suflet la suflet cu președintele Consiliului de Miniștri», «iubitul tovarăș Gheorghiu-Dej, iubitul, mult prea iubitul …». Ce e maimuțăreala asta caraghioasă?”

„Cred că si în provincie la fel merg lucrurile. Să nu sărim peste cal. «Pentru asta mulțumim partidului nostru, vă mulțumim dvs. din toată inima, tov. Gheorghiu-Dej». Dacă a mulțumit partidului e foarte bine, de ce să nu ne oprim aici? […] Tot articolul dintr-un capăt într-altul: „Gheorghiu-Dej, Gheorghiu-Dej”. E si partidul si Comitetul Central, dar puși așa, unul ici, altul dincolo”, a spus Dej.

„DACĂ ARE INIMĂ, CUM SĂ NU-I BATĂ?”

Continuând lectura gazetei în prezența jurnaliștilor chemați la ședința, Gheorghiu-Dej devine de-a dreptul ironic in redarea articolelor.

„«Până noaptea târziu, tov. Gheorghiu-Dej a stat din nou de vorbă cu minerii. Minerii stahanovisti și fruntași în producție au ridicat paharul în sănătatea mult iubitului conducător». De ce trebuie să băgăm aici paharul? Închipuiți-vă ce agitație trebuie să se facă în străinătate, că le-am dat vin, i-am îmbătat. Unde ați mai pomenit așa ceva?”, a spus Dej.

„«Ziua de 17 iunie, când minerii au stat de vorbă cu conducătorul lor, va rămâne vie în sufletul lor». «Si acum când îmi amintesc simt cum îmi bate inima». Dacă are inimă, cum să nu-i bată?!”, a remarcat Dej, enervat.

„«În ziua asta am întinerit cu mulți ani». Am și darul să întineresc oamenii, e neserios”, a continuat el.

„«Am văzut cât de bine cunoaște tov. Gheorghiu-Dej traiul nostru în mină». Alții ar putea să spună: «Dacă îl cunoștea, de ce nu e apă potabilă, de ce nu e serviciu sanitar, de ce nu sunt medici? E cu atât mai grav»”.

„Nu știm, tovarăși, să punem lucrurile cum trebuie. «Dând mâna cu conducătorul partidului, fiecare miner a avut sentimentul că o dată cu el parcă strâng mâna tov. Gheorghiu Dej toți ortacii din brigadă… Acum nu ne mai temem de nici o greutate, tov. Gheorghiu-Dej se gândește la noi, se bizuie pe sprijinul nostru». Până acum nu m-am gândit, nu m-am sprijinit pe ei”, a comentat Gheorghiu-Dej.

„CEL MAI IUBIT FIU AL POPORULUI”

In continuare, Dej trece la un atac virulent împotriva tonului „sentimental-romantic”, care se degaja din construcția unor fraze din presă, cât și a tablourilor idilice al cărui protagonist era, în viziunea gazetarului care concepuse articolul.

El a dat o serie de exemple, criticând lipsa de sobrietate a textelor apărute în ziare, cu privire la rolul său de conducător al statului și al partidului unic, fiind etichetat ca «Cel mai iubit fiu al poporului nostru».

„Alt articol «Marea bucurie a minerilor din V. Jiului». «Cel mai iubit fiu al poporului nostru… »… «Au arătat grija prietenească, cu care au fost primiți de tov. Gheorghiu-Dej…»…. «Minerul Avram Dotiu despre întâlnirea cu tov. Gheorghiu-Dej…», o descriere romantică.

«Noi, cei 40 de mineri, ne aflam în sala Consiliului de Miniștri. Deodată cineva ne anunță sosirea tov. Gheorghiu-Dej. Liniștea se face mai adâncă… Cu deosebită atenție ne-a întrebat când am sosit, cum ne-am odihnit, cum o ducem cu sănătatea… Grija părintească a tov. Gheorghiu-Dej…»…

Nu e scoasă fața Comitetului Central, linia sa, fermitatea sa, linia partidului”, a afirmat Dej.

„CU DISCURSURI CU „MULT PREA IUBITUL…” NU SE CONSTRUIEȘTE SOCIALISMUL”

La finalul lecturii, Dej subliniază ziariștilor că a venit momentul ca presa de partid sã practice un alt tip de jurnalism.

„Poate v-am plictisit cu citania aceasta, dar v-aș ruga foarte mult să punem capăt dezmățului”, a declarat Dej.

„Trebuie să prezentăm lucrurile serios, n-avem nevoie de propagandă ieftină. Masele populare știu să se orienteze. […] Nu e nevoie de fraze din acestea, de culori țipătoare, bune pentru poezii, pentru natură, pentru țara noastră, pentru poporul nostru minunat”, a adăugat el.

Dej a continuat, insistând că „trebuie hotărât împiedicat, sub control, tot ce se vorbește în legătură cu secretarul general al partidului; sublinieri serioase si întotdeauna legat de Comitetul Central, de partid, întotdeauna scos puternic în evidentă conducerea partidului și împiedicată tendința micii burghezii din rândurile partidului nostru, dispusă la asemenea gâdilări. Nici măcar nu sunt sincere. Trebuie combătute asemenea manifestări”.

„Așa cum erau dispuși să aduleze anumite lucruri, tot așa sunt dispuși azi să scoată sabia să măcelărească lumea, dar nu pe bază de analiză, nu e o revoltă sănătoasă. Aşa că vă rog foarte mult să luați în considerare ceea ce vă atrag atenția. Aveți un mare rol. Puteți orienta organizațiile de partid, puteți ajuta organele de partid, atras atenția, cuminte, tacticos, pentru a imprima asemenea caracter. Sunt în provincie tot felul de manifestări; vine unul și tine un discurs: mult iubitul, mult prea iubitul, n-are ce spune și se bagatelizează. Dacă te uiți, nimic n-a spus, nu se bazează pe material documentar. […] Una era caracterul și forma presei noastre în ilegalitate și alta acum, când clasa muncitoare, partidul, e la putere. E evident că trebuie să ridicăm nivelul, calitatea presei noastre la nivelul sarcinilor partidului de construcție a socialismului”, a subliniat Dej.

„Cu discursuri cu «mult prea iubitul» nu se construiește socialismul. Cei care își închipuie că pot imprima un caracter mobilizator, conducător, presei noastre, scriind articole pe vârf de condei, goale de conținut, se înșeală”, a concluzionat el.(5)

CHISINEVSCHI: „SĂ NU SE CADĂ ACUM IN ALTĂ EXTREMĂ”

Iosif Chișinevschi, secretarul pentru propagandă si cultură al C.C. al P.M.R. (6), prezent la ședința cu jurnaliștii din 1952, pe tema cultului personalității, de care nu-si mai amintea în 1956, întărea cele afirmate de Dej, cu precizarea ca presa sã nu alunece in extrema opusă si, pe viitor, să nu se ajungă la greșeala de a nu se mai scrie nimic despre liderul partidului.

„În domeniul îmbunătățiri activității presei noastre, tov. Gheorghiu-Dej a dat câteva indicații practice concrete […] Tov. Gheorghiu-Dej a arătat felul personalist, mic-burghez, de a pune problema a unor redactori si a unor redacții si ne-a dat un exemplu cum modestia e podoaba comandanților. Desigur că felul cum a fost tratată întâlnirea cu minerii e sentimentală si lipsită de conținut creator.

Pe de altă parte a fost o despărțire a conducerii partidului de tov. Gheorghiu-Dej, a partidului de tov. Gheorghiu-Dej si s-a alunecat în formule caracteristice gustului mic-burghez de a trata astfel o consfătuire pe tară a minerilor, unde se hotărăsc astfel de probleme si care va fi urmată de o hotărâre a partidului si a guvernului. Fără îndoială e pentru noi toți o lecție asupra felului cum trebuie tratate problemele de partid. Mi-as permite să spun si rog pe tov. Gheorghiu să nu se supere, că o astfel de tratare a problemei, ca aceea a întâlnirii cu minerii, înseamnă Fereste-mă Doamne de prieteni, că de dușmani mă feresc singur.

Nici partidului, nici tov. Gheorghiu-Dej nu-i face nici un serviciu. Cred că suntem obligați să ținem cont de observațiile tov. Gheorghiu-Dej”, a spus Chișinevschi.

El a continuat afirmând:

„Cred că trebuie să prevenim pe tovărășii noștri redactori să nu cadă acum în altă extremă. Partidul nostru e un partid de clasă, un partid comunist, are un Comitet Central, un Birou Politic, un secretar general. A separa pe secretarul general de Comitetul Central e greșit si dăunător. A cădea în extrema de a nu mai vorbi de el ar fi o greșeală politică.

Să nu fie ca în problema artei «S-a interzis peisajul», «S-a dat drumul la peisaj». Să avem grijă ce se întâmplă în provincie.

Să nu fie despărțit tov. Gheorghiu-Dej de Comitetul Central. Prelucrarea unui articol, citarea unui material, dar să nu se pomenească de 20 de ori într-un articol” (7).

RĂUTU: „SĂ CĂUTAM SĂ NE APROPIEM DE FELUL DE MUNCĂ AL PRESEI SOVIETICE”

Leonte Răutu, șeful Secției de Agitație si Propagandă a C.C. al P.M.R.(8), după ce, in aceeași ședința, si-a făcut autocritica, arunca si el vina pe vechiul regim burghezo-moșieresc, evidențiind, totodată, meritele lui Dej, cu amendamentul că, în opinia sa, presa românească trebuia sã i-a exemplu de la presa sovietică.

„În urma celor discutate aici, în urma lipsurilor dezvăluite, e necesar să supunem unei serioase scrutări critica activității noastre. Să luptăm pentru lichidarea rămășițelor presei burgheze, să căutăm să ne apropiem de felul de muncă al presei sovietice […]

Va trebui să facem mari eforturi, nu de o zi, ci continue, pentru a răspunde cerințelor partidului, a Comitetului Central, a partidului în frunte cu tov. Gheorghiu-Dej”, a spus Răutu. (9).

GHEORGHIU-DEJ: „EU N-AM VRUT SĂ SPUN SĂ NU SE MAI VORBEASCĂ DE GHEORGHIU-DEJ”

În încheierea ședinței cu jurnaliștii, Dej a cerut controlarea riguroasă a presei, lunar chiar, cu evidențierea articolelor bune și a celor negative, făcând o precizare importantă.

„Eu n-am vrut să spun să nu se mai vorbească de Gheorghiu-Dej. Am arătat forma în care se scrie, care nu face nici un serviciu partidului.

Trebuie scoasă în evidentă fața partidului, succesele partidului.

Trebuie scos în evidență Comitetul Central și nu, izolat, pe Gheorghiu-Dej de partid, ceea ce ar fi o mare greșeală. E o propagandă ieftină.

Poporul prețuiește pe fiecare dintre noi după rezultatele muncii. Poți să spui „nu striga” și el tot o să strige, dar să nu-i băgăm pe gât așa ceva, e dezgustător”, a declarat Gheorghiu-Dej. (10).

In concluzie, liderul partidului nu dorea atât stoparea cultului personalități sale, cât eliminarea exagerărilor, și, de asemenea, un nou stil de abordare jurnalistică cu sublinierea/întărirea rolului Partidului în mass-media.

Toate acestea, desigur, în contextul solicitării venite de la Moscova, coroborată cu teama de nu-și periclita poziția, mai ales după ce obținuse încrederea lui Stalin (care murise, între timp, lăsând locul vacant altor lideri dornici de afirmare), în urma eliminării „deviaționiștilor de dreapta”.

1. A.N.I.C., fond C.C. al P.C.R. – Cancelarie, dosar nr. 33/1956, f. 30
2. Paul Niculescu-Mizil, O istorie trăită, ediția a II-a revizuită si completată, vol. I, Ed. Enciclopedică, București, 2002, p. 30.
3. A.N.I.C., fond C.C. al P.C.R. – Cancelarie, dosar nr. 33/1956, f. 95.
4. (…) Nu poți scrie un articol bun despre o problemă sau alta dacă nu analizezi această problemă (…) Astfel riscăm să vorbim în general, să dăm foarte multe citate din clasici, dar uneori să le potrivim ca nuca în perete. Deci, studierea temeinică a problemei înainte de a scrie.
5. Ibidem, ff. 8-11.
6. Florica Dobre si colab., Membrii C.C. al P.C.R. 1945-1989. Dicționar, Ed. Enciclopedică, București, 2004, pp. 149-150. 7.A.N.I.C., fond C.C. al P.C.R. – Cancelarie, dosar nr. 58/1952, ff. 16-19
8. Florica Dobre (coord.), op. cit., pp. 508-509.
9. A.N.I.C., fond C.C. al P.C.R. – Cancelarie, dosar nr. 58/1952, f. 19.
10.Ibidem, f. 21.