Stenograma ședinței Biroului Politic al C.C. al P.M.R. din 17 noiembrie 1961

| VEZI SI ARHIVA STENOGRAME

Desi a pus umărul din plin la sovietizarea României si a produs victime in serie in timpul regimului comunist pe care l-a patronat, atât prin înființarea lagărelor de munca (de „reeducare”), sau operațiunile „noaptea demnitarilor” si „deportarea in Bărăgan„, cat si prin acțiuni punctuale care au vizat, in diferite rânduri, eliminarea tuturor rivalilor săi politici, Gheorghe Gheorghiu-Dej a înțeles, după cum reiese din stenogramele vremii, importanta unor documente, din punct de vedere istoric. Născut în 1901, viitorul lider al Partidului Muncitoresc Român a fost unul dintre beneficiarii sistemului de învățământ elaborat de ministrul Spiru Haret la începutul secolului XX, iar educația primita în școala elementară este posibil să fi contribuit la dezvoltarea sa, inducandu-i ideea conservării actelor relevante pentru istoria poporului roman. Faptul ca, in 1961, PCR serbase 40 de ani de la înființare, putea, de asemenea, sa constituie un factor determinat al deciziei sale. Motivația arhivarii, mai presus de orice speculație, este însă oferită chiar de Gheorghiu-Dej care, la 17 noiembrie 1961, afirma: „Am căutat un document foarte important și nu-l găsesc. Nu are altă importanţă decât importanţă istorică

După un an și jumătate de la constatarea făcută (in afara ordinii de zi) de către Gheorghe Gheorghiu-Dej în ședința Biroului Politic al C.C. al P.M.R. din 17 noiembrie 1961 (a cărei stenograma este prezentata mai jos), Secretariatul C.C. al P.M.R. a solicitat, intr-o Adresa, tuturor structurilor de partid, prin intermediul Direcției Treburilor C.C. al P.M.R., să predea Arhivei C.C. al P.M.R. toate dosarele membrilor Partidului Comunist din România (ilegaliști PCdR) și ale membrilor de partid care au avut legături cu mișcarea muncitorească înainte de 23 august 1944 și care decedaseră până la data solicitării respective, acțiune care punea in practica observațiile anterioare a lui Dej, încercându-se totodată si completarea fondului arhivistic.

Arhiva Comitetului Central al Partidului Comunist Român conține multe „surprize” pentru cercetătorii interesați de trecutul tarii, unele dintre acestea fiind, probabil, cunoscute si celor care lucrau în arhivă la vremea in care era subordonata Institutului de Istorie a Partidului de pe lângă C.C. al P.M.R., precum și după ce a fost despărțită de institutul respectiv (februarie 1961).

Potrivit referatului întocmit de Leonte Răutu la 4 ianuarie 1961, la începutul anului respectiv Paul Niculescu-Mizil îndeplinea funcțiile de director adjunct al Institutului de Istorie a Partidului și de șef al arhivei. Ca urmare a deciziilor adoptate la ședința din 8 februarie 1961 a Biroului Politic al C.C. al P.M.R., Nicolae Goldberger(director I.S.I.S.P. 1958-1970) a păstrat funcția de director adjunct la institutul respectiv, însă Gheorghe Matei a fost eliberat din funcţie, iar Paul Niculescu-Mizil a trecut „cu munca la Arhiva C.C. al P.M.R., care, pe baza Hotărârii conducerii partidului, se desparte de Institutul de Istorie a Partidului”.

Numirea lui Paul Niculescu-Mizil la conducerea unei importante surse de informație a Partidului, denota ca liderul suprem al P.M.R. Gheorghe Gheorghiu-Dej avea încredere în acesta. Totodată, este posibil ca, după decesul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, Nicolae Ceaușescu să-l fi preluat pe Paul Niculescu-Mizill nu doar pentru a-i conferi o serie de funcții importante în structura de partid şi de stat timp de două decenii și jumătate, ci și pentru că, prin natura atribuiților deținute, Mizil cunoștea multe dintre secretele celor din conducerea P.M.P./P.C.R. Ipoteza acceptabila având in vedere dorința de control total manifestata permanent de Nicolae Ceaușescu, chiar daca, in acest moment, nu se poate cuantifica exact in ce măsura documentele in cauza, aflate in prezent la Arhivele Naționale (informații confidențiale din dosarele de cadre din Arhiva C.C. al P.C.R) au fost utilizate, pe parcursul timpului, în scopuri mai mult sau mai puțin politice, fie de el personal sau de către Elena Ceaușescu.

Stenograma ședinței din 17 noiembrie 1961 a Biroului Politic al C.C. al P.M.R., în cursul căreia s-a discutat, printre altele, despre problemele care existau la Arhiva C.C. al P.M.R. (extrase).

Stenograma

ședinței Biroului Politic al C.C. al P.M.R. din ziua de 17 noiembrie 1961, la care au participat tovărășii Gheorghe Gheorghiu-Dej, Gheorghe Apostol, Emil Bodnăraş, Petre Borilă, Chivu Stoica, Nicolae Ceaușescu, Alexandru Drăghici, Ion Gheorghe Maurer, Alexandru Moghioroş, Dumitru Coliu, Leonte Răutu, Leontin Sălăjan, Ștefan Voitec, Dalea Mihai, Alexandru Bârlădeanu, Gh. Gaston Marin, Ion Cozma, Ilie Murgulescu, Nădejde Costin, Dragomir Gheorghe și Dinu Vasile

Tov. Gh. Gheorghiu-Dej: Privește, tovarășe [Ştefan] Voitec, la această fotografie (Rumoare).

Trebuie pusă Stela (Moghioroş, probabil – nota P. Opriş) şi un grup de tovarăși să caute la „Agerpres”, în arhivă, unde au fost depozitate diferite filme şi fotografii ocazionale. Este bine de stabilit perioada aceasta de la 23 August [1944] încoace, totul, an de an. Eu am căutat stenograme ale ședințelor Consiliului de Miniștri din timpul colaborării noastre cu burghezia și nu le găsesc, nu știu unde s-au ascuns.

Tov. A. Moghioroş: O vreme nu s-au luat stenograme.

Tov. Gh. Gheorghiu-Dej: S-au luat stenograme, ele trebuie să fie. Dar este aşa o risipă, o dezlânare nemaipomenită. Am căutat un document foarte important și nu-l găsesc. Nu are altă importanţă decât importanţă istorică. Trebuie luați câțiva oameni perseverenți să caute, să ia an de an, tot ce se poate găsi în cursul unui an, până la preluarea puterii și chiar după aceea un timp, până în 1952, pentru că și la noi ai să găsești dezordine. Sunt foarte multe ședințe care nu au fost stenografiate. Vorbesc la partid acum. Este dezordine, nu știu de ce. Toate aceste documente (filme şi fotografii) să fie strânse la voi, acolo, la propagandă.

Nu cred că ele ar fi concentrate, pentru că n-a existat preocupare. Acum trebuie date indicaţii clare, să fie strânse fotografii şi filme ocazionale, jurnale din acestea. Este bine să le avem pe toate, indiferent cine apare în ele, dar este bine să fie, pentru că asta arată procesul. Eu sunt convins că multe se găsesc pe la diferite ministere, sunt mulți care au asemenea fotografii. Însă este bine de căutat întâi la instituții. Era atunci aşa-numitul Minister al Informațiilor.

Tov. L. Răutu: De acolo totul a fost preluat de Cinematografie şi de Ministerul de Interne.

Tov. Gh. Gheorghiu-Dej: S-a găsit fotografia aceasta din Valea Jiului, care este foarte interesantă. Vezi în ce hal erau minerii, sunt redate grupuri mari de muncitori, adunări, consfătuiri. [Alexandru] Moghioroş este acolo slab. Trebuie strânse fotografiile de la fotograful acesta, Francisc Iosif Karoly. El a avut pasiunea să strângă tot felul de fotografii, a strâns şi manifestele care au apărut în prima zi; era un colecționar de fotografii, de manifeste; interesant om. Trebuie de văzut ce fotografii are din timpul acesta.

Tov. A. Moghioroş: Noi am văzut aseară cu tov. [Gheorghe] Apostol fotografii foarte interesante. Una cu Ceaușescu, cum vorbeşte la primirea Armatei Roşii (la marginea Bucureștiului, în ziua de 30 august 1944 – nota P. Opriş).

Tov. Gh. Gheorghiu-Dej: Trebuie făcute albume, strânse sistematizat, de pus, pe cât posibil, în succesiunea cum s-au petrecut evenimentele.

Să intrăm în ordinea de zi. Aţi citit materialul în legătură cu reorganizarea învățământului agricol. […]

A.N.I.C., fond C.C. al P.C.R. – Cancelarie, dosar nr. 48/1961, f. 7-8.


Adresa nr. 155/661 din 8 iunie 1963

a Direcției Treburilor C.C. al P.M.R., privind predarea către Arhiva C.C. al P.M.R. a tuturor dosarelor membrilor Partidului Comunist din România (ilegalişti) şi ale membrilor de partid care au avut legături cu mișcarea muncitorească înainte de 23 august 1944 şi care decedaseră până la data emiterii adresei respective.

Direcţia Treburilor C.C. al P.M.R.

Nr. 155 / 661

[Consemnare manu:] VIII – 8

Către

Comi[itetele]. Reg[ionale]. P.M.R., Direcţiei Politice, Verdeţ Ilie, Onescu Cornel, Tatu Jianu, Andreescu Dumitru

Vă comunicăm că în vederea completării documentelor arhivistice privind activitatea Partidului și a mișcării muncitoreștii din ţara noastră, Secretariatul C.C. al P.M.R. a hotărât ca dosarele de partid ale membrilor de partid cu stagiu din ilegalitate şi ale membrilor de partid care au avut legături cu mișcarea muncitorească sau au activat în diferite organizații conduse de P.C.R. şi care nu mai sunt în viaţă, să fie predate Arhivei C.C. al P.M.R.

8 VI 1963                 

DIRECŢIA TREBURILOR C.C. AL P.M.R.A.N.I.C., fond C.C. al P.C.R. – Cancelarie, dosar nr. 30/1963, f. 92.


  1. GOLDBERGER, Nicolae (n. Miklos GOLDBERGER), fiul lui Wolf, haham local, şi Reghina) (1.V.1904 Someş-Odorhei, Sălaj – 19.IX.1970 Viena) – dintr-o “familie evreiască tradițională [sic]” (Kuller 2008a: 171), de profesie cizmar; ilegalist cu stagiul recunoscut din 1923107, îşi românizează numele în perioada interbelică, revenind la originalul evreiesc după război; instructor C.C. al P.C.d.R. pentru Ardealul de Nord în timpul războiului; după război acuzator al administrației românești reinstaurate în Ardealul de Nord şi adept al unui stat transilvănean independent, în linia de ultimă concesie adoptată de leadership-ul de la Budapesta (Watts 2011: 150, 160); membru în conducerea C.D.E. șef-adjunct de secție (adjunctul lui L. Răutu) şi responsabil al Comisiei Propagandă din secția Direcția Propagandă şi Agitație a C.C. al P.M.R. (1948-1952); șeful Direcției Politice a Armatei (1948-1950); rector al Institutului de Științe Sociale de pe lângă C.C. al P.M.R. (din 1956); director adjunct al Institutului de Studii Istorice și Social-Politice (pe lângă C.C. al P.C.R.) (1958-1970), deputat M.A.N. (1952-1957); multiplu decorat de autoritățile comuniste; înmormântat în fostul complex “Monumentul eroilor luptei pentru libertatea poporului şi a patriei, pentru socialism” din actualul Parc Carol din Bucureștii; Şi-a românizat numele în perioada interbelică, revenind la cel de rezonanță iudaică după 23 august 1944, cf. Solomovici 2001; II: 13, care prezintă și o fotografie a legitimației sale de participant la Congresul al VII-lea al Internaționalei Comuniste de la Moscova, iulie-august 1935.

citește si

Viața de lux a nomenclaturii comuniste – regimul Gheorghe Gheorghiu Dej

PORTRETUL UNUI COMUNIST: GHEORGHIU-DEJ

Lasă un comentariu