În anii 70 – spune Ion Coja, pe blogul său – am fost de față când, la masa unde mă aflam împreună cu Petre Țuțea și Siomion Ghinea, a apărut un cunoscut de-al lor, care a spus că vine de la cimitirul Bellu, de la parastasul făcut lui Virgil Madgearu de soția acestuia.
În discuțiile purtate, cu acea ocazie, soția lui Madgearu ar fi declarat categoric, pentru cei prezenți la mormîntul răposatului, că „pe soțul meu nu l-au omorît băieții”, adică legionarii. A lăsat să se înțeleagă că știe cine au fost asasinii, dar nu poate vorbi mai mult. A fost prima oară când am auzit folosindu-se numele „băieții” pentru a-i desemna pe legionari. Același nume l-am auzit și la mama lui Victor Surdu, după 1990, când mi-a povestit cât de îndrăgostite erau la Iași elevele de liceu, inclusiv elevele evreice, de „băieți”!
De ce nu putea vorbi dna Madgearu? Poate pentru că fiul ei trăia la Londra… Despre amestecul britanic în asasinarea celor doi mi-a vorbit prima oară istoricul Ioan Opriș, înainte de 1990, întemeiat pe informații primite de la istoricul Nandriș, rezident în Anglia… În ordinea logică a lucrurilor, după asasinarea celor doi bărbați de stat, a urmat „rebeliunea” legionară, adică lovitura de stat prin care legionarii au fost îndepărtați de la guvernare, diversiune teroristă în care rolul englezilor este bine cunoscut.
Se pare că a existat un interes multiplu – german, rusesc, englez, nu mai zic evreiesc, de a se compromite Mișcarea legionară și de a-i scoate pe legionari de la guvernare.
„MADGEARU NU A FOST UCIS DE LEGIONARI”
O altă mărturie provine chiar de la Corneliu Coposu, martor ocular al evenimentelor dramatice din anii 30/40, când acesta era secretarul personal al lui Iuliu Maniu
„Pe Virgil Madgearu germanii l-au ucis, nu legionarii”, scrie Coposu, în „Jurnalul interzis”.
Pe 27 noiembrie 1940, un grup de tineri, îmbrăcați în cămăși verzi şi cu pistoale, a descins acasă la Madgearu, legitimându-se ca făcând parte din Poliţia Legionară
Deși Madgearu s-a arătat, inițial, reticent, au reușit să-l convingă să meargă cu ei, chipurile la Prefectura Poliției Capitalei. Doamna Madgearu ținuse minte numele a doi dintre cei șase: Tucan şi Dacu. De fapt, ea a recunoscut doar cinci dintre ei, căci unul ar fi rămas în mașină.
Biroul lui Madgearu, în care am intrat, este aşa cum îl părăsise profesorul cu puțin timp înainte, a relatat Coposu în paginile cuprinse în volumul „File dintr-un jurnal interzis“.
Pe masa lui de lucru, lângă stilou, sunt câteva file scrise cu grafia mult înclinată şi cu direcție descendentă (…), care fac parte dintr-un studiu în curs de elaborare, cu subiect economic şi cu caracter polemic, în care se combate, cu argumente științifice, teza hitleristă de organizare economică a sud-estului european, adaugă Coposu.
Potrivit lui Coposu, „Iuliu Maniu, surprins de incident, a dat telefon la Prefectura Poliției Capitalei, însă nimeni nu părea să știe despre ce este vorba”.
Maniu a sunat apoi la Ministerul de Interne, unde îl cunoștea pe secretarul general, care nici el nu avea vești. În cele din urmă, l-a trimis pe Corneliu Coposu la Horia Sima. După ce l-a primit, în timp ce îl asculta, liderul legionarilor era ba cu privirile către el, ba către alți membri ai Gărzii de Fier. Iar când Coposu şi-a încheiat discursul, i-a replicat că încă nu are informații despre cele întâmplate. Lui Coposu, Sima i s-a părut cu adevărat uimit de informațiile cu privire la Madgearu, însă nu putea să bage mâna în foc că nu era doar o prefăcătorie.
„Spre seară, când s-a reunit cu Maniu, a sunat telefonul. Era colonelul Rioşanu, secretarul general de la Interne”, a povestit Coposu, într-un interviu din 1995, acordat Marianei Conovici şi lui Eugen Preda.
„Domnul Madgearu a fost împușcat! Mi-a raportat acum șeful de secție de la Potigrafu (n.r. – sat din județul Prahova) că a fost găsit un cadavru care, verosimil, este al lui Madgearu, pentru că asupra lui s-a găsit o legitimație pe numele Madgearu – profesor la Academia Comercială; se găsește pe șoseaua silvică, lângă lacul de la Ţigăneşti“.
Paznicul pădurii l-a găsit după ce a auzit mai multe împușcături şi şi-a închipuit că niște copii încercau să țintească păsări. În noaptea de 26 spre 27 noiembrie fuseseră asasinatele de la Jilava; un grup de legionari a omorât 64 de deținuți politici, iar apoi, Coposu şi Maniu au aflat despre uciderea istoricului Nicolae Iorga de către un comando legionar, tot pe 27 noiembrie.
Cel puţin pentru Maniu, asasinarea lui Madgearu ar fi avut loc în urma ordinelor lui Heinrich Himmler, șeful SS, organizație paramilitară fascistă, şi al Gestapo, poliția secretă a Germaniei Naziste.
Maniu se gândea că Gestapo descoperise planurile acestuia, de a se muta curând în Occident, şi că de asta l-au ucis degrabă.
Raportul medico-legal arăta că a primit șapte gloanțe de revolver, după ce fusese lovit cu brutalitate. A murit datorita „marei hemoragii internă consecutivă mai multor răni produse prin împușcare cu armă de foc, (calibru 6 şi 8 mm), cu fractura craniului, lezarea creerului, perforarea inimii, aortei, ruptura ficatului şi lezarea a diverse organe interne“.
Ipoteza asasinării lui Nicolae Iorga și Madgearu la ordinul Gestapoului este susținută si de declarația lui Traian Boeru, inginer, fost director general al Institutului Național al Cooperației. [1]
În echipa lui Boeru a fost şi Ștefan Cojocaru. Bănuiesc că el a avut inițiativa. În plus, am aflat ulterior că Ștefan Cojocaru avea o soție rusoaică. Este interesant că nu a fost implicat în procesul lui Boeru, deși se afla în ţară. A ajuns ulterior în Germania, fiind internat la Rostock şi la Buchenwald. S-a reîntors în ţară şi a fost arestat de comuniști mult mai târziu decât ceilalți, afirmă Mircea Dimitriu (1913-2005) [2]
Când Horia Sima a fost informat, pe la orele 14,00, în data de 27 noiembrie 1940, de arestarea lui Madgearu de către Traian Boeru şi de intenţia de a-l aresta şi pe Nicolae Iorga, el se afla blocat la Preşedinţia Consiliului de Miniştri, ocupată de armată, angajat într-o ședință dramatică, începută încă la orele 4,00 şi provocată de cele petrecute în cursul nopţii la Jilava şi la orele 7,00, de ştirea arestării lui Tătărescu, Ghelmegeanu, Argetoianu, Gigurtu şi a generalului Ilasievici (ulterior aceştia au fost eliberați, scăpând nevătămați). Horia Sima, la început singur, apoi cu miniştrii legionari şi cu Forul Legionar, erau masiv atacați pentru cele întâmplate şi li se cerea ultimativ să-l proclame pe generalul Antonescu ca şef al Mişcării Legionare, pentru a se putea „restabili ordinea“…
Horia Sima, fiind în imposibilitate de a părăsi ședința, s-a mărginit a telefona la Ploieşti, ca Boeru să fie interceptat şi reținut, iar lui Nicolae Petraşcu i-a cerut să-i telefoneze lui Iorga, ca să plece de acasă, fapt ce a fost confirmat la procesul lui Boeru de către soţia profesorului. Iorga, însă a crezut că este o cursă şi a rămas acasă, fapt ce i-a fost în final fatal. Boeru nu a mai putut fi reţinut la Ploieşti şi şi-a continuat cursa criminală spre Sinaia.
Pe de altă parte, în ședința de la Președinție, când s-a aflat, la orele 18,00, şi de arestarea lui Iorga, acuzaţiile şi cererea de şefie a Mişcării Legionare pentru Antonescu, au devenit tot mai puternice, iar şansele de rezistenţă a Mişcării Legionare şi mai diminuate. O ruptură părea inevitabilă, când pe la orele 19.00 apare Neubacher, trimis de legaţia germană, care, în discuţii separate cu ambele părţi, a putut găsi un compromis acceptat de toţi. Era seară târzie, când Horia Sima a putut pleca personal în căutarea lui Boeru. Drama fusese deja consumată. [3]
BOERU, AGENT NVKD
L-am cunoscut (n.r. pe Traian Boeru) numai la Buchenwald, unde era evitat de ceilalți, cu toate că se manifesta zgomotos pentru Horia Sima. N-a fost la Viena şi s-a dedicat bursei negre în stil mare şi a făcut mulți bani. Ulterior s-a aliat dizidenţei, finanţând-o. Ajutat de generalul Ion Gheorghe, de Aureliu Răuţă, de colonelul Tomoroveanu, de George Uscătescu şi de Ilie Gârneaţă, a organizat „un consiliu de onoare“ la Paris, cu intenția de a stabili că a acționat (la asasinarea lui Iorga şi Madgearu) din ordinul Mişcării Legionare, ceea ce era complet fals! Mai târziu, deși fusese condamnat (în contumacie) la moarte în România, şi-a adus familia în Occident, cu viză de ieșire în regulă, dată de autoritățile comuniste de la București. Menționez că familia sa nu a avut de suferit, nici sub Antonescu, nici sub comuniști… A mai încercat, în 1954, cu ajutorul argaților săi (dizidenţi legionari), răpirea lui Horia Sima… [4]
Pe de altă parte, în revista lui Adrian Păunescu, „Totuşi iubirea”, a apărut informația, că Securitatea (SRI) ar deține dosarul lui Traian Boeru, din care ar rezulta că acesta ar fi fost agent NKVD – precizează scriitorul Liviu Vălenaş.
Pe fondul instaurării statului național-legionar şi a dorinței membrilor Mişcării Legionare de a se răzbuna sau a trage la răspundere pe cei vinovați de asasinarea, prin sugrumare, a lui C. Z. Codreanu în noiembrie 1938, NKVD a racolat doi agenți relativ importanți: Dumitru Grozea, șeful Corpului Muncitoresc Legionar şi pe Traian Boeru, cel care a condus echipa morții pentru asasinarea profesorilor Virgil Madgearu şi Nicolae Iorga, în noaptea de 28 noiembrie 1941.
Cel mai bun pretext pentru Stalin, era că România era instabilă politic şi trebuia ocupată ori împărțită teritorial cu Germania, aşa cum s-a procedat în 1939, cu Polonia, în urma Pactului Ribbentrop – Molotov. Să nu se uite faptul că, în noiembrie 1940, când Iorga a fost asasinat, Hitler şi Stalin erau buni colaboratori, iar comerțul ruso-german cunoștea o înflorire fără precedent, afirmă controversatul Ionuț Țene (într-un articol preluat online, în 2019, de „cunoastrelumea”).[5]
„Paradoxal este faptul că Traian Boeru nu este arestat de Ion Antonescu, ci lăsat liber”, spune Ionuț Țene.
„Horia Sima l-a anunţat pe generalul Antonescu că făptașii crimei Iorga-Madgearu au fost prinși de poliţia legionara şi-l întreabă ce intenţie are cu ei. Antonescu cere să fie duşi imediat la el. După doua zile asasinii au primit pașapoarte şi au plecat în Germania. Mişcarea Legionară îi eliminase pentru totdeauna din mişcare şi nu mai aveau contact cu legionarii. Boeru nu a fost închis în lagărul de la Buckenwald, unde erau ceilalti legionari, trăia într-un cămin german, unde avea casă şi masă, iar între timp toţi trei lucrau. El nu avea voie să vorbească cu ceilalţi legionari sau să intre în clădirea Legaţiei române de la Berlin.”
„La Viena, în 1945, toți legionarii se temeau să discute acest caz şi toți credeau că la mijloc a fost o mână străină. Dar nimeni nu știa cine a fost în spatele lui Boeru. După intrarea Rușilor în Austria şi apropierea lor de Viena, legionarii au început să se împrăștie pe drumuri diferite, cât mai spre apus, ca să nu cadă pradă în mâna Ruşilor. Legionarii, în drum spre Salzburg, l-au întâlnit pe Boeru cu grupul lui, care a spus că el rămâne pe loc: Pot să vie rușii, noi nu ne temem de ei. Acest lucru a întărit presupunerea că el fusese un agent al NKVD”, a precizat Țene.
„70 de ani am fost mințiți despre faptul că Nicolae Iorga a fost asasinat de legionari„
„Mai există o mărturie, a generalului Nicușor Dragomir, care a fost închis după război în Siberia şi care a aflat, de la un general sovietic căzut în dizgrație, că nu legionarii, ci agentul lor infiltrat în rândurile Mișcării Legionare a pus la cale asasinarea lui Nicolae Iorga, din ordinul lui Stalin, pentru a se crea o imagine proastă noului regim şi a induce instabilitatea în ţară, pretext clasic pentru o intervenție militară sau o împărțeală a ţării între germani şi ruşi”, scrie Ionuț Țene.
„Mai ciudat este faptul că, după război „legionarul” Traian Boeru devine un prosper om de afaceri respectabil, (n.r. pentru) care, deși toată lumea ştia că l-a asasinat pe Iorga, nici justiția germană şi nici legația României comuniste de la Bonn nu a cerut extrădarea sau judecarea lui.”
„Boeru a decedat în anonimat la începutul anilor 90, fără să fie deranjat cu cereri de extrădare şi judecată, şi nici să fie deranjat de agenții șefului SRI de atunci, filo-sovieticul Virgil Măgureanu. Traian Boeru a fugit în Germania, în 1941, singur, familia rămânându-i în România, la Constanța. Aici s-au petrecut alte doua lucruri destul de ciudate: nimeni nu s-a legat în vreun fel de soția şi copiii lui Traian Boieru după 1944, când, se știe, familiile erau deseori puse în situaţia de a plăti ele pentru crimele reale sau imaginare ale celor fugiţi din ţară, această plată însemnând să suporte felurite tracasări şi persecuții”.
„Am convingerea, din ce în ce mai certă, că, dacă s-ar face cercetări pe linie oficială în arhivele NKVD/KGB de la Moscova, vom avea surpriza, ca şi cu masacrul de la Katyn – o întorsătură istorică cu 1800 a faptelor – că 70 de ani am fost mințiți despre faptul că Nicolae Iorga a fost asasinat de legionari. În fapt, marele cărturar a fost ucis de o echipă de agenți NKVD, condusă de un spion înfiltrat: Traian Boeru, care a făcut jocul comuniștilor”, afirmă Țene.
UN VIRUS PRINTRE LEGIONARI
Horia Sima, – menţionează „Adevărul”, ultimul căpitan oficial al Gărzii de Fier din România, este probabil şi cel mai controversat personaj al Mișcării Legionare. A reprezentat expresia cea mai înaltă a extremismului românesc din anii ’40, a dat undă verde pogromurilor şi a condus rebeliunea legionară. Totodată, conform unor mărturii, Sima ar fi fost spion în Germania nazistă şi chiar ar fi contribuit la asasinarea lui Corneliu Zelea Codreanu.
Horia Sima a fost ultimul lider al Mișcării Legionare din România.
El i-a urmat fondatorului – Corneliu Zelea Codreanu, asasinat în1939, alături de alți legionari, la ordinul lui Carol al II-lea şi cu implicarea directă a ministrului Armand Călinescu.
În anii ’30, sub conducerea lui Codreanu, Mișcarea Legionară căpătase o popularitate fără precedent, reușind ca la alegerile din 1937 să se impună ca a treia facțiune politică națională, cu peste 66 de mandate în Parlamentul României. Doctrina naționalistă, ortodox-mistică şi antisemită a lui Codreanu a prins mai ales la studenți, preoți, intelectuali de dreapta, dar şi la numeroși țărani înstăriţi.
Cuiburile legionare se înmulțeau, la fel şi numărul adepţilor. Mai mult decât atât, legionarii şi-au arătat colții, îndepărtându-şi violent adversarii. Succesul Mișcării Legionare, dar şi asasinatele politice ale ”camarazilor”, au stârnit îngrijorare în rândul camarilei regale, iar Carol al II-lea a decis îndepărtarea lui Corneliu Zelea Codreanu, sperând ca în acest fel să pună capăt succesului extremei drepte româneşti. Mai mult decât atât, Carol al II-lea era îngrijorat şi de posibilele legături pe care Mişcarea Legionară le-ar fi întreţinut cu Germania nazistă. Nici asasinarea lui Codreanu şi nici violenţele fără precedent îndreptate împotriva legionarilor până în 1940 nu l-au scăpat însă de gardişti pe Carol al II-lea.
La conducerea mişcării a ajuns Horia Sima, un personaj controversat şi care până la urmă va contribui la îndepărtarea lui Carol al II-lea, dar va reprezenta şi expresia cea mai violentă a extremei drepte româneşti. Dacă Codreanu a tunat şi a fulgerat împotriva evreilor, Sima a pus în aplicare înlăturarea lor fizică. De numele lui se leagă inclusiv declanşarea pogromului de la Bucureşti. Totodată, Sima este bănuit că şi-ar fi trădat căpitanul şi că ar fi fost spion în Germania nazistă.
Profesorul din Făgăraș se înscrie în Mișcarea Legionară
Locul naşterii lui Horia Sima este subiect încă de dispută. Cel puțin există două variante acceptate. Unii spun că s-a născut la 6 iulie 1906, în satul Mândra, din Fărăgăraş. Pe atunci acest sat se afla în Imperiul Austro-Ungar. Alţii spun că Sima s-a născut la Bucureşti, pe 3 iulie 1906. Această variantă a fost luată în calcul, fiindcă tatăl său, Gheorghe Sima, era director şi profesor la un liceu din Bucureşti. Ambii părinţi, atât Gheorghe, cât şi Silvia Sima, erau din satul Mândra, judeţul Făgăraş.
Horia Sima urmează cursurile Liceului ”Radu Negru” din Făgăraș. La începutul cursurilor liceale rămâne orfan de tată şi este nevoit să lucreze pentru a se întreține. Evident, nu renunță la studii şi oferă contra cost meditații colegilor. Ia şi bursă pe toată perioada liceului.
N-am întîlnit un tînăr mai inteligent şi mai bine pregătit de cînd prezidez astfel de comisii, spunea profesorul Ioan Petroviciu, preşedintele comisiei de Bacalaureat în 1926. În acelaşi an, Horia Sima termina liceul, ca şef de promoţie, şi se înscria la Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti.
Termină facultatea în anul 1932 şi este numit profesor de limba română la Caransebeş în acelaşi an. Anii facultății au fost deosebit de grei pentru tânărul student. Nu avea bani şi continua să ofere meditaţii şi să lucreze pe unde putea.
În anii facultății Horia Sima, ca mulți studenți bucureșteni, este atras de doctrina antisemită şi mai ales de naționalismul interbelic românesc. În 1927 se înscrie în Legiunea Arhanghelului Mihail, organizație fondată de Corneliu Zelea Codreanu şi de alți câțiva legionari. Horia Sima activa în clubul condus de Andrei Ionescu, în zona Banatului.
ASCENSIUNEA LUI HORIA SIMA
Horia Sima era un legionar muncitor, care-şi făcea datoria, dar care nu a strălucit prin carismă, asemeni liderului Corneliu Zelea Codreanu sau lui Ion Moţa.
Până în 1939, puţini şi-ar fi închipuit că Horia Sima, profesorul de la Caransebeş, va deveni urmaşul lui Codreanu la conducerea Mişcării Legionare. Abia în 1935, Horia Sima primise o funcţie de conducere în Mişcarea Legionară, la 8 ani de la înrolare. Mai precis, în acel an este numit şef al Regiunii a IX a Banat, asta după ce Codreanu împărţise tot teritoriul României în regiuni legionare.
Sima era un legionar conştiincios, care contribuise decisiv în regiunea pe care o conducea la succesul în alegeri a partidului Mişcării Legionare. Tocmai de aceea în 1937, Corneliu Zelea Codreanu spune că Horia Sima este ”omul meu de zile negre”.
În 1938, Codreanu este arestat iar Horia Sima ajunge să facă parte dintr-un Comandament al Mișcării Legionare, un organism interimar de conducere a legiunii, în lipsa căpitanului. Alături de Sima activau, în aceste Comandament, şi Alecu Cantacuzino, Alexandru Popovici, Radu Mironovici, Iordache Nicoară şi alţii.
În vara lui 1938, Sima primește o însărcinare importantă. Liderul legionar al regiunii Banat este pus să-i facă scăpaţi pe legionari urmăriţi de Siguranţă şi totodată să organizeze o rețea de cuiburi legionare clandestine. Şi asta în condițiile în care în 1938 toate partidele politice au fost desființate pentru a face loc dictaturii carliste. După condamnarea lui Codreanu, căpitanul legionar împreună cu decemvirii şi nicadorii, ”echipele morţii” legionare, sunt asasinaţi de jandarmi la Tâncăbeşti. Horia Sima, alături de mulţi legionari cu funcţii de conducere, fug în Germania. Aici, sub aripa lui Hitler, fac un comandament legionar la Berlin.
În vara lui 1939, Sima revine pentru scurt timp la Bucureşti.
Pe 21 septembrie 1939 însă, legionarii aveau să comită un act aproape sinucigaş. Avocatul Miti Dumitrescu, împreună cu alți opt legionari, l-au împușcat pe Armand Călinescu în plină stradă. Au ocupat apoi sediul Radiodifuziunii şi au anunţat asasinatul. Spunea că s-au răzbunat pe ministrul carlist fiindcă era responsabil de moartea lui Codreanu şi a altor legionari.
Carol al II-lea era la rândul său vizat de răzbunarea legionară. Asasinii lui Armand Călinescu s-au predat. Au fost torturați şi executați. Au urmat apoi represaliile comandate de Carol al II-lea împotriva legionarilor.
În noaptea de 21-22 septembrie 1939, guvernul condus de generalul Argeşeanu a declanşat represaliile. Peste 500 de legionari din toată țara au fost executați.
Trupurile a numeroși legionari au fost târâte şi aruncate în plină stradă, lăsate să putrezească sub ochii trecătorilor. Represaliile continuă până în anul 1940, Mişcarea Legionară fiind scoasă în afara legii.
Horia Sima fuge din nou în Germania nazistă, pe 26 septembrie 1939, tocmai pentru a scăpa de represalii. Caută protecția lui Hitler şi îşi pregătește întoarcerea în România. În Germania devine comandantul grupului legionar de la Berlin.
În luna mai a anului 1940, Sima se întoarce în România, deși risca arestarea. Intră clandestin prin Iugoslavia şi este arestat. Anchetat, în prezența comandantului Jandarmeriei, a ministrului de Interne şi a șefului Siguranței, în mod paradoxal, Sima este eliberat.
La 6 septembrie 1940, Corneliu Georgescu – unul dintre fondatorii Mișcării Legionare, în 1927 -, îl numește pe Sima, oficial, liderul Mișcării Legionare.
HORIA SIMA, SPION AL SIGURANȚEI
Din anul 1940, activitatea şi conduita lui Horia Sima a început să ridice semne de întrebare, inclusiv în rândurile legionarilor. Totodată eliberarea sa dubioasă şi sosirea în România, în mod paradoxal, într-un moment total neprielnic, l-au transformat într-un personaj suspicios şi controversat de-a lungul istoriei.
În urma studiilor făcute de istoricii Mihai Pelin şi Cristian Troncotă, pe baza activității Siguranței şi a rapoartelor acestora, dar mai ales pe baza unor declaraţii a lui Ion Gigurtu, militar şi fost prim-ministru al României în 1940, reiese că Sima ar fi fost şi spion, dar şi posibil implicat în uciderea liderului Mișcării Legionare, Corneliu Zelea Codreanu, în 1938.
S-a constatat că Sima era omul Siguranţei, plătit lunar pentru activitatea sa.
După spusele lui Cristian Troncotă, bazate pe studii, Horia Sima devenise un informator prețios al șefului Siguranței. Era plătit regește, cu aproximativ 200.000 de lei pe lună, o sumă fabuloasă la aceea vreme. Sima făcea rapoarte de informare probabil şi despre camarazii săi din Mișcarea Legionară, dar şi despre ceea ce se întâmpla în Germania nazistă.
De altfel se spune că Sima a venit în România, în mai 1940, nu fiindcă dorea să se întoarcă, ci fiindcă era vânat de Abwehr, serviciul de contra-spionaj german. Întoarcerea sa ar fi fost de fapt o fugă disperată.
Fiind omul său, Mihail Moruzov, șeful Siguranței, l-a luat sub aripa sa pe Horia Sima şi i-a asigura eliberarea. Mai mult decât atât, a reuşit să-l împace pe Sima cu Carol al II lea. Sau, pe scurt, să-l convingă pe rege că Sima dorea să se dea pe brazdă şi să fie dispus la cooperare.
„UN CRIMINAL DE O SPEȚĂ ABJECTĂ”
Tocmai de aceea Sima a şi primit funcția de ministru în cadrul guvernului Ion Gigurtu din 1940. Sima și-a dat seama însă că a mers prea departe, mai ales că imediat a fost acuzat de trădare de legionari şi totodată ridica prea multe semne de întrebare, mai ales privind misterioasa sa eliberare. În aceste condiţii după numai patru zile şi-a dat demisia.
Ion Gigurtu, fostul prim-ministru, a mărturisit, în pușcăriile comuniste, că Sima era un om al Siguranței şi că ar fi contribuit la asasinarea lui Corneliu Zelea Codreanu. Adică şi-ar fi trădat liderul şi, implicit, camarazii.
Neavând nimic de ascuns, Ion Gigurtu s-a spovedit fără nici o reținere informatorului de celulă cu nume de cod «Petrică», asigurându-l că Horia Sima era un criminal de o speță abjectă. Colaborase cu Mihail Moruzov la lichidarea lui Corneliu Codreanu, părăsind apoi România, cu toate că era protejat de serviciul secret. De ce a mai fugit atunci în Germania? – a întrebat inocentul Petrică, nedumerit. Rămânerea lui în ţară ar fi trezit suspiciuni printre legionari, i-a mai spus Ion Gigurtu informatorului alocat celulei în care era reţinut, şi, în afară de asta, Mihail Moruzov a profitat de prilej pentru a-i încredința o misiune de spionaj în Reich, scria Mihai Pelin pe blogul său, pe baza spovedaniei facute de Ion Gigurtu unui informator al Securității, în 1949.
De altfel după ce a demisionat din Guvern, deși lider al Mișcării Legionare, Horia Sima a părăsit, o vreme, viața publică.
[1] ,ARHIVELE NAŢIONALE SERVICIUL ARHIVE NAŢIONALE ISTORICE CENTRALE BIROUL ARHIVE CONTEMPORANE FOND INSTITUTUL DE STUDII ISTORICE ŞI SOCIAL-POLITICE Organizații cu caracter fascist și legionar (fond V) INVENTAR Anii extremi: 1927-1955 306 u.a; (numărul vechi al unității arhivistice 223, noul număr de inventar 14)
[2] Liviu Vălenaş, Convorbiri cu Mircea Dimitriu; MIŞCAREA LEGIONARĂ ÎNTRE ADEVĂR ŞI MISTIFICARE, EDITURA MARINEASA, 2000, p.70
[3] Ibidem, p.71
[5] Ionuț ȚENE „Cine l-a asasinat pe Nicolae Iorga, legionarii sau NKVD?” 2010
AMINTIRI DIN COMUNISM 
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.