Sfârșitul lui Mihail Moruzov, artizanul Serviciului Secret de Informații al Armatei Române (SSI)
Mihail Moruzov (Михаил Николаевич Морузов, n. 8 noiembrie 1887, satul Zebil/comuna Sarichioi, județul Tulcea – 26/27 noiembrie 1940, Jilava), a condus SSI din 1924 până „când a fost arestat și ucis de legionari, în închisoarea de la Jilava. Mare parte din activitatea lui și a celorlalți agenți SSI rămâne un mister și din cauza faptului că o perioadă lungă de timp, din 1924 până în 1928, nu este acoperită documentar”, afirmă istoricul Cristian Troncotă (in volumul Omul de taină al Mareșalului, Ed. Elion, București, 2005, ISBN: 973-8362-20-2).
citește si 
Masacrul de la Jilava – 26/27 noiembrie 1940 – răzbunarea legionarilor
„Moruzov a început ca agent de informație de mâna a treia al Statului Major român. Obraznic și descurcăreț cum era, a reușit să dea marea lovitură după ani de activitate neimportantă: l-a informat pe Carol al II-lea despre anumiți politicieni români. Aceasta i-a adus postul de șef al Serviciul Secret român. L-am văzut cu prilejul unei serbări din Palatul Regal, în eleganta uniformă a Frontului Renașterii Naționale, după ce figura sa îmi atrăsese mai înainte atenția pe culoarele Statului Major, fiind îmbrăcat pe atunci în haine modeste.” – Generalul Ion Gheorghe, fost atașat militar la Ankara, în perioada 1934-1938.
In completarea portretului schițat de contemporanii șefului SSI, Horia Sima aprecia ca „fața lui (n.r. Moruzov) lătăreață aproape turtită, dezvăluie o ascendență slavo-mongolă”
„Vorbea, din familie, limba rusă și bulgară, dar nu cunoștea nici o limbă occidentală, ceea ce i-a produs mari dificultăți în relațiile de colaborare, sociale și de serviciu. Făcuse trei clase de liceu, dar nu citea nici o carte în afară de ziare, și pe acestea foarte superficial. Când avea nevoie de vreo relație de ordin cultural, se adresa vreunui specialist și învăța pe de rost.” – Eugen Cristescu, succesorul lui Moruzov la conducerea SSI
Precarul echilibru politic european, din preambulul celui de-al Doilea Război Mondial, s-a destrămat odată cu încheierea pactului dintre Germania și URSS (23 august 1939) (pactul Ribbentrop – Molotov), prin care cele două puteri și-au împărțit sferele de influenţă dintre Marea Baltică și Marea Neagră [1].
Prima transpunere în practică a planului secret a fost atacarea Poloniei de către Germania, la 1 septembrie 1939, având ca efect o declarație de război anglo-franceză adresată Berlinului (3 septembrie 1939), fără urmări practice. La 17 septembrie 1939, trupele sovietice au invadat, la rândul lor, în Polonia; în scurt timp, conform înțelegerii, cele două puteri și-au împărțit zonele de interes. [2]
Imediat după atacul asupra Poloniei, la 6 septembrie 1939, Consiliul de Coroană a decis neutralitatea României; în perioada următoare, diplomația română a încercat să creeze un Bloc al neutrilor, pentru a se delimita de agresiunile teritoriale, dar și ca să creeze un sistem de apărare. Evenimentele de pe scena politică continentală au impus un nou acord economic cu Germania (4 aprilie 1940) și un pact al petrolului cu Belgia, Olanda și Franța. În continuare, guvernul României a luat în discuție reorientarea politicii externe către Germania, având în vedere expansiunea acesteia pe continent și, in acest context, interesul manifestat pentru produsele petrolifere românești. [3]
În perioada respectivă, colaborarea informativă externă a fost apanajul Serviciului Secret de Informații (SSI), care a jucat la ambele „capete”, atât la cel anglo-francez, cât și la cel german, în principal prin schimbul de date referitoare la URSS.
În 1938, SSI sesiza Abwehr-ul, oferind date concrete despre tentativele sovieticilor de a penetra serviciile de informații ale celui de-al III-lea Reich. In acest sens, șeful Frontului de Est din Secția Informații Externe a SSI, maiorul Gheorghe Micandru (nume real Constantin Ionescu, locotenent-colonel, deseori utilizat de Moruzov ca expert tehnic in relația cu Abwehr, cu sarcina de a face schimb de informații cu privire la Armata Rosie si chestiunea Cominternului [*]), a fost trimis la Berlin de șeful său, Mihail Moruzov, în iunie și octombrie-noiembrie 1939, pentru realizarea unui sistem de legătură și desemnarea persoanelor de contact dintre celor două instituții.
În zilele de 22-24 iunie 1939, ofițerul român de informații Ionescu-Micandru a propus părții germane o colaborare „concretă” [4] la care a primit răspuns afirmativ, nemții exprimandu-si interesul de a extinde acordul si pentru informații referitoare la aviația sovietică, unitățile motomecanizate, situația politica interna si externa din URSS etc., cu rezerva că nu dispun de „elemente specializate”, însă, în compensație, ar putea acoperi acest deficit printr-o contribuție financiară, oferindu-se să asigure cheltuielile necesare operațiunilor SSI.
În cadrul celei de-a doua întâlniri de la Berlin (26 octombrie – 3 noiembrie 1939), Ionescu-Micandru a discutat cu omologul său, șeful Frontului de Est, maiorul Erich Pruck, care i-a afirmat textual, la 30 octombrie 1939, „ne-am împrietenit cu dracul”[5], o aluzie la recentul pact încheiat între Berlin și Moscova.
A doua zi, reprezentantul SSI a fost primit de amiralul Wilhelm Canaris [6], căruia i-a prezentat «Expozeul șefului Serviciului de Informații al Armatei Române către dl. şef al Serviciului de Informații al Armatei Germane» [7], menit sa parafeze colaborarea dintre cele două instituții. Importanta Expozeului era subliniata si din faptul ca acesta fusese primit cu deosebita atenție de însuși înaltul comandament german, mareșalul Herman Goring. Expozeul, însoțit si de explicațiile lui Constantin Ionescu, conținea referiri despre propaganda comunista, prin Comintern, in Estul Europei si peninsula balcanica.
In Expozeu, Moruzov preciza: „Niciodată n-am avut încredere în ruși, indiferent de culoare (n.r. „albi” sau „roșii”), deoarece rușii de ieri, ca și cei de azi, una gândesc, alta vorbesc și altceva fac”
Șeful Abwehr-ului l-a numit pe dr. Wagner (cu rol de „cutie de scrisori” pentru ambele Servicii, asigurând contactul epistolar permanent) ca reprezentant oficial la București, cu însărcinări privind zona petroliferă și contraspionajul pe Dunăre. Aflat în capitala României, în perioada 8 – 12 noiembrie 1939, acesta a fost primit de șeful SSI, Mihail Moruzov.
In lunile octombrie-noiembrie 1939, Constantin Ionescu (nume conspirativ Micandru), a purtat discuții cu reprezentanți Abwehr-ului, îndeosebi cu maiorul Erich Pruck, prilej cu „care au devenit evidente intențiile reale ale Germaniei in raport cu România: asigurarea aprovizionării cu materii prime, îndeosebi petrol, in condiții de neutralitate, fără a fi făcute promisiuni de sprijin militar in eventualitatea unor pretenții teritoriale sovietice. Mai mult, in mod iluzoriu, li se recomanda românilor să reziste pretențiilor sovietice, pentru ca, nefiind susținute de forță militară, acestea urmau a fi abandonate”
„Este limpede ca asemenea afirmații […] erau lipsite de sinceritate, in contextul prevederilor pactului Ribbentrop-Molotov” (Alexandru Iordache, Arma informației: „Soldat cu arma la picior …”).
citește si 
SCANDALUL DESECRETIZĂRII PACTULUI „COMMUNAZI” (RIBBENTROP-MOLOTOV)
La 21 noiembrie 1939, maiorul Erich Pruck sosea la București (cazat la Hotel Stănescu, acesta s-a „legendat” sub numele de Ervin Kampf, conspirativul sau având ocupația de pictor specialist in afișajul de propaganda in România si Iugoslavia – cf. Arhiva SRI, fond D, Dosar 3694, f 52), pentru o serie de „întrevederi confidențiale”, ocazie cu care a pus la dispoziția părții române o listă cu agenții sovietici identificați ca activând în România, împreuna cu „informațiuni” legate de domenii „de interes participativ comun: detalii complete despre ROVS – Uniunea Militara Generala Ruseasca, POBC (conducător, sedii, activitate, membrii aflați in dependenta GPU, .despre societatea Galiopolitilor, si noile sedii ale birourilor Kominternului” (Alexandru Iordache, Arma informației: „Soldat cu arma la picior …”).
O serie de explozii survenite în perimetrul unor rafinării, dar și câteva ciocniri de trenuri încărcate cu produse petrolifere, au alertat Abwehr-ul, care a suspectat ca incidentele, sunt, la origine, consecința unor acte de sabotaj. Ca urmare, la 10 decembrie 1939, amiralul Canaris și locotenent-colonel Bentivegni, şeful Secției Contrainformații Ofensive, s-au deplasat la București, unde, timp de două zile, au pus la punct întărirea măsurilor de contra-sabotaj și contraspionaj. La 18 decembrie 1939, Ionescu-Micandru ajungea in capitala Germaniei, in vederea stabilirii acțiunilor necesare pentru securizarea Văii Prahovei și a Dunării.
La 31 decembrie 1939, prin intermediul lui Erich Pruck, Constantin Ionescu (alias Micandru) a purtat o discuție cu Canaris, in cadrul căreia a prezentat si un argument al lui Moruzov „menit al convinge pe comandantul german că, in ciuda concubinajului politico-diplomaticcu URSS, sovieticii continuau să reprezinte o amenințare comună„. Canaris propune continuarea colaborării, „neoficial si in mod direct intre Serviciile German si Român, fără intermediul altor persoane străine de Servicii„
Pe fundalul schimbului de informații, intre Moruzov si ofițerii germani s-a creat inclusiv o legătură interpersonală: nu numai că aceștia corespondau permanent, dar își transmiteau si cadouri. Spre exemplu, o față de masă cu cusături românești, a fost deosebit de apreciată de soția amiralului, Erika Canaris; la fel, cutiile de icre negre, trimise de Moruzov lui Wilhelm Bodewin Johann Gustav Keitel [8], comandat suprem al Wehrmarcht-ului, au fost primite de acesta cu mulțumirile de rigoare adresate șefului SSI.
La începutul lunii martie 1940, Mihail Moruzov a mers personal la Berlin, unde s-a întâlnit cu omologul său, amiralul Wilhelm Canaris şi cu generalul Wilhelm Keitel, liderul Statului Major General. Discuțiile bilaterale s-au axat pe securizarea porturilor dunărene – căpitanul de corvetă von Weiss, efectuând o inspecție în orașele-port Turnu-Severin și Orșova (22 – 24 martie 1940) unde a constatat că paza „nu este suficientă” [9]: „zona tancurilor petrolifere trebuie întărită și este necesară dotarea cu vase de patrulare și aparate de salvare„.
La 3 mai 1940, ofițerul de legătură al Abwehr-ului la București, dr. Wagner, s-a întâlnit cu Moruzov și l-a chestionat asupra modului în care România va reacționa în cazul unui atac franco-britanic în zona petroliferă, iar amiralul Canaris a revenit la București (28 – 30 mai 1940), prilej cu care a avut loc un schimb de informații referitor la Armata Roșie.
La începutul lunii septembrie 1940, când în România se derulau evenimentele care au dus la instalarea generalului Antonescu la putere și abdicarea regelui Carol al II-lea, șeful SSI. a fost invitat la o conferință trilaterală, la Veneția, desfășurată intr-un salon din Hotelul Danieli, unde au participat amiralul Wilhelm Canaris, șeful Abwehrului, si generalul Giacomo Carboni, șeful SIM, (serviciul similar italian), (cu care Moruzov ar fi discutat, pe 3 septembrie, circa 15-20 de minute, in deplină confidențialitate). In cadrul întrevederii, au fost abordate aspecte cu privire la forțele combativ-militare pe care sovieticii le desfășurau in Bucovina și Basarabia, pericolul rus și acțiunea comunistă de pe teritoriul statului român și din peninsula Balcanică, cazul generalului Gheorghe Rozin, precum și siguranța transporturilor (pe Dunăre și pe căile ferate), cât și a zonelor cu potential petrolifer.
„Deși i s-a propus o temporizare în vederea revenirii în ţară, Moruzov, poate prea încrezător în puterea și influența sa, a ales să se reîntoarcă. […] a fost arestat (n.r. in noaptea dintre 6 si 7 septembrie), depus la Prefectura Poliției Capitalei, apoi la penitenciarul Jilava, unde a fost asasinat, la 26/27 noiembrie 1940„.
Provizoriu, la conducerea SSI a fost numit colonelul Vlădescu.
La 7 septembrie 1940, imediat după arestarea lui Moruzov, șeful Abwehr, Canaris, a venit pentru câteva zile la București. A fost primit de premierul Ion Antonescu, cu care a stabilit oficial coordonatele de colaborare informativă pentru viitor – acestea prevedeau ca serviciul german de informații să nu facă arestări pe teritoriul României și să nu se amestece in politica internă a țării. La discuții au fost prezenți Constantin Ionescu si Herman von Stansky (nume conspirativ Sandu), care, ulterior, au menținut permanent legătura pe probleme operative si tehnice. Nota convorbirilor din 11 septembrie 1940, confirmă disponibilitatea lui Ion Antonescu de a satisface cerințele germanilor: „este de la sine înțeles că noua conducere a Serviciului de Informații ia asupra-și toate obligațiile pentru care s-a făcut înțelegerea de la Venetia„. (Arhiva SRI, fond D, dosar 3717, f 31)
Amiralul Canaris ar fi putut să-i ceară atunci lui Antonescu atât eliberarea lui Moruzov, cât și reducerea acestuia la tăcere, mai ales după descoperirea de către naziști a unor indicii concrete, care demonstrau că Moruzov activa pe mai multe planuri. La 19 iunie 1940, in interiorul unui vagon de cale ferată, aflat la La-Charite-sur-Loire, fusese găsită „întreaga arhivă a Marelui Stat Major francez, care conținea inclusiv rapoartele avute de Moruzov cu aceștia, deconspirându-se jocul dublu al șefului spionajului românesc” [**]
Moruzov, care, aparent, nu a suspectat deloc că fusese descoperit, a continuat să joace „cartea germană” in fata lui Manfred von Killinger – la 20 mai 1940:, el s-a autodescris ca un filogerman convins, afirmând că era pregătit să coordoneze personal distrugerea stabilimentelor, dacă rușii se vor apropia prea mult de zona petroliferă Ploiesti.(Alexandru Iordache, Arma informației: „Soldat cu arma la picior …”).
După alte marturii (Eugen Cristescu), simpatia si bunele relații dintre Canaris si Moruzov s-au păstrat si după întrevederea de la Veneția, Canaris intervenind direct la Ion Antonescu pentru eliberarea lui Moruzov, obținând însă doar o garanție că acesta va fi bine tratat si că „justiția va delibera asupra sortii lui„. Mai mult, unele opinii susțin inclusiv faptul că Abwehr-ul ar fi reușit să plaseze, în celula de la Jilava, un revolver cu care Moruzov s-ar fi „aparat cat a putut in timpul masacrului de la 27 noiembrie 1940” (R. Ioanid, Lotul Antonescu in ancheta, p. 181-182)
Colaborarea SSI cu aliații tradiționali fusese menținută cel puțin la nivelul unui schimb de informații și tatonări reciproce asupra raporturilor geopolitice continentale. In acest scop, Moruzov l-a trimis într-un turneu european (de „recunoaștere”) pe locotenent-colonelul Gheorghe N. Petrescu, fost atașat militar la Roma, șef al Biroului 2 Contrainformații din Secția a II-a Informații din Marele Stat Major (atașat tactic pe lângă SSI). Acesta a efectuat, în perioada 3-18 martie 1939, o vizită în Polonia, Cehoslovacia, Germania, Anglia și Franța, unde a avut discuții cu reprezentanții serviciilor de informații, dar și cu factori militari și politici10. Un al doilea tur a avut loc în Franța și Anglia (27 martie – 6 aprilie 1939) , unde Petrescu ar fi încercat să obțină informații privitoare la percepția cercurilor politice faţă de România, dar și să achiziționeze armament.
După vizita efectuată în Germania şi o scurtă pauză la București, Moruzov şi-a vizitat omologii din Franța și Anglia, în vederea testării posibilităților de a sprijini România. Șeful Biroului 2 Informații din Marele Stat Major francez a recunoscut că are un personal redus și că cele mai bune date privind Germania i-au parvenit pe filiera SSI.
La Londra (31 martie – 3 aprilie 1940), Moruzov a avut posibilitatea să constate personal dezinteresul și răceala cu care era tratată România, atât din punct de vedere militar, prin refuzul de a i se exporta armament, cât și economic, prin lipsa de interes a investițiilor/achizițiilor în/din România. Totuși, în opinia lui Moruzov, britanicii s-au dovedit „mult mai realiști” [10] decât francezii, în privința analizei viitorului geopolitic din Europa.
La 30 iunie 1940, după pierderea Basarabiei, a nordului Bucovinei și a Ținutului Herța, un raport SSI consemna un mesaj pe care naziștii se pregăteau să îl adreseze lui Carol al II-lea: „a sosit momentul decisiv: sau se ajunge la o alianță efectivă cu Germania, sau partida integrității României este definitiv pierdută” – , declara colonelul Gheorghe Petrescu, celor ce anchetau „cazul Moruzov”, după arestarea acestuia.
„La sfârșitul lunii iunie, prin buletinul lunar, anunț în mod hotărât că am informații absolut precise că România va fi chemată în curând la masa verde pentru a fi deposedată de o parte din teritoriile alipite, că Italia va sprijini la maximum pe unguri și că ni se cere un sacrificiu enorm, că Germania, deși contra voinței și ideilor ei, va satisface Italia, fiind angajată la această satisfacere prin însăși condițiunile de intrare în război a Italiei. Rezultatul: primesc o comunicare că prin buletinul meu am indispus atât Marele Stat Major, cât și Palatul, și că situația mea este șubredă.”(Arh. S.R.I., fond „y”, dosar nr. 20994, vol. 21, f. 37. document citat in (4))
Mihail Moruzov, consideră istoricul Alin Spânu [11], „s-a dovedit un jucător cu gândire strategică, însă evenimentele i-au devansat posibilitățile de acțiune şi reacție. A încercat să folosească toate mijloacele pentru a obține date folositoare ţării, eventual anticipative, a jucat corect în raport cu partenerii săi, dar nu a luat în calcul posibilitatea ca aceştia să greșească atât de flagrant în defavoarea sa. Poate prea plin de sine, şi-a supralicitat posibilitățile şi a neglijat instinctul de conservare, astfel că a ales să revină în ţară într-un moment total neprielnic pentru cariera şi, mai ales, viaţa sa. În definitiv, după 16 ani la conducerea SSI, nu și-a imaginat că cei pe care i-a protejat în momente grele [12], în frunte cu Horia Sima, vor alege varianta cea mai simplă pentru a-l reduce la tăcere: asasinarea sa„.
Horia Sima spune însă că Moruzov a fost arestat din ordinul lui Ion Antonescu : „Unul din primele acte de guvernare ale Generalului Antonescu, după ce a primit puteri depline, în dimineața de 5 septembrie 1940, a fost să ordone arestarea lui Moruzov„. (Horia Sima, Era Libertății, Ed. Gordian, Timișoara, 1995)
Constantin Maimuca, venit împreună cu doi ofițeri la Ion Antonescu, pentru a solicita arestarea lui Moruzov, declara : „Am cumpărat Universul și mare nu ne-a fost surprinderea când am citit că Moruzov a fost arestat în cursul nopții; era o informație dată de președinție„. (Constantin Maimuca, Memorii, manuscris nepublicat).
La rândul ei, fiica lui Moruzov, Aurora Florina, a insistat ferm asupra faptului că tatăl ei (pe care nu l-a cunoscut ca atare) a fost asasinat de legionari, ci de soldați, din ordinul lui Ion Antonescu; ea relata ca ar fi văzut răni produse de baionetă pe cadavrul tatălui ei (11 răni de glonț și 5 lovituri de baionetă), fapt neconfirmat totuși, se pare, de certificatul medico-legal. Totodată, Aurora Florina Moruzov mai susține ca șeful Abwehr-ului ar fi venit la București pentru a-l salva pe tatăl ei, afirmație contrazisă însă de stenograma convorbirii acestuia cu Ion Antonescu.
Conform jurnalului national, ea ar fi declarat „La scurt timp după căsătoria părinților mei – Mihail Moruzov şi Maria Anton –, mama a avut un accident cu trăsura și a rămas paralizată. Atunci s-a înțeles cu tata să se despartă, pentru a nu-l încurca în meseria sa. În 1932, când eu aveam 7 ani, au divorțat legal. În ceea ce mă privea pe mine, au făcut o înțelegere ca eu până la 18 ani să stau cu mama şi după majorat să decid cu cine vreau să rămân. Dar nu am mai apucat. Tata a murit când aveam eu 14 ani şi jumătate.” […] „un frate de-al mamei mi-a devenit tutore. Mult mai târziu, și fără să știe mama mea, am aflat că unchiul meu avea tot interesul să-mi fie tutore, deoarece primea bani din partea tatei pentru îngrijirea mea. Eu, ca şi copil, am fost foarte nebunatică, şi mama era disperată… De aceea s-a gândit împreună cu unchiul meu – tutorele – să mă trimită la internat, undeva cât mai departe, la Sighetul Marmaţiei, ca să mă mai liniştesc. Dar tata le-a propus să mă trimită la Odorheiul Secuiesc, unde vărul meu Veniamin Moruzov urma şcoala militară. Tata spera ca noi doi, copiii, să ne cunoaştem, căci tata dorea să-l înfieze pe Veniamin. Însă la Odorheiul Secuiesc nu mai erau locuri. Aşa am ajuns la Centrul de inițiere al străjerilor de la Sfântul Gheorghe, în Covasna. Acolo venea mereu Sidorovici, comandantul străjerilor (n.r. generalul Teofil Sidorovici, fost comandant al organizației carliste „Straja Ţării”, fratele comunistei Alexandra Sidorovici, soția lui Silviu Brucan). Şi într-o zi venind la noi la şcoală, unde eu eram șef de cuib, m-am prezentat: „Sunt străjera Moruzov Aurora!”. El s-a uitat la mine și, probabil, pentru că semăn foarte mult cu tata, a întrebat profesoarele dacă am vreo legătură cu Mihail Moruzov. I s-a răspuns că da, sunt fiica lui. Întâlnindu-se cu tatăl meu, i-a vorbit foarte frumos despre mine, ceea ce contrazicea ce îi spusese unchiul. Şi tata s-a hotărât că vrea să afle adevărul despre cum eram eu de fapt. Asta aveam să o aflu mult mai târziu, când printre lucrurile tatălui meu s-au găsit două dosare în care erau rapoarte despre mine date de polițiști şi fotografii”.[…] Mi-a făcut plăcere, pentru că asta însemna că totuși a ținut la mine. După venirea vacanței de vară trebuia să plec acasă. M-am dus la agenţia de voiaj să-mi iau bilet. La agenție, un domn m-a întrebat unde merg. I-am spus că la Constanţa. „A, deci treci prin București, a spus el. Uite, eu trebuie să aștept pe cineva. Fii drăguţă, cumpără-mi şi mie un bilet. Cu ce clasă călătorești?” Călătoream cu clasa I, datorită tatălui meu. Am cumpărat biletele, cu locuri în același compartiment. Am călătorit împreună până la București. Era ceva în ochii lui, dar eu nu înțelegeam că semăna cu mine. Era tatăl meu„.
„Moruzov fusese unul din principalii călăi ai lui Carol, în recenta Sfânta Bartolomee Legionară. (21/22 septembrie 1939).” – nota prințul Mihail Sturdza, in urma unei discuții cu amiralul Wilhelm Canaris, din 4 septembrie 1940.
„Un fost comisar sovietic din Harkov, se refugiase în România, în 1920. Întrebuințat de Siguranța Română, mai întâi ca simplu informator, pe urmă în funcțiuni mai importante, ajunsese a fi unul din intimii Elenei Lupescu și al lui Carol, care, spre uimirea tuturor, numise pe acest fost funcționar sovietic (de fapt nici nu era naturalizat român), ca șef al Serviciului de Informații al Armatei noastre. Moruzov era, deci, în România, ceea ce Canaris era în Germania.”
citește si 
ROMÂNIA REGELUI CAROL AL-II-LEA
[*] Intențiile lui Constantin Ionescu, de a intra in contact cu ofițerii germani pe care ii cunoștea din1937, ‘au ajuns sa fie sortite eșecului: numerele acestora nu mai puteau fi găsite in cărțile de telefon, maiorul Von Krietnitz, care contribuise la realizarea contactului Moruzov-Canaris, nu mai lucra in Marele Stat major, iar căpitanul Schreiber decedase.” In aceste condiții, „desi își propusese sa intre in contact cu reprezentanții Abwehr-ului fără știința delegației de la Berlin, a fost nevoit sa apeleze la maiorul Alexandru Proca […] In acest mod, la 23 iunie 1939, ofițerul roman a ajuns sa se întâlnească cu locotenet-colonelul Handwaldt, lasandu-i din partea șefului sau (n.r. Moruzov) propunerea de colaborare concreta, privind culegerea de informații cu privire la intențiile dușmanului comun sovietic” cu amendamentul ca demersul „sa nu fie divulgat nici măcar corpului diplomatic si atașaților militari din Berlin si București”. – Alexandru Iordache, Arma informației: „Soldat cu arma la picior …”
[1] Emilian Bold, Ilie Seftiuc, Pactul Ribbentrop – Molotov, Institutul European, Iași, 1998;
[2] Alexandru Moşanu, Ion Buga (coord.), Anexarea Basarabiei în anul 1940 de către Uniunea Sovietică – o consecinţă directă a pactului Molotov-Ribbentrop, Chişinău, 2002;
[3] Ioan C. Popa, Fața nevăzută a agresorului. Pactul Ribbentrop – Molotov și urmările lui pentru România, Editura Semne, București, 2017.
[4] Cristian Troncotă, Mihail Moruzov şi Serviciul Secret de Informații al Armatei Române, Editura INI, Bucureşti, 1996, p. 93.
[5] Ibidem, p. 95; si Constantin Corneanu, Sub povara marilor decizii: România şi geopolitica marilor puteri : 1941- 1945.
[6] Amiralul Wilhelm Franz Canaris (n. 1 ianuarie 1887, Aplerbeck – d. 9 mai 1945, Flossenburg), ofițer de marină în Primul Război Mondial, când a comandat un submarin şi a acționat informativ în Spania. Şi-a continuat cariera după 1918 în serviciul de informații al armatei; la 1 ianuarie 1935 a fost numit în fruntea Abwehr, pe care l-a condus până în 1944. În urma atentatului împotriva lui Hitler (20 iulie 1944), cercetările au dovedit şi implicarea sa, fapt pentru care a fost anchetat, arestat, judecat şi condamnat la moarte. (André Brissaud, Canaris.Le «petit amiral» prince de l’espionnage allemand (1887-1945), Librairie Academique Perrin, Paris, 1970; Jaroslav Kokoška, Amiralul Canaris (traducere Teodora Alexandru-Dobriţoiu), Editura Militară, Bucureşti, 1970; Richard Bassett, Spionul-șef al lui Hitler. Misterul Wilhelm Canaris, Editura RAO, București, 2008).
[7] Cristian Troncotă, Mihail Moruzov şi Serviciul Secret de Informaţii al Armatei Române, op. cit., p. 298-304.
[8] Feldmareşal Wilhelm Keitel (22 sep.1882, Helmsherode – d. 16 oct. 1946, Nürnberg) ofiţer de artilerie, a participat la Primul Război Mondial, conducând diferite departamente în Ministerul de Război (1935-1937) şi Înaltul Comandament al Wehrmachtului/OKW (1938-1945). La 8 mai 1945, a semnat capitularea Germaniei în faţa Naţiunilor Unite. Ulterior, Tribunalul Militar Internaţional de la Nürnberg l-a judecat şi l-a condamnat la moarte (1946).
[9] Arhivele Naționale Istorice Centrale (în continuare: ANIC), fond Președinția Consiliului de Miniștri-ServiciulSpecial de Informații (în continuare: PCM-SSI), dosar 22/1940, f. 50.
[10] Darea de seamă asupra turneului şi rezultatelor obținute de locotenent-colonel Gheorghe N. Petrescu, în Cristian Troncotă, Mihail Moruzov…, op. cit..
[11] in articolul COLABORAREA INFORMATIVÃ EXTERNÃ ÎN TIMPUL DICTATURII REGELUI CAROL AL II-LEA (1938-1940), Dr. Alin SPÂNU, Cadru didactic asociat, Facultatea de Istorie, Universitatea din București
[12] Din noiembrie 1938, după cu asasinarea lui Corneliu Zelea Codreanu (sub pretextul ca ar fi vrut sa fuga de sub escorta), regele Carol al II-lea a declanșat o prigoana dezlănțuită împotriva membrilor Gărzii de Fier. Multi legionari, printre care si Horia Sima, au fugit in Germania. Cu toate acestea, in primăvara anului 1940, Horia Sima decide in mod neasteptat sa revina in Romania, iar Mihail Moruzov, șeful serviciului secret de la București, l-ar fi luat sub protecție, mijlocindu-i reconcilierea cu Carol al II-lea.
AMINTIRI DIN COMUNISM 
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.