Români împotriva românilor. Diviziile „Tudor Vladimirescu” şi „Horea, Cloşca şi Crişan”

Constituită din inițiativa lui Stalin, la 15 noiembrie 1943, Divizia „Tudor Vladimirescu” a fost una dintre cele două unități formate – pe baza de voluntariat – din prizonieri români aflați în Uniunea Sovietică. Aceștia au avut de ales între a lupta pe front, de partea Aliaților, sau de a rămâne pe loc, în lagărele sovietice. Cei care au refuzat „voluntariatul” au fost eliberați abia în 1949 sau chiar mai târziu.

Membrii Diviziei „Tudor Vladimirescu” au luptat împotriva României, alături de armata sovietică în Transilvania, pe tot frontul vestic până în munții Tatra. După război, divizia a devenit mijloc de propagandă și instrument pentru instalarea regimului comunist în ṭară. Era condusă de colonelul Nicolae Cambrea ṣi locotenent-colonelul Iacob Teclu.

Din 1951 și până în 1959, ziua de 2 octombrie a fost sărbătorită anual în Republica Populară Română drept Ziua Forțelor Armate, 2 octombrie 1943 fiind data la care Stalin aprobase înființarea pe teritoriul URSS a Diviziei 1 Voluntari „Tudor Vladimirescu”.

Această unitate devenise obiectul unui adevărat cult al admirației și prestigiului comunist, fiind folosită drept argument propagandistic pentru a dovedi „frăția de arme româno-sovietică”, „eroismul luptelor anti-hitleriste”, „superioritatea morală și ideologică a armatei populare față de corupta fostă armată regală”, atașamentul indisolubil al armatei față de popor.

Din 1943 și până în 1945, membrii diviziei „Tudor Vladimirescu”, aflate sub comandă sovietică (a Frontului II Ucrainean), au fost considerați în România, atât din punct de vedere juridic (potrivit Codului Justiției Militare din 1939 aflat în vigoare), cât și moral, trădători de neam, țară și tron, care, odată capturați, trebuiau a fi deferiți imediat Curții Marțiale și plutonului de execuție.

În 1947 a fost transformată în Divizia 1 Blindată ṣi, după transformări succesive, zece ani mai târziu a devenit Divizia 37 Mecanizată.

La 30 decembrie 1947, militarii Diviziei „Tudor Vladimirescu” au participat, alături de voluntari comuniști, la lovitura de stat care a răsturnat ilegal ordinea constituțională în România, înlocuind Garda Regală de la Palatul Elisabeta, ce fusese arestată. Concret, membrii Diviziei erau trădători de țară.

Același lucru era valabil și pentru cea de-a doua divizie de voluntari români, „Horea, Cloșca și Crișan”, înființată pe 12 aprilie 1945, tot în URSS, aflata sub comanda colonelului Mihai Lascăr, 1889-1959 (decorat de Hitler cu Frunze de Stejar la Crucea de Cavaler a Crucii de Fier în bătălia de la Stalingrad, luat prizonier în noiembrie 1942 de Armata Roșie), viitor ministru comunist al forțelor armate.

Denumirile celor două unități aveau conotații propagandistice, personajele istorice Tudor Vladimirescu, Horea, Cloșca și Crișan (se vehicula inclusiv numele lui Avram Iancu) fiind folosite cu cinism de sovietici, pentru a induce romanilor, in mod fals, ideea glorioasa de revoltă socială a norodului cel asuprit și exploatat.

Din cele 200.000 de prizonieri români în URSS, doar o mică parte, circa 12.000, au acceptat trădarea. Dintre aceștia, aproximativ 90% au fost soldați și gradați, sovieticii trebuind să instruiască în doar două luni, la Centrul din Riazani, și să avanseze rapid la gradul de sublocotenent sau locotenent de infanterie, artilerie, transmisiuni circa cinci sute de subofițeri pentru a acoperi nevoile imediate de comandă ale diviziei.

Cea mai mare parte a corpului de ofițeri români căzuți prizonieri, fie din considerente morale sau datorita unui nivel de educație, nu au acceptat să trădeze, sa treacă de partea inamicului si „să vândă sânge de frate pe un blid de terci”, după cum declara sublocotenentul supraviețuitor Mateianu, chiar dacă astfel își primejduiau viața.

In lagărele de prizonieri din URSS s-au creat astfel două tabere dușmane: tabăra celor care semnaseră angajamentul de înrolare (voluntariatul implica asumarea individuală a unui angajament scris al persoanei), aceștia fiind mutați în barăcile de voluntari și a „bandiților fasciști”, meniți a putrezi în Siberia.

Cei care s-au perindat, în toamna anului 1943, prin lagărele de prizonieri romani, cu rolul de „moderatori”, prezidând adunări motivaționale in vederea înrolărilor deținuților in Divizia „Tudor Vladimirescu„, au fost Ana Pauker, Vasile Luca, Valter Roman, Petre Borilă, Nicolae Cambrea, Mircea Haupt, Dumitru Petrescu si Iacob Teclu, care vor ocupa ulterior poziții importante în viitoarea nomenclatură comunistă.

Divizia militară „Tudor Vladimirescu“, formată pe teritoriul URSS din prizonieri români care-și negociaseră libertatea pentru funcții, sub atenta îndrumare a Anei Pauker (n. Hanna Rabinsohn) și sub supravegherea Moscovei, foști militari slugarnici, și viitori activiști nomenclaturiști, intră în România in august, prin Est. Sunt primiți de populație cu flori și aplauze, prezentați si văzuți ca „eliberatori”, deși nu erau decât niște arestați, cu consemn comunist. Petre Borilă (n. Iordan Dragan Rusev) a fost unul dintre „păpușarii-sefi” ai acestor militari-marionetă, ca locțiitor comandant al Diviziei/ comisar politic.

La 15 aprilie 1945, militarii diviziei (care vor purta uniformele Armatei Române) sunt reintegrați în Armata Română printr-un decret lege semnat de regele Mihai şi de ministrul de Război, Constantin Vasiliu-Răşcanu.

Petre Borilă primește gradul de locotenent colonel, numit direct la conducerea Secției Centrale de Cadre a Comitetului Central (CC) al PCR/PMR.

TESTIMONIALE ALE UNOR FOSTI MEMBRII AI DIVIZIEI „TUDOR VLADIMIRESCU”

„AM DEPUS JURAMANTULPOPORULUI IN UNIUNEA SOVIETICA, PE DRAPEL ROMANESC FARA COROANA REGALA”

„După ce s-a format Divizia „Tudor Vladimirescu” – am fost al doilea eşalon – s-a schimbat, ne-a dat uniformă nouă românescă ṣi s-a schimbat bineînțeles şi regimul de trai, adică echipament, hrană şi celelalte drepturi, soldă, toate drepturile care se cuveneau unui ofițer. Asta a durat până am depus jurământul poporului în Uniunea Sovietică, în Rusia. După aceea am fost izolați completamente de către trupele sovietice, dar în cadrul diviziei fiecare unitate şi subunitate avea câte un instructor din ăsta sovietic.

Eu aveam la companie pe locotenentul major Costică Alimanovici, basarabean era, dar era în armata rusă înrolat. Pe drapel am depus jurământul poporului român, pe drapelul românesc, fără coroana regală pe el!

De faţă au fost Ana Pauker, Cambrea, Teclu, atuncea erau colonei. Lumea era îmbrăcată în uniformă românească, numai instructorii sovietici erau îmbrăcați în uniformă rusească” – Ion Dumbravă [1]

COMANDA UNITATII, PRELUATA DE CAMBREA

La formarea diviziei au căutat rușii ca să vadă care dintre ofițeri ar putea să ia comanda acestei unități. I s-a propus generalului Ciobanu, fostul comandat din Regimentul 27 Bacău, care a căzut prizonier cu mine în Cotul Donului. A refuzat categoric!

I s-a propus lui Lascăr Mihail care a fost comandatul Diviziei 6, care a căzut prizonier cu mine în Cotul Donului. A refuzat categoric!

Şi atuncea din toţi ofițerii superiori care erau, s-a prezentat generalul Cambrea, [atunci] colonel, şi a luat comanda Diviziei „Tudor Vladimirescu„. De aici s-a făcut un grup de ofiţeri care a plecat la Moscova pentru aprobarea lui Stalin, ca să ne dea [aprobarea] pentru formarea Diviziei „Tudor Vladimirescu„.

Şi a ramas Cambrea cu divizia până la venirea în ţară, iar generalul Ciobanu şi cu Lascăr Mihail au rămas în lagăr.

După aceea s-a format Divizia „Horea, Cloşca şi Crişan„„ dar parte la lupte nu a luat. Au venit până în ţară şi în ţară s-au oprit. [Noi] am mers în continuare cu generalul Cambrea pe front, până a fost rănit – a fost rănit la mâna stângă – în locul lui a rămas colonelul Teclu. […]

Şi am venit în ţară cu Divizia „Tudor Vladimirescu„, am trecut Prutul pe la Iaşi, am venit către Buzău, Urziceni; în cadrul Diviziei „Tudor Vladimirescu” s-a avut în vedere şi nu au recrutat pe foștii jandarmi şi cei care au fost depistați ca legionari şi grăniceri.

După întoarcerea de pe front cu Divizia „Tudor Vladimirescu„, am venit înapoi în București și am stat în cadrul diviziei până în anul 1948, când am fost mutat la Direcția Superioară Politică a Armatei, comandantul Companiei transport.” – Ion Dumbravă [1]

„ANA PAUKER RACOLA OFITERI”

„Eu am fost forțat, înainte de a ajunge la Mânăstârca, ca să mă înscriu în divizie şi am fost chemat la acest N.K.V.D.-ist, Birman, şi mi-a propus ca să mă înscriu în Divizie şi am spus nu. […] O săptămână m-a ținut la poartă și adică mă constrângea, n-aveam voie să vorbesc cu nimeni, mi-aducea mâncare acolo, […] eram la poarta lagărului, într-o cabină, acolo, unde stătea portarul sau să fi fost nu știu cine. […] – Constantin Popescu [1]

În ’43, la 18 septembrie, vine în lagăr Ana Pauker şi face adunarea pe lagăr şi ce vrea, vrea să prindă ofițerii, că ei formaseră divizia din soldați, dar nu aveau şi ofițeri, n-aveau comandanți şi aici [la Mănăstârca] este lagăr compact, numai de ofiţeri, şi vroia să rupă din el.

A ţinut discurs acolo pe lagăr, în sfârşit, şi între altele, cine răspunde din partea românilor, răspunde căpitanul Tudor Popescu, căpitan de artilerie activ care căzuse prizonier în ’41, era fiul avocatului Tudor Popescu din Bucureşti. Până a ne duce noi, el făcea cronica luptelor. Intrând în contact cu noi, cu ofițerii ăștia care ne-am dus, şi-a schimbat atitudinea.

Şi atunci ia cuvântul Ana Pauker, cu Maltopol, cu un rus care-a mai venit, [cu] Teohari Georgescu, Vasile Luca care au venit atunci în lagăr cu ei. […] Se ridică Tudor Popescu şi spune care au fost intențiile lui Petru cel Mare, cum vroia să ajungă la gurile Dunării, cum să vrea să iasă la mare, în sfârșit, „De ce ne-aţi luat Basarabia, de ce Cetatea Albă, Tighina, Hotinul, Soroca, [că] sunt cetăți românești?!„

Şi-atunci şi Ana Pauker se ridică şi zice: „Dacă vorbeai altfel, eu îţi întindeam mâna şi ţi-o strângeam…„ Da’ ăsta îi răspunde: „Nu ţi-o întindeam eu, că mi-o murdăream!„ ṣi atunci a fost ridicat imediat, dus în celălalt lagăr. Ei au spus că l-au împușcat, dar au mințit, că a fost în alt lagăr, în Siberia, ofițerii care a venit de-acolo ne-au spus de el, că trăiește…”

„FACE-TI SI VOI O DIVIZE, SA VA ELIBERAM ARDEALUL”

„Eu eram acolo bibliotecar și au venit Dumitru Petrescu, Ana Pauker şi un reprezentant al sovietelor care era comisarul acelor lagăre ṣi a spus: „După cum știți, după cum sunteți informați, războiul lui Hitler este terminat. Polonezii au un corp de armată, cehii iar au un corp de armată [2] şi noi facem apel la voi, românii, ca să nu vă distrugem ţara, pentru ca să vă eliberăm Ardealul, faceți și voi o divizie.” – Alexandru Antoniu (unul din cei care a organizat Divizia „Tudor Vladimirescu„) [1]

Acest lucru s-a şi început să se facă la Planîi Iernaia, lângă Moscova, de anumite grade superioare: Lascăr, colonelul Ciobanu, colonelul Cambrea, ei formaseră nucleul acestei divizii şi acum căutau cadre militare de comandă.

„CINE E LAS SI NU VREA SA AJUTE TARA (!) SA NU SE INSCRIE”

Zic: „Dar ce spun ostaşii?„ „Ostaşii s-au oferit mai mult decât ne trebuie, fiindcă ei muncesc în condiţii grele şi vor să scape…„ „Da, dar ăsta-i un risc. Aici, cel puțin, stai şi eşti asigurat. Mâncare primim de la americani…„ – şi primeam şi pâine albă şi praf de ouă ṣi aṣa mai departe, deci puteam aştepta sfârşitul războiului. Şi ni s-a spus: „Cine e laş şi se teme de moarte şi nu vrea să ajute ţara, să nu se înscrie!„ […]

Eu nu mă puteam duce căci eram bibliotecar, dar mi-a spus: „Desemnează trei ofiţeri în care să ai încredere, ca să-i trimetem la Oransk din partea acestui lagăr mic de concentrare„.

Şi am trimis pe Boţoacă, pe unul Moldoveanu, nu mai ţin minte pe al treilea. Ei s-au dus acolo, eu am rămas mai departe. Şi am început să-i lămuresc pe ceilalți ofițeri, printre care generalul de armată Tutoveanu care era sublocotenent şi era la spălătorie, spăla rufele, sublocotenentul Orban, care era sanitar, Dinescu, un învăţător, care era la bucătărie, Poduleanu, era comandantul lagărului, tot un învăţător. Ăştia duceau şi muncă de lămurire. „Ce facem, ne înscriem sau nu ne înscriem?!„ […] Aproape toţi s-au înscris în Divizia „Tudor Vladimirescu„. […]

„Dacă nu mă înșel, în noiembrie 1943 am fost duși la Sârţi, a fost o tabără, s-au făcut bordeie. Şi comandantul batalionului, Boţoacă, care mi-era prieten bun şi viteaz om şi locțiitorul politic, eu. Greșeala lui a fost următoarea: că ne-a dat uniforme noi, însă cu steaua pe nasture. Tresele, de asemenea românești, tot, cu costum, uniforma toată românească, drapele românești. Însă Boţoacă spunea: „Măi, omule, ne-a dat armament sovietic, ne-a dat hainele astea. Atunci să ne întoarcem în lagăr şi să nu mai facem nimic…„ Probabil că astea se auzeau, că nu eram numai eu acolo. Azi aşa, mâine aşa, Dumitru Petrescu vine la căpitanul Burcă, azi general-colonel, care era locțiitorul politic al Regimentului 1 şi trimite să-l aducă şi pe Boţoacă şi-l dezarmează şi-l trimite înapoi în lagăr… a venit în ţară în ’51″

„Aveam şi un ziar, ziarul Înainte pe care eu l-am preluat şi l-am condus ca redactor şef, pe Aleea Filipescu. Şi există această colecţie, este şi jurământul, colecţia ziarului Înainte al Armatei a II-a.„

„NU VA PUNEM SA LUPTATI IMPOTRIVA ARMATEI ROMANE”

„De la comandant de companie era câte un sovietic. Pe lângă Cambrea şi Teclu, era colonelul Novikov. N.K.V.D.-ul era şi el prezent acolo. Am fost şi eu luat, după ce l-au luat pe Borţoacă, că de ce nu am informat… „Eu sunt educator, nu sunt informator„.

„Noi am investit aici bani, v-am dat libertate, o să luptați alături de noi pentru dezrobirea Ardealului şi poate şi mai departe. Nu o să vă punem să luptați împotriva armatei române…„, ṣi aşa s-a şi întâmplat. Noi am intrat în luptă la 27 august (1944).”

---

[1] Interviuri realizate de Mariana Conovici, Octavian Silivestru ṣi Remus Cârstea în anii 1993, 1999 ṣi 2000 pentru Arhiva de istorie orală.

[2] Divizia poloneză „Tadeusz Kosciuszko” condusă de col. Zygmunt Berling; Brigada independentă cehoslovacă a colonelului Ludvig Svoboda [înapoi]