ASASINAREA PRIM-MINISTRULUI ION GHEORGHE DUCA, cu complicitatea Regelui Carol al-II-lea

„Oricare cunoaște politica românească [….] știe că una din directivele fundamentale, directiva de la care de 40 de ani nimeni nu s-a abătut, în nici o împrejurare și față de nici o țară, este aceea de a nu se amesteca în politica internă a altor țări. Neamestecându-ne noi în politica internă a altora, am avut grijă ca și ceilalți să nu se amestece în politica noastră„ – Ion Gh. Duca

Dizolvarea Gărzii de Fier fusese unul din angajamentele asumate de liderul liberal I Gh Duca, în cadrul vizitei efectuate la Paris, în iulie 1933. In același an, România semnase, în ianuarie, “Acordul de la Geneva”, cu Societatea Națiunilor. Aflat în imposibilitatea achitării datoriilor externe, guvernul Al Vaida–Voievod solicitase amânarea unor plăţi, propunere acceptata de bancherii occidentali cu condiția asumării, de către partea română, printr-un acord oficial, a unor obiective economice și politice stabilite de partea creditoare, cum ar fi achitarea salariilor proporțional cu încasările lunare, concedierea a 30% din numărul total al salariaților, vinderea redevențelor petroliere ale statului, acceptarea cu titlu permanent, pe lângă Ministerul de Finanțe și Guvern, a unor controlori străini, din partea Societății Națiunilor, creșterea prețurilor unor bunuri de larg consum etc.. De asemenea, statul român se angaja să ia toate măsurile economice, sociale și politice în vederea restabilirii echilibrului bugetar și achitării datoriei externe. Practic, creditorii își prezervau dreptul de a interveni în politicile interne ale statului împrumutat. Procedurile erau relativ asemănătoare celor practicate astăzi de FMI și Banca Mondială, în acordurile încheiate cu diversele state (…). Condițiile fuseseră redactate și sistematizate de controlorul Charles Rist, bancher francez de naționalitate evreiască, și totodată important exponent al Francmasoneriei franceze.[1]

Pe 15 noiembrie 1933, cade guvernul condus de Alexandru Vaida-Voevod. Pentru formarea noului guvern este desemnat șeful PNL, I. Gh. Duca, acesta urmând să gestioneze și pregătirea alegerilor parlamentare, programate pentru data de 20 decembrie 1933.

Campania electorală va fi însă marcată de ciocniri violente intre forțele de ordine și reprezentanții partidelor de opoziție, PNȚ, Garda de Fier, Uniunea Agrară (a lui Constantin Argetoianu) ș.a..

Pe 22 noiembrie 1933, la Constanța, studentul legionar Virgil Teodorescu era împușcat pe la spate de autorități, în timp ce încerca să lipească afișe electorale. Pe 28 noiembrie, la Iași, era împușcat șoferul Constantin Niță, care arunca pâine studenților legionari asediați de poliţie în căminul studențesc de la Râpa Galbenă, și pe 9 decembrie 1933, în județul Vlașca, țăranul Nicolae Bălăianu era omorât în bătaie de către jandarmi.

Tot pe 9 decembrie 1933, cu o zi înainte de data limită a depunerii listelor de candidați, Consiliului de Miniștri decide scoaterea Gărzii de Fier (al cărei lider era Corneliu Zelea Codreanu), înafara legii, eliminând astfel din schema al treilea partid, ca pondere electorală.

“Știu că îmi risc viata”, i-a spus I. Gh. Duca lui Argetoianu. „Trebuie să merg până la capăt orice s-ar întâmpla„[…] ”Îmi este indiferent ce va fi cu persoana mea. Eram dator pentru salvarea ţării să fac ce am făcut. Am conștiința că mi-am îndeplinit datoria. Poate voi pieri. Dar ce importă? E riscul sarcinii de a guvern„

Până la acea dată, , în vederea alegerilor legislative, Garda de Fier depusese liste de candidați în 66 de județe; in noile condiții însă, formațiunea își pierduse legitimitatea. Drept consecința, toate listele cu semnul grupării ”Garda de Fier” au fost declarate nule. Buletinele de vot, deja tipărite, au fost date la topit, în locul lor tipărindu-se altele noi, pe care Garda de Fier nu mai figurează.

In noaptea de 9 spre 10 decembrie 1933, autoritățile arestează abuziv peste 10.000 de legionari. Sediile partidului naționalist sunt sechestrate, arhivele confiscate, iar publicațiile Gărzii de Fier suprimate.

Ridicați fără forme legale de arestare, majoritatea legionarilor au fost depuși la Fortul 13 Jilava, în condiții improprii de detenție. În urma unei consfătuiri Consiliului Politic al Gărzii de Fier, la insistenţele membrilor acestuia, dar mai ales la sugestia profesorului Nae Ionescu, care avea informații din mediile oficiale legate de intenția asasinării liderului legionar, Corneliu Zelea Codreanu acceptă să se ascundă, deși iniţial refuzase, intenționând să se predea.

Pe 10 decembrie 1933, a doua zi după dizolvarea Gărzii de Fier, Corneliu Zelea Codreanu transmitea tuturor legionarilor (prin intermediul lui Zizi Cantacuzino Grănicerul), un ordin, indemnandu-i pe cei aflați încă in libertate să nu își irosească voturile – să se prezinte la vot, si să voteze.cu alte formațiuni politice in vigoare (Ardealul cu Iuliu Maniu, Vechiul Regat și celelalte Ținuturi cu Gheorghe Brătianu, și cu Mareșal Averescu, cei din județele unde acesta candida personal), dar in niciun caz cu „cuzistii”

Ziua alegerilor, 20 decembrie 1933, a fost una încărcată de tensiuni. La acea dată, Constantin Argetoianu consemna in Jurnalul sau [2]:

„20 decembrie 1933. Azi alegeri pentru Cameră. Zăpada enormă căzută…..(va face ca) delegații opoziției să nu ajungă la secțiile de vot, lăsând astfel guvernului cale deschisă pentru toate matrapazlâcurile electorale. Șeful nostru de la Hotin, bătut și sechestrat. O femeie omorâtă la Sighișoara, un alegător ucis la Dolj, asistenții și delegații arestați în mai multe județe, iată, fără să mai vorbesc de câteva bătăi și nenumăratele sechestrări în Basarabia, bilanțul pre-electoral al Uniunii Agrare.”

Alegerile – ținute fără participarea Gărzii de Fier, ai cărei militanți se aflau în închisoare, se încheie in favoarea liberalilor, aceștia obținând 51% din totalul voturilor exprimate.

După scrutin, în zilele de 26 și 27 decembrie 1933, când Partidul Național Liberal (PNL) își adjudecase deja victoria,. sunt eliberați majoritatea legionarilor reținuți abuziv.

Arestarea unui număr atât de mare de persoane, fără mandat, însoțită si de unele excese ale Poliției (bătăi, torturi sau răzbunări personale, dar și erori, precum reținerea unor oameni fără nicio legătură cu Garda), a generat resentimente puternice în rândul legionarilor, care înregistraseră si cinci morți, iar excluderea din Parlament și din viața politică era, la capătul unui lanț de frustrări acumulate in timp, actul final. Prin satele din sudul ţării, la vremea respectiva, se pare ca circula si o doină: „Ce stai Duca supărat, / Duca… / Ori n-ai oameni la votat, / Măi Duca… / Ba am oameni şi putere, / Că mă bat în rivolvere, / Duca…” (culeasă de la un fost deținut politic.[1])

Relația premierului liberal, I G, Duca, cu regele Carol al II-lea nu era una amiabilă. Duca își exprimase fățiș aversiunea fata de preferințele principelui, plecat in exil cu Elena Lupescu, manifestându-se ca unul dintre cei mai aprigi opozanți ai întoarcerii sale în ţară. In 1930, când Carol al II-lea revenea în Romania, Ion G. Duca afirmase fără echivoc. ”Mai bine îmi tai mâna dreaptă decât să colaborez cu acest aventurier!”. Nu și-a tăiat mana și a colaborat, totuși, cu aventurierul, dar auspiciile nu au fost armonioase. La sfârșitul lunii decembrie 1930, Vintilă Brătianu înceta din viaţă, iar pe 28 decembrie 1930, Congresul PNL il alegea pe Ion Gh. Duca în funcția de președinte al partidului; din noua poziție, Duca s-a văzut nevoit să facă numeroase compromisuri regelui Carol al II-lea În februarie 1931, la Congresul PNL, referindu-se la manevrele regelui care dorea instaurarea unei dictaturi personale, abrogând Constituţia și eliminând partidele, fruntașul liberal declara: „Orice experienţe pot duce la deziluziuni amare şi orice abateri pot atrage consecinţe primejdioase”.

Pe 29 decembrie 1933, la solicitarea regelui Carol al II-lea, care își manifestase dorința de a discuta cu primul-ministru despre desfășurarea recentelor alegeri, dar si despre demiterea guvernatorului Băncii Naționale, I. G. Duca se prezenta in audienta la Castelul Peleș. După întrevederea cu regele, care a durat circa doua ore, Duca va fi ucis de un comando legionar, pe peronul Gării Sinaia.

ASASINAREA PRIMULUI MINISTRU

Plecat din capitala la ora 09.00, premierul venise cu trenul la Sinaia, urmând să se întoarcă în seara aceleiași zile, tot cu trenul, la București. Pe durata convorbirilor avute cu regele, I. G. Duca fusese așteptat in gara, locul care va deveni scena asasinării sale, de trei legionari, care, după cum s-a aflat ulterior, călătoriseră spre Sinaia in același tren cu primul-ministru, însă in alt vagon.

Incidentul în care Duca și-a pierdut viaţa a fost relatat în presa vremii: „Astăzi, la orele 22, pe peronul Gării Sinaia, a fost asasinat cu 5 focuri de revolver primul-ministru, Ion G. Duca, de un student de la Academia Comercială, anume Nicolae Constantinescu, care avea şi doi complici, Ion Caranica şi Doru Belimace” (Ziarul „Viitorul”, 31 decembrie 1933)

”În timp ce I.G. Duca trecea prin culoar pentru a ieși pe peron, unde era așteptat de un grup de manifestanți, d. Vlahide i-a propus să se întoarcă şi să treacă prin biroul șefului gării, pentru a evita astfel mulțimea. Fostul prim-ministru însă nu a acceptat şi a trecut pe peron, unde îl pândea moartea” (”Adeverul”, 31 decembrie 1933).

”La un moment dat, (n.r. Constantinescu) auzind pe cineva spunând „domnule președinte”, s-a întors repede și s-a văzut faţă în faţă cu primul ministru. Atunci, l-a apucat cu o mână de umăr, iar cu cealaltă a descărcat gloanțele; unul în tâmplă, iar alte trei – deoarece Duca își ferise capul – în ceafă”.

Constantinescu a fost prins imediat, scrie „Adeverul”. „Asasinul o luase la fugă spre linia ferată. Dar în urma lui pornise detectivul Petre Petre, care a reușit să pue mâna pe dânsul. Văzându-se prins, asasinul a mai tras încă un glonte asupra agentului, rănindu-l la mână. Totuş, detectivul şi-a păstrat cumpătul şi n-a dat drumul criminalului. Sărind apoi şi alții în ajutor, criminalul a fost arestat„

„În buzunarul primului ministru s-au găsit câteva hârtii neînsemnate, o monedă franţuzească de cinci parale şi 80 de lei. Duca voia să se întoarcă la Bucureşti cu clasa III”.

Corpul neînsuflețit al lui I. G. Duca a fost transportat la Castelul Peleș. Deși fusese prim-ministrul tarii, nu a fost tratat conform funcției sale; fiind depus nu într-o sală a palatului, ci undeva jos, lângă camerele servitorilor. Regele Carol al II-lea “nici nu s-a dus să-l vadă, nici n-a trimis o floare “ scria Argetoianu, în însemnările sale.

Soția, fratele si cumnata lui Duca au ajuns în aceeași noapte la Sinaia, însă Carol al II-lea nu i-a întâmpinat si nu le-a prezentat personal condoleanțe, preferând să trimită un aghiotant. Modestul premier liberal purta, în ziua morții, o cămașă cârpită la umăr.

ROLUL REGELUI CAROL AL-II-LEA IN ASASINAT

Universul scria, in ediția din 31 decembrie 1933: „Dela uciderea lui Barbu Catargiu, Romania n’a mai înregistrat asemenea odioase asasinate politice.[…]”.

Soția lui I. Gh. Duca a declarat că regele a fost amestecat. Ea a mai spus că împotriva soțului ei se mai încercase un atentat (nereușit), cu câteva zile înainte. O bombă urma să fie aruncată asupra automobilului primului ministru, dar Duca a cerut șoferului să schimbe traseul mașinii. Serviciile speciale, care știau despre amenințările primite, nu au luat ulterior nici o măsura de întărire a pazei premierului. Cine informase atentatorii de sosirea lui Duca la Sinaia?…De ce era Duca neprotejat ? Totul arata ca și cum cineva a golit peronul pentru ca asasinii să acționeze nestingheriți.

La rândul sau, Henri Prost observa:

„Nu este hazardată presupunerea că această chestiune a fost o mașinație a Palatului, cu complicitatea ministrului de interne, Inculet, si a prefectului politiei, Gabriel Marinescu. Regele si metresa lui il detestau pe Duca, care, in Iunie 1930, se pronunțase împotriva restaurației si chiar si mai violent împotriva întoarcerii in tară a favoritei. Pe de altă parte, Elena Lupescu nu putea, pe bună dreptate, să nutrească simpatie fată de antisemitism, iar Carol era îngrijorat de amploarea pe care o lua ridicarea lui Codreanu. Lichidând cu brutalitate Garda de Fier prin Duca si lăsând să cadă responsabilitatea acestei acțiuni asupra acestuia, regele si anturajul său știau că îl fac pe Duca obiect al răzbunării Căpitanului; împușcau astfel doi iepuri dintr’o lovitură.„

„Cum mai putea fi pus sub semnul îndoielii faptul că politia lui Inculet a permis ca Duca să fie asasinat? Cei trei asasini au stat in sala de așteptare a gării Sinaia de la ora 11 dimineața până la ora 8 seara, făra ca nimeni să le fi remarcat prezenta neobișnuită; or, opt polițiști erau însărcinați cu asigurarea securității președintelui consiliului si trebuiau să-l însoțească peste tot. Dintr’o ciudată neglijentă, peroanele gării fuseseră lăsate în semiîntuneric”.( „Destin de la Roumanie – (1918-1954)”, editura Berger-Levrault, Paris)

Referitor la tragicul si controversatul atentat, Armand Călinescu nota, în memoriile sale:

„In ziua de 29 Decembrie 1933, primul-ministru a fost chemat la Sinaia, pentru o întrevedere cu Carol al II-lea. I. G. Duca a rămas foarte surprins de această neașteptată audientă, dat fiind faptul că nu erau probleme de stat atât de stringente care să o reclame. Audienta a durat două ore, după care primul-ministru urma sa se întoarcă la București cu trenul dela ora 21 si 15 minute.

La gară, I. G. Duca, însoțit de Dr. Costinescu si de alți prieteni politici, trebuia să parcurgă, până la vagonul guvernamental, întreg peronul. După ce a făcut câțiva pași, a explodat pe neașteptate o petardă, învăluind in fum tot peronul gării. In panica creată de explozie legionarul N. Constantinescu s’a apropiat de Duca, cu o mână l-a prins de umăr, iar cu cealaltă i-a tras în ceafă cinci gloanțe, omorîndu-l pe loc. Asasinul a avut complici doi tineri macedoneni: Belimace si Caranica.

Rolul regelui in săvârșirea acestei crime politice nu a fost elucidat. Totuși, cererea sa, ca trupul lui Duca să fie imediat transportat la București, acceptarea, cu multă greutate, ca el sa fie depus la castelul din Sinaia, lângă camerele servitorilor, neprezentarea de condoleanțe familiei, neparticiparea la funeralii, sânt elemente care ilustrează o comportare cel puțin stranie.” – constata Armand Călinescu.

FUNERARIILE LUI DUCA

Funeraliile lui I. G. Duca au avut loc la București, în primele zile din ianuarie 1934. Corpul neînsuflețit al fostului premier a fost depus la Ateneul roman, unde populația capitalei a venit sa prezinte un ultim omagiu reprezentantului generației care făcuse România Mare. De la moartea lui Ionel Brătianu și Ferdinand (1927) nu se mai văzuse asemenea mulțime pe străzi si nici asemenea tristețe.

Marele absent a fost Carol al II-lea, care, sub pretextul unei răceli, nu a luat parte la ceremonie.

Pe 1 ianuarie 1934, ziarul Viitorul scria: „Știrile ce vin din întreaga ţară mărturisesc covârșitoarea durere pricinuită de moartea tragică a lui I. G. Duca. Pentru întreaga opinie publică, odiosul asasinat nu răpește numai pe marele bărbat de stat Ion G. Duca, în momentul când avea mai multă nevoie de el, ci răpește un om cunoscut şi iubit pretutindeni, pentru bunătatea, abilitatea şi onestitatea sa. Cu acelaşi binevoitor surâs, care ascundea de multe ori mari osteneli personale, I.G. Duca a cutreierat întreaga ţară, a vorbit pretutindeni, fie ca fruntaș politic, fie ca simplu conferențiar. Pretutindeni a fost iubit şi respectat. Pretutindeni se adunau oamenii din toate partidele politice și din toate straturile sociale, spre a-l asculta”

PROCESUL NICADORI-LOR

Crima a provocat consternare. S-a declarat legea marțială. Mii de legionari au fost arestați. Corneliu Zelea Codreanu s-a ascuns. Generalul Zizi Cantacuzino (zis Grănicerul), alt șef al mișcării, a fost încarcerat. Printre politicieni bântuia panica – se presupunea că asasinatul ar fi primul dintr-o serie, în care toată clasa politica era vizată.

Nicolae Constantinescu, Ion Caranica și Doru Belimace (Nicadorii) în timpul procesului

Procesul, desfășurat la Consiliul de război București, a început la data de 17 martie 1934. Făptuitorii au devenit cunoscuți sub numele de Nicadori, acronim, ce provine de la NIcolae Constantinescu, Ion CAranica, DORu Belimace. Nicolae Constantinescu era de profesie economist şi era unul dintre dintre comandanții „Bunei Vestiri”, Ion Caranica, oficiosul Mișcări Legionare, era economist şi gazetar, Doru Belimace era licențiat al Facultății de Litere a Universității din București şi student la Facultatea de Drept.

După asasinarea lui Duca, criticile la adresa legionarilor s-au întețit. S-au operat alte 2000 de arestări, printre cei reținuți aflându-se Nichifor Crainic şi Nae Ionescu.

Pe lângă represiunea autorităților din timpul campaniei electorale, in justificarea asasinatului, la proces a fost invocat și gestul lui Duca, care aprobase intrarea în România a 300.000 de evrei din Germania și Austria, efect al angajamentului luat de România la Paris, în faţa puterilor Occidentale. Totodată, faptul că guvernul Duca bloca așezarea în Dobrogea a familiilor de aromâni care fugeau din calea persecuțiilor și asasinatelor comise asupra lor în Grecia, a fost un motiv in plus pentru atentatori, Belimace și Caranica fiind, la origine, aromâni.

Cei trei au luat asupra lor toată vina. Întrebați cine a ordonat asasinatul, Nicadorii au răspuns: „Nimeni. Noi între noi am luat această hotărâre din proprie inițiativă. Motivul este că Duca a fost francmason și vândut străinilor. Politica adoptată de el în ultima vreme este politica francmasoneriei internaționale, care a dus la desființarea gărzilor de fier din România. Recunosc calitățile de bun român ale primului ministru şi de om capabil, însă deoarece s-a vândut străinilor ne-am hotărât să-l suprimăm”

Garda de Fier a negat orice implicare in atentat. În mai 1938, Zelea Codreanu afirma: „N-am avut cunoștință sub nici o formă de asasinarea primului-ministru, cu atât mai mult nu am dat eu ordin pentru acest fapt, așa cum mi se impută la Consiliul de Război, unde am fost achitat în unanimitate. Gestul celor trei, după cum am afirmat şi atunci, a fost un gest care le aparţine”.

Procesul s-a încheiat la 5 aprilie 1934, fără sa lămurească însă toate aspectele asasinatului. Nicadorii au fost condamnați la muncă silnică pe viaţă, iar liderii legionari au fost achitați.

Patru ani mai târziu, in noaptea de 29 spre 30 noiembrie 1938, Nicadorii au fost asasinați prin strangulare de către jandarmi, în timp ce erau transferați la Penitenciarul Jilava, sub pretextul că au încercat să evadeze. Odată cu ei au mai fost lichidați Corneliu Zelea Codreanu și cei zece membri ai grupului Decemviri. Cadavrele acestora au fost împușcate în spate, sugerându-se astfel ideea că cei 14 legionari ar fi intenționat să fugă de sub escortă. Asasinatul colectiv a fost executat din ordinul regelui Carol al II-lea.

O CONSPIRAȚIE LA CEL MAI INALT NIVEL

In epocă, asasinarea premierului I. G. Duca, a fost prezentată ca o răzbunare politică a legionarilor. Conform cercetărilor ulterioare, s-a dovedit a fi, in realitate, o enormă conspirație. Investigația a mers până la cea mai înaltă poziție din stat, regele Carol al II-lea.

Dosarele din Arhivele Statului București au arătat că ministrul de Interne şi șeful Siguranție știau de atentat, dar nu au luat nici o măsură. Vagonul guvernamental a fost însoțit de un singur agent, premierul nefiind însoțit de gărzile sale de corp, iar asasinii au călătorit cu același tren către Sinaia, dar in alt vagon. Singura precauție prevăzută la Sinaia, pentru securitatea premierului, a fost aceea de a nu intra pe peronul gării prin intrarea principală, ci prin biroul șifului gării, deoarece vagonul cu care urma să călătorească Duca oprea în faţa acestuia, evitându-se astfel parcurgerea peronului. Dispoziția nu a fost respectată.

Initial, cei trei intenționau să-l asasineze pe Duca chiar la coborârea din tren, dar numărul mare de persoane care s-au strâns la sosire în jurul premierului au făcut imposibila punerea planului in aplicare. Duca a stat în audienţă la regele Carol al II-lea între orele 16 şi 18, timp în care Nicolae Constantinescu, Caranica Ion şi Doru Belimace s-au plimbat prin stațiune și au luat masa într-un restaurant din apropierea gării. Trenul cu care trebuia să se întoarcă Ion Gheorghe Duca la București urma să ajungă în Gara Sinaia la ora 21.30. Nicadorii şi-au ocupat pozițiile pe peron înainte de venirea prim-ministrului: Caranica şi Belimace s-au așezat pe margini, iar Constantinescu în centru.

Nicolae Constantinescu a fost primul asasin intrat pe mâna poliției. „Criminalul a fost transportat imediat într-una din încăperile gărei. Aici i s-a luat un interogatoriu sumar. Înfățișarea asasinului este îngrozitoare. O frunte îngustă, ochii scoşi din orbite, proeminența pomeţilor dau impresia unei minți obtuze, întunecate. Nici o rază mai luminoasă nu se reflectează din trăsăturile obrazului. E cinic în răspunsuri. Nu regretă de loc fapta. Din contră, pare să fie mândru. Întrebat de ce a comis crima, îndrugă o serie de justificări din vocabularul Gărzei de Fier. Afirmă că nu va divulga nimic din ordinele pe care le-a primit. E convins că cei doi complici se vor preda, deoarece aşa le-a fost înțelegerea”, nota cotidianul, in 1933.

Complicele Ion Caranica a fost prins la Comarnic, într-un tren cu care încerca să se întoarcă în București; celălalt ”nicador”, Doru Belimace, a fost găsit în alt tren care mergea către capitală.

Informat in prealabil despre intențiile legionarilor de către șeful poliției, Gabriel Marinescu, care se afla in posesia unei note ce deconspira întregul plan al atentatului, Carol al II-lea a dat următoarea dispoziție: „Ţine nota la birou și n-o transmite mai departe”^]. Informarea respectivă fusese făcută chiar de vărul lui Belimace, Alexandru Tale, informator al poliției

[1] 10 decembrie 1933. Când statul de drept a murit… Dizolvarea Gărzii de Fier şi arestarea a 10000 de legionari. napocanews, 2015

[2] (Constantin Argetoianu, „Însemnări zilnice” (1933-1937)

citește si

Jurnalul Consiliului de Miniștri din 9 decembrie 1933 privind dizolvarea Gărzii de Fier