Extras din Protocolul nr. 177 al reuniunii Politburo al CC al PCUS din 29 decembrie 1979
Cu privire la un răspuns la apelul președintelui Carter prin intermediul Liniei fierbinți cu privire la problema Afganistanului.
Afirmați proiectul de răspuns al tovarășului L.I. Brejnev cu privire la această problemă. Transmiteți răspunsul prin linia fierbinte Moscova-Washington.
După intervenția sovietica in Afganistan: Extras din Protocolul nr. 177 al reuniunii Politburo al CC al PCUS din 29 decembrie 1979
Ca răspuns la mesajul dumneavoastră din 29 decembrie [1], consider că este necesar să vă informez cu privire la următoarele.
Este imposibil să fiu de acord cu evaluarea dvs. privind ceea ce se întâmplă în Republica Democratică Afganistan. Prin intermediul ambasadorului dvs. la Moscova, am trimis în mod confidențial părții americane și dvs. personal o clarificare [o explicație], bazată pe fapte, a ceea ce se întâmplă de facto acolo, precum și a motivelor care ne-au determinat să răspundem favorabil la cererea guvernului afgan de introducere a unor contingente militare sovietice limitate.[2]
Pare ciudată încercarea din mesajul dumneavoastră de a pune la îndoială însăși cererea guvernului afgan de a trimite forțele noastre în Afganistan. Mă văd nevoit să remarc faptul că nu este vorba de percepția sau lipsa de percepție a nimănui cu privire la acest fapt, sau de acordul sau dezacordul cu acesta, care determină starea de fapt a lucrurilor, care constă în următoarele.[3]
În decurs de aproape doi ani, guvernul Afganistanului ne-a adresat de mai multe ori o astfel de cerere. De fapt, una dintre aceste cereri ne-a fost trimisă la 26 decembrie, anul acesta. Acest lucru este cunoscut atât de noi, cât și de guvernul afgan care ne-a trimis aceste cereri.[4]
Vreau să subliniez încă o dată că, contingentul sovietic limitat din Afganistan, are un singur scop – să ofere asistență în respingerea actelor de agresiune externă, care au avut loc o perioadă îndelungată de timp și care acum au luat o amploare și mai mare.[5]
Afirmația că Uniunea Sovietică ar fi făcut ceva pentru a răsturna guvernul Afganistanului, care apare în mesajul dumneavoastră, este absolut inacceptabilă și nu corespunde realității. Trebuie să subliniez cu toată certitudinea că schimbarea guvernului afgan a fost efectuată de către afganii înșiși și numai de către aceștia. Întrebați guvernul afgan.[6]
Ceea ce se spune în mesajul dumneavoastră, în legătură cu soarta familiilor foștilor lideri afgani, nu este, de asemenea, în concordanță cu realitatea. [7] Avem la dispoziție informații care contrazic rapoartele pe care le-ați primit.
În plus, trebuie să vă spun clar că contingentele militare sovietice nu au întreprins nicio acțiune militară împotriva Afganistanului și, în mod categoric, nu intenționăm să facem acest lucru. [8]
Ne-ați reproșat în mesajul dumneavoastră că nu ne-am consultat cu guvernul SUA cu privire la problema Afganistanului înainte de a introduce contingente militare în Afganistan. [9] Permiteți-ne să vă întrebăm dacă (dvs.) v-ați consultat cu noi înainte de a începe concentrarea masivă de forțe navale în apropierea Iranului și în regiunea Golfului Persic, precum și în multe alte cazuri, despre care ar fi trebuit – cel puțin – să ne informați? [10]
În legătură cu conținutul și spiritul mesajului dumneavoastră, consider că este esențial să clarific încă o dată faptul că solicitarea guvernului afgan și satisfacerea acestei solicitări de către Uniunea Sovietică, sunt exclusiv de competența URSS și a Afganistanului, care își reglementează singure relațiile reciproce, de comun acord, și, în mod firesc, nu pot permite nici un fel de interferență din exterior în aceste relații reciproce.
Ca orice stat membru al ONU, ei se bucură nu numai de dreptul la autoapărare individuală, ci și de dreptul la apărare colectivă, care este prevăzut de articolul S1 din Carta ONU, pe care URSS și SUA l-au formulat ele însele. Iar acest lucru a fost aprobat de toate statele membre ale ONU. Nu există, desigur, niciun temei pentru afirmația dumneavoastră conform căreia acțiunile noastre în Afganistan ar amenința pacea.
Având în vedere toate acestea, tonul exagerat al anumitor formulări din mesajul dumneavoastră ne-a lovit direct între ochi („hit us squarely between the eyes”). Care este scopul? Ar fi mai bine să evaluăm situația cu mai multă acuratețe, ținând cont de interesele supreme ale lumii, mai degrabă decât, în ultimă instanță, de relațiile reciproce dintre cele două puteri.
În ceea ce privește „sfatul” dumneavoastră, v-am informat deja, și aici repet din nou, că de îndată ce vor dispărea motivele care au stat la baza solicitării Uniunii Sovietice privind Afganistanul, intenționăm pe deplin să retragem contingentele militare sovietice de pe teritoriul Afganistanului.
Și iată și sfatul nostru pentru dumneavoastră: partea americană ar putea să își aducă propria contribuție pentru a pune capăt incursiunii armate din exterior pe teritoriul Afganistanului. [11]
Nu cred că munca pentru crearea unor relații mai stabile și mai productive între URSS și SUA poate fi în zadar, cu excepția cazului în care, desigur, partea americană dorește acest lucru. Noi nu dorim acest lucru. Cred că acest lucru nu ar fi nici în beneficiul Statelor Unite ale Americii înseși. [12] Avem convingerea că modul în care se dezvoltă relațiile dintre URSS și SUA este o chestiune comună. Credem că acestea nu trebuie să fie supuse la oscilații sub influența unor factori sau evenimente auxiliare de orice fel.
În ciuda dezacordurilor privind o serie de probleme din politica mondială și europeană, pe care le înțelegem foarte clar, Uniunea Sovietică este un susținător al conducerii activităților în spiritul acelor înțelegeri și documente care au fost adoptate de țările noastre în interesul păcii, al cooperării echitabile și al securității internaționale.”
L. Brezhnev
29 decembrie 1979
[*] Sursa alternativa: Arhivele Naționale, RG 59, Office Files of Marshall D. Shulman, Special Advisor to the Secretary on Soviet Affairs, 1977-1981, Lot 81D109, Carter/Brezhnev Hotline Afghanis 12/29/79. Top Secret; Sensibil; Specat. Copie primită la Statul Major al JCS. Acest mesaj a fost trimis prin intermediul legăturii de comunicare directă între Washington și Moscova. Cu excepția cazului în care se specifică altfel, inserțiile între paranteze din text și notele de subsol de mai jos reflectă traduceri alternative scrise pe copie de o mână necunoscută. Atașat, dar neimprimat, se află un memorandum de acoperire de la Shulman către Vance, din 31 decembrie, în care Shulman caracteriza traducerea Departamentului Apărării a mesajului lui Brejnev ca fiind o "traducere inițială rapidă și aproximativă", care implica riscul "ca președintele să interpreteze greșit o comunicare sovietică la nivel înalt și să răspundă în mod necorespunzător". Observând importanța mesajului lui Brejnev, Shulman l-a sfătuit pe Vance: "Trebuie, de asemenea, să sensibilizăm Casa Albă cu privire la importanța de a avea vorbitori calificați de limbă rusă în cadrul Departamentului, care să revizuiască traducerea tuturor viitoarelor mesaje de la linia fierbinte". De asemenea, atașat copiei traduse, dar neimprimat, este mesajul lui Brejnev în original.
[1]Acest mesaj al președintelui Carter, la care se face referire, a fost trimis prin intermediul legăturii de comunicare directă între Washington și Moscova. În colțul din dreapta sus, Brzezinski a scris: "Trimis 28.12, primit de Moscova 29/0153,ZB".
[2]Pe marginea din stânga a copiei sale, la sfârșitul paragrafului, Carter a notat: "Liderii care au "cerut" prezența SU au fost asasinați". (“The leaders who ‘requested’ SU presence were assassinated.”)
[3]Traducerea alternativă a ultimei propoziții, în documentul primit de Carter, a fost: "Sunt obligat să observ că nu percepția sau lipsa de percepție a cuiva asupra acestui fapt, sau acordul sau dezacordul cu acesta, determină situația reală. Situația constă în următoarele."
[4]Traducerea alternativă oferita pentru ultima propoziție a fost: "Noi, Uniunea Sovietică, știm acest lucru; acest lucru este cunoscut în egală măsură de partea afgană, care ne-a trimis astfel de cereri."
[5]Pe marginea din stânga, lângă acest paragraf, Carter a scris: "de unde?" (“from where?”)
[6] Traducerea alternativa in documentul lui Carter a fost: "Este absolut nepermisă, [De asemenea, complet inacceptabilă] și neconformă cu realitatea, afirmația [acuzația]care apare în mesajul dvs., potrivit căreia Uniunea Sovietică ar fi făcut ceva pentru a răsturna guvernul Afganistanului. Trebuie să subliniez cu toată certitudinea [în mod sigur] că schimbarea guvernului afgan a fost rezultatul [efectuat de] afganii înșiși și numai de către ei. Întrebați chiar guvernul afgan [despre acest lucru]."
Pe marginea din stânga, Carter a notat: "Uniunea Sovietica a adus forța de invazie [ilizibil], noul lider marionetă". (“SU brought in [indescifrabil] invasion force, the new puppet leader.”)
[7] Pe marginea din stânga, Carter a scris: "Sunt morți sau sunt noile marionete ale Uniunii Sovietice". (“They’re dead or they’re new SU puppets.”)
[8]Traducerea alternativă a acestui paragraf a fost următoarea: "De asemenea, trebuie să vă informez în mod clar că contingentele militare sovietice nu au întreprins nicio acțiune militară împotriva părții afgane și, bineînțeles, nu intenționăm să întreprindem astfel de acțiuni."
[9] Traducerea alternativă a acestei propoziții a fost: "Ne-ați reproșat, în mesajul dumneavoastră, că nu ne-am consultat cu guvernul SUA pe probleme afgane, înainte de a introduce contingentele noastre militare în Afganistan."
[10]Traducerea alternativă a acestei propoziții a fost: "Dar permiteți-ne să vă întrebăm - v-ați consultat cu noi înainte de începerea concentrării masive a forțelor navale în apropierea Iranului și în regiunea Golfului Persic, precum și în multe alte cazuri despre care ar fi trebuit, cel puțin, să ne informați?"
Carter a scris pe marginea acestui paragraf: "Nu am trimis nicio forță de invazie". (“We’ve sent in no invasion forces.”)
[11] Traducerea alternativă a acestui paragraf a fost: "Și iată sfatul nostru: partea americană ar putea contribui la încetarea incursiunilor armate din exterior pe teritoriul Afganistanului."
Pe marginea din stânga, Carter a notat: "Singura incursiune este cea dinspre Uniunea Sovietica". (“The only incursion is from the SU.”)
[12] Traducerea alternativă a acestor propoziții a fost: "Nu cred că munca pentru crearea unor relații mai stabile și mai productive între URSS și SUA s-ar putea dovedi a fi fost în van, dacă, desigur, partea americană nu dorește acest lucru. Noi nu dorim acest lucru. Cred că acest lucru nu ar fi, într-adevăr, în beneficiul Statelor Unite ale Americii înseși."
„Oricare cunoaște politica românească [….] știe că una din directivele fundamentale, directiva de la care de 40 de ani nimeni nu s-a abătut, în nici o împrejurare și față de nici o țară, este aceea de a nu se amesteca în politica internă a altor țări. Neamestecându-ne noi în politica internă a altora, am avut grijă ca și ceilalți să nu se amestece în politica noastră„ – Ion Gh. Duca
Dizolvarea Gărzii de Fier fusese unul din angajamentele asumate de liderul liberal I Gh Duca, în cadrul vizitei efectuate la Paris, în iulie 1933. In același an, România semnase, în ianuarie, “Acordul de la Geneva”, cu Societatea Națiunilor. Aflat în imposibilitatea achitării datoriilor externe, guvernul Al Vaida–Voievod solicitase amânarea unor plăţi, propunere acceptata de bancherii occidentali cu condiția asumării, de către partea română, printr-un acord oficial, a unor obiective economice și politice stabilite de partea creditoare, cum ar fi achitarea salariilor proporțional cu încasările lunare, concedierea a 30% din numărul total al salariaților, vinderea redevențelor petroliere ale statului, acceptarea cu titlu permanent, pe lângă Ministerul de Finanțe și Guvern, a unor controlori străini, din partea Societății Națiunilor, creșterea prețurilor unor bunuri de larg consum etc.. De asemenea, statul român se angaja să ia toate măsurile economice, sociale și politice în vederea restabilirii echilibrului bugetar și achitării datoriei externe. Practic, creditorii își prezervau dreptul de a interveni în politicile interne ale statului împrumutat. Procedurile erau relativ asemănătoare celor practicate astăzi de FMI și Banca Mondială, în acordurile încheiate cu diversele state (…). Condițiile fuseseră redactate și sistematizate de controlorul Charles Rist, bancher francez de naționalitate evreiască, și totodată important exponent al Francmasoneriei franceze.[1]
Pe 15 noiembrie 1933, cade guvernul condus de Alexandru Vaida-Voevod. Pentru formarea noului guvern este desemnat șeful PNL, I. Gh. Duca, acesta urmând să gestioneze și pregătirea alegerilor parlamentare, programate pentru data de 20 decembrie 1933.
Campania electorală va fi însă marcată de ciocniri violente intre forțele de ordine și reprezentanții partidelor de opoziție, PNȚ, Garda de Fier, Uniunea Agrară (a lui Constantin Argetoianu) ș.a..
Pe 22 noiembrie 1933, la Constanța, studentul legionar Virgil Teodorescu era împușcat pe la spate de autorități, în timp ce încerca să lipească afișe electorale. Pe 28 noiembrie, la Iași, era împușcat șoferul Constantin Niță, care arunca pâine studenților legionari asediați de poliţie în căminul studențesc de la Râpa Galbenă, și pe 9 decembrie 1933, în județul Vlașca, țăranul Nicolae Bălăianu era omorât în bătaie de către jandarmi.
“Știu că îmi risc viata”, i-a spus I. Gh. Duca lui Argetoianu. „Trebuie să merg până la capăt orice s-ar întâmpla„[…] ”Îmi este indiferent ce va fi cu persoana mea. Eram dator pentru salvarea ţării să fac ce am făcut. Am conștiința că mi-am îndeplinit datoria. Poate voi pieri. Dar ce importă? E riscul sarcinii de a guvern„
Până la acea dată, , în vederea alegerilor legislative, Garda de Fier depusese liste de candidați în 66 de județe; in noile condiții însă, formațiunea își pierduse legitimitatea. Drept consecința, toate listele cu semnul grupării ”Garda de Fier” au fost declarate nule. Buletinele de vot, deja tipărite, au fost date la topit, în locul lor tipărindu-se altele noi, pe care Garda de Fier nu mai figurează.
In noaptea de 9 spre 10 decembrie 1933, autoritățile arestează abuziv peste 10.000 de legionari. Sediile partidului naționalist sunt sechestrate, arhivele confiscate, iar publicațiile Gărzii de Fier suprimate.
Ridicați fără forme legale de arestare, majoritatea legionarilor au fost depuși la Fortul 13 Jilava, în condiții improprii de detenție. În urma unei consfătuiri Consiliului Politic al Gărzii de Fier, la insistenţele membrilor acestuia, dar mai ales la sugestia profesorului Nae Ionescu, care avea informații din mediile oficiale legate de intenția asasinării liderului legionar, Corneliu Zelea Codreanu acceptă să se ascundă, deși iniţial refuzase, intenționând să se predea.
Pe 10 decembrie1933, a doua zi după dizolvarea Gărzii de Fier, Corneliu Zelea Codreanu transmitea tuturor legionarilor(prin intermediul lui Zizi Cantacuzino Grănicerul),un ordin, indemnandu-i pe cei aflați încă in libertate să nu își irosească voturile – să se prezinte la vot, si să voteze.cu alte formațiuni politice in vigoare (Ardealul cu Iuliu Maniu, Vechiul Regat și celelalte Ținuturi cu Gheorghe Brătianu, și cu Mareșal Averescu, cei din județele unde acesta candida personal), dar in niciun caz cu „cuzistii”
Ziua alegerilor, 20 decembrie 1933, a fost una încărcată de tensiuni. La acea dată, Constantin Argetoianu consemna in Jurnalul sau [2]:
„20 decembrie 1933. Azi alegeri pentru Cameră. Zăpada enormă căzută…..(va face ca) delegații opoziției să nu ajungă la secțiile de vot, lăsând astfel guvernului cale deschisă pentru toate matrapazlâcurile electorale. Șeful nostru de la Hotin, bătut și sechestrat. O femeie omorâtă la Sighișoara, un alegător ucis la Dolj, asistenții și delegații arestați în mai multe județe, iată, fără să mai vorbesc de câteva bătăi și nenumăratele sechestrări în Basarabia, bilanțul pre-electoral al Uniunii Agrare.”
Alegerile – ținute fără participarea Gărzii de Fier, ai cărei militanți se aflau în închisoare, se încheie in favoarea liberalilor, aceștia obținând 51% din totalul voturilor exprimate.
După scrutin, în zilele de 26 și 27 decembrie 1933, când Partidul Național Liberal (PNL) își adjudecase deja victoria,. sunt eliberați majoritatea legionarilor reținuți abuziv.
Arestarea unui număr atât de mare de persoane, fără mandat, însoțită si de unele excese ale Poliției (bătăi, torturi sau răzbunări personale, dar și erori, precum reținerea unor oameni fără nicio legătură cu Garda), a generat resentimente puternice în rândul legionarilor, care înregistraseră si cinci morți, iar excluderea din Parlament și din viața politică era, la capătul unui lanț de frustrări acumulate in timp, actul final. Prin satele din sudul ţării, la vremea respectiva, se pare ca circula si o doină: „Ce stai Duca supărat, / Duca… / Ori n-ai oameni la votat, / Măi Duca… / Ba am oameni şi putere, / Că mă bat în rivolvere, / Duca…” (culeasă de la un fost deținut politic.[1])
Relația premierului liberal, I G, Duca,cu regele Carol al II-lea nu era una amiabilă. Duca își exprimase fățiș aversiunea fata de preferințele principelui, plecat in exil cu Elena Lupescu, manifestându-se ca unul dintre cei mai aprigi opozanți ai întoarcerii sale în ţară. In 1930, când Carol al II-lea revenea în Romania, Ion G. Duca afirmase fără echivoc. ”Mai bine îmi tai mâna dreaptă decât să colaborez cu acest aventurier!”. Nu și-a tăiat mana și a colaborat, totuși, cu aventurierul, dar auspiciile nu au fost armonioase. La sfârșitul lunii decembrie 1930, Vintilă Brătianu înceta din viaţă, iar pe 28 decembrie 1930, Congresul PNL il alegea pe Ion Gh. Duca în funcția de președinte al partidului; din noua poziție, Duca s-a văzut nevoit să facă numeroase compromisuri regelui Carol al II-lea În februarie 1931, la Congresul PNL, referindu-se la manevrele regelui care dorea instaurarea unei dictaturi personale, abrogând Constituţia și eliminând partidele, fruntașul liberal declara: „Orice experienţe pot duce la deziluziuni amare şi orice abateri pot atrage consecinţe primejdioase”.
Pe 29 decembrie 1933, la solicitarea regelui Carol al II-lea, care își manifestase dorința de a discuta cu primul-ministru despre desfășurarea recentelor alegeri, dar si despre demiterea guvernatorului Băncii Naționale, I. G. Duca se prezenta in audienta la Castelul Peleș. După întrevederea cu regele, care a durat circa doua ore, Duca va fi ucis de un comando legionar, pe peronul Gării Sinaia.
ASASINAREA PRIMULUI MINISTRU
Plecat din capitala la ora 09.00, premierul venise cu trenul la Sinaia, urmând să se întoarcă în seara aceleiași zile, tot cu trenul, la București. Pe durata convorbirilor avute cu regele, I. G. Duca fusese așteptat in gara, locul care va deveni scena asasinării sale, de trei legionari, care, după cum s-a aflat ulterior, călătoriseră spre Sinaia in același tren cu primul-ministru, însă in alt vagon.
Incidentul în care Duca și-a pierdut viaţa a fost relatat în presa vremii: „Astăzi, la orele 22, pe peronul Gării Sinaia, a fost asasinat cu 5 focuri de revolver primul-ministru, Ion G. Duca, de un student de la Academia Comercială, anume Nicolae Constantinescu, care avea şi doi complici, Ion Caranica şi Doru Belimace” (Ziarul „Viitorul”, 31 decembrie 1933)
”În timp ce I.G. Duca trecea prin culoar pentru a ieși pe peron, unde era așteptat de un grup de manifestanți, d. Vlahide i-a propus să se întoarcă şi să treacă prin biroul șefului gării, pentru a evita astfel mulțimea. Fostul prim-ministru însă nu a acceptat şi a trecut pe peron, unde îl pândea moartea” (”Adeverul”, 31 decembrie 1933).
”La un moment dat, (n.r. Constantinescu) auzind pe cineva spunând „domnule președinte”, s-a întors repede și s-a văzut faţă în faţă cu primul ministru. Atunci, l-a apucat cu o mână de umăr, iar cu cealaltă a descărcat gloanțele; unul în tâmplă, iar alte trei – deoarece Duca își ferise capul – în ceafă”.
Constantinescu a fost prins imediat, scrie „Adeverul”. „Asasinul o luase la fugă spre linia ferată. Dar în urma lui pornise detectivul Petre Petre, care a reușit să pue mâna pe dânsul. Văzându-se prins, asasinul a mai tras încă un glonte asupra agentului, rănindu-l la mână. Totuş, detectivul şi-a păstrat cumpătul şi n-a dat drumul criminalului. Sărind apoi şi alții în ajutor, criminalul a fost arestat„
„În buzunarul primului ministru s-au găsit câteva hârtii neînsemnate, o monedă franţuzească de cinci parale şi 80 de lei. Duca voia să se întoarcă la Bucureşti cu clasa III”.
Corpul neînsuflețit al lui I. G. Duca a fost transportat la Castelul Peleș. Deși fusese prim-ministrul tarii, nu a fost tratat conform funcției sale; fiind depus nu într-o sală a palatului, ci undeva jos, lângă camerele servitorilor. Regele Carol al II-lea “nici nu s-a dus să-l vadă, nici n-a trimis o floare“ scria Argetoianu, în însemnările sale.
Soția, fratele si cumnata lui Duca au ajuns în aceeași noapte la Sinaia, însă Carol al II-lea nu i-a întâmpinat si nu le-a prezentat personal condoleanțe, preferând să trimită un aghiotant. Modestul premier liberal purta, în ziua morții, o cămașă cârpită la umăr.
ROLUL REGELUI CAROL AL-II-LEA IN ASASINAT
Universul scria, in ediția din 31 decembrie 1933: „Dela uciderea lui Barbu Catargiu, Romania n’a mai înregistrat asemenea odioase asasinate politice.[…]”.
Soția lui I. Gh. Duca a declarat că regele a fost amestecat. Ea a mai spus că împotriva soțului ei se mai încercase un atentat (nereușit), cu câteva zile înainte. O bombă urma să fie aruncată asupra automobilului primului ministru, dar Duca a cerut șoferului să schimbe traseul mașinii. Serviciile speciale, care știau despre amenințările primite, nu au luat ulterior nici o măsura de întărire a pazei premierului. Cine informase atentatorii de sosirea lui Duca la Sinaia?…De ce era Duca neprotejat ? Totul arata ca și cum cineva a golit peronul pentru ca asasinii să acționeze nestingheriți.
La rândul sau, Henri Prost observa:
„Nu este hazardată presupunerea că această chestiune a fost o mașinație a Palatului, cu complicitatea ministrului de interne, Inculet, si a prefectului politiei, Gabriel Marinescu. Regele si metresa lui il detestau pe Duca, care, in Iunie 1930, se pronunțase împotriva restaurației si chiar si mai violent împotriva întoarcerii in tară a favoritei. Pe de altă parte, Elena Lupescu nu putea, pe bună dreptate, să nutrească simpatie fată de antisemitism, iar Carol era îngrijorat de amploarea pe care o lua ridicarea lui Codreanu.Lichidând cu brutalitate Garda de Fier prin Duca si lăsând să cadă responsabilitatea acestei acțiuni asupra acestuia, regele si anturajul său știau că îl fac pe Duca obiect al răzbunării Căpitanului; împușcau astfel doi iepuri dintr’o lovitură.„
„Cum mai putea fi pus sub semnul îndoielii faptul că politia lui Inculet a permis ca Duca să fie asasinat? Cei trei asasini au stat in sala de așteptare a gării Sinaia de la ora 11 dimineața până la ora 8 seara, făra ca nimeni să le fi remarcat prezenta neobișnuită; or, opt polițiști erau însărcinați cu asigurarea securității președintelui consiliului si trebuiau să-l însoțească peste tot. Dintr’o ciudată neglijentă, peroanele gării fuseseră lăsate în semiîntuneric”.( „Destin de la Roumanie – (1918-1954)”, editura Berger-Levrault, Paris)
Referitor la tragicul si controversatul atentat, Armand Călinescu nota, în memoriile sale:
„In ziua de 29 Decembrie 1933, primul-ministru a fost chemat la Sinaia, pentru o întrevedere cu Carol al II-lea. I. G. Duca a rămas foarte surprins de această neașteptată audientă, dat fiind faptul cănu erau probleme de stat atât de stringente care să o reclame. Audienta a durat două ore, după care primul-ministru urma sa se întoarcă la București cu trenul dela ora 21 si 15 minute.
La gară, I. G. Duca, însoțit de Dr. Costinescu si de alți prieteni politici, trebuia să parcurgă, până la vagonul guvernamental, întreg peronul. După ce a făcut câțiva pași, a explodat pe neașteptate o petardă, învăluind in fum tot peronul gării. In panica creată de explozie legionarul N. Constantinescu s’a apropiat de Duca, cu o mână l-a prins de umăr, iar cu cealaltă i-a tras în ceafă cinci gloanțe, omorîndu-l pe loc.Asasinul a avut complici doi tineri macedoneni: Belimace si Caranica.
Rolul regelui in săvârșirea acestei crime politice nu a fost elucidat. Totuși, cererea sa, ca trupul lui Duca să fie imediat transportat la București, acceptarea, cu multă greutate, ca el sa fie depus la castelul din Sinaia, lângă camerele servitorilor, neprezentarea de condoleanțe familiei, neparticiparea la funeralii, sânt elemente care ilustrează o comportare cel puțin stranie.” – constata Armand Călinescu.
FUNERARIILE LUI DUCA
Funeraliile lui I. G. Duca au avut loc la București, în primele zile din ianuarie 1934. Corpul neînsuflețit al fostului premier a fost depus la Ateneul roman, unde populația capitalei a venit sa prezinte un ultim omagiu reprezentantului generației care făcuse România Mare. De la moartea lui Ionel Brătianu și Ferdinand (1927) nu se mai văzuse asemenea mulțime pe străzi si nici asemenea tristețe.
Marele absent a fost Carol al II-lea, care, sub pretextul unei răceli, nu a luat parte la ceremonie.
Pe 1 ianuarie 1934, ziarul Viitorul scria: „Știrile ce vin din întreaga ţară mărturisesc covârșitoarea durere pricinuită de moartea tragică a lui I. G. Duca. Pentru întreaga opinie publică, odiosul asasinat nu răpește numai pe marele bărbat de stat Ion G. Duca, în momentul când avea mai multă nevoie de el, ci răpește un om cunoscut şi iubit pretutindeni, pentru bunătatea, abilitatea şi onestitatea sa. Cu acelaşi binevoitor surâs, care ascundea de multe ori mari osteneli personale, I.G. Duca a cutreierat întreaga ţară, a vorbit pretutindeni, fie ca fruntaș politic, fie ca simplu conferențiar. Pretutindeni a fost iubit şi respectat. Pretutindeni se adunau oamenii din toate partidele politice și din toate straturile sociale, spre a-l asculta”
PROCESUL NICADORI-LOR
Crima a provocat consternare. S-a declarat legea marțială. Mii de legionari au fost arestați. Corneliu Zelea Codreanu s-a ascuns. Generalul Zizi Cantacuzino (zis Grănicerul), alt șef al mișcării, a fost încarcerat. Printre politicieni bântuia panica – se presupunea că asasinatul ar fi primul dintr-o serie, în care toată clasa politica era vizată.
Nicolae Constantinescu, Ion Caranica și Doru Belimace (Nicadorii) în timpul procesului
Procesul, desfășurat la Consiliul de război București, a început la data de 17 martie 1934. Făptuitorii au devenit cunoscuți sub numele de Nicadori, acronim, ce provine de la NIcolae Constantinescu, Ion CAranica, DORu Belimace. Nicolae Constantinescu era de profesie economist şi era unul dintre dintre comandanții „Bunei Vestiri”, Ion Caranica, oficiosul Mișcări Legionare, era economist şi gazetar, Doru Belimace era licențiat al Facultății de Litere a Universității din București şi student la Facultatea de Drept.
După asasinarea lui Duca, criticile la adresa legionarilor s-au întețit. S-au operat alte 2000 de arestări, printre cei reținuți aflându-se Nichifor Crainic şi Nae Ionescu.
Pe lângă represiunea autorităților din timpul campaniei electorale, in justificarea asasinatului, la proces a fost invocat și gestul lui Duca, care aprobase intrarea în România a 300.000 de evrei din Germania și Austria, efect al angajamentului luat de România la Paris, în faţa puterilor Occidentale. Totodată, faptul că guvernul Duca bloca așezarea în Dobrogea a familiilor de aromâni care fugeau din calea persecuțiilor și asasinatelor comise asupra lor în Grecia, a fost un motiv in plus pentru atentatori, Belimace și Caranica fiind, la origine, aromâni.
Cei treiau luat asupra lor toată vina. Întrebați cine a ordonat asasinatul, Nicadorii au răspuns: „Nimeni. Noi între noi am luat această hotărâre din proprie inițiativă. Motivul este că Duca a fost francmason și vândut străinilor. Politica adoptată de el în ultima vreme este politica francmasoneriei internaționale, care a dus la desființarea gărzilor de fier din România. Recunosc calitățile de bun român ale primului ministru şi de om capabil, însă deoarece s-a vândut străinilor ne-am hotărât să-l suprimăm”
Garda de Fier a negat orice implicare in atentat. În mai 1938, Zelea Codreanu afirma: „N-am avut cunoștință sub nici o formă de asasinarea primului-ministru, cu atât mai mult nu am dat eu ordin pentru acest fapt, așa cum mi se impută la Consiliul de Război, unde am fost achitat în unanimitate. Gestul celor trei, după cum am afirmat şi atunci, a fost un gest care le aparţine”.
Procesul s-a încheiat la 5 aprilie 1934, fără sa lămurească însă toate aspectele asasinatului. Nicadorii au fost condamnați la muncă silnică pe viaţă, iar liderii legionari au fost achitați.
Patru ani mai târziu, in noaptea de 29 spre 30 noiembrie 1938, Nicadorii au fost asasinați prin strangulare de către jandarmi, în timp ce erau transferați la Penitenciarul Jilava, sub pretextul că au încercat să evadeze. Odată cu ei au mai fost lichidați Corneliu Zelea Codreanu și cei zece membri ai grupului Decemviri. Cadavrele acestora au fost împușcate în spate, sugerându-se astfel ideea că cei 14 legionari ar fi intenționat să fugă de sub escortă. Asasinatul colectiv a fost executat din ordinul regelui Carol al II-lea.
O CONSPIRAȚIE LA CEL MAI INALT NIVEL
In epocă, asasinarea premierului I. G. Duca, a fost prezentată ca o răzbunare politică a legionarilor. Conform cercetărilor ulterioare, s-a dovedit a fi, in realitate, o enormă conspirație. Investigația a mers până la cea mai înaltă poziție din stat, regele Carol al II-lea.
Dosarele din Arhivele Statului București au arătat că ministrul de Interne şi șeful Siguranție știau de atentat,dar nu au luat nici o măsură. Vagonul guvernamental a fost însoțit de un singur agent, premierul nefiind însoțit de gărzile sale de corp, iar asasinii au călătorit cu același tren către Sinaia, dar in alt vagon. Singura precauție prevăzută la Sinaia, pentru securitatea premierului, a fost aceea de a nu intra pe peronul gării prin intrarea principală, ci prin biroul șifului gării, deoarece vagonul cu care urma să călătorească Duca oprea în faţa acestuia, evitându-se astfel parcurgerea peronului. Dispoziția nu a fost respectată.
Initial, cei trei intenționau să-l asasineze pe Duca chiar la coborârea din tren, dar numărul mare de persoane care s-au strâns la sosire în jurul premierului au făcut imposibila punerea planului in aplicare. Duca a stat în audienţă la regele Carol al II-lea între orele 16 şi 18, timp în care Nicolae Constantinescu, Caranica Ion şi Doru Belimace s-au plimbat prin stațiune și au luat masa într-un restaurant din apropierea gării. Trenul cu care trebuia să se întoarcă Ion Gheorghe Duca la București urma să ajungă în Gara Sinaia la ora 21.30. Nicadorii şi-au ocupat pozițiile pe peron înainte de venirea prim-ministrului: Caranica şi Belimace s-au așezat pe margini, iar Constantinescu în centru.
Nicolae Constantinescu a fost primul asasin intrat pe mâna poliției. „Criminalul a fost transportat imediat într-una din încăperile gărei. Aici i s-a luat un interogatoriu sumar. Înfățișarea asasinului este îngrozitoare. O frunte îngustă, ochii scoşi din orbite, proeminența pomeţilor dau impresia unei minți obtuze, întunecate. Nici o rază mai luminoasă nu se reflectează din trăsăturile obrazului. E cinic în răspunsuri. Nu regretă de loc fapta. Din contră, pare să fie mândru. Întrebat de ce a comis crima, îndrugă o serie de justificări din vocabularul Gărzei de Fier. Afirmă că nu va divulga nimic din ordinele pe care le-a primit. E convins că cei doi complici se vor preda, deoarece aşa le-a fost înțelegerea”, nota cotidianul, in 1933.
Complicele Ion Caranica a fost prins la Comarnic, într-un tren cu care încerca să se întoarcă în București; celălalt ”nicador”, Doru Belimace, a fost găsit în alt tren care mergea către capitală.
Informat in prealabil despre intențiile legionarilor de către șeful poliției, Gabriel Marinescu, care se afla in posesia unei note ce deconspira întregul plan al atentatului, Carol al II-lea a dat următoarea dispoziție: „Ţine nota la birou și n-o transmite mai departe”]. Informarea respectivă fusese făcută chiar de vărul lui Belimace, Alexandru Tale, informator al poliției
[1] 10 decembrie 1933. Când statul de drept a murit… Dizolvarea Gărzii de Fier şi arestarea a 10000 de legionari. napocanews, 2015
Parlamentul votează Legile de ratificare a unirii cu România a Transilvaniei, a Bucovinei şi a Basarabiei | Președintele SUA, F. D. Roosevelt declară că Statele Unite trebuie să fie „bastionul democrației” | Conducerea Partidului Comunist Român a aprobat deshumarea osemintelor lui Iuliu Maniu | Kim Jong-un este proclamat oficial „conducătorul suprem al partidului, statului și armatei” Continuă lectura →
DE CE A INVADAT URSS AFGANISTANUL, IN 1979
AFGANISTAN – ISTORIA LOVITURILOR DE STAT
Jurnalul Consiliului de Miniștri din 9 decembrie 1933 privind dizolvarea Gărzii de Fier
Ordinul transmis legionarilor de Corneliu Zelea Codreanu, 10 decembrie 1933
ROMÂNIA REGELUI CAROL AL-II-LEA
AMINTIRI DIN COMUNISM 