INSPIRAȚI DE SOCIALISM – SCRIITORI ROMANI, TRĂIND IN MIEZUL UNUI EV APRINS

In 1979, una dintre poetele contemporane, Constanţa Buzea, realiza o „Laudă României Socialiste”: „(…) Şi când vine viitorul şi egal în noi există,/ pe coloana lui de lume leg un cântec de noroc,/ Luminat pământ eroic, patrie socialistă,/ Românie, timp de aur, spaţiu cu cetăţi de foc” (Constanţa Buzea, volumul „Trăim în miezul unui ev aprins”, Albatros, 1979, p. 106-107).

Ioan Alexandru, poet şi publicist, stins din viaţă în anul 2000 la Geneva, traia şi el „în miezul unui ev aprins” descris în poezia „Manifest la aniversarea Partidului”: „O mie de cântece Partidului. E o primăvară cum nu s-a mai pomenit. Însămânţările s-au încheiat de mult. (…)” (p.51).

Mircea Micu: „Partid, desăvârşită frumuseţe” : „Partid, desăvârşită frumuseţe/ Şi cântec ce pe buze arde viu/ Aş vrea să-ţi fiu un steag din tinereţe/ şi apărător aş vrea să-ţi fiu” (p.59).

Poetul Alexandru Andriţoiu: „Există un asemenea Partid”, în versuri: „(…) Istorie, acum din plin rezişti/ în marşul vast, pe stângul şi în tactul/ acestor inimi mari de comunişti,/ ce vor să nimicească morţii pactul”.

Poetul şi prozatorul Virgil Teodorescu scrie şi „Partidului”: „Speranţă şi putere şi linişte şi ură,/ Aşa erai în timpul acela-ntunecat,/ Când cu securea noastră, izbind neîncetat/ În zidul închisorii căscasem o spărtură”, dar şi Elenei Ceauşescu (o Urare”): „E însetată mintea-i de acte principale,/ Legate între ele de-acelaşi gând înalt:/ Efigie a sufletului cald,/ Nadir latent al năzuinţei sale”.

Poetul, traducătorul şi senatorul (legislatura 1990-1992) Romulus Vulpescu a publicat un „Sonet” care suna astfel: (…) Cunosc azi sensul înalt al vechii glorii/ Pe care au făurit-o muncitorii/ Acestui August plin de-nvăţăminte,/ Al noii mele-ntr-adevăr istorii/ Cuprinsă într-un singur vers fierbinte/ Sânt mândru că Partidul mi-e părinte!”.

Nina Cassian: „aparţin comunismuluui cu tot ce am mai bun/ cu cele mai tinere idei ale mele/ cu dragostea mea cea mai întemeiată,/ cu actele mele cele mai fecunde”.

citește și NINA CASSIAN – STALIN E LUMINA

Poetul Ion Segărceanu, pe vremea când traia un „timp de faptă şi-nălţare”: „(…) Aici şi-acum, sub tricolore flamuri/ Cu roşul steag pe veci îngemănate/ Dau florile în dulce fruct pe ramuri/ Prin râvna muncii noastre ne-ncetate”.

Scriitorul şi deputatul de etnie ucraineană Ştefan Tcaciuc: „e pe acest pământ un om” pe care „(…) chiar şi ţăranii depărtaţi/ îl salută cu frăţie/ -Ceauşescu din Carpaţi!/ -Pace şi Prietenie!”.

Poetul Sergiu Adam în volumul „Onor comandantului suprem” ne da si detalii: „El vine din istoria străbună,/ Viteaz şi drept, în lupte mai călit/ Iar noi cântându-l azi, cinstim Partidul,/ Poporul brav care l-a zămislit”.

Ion Gheorghe: „acest bărbat este o izbândă”: „(…) Ceauşescu este ceea ce nu i se mai poate lua poporului/ Ceauşescu este unde-ajuns poporul şi nimeni nu-l mai poate întoarce”.

Virgil Carianopol:: „Poporul a voit pe Omul stâncă/ Omul viitor, cel mai dorit,/ Pe-acela-n care ţara este vie,/ Pe cel mai bun fecior şi mai iubit./ Urmaș al celor ce-au sfinţit pământul,/ Din dragostea Partidului născut,/ El a jurat să-şi înflorească neamul,/ Să-i fie şi părinte, dar şi scut”.

O altă poetă, dar şi fost parlamentar liberal, Daniela Crăsnaru, din a cărei biografie de după 1989 lipsesc referințele începutului sau de drum, drumului Partidului, poevstea in 1972 despre cum şi-a început „călătoria” spre „miez”

„(…) Ce puteau vedea, ce puteau înţelege ochii unui adolescent privindu-l atât de aproape pe Conducătorul Ţării? (…) Atunci am înţeles că nici o imagine televizată, nici o fotografie nu le poate surprinde adevărata strălucire, pentru că ochii aceia nu se pot oglindi deplin decât în ochii oamenilor, alături de care şi pentru care Preşedintele Ţării trudeşte la înălţarea României Socialiste”. Cu prilejul acestei întâlniri Daniela Crăsnaru a fost „emoţionată şi fericită că mi s-a dat privilegiul de a aduce gândul studenţilor craioveni în faţa Preşedintelui Ţării de la tribuna Conferinţei (…)” (Daniela Crăsnaru, „Oglinda chipului în ochii oamenilor”, Amfiteatru, anul XIII, nr. 1, 1972, p. 3).

citește si LITERATURA IN SLUJBA PROPAGANDEI COMUNISTE

Daniela CrăsnaruNoi toţi într-o singură inimă”: „(…) Un viitor spre care se îndreaptă/ acest popor având în fruntea sa/ un OM DEPLIN, cu gândul şi simţirea/ călăuzite pururi de o dreaptă stea./ Un OM care înalţă de o viaţă/ către lumină steagul ţării sale”.

Mai toţi poeţii consacraţi din a doua jumătate a secolului XX au foarte harnici, pe drumul partidului, tindem să îl credem pe Ion Dodu Bălan (aruncat pe treptele Facultăţii de Litere în decembrie 1989, de către foştii adulatori): „(…) după Congresul al IX-lea al partidului s-au creat toate condiţiile pentru afirmarea tuturor talentelor, pentru înflorirea continuă a literaturii” (Ion Dodu Bălan, „Menirea actului creator”, „România Liberă”, anul XXII, nr. 13, 30 martie 1989, p. 4).


surse: cotidianul, 2010


citește și

DAN DEȘLIU – UN POET STALINIST ANTI-CEAUȘIST ARTA IN COMUNISM – regimul Ceaușescu (faza 2) – TEZELE DIN IULIE

POEZII OMAGIALE – EPOCA DE AUR

Galerie

„Acest cântec Ceaușescu se va numi,
Aşa cum se numește o odă sau o baladă,
Sau ca soldatul de veghe care în noapte şi zi,
Privește epoca de sus, de pe baricadă”… Continuă lectura