„V-AM IUBIT CU TOATĂ PUTEREA INIMII MELE”

„Regina Maria și-a îndeplinit datoria pe toate fronturile activităților sale, dar mai presus de toate pe acela al încurajării și ridicării moralului acelora care o înconjurau și care au trebuit să decidă, în cele mai tragice momente, soarta țării și a poporului său.” – Constantin Argetoianu, Pentru cei de mâine: Amintiri din vremea celor de ieri.

La 29 octombrie 1875, la Eastwell Park, Ashford, Kent, Anglia, se năștea Marie Alexandra Victoria de Saxa-Coburg-Gotha (Maria de Edinburgh) (d. 18 iulie 1938, castelul Pelișor-Sinaia, Regatul României).

In 1893, Maria devine principesă de coroană și, din 1914, a doua și ultima regină a României (1914–1927), ca soție a principelui de coroană Ferdinand de Hohenzollern-Sigmaringen, ulterior regele Ferdinand I al României si suveran ai României Mari (Alba Iulia, 15 octombrie 1922), sub conducerea lor luând naștere, in 1918, România Mare.

La 15 octombrie 1893 venea pe lume principele Carol, viitorul rege Carol al II-lea, despre care mama sa, Regina Maria, va nota peste 32 de ani, in Jurnalul ei (luni, 21 decembrie 1925): „și‑a distrus căminul […] nimicind totul pentru o evreică cu părul roșu, cu o reputație groaznică„.(referitor la o alta Elenă, Hellen Wolf-alias „Magda” Lupescu, ajunsă, prin căsătoria cu Carol al-II-lea (1947), „Elena de Hohenzollern” sau „Principesa Elena”)*

REGINA-EROU

Primul Război Mondial o transformă în erou național. Regina Maria participă activ pe front; soră de caritate în spitalele militare, încurajează râniți și soldați, nu se teme de gloanțe, de epidemii, de tifosul exantematic sau de gripa spaniolă, de răni sau de sărăcie. Datorita abnegației sale, Maria a fost supranumită „Mama Regina“, „Mama răniților“ și „Regina-soldat„.

„În fiecare dimineață, Regina, în uniformă de infirmieră, însoțită de o doamnă de onoare și de un grup de brancardieri voluntari se duce la gară pentru a-i primi pe răniți. Regina înfruntă moartea și ceea ce este fără îndoială cel mai greu, depășește oboseala unei zile nu de opt ore ci a unei zile care se întinde până noaptea târziu, cu șaisprezece, șaptesprezece sau optsprezece ore de muncă, pe cât de respingătoare pe atât de periculoasă, în mijlocul emanațiilor infecte ale cangrenelor. Când este vorba de Regina nu ne referim la curaj. Curajul presupune teamă și energia de a învinge. Sentiment necunoscut pentru o suverană a cărei îndrăzneală aduce a invulnerabilitate”- Contele Saint-Aulaire, Ministrul Franței la București.

„Regina Maria obișnuia să meargă în gară unde erau aduse garniturile de răniţi în fiecare dimineață. Experienţa era cumplită pentru că, de multe ori, se deschidea câte un vagon din acesta şi din 30 de soldaţi bolnavi de acolo nu mai era nimeni în viaţă. În triajul acesta de la gară, toţi medicii care au fost aduşi şi puşi să trieze acolo au murit la interval de câteva zile, câteva săptămâni, iar regina avea acest curaj de a vizita şi gara şi spitalele în care de multe ori avea contact cu bolnavii, cu mâinile goale, fără să folosească mănuşi de protecţie având această convingere că atingerea mâinii cu mâinile răniţilor dădea acestora încredere şi energie” – Sorin Iftimi, istoric Iași.

Eforturile Reginei Maria erau amplificate de propria ei dramă. În toamna lui 1916, când Armata Română bătea în retragere în faţa trupelor bulgaro-germane de la sud, conduse de generalul August von Mackensen, şi a celor de la nord, ale generalului Ernst August Falkenhayn, al şaselea copil al cuplului regal, Mircea, era contaminat de febră tifoidă. Regina Mama îşi petrecea timpul între Palatul Regal de pe Calea Victoriei, transformat în spital militar, şi copilul bolnav, aflat la conacul Ştirbey de la Buftea. Familia regală fusese sfătuită să părăsească Bucureștiul, ca precauție în faţa bombardamentelor inamice. Ferdinand şi Maria ignorau avertismentul, dar şi-au pus în siguranță copiii. Micul Mircea, la nici 4 ani, s-a stins pe 2 noiembrie 1916; a fost înmormântat în biserica de la Cotroceni, fără ca părinții să îl poată plânge. La 6 decembrie, armata germană a ocupat Bucureștiul, iar conducerea ţării s-a refugiat la Iași.

„[…] toată lumea spune despre regină că a fost extraordinar de vitează şi de energică încât îi încărca şi pe ceilalți cu energie. Chiar dacă la început a fost poate învinovățită de situația în care se afla ţara, pentru că ea a insistat pentru intrarea în război, pentru intrarea de partea Antantei şi oamenii puteau să privească toată această nenorocire din 1917 ca având un asemenea izvor”, relatează istoricul Sorin Iftimi.

RECUNOAȘTERE ISTORICĂ

In 2019, a fost omagiata la Paris, printr-un gest de recunoaștere istorica: incepând din 15 octombrie, o porțiune de pe promenada Senei (Quai Branly, de pe malul stâng, dintre Pont d’Iéna și capătul bd. Suffren). poarta numele Reginei Maria. (Inițiativa, aparținând Ambasadei Române din Franța, a fost susținută de Primăria Paris și de Grupul de prietenie România-Franța din Adunarea Națională Franceză).

UN CUPLU REGAL

Maria a fost nepoata reginei Victoria a Marii Britanii; tatăl ei, Alfred Ernest Albert de Saxa-Coburg și Gotha (al doilea fiu al reginei Victoria), era duce de Edinburgh; mama sa, Maria Alexandrovna Romanova, era mare ducesă a Rusiei si unica fiică a țarului Alexandru al II-lea al Rusiei.

„Anii trec și Maria, care a devenit una dintre cele mai frumoase și titrate prințese din Europa, se apropie de vârsta fatală la care trebuie să te gândești la viitor. Viitorul pentru o tânără de rangul ei este cuprins într-un singur cuvânt: căsătorie. În acea epocă nici nu se punea problema să ceri părerea copiilor, care trebuiau să se căsătorească din motive ce nu țineau de sentimente, ci de politică. Maria va trebui să se încline în fața sorții obișnuite. Pentru ea, având un caracter atât de ferm, va fi o rană care nu se va cicatriza decât după mulți ani. Maternitatea și apoi politica vor fi într-un fel substitute ale dragostei neîmplinite.” – Guy Gauthier, Missy, regina României.

La 10 ianuarie 1893, la Sigmaringen în Germania, este celebrată căsătoria Alteței Sale Regale Marie de Edinburgh cu Alteța Sa Regală Ferdinand, Prințul de Coroană al României. Celebrarea a cuprins un număr de trei ceremonii de căsătorie: civilă, catolică (religia lui Ferdinand) și protestantă (religia Mariei).

Aceasta uniune de conveniență, nu a fost una din cele mai reușite.

„„cercul familiei s-a restrâns la bătrânul unchi Carol, regele, și soțul meu, subjugat de cultul pentru bătrânul de fier, tremurând mereu la gândul că acțiunile sale l-ar putea nemulțumi pe acest sclav al datoriei, care era capul familiei.” – nota Regina Maria, în Jurnalul ei, referitor la primii ani de după căsătorie.

„Noi suntem naturi total diferite, nu putem înțelege anumite lucruri pentru că mintea noastră lucrează complet altfel. În tinerețea noastră ne făceam unul pe altul să suferim, eram ca doi cai rău împerecheați, deși erau întotdeauna probleme asupra cărora cădeam de acord” – Regina Maria, Însemnări zilnice – referitor la soțul ei, regele Ferdinand.

Cu toate acestea, romanii au primit-o cu brațele deschise pe viitoarea lor regina.

„Românii sunt latini. Vorbesc cu inima și cu mâinile. Din primul moment o adoptă pe Maria. În spatele acestei spontaneități afective se ascunde ceva mai profund. Începutul, poate, al unui sentiment monarhic profund în România. După aproape treizeci de ani de monarhie prusacă serioasă și competentă, dar care duce lipsă de imaginație, a venit în sfârșit momentul pentru o regalitate care vorbește sufletului. Este un dialog care între Maria și poporul român va continua, în ciuda vicisitudinilor istorice, timp de patruzeci și cinci de ani” – Guy Gauthier, Missy, regina României.

REGINA-DIPLOMAT

Influența reginei Maria a atârnat considerabil în decizia regelui de a intra în război împotriva patriei sale de origine, în vederea recuperării provinciilor românești aflate sub stăpânirea austro-ungară.

Prin modul cum a influențat în 1916 intrarea României în război și din nou în 1918, când aproape numai datorită ei, regele Ferdinand nu a ratificat dezastruoasa pace de la București, regina s-a așezat ca ctitoriță a României întregite și ca una din cele mai mari figuri ale istoriei noastre naționale – Constantin Argetoianu , Pentru cei de mâine: Amintiri din vremea celor de ieri.

„Din pricină că fusese prea îndelung subjugat și apăsat, regele Ferdinand avea nevoie adesea să fie înviorat și întărit. Felul meu de a fi îi insufla curaj și nădejde. În ceasurile de îndoială, găsea în mine o încredere de oțel, pe care singur n-o avea. Mână în mână, eram mai puternici. Nu era în firea soțului meu să mă recunoască în văzul tuturor ca pe o colaboratoare. […] Dar avea încredere în mine, eram o tovarășă plină de veselie, uneori cam nesupusă care însă niciodată nu-l dezamăgea. Afară de aceasta, menirea și țelurile noastre erau aceleași și trăiam amândoi pentru același ideal: binele țării noastre. Aceasta ne făcea răbdători unul față de altul și ne insufla fiecăruia îngăduință pentru cusururile celuilalt.”- Regina Maria, Despre relația cu regele Ferdinand

„Când s-au urcat pe tron dragostea lor se stinsese de ani de zile. […] Regele însă admira multe din însușirile soției lui — voința, sinceritatea, vitalitatea, veselia, dar atâta tot. Treceau săptămâni și luni fără să-și vorbească altceva decât banalități la masă și față de martori. Nici o intimitate între două vieți îndreptate pe cărări despărțite. Tronul pe de o parte, încercările ei repetate pe de altă parte, îi apropia din nou vrând ne vrând, dar nu destul. Este sigur că în fundul sufletului său el a avut față de dânsa adevărata stimă și adevărata încredere, o cunoștea însă prea bine ca să nu se sfiască de ea^{” –}Ion G. Duca, Amintiri

„Ferdinand este înainte de toate Regele României și un excelent patriot… Nando poate că nu este foarte energic, dar are o ciudat de puternică doză de rezistență și cu cât este mai constrâns și amenințat, cu atât mai puțin se va pune în mișcare; el nu este ceea ce poate fi numit un om de acțiune, dar nu poate fi intimidat, în plus, eu sunt acolo ca să-l ajut să se lupte și pot să spun că sunt un bun câine de pază” – Regina Maria

După moartea regelui Ferdinand, situația particulară în care se găsea România (primatul Regenței, pe fondul renunțării principelui moștenitor Carol la Coroana României) i-a permis accesul la monitorizarea actului politic, îndeosebi prin mijlocirea Regenței. Odată cu venirea la putere a fiului ei, Carol al II-lea (1930), regina Maria este îndepărtată din viața politică. Pana la moartea sa, in 1938, Regina Maria va trăi într-un soi de exil intern, la reședințele sale de la Balcic și Bran; se stinge din viata la Sinaia, la reședința sa de la Pelișor.

TESTAMENTUL INIMII

Prin testament (datat Balcic, 13 iunie 1933), a cerut ca trupul ei să fie înhumat în biserica episcopală de la Curtea de Argeș, iar inima să fie păstrată într-o raclă la capela Stella Maris a reședinței din Balcic (astăzi in Bulgaria).

„«Țării mele și Poporului meu, când veți ceti aceste slove, Poporul meu, eu voi fi trecut pragul Tăcerii veșnice, care rămâne pentru noi o mare taină. Și totuși, din marea dragoste ce ți-am purtat-o, aș dori ca vocea mea sa te mai ajungă încă odată, chiar de dincolo de liniștea mormântului. Abia împlinisem 17 ani, când am venit la tine; eram tânără și neștiutoare, însă foarte mândră de țara mea de baștină, și am îmbrățișat o nouă naționalitate, m-am străduit să devin o bună Româncă. (…) Nimeni nu e judecat pe drept cât trăiește: abia după moarte este pomenit sau dat uitării. Poate de mine vă veți aminti, deoarece v-am iubit cu toată puterea inimei mele și dragostea mea a fost puternică, plină de avânt: mai târziu a devenit răbdătoare, foarte răbdătoare. (…) Te binecuvântez, iubită Românie, țara bucuriilor și durerilor mele, frumoasa țară, care ai trăit în inima mea și ale cărei cărări le-am cunoscut toate. Frumoasa țară pe care am văzut-o întregită, a cărei soartă mi-a fost îngăduit să o văd împlinită. Fii tu veșnic îmbelșugată, fii tu mare și plină de cinste, să stai veșnic falnică printre națiuni, să fii cinstită, iubită și pricepută.»”

În septembrie 1938, inima reginei Maria, îmbălsămată și înfășurată într-un drapel cu față dublă – românească și englezească, a fost depusă într-o cutie de argint octogonală de 500 gr. care, la rândul ei, a fost introdusă într-o alta mai mare de argint aurit, de 8 kg”, într-o urnă de marmură din incinta Capelei Stella Maris din Balcic.

După cedarea Cadrilaterului în 1940, caseta de argint cu inima reginei Maria a fost mutată la Bran. In 1968, prin „grija” autorităților comuniste, inima este scoasă din nou din sarcofagul în care era depusa și transportată la Muzeul Național de Istorie din Bucureşti.

REGINA ȘI COMUNIȘTII

„Comuniștii au căutat sistematic să erodeze mitul reginei Maria. Soluția aleasă, cea mai eficientă dintre toate, a fost uitarea, în general numele său nu era nici măcar menționat. Cele câteva referințe care au fost făcute «scăpate», cu ipocrizia caracteristică dictaturilor, erau informații rupte din context și «prelucrate» referitoare la imoralitatea sexuală a reginei”- Lucian Boia, Istorie și mit în conștiința românească.

Totodată, in lucrările de istorie din perioada stalinistă, regele Ferdinand și regina Maria sunt aspru criticați în primul rând pentru așa-zisa „cotropire” a Basarabiei: familia regală a României devenise „instrumentul politicii antisovietice a puterilor imperialiste”, iar Regina Maria era caracterizată ca fiind „agentă a capitalismului englez și executantă docilă a directivelor guvernului englez”

În domeniul literaturii vârful de lance al acestor operațiuni de denigrare l-a constituit scriitorul Isac Ludo căruia i s-a permis accesul la „fondul secret de carte”, pentru „documentare”. Ludo scoate anumite date și informații din publicațiile interbelice, relativ cunoscute opiniei publice, pe care le reformulează și interpretează într-o manieră specifică proletcultismului și ideologiei luptei de clasă. Rezultatul va fi romanul Domnul General guvernează, apărut în anul 1953, pentru care a primit Premiul de Stat. Romanul povestește „adevărata viață a Reginei Maria” amestecând informații preluate trunchiat și denaturate din „Note Politice” ale lui Alexandru Marghiloman, cu invenții și mistificări grosolane, menite să creeze o stare de confuzie și derută pentru cititor, în lipsa unor surse obiective alternative de informare. De altfel, Ludo este criticat chiar de unii reprezentanți de seamă ai comunității evreești pentru modul său de a proceda.„Astăzi Ludo zace în Biblioteca Academiei Române, adună documente din viața social-politică a regimurilor trecute din România și le reactualizează prin falsificare crasă, pentru a obține ce? Batjocura, murdăria, goliciunea amară a parvenirii. Ludo tipărește la Editura de Stat tomuri groase, tone de otravă, câștigă averi din noroiul ce-l aruncă asupra trecutului românesc, noroi care personifică propria sa dramă. Asemenea decădere morală, ca evreu, mă doare” – Alexandru Șafran, fost Șef-Rabinul Cultului Mozaic din România.

Ulterior, când Nicolae Ceaușescu a brevetat național-comunismul, șirul voievozilor – de la Mircea cel Bătrân la Cuza-Vodă – sărea peste Independență şi Unire, direct la propria sa persoana. Fără a-l subestima pe regele Ferdinand, Regina Maria a reprezentat, pentru Unirea de la 1918, ceea ce a fost Regele Carol I pentru Independență.

Comuniștii au distrus de-a valma vieţi, clădiri, biblioteci, biserici, plăci comemorative, documente, repere istorice și culturale; cu toate acestea, nimeni nu a avut curajul să se atingă de portretele ctitorilor de la Alba-Iulia: Ferdinand Întregitorul și Regina Maria. Nu există însă nici o statuie a suveranilor Unirii în București, capitala în care au intrat victorioși la 1 Decembrie 1918.

citește si INCORONAREA DE LA ALBA-IULIA

DE LA ROMÂNIA MARE LA ROMÂNIA MICĂ

In testament, regina Maria i se adresa fiului ei, Carol al-II-lea: „Ți-am lăsat Balcicul, locul inimii mele, numai tu singur dispui de mijloacele necesare pentru a-l menține. L-am construit cu propriii mei bani, fiecare bucată, din care mulți au fost câștigați de pe urma scrisului.ʺ

Desigur, Carol al-II-lea nu a păstrat Balcicul, la fel cum nu a reușit sa păstreze nici Transilvania, Basarabia sau Bucovina. De fapt, intr-un singur an – 1940 – Regele Carol al-II-lea a realizat o performanță unică in istoria ţării, făcând din România Mare („moștenită” de la părinții săi), o Românie considerabil mai mică.

ʺAș vrea să fiu eu rege” – declara cândva regina Maria –”poate aș fi un rege rău, dar […] nu e vremea să ezităm sau să încercăm experiențe, e vremea pentru acțiune, acțiune fără ocolișuri, clară, hotărâtă! Orice ezitare și lipsă de vlagă pun în primejdie țaraʺ. Evident, aceasta convingere nu a fost nici pe departe împărtășită de fiul ei, Carol al-II-lea.

DISPUTE INTERNAȚIONALE

Pe 3 noiembrie 2015, inima Reginei Maria a fost depusă la Palatul Pelișor de la Sinaia.

La nivel internațional, în prezent se derulează o mare dispută pentru aceasta Inimă, bulgarii având pretenția ca inima „reginei Maria de Edinburgh”(!) – deși Maria nu a purtat niciodată, ca regina, acest titlu -, să fie adusă la Balcic, invocând dispozițiile din testament.

„Desigur că doresc acest lucru pentru a crește prestigiul şi atractivitatea obiectivului turistic din Balcic. Însă este posibil ca ei să aibă în vedere şi chestiuni de supremație culturală, dar și de identitate națională, având în vedere că Maria a fost regina fondatoare a României Mari, din care făcea parte şi Cadrilaterul unde se află Balcic, dar şi restul Dobrogei, considerat, de unii bulgari, „un vechi teritoriu bulgăresc”(adevarul, 2019)

–* Enciclopedia Britannica

| citește și:

ROMÂNIA REGELUI FERDINAND