După abdicarea negociata a regelui Carol al II-lea, noul suveran devine regele Mihai I, prim-ministru si șeful statului roman cu puteri depline fiind generalul Ion Antonescu. Pentru a forma Guvernul, generalul apelează la partidele politice, dar singura grupare care răspunde solicitării sale este Mișcarea Legionară.
La 6 septembrie 1940, în țară se instalează un regim național-legionar, în care Mișcarea Legionară devine gruparea politică dominantă.
Pe fondul instaurării statului naţional-legionar şi a dorinţei membrilor Mişcării Legionare de a se răzbuna sau a trage la răspundere pe cei vinovați de asasinarea, prin sugrumare, a lui C. Z. Codreanu în noiembrie 1938, NKVD a racolat doi agenți relativ importanți: Dumitru Grozea, şeful Corpului Muncitoresc Legionar şi pe Traian Boeru, cel care a condus echipa morții de asasinare a profesorilor Virgil Madgearu şi Nicolae Iorga, în noaptea de 27/28 noiembrie 1940. Cel mai bun pretext pentru Stalin, că România era instabilă politic şi trebuia ocupată ori împărțită teritorial cu Germania, aşa cum s-a procedat în 1939 cu Polonia, în urma Pactului Ribbentrop – Molotov. Să nu se uite faptul că, în noiembrie 1940, când Iorga a fost asasinat, Hitler şi Stalin erau buni colaboratori, iar comerțul ruso-german cunoștea o înflorire fără precedent – afirma controversatul Ionuț Țene
Cadavrul lui Nicolae Iorga a fost descoperit pe 28 noiembrie dimineața, la ora 7.15, la cca un km de comuna Strejnicu, la 15 metri de șoseaua Strejnicu – Ploiești.
Raportul medico-legal întocmit de dr. I Stănescu, medic-legist al Institutului „Mina Minovici”, arăta că moartea a profesorului „a fost violentă. Ea se datorește unor plăgi prin armă de foc, ale capului și trunchiului, cu distrugerea creerului și hemoragie internă.„.
Din cercetările efectuate de către Parchetul Prahova s-a stabilit iniţial că „autorii asasinării profesorului Nicolae Iorga sunt: avocatul Teodor Dacu din Ploieşti şi Iacobuţă Ştefan, originar din comuna Ciorea, judeţul Iaşi, fost şofer la Institutul Naţional al Cooperaţiei din Bucureşti”, astfel cum rezultă din adresa clasificată „confidențial” nr. 20312 S din 11 aprilie 1941 a Direcțiunii Poliţiei de Siguranță către Prefectura Poliţiei Capitalei, prin care se solicită dispunerea de măsuri de identificare şi arestare a acestora, fiind dispăruți (Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securităţii, Fond Traian Boeru, Dosar P 15440 vol .3, fila 177).
Ulterior cifra s-a ridicat la cinci asasini, din care patru nu au fost prinși niciodată, singurul care a înfruntat justiția fiind Ștefan Cojocaru, in final achitat. Ceilalți patru, respectiv, Traian Boeru, Ioan Tucan, Tudor Dacu și Ștefan Iacobuță, au fost condamnați în contumacie la pedeapsa capitală.
În memoriile sale, cuprinse in volumul „Era Libertăţii„, liderul legionar al vremii, Horia Sima, afirmă că nu știa nimic despre planurile celor cinci de a-l asasina pe Iorga și că, în momentul în care a aflat, a făcut tot posibilul să-i oprească. De altfel, nici Ion Antonescu se pare ca nu ar fi știut nimic, acesta arătându-se furios pe legionari, in ședința Consiliului de Miniștri: „Mâna de nemernici care au făcut această crimă va fi pedepsită în mod exemplar. Eu nu voi lăsa ca ţara şi viitorul acestui neam să fie compromise de acţiunea unei bande de terorişti. Statul al cărui conducător sunt nu se va lăsa subminat de dezlănţuirea instinctelor de bestialitate ale unor descreieraţi. Pedepsirea celor de la Jilava mi-o rezervasem eu, prin justiţia ţării, strada mi-a luat acest drept venind să-şi facă singură dreptate. Toată mândria mea era să nu am mâinile pătate, mi-aţi nimicit cu fapta alor voştri această mândrie”.
„Paradoxal este faptul că Traian Boeru nu este arestat de Ion Antonescu, ci lăsat liber. Horia Sima l-a anunţat pe generalul Antonescu că făptaşii crimei Iorga-Madgearu au fost prinşi de poliţia legionara şi-l întreabă ce intenție are cu ei. Antonescu cere să fie duşi imediat la el. După doua zile asasinii au primit pașapoarte şi au plecat în Germania. Mișcarea Legionară îi eliminase pentru totdeauna din mişcare şi nu mai aveau contact cu legionarii. Boeru nu a fost închis în lagărul de la Buckenwald, unde erau ceilalți legionari, trăia într-un cămin german, unde avea casă şi masă, iar între timp toţi trei lucrau. El nu avea voie să vorbească cu ceilalţi legionari sau să intre în clădirea Legaţiei române de la Berlin.” – afirma Ionuț Țene.
„La Viena, în 1945, toți legionarii se temeau să discute acest caz şi toţi credeau că la mijloc a fost o mână străină. Dar nimeni nu ştia cine a fost în spatele lui Boeru. După intrarea Rușilor în Austria şi apropierea lor de Viena, legionarii au început să se împrăștie pe drumuri diferite, cât mai spre apus, ca să nu cadă pradă în mâna ruşilor. Legionarii, în drum spre Salzburg, l-au întâlnit pe Boeru cu grupul lui, care a spus că el rămâne pe loc: „Pot să vie rușii, noi nu ne temem de ei”. Acest lucru a întărit presupunerea că el fusese un agent al NKVD.
Mai există o mărturie, a generalului Nicuşor Dragomir, care a fost închis după război în Siberia şi care a aflat, de la un general sovietic căzut în dizgraţie, că nu legionarii, ci agentul lor infiltrat în rândurile Mişcării Legionare a pus la cale asasinarea lui Nicolae Iorga, din ordinul lui Stalin, pentru a se crea o imagine proastă noului regim şi a induce instabilitatea în ţară, pretext clasic pentru o intervenție militară sau o împărţeală a ţării între germani şi ruși.”
„Mai ciudat este faptul că, după război „legionarul” Traian Boeru devine un prosper om de afaceri respectabil, (n.r. pentru) care, deși toată lumea știa că l-a asasinat pe Iorga, nici justiția germană şi nici legația României comuniste de la Bonn nu a cerut extrădarea sau judecarea lui. Boeru a decedat în anonimat la începutul anilor 90, fără să fie deranjat cu cereri de extrădare şi judecată, şi nici să fie deranjat de agenții șefului SRI de atunci, filo-sovieticul Virgil Măgureanu. Traian Boeru a fugit în Germania, în 1941, singur, familia rămânându-i în România, la Constanţa. Aici s-au petrecut alte doua lucruri destul de ciudate: nimeni nu s-a legat în vreun fel de soţia şi copiii lui Traian Boieru după 1944, când, se știe, familiile erau deseori puse în situația de a plăti ele pentru crimele reale sau imaginare ale celor fugiţi din ţară, această plată însemnând să suporte felurite tracasări şi persecuții.
Istoricul Ionuț Țene afirmă totodată că familia acestuia a primit permisiunea de a i se alătura lui Boeru în Germania, în timpul regimului comunist, ceea ce ar întări suspiciunea că respectivul era un agent al unei puteri străine.
Am convingerea din ce în ce mai certă că, dacă s-ar face cercetări pe linie oficială în arhivele NKVD/KGB de la Moscova, vom avea surpriza, ca şi cu masacrul de la Katyn – o întorsătură istorică cu 1800 a faptelor – că 70 de ani am fost mințiți despre faptul că Nicolae Iorga a fost asasinat de legionari. În fapt, marele cărturar a fost ucis de o echipă de agenţi NKVD, condusă de un spion înfiltrat: Traian Boeru, care a făcut jocul comuniştilor.” (Ionuț Țene).
citește si 
„PE SOȚUL MEU NU L-AU OMORÂT BĂIEȚII” – CAZUL VIRGIL MADGEARU
AMINTIRI DIN COMUNISM 
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.