31 decembrie 1977 | Teheran, Iran: Toasturi ale Președintelui Carter și ale Șahului Muhammad Reza la dineul de stat
[ro] | [eng]
SAHUL. Domnule Președinte, doamnă Carter, Excelențe, doamnelor și domnilor:
Shabanou și eu însumi, avem deosebita plăcere de a vă ura bun venit în țara noastră. Această recepție este în mod special promițătoare, deoarece are loc în ajunul anului 1978, iar prezența dumneavoastră aici reprezintă un cadou de Anul Nou pentru prietenii dumneavoastră iranieni.
În țara noastră, conform unei tradiții străvechi, vizita primului oaspete în noul an este de bun augur pentru anul respectiv. Și, deși anul nou anual este sărbătorit odată cu venirea primăverii, totuși, întrucât distinsul oaspete din această seară este o persoană de bună credință și cu atâtea realizări, în mod firesc, îl considerăm ca fiind un semn de bun augur excelent.
Domnule Președinte, ați venit acum într-o țară care a avut întotdeauna legături de nezdruncinat cu țara dumneavoastră și cu marea dumneavoastră națiune. Suntem uniți de o relație specială, cu atât mai strânsă cu cât avem o comunitate largă de interese reciproce, pe care o împărtășim în hotărârea noastră fermă de a contribui la menținerea păcii și securității mondiale, asigurând progresul și bunăstarea omenirii.
Istoria a fost martoră la creșterea și dezvoltarea unei relații remarcabile între două națiuni, motivată de încredere comună, bunăvoință și respect, care a rezistat, în mod repetat, testului timpului.
Umanitarismul, libertatea, bunăvoința, caracterul constructiv și creativitatea, care sunt calitățile distinctive ale marii națiuni americane, au fost întotdeauna foarte apreciate de noi. Din fericire, prietenii noștri americani au perceput, de asemenea, această prietenie și considerație a poporului nostru încă de la început.
Dl reverend Smith, primul american care a pus piciorul pe pământul Iranului în anul 1832, a scris, în relatarea misiunii sale, că a trăi printre oameni buni ca iranienii și a-i servi a fost pentru el mai deosebit decât orice altceva și a considerat că cele mai bune zile din viața sa au fost cele petrecute în această țară.
Îmi face plăcere să afirm că fructuoasa cooperare în domeniul social și cultural dintre cele două națiuni a început chiar înainte de stabilirea relațiilor diplomatice.
Prima școală modernă a fost înființată în Iran în anul 1836 de către misionarii americani. Colegiul american din Teheran, înființat în urmă cu 100 de ani, a fost un centru remarcabil pentru educația și formarea tinerilor iranieni, pe tot parcursul activităților sale. Poporul nostru poartă amintiri atât de calde despre iubitul său rector, Dr. Samuel Jordan, încât una dintre autostrăzile din Teheran a fost denumită cu numele său.
Acum că rememorăm merituoșii noștri prieteni americani, poate că este potrivit să ne amintim de Howard Baskerville, un tânăr american care, după terminarea studiilor la Princeton, a fost repartizat ca profesor la Școala Memorial din Tabriz și, în timpul revoluției constituționale din Iran, și-a pierdut viața în mod eroic și curajos în lupta pentru libertate.
Acest sentiment față de Iran a fost întotdeauna evidențiat în operele literare ale națiunii dumneavoastră. De exemplu, poezia lui Ralph Waldo Emerson, care glorifică Iranul, este unul dintre cele mai frumoase exemple de acest gen din literatura mondială. Lucrarea fundamentală și cuprinzătoare a lui Arthur Upham Pope cu privire la arta Iranului este cea mai bună lucrare de cercetare care a fost elaborată vreodată în acest domeniu. De asemenea, studiile ample ale lui William Jackson cu privire la cultura și civilizația Iranului se numără printre cele mai valoroase cercetări din istoria iranologiei.
Numeroase universități din Statele Unite au extins activitățile în domeniul studiilor iraniene și al limbii iraniene. De asemenea, comori valoroase ale culturii și artei iraniene sunt păstrate în diverse biblioteci și muzee din țara dumneavoastră. În plus, arheologii americani au jucat un rol eminent în descoperirile arheologice din Iran.
În domeniul politic, națiunea noastră poartă amintiri de neuitat ale rolului Americii în crizele și perioadele noastre de cumpănă, de la începutul acestui secol. De exemplu, nu vom uita niciodată că, în marea suferință politică și economică a țării noastre, în al doilea deceniu al acestui secol, William Morgan Shuster, la invitația guvernului iranian, s-a străduit cu sinceritate să facă ordine în finanțele Iranului. Mai mult, atunci când, în urma acordului din 1919, Iranul a fost în pericol de a-și pierde independența, America ,și-a ridicat vocea în lume în sprijinul suveranității Iranului, ca și în anii de după cel de-al Doilea Război Mondial, America ne-a oferit asistență economică și politică vitală.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, am avut personal plăcerea de a-l întâlni pe Președintele Franklin Roosevelt în capitala noastră. De atunci, am avut ocazia de a primi în Iran mai mulți Președinți ai Statelor Unite. Și eu personal am călătorit, de asemenea, în repetate rânduri în marea dumneavoastră țară. Mă bucur să afirm că toate aceste vizite au fost însoțite de spiritul de prietenie și cooperare, care reprezintă calitatea distinctă a relației noastre.
Un exemplu al acestei cooperări este acordul de schimb economic pe termen lung dintre Iran și Statele Unite, care a fost semnat recent și care, prin amploarea sa, este cel mai mare acord semnat vreodată între noi și orice altă țară.
În urmă cu aproape 100 de ani, primul ambasador american, Samuel G. W. Benjamin, care fusese desemnat de către Președintele Chester Alan Arthur, a venit în Iran. În cartea sa, „Persia și persanii”, el a scris: „Iranul este astăzi o țară slabă și necunoscută, dar cu siguranță această țară va păși pe calea progresului și, într-un viitor nu prea îndepărtat, va juca din nou un rol important în lume.”
Acum, odată cu această predicție devenită realitate, țara noastră și-a început rolul în limitele potențialului și posibilităților sale. Poate că nu este nevoie să fie menționat, dar acesta este un rol pozitiv și constructiv și în conformitate cu principiile pe care marea dumneavoastră țară le-a susținut întotdeauna în mod independent și al căror susținător cel mai notabil sunteți dumneavoastră, domnule Președinte.
Încă din primele zile ale campaniei dumneavoastră electorale ați afirmat cât de atașat veți rămâne de idealurile înalte de dreptate și justiție, de credințele morale în valorile umane. Toate acestea sunt calități care au ridicat societatea americană, într-o perioadă atât de scurtă de timp, la prestigiul său actual atât de puternic în lume, iar o națiune ca a noastră, cu o cultură străveche, poate simți foarte bine în ce măsură astfel de concepte în materie de principii morale sunt vitale, mai ales în lumea de astăzi, care suferă de un fel de criză de civilizație.
Păstrez amintiri excelente despre discuțiile fructuoase pe care le-am avut cu dumneavoastră la Washington în urmă cu câteva săptămâni. Ospitalitatea cordială oferită de doamna Carter și de dumneavoastră, precum și căldura atitudinii dumneavoastră și înțelegerea de care ați dat dovadă în discuțiile noastre m-au emoționat profund. Mă bucur că discuțiile noastre au fost atât de semnificative, în special în cazul energiei, una dintre cele mai importante și vitale probleme ale epocii noastre.
Noi, care ne numărăm printre cei mai mari producători, împărtășim același punct de vedere, și anume că actuala utilizare nelimitată a petrolului – care este o resursă consumabilă și finită – nu este logică și că această marfă valoroasă, în locul utilizării zilnice normale, ar trebui să fie utilizată în principal în industria petrochimică. Între timp, ar trebui depuse eforturi pentru a găsi un substituent în noi resurse de energie.
Din fericire, ne bucurăm de o strânsă cooperare cu țara dumneavoastră în domeniul energiei, care, fără îndoială, va fi consolidată în viitor. Împărtășim, de asemenea, aceleași opinii în ceea ce privește stabilirea unei păci onorabile și durabile și sperăm sincer că 1978, care începe mâine, va fi un an al unei astfel de păci, al cărei vestitor sunteți.
Vă doresc mult succes, domnule Președinte, și doamnei Carter, care s-a dovedit a fi un ambasador talentat al bunăvoinței, motivată, așa cum este ea, de înalte idealuri umanitare, în actualul dumneavoastră turneu, și sper că se va dovedi a fi o călătorie fructuoasă în interesul întregii lumi și al păcii, securității și bunăstării societății umane.
Cu această speranță propun un toast, domnule Președinte, pentru sănătatea și fericirea dumneavoastră și a doamnei Carter, pentru progresul și prosperitatea viitoare a marelui și nobilului popor american, pentru prietenia și cooperarea din ce în ce mai mare dintre cele două țări ale noastre, precum și pentru pacea și înțelegerea internațională.”
PREȘEDINTELE: „Majestățile Voastre și distinși lideri ai Iranului din toate mediile sociale:
Aș dori să spun doar câteva cuvinte în această seară, în semn de apreciere pentru ospitalitatea dumneavoastră, și pentru seara încântătoare pe care am petrecut-o deja cu dumneavoastră. Unii s-au întrebat de ce am venit în Iran atât de aproape de vizita încântătoare pe care am primit-o din partea Șahului și a Împărătesei Farah, în urmă cu aproximativ o lună. După ce au părăsit țara noastră, am întrebat-o pe soția mea: „Cu cine ai vrea să petreci noaptea de Anul Nou?”. Iar ea a răspuns: „Mai presus de toți ceilalți, cred că cu Șahul și împărăteasa Farah”. Așa că am aranjat călătoria în consecință și am sosit aici, pentru a fi împreună cu voi.
Aceste vizite și cooperarea strânsă pe care o împărtășim, negocierile și consultările intense, personale și de grup, sunt foarte benefice pentru ambele noastre țări. Sunt deosebit de bune pentru mine, în calitate de nou lider al Statelor Unite. Aș putea să fac o pauză, în paranteză, și să spun că îmi cer scuze pentru că am scăzut 10 ani din timpul serviciului dvs. în această după-amiază, când am spus 27 de ani. Ar fi trebuit să fie 37 de ani. Și împărăteasă Farah, vă mulțumesc foarte mult pentru că m-ați corectat în această privință. Șahul a spus că s-a simțit cu 10 ani mai tânăr când am făcut asta. [Râsete]
Dar avem o prietenie strânsă care este foarte semnificativă pentru toți oamenii din țara noastră. Cred că este un semn de bun augur pentru lucrurile care vor urma – faptul că am putut încheia acest an și începe un nou an alături de cei în care avem o încredere atât de mare și cu care împărtășim responsabilități atât de însemnate pentru prezent și pentru viitor.
În această după-amiază, în timp ce ne îndreptam de la aeroport spre frumosul palat alb unde vom petrece noaptea și vedeam monumentul în depărtare, l-am întrebat pe Șah care este scopul acestui frumos monument. Iar el mi-a spus că a fost construit cu mai mulți ani în urmă, ridicat pentru a comemora cea de-a 2500-a aniversare a acestei mari națiuni. Acesta a fost un lucru care mi-a dat de gândit. Am fost foarte mândri în țara noastră să sărbătorim cea de-a 200-a aniversare, acum câțiva ani. Dar acest eveniment ilustrează conștiința profundă și pătrunzătoare care provine dintr-o moștenire străveche și o cultură care a precedat oricare dintre cele pe care le-am cunoscut vreodată în viața noastră.
Recent, Împărăteasa Farah ne-a dăruit o carte frumoasă intitulată „Podul de Turcoaz” – și primim multe cadouri de acest fel de la vizitatori – și pentru câteva zile trebuie să recunosc că nu i-am acordat suficientă atenție. Și într-o seară am început să răsfoiesc filele cărții, am chemat-o pe soția mea, Rosalynn, și am chemat-o pe fiica mea, Amy, care s-a urcat în poala mea, și am petrecut câteva ore studiind cu mare atenție frumoasa istorie pe care această carte o descrie despre Persia, despre Iran, despre poporul său, despre pământurile sale, despre moștenirea și istoria sa, dar și despre viitorul său. Aceasta mi-a reamintit din nou valoarea prieteniilor străvechi și importanța legăturilor strânse care ne unesc atunci când ne confruntăm cu probleme dificile.
Iranul, datorită marii conduceri a șahului, este o insulă de stabilitate într-una dintre cele mai tulburi zone ale lumii.
Acesta este un măreț omagiu adus dumneavoastră, Majestate, și conducerii dumneavoastră, precum și respectului, admirației și iubirii pe care vi le poartă poporul dumneavoastră.
Transformarea care a avut loc în această națiune este într-adevăr remarcabilă sub conducerea dumneavoastră. Și, în timp ce stăteam împreună în această după-amiază, discutând în privat, pentru câteva momente, despre ceea ce s-ar putea face pentru a aduce pacea în Orientul Mijlociu, am fost din nou profund impresionat nu numai de înțelepciunea și judecata dumneavoastră, de sensibilitatea și perspicacitatea dumneavoastră, ci și de compatibilitatea strânsă pe care am găsit-o în abordarea acestei chestiuni dificile.
Pe măsură ce ne întâlnim cu liderii care au în mâinile lor responsabilitatea de a lua decizii care pot aduce pacea în Orientul Mijlociu și pot asigura o existență pașnică pentru noi toți cei care trăim în lume, indiferent unde s-ar afla națiunile noastre, este important să continuăm să beneficiem de judecata dvs. sănătoasă și de sfaturile dvs. bune.
Am avut, de asemenea, ocazia să discutăm despre o altă zonă cu potențiale probleme, Cornul Africii. Și aici, din nou, trăim la o distanță mare de această regiune. Dar această regiune, care vede deja inițierea ostilității și a luptei, trebuie să fie adusă sub influența bună a dumneavoastră și a altora care trăiesc în această regiune. Și vom fi bucuroși să cooperăm în orice mod posibil. Vrem să ne întoarcem la pace. Vrem ca Somalia și Etiopia să fie din nou prietene, ca disputele de frontieră să fie atenuate, iar aceia dintre noi care au o oarecare influență să o folosească în aceste scopuri.
De asemenea, cunoaștem marile beneficii pe care le obținem în propria noastră națiune datorită relațiilor de afaceri strânse pe care le avem cu Iranul.
În timp ce am condus astăzi pe străzile frumoase ale Teheranului împreună cu Șahul, am văzut literalmente mii de cetățeni iranieni care stăteau pe marginea străzii cu o atitudine prietenoasă, exprimându-și salutul lor de bun venit față de mine. Și am văzut, de asemenea, sute, poate chiar mii de cetățeni americani, care stăteau acolo, întâmpinându-l pe Președintele lor, într-o națiune care i-a primit în inima ei și i-a făcut să se simtă ca acasă. Sunt aproximativ 30.000 de americani aici, care lucrează în deplină armonie cu poporul iranian pentru a vă croi un viitor mai bun, ceea ce contribuie, de asemenea, Majestate, la asigurarea unui viitor mai bun pentru noi înșine.
Împărtășim creșterea industrială, împărtășim realizările științifice, împărtășim cunoștințele în materie de cercetare și dezvoltare, iar acest lucru ne oferă stabilitatea pentru prezent, care este într-adevăr valoroasă pentru ambele noastre țări.
Suntem, de asemenea, binecuvântați cu cel mai mare număr de studenți străini în țara noastră care provin din propria dumneavoastră națiune. Și cred că acest lucru ne asigură, de asemenea, că împărtășim cunoștințele generate de marile noastre universități, dar și că, atunci când acești tineri lideri se întorc în țara dvs., prietenia noastră este asigurată pentru mulți ani în viitor, pentru multe generații în viitor. Suntem foarte recunoscători pentru acest lucru și îl prețuim foarte mult.
În pregătirea vizitei mele aici, am încercat să mă familiarizez mai bine cu cultura Iranului. Am fost impresionat în mod deosebit de un scurt pasaj scris de unul dintre marii poeți iranieni, Saadi. Și aș dori să citesc câteva cuvinte din el. Împărăteasa Farah mi-a spus că a trăit acum aproximativ 600 de ani.
„Ființele umane sunt ca părțile unui întreg, create din aceeași esență. Când o parte este rănită și suferă, celelalte nu pot rămâne în pace și liniște. Dacă suferința celorlalți te lasă indiferent și fără niciun sentiment de durere, atunci nu poți fi numit ființă umană.”
Am întrebat-o pe împărăteasa Farah de ce acest poet era atât de faimos aici, în Iran, pentru că și pe mine mă impresionase foarte mult. Iar ea mi-a spus că asta se datorează faptului că avea o mare ușurință de a profera gânduri profunde în cele mai simple cuvinte posibile, pe care cetățeanul de rând le putea înțelege.
Ei bine, acest scurt pasaj arată că există în conștiința ființelor umane o legătură strânsă cu vecinii, familia și prietenii, dar ne leagă și de ființele umane din întreaga lume. Când cineva este rănit sau suferă, toți, dacă suntem ființe umane, suntem răniți și suferim.
Cauza drepturilor omului este una împărtășită în mod profund și de popoarele noastre și de liderii celor două națiuni ale noastre.
Discuțiile noastre au fost neprețuite, prietenia noastră este de neînlocuit, iar recunoștința mea se îndreaptă către Șah, care, cu înțelepciunea și experiența sa, mi-a fost de mare ajutor mie, un nou lider.
Nu avem nicio altă națiune de pe Pământ care să fie mai aproape de noi în ceea ce privește planificarea securității noastre militare reciproce. Nu avem nicio altă națiune cu care să ne consultăm mai îndeaproape cu privire la problemele regionale care ne privesc pe amândoi. Și nu există niciun lider cu care să am un sentiment mai profund de recunoștință personală și de prietenie personală.
În numele poporului Statelor Unite, aș dori să toastez în acest moment pentru marii lideri ai Iranului, Șah și Șahbanou, pentru poporul iranian și pentru pacea mondială pe care, împreună, sperăm că o vom putea realiza.”
[înapoi]
THE SHAH: „Mr. President, Mrs. Carter, Excellencies, ladies and gentlemen:
It gives the Shabanou and myself great pleasure to welcome you to our country. This reception is particularly auspicious since it takes place on the eve of 1978, and your presence here represents a New Year’s gift for your Iranian friends.
In our country, according to ancient tradition, the visit of the first guest in the new year is an omen for that year. And although the annual new year is celebrated with the advent of spring, nevertheless, since the distinguished guest tonight is such a person of good will and achievement, naturally we consider it as a most excellent omen.
Mr. President, you now have come to a country which has always had unshakable links with your country and your great nation. We are united together by a special relationship made all the closer by a wide community of mutual interests, which we share in our firm determination to contribute to the maintenance of world peace and security in assuring human progress and betterment.
History has been witness to the growth and development of an outstanding relationship Between two nations motivated by common trust, good will, and respect which has repeatedly withstood the test of time.
Humanitarianism, liberty, good will, constructiveness, and creativeness, which are the distinctive qualities of the great American nation, have always been highly regarded by us. Fortunately, our American friends have also perceived this friendship and regard of our people from the very beginning.
The Reverend Mr. Smith, the first American that set foot on the land of Iran in the year 1832, wrote in his assignment report that living among good people like Iranians and serving them was more’ pleasant for him than anything else, and that he considered the best days of his life those spent in this country.
It gives me pleasure to state that the fruitful cooperation, the social and cultural fields between our two nations have commenced even prior to the establishment of diplomatic relations.
The first modern school was established in Iran in the year 1836 by American missionaries. The American College in Tehran, which was established 100 years ago, was an outstanding center for the education and training of Iranian youth during the whole course of its activities. Our people carry such good memories of its beloved principal, Dr. Samuel Jordan, that one of the highways of Tehran has been named after him.
Now that we are reminiscing on our meritorious American friends, it is perhaps suitable to cherish the memory of Howard Baskerville, a young American who, upon completion of his studies at Princeton, was assigned as a teacher in the Memorial School at Tabriz and, during the constitutional revolution of Iran, heroically and bravely lost his life in the fight for freedom.
This feeling towards Iran has always been evidenced in the literary works of your nation. For instance, the poetry of Ralph Waldo Emerson, in glorifying Iran, is .one of the most beautiful examples of its kind in the world of literature. The basic and comprehensive work of Arthur Upham Pope regarding the art of Iran is the best research work that has ever been prepared in this field. Likewise, the extensive studies of William Jackson regarding the culture and civilization of Iran are among the most valuable researches in the history of Iranology.
Numerous universities in the United States have expanded activities in the fields of Iranian studies and its language. Also valuable treasures of the culture and art of Iran are preserved in various libraries and museums of your country. Moreover, American archeologists have played an eminent role in archeological discoveries in Iran.
In the political field, our nation carries unforgettable memories of the role of America in our crisis and times of stress, from the beginning of the present century. For instance, we will never forget that in the great political and economic adversity of our country, in the second decade of this century, William Morgan Shuster, upon the invitation of the government of Iran, sincerely endeavored to bring order into the finances of Iran. Moreover, when, following the 1919 agreement, Iran was in danger of losing its independence, America ,raised its voice to the world in support of the sovereignty of Iran, as also in the years after the Second World War, America provided us with vital economic and political assistance.
During World War II, I personally had the pleasure of meeting President Franklin Roosevelt in our capital city. Since then I had the opportunity of welcoming in Iran several Presidents of the United States. And I personally have also traveled repeatedly to your great country. I am glad to state that all these visits have been accompanied with the spirit of friendship and cooperation, which is the distinct quality of our relationship.
An example of this cooperation is the long-term economic exchange agreement between Iran and the United States, which was recently signed and, in its scope, is the largest agreement ever signed between us and any other country.
Almost 100 years ago the first American Ambassador, Samuel G. W. Benjamin, who had been assigned by President Chester Alan Arthur, came to Iran. In his book, „Persia and the Persians,” he wrote, „Iran today is a weak and unknown country, but certainly this country will step into the path of progress and in the not too distant future will again play an important role in the world.”
Now with this prediction coming true, our country has started its role within its potentialities and possibilities. Perhaps it need not be mentioned, but this is a positive and constructive role and in conformity with the principles that your great country has always supported independent and of which you, Mr. President, are the most notable advocate.
From the early days of your election campaign you indicated how much you will attach to high ideals of right and justice, moral beliefs in human values. These are all qualities that have elevated the American society in such a short period of time to its present high prestige in the world, and a nation like ours with its ancient culture can very well feel to what extent such concepts in moral principles are vital, especially in the world of today, which is suffering from some sort of a civilization crisis.
I entertain excellent memories of the fruitful discussions which I had with you in Washington a few weeks ago. The cordial hospitality extended by Mrs. Carter and yourself and the warmth of your attitude and the understanding which you showed in our discussions have deeply touched me. I am glad that our discussions were so meaningful, particularly in the case of energy, which is one of the most important and vital problems of our era.
We, who are among the greatest producers, share the same view that the present unrestricted use of oil–which is an expendable and finite resource–is not logical and that this valuable commodity, instead of the present, normal daily use, should be utilized mainly in the petrochemical industry. In the meantime, efforts should be exerted to find a substitute in new resources of energy.
Fortunately, we enjoy close cooperation with your country in the field of energy, which will no doubt be consolidated in the future. We also share the same opinions regarding the establishment of an honorable and durable peace, and we sincerely hope that 1978, which begins tomorrow, will be a year of such a peace of which you are the harbinger.
I wish every success to you,Mr. President, and Mrs. Carter, who has proved to be such a successful ambassador of good will, motivated, as she is, by high humanitarian ideals in your present tour, and hope that this will prove to be fruitful trips in the interest of the whole world and that of peace, security, and welfare for human society.
With this hope I propose a toast, Mr. President, for your and Mrs. Carter’s health and happiness, for the further progress and prosperity of the great and noble American people, for the ever increasing friendship and cooperation between our two countries, and for international peace and understanding.”
THE PRESIDENT: „Your Majesties and distinguished leaders of Iran from all walks of life:
I would like to say just a few words tonight in appreciation for your hospitality and the delightful evening that we’ve already experienced with you. Some have asked why we came to Iran so close behind the delightful visit that we received from the Shah and Empress Farah just a month or so ago. After they left our country, I asked my wife, „With whom would you like to spend New Year’s Eve?” And she said, „Above all others, I think, with the Shah and Empress Farah.” So we arranged the trip accordingly and came to be with you.
These visits and the close cooperation that we share, the intense personal and group negotiations and consultations are very beneficial to both our countries. They are particularly beneficial to me as a new leader of the United States. I might pause parenthetically and say I apologize for taking 10 years off your service this afternoon when I said 27 years. It should have been 37 years. And Empress Farah, thank you very much for correcting me on that. The Shah said he felt 10 years younger when I did that. [Laughter]
But we do have a close friendship that’s very meaningful to all the people in our country. I think it is a good harbinger of things to come–that we could close out this year and begin a new year with those in whom we have such great confidence and with whom we share such great responsibilities for the present and for the future.
As we drove in from the airport this afternoon to the beautiful white palace where we will spend the night, and saw the monument in the distance, I asked the Shah what was the purpose of the beautiful monument. And he told me that it was built several years ago, erected to commemorate the 2500th anniversary of this great nation. This was a sobering thought to me. We have been very proud in our Nation to celebrate our 200th birthday, a couple of years ago. But it illustrates the deep and penetrating consciousness that comes from an ancient heritage and a culture that preceded any that we’ve ever known in our own lives.
Recently, Empress Farah gave us a beautiful book called „The Bridge of Turquoise”–and we get many gifts of that kind from visitors–and for a few days I have to admit that we didn’t pay enough attention to it. And one night I started to thumb through the pages, and I called my wife, Rosalynn, and I called my daughter, Amy, who climbed into my lap, and we spent several hours studying very carefully the beautiful history that this book portrays of Persia, of Iran, of its people, of its lands, of its heritage and its history, and also of its future. It caused me to be reminded again of the value of ancient friendships and the importance of close ties that bind us as we face difficult problems.
Iran, because of the great leadership of the Shah, is an island of stability in one of the more troubled areas of the world.
This is a great tribute to you, Your Majesty, and to your leadership and to the respect and the admiration and love which your people give to you.
The transformation that has taken place in this nation is indeed remarkable under your leadership. And as we sat together this afternoon, discussing privately for a few moments what might be done to bring peace to the Middle East, I was profoundly impressed again not only with your wisdom and your judgment and your sensitivity and insight but also with the close compatibility that we found in addressing this difficult question.
As we visit with leaders who have in their hands the responsibility for making decisions that can bring peace to the Middle East and ensure a peaceful existence for all of us who live in the world, no matter where our nations might be, it’s important that we continue to benefit from your sound judgment and from your good advice.
We also had a chance to discuss another potential troubled area, the Horn of Africa. And here again we live at a great distance from it. But this region, which already sees the initiation of hostility and combat, needs to be brought under the good influence of you and others who live in this region. And we will be glad to cooperate in any way that we can. We want peace Go return. We want Somalia and Ethiopia to be friends again, border disputes to be eased and those of us who do have any influence at all to use that influence for these purposes.
We have also known about the great benefits that we derive in our own nation from the close business relationships that we have with Iran.
As I drove through the beautiful streets of Tehran today with the Shah, we saw literally thousands of Iranian citizens standing beside the street with a friendly attitude, expressing their welcome to me. And I also saw hundreds, perhaps even thousands of American citizens who stand there welcoming their President in a nation which has taken them to heart and made them feel at home. There are about 30,000 Americans here who work in close harmony with the people of Iran to carve out a better future for you, which also helps to ensure, Your Majesty, a better future for ourselves.
We share industrial growth, we share scientific achievements, we share research and development knowledge, and this gives us the stability for the present which is indeed valuable to both our countries.
We are also blessed with the largest number of foreign students in our country from your own nation. And I think this ensures, too, that we share the knowledge that is engendered by our great universities, but also that when these young leaders come back to your country for many years in the future, for many generations in the future, our friendship is ensured. We are very grateful for this and value it very much.
I have tried to become better acquainted with the culture of Iran in the preparation for my visit here. I was particularly impressed with a brief passage from one of Iran’s great poets, Saadi. And I would like to read a few words from him. Empress Farah tells me that he lived about 600 years ago.
„Human beings are like parts of a body, created from the same essence. When one part is hurt and in pain, others cannot remain in peace and quiet. If the misery of others leaves you indifferent and with no feeling of sorrow, then you cannot be called a human being.”
I asked Empress Farah why this poet was so famous here in Iran, because he had impressed me so greatly, too. And she said that because he had the greatest facility for professing profound thoughts in the simplest possible words that the average citizen could understand.
Well, this brief passage shows that there is within the consciousness of human beings a close tie with one’s neighbors, one’s family, and one’s friends, but it also ties us with human beings throughout the world. When one is hurt or suffers, all of us, if we are human beings, are hurt and we suffer.
The cause of human rights is one that also is shared deeply by our people and by the leaders of our two nations.
Our talks have been priceless, our friendship is irreplaceable, and my own gratitude is to the Shah, who in his wisdom and with his experience has been so helpful to me, a new leader.
We have no other nation on Earth who is closer to us in planning for our mutual military security. We have no other nation with whom we have closer consultation on regional problems that concern us both. And there is no leader with whom I have a deeper sense of personal gratitude and personal friendship.
On behalf of the people of the United States, I would like to offer a toast at this time to the great leaders of Iran, the Shah and the Shahbanou and to the people of Iran and to the world peace that we hope together we can help to bring.”
[înapoi]
[1] JIMMY CARTER | Al 39-lea președinte al Statelor Unite: 1977 - 1981.
AMINTIRI DIN COMUNISM 