Evenimentele zilei în istoria lumii – 3 iunie

| VEZI SI ISTORIA IN DATE

| VEZI SI Războiul din UcrainaZIUA 100 | ˅ | ZIUA 465 |
ianuarie|februarie|martie|aprilie|mai|iunie|iulie|august|septembrie|octombrie|noiembrie|decembrie
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30
3 iunie este a 154-a zi a calendarului gregorian și ziua a 155-a în anii bisecți.
  • Sf. Mucenici Luchilian, Ipatie, Pavel, Dionisie și Claudie; Sf. Mc. Paula (calendar ortodox)

3 iunie 1083 | Henric al IV-lea al Germaniei asaltează Roma, capturând Catedrala Sf. Petru.

3 iunie 1140 | Cărturarul francez Peter Abelard este găsit vinovat de erezie.

3 iunie 1326 | Tratatul de la Novgorod stabilește granițele dintre Rusia și Norvegia în Finnmark.

3 iunie 1357 | Se semnează Pacea de Ath.

3 iunie 1428 | Dan al II-lea, domnul Valahiei, participă la lupta de la Golubac împotriva otomanilor, alături de regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg.

3 iunie 1784 | Armata SUA este înființată oficial de Congresul Confederației.

3 iunie 1808 | Se naște (în Fairview, Kentucky) Jefferson Davis, președintele statelor confederate ale Americii (1861-65); (d. 1889).

3 iunie 1841 | S-a născut (la Iași, Moldova) Eduardo Caudella, compozitor român; (d. 1924).

3 iunie 1864 | SUA: Generalul Robert E. Lee câștigă ultima sa victorie a Războiului Civil, in Bătălia de la Cold Harbor.

3 iunie 1865 | S-a născut (la Marlborough House, Londra) George al V-lea, regele Regatului Unit și împărat al Indiei (1910-36); (d. 1936)

3 iunie 1906 | Regele belgian Leopold al II-lea revendică Congo drept posesiunea sa privată.

3 iunie 1918 | Curtea Supremă a SUA, în procesul Hammer v. Dagenhart, hotărăște ca legile muncii privind copiii sunt neconstituționale.

3 iunie 1922 | Ion Vinea editează, la București, revista avangardista Contemporanul, care promova sincronizarea literaturii naționale cu cea mondială.

3 iunie 1924 | Franz Kafka, scriitor ceh (Trial, Amerika, Metamorphosis), moare la 40 de ani.

3 iunie 1925 | S-a născut (în Manhattan, New York) Tony Curtis [Bernard Schwartz], actor american (Some Like It Hot); (d. 2010).

3 iunie 1929 | Chile și Peru semnează Tratatul de la Lima, rezolvând, în cele din urmă, disputa de frontieră din Războiul Pacificului (1879–83). Chile păstrează Arica, iar Peru recâștigă Tacna.

3 iunie 1931 | S-a născut (la Biran, Holguin, Cuba) Raúl Modesto Castro Ruz (fratele lui Fidel Castro) al 18-lea președinte al Cubei (2008) și fost revoluționar. Pe 31 iulie 2006, Raúl Castro și-a asumat rolul de Președinte al Consiliului de Stat în timpul unei perioade de transfer a puterii, datorată sănătății precare a lui Fidel Castro.

În conformitate cu articolul 94 al constituției cubaneze, primul vicepreședinte al Consiliului de Stat primește îndatoririle prezidențiale în cazul îmbolnăvirii sau decesului președintelui țării.

Raúl Castro a fost ales președinte la 24 februarie 2008 la conferința națională a poporului, pentru că Fidel Castro a anunțat hotărârea de a nu mai fi președinte vreodată, la 18 februarie 2008.

3 iunie 1932 | Paul von Hindenburg desființează Parlamentul german.

3 iunie 1933 | Enciclica Papei Pius al XI-lea „Despre asuprirea Bisericii în Spania”.

3 iunie 1937 | Ducele de Windsor (fostul rege Edward VIII) se căsătorește în Franța cu doamna Wallis Warfield Simpson (n. 19 iunie 1896 – d. 24 aprilie 1986).

3 iunie 1938 | Legea germană privind „Entartete Art” legalizează distrugerea si jaful operelor de artă.

Arta degenerată (germană: Entartete Kunst) a fost un termen adoptat în anii 1920 de către Partidul nazist din Germania, pentru a descrie arta modernă. În timpul dictaturii lui Adolf Hitler, lucrările de arta modernistă germană, inclusiv ale unor artiști de renume internațional, au fost scoase din muzeele de stat și interzise în Germania nazistă, pe motiv că o astfel de artă era o „insultă pentru sentimentul german”, fiind considerata de natura comunista sau evreiasca. Cei identificați ca artiști degenerați au fost supuși unor sancțiuni care includeau revocarea din funcții didactice, interzicerea expunerii sau a comercializării operelor lor și, în unele cazuri, interzicerea producției de artă, sub supervizarea Gestapo.

În calitate de dictator, Hitler și-a impus gustul personal în artă forțând legea, într-o maniera încă neîntâlnită pana atunci într-un stat modern. Numai în Uniunea Sovietică controlata de Stalin, unde realismul socialist era stilul obligatoriu, s-a mai manifestat o astfel de preocupare acerba, privind reglementarea artelor.

În cazul Germaniei, modelul corect urma să fie arta clasică greacă și romană, considerată de Hitler o artă a cărei formă exterioară întruchipează un ideal rasial interior.
In consecința, artiștii germani de avangardă erau acum marcați atât dușmani ai statului, cât și ca o amenințare pentru cultura germană. Majoritatea au plecat în exil (Max Beckmann a fugit la Amsterdam în ziua de deschidere a expoziției Entartete Kunst (19 iulie 1937) si a emigrat în America cu ajutorul lui Peggy Guggenheim), iar alții s-au sinucis (Ernst Ludwig Kirchner s-a sinucis în Elveția în 1938; Paul Klee și-a petrecut anii în exil în Elveția, dar nu a putut obține cetățenia elvețiană din cauza statutului său de „artist degenerat”, iar un important dealer german, Alfred Flechtheim, a murit fără bani, în exil la Londra, în 1937).

Oficialii naziști si-au însușit multe asemenea lucrări „degenerate”, pentru uz privat; Hermann Göring a luat 14 piese valoroase, inclusiv un Van Gogh și un Cézanne. În martie 1939, intr-un act de vandalism fără precedent, Brigada de Pompieri din Berlin a ars aproximativ 4000 de tablouri, desene și schițe care, aparent, ar fi avut o valoare mică pe piața internațională. O mare cantitate de „artă degenerată” – lucrări de Picasso, Dalí, Ernst, Klee, Léger și Miró – a fost distrusă, tot prin incendiere, în noaptea de 27 iulie 1942, în grădinile Galerie naționale du Jeu de Paume din Paris. Pe de alta parte, in timp ce, în Germania, era interzis exportul „artei degenerate”, era încă posibil să cumperi și să vinzi opere de artă ale „artiștilor degenerați” în Franța aflata sub ocupație.

Naziștii au considerat, într-adevăr, că nu ar trebui să fie preocupați de sănătatea mintală a francezilor. În consecință, multe lucrări realizate de acești artiști au fost vândute la principala casă de licitații franceză în timpul ocupației.

După prăbușirea Germaniei naziste și invazia Berlinului de către Armata Roșie, unele opere de artă din expoziție au fost găsite îngropate sub pământ. Nu este clar câte dintre acestea au reapărut atunci în Muzeul Hermitage din Sankt Petersburg, unde se afla si in prezent.

3 iunie 1940 | Al Doilea Război Mondial: Se încheie bătălia de la Dunkirk (Dunkerque), cu victoria germanilor. Ultimele trupe britanice și franceze au fost evacuate din Dunkerque.

3 iunie 1941 | Ocupanții germani aplica ștampila „J” pe pașapoartele evreilor.

3 iunie 1943 | Los Angeles: Un grup de 60 de oameni din Naval Reserve Armory i-au atacat si i-au bătut pe toți cei percepuți ca fiind hispanici; încep revoltele Zoot Suit (o săptămână)

3 iunie 1944 | Naziștii ies din Roma.

3 iunie 1946 | La Paris, este expus primul costum de baie bikini.

3 iunie 1946 | Se constituie Tribunalul Militar Internațional la Tokyo, împotriva a 28 de criminali de război japonezi.

3 iunie 1947 | Viceregele britanic al Indiei, Lord Mountbatten, vizitează Pakistanul.

3 iunie 1950 | Prima ascensiune a vârfului Annapurna, al 10-lea vârf ca înălțime din lume, de către o expediție franceză.

3 iunie 1961 | Reuniunea de la Viena: Președintele SUA, JFK și premierul sovietic Nikita Hrușciov se întâlnesc la Viena.

Întâlnirea de la Viena, desfășurată în zilele de 3-4 iunie 1961, între conducătorii S.U.A. și U.R.S.S a marcat un moment important pe calea găsirii unor soluții de conviețuire pașnică între cele două sisteme. Pe lângă problema relațiilor dintre cele două ţări au fost abordate și probleme legate de încetarea experiențelor nucleare, dezarmarea și situația Germaniei.

Liderii nu au reușit să rezolve cele mai supărătoare chestiuni referitoare la Berlin, dar au convenit ca discuțiile ulterioare, despre Laos, să continue la nivelul miniștrilor de externe.

Președintele John Kennedy și premierul sovietic Nikita Hrușciov, în fața Ambasadei americane din Viena, la 3 iunie 1961, după prima lor întâlnire. (Foto AP)

3 iunie 1962 | Lee Harvey Oswald (viitorul asasin al președintelui Kennedy) ajunge cu trenul în Oldenzaal, Olanda.

3 iunie 1968 | Feminista radicală americană Valerie Solanas încearcă să-l asasineze pe Andy Warhol, împușcându-l de trei ori. Ulterior este diagnosticată cu schizofrenie paranoică și se declară vinovată de „agresiune nesăbuită cu intenție de a face rău”, executând o pedeapsă de 3 ani.

3 iunie 1974 | Israel: Yitzhak Rabin îl înlocuiește pe demisionarul prim-ministru Golda Meir, si formează un nou guvern.

3 iunie 1976 | SUA a prezentat cea mai veche copie cunoscută a Magna Carta.

3 iunie 1977 | Se formează guvernul belgian Tindemans.

3 iunie 1977 | SUA și Cuba vorbesc despre relațiile diplomatice.

3 iunie 1977 | Roberto Rossellini, regizor italian de film (General della Rovere, Open City), moare la 71 de ani

3 iunie 1981 | Papa Ioan Paul al II-lea a ieșit din spital, după o perioada de recuperare, ca urmare a încercării nereușite de asasinat asupra sa (13 mai 1981, in Piața Sf. Petru, Vatican).

3 iunie 1989 | Ayatollah Khomeini [Ruhollah Khomeini], lider suprem al Iranului (1979-89), a murit în urma unui atac de cord la 89 de ani.

3 iunie 1989 | Începutul masacrului din Piața Tiananmen; trupele chineze deschid focul asupra susținătorilor pro-democrație din Beijing.

3 iunie 1991 | Kuweitul cere membrilor Consiliului de Cooperare al Golfului (CCG) să producă 800.000 bbl / zi (130.000 m3 / zi) de petrol în numele său.

3 iunie 1998 | ICE-ul Wilhelm Conrad Röntgen deraiază la Eschede, accident feroviar la care mor 101 de oameni.

3 iunie 2001 | Irakul anunță că va opri exporturile de țiței, ca răspuns la rezoluția ONU, care extinde programul „petrol-pentru-alimente” cu doar o lună, în loc de o perioada normală de 6 luni.

3 iunie 2002 | La Cluj are loc, în perioada 3-9 iunie, prima ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania, primul festival din România destinat exclusiv lung-metrajelor.

3 iunie 2006 | Muntenegru redevine stat independent, proclamându-și în mod oficial separarea de uniunea statală Serbia-Muntenegru.

3 iunie 2007 | Craiova: se inaugurează piața socio-umana din centrul civic al orașului, în mijlocul căreia se află prima fântână muzicală din România, și una din puținele din întreaga lume.

3 iunie 2009 | A doua tentativă de alegere a președintelui Republicii Moldova a eșuat.

3 iunie 2013 | 20 de persoane, inclusiv 10 copii, sunt uciși de un atentat sinucigaș la Kabul, Afganistan.

3 iunie 2013 | SUA extinde sancțiunile împotriva Iranului.

3 iunie 2014 | Președintele Obama își anunță planul pentru alocarea unui fond de 1 miliard de dolari, pentru a spori desfășurarea trupelor americane în Europa.

3 iunie 2016 | Moare Muhammad Ali [Cassius Clay, 74 de ani], boxer american (campion mondial la categoria grea 1964-7 74-8).


3 iunie 2022 | Războiul din Ucraina: Rusia obține în prezent succese tactice în Donbas și controlează peste 90% din Lugansk, a declarat Ministerul britanic al Apărării →

3 iunie 2022 | Războiul din Ucraina: Volodimir Zelenski: „sunt o sută de zile de când ucrainenii își apără țara împotriva agresorului rus. Victoria va fi a noastră” →

3 iunie 2022 | Războiul din Ucraina: Premierul Ucrainei: Ucraina „avansează” spre „familia europeană”, iar Rusia se îndreaptă către „o viață în spatele „Cortinei de fier” →

3 iunie 2022 | Războiul din Ucraina: Mihailo Podoliak spune că Ucraina nu intenționează să folosească arme furnizate de SUA pentru a ataca teritoriul rusesc →

3 iunie 2022 | Războiul din Ucraina: Președintele parlamentului ucrainean l-a rugat pe cancelarul Germaniei să furnizeze Kievului sisteme de armament de ultimă generație →

3 iunie 2022 | Războiul din Ucraina: Kremlinul spune că Rusia va continua „operațiunile” în Ucraina „până la atingerea tuturor obiectivelor” →

3 iunie 2022 | Războiul din Ucraina: Consiliul European a adoptat oficial cel de-al șaselea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, din cauza agresiunii sale din Ucraina →

3 iunie 2022 | Războiul din Ucraina: Ministerul de Externe al Rusiei va convoca șefii instituțiilor media americane din Moscova, pentru a le comunica măsurile luate ca răspuns la restricțiile impuse de SUA împotriva presei ruse →

3 iunie 2022 | Războiul din Ucraina: Ambasadorul Kievului la Ankara a declarat vineri că printre cumpărătorii turci se numără și cei care au cumpărat cereale pe care Rusia le-a furat din Ucraina →

3 iunie 2022 | Războiul din Ucraina: Turcia se așteaptă la progrese în ceea ce privește un plan de deblocare a exporturilor de cereale din porturile ucrainene de la Marea Neagră atunci când ministrul rus de externe va vizita Rusia săptămâna viitoare, a declarat un oficial turc de rang înalt

3 iunie 2022 | Războiul din Ucraina: Coordonatorul de criză al ONU pentru Ucraina spune că sunt necesare mai multe discuții pentru un acord privind reluarea exporturilor de produse alimentare ucrainene →

3 iunie 2022 | Războiul din Ucraina: Vladimir Putin și „războiul său de agresiune” sunt responsabili pentru riscul de foamete în Africa și nu Occidentul, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului german de Externe →

3 iunie 2022 | Războiul din Ucraina: Serviciile secrete ucrainene de informații (SBU) comunică cu luptătorii capturați din Azovstal, afirmă un ministru →

3 iunie 2022 | Războiul din Ucraina: Marea Britanie a primit mai puțini refugiați ucraineni pe cap de locuitor decât toate cele 28 de țări europene, a constatat o analiză a cifrelor oficiale de pe continent →

3 iunie 2022 | Războiul din Ucraina: Delfinii răniți și morți au ajuns pe coasta Mării Negre, după ce au fost răniți sau uciși de sonare militare puternice, potrivit cercetătorului șef al Parcului Natural Tuzlivski lymany din regiunea Odesa, în sud-vestul Ucrainei


3 iunie 2022 | Preşedintele Klaus Iohannis va primi sâmbătă Premiul European „Carol al IV-lea”, din partea Asociaţiei Germanilor Sudeţi.

Ceremonia va avea loc la Hof, în Republica Federală Germania, arată Administraţia Prezidenţială, potrivit AGERPRES.

Asociaţia Germanilor Sudeţi a decis în 2020 să acorde acest premiu preşedintelui Klaus Iohannis, ca „o recunoaştere a meritelor sale în ceea ce priveşte înţelegerea şi cooperarea dintre popoarele şi ţările Europei Centrale”. În contextul pandemiei, ceremonia nu a putut fi organizată, fiind reprogramată pentru 4 iunie, dată la care se sărbătoreşte şi Ziua Germanilor Sudeţi.

Premiul poartă numele lui Carol al IV-lea, împărat german şi rege al Boemiei (1316-1378) şi are, conform organizatorilor, scopul de „a încuraja o ordine justă a popoarelor şi statelor din Europa Centrală”. Este acordat anual personalităţilor şi organizaţiilor din viaţa politică, economică sau religioasă cu merite deosebite în favoarea înţelegerii şi cooperării popoarelor şi statelor Europei Centrale.

| vezi si Războiul din Ucraina – ziua 101

| vezi si alte evenimente ale zilei de 3 iunie in istorie

ianuarie|februarie|martie|aprilie|mai|iunie|iulie|august|septembrie|octombrie|noiembrie|decembrie
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30

Lasă un comentariu