Evenimentele zilei în istoria lumii – 13 iunie

| VEZI SI ISTORIA IN DATE

| vezi si Războiul din Ucraina – ZIUA 110 | ˅ | ZIUA 475 |
ianuarie|februarie|martie|aprilie|mai|iunie|iulie|august|septembrie|octombrie|noiembrie|decembrie
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30
13 iunie este a 164-a zi a calendarului gregorian și ziua a 165-a în anii bisecți.
  • Sf. Mc. Achilina din Țara Sfântă; Sf. Ierarh Trifilie (Calendar ortodox)
  • Sfântul Anton de Padova (calendar romano-catolic)

13 iunie 1720 | Pacea de la Frederiksborg

Danemarca preia întreg ținutul Schleswig-Holstein.

13 iunie 1848 | Conferința restrânsă la biserica română din cartierul „Fabric” din Timișoara, la care au participat delegații români veniți aici pentru Congresul bisericesc româno-sârb care nu s-a mai ținut.

Adunarea a hotărât completarea „Petiției neamului românesc”, recunoscută prin legea din 9/21 mai și înaintarea acesteia parlamentului maghiar.

13 iunie 1848 | Gheorghe Bibescu, domnul Țării Românești (1842-1848), abdică, părăsind Brașovul

13 iunie 1930 | Al doilea guvern condus de Iuliu Maniu (13 iunie – 8 octombrie 1930)

Demisia primului guvern Iuliu Maniu (10 noiembrie 1928 – 7 iunie 1930) a fost determinată de refuzul lui Maniu de a accepta instaurarea ca rege a lui Carol al II-lea, care, în 1925, renunțase de bunăvoie la drepturile succesorale.

13 iunie 1941 | În noaptea de 12 spre 13 iunie au fost deportați în Siberia peste 31.000 de locuitori din Basarabia și Bucovina de Nord.

13 iunie 1952Gheorghe Cucu a realizat primul zbor fără motor din țara noastră, pe o distanță de 300 km (Cluj-Siliștea-Buzău)

13 iunie 1952 | „Geniala” lucrare „Marxismul și problemele lingvisticii” (publicat la Moscova), „semnat” de I. V. Stalin, il determină pe Leonte Răutu (Lev Nicolaievici Oigenstein) să întocmească un referat decisiv (nr. 570, din 13 iunie 1952)

Referatul „analizează” activitatea a trei lingviști de prestigiu – Al. Rosetti, Al. Graur și Iorgu Iordan (respectiv „grupul organizat de dușmani” ai poporului).

De asemenea, el emite un „proiect de hotărâre”, semnat in aceeași zi de tov. Iosif Chișinevschi (nume real Iosif Roitman; după alte surse, Iakov Roitman), propunând „reorganizarea” Institutului de Lingvistică al Academiei R.P.R., precum și faptul că activitatea celor trei lingviști trebuie „examinată de organele de stat”.

13 iunie 1965 | În finala Cupei campionilor europeni la volei masculin, desfășurată la Bruxelles, echipa Rapid București cucerește pentru a treia oară Cupa de Cristal, decernată celei mai bune echipe de pe continent.

13 iunie 1982 | Fahd devine rege al Arabiei Saudite după moartea fratelui său, Khalid.

13 iunie 1990 | Fenomenul Piața Universității” – Prima zi a represiunii violente asupra „golanilor” din Piața Universității; începutul celei de-a treia mineriade din 1990, cea mai sângeroasă dintre toate.

La 13 iunie, Ion Iliescu a trimis forțele de ordine împotriva „Golanilor” care ocupaseră, din 22 aprilie, Piața Universității – declarată „zonă liberă de comunism” -, demonstrând pașnic în centrul Bucureștiului.

Pe 14 iunie, peste 10.000 de mineri, răspunzând la chemarea lui Iliescu, au descins în capitală, pentru a „restabili ordinea”, răspândind teroarea timp de două zile. Sediul celor două „partide istorice” a fost distrus, precum și birourile ziarului de opoziție „România Liberă”. Luptele au provocat oficial șase victime, 502 răniți și peste 1.000 de arestări.

În dimineața zilei de 13 iunie 1990, la orele 3-4 dimineața, forțele de ordine au distrus corturile celor aflați în Piață și au făcut arestări. Cordoanele de trupe antitero au fost rupte de manifestanți.

În jurul orei 9, mai multe grupuri de muncitori de la IMGB au sosit în Piața Universității scandând lozincile: „IMGB face ordine!” și „Moarte intelectualilor!„, „Noi muncim, nu gândim!„.

Pe strada paralelă cu Institutul de Arhitectură, două cordoane de trupe USLA au încercat să protejeze un obiectiv format prin încercuirea Pieței cu autobuzele din dotarea Poliției.

Atmosfera s-a încins până în momentul când a izbucnit un conflict direct, iar trupele USLA au șarjat mulțimea.
Aceasta a reacționat răsturnând o autoutilitară marca TV de culoare albastră; cu benzina din rezervorul mașinii s-au confecționat cocktailuri Molotov, iar pietrele din caldarâm au fost folosit drept proiectile.

O înregistrare a generalului Mihai Chițac releva ca acesta a dat ordinul ca autobuzele să fie incendiate chiar de Poliție. În scurtă vreme, nori groși de fum negru au acoperit Piața.

Pe tot parcursul zilei au avut loc confruntări violente între manifestanți și forțele de poliție; au fost incendiate autobuzele poliției, sediile Poliției Capitalei, Ministerului de Interne și SRI.

La televiziune se citește un comunicat al președintelui Ion Iliescu, în care se afirmă: „Chemăm toate forțele conștiente și responsabile să se adune în jurul clădirii guvernului și televiziunii pentru a curma încercările de forță ale acestor grupuri extremiste, pentru a apăra democrația atât de greu cucerită”.

În seara zilei de 13 iunie, trei garnituri de tren pline cu mineri au plecat din Petroșani, spre București, iar un alt tren a plecat a doua zi din gara Motru, tot spre București.

13 iunie 2000 | A avut loc prima întâlnire dintre președintele nord-coreean, Kim Jong-il, și Kim Dae-Jung, omologul său din Coreea de Sud.


ianuarie|februarie|martie|aprilie|mai|iunie|iulie|august|septembrie|octombrie|noiembrie|decembrie
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30

Lasă un comentariu