| VEZI ȘI COMUNIȘTII ROMÂNIEI
„Înfrățit fi-va veșnic al nostru popor,
Cu poporul sovietic eliberator!
Leninismul ni-e far și tărie și avânt,
Noi urmăm cu credință Partidul ne-nfrânt
Făurim socialismul pe-al țării pământ!„
Dan Deşliu, coautor, alături de Eugen Frunză, al imnului de stat al României (1953-1977), „Te slăvim Românie!” (compozitor Matei Socor)
Dan Deșliu (potrivit unor surse, numele real ar fi fost Beșleagă), fiul Elenei (născută Săndulescu) şi al lui Ștefan Deşliu, contabil la Compania Bulandra, ulterior administrator al Teatrului Muncitoresc, s-a născut pe 31 august 1927 la București, într-o familie armenească, cu rădăcini în Basarabia, unde numele Deșliu este des întâlnit în coloniile armenești. Pe 4 septembrie 1992, poetul murea în circumstanțe neelucidate: a fost găsit înecat în largul mării, lângă Neptun.
Politician comunist, actor și poet român adept al proletcultismului.
A studiat la Liceul „Matei Basarab” din București, la Liceul de Aeronautică din Mediaș, la Liceul Industrial și de Construcții din București și la Conservatorul de Arte Dramatice din București.
A lucrat ca actor la Petroșani și București (1946-1948). In 1949, 1950, 1951 laureat al Premiului de Stat. Distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor pentru poezie in 1974 pentru volumul „Cetatea de pe aer” iar in 1978 i se acorda același premiu pentru „Un haiduc pe bicicleta”. În 1953 semnează, împreună cu Eugen Frunză, versurile noului imn de stat „Te slăvim, Românie!„
Deputat în Marea Adunare Națională (1952- 1957), redactor și reporter la revista Flacăra, redactor la Scânteia, redactor-șef adjunct la Luceafărul, Dan Deşliu a făcut parte și din Biroul Uniunii Scriitorilor încă din anii stalinismului. În aprilie 1977, încă mai era ales să facă parte din acest Birou, alături de alți patru poeți.
Decorat cu ordinul Meritul Cultural clasa a II-a, Decretul nr. 138/1971 privind conferirea unor ordine ale Republicii Socialiste România, pentru „merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român” (art. 11).
In decembrie 1989, devine membru CFSN.
ACTORUL DAN DESLIU
Înainte de a deveni un nume cunoscut în poezie, Dan Deșliu s-a remarcat ca actor, făcând parte din „Teatrul Poporului”. Înființată după cel de-al Doilea Război Mondial, instituția programa spectacole în diverse săli din Capitală, în fabrici, uzine, sate și cătune.
Deșliu a jucat în „Ion al Vădaniei” de N. Kirițescu, „Vasile Ivanovici”, piesa lui E. Permeac, „Pe sub castanii din Praga”, de Constantin Simonov dar și în spectacole pentru copii precum „Căsuța din câmpie” de S. Marșak, sau „Ariciul și iepurașul” de Stepanski, ambele traduse de cuplul Dan Deșliu și Irina Deșliu (soția sa, născută Loewendal).
„COPILUL PARTIDULUI” – DE LA ACTORIE LA POEZIE
După mutarea trupei la Galați, Dan Deșliu se retrage din teatru și se dedică scrisului.
„Deşliu, care a debutat literar în revista Lumea a lui Călinescu, în 1945, nu a fost doar unul dintre pionierii realismului-socialist în literatură. Temele sale nu s-au limitat la tablouri sociale tratate tezist.” – notează criticul literar Paul Cernat.
Apar, în scurtă vreme,: poemul „Lazăr de la Rusca” — 1949, placheta de versuri „Soarele inimii” — 1949, poemul „Minerii din Maramureș” — 1951, „Cuvânt despre sergentul Belate Alexandru” — 1956, două volume de poezii, „Ceva mai greu” — 1958 și „Cercuri de copac” — 1962.
Pentru unele din aceste lucrări poetul a fost distins cu Premiul de Stat și Premii ale Uniunii Scriitorilor.
LAZAR DE LA RUSCA
Este de notorietate în lumea literară modul în care a reușit Dan Deșliu să finalizeze poemul Lazăr de la Rusca (publicat în „Scânteia” din 6 august 1949). „L-au închis în sala de ședinte a Palatului Curentul, de la etajul unu, cu o sticlă de băutură fină în față și l-au amenințat că până nu termină poemul, nu-l vor lăsa să iasă afară”, povestea scriitorul Mircea Horia Simionescu. Bineînțeles, Deșliu s-a conformat, lăsând culturii noastre un document de epocă elocvent.
„Punctul culminant al literaturii despre continua ascuţire a luptei de clasă rămîne însă poemul Lazăr de la Rusca, de Dan Deşliu, publicat în Scînteia din 6 august 1949 cu următorul motto:
„În memoria lui Lazăr Cernescu, ţăran sărac, şi a tovarăşilor săi căzuţi în lupta împotriva duşmanilor clasei muncitoare şi a ţărănimii muncitoare, în lupta pentru socialism, pentru înflorirea patriei“.
Cu aceasta ocazie, Mihai Beniuc, „poetul de pe Crișuri”, il elogia in Scânteia pe tânărul autor
„O TIMP, SUSPENDĂ-ŢI ZBORUL!/ SE PRĂVALE COMPRESORUL!”
Poemul, numit inițial „Balada compresorului”, ulterior „Minerii din Maramureş”, publicat in 1951, începe printr-o pastişă după poetul romantic francez Alphonse de Lamartine: „O temps, suspends ton vol! / Il va chuter le compresseur!” („O timp, suspendă-ţi zborul!/ Se prăvale compresorul!”).
Minerii din Maramureş
Colo sus la Toroiagă
numai piatră şi zănoagă
şi steiuri de stâncă seacă…
Dar ce namilă s’arată
de nouă voinici purtată
peste cremenea brumată?
Nu-i năpraznică jivină,
e mândreţe de maşină,
o duc minerii la mână.
Inimă duduitoare,
să-mpingă văzduhul tare
în cele perforatoare;
sus, în galerii înalte,
sfredele să prind-a bate
prin filoane adâncate…
Că-n filoanele afunde,
în măruntale de munte
multă lumină s-ascunde!
Şi e vremea să răsară,
ca frunza de primăvară,
peste om şi peste ţară.
Toroiagă colţuroasă,
ce te ţii anevoiasă,
că voinicii nu te lasă!
Trag la cablu trei din faţă,
trei proptesc din urmă braţă,
trei de pârghie înhaţă:
– Haida hăi! – vuieşte’naltul.
Câte-şi nouă, tari ca bradul,
dar ca Toader nu e altul:
trup vânos, spinare lată,
inimă înfierbântată,
apoi ăsta om odată!
Hăt în sus, pe Creasta Ciungă
şade cremenea să-mpungă
înălţată într-o dungă.
Şi în colţii cei de cleşte,
osia se poticneşte,
maşina în loc s-opreşte.
Sar minerii dinainte
roţile a le desprinde,
numa’ Toader ia aminte…
Că-i un loc primejdios,
pe sub proptă lunecos,
îndărăt prăpăstios.
Proptele sub roţi scrâşneau,
ortacii greu s-opinteau,
de primejdie nu ştiau!
Şi-odată înhiaţă sloi,
că motorul mult greoi
se smuceşte înapoi.
De răcnet înfricoşat,
văile au răsunat,
cetina s-a-nfiorat…
Nu e tunet tunător,
e om viu suferitor
sub roată de compresor!
Sar cei fraţi cu umeri tari
pe Toader să-l tragă afar,
să-l sloboadă din amar (…)
În bezna văii luce încă,
un geam, la sediul de partid,
ca într-o galerie-adâncă
lumina lămpii de carbid.
Pe bănci înguste de stejar
mineri cu feţe şănţuite:
ei par nişte ciudaţi şcolari
care învaţă din trăite,
– …Doar ştim, urmează secretarul
cu glasul său cam răguşit,
pe Toroiagă, sus, nici carul,
nici caii încă n-au răzbit…
– Ehei! Se repezi Bujor,
da’ nici nu poţi, precum ţi-e pofta,
să cari atâta compresor
numa’ cu calul şi cu propta!
– E trudnic, da, nu una-două,
răspunde Roman. – Dar mai greu
să minereşti pe vreme nouă
ca’n zilele lui moşu’ meu.
Aşa că spui ce am mai spus:
să meargă comunişti în frunte
şi-om duce compresorul sus,
din trup de-ar fi să facem punte! (…)
S-a hotărât să plece-n zori
trei comunişti cu compresorul.
E printre ei un doinitor
îi zice Toader vânătorul.
Luna-şi pierde prin păduri
tainica văpaie…
Doarme între munţii mari
vechea Borşa Baie.
Prin tăcerea răcoroasă,
frăţior cu zoru’
bate uliţa pietroasă
Toader doinitorul.
Nu e vesel de rachie,
nici zănatec nu e,
are altă bucurie:
viaţa care suie…
Peste sediu străluceşte
steaua pământească…
Ce putere stăpâneşte
pasul să-i grăbească?
Păi, acolo-i compresorul,
sub a stelei rază!
Ajungând nerăbdătorul,
uite, ce să vază?
Doarme’n poartă de-a’n picioare
moşul pus de pază…
– Hei, bădiţă compresoare,
steaua te veghează! (…)
Pe la revărsat de zori,
prin cărarea de miori,
compresorul urcă iară,
cu trudă şi cu povară
sub cerul de primăvară. (…)
Şi alăturea sub stâncă,
se cască râpă adâncă
unde urlă zbuciumat
Râul Mic înspumegat…
O greşeală – şi-i uşor
să se prăbuşe-n vâltori
şi oameni, şi compresor!
Şi deodată Toader simte
că nu-i chip de mers ‘nainte –
şi ce-i fulgeră prin minte ?
… Partidul nouă ne-a spus..
să ducem maşina sus…
Şi motoru-i lucru mare
dară omul suflet are
şi nu – i voia, la partid,
oamenii ca să-i ucid!
Hai, răpezi-te şi zi:
sfârşim suişul aci!
Şi fugi la Roman în sat
şi grăieşte răspicat:
– Nu se poate, Roman dragă:
nu răzbim pe Toroiagă!…
Dar mai sus, numai cu-o treaptă,
galeria stă şi-aşteaptă
nu de azi şi nici de ieri
dar de câte primăveri?
Şi nu galeria doară:
colo sus, aşteaptă-o ţară!
Şi multe veacuri la rând
a răbdat ţara gemând
cu frunţile la pământ!
Câte-am tras şi-am pătimit,
le avem de răsplătit
însutit şi înmiit! (…)
Şi în colţii cei de cleşte
osia se poticneşte,
maşina în loc s’opreşte…
Sar cu toţii dinainte
roţile a le desprinde
doar Toader stă locului,
la urma motorului,
în bătaia vântului
în gheara frământului…
Şi atunci i-a fost să vadă
propta dreaptă fărâmată
între stâncă şi obadă…
Lemn de codru nu era
nici un lemn să geam’aşa,
dară inima lui, da!
Sare Toader dintr-odată,
propteşte spinarea lată,
dar cât ai propti spinare
compresorul e mai tare! (…)
Clipă, stăi, opreşte-ţi zborul!
Se prăvale compresorul,
cade-n râpă, viaţa, dorul! (…)
– Cu bun noroc, tovarăşe Gheorghiu!
Vă scriu din Baia Borşa, de la noi,
pe unde-acu’ trei ani creştea pustiul
şi se zbăteau nevestele’ n nevoi.
De mult fusese mina părăsită,
închisă din porunca domnilor…
Şi cine alt putea ca s-o deschidă?
decât partidul nostru muncitor?(…)
Ortacul nostru, Toader Vânătorul
în Mai, pe Toroiagă, la suiş,
cu trupul lui oprit-a compresorul
să nu se facă zob pe povârniş.
În Sighet la spital mai stă şi-acuma:
a trebuit să-i taie un picior…
Dar mina lucră
şi compresorul duduie de zor!(…)
Mai mulţumim partidului o dată,
şi mulțumim la toţi care-l conduc
şi o să dăm producție bogată,
să fie pace bună şi belşug!”
Dan Deşliu
„IUBITE TOVARĂȘE STALIN”
„Reșita cântă slavă lui Stalin” – poem de Dan Deșiiu (apărut in volumul „In numele vieții„, Editura pentru Literatură si Artă, 1950)
„Iubite tovarășe Stalin,
Mai întâi iți doresc să tresti (sic!) mulți ani,
Să făptui comunismul pe deplin,
Si să stârpești netrebnicu (sic!) dușmani!
Eu sunt un mecanic la Reșița in vale,
Lucrez la motoare de treizeci de leaturi,
Si-ti scriu acum scrisoare la Cremlin dumitale,
Să-ti mulțumesc de multe și inima să-mi satur!
Mai întâi că ne-ai scos din dureri,
Si ai gonit hitleriștii din țară,
Si-am lepădat din cârcă burjui și moșieri,
Si-am cunoscut adică ce-înseamnă primăvară”
– fragment publicat in „Almanahul Literar” al Uniunii Scriitorilor din RPR, filiala Cluj, nr. 12, 1950.
In poemul „Reșita cântă slavă lui Stalin” – notează publicația, explicând cititorilor esența fragmentul mai sus menționat.-, „muncitorul Toma Berbec” (n.r. personaj imaginar, creat de Dan Deșiiu, întruchipând „clasa muncitoare”), „ii scrie marelui conducător al popoarelor (n.r. I.V. Stalin) in limbajul lui simplu, din care nu sunt excluse stângăciile. […] Acestea însă nu supără, din contră, au o poezie a lor […]”
Citește și poezia „Pentru Stalin!” (Scânteia, 9 martie, 1953)
„IMAGINEA OMULUI NOU”
„Succesul cel mai de seamă al poetului Dan Deșiiu in acest volum (n.r. „In numele vieții”) constă in a fi isbutit să zugrăvească imaginea omului nou, format și crescut de Partid, in toiul luptei de clasa„. – se mai precizează in Almanah.
DRUMUL SPRE DISIDENȚA
Ca şi în cazul unor susţinători sinceri ai regimului comunist (poetul rus Maiakovski, de exemplu, cu care a şi fost comparat, în epocă), Dan Deşliu s-a îndepărtat progresiv, dar sigur de simpatiile sale politice de tinereţe, de „idealismul său circumstanţial”.
Astfel își face intrarea în noua arenă a poeziei noul om, poetul Dan Deșliu, hotărât să termine cu conformismul. Cum aceasta nu se poate obține dintr odată, Dan Deșliu, are o perioadă de „tranziție”, precum remarcă criticii. Publică la editurile Cartea Românească antologia „Cetatea de pe aer”, la Eminescu, volumul „În bătălia pierdută”, iar la Minerva, în colecția B.P.T., volumul „Visul și veghea”. În poezia „Schiță de urs”, critica surprinde un autoportret ambiguizat punându-ne în față pe noul Deșliu.
Ca şi în cazul unor susţinători sinceri ai regimului comunist (poetul rus Maiakovski, de exemplu, cu care a şi fost comparat, în epocă), Dan Deşliu s-a îndepărtat progresiv, dar sigur de simpatiile sale politice de tinereţe, de „idealismul său circumstanţial”.
Relaţia cu PCR a devenit tot mai tensionată. Criticile poetului la adresa regimului au început să se facă simţite in anii ’70, odată cu nemulțumirile personale legate de reducerea salariului. Dintr-un document din arhiva REL aflăm, de exemplu, că în 1971 Deşliu a protestat „împotriva lansării, de către Ceaușescu, a aşa-zisei revoluții miniculturale”.
Totuși, în 1974 primea premiul Uniunii Scriitorilor pentru poezie, pentru volumul „Cetatea de pe aer”, iar în 1978, pentru a doua oară „Premiul Uniunii Scriitorilor”.
DEMISIA DIN PARTID
La sfârşitul anului 1980, Deşliu a mers chiar până la a demisiona din partid, protestând împotriva amestecului politic în problemele Uniunii Scriitorilor.
În prefaţa culegerii de poezii „Visul şi veghea”, din 1980, criticul Nicolae Manolescu scria: „Pentru mulţi, Dan Deşliu a rămas până azi autorul amplelor poeme de la începutul anilor ’50, «Lazăr de la Rusca» şi «Minerii din Maramureş»”, reţinute încă de poetul însuși în antologia din 1971, dar omise în cea de faţă. Generația mea, care vine după cea a lui Dan Deşliu, le-a învăţat în şcoală”.
Odată cu unele deschideri în viața literară, mai ales în poezie, noii critici, întorc „spatele” creației de până atunci a poetului, Dan Deșliu fiind acuzat de conformism în tot ce a creat. Numele poetului începe să pălească. Apare momentul 1986 când… „Dan Deșliu și-a înaintat formele pentru plecare în Canada, după soția lui. Bolnav, cvasimuritor de foame aici, cum afirmă, sătul peste cap oricum. „Copilul partidului” emigrează! Ironia acestei situații, după patru decenii. O lună mai târziu: … văzut la restaurantul casei pe Deșliu (…) Abătut, cu un aer bolnav (…) încă nu și-a înaintat actele, are doar intenția (…) nu are de gând să moară în „lada de gunoi a lui”, pe maidanele lui, „mai bine să știe că moare în Zambia sau în Nigeria” (Mircea Zaciu, Jurnal III, Ed. Albatros, 1996, p. 230, 390, 413).
Din această perioadă de îndepărtare de simpatiile comuniste trebuie amintită poezia: „Balada vremii de murit”, (apărută în ianuarie 1989 în revista Agora, condusă de Dorin Tudoran): „Era o vreme de murit / ceva ce nu s-a pomenit / Dar unii se-ndărătniceau/să dăinuiască în prostie / sau poate doar se prefăceau/ că-s încă vii – sau cine știe … Copiii se nășteau bătrâni / iubiții se urau în pripă / Heruvi ciuntiți de o aripă / şedeau la coadă săptămâni”.
„PROPRIETARUL ROMANIEI”
Disidența lui Deşliu a devenit acută in anii’80, culminând, in martie 1989, cu scrisoarea deschisă trimisă către postul Radio Europa Liberă.
În 1982, postul Europa Liberă dădea citire unei scrisori a Doinei Cornea, intitulate „Statutul de intelectual”, iar Deşliu a fost printre puținii intelectuali care au reacționat pozitiv, exprimându-şi în scris solidaritatea faţă de disidentă.
În martie 1989, moment convenabil, Deşliu trimitea la Radio Europa Liberă propria sa scrisoare deschisă acuzând „absurdul multilateral dezvoltat” în care plonjase România.
De fapt, Deşliu nu acuza comunismul, ca ideologie, ci doar metoda sa de aplicare. Mai clar, îl acuza numai pe Ceaușescu, care se comporta ca „proprietarul României”: „Este motivul pentru care eu” – declara Dan Deşliu in epistola respectiva -„am refuzat să mă alătur echipei pe care ați pregătit-o în 1965, deoarece mi-am dat seama că dumneavoastră (n.r. probabil spre deosebire de Gheorghiu-Dej) nu aveți nevoie de oameni care să vă sfătuiască, pentru că dumneavoastră aveți nevoie doar de propriile opinii”
Pe tot parcursul anului, poetul a fost în domiciliu obligatoriu şi supravegheat. Pe deasupra acuzat de „speculă” cu cafea.
După scrisori deschise vehemente adresate „conducătorului iubit” și alte gesturi antiregim, Desliu urcă pe „valul” revoluției din decembrie 1989 (membru în CFSN etc.), dar nu rămâne acolo – relevă criticul literar Paul Cernat, într-un articol semnat de Florian Saiu, publicat de evz, pe 11 septembrie 2019.
Schimbarea sa de atitudine, deși nu este singulară (de ex. cazul veteranilor PCR, semnatari scrisorii celor 6 ) a fost privită cu suspiciune. Era greu de crezut că un om care susținuse câteva decenii prin scris comunismul a ajuns să îl critice.
„EU AM FOST MAI VINOVAT DECÂT TOȚI”
Georgeta Dimisianu îşi aminteşte că la o masă rotundă literară, din anii ’90, Deşliu, prezent, a fost întrebat de o doamnă: „Domnule Deşliu, când ați fost cel adevărat, atunci sau acum?”. Răspunsul lui Deşliu a fost, potrivit doamnei Dimisianu, unul „extraordinar”: „Doamnă eu am fost mai vinovat decât toţi, pentru că eu am crezut”.
În anii următori Desliu intră în conflict cu mai toate taberele, de la „România Mare” la Ana Blandiana (căreia îi denunță începuturile realist-socialiste ocultate) sau Mircea Dinescu (pe care-l acuză de malversațiuni ca șef al Uniunii Scritorilor).
„PERIOADA CUMPLITA”
Manole Deșliu, fiul poetului Dan Deșliu, comenta, printre altele, la scurt timp după moartea tatălui: „Perioada în care tata a întors armele împotriva cetății a fost cumplită. Au început să i se pună bețe în roate atunci când trebuia să publice. În anii ’80, ușor-ușor, au început fel de fel de provocări. A fost inclusiv agresat fizic!”
Către sfârșitul vieții, poetul este văzut, duminicile, la biserica armeană din București, fără să-și nege originea.
DOAMNA DE LA TALCIOC
Rămasă văduvă în 1992, cu o pensie de 500 de lei și fără avere de pe urma fostului bărbat, soția lui Dan Deșliu își mai marea veniturile vânzând diverse obiecte, joia și sâmbăta, în talciocul din Militari. „De unde pensie de urmaș? Păi, el (n.r. – Dan Deșliu), înainte de Revoluția din 89 – sau ce-o fi fost – vorbea și ce trebuie, și ce nu trebuie și cui nu trebuie”, se destăinuia, în urmă cu mai mulți ani, doamna Deșliu, în Evenimentul zilei.
„UN TIP FRIVOL, PENTRU TOATE ANOTIMPURILE”
„Dan Deșliu s-a implicat și în alcătuirea unei antologii controversate de poezie românească pentru export. Neprietenii au văzut în el un tip frivol, un play boy versatil pentru toate anotimpurile; alții l-au privit ca pe un chinuit de propriile iluzii și deziluzii. Drama lui, reală, este drama unui poet „sub vremi”, reținut de prieteni și dușmani mai ales pentru angajările sale (pro- sau anticomuniste) și prea puțin pentru poezia sa neangajată” – consideră Paul Cernat.
„Totuși, cititorii răbdători vor putea descoperi și un «alt Deșliu», elegiac și confesiv, vag retro, poet minor, dar fin. Personajul istoric Dan Deșliu primează […] iar cazul său continuă să intrige”.
Citește și:
- LITERATURA IN SLUJBA PROPAGANDEI COMUNISTE
- „Eu sînt tatăl vostru, eu sînt mama voastră, eu sînt Dumnezeul vostru”
Alexandru Andrițoiu 
Alexandru Osvald Teodoreanu (Păstorel))
NINA CASSIAN – STALIN E LUMINA
MIHAIL SADOVEANU – UN COMUNIST „LUMINAT”
JUSTINIAN MARINA: „HRISTOS ESTE SOVIETIC!”
LITERATURA IN SLUJBA PROPAGANDEI COMUNISTE
JEAN MOSCOPOL ȘI GUVERNUL COMUNIST
PERLELE LUI PĂSTOREL
Nicolae. D. Cocea, comunistul care a vegheat „trecerea în adormire” a Masoneriei române și trezirea presei de stânga din România
ARGHEZI REFUZA SUMA DE 200.000(*) LEI OFERITA DE PCR, CA SA SCRIE UN ARTICOL FAVORABIL
„OMUL – CEAUSESCU NICOLAE”
AMINTIRI DIN COMUNISM 