Evenimentele zilei în istoria lumii – 12 iulie

| VEZI SI ISTORIA IN DATE

| RĂZBOIUL DIN UCRAINA – ZIUA 139 | ˅ | ZIUA 504 |
ianuarie|februarie|martie|aprilie|mai|iunie|iulie|august|septembrie|octombrie|noiembrie|decembrie
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31
12 iulie este a 193-a zi a calendarului gregorian și a 194-a zi în anii bisecți.

12 iulie 927 | Regele Aethelstan este primul rege din sudul Angliei care a câștigat controlul asupra unei mari părți din nordul Marii Britanii, atunci când diverși regi acceptă domnia sa, la Eamont, Cumbria.

12 iulie 1191 | Regele englez Richard I Inima de Leu și cruciații îi înving in Palestina.

12 iulie 1442 | Regele Alfonso al V-lea al Aragonului devine rege al Napoli.

12 iulie 1475 | Ștefan cel Mare, domnul Moldovei (1457-1504), a recunoscut suzeranitatea regelui Ungariei și a obținut sprijinul lui Matei Corvin în lupta împotriva turcilor.

12 iulie 1537 | Bătălia de la Albancay: Diego de Almagro învins de armata condusă de Alonso de Alvarado, în numele lui Francisco Pizarro.

12 iulie 1542 | Trupele franceze sub Maarten van Rossem ocupă Flandra.

12 iulie 1543 | Regele Henric al VIII-lea al Angliei se căsătorește cu cea de-a șase și ultima sa soție, Catherine Parr, la Hampton Court Palace.

12 iulie 1580 | Se publica Ostrog Bible, prima Biblie tipărită într-o limbă slavă.

12 iulie 1630 | Guvernatorul noului Amsterdam (astăzi NY) cumpără Insula Pescărușului de la indieni si o redenumește Insula Oyster, cunoscută ulterior ca Insula Ellis.

12 iulie 1679 | Regele britanic Charles al II-lea ratifică legea Habeas Corpus care permite prizonierilor dreptul de a fi examinați de o instanță.

12 iulie 1690 | Bătălia de la Boyne: în Irlanda, regele protestant William III îl învinge pe regele catolic englez James II.

12 iulie 1691 | Antonio Pignatelli este ales Papa Innocentius XII.

12 iulie 1700 | Gelderland acceptă calendarul gregorian; ieri este 30 iunie 1700.

12 iulie 1704 | Stanislaw Leszcynski devine rege al unei părți a Poloniei.

12 iulie 1730 | Lorenzo Corsini este ales ca papa Clemens al XII-lea.

12 iulie 1771 | James Cook navighează cu Endeavour înapoi în Downs, Anglia.

12 iulie 1774 | Cetățenii din Carlisle, Pennsylvania, adoptă o declarație simbolică de independență.

12 iulie 1776 | James Cook începe cea de-a treia călătorie a sa în jurul lumii, în care își va pierde viața.

12 iulie 1790 | Revoluția franceză: Constituția civilă a clerului este adoptată, punând Biserica Catolică din Franța sub controlul statului.

12 iulie 1804 | Fostul secretar al Trezoreriei Statelor Unite, Alexander Hamilton, a murit după ce a fost împușcat într-un duel cu pistoale, de către vicepreședintele Aaron Burr.

12 iulie 1812 | Forțele SUA conduse de generalul Hull invadează Canada (războiul din 1812).

12 iulie 1843 | Liderul mormon, Joseph Smith, spune că Dumnezeu permite poligamia.

12 iulie 1859 |  Alexandru Ioan Cuza înființează Oficiul Central de Statistică Administrativă precursor al actualului Institut Național de Statistica.

12 iulie 1861 | Wild Bill Hickok este acuzat că l-a împușcat și l-a ucis pe David McCanles, probabil prima sa crimă. Hickok a fost achitat ulterior după ce s-a constatat că a acționat în apărare personală..

12 iulie 1862 | Trupele federale americane ocupă Helena, Arkansas.

12 iulie 1863 | În Noua Zeelandă, forțele britanice invadează Waikato, începând o nouă etapă a războaielor dintre maori și britanici coloniali.

12 iulie 1898 | Jean-Baptiste Marchand arborează steagul francez în Fashoda, Sudan.

12 iulie 1901 | În Germania, un grup de 104 aristocrați fac o petiție împotriva duelului, deși tradiția va continua.

12 iulie 1902 | Parlamentul australian este de acord cu votul feminin.

12 iulie 1902 | Arthur Balfour îl succede pe Lord Salisbury, care s-a retras ca prim-ministru britanic la 11 iulie.

12 iulie 1905 | Britanicii și japonezii își reînnoiesc alianța (din ianuarie 1902) pentru un termen de 10 ani și sunt de acord să își ofere sprijin reciproc dacă sunt atacați de altă putere.

12 iulie 1906 | Afacerea Dreyfus: după aproape 12 ani de la condamnarea sa, Alfred Dreyfus este reabilitat si declarat inocent.

Afacerea Dreyfus a fost un scandal politic care a divizat cea de-a treia Republică Franceză, de la 1894 până la rezoluția sa, in 1906. „L’Affaire” a ajuns să simbolizeze nedreptatea modernă în lumea francofonă și rămâne unul dintre cele mai notabile exemple de eroare complexă de justiție și antisemitism. Rolul presei și al opiniei publice s-a dovedit a fi influent în conflict.
Scandalul a început în decembrie 1894, când Alfred Dreyfus – ofițer de artilerie alsacian francez, de origine evreiască, în vârstă de 35 de ani – a fost condamnat pentru trădare, la închisoare pe viață, acuzat că ar fi comunicat secretele militare franceze Ambasadei Germaniei din Paris. A fost încarcerat pe Insula Diavolului, în Guyana Franceză, unde a petrecut aproape cinci ani.
În 1896, dovezile au ieșit la iveală – în primul rând, după o investigație derulată de Georges Picquart, șeful contraspionajului – care l-a identificat pe adevăratul vinovat, un maior al armatei franceze, Ferdinand Walsin Esterhazy. Dupa ce înalți oficiali militari au suprimat noile probe, un tribunal militar l-a achitat în unanimitate pe Esterhazy, in urma unui proces care a durat numai două zile. De asemenea, armata a formulat acuzații suplimentare împotriva lui Dreyfus, pe baza documentelor falsificate. Ulterior, scrisoarea deschisă a lui Émile Zola „J’Accuse …!” a provocat o mișcare de sprijin pentru Dreyfus, care a făcut presiuni asupra guvernului pentru a redeschide cazul.
În 1899, Dreyfus a fost trimis inapoi în Franța pentru un alt proces. Scandalul politic și judiciar intens care a urmat a împărțit societatea franceză între cei care l-au susținut pe Dreyfus (numitii „Dreyfusards”), precum Sarah Bernhardt, Anatole France, Henri Poincaré și Georges Clemenceau, și cei care l-au condamnat (anti-Dreyfusards), precum Édouard Drumont, directorul și editorul ziarului antisemit „La Libre Parole”. Noul proces a condus la o altă condamnare și la o pedeapsă de 10 ani, dar Dreyfus a fost grațiat și eliberat. În 1906, Dreyfus a fost exonerat și reintegrat ca maior în armata franceză. A slujit pe tot timpul Primului Război Mondial, încheindu-și serviciul cu gradul de locotenent-colonel. A murit în 1935.

12 iulie 1920 | Lituania și URSS semnează tratatul de pace, Lituania devine republică independentă.

12 iulie 1920 | Take Ionescu (din 16 iunie 1920 ministrul afacerilor străine), a adresat o notă telegrafică la Spa, unde se desfășura conferința internațională consacrată, printre altele, situației tragice din Polonia, legată de apropierea armatelor bolșevice de marginile Varșoviei, pe Vistula.

În telegrama sa, noul ministru român de externe remarca: „Fără a-mi face vreo iluzie că opinia mea ar deveni sursa cea mai credibilă pentru Conferință, considerându-mă totuși cel mai apropiat și direct martor al dramei care se desfășoară la fruntariile României, atrag atenția marilor aliați asupra pericolului care amenință Europa, în cazul în care Polonia va ieși învinsă. Interesele Europei impun să se pună capăt imediat luptelor polono-bolșevice, în caz contrar este amenințată toată această parte a lumii de către Soviete (…) Este în interesul Europei de a menține un front indestructibil de la Baltica la Marea Neagră, respectiv la Marea Egee. De aceea chestiunea Galiției Estice nu poate fi, pentru moment, obiectul unor noi abordări, fără a fi amenințate cele mai vitale interese ale Europei. Polonia, înconjurată de inelul de fier german și rus, pierde existența sa independentă, cât și importanța pentru echilibrul european pe care ar trebui să o aibă, fiind posibil a ne baza pe vecini aliați”.

12 iulie 1935 | Belgia recunoaște Uniunea Sovietică

12 iulie 1937 | Expoziția Mondială de la Paris: Guernica lui Pablo Picasso este expusă pentru prima dată publicului.

12 iulie 1941 | Al Doilea Război Mondial: Prima manifestare oficială a Alianței pentru formarea unei coaliții antifasciste, acordul anglo-sovietic de ajutor reciproc.

12 iulie 1943 | Ofensivă sovietică la Orel

12 iulie 1943 | Se înființează Comitetul Național Freies Deutschland (Germania liberă).

12 iulie 1943 | Papa Pius al XII-lea îl primește pe ambasadorul german, baronul von Weizsacker.

12 iulie 1944 | Tabăra familiei Theresienstadt se desființează, 4.000 de persoane sunt gazate

12 iulie 1944 | Guvernul SUA recunoaște autoritatea generalului francez Charles de Gaulle.

12 iulie 1952 | SED-ul est-german decide înființarea armatei germane din Republica Democrata

12 iulie 1952 | Ziarul Scânteia anunță, pe prima pagină, demascarea și alungarea unor „elemente dușmănoase”, care „se strecuraseră” pe șantierele Canalului Dunăre-Marea Neagră.

„În adunările care au avut loc zilele trecute pe șantierele Canalului Dunăre-Marea Neagră, la care au participat sute de muncitori, tehnicieni şi ingineri, au fost demascate și alungate o serie de elemente dușmănoase care se strecuraseră pe șantierul Canalului.

Printre aceștia sunt: fostul șef contabil al Direcției Generale a Canalului, Weiss, şi complici de-ai săi ca Ion Ciolac, Constantin Mira, Vişoiu, Ştefan Popescu, Ernest Sleziac, Tănase Tănăsache, Stelian Rădulescu şi alţii de teapa lor, foști proprietari de apartamente, mașini de piață, ateliere, restaurante etc., sprijinitori activi ai războiului de jaf hitlerist. Protejați de elementele dușmănoase care se strecuraseră în aparatul Ministerului de Finanţe, aceștia s-au cocoțat în posturi de răspundere pe șantier, de unde au frânat bunul mers al lucrărilor.

Constructorii de pe șantiere şi-au dat seama că, datorită activității dușmănoase a acestor elemente, s-au întârziat în repetate rânduri comenzile şi investițiile pentru lucrări, se acordau sume prea mici şi se tăiau arbitrar planurile de cassă, ceea ce crea dificultăți în desfășurarea lucrărilor, transporturilor, deplasărilor, plății salariilor etc. De asemeni, sus-numiţii se ocupau cu răspândirea de zvonuri mincinoase printre muncitorii de pe șantiere. După ce au fost demascate tâlhăriile şi mașinațiunile lor, acești bandiți au fost alungați de pe șantierele Canalului, iar mulți dintre ei au fost deferiți justiției populare“. 

Problema „dușmanilor poporului”, „infiltrați” printre muncitorii de la Canal, este abordata cu maxima seriozitate de Scânteia, care va publica inclusiv documentele procesului „Bandei de sabotori”, iar următorul editorial dedicat subiectului apare pe 31 iulie 1952.

12 iulie 1954 | Președintele SUA Eisenhower a propus un plan pentru un sistem de autostrăzi interstatale.

12 iulie 1957 | Primul președinte care zboară cu elicopterul – Dwight Eisenhower.

12 iulie 1958 | SUA efectuează teste nucleare atmosferice pe insula Bikini.

12 iulie 1960 | Sputnik 5 al URSS a fost lansat cu 2 câini la bord.

12 iulie 1960 | Franța accepta să acorde independența statelor Nigeria, Volta Superioară,  Coasta de Fildeș, Ciad, Africa Centrală și Congo.

12 iulie 1962 | Trupa The Rolling Stones debutează la Clubul Marquee din Londra.

12 iulie 1967 | Revolta în Newark, New Jersey, 26 de morți, 1.500 de răniți și peste 1.000 de arestați

12 iulie 1967 | Regimul grec privează 480 de greci de cetățenie.

12 iulie 1968 | URSS efectuează teste nucleare în Kazahul de Est.

12 iulie 1970 | Tanzania semnează un contract cu China pentru construirea căii ferate Tanzam.

12 iulie 1971 | Juan Corona este pus sub acuzare pentru 25 de crime.

12 iulie 1972 | SUA; Democrații l-au desemnat pe George McGovern pentru președinția SUA la Miami, Florida.

12 iulie 1974 | John Daniel Ehrlichman (consilier și asistent pentru afaceri interne al președintelui Richard Nixon) este condamnat pentru încălcarea drepturilor lui Daniel Ellsberg.

12 iulie 1975 | São Tomé și Principe își câștigă independența față de Portugalia (Ziua Națională).

12 iulie 1978 | SUA efectuează teste nucleare la locul de testare din Nevada.

12 iulie 1987 | Jefuirea Depozitului de Valori Knightsbridge – Hoții au plecat cu o pradă în valoare de aproximativ 66 de milioane USD. În august a fost arestat italianului Valerio Viccei, care a scris, ulterior, o carte despre jaf.

12 iulie 1990 | Președintele Federației Ruse, Boris Elțin (n. 1 februarie 1931 – d. 23 aprilie 2007) se retrage din Partidul Comunist Sovietic.

La doar două zile după ce Mihail Gorbaciov a fost reales șef al Partidului Comunist Sovietic, Boris Yeltsin, președintele Rusiei, își anunță demisia din partid. Acțiunea lui Elțin a fost o lovitură serioasă data eforturilor lui Gorbaciov de a menține Uniunea Sovietică unită.

În iulie 1990, liderii Partidului Comunist Sovietic s-au întâlnit într-un congres pentru dezbateri și alegeri. Gorbaciov, care ajunsese la putere în Uniunea Sovietică în 1985, a fost puternic atacat de comuniștii „nucleului dur”, care considerau că reformele sale politice și economice vor distruge controlul partidului asupra națiunii si ii vor diminua forța. Gorbaciov a contracarat, la rândul sau, printr-un discurs în care și-a apărat punctele de vedere și i-a descris pe adversarii reformelor sale ca pe niște relicve, din trecutul întunecat al Uniunii Sovietice.

El a fost recompensat cu un vot copleșitor în favoarea realegerii sale, ca șef al Partidului Comunist. Dar doua zile mai târziu după acest succes, Elțin a spulberat iluzia că victoria lui Gorbaciov însemna si sfârșitul luptelor politice din Uniunea Sovietică. Elțin s-a dovedit un critic consecvent al lui Gorbaciov, exprimandu-si convingerea (diametral opusă însă fata de cea a nucleului dur)că acesta se mișcă prea încet în procesul de democratizare al sistemului politic sovietic. Anunțul dramatic al lui Elțin referitor la demisia sa din Partidul Comunist a fost un indiciu clar că dorea un sistem pluri-partid în Uniunea Sovietică, iar gestul sau a fost perceput ca o palmă la adresa lui Gorbaciov și a politicilor sale.

În următorul an, puterea lui Gorbaciov s-a estompat treptat, în timp ce „steaua” lui Elțin s-a ridicat tot mai strălucitoare. În decembrie 1991, Gorbaciov a demisionat din funcția de președinte al Uniunii Sovietice, iar Uniunea Sovietică s-a dizolvat oficial. Cu toate acestea, Elțin și-a păstrat poziția sa in prima linie, ca președinte al Rusiei. Totuși, indiferent de evoluția și de căile lor de acțiune, ambii lideri și-au adus contribuția la dizolvarea Uniunii Sovietice și la sfârșitul Războiului Rece.

Elțin a rămas președintele Rusiei până la 31 decembrie 1999, când a demisionat. În pofida încercărilor sale de a implementa reformele economice, a fost martorul unei crize profunde, care a dus inclusiv la prăbușirea aproape completă a monedei. Administrația sa a fost, de asemenea, marcată de o corupție rampantă, de o invazie în Cecenia și de o serie de incidente bizare, puse pe seama alcoolismului său. Odată cu demisia sa, premierul Vladimir Putin a devenit președinte în exercițiu până la noi alegeri, iar pe 26 martie 2000, si-a ocupat locul (acum pe viată, se pare) ca președinte al Rusiei.

12 iulie 1998 | Președintele sud-african Nelson Mandela o însoțește pe regina Elisabeta a II-a într-o călătorie cu autocarul, pe străzile Londrei

12 iulie 2000 | La Manila a fost semnat un acord de stabilire a relațiilor diplomatice între Filipine și RPD Coreeană.

12 iulie 2000 | Modulul rus „Zvezda”, al treilea element al Stației Spațiale Internaționale (ISS) a fot amplasat pe orbită, la numai zece minute după decolarea rachetei purtătoare Proton-K de pe cosmodromul Baikonur din Kazahstan.

12 iulie 2003 | Se lansează proiectul ro.wp, versiunea românească a proiectului Wikipedia.

12 iulie 2006 | Hezbollah inițiază Operațiunea Adevărată Promisiune.

12 iulie 2006 | Începutul crizei din Orientul Mijlociu – Hezbollah-ul șiit libanez a capturat doi soldați israelieni la frontiera israeliano-libaneză.

12 iulie 2012 | 200 de persoane sunt ucise de armata siriană la Tremseh.

12 iulie 2013 | Malala Yousafzai se adresează Organizației Națiunilor Unite și solicită accesul la educație la nivel mondial.

12 iulie 2016 | Bernie Sanders își susține colega de partid, candidata la președinție din partea democraților, doamna Hillary Clinton, într-un discurs în New Hampshire.

12 iulie 2018 | Președintele SUA, Donald Trump, ajunge în Marea Britanie, pentru o vizită de patru zile, pe fondul protestelor.


12 iulie 2022 | Războiul din Ucraina: Uniunea Europeană a înghețat până în prezent active în valoare de 13,8 miliarde de euro (11,7 miliarde de lire sterline) deținute de oligarhi ruși, alte persoane și entități sancționate pentru războiul purtat de Moscova împotriva Ucrainei, a declarat marți cel mai înalt oficial de justiție al blocului.

Oficialul a declarat că marea majoritate a acestei sume provine doar de la cinci dintre cele 27 de state membre ale UE, făcând apel la celelalte state să se implice, potrivit Reuters.

Blocul comunitar are în prezent 98 de entități și aproape 1.160 de persoane fizice pe lista neagră pentru rolul Rusiei în Ucraina.

„Pentru moment, avem fonduri înghețate provenind de la oligarhi și alte entități în valoare de 13,8 miliarde de euro, este destul de mare”, a declarat comisarul european pentru justiție, Didier Reynders.

„Dar o foarte mare parte, peste 12 miliarde de euro, provine din cinci state membre, așa că trebuie să continuăm să îi convingem și pe ceilalți să facă același lucru”, a declarat el reporterilor la sosirea la o reuniune a miniștrilor naționali ai justiției în capitala cehă Praga. El nu a menționat cele cinci țări.

12 iulie 2022 | Războiul din Ucraina: Președintele Vladimir Putin va vizita Iranul săptămâna viitoare, a anunțat Kremlinul, la o zi după ce SUA au avertizat că Teheranul ar putea furniza Moscovei drone pentru acțiunea sa în Ucraina.


12 iulie 2022 | Viceministrul rus de externe, Igor Morgulov, a vizitat marți ambasada Japoniei la Moscova pentru a lăsa o consemnare în cartea de condoleanțe în urma decesului fostului premier Shinzo Abe.

„Morgulov a exprimat sincere condoleanțe familiei politicianului ucis. El a remarcat că Abe va fi întotdeauna amintit ca o personalitate politică și de stat japoneză remarcabilă, care a fost întotdeauna ghidat de interesele poporului său și a depus multe eforturi pentru a dezvolta relații de bună vecinătate și cooperare reciproc avantajoasă cu Rusia”, a precizat ministerul rus de externe.

Pe 8 iulie, Shinzo Abe, în vârstă de 67 de ani, a fost atacat în timp ce susținea un discurs de campanie în orașul Nara, înainte de alegerile pentru camera superioară a parlamentului japonez. Tetsuya Yamagami, un șomer în vârstă de 41 de ani, a tras două focuri de armă improvizată asupra fostului prim-ministru. După ce a fost reținut, el a declarat că nu-i place politica lui Abe.

Abe a fost transportat de urgență la spital cu un elicopter. El a primit o transfuzie de sânge. Medicii s-au luptat pentru viața sa timp de mai multe ore, dar nu au reușit să îl salveze.

12 iulie 2023 | Recomandarea Parlamentului European adresată Consiliului, Comisiei și Vicepreședintelui Comisiei/Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate privind relațiile cu Autoritatea Palestiniană

Parlamentul European recomandă ca, în desfășurarea relațiilor UE cu Autoritatea Palestiniană, să reitereze sprijinul ferm al UE față de soluția bazată pe coexistența a două state ca unică soluție viabilă la conflict, cu statul Israel și statul Palestina care coexistă democratic în pace, cu garanții de securitate, recunoscându-se reciproc în cadrul frontierelor din 1967, cu schimburi de terenuri echivalente convenite de comun acord și cu capitala ambelor state la Ierusalim, pe baza parametrilor stabiliți în concluziile Consiliului din iulie 2014; să sprijine astfel, în principiu, recunoașterea statului palestinian în conformitate cu acești parametri; să pledeze în continuare pentru respectarea deplină a dreptului internațional; să reafirme angajamentul UE față de egalitatea în drepturi a tuturor israelienilor și palestinienilor;

ianuarie|februarie|martie|aprilie|mai|iunie|iulie|august|septembrie|octombrie|noiembrie|decembrie
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31

Lasă un comentariu