”Scrisoarea celor 6” (data publicității la 11 martie 1989, de posturile de radio BBC și Europa Liberă) a fost primul și ultimul act de disidență în interiorul Partidului Comunist Român, o critica la adresa politicii regimului Ceaușescu, a fost conceputa de fostul demnitar comunist Gheorghe Apostol și semnata de acesta, alături de alți cinci foști membri marcanți ai Partidului Comunist Român: Alexandru Bârlădeanu, Corneliu Mănescu, Grigore Răceanu, Constantin Pârvulescu și Silviu Brucan.
Urmare a scrisorii, pe 13 martie 1989, Nicolae Ceaușescu a convocat o ședință specială a CPEx al CC al PCR în care a fost prezentată situația lui Mircea Răceanu, care fusese arestat pentru activități de spionaj în favoarea SUA, și a făcut, totodată, referire la „câțiva vechi clienți”, la niște „derbedei politici, declasați și moral și politic, față de care partidul a luat o serie de măsuri”.
Membrii CPEx al CC al PCR au luat act de „trădarea” vechilor activiști de partid și au fost de acord cu cele exprimate de către secretarul general al PCR. Toți semnatarii scrisorii au fost arestați, interogați și puși imediat în stare de arest la domiciliu,;ulterior eliberați, la 22 decembrie 1989.
„A aflat Ceaușescu și a convocat un grup de tovarăși din secretariatul de partid să mă ancheteze și să mă determine să reneg cele ce am scris în scrisoare.” – Gheorghe Apostol, într-un interviu acordat Agenției Rompres în mai 2003 – „Am fost bumbăcit la partid vreo lună de zile. A fost chemată și soția și fiica, să mă convingă să renunț la conținutul scrisorii. Am fost exclus din partid și dat pe mâna Securității. Am fost anchetat din mai 1989, până în decembrie 1989. Eram cu domiciliul forțat, nu aveam voie să vorbesc cu nimeni, nu avea voie să vină nimeni la mine, telefonul era blocat. Mă luau dimineața la ora 8 – 9 și stăteam la închisoarea de la Rahova, până pe la 11 – 12 noaptea”
Silviu Brucan, care a fost păzit în cartierul bucureștean Dămăroaia, l-a acuzat pe Gheorghe Apostol că a cedat presiunilor și i-a trădat pe ceilalți cinci cosemnatari.
„A urmat (vorbesc pentru mine) o anchetă care a durat opt luni, fără întrerupere, zi de zi, cu scoaterea în mod violent din casă, fără nici un fel de bază legală, cu lucrurile luate şi azvîrlite în Strada Marginei 38, din Chitila. De fapt, din ăștia 6, doi au fost dislocați, mutați. A fost Brucan, instalat în Dămăroaia. Fiica mea împreună cu soțul ei, erau avocați, amîndoi, au fost eliminați din Baroul de București şi deplasați la Piatra Neamț. Tot aşa, fără nici un fel de cerere, de acord – pur şi simplu, deportați.” – intr-un interviu acordat jurnalistului Marius Oprea, corespondent al postului de radio Europa Liberă, în 7 martie 1996.
„Prima măsură a fost convocarea mea la Comitetul Central. Eu vă povestesc aceste lucruri foarte succint, fiecare dintre fraze necesitau şi ar fi de la sine înţeles că ar trebuit redate mai pe larg. Am fost chemat de doi importanţi şefi de partid, Nicolae Constantin era, mi se pare, șeful Comisiei controlului de partid şi Radu Constantin, secretarul cu probleme de cadre şi, se spunea, mîna dreaptă a Elenei Ceauşescu. Scopul acestei prime discuții a fost retractarea, recunoașterea comiterii unei greşeli şi darea înapoi, lucru pe care l-am refuzat. Mi s-a spus atunci, foarte clar, ”fii atent, asta echivalează cu excluderea din partid, cu imediata mutare şi deportare” – mi s-a vorbit de deportarea din locuinţă – ”urmări nefericite pentru întreaga familie şi poate că nişte întîlniri cu oameni ai muncii” care, poate, indignați, să îmi dea o lecție de patriotism şi credință faţă de partid. Aşa cum v-am spus, n-am vrut să dau declarația pe care mi-au cerut-o, dar a trebuit să încheiem într-un fel întîlnirea.”
„Am avut o extraordinară inspirație, de a cere copia declaraţiei pe care am făcut-o: iată, poartă data de 16.03.1989, în două exemplare. Este data imediat după apariția scrisorii la Europa Liberă. Iată ce cuprinde, în cîteva cuvinte. „Ca urmare a chemării mele la Colegiul central de partid şi a discuţiei cu tovarăşul Nicolae Constantin, preşedintele Colegiului central de partid şi cu tovarăşul Radu Constantin, secretar al Comitetului Central al P.C. R., în legătură cu scrisoarea, 1. Îmi asum conţinutul acesteia, care a fost trimisă Tovarăşului Nicolae Ceauşescu, preşedintele Republicii Socialiste România, prin care, în încheiere, solicitam un dialog cu domnia-sa. 2. În ce priveşte trimiterea acestei scrisori în străinătate, nu am cunoscut şi nu am participat întru nimic la expedierea ei.” Asta a fost declaraţia pe care am dat-o!„
„eu am pornit […] despre aceste aşa zise retractări, de la o judecată poate simplă şi care înclină să nu condamne prea tare astfel de declarații. care se dau în niște condiții inumane, din toate punctele de vedere. Am asistat la filmări ale unora dintre semnatari, în timpul anchetei. De asemenea, am ascultat înregistrări. Oamenii mai aveau anumite ezitări. Una din aceste ezitări i-a provocat lui Brucan o nemulțumire, pe care a exprimat-o deschis.[…] Eu i-am spus lui Brucan, pe care îl cunosc de mulţi ani, ce rost avea să dea în Apostol, cînd am semnat împreună scrisoarea, însă Brucan nu putea să uite anumite lucruri…Aceasta îl privește în mod special pe Gheorghe Apostol, pentru că nu cunosc alte reproșuri pe care să le fi făcut Brucan celorlalți. Această disensiune este între Brucan şi Apostol.”
Citește și:
- STENOGRAMA, 13 MARTIE 1989
- PEDEAPSA CU MOARTEA PENTRU SEMNATARII „SCRISORII CELOR 6”
- TEXTUL SCRISORII CELOR 6
Serial – „Istoricul regimului comunist din România”
AMINTIRI DIN COMUNISM 