Această galerie conține 2 fotografii.
„Despre situația din „A”” – a fost rezoluția care a trimis trupele sovietice în Afganistan. Această notă scrisă de mână, într-un singur exemplar, redactată de viitorul secretar general al Partidului Comunist, Konstantin Cernenko, a precipitat dezastrul Uniunii Sovietice. Continuă lectura
Georgy Kornienko a fost adjunctul principal al ministrului sovietic de externe Andrei Gromyko și se aștepta să îi succeadă acestuia, dar a fost dezamăgit de numirea lui Eduard Shevardnadze, de către Gorbaciov, în 1985. Memoriile lui Kornienko, publicate în 1992, oferă o perspectivă extraordinară, din interior, asupra gândirii lui Gromyko și a procesului decizional sovietic privind Afganistanul în 1979 și indică direct luna octombrie 1979 ca fiind punctul de cotitură în concepția lui Gromyko cu privire la Amin. [1]
„Când și de ce a fost luată decizia de a trimite trupe în Afganistan”
Georgy M Kornienko
The Cold War: Testimony of a Participant, Moscova, Mezhdunarodnye otnosheniya 1994 [pp 193-195]
” [În perioada martie – octombrie 1979], A. A Gromyko și cu mine am făcut deseori schimb de opinii cu privire la solicitările guvernului afgan de a trimite trupe sovietice și de fiecare dată am ajuns la o înțelegere comună că un astfel de pas ar fi inadmisibil Nu am observat nicio îndoială în această privință din partea lui Yu V. Andropov sau D. F. Ustinov nici până în octombrie Cu toate acestea, la un moment dat, în octombrie, după îndepărtarea fizică a lui Taraki de către Amin, Gromyko s-a „blocat” – în conversațiile sale cu mine, nu a mai abordat problema oportunității sau inoportunității trimiterii de trupe sovietice în Afganistan. Din conversațiile mele cu el, imediat după introducerea trupelor, am ajuns la concluzia că nu Gromyko a spus „A” în favoarea unei astfel de decizii, ci că a fost „presat” de Andropov, împreună cu Ustinov. Care dintre cei doi a fost primul care și-a schimbat punctul de vedere inițial și s-a pronunțat în favoarea trimiterii trupelor, se poate doar ghici.
Dovezi suplimentare, care mi-au devenit disponibile recent, mă determină să sugerez că, până la urmă, Ustinov a fost cel care a spus „A” în această tristă afacere. Impulsul de a-și schimba punctul de vedere anterior, conform căruia nu era oportună trimiterea de trupe sovietice în Afganistan, a venit în urma staționării navelor militare americane în Golful Persic, în toamna anului 1979, și a informațiilor primite despre pregătirile pentru o posibilă invazie americană în Iran, care amenințau să schimbe în mod cardinal situația militar-strategică din regiune, în detrimentul intereselor Uniunii Sovietice. Dacă Statele Unite își pot permite astfel de lucruri, la zeci de mii de kilometri de teritoriul lor, în imediata apropiere de granițele URSS, de ce atunci ar trebui atunci să ne fie teamă să ne apărăm pozițiile din Afganistanul vecin? – acesta a fost, aproximativ, raționamentul lui Ustinov. În ceea ce-l privește pe Andropov, care, la acea vreme, era Președintele KGB-ului URSS, el era, în această situație, ostaticul propriului său aparat care, pe de o parte, a exagerat pericolul, pentru URSS, de a-l menține pe Amin la putere, deoarece era prezentat ca un agent american, și, pe de altă parte, a exagerat puterea URSS de a schimba situația în direcția dorită de URSS. Eram conștient de existența unor astfel de stări de spirit și percepții în aparatul KGB.
În rândul conducerii Statului Major General, oameni precum Șeful Statului Major General, N.V. Ogarkov, Prim-adjunctul său, S.F. Akhrorneev, și Șeful Departamentului Operațional Principal, V.I. Varennikov, ideea trimiterii de trupe în Afganistan nu a inspirat niciun entuziasm, conform informațiilor mele. Din motive ușor de înțeles, ei și-au justificat obiecțiile împotriva acesteia din considerente mai degrabă profesionale decât politice, susținându-le prin referiri la experiența americană din Vietnam: imposibilitatea de a face față Afganistanului cu forțele care puteau fi folosite [pentru aceasta] fără a slăbi substanțial grupurile de forțe sovietice din Europa și de-a lungul graniței cu China, ceea ce nu era acceptabil în acei ani. Cu toate acestea, în cele din urmă, Ustinov nu a ținut cont de opinia lor. Din câte știu, experții Departamentului Internațional al CC al PCUS au considerat, de asemenea, că decizia de a trimite trupe în Afganistan a fost o greșeală și au încercat să facă cunoscute considerațiile lor pe această temă conducerii supreme, dar fără niciun succes.
Din câte am reușit să reconstitui evoluția evenimentelor ulterioare, deliberările dificile ale celor „trei” cu privire la problema trimiterii sau nu a trupelor au continuat pe tot parcursul lunilor octombrie, noiembrie și în prima parte a lunii decembrie. La 10 decembrie 1979, Ustinov a dat un ordin verbal Statului Major General de a începe pregătirile pentru desfășurarea unei divizii de parașutiști și a cinci divizii de aviație militară de transport, de a spori gradul de pregătire a două divizii de pușcași motorizați în Districtul Militar Turkestan și de a mări personalul unui regiment de pontonieri la efectiv complet, fără a-i stabili sarcini concrete.
Cu toate acestea, decizia politică finală de a trimite trupe sovietice în Afganistan a fost luată în a doua parte a zilei de 12 decembrie 1979, de către un grup restrâns de lideri sovietici: Brejnev, Suslov, Andropov, Ustinov și Gromyko; unele publicații îl menționează și pe Kosygin, dar, conform informațiilor mele, acesta nu a fost prezent acolo, deoarece era bolnav în acea zi. Astfel, decizia fatală nu a fost luată nici măcar de întregul Birou Politic al CC al PCUS, deși a fost pregătită o Rezoluție redactată de mână a Biroului Politic, care a fost semnată de aproape toți membrii.
După aceea, în districtele militare de la granița cu Afganistan au început pregătirile accelerate ale unităților și formațiunilor [militare] care au primit sarcina de a intra în țara vecină. La 24 decembrie, Ustinov a convocat cea mai înaltă conducere a Ministerului Apărării și a anunțat decizia de a trimite trupe sovietice în Afganistan, fără a explica scopul acestei misiuni. În aceeași zi a fost elaborat primul document tipărit, semnat de ministrul Apărării, directiva în care se spunea că a fost luată decizia de a trimite pe teritoriul Republicii Democratice Afganistan mai multe contingente de trupe sovietice dislocate în regiunile sudice ale țării, în scopul de a acorda asistență internaționalistă poporului afgan prieten și, de asemenea, de a crea condiții favorabile pentru a preveni eventuale acțiuni anti-afgane din partea statelor limitrofe.”
When and Why the Decision to Send Troops to Afghanistan Was Made
Georgy M Kornienko
The Cold War: Testimony of a Participant, Moscow, Mezhdunarodnye otnosheniya, 1994 [pp 193-195]
„In the period from March to October 1979, A A Gromyko and I often exchanged opinions regarding the requests from the Afghan government to send in Soviet troops and every time we came to a shared understanding that such a step would be impermissible I have not noticed any doubts on that issue on the part of Yu V Andropov or D F Ustinov either until October However some time in October after the physical removal of Taraki by Amin Gromyko became „locked in” – in his conversations with me he no longer touched upon the issue of the expediency or inexpediency of sending Soviet troops into Afghanistan From my conversations with him already after the introduction of troops, I concluded that it was not Gromyko who said „A” in favor of such decision, but that he was „pressured” into it by Andropov and Ustinov together. Which one of those two was the first to change their initial point of view and spoke in favor of sending the troops one may only guess.
Additional evidence that became available to me recently leads me to suggest that it was Ustinov after all who said „A” in this sad affair. The push to change his former point of view of inexpediency of sending Soviet troops in Afghanistan came front the stationing of American military ships in the Persian Gulf, in the fall of 1979, and the incoming information about preparations for a possible American invasion of Iran, which threatened to cardinally change the military-strategic situation in the region, to the detriment of the interests of the Soviet Union. If the United States can allow itself such things, tens of thousands of kilometers away from their territory in the immediate proximity from the USSR borders, why then should we be afraid to defend our positions in the neighboring Afghanistan? – this was approximately Ustinov’s reasoning. As far as Andropov is concerned, who, at that time, was Chairman of the USSR KGB, in this situation he was a hostage of his own apparatus which on the one hand exaggerated the danger for the USSR of Amin’s continuation in power because he was being portrayed as an American agent and, on the other hand, exaggerated the power of the USSR to change the situation in the desirable for the USSR direction. I was aware of the existence of such mood and perceptions in the KGB apparatus.
Among the leadership of the General Staff, people like Chief of General Staff, N. V. Ogarkov, his First Deputy, S F Akhrorneev, and Head of Main Operations Department, V. I. Varennikov, the idea of sending troops to Afghanistan did not inspire any enthusiasm, according to my information. For understandable reasons they justified their objections against it by professional rather than political considerations, supporting them by referring to the American experience in Vietnam: the impossibility to cope with Afghanistan with the forces that could be used [for it] without substantially weakening the Soviet groups of forces in Europe, and along the border with China, which was not acceptable in those years. However, in the end, Ustinov disregarded their opinion. As far as I know, experts of the International Department of the CC CPSU regarded the decision to send troops to Afghanistan as a mistake, as well, and tried to let their considerations on that issue be known to the highest leadership, but without any success.
As far as I was able to reconstruct the development of the events later the difficult deliberations of the „three” over the problem of whether to send the troops or not continued all through October, November, and the first part of December. On December 10, 1979, Ustinov gave an oral order to the General Staff to start preparations for deployment of one division of paratroopers and of five divisions of military-transport aviation, to step up the readiness of two motorized rifle divisions in the Turkestan Military District, and to increase the staff of a pontoon regiment to full staff without setting it any concrete tasks.
However the final political decision to send Soviet troops into Afghanistan was made in the second part of the day on December 12 1979, by a narrow group of Soviet leaders Brezhnev, Suslov, Andropov, Ustinov and Gromyko, some publications also mention Kosygin, but according to my information he was not present there, because he was ill on that day. Thus, the fateful decision was made by not even full CC CPSU Politburo, although a handwritten Resolution of the Politburo was prepared, after the fact which was signed by almost all the members.
After that, accelerated preparations of [military] units and formations that were assigned the task of entering the neighboring country began in the military districts on the border with Afghanistan. On December 24, Ustinov convened the highest leadership of the Defense Ministry and made an announcement of the decision to send Soviet troops into Afghanistan, without explaining the purpose of that mission. On the same day the first printed document signed by the Defense Minister was prepared the directive which said that the decision was made to send several contingents of Soviet troops deployed in the southern regions of the country into the territory of the Democratic Republic of Afghanistan for the purposes of rendering internationalist assistance to the friendly Afghan people and also to create favorable conditions to prevent possible anti- Afghan actions on the part of the bordering states.”
[Translated from Russian by Svetlana Savranskaya]
[1] Sursa: The National Security Archive | This document is from the holdings of The National Security Archive Suite 701 Gelman Library The George Washington University 2130 H Street NW Washington D C 20037 Phone 202 994-7000 Fax 202 994-7005 nsarchiv@gwu edu
citește și
AFGANISTAN – ISTORIA LOVITURILOR DE STATRelatarea lui Lyakhovsky despre deciziile sovieticilor privind invazia din Afganistan a pornit din necesitatea de a se documenta și de a înțelege de ce el și camarazii săi au fost trimiși în Afganistan, in 1979, și apoi retrași, la începutul anilor 1990. El a avut acces aproape complet la arhivele Ministerului Apărării și la dosarele Comitetului Central al PCUS. Lyakhovsky a participat și a contribuit semnificativ la discuția de la Lysebu; el a publicat ulterior alte două ediții ale analizei sale documentare și a participat la multiple discuții sponsorizate de Arhiva Națională de Securitate despre experiența sovietică în Afganistan.
---
Alexander Antonovici Lyakhovsky a ajuns la rangul de general-maior în armata sovietică, iar la pensie a devenit un eminent istoric militar și principala autoritate rusă în ceea ce privește războiul sovietic din Afganistan. În timpul războiului, a lucrat în cadrul Statului Major General al Forțelor Armate ale URSS, iar în perioada 1987-1989 a fost consilierul personal al generalului de armată Valentin Varennikov, șeful Grupului de Operațiuni al Ministerului Apărării al URSS în Afganistan și principalul consilier militar al președintelui Najibullah. Poziția generalului Lyakhovsky i-a oferit o perspectivă unică asupra procesului decizional și a operațiunilor militare sovietice din Afganistan
Alexander Lyakhovsky
Tragedia și curajul afganilor | GPI Iskon Moscova 1995 [pp 109-112]
Alexander Generalul Statului Major General al Armatei Ruse a fost asistentul comandantului Grupului Operativ al Ministerului Apărării al URSS în Afganistan, generalul V I Varennikov, in timpul războiului din Afganistan.
Deciziile Uniunii Sovietice în decembrie 1979
„La 8 decembrie 1979 a avut loc o reuniune în cabinetul privat al lui L.L. Brejnev, la care a participat cercul restrâns al membrilor Politburo al CC al PCUS, Iu Andropov, A Gromyko, M Suslov și D Ustinov. Aceștia au discutat îndelung despre situația actuală din Afganistan și în cadrul acesteia au luat în considerare toate argumentele pro și contra ale introducerii trupelor sovietice în zonă.
Iu Andropov și D. Ustinov au invocat motive care să justifice necesitatea unui astfel de pas, cum ar fi eforturile depuse de către CIA din SUA, prin rezidentul american la Ankara, Paul Henze, pentru crearea „unui nou Mare Imperiu Otoman”, care ar fi inclus republicile sudice ale URSS; absența unui sistem fiabil de apărare aeriană în sud, astfel încât, în cazul staționării rachetelor americane de tip Pershing în Afganistan, acestea ar amenința multe obiective vitale sovietice, inclusiv centrul spațial Baikonur; pericolul ca zăcămintele de uraniu afgane să fie folosite de Pakistan și Irak pentru construirea de arme nucleare; [posibila] instaurare a unor regimuri de opoziție în zonele nordice ale Afganistanului și anexarea acestei regiuni de către Pakistan și așa mai departe.
La finalul întâlnirii au decis, ca plan preliminar, să elaboreze două opțiuni (1) înlăturarea lui H. Amin, prin intermediul agenților speciali ai KGB și plasarea lui Babrak Karmal în locul său (2) trimiterea unui număr de trupe sovietice pe teritoriul Afganistanului în același scop.
La 10 decembrie 1979, ministrul Apărării al URSS, D. F. Ustinov, l-a convocat pe șeful Statului Major General, N. V. Ogarkov, și l-a informat că Politburo a ajuns la o decizie preliminară de introducere temporară a trupelor sovietice în Afganistan și i-a ordonat să pregătească aproximativ 75-80 de mii de oameni. N V Ogarkov a fost surprins și indignat de o astfel de decizie și a declarat că 75 de mii de oameni nu vor putea stabiliza situația și că este împotriva introducerii de trupe, calificând-o drept „nesăbuită”.
Ministrul Apărării l-a întrerupt: „Ai de gând să dai lecții la Politburo? Singura ta obligație este să execuți ordinele”. În aceeași zi, Nikolai Vasilievici Ogarkov a fost convocat în biroul lui L Brejnev, unde se afla în ședință așa-numitul Politburo restrâns Yu Andropov A Gromyko și D Ustinov Șeful Statului Major General a încercat încă o dată să-i convingă pe cei prezenți că problema afgană trebuie rezolvată prin mijloace politice, în loc să se bazeze pe folosirea forței. El a invocat tradițiile poporului afgan, care nu a tolerat niciodată străinii pe teritoriul lui, avertizându-i în legătură cu posibila implicare a trupelor noastre în operațiuni militare, dar totul a fost în zadar. Cu toate acestea, la finalul conversației, au stabilit provizoriu că, pentru moment, nu vor lua o decizie finală privind asistența militară imediată, dar, în orice caz, trupele ar trebui să înceapă să se pregătească.
Seara, D. Ustinov a reunit Colegiul Ministerului Apărării și a informat cercul restrâns de funcționari de la cel mai înalt nivel al conducerii militare că, probabil în viitorul apropiat, se va lua decizia de a folosi trupele sovietice în Afganistan și că trebuie să înceapă pregătirea forțelor corespunzătoare.
În acest scop, a fost trimisă către trupe Directiva 312 12 00133. Începând cu 10 decembrie, D F Ustinov a început să dea instrucțiuni verbale șefului Statului Major General cu privire la formarea unei noi armate în districtul militar Turkestan. Pe baza acestor instrucțiuni, a fost efectuată mobilizarea selectivă a trupelor, iar unitățile aeropurtate și alte unități militare au fost transferate în districtul militar Turkestan Toate aranjamentele au fost efectuate în secret și notate pe hărți.
Aparent, pasul final a fost făcut după ce au primit raportul reprezentantului KGB, generalul-locotenent B Ivanov, staționat la Kabul, cu evaluarea sa asupra situației din Afganistan. Acest raport se afla pe masa ministrului Apărării în momentul în care acesta pleca la reuniunea Politburo al CC al PCUS, în dimineața zilei de 12 decembrie. Generalul-maior V. P. Zaplatin, care, la acea vreme, era consilier al șefului administrației politice a armatei afgane, a depus mărturie în acest sens. Cu o zi înainte, ministrul Apărării al URSS l-a chemat la Moscova pentru a raporta situația, fiind cel care cunoștea cel mai bine situația din armata Republicii Democratice Afganistan, deoarece consilierul militar principal S Magornetov, care tocmai sosise în Afganistan, nu înțelegea încă pe deplin situația afgană. Cu toate acestea, atunci când generalul și-a exprimat dezacordul cu evaluările armatei afgane furnizate de serviciile noastre speciale și și-a prezentat argumentele potrivit cărora acestea dramatizau excesiv situația care se dezvolta în Afganistan, D F Ustinov i-a arătat o telegramă codificată semnată de reprezentantul KGB și i-a spus: „Nu puteți ajunge la un acord acolo, dar trebuie să luăm o decizie aici”.
La 12 decembrie, la sesiunea Biroului Politic al CC al PCUS, sau mai degrabă a elitei sale, la inițiativa lui Yu V Andropov, D F Ustinov și A A Gromyko, a fost luată decizia finală de a introduce trupe sovietice în Afganistan, deși, în interesul păstrării secretului, a fost numită „măsuri”. Liderii sovietici credeau că acel pas era menit să promoveze interesele de consolidare a statului și nu urmăreau alte scopuri. Protocolul acelei ședințe, scris de mână de K.U. Cernenko, care a fost multă vreme super secret, nu a fost arătat nimănui, nici măcar celor din conducerea supremă, și a fost păstrat într-un seif special, supraviețuind într-un dosar special al CC al PCUS. Acest document clarifica, în mare măsură, cine au fost inițiatorii și executanții introducerii trupelor sovietice în Afganistan Protocolul a fost semnat de toți membrii Biroului Politic al CC al PCUS, care au fost prezenți la ședință. În acele vremuri, nimeni nu a vorbit împotrivă. Fiecare membru al Politburo știa cum va fi primit un dezacord față de opinia Secretarului General și, prin urmare, toate propunerile au fost primite cu aprobare unanimă. Principiul disimulării colective a fost cel care a prevalat. Este semnificativ faptul că A N Kosygin, a cărui poziție pe această temă era negativă, nu a participat la sesiune În document, litera „A” însemna Afganistan, iar cuvântul „măsuri” însemna introducerea de trupe sovietice în această țară. Prin urmare, toate zvonurile false și neconcordanțele cu privire la cine a fost responsabil pentru decizia de a introduce trupe în Afganistan au fost eliminate.
Telegramele codificate venite din Afganistan păreau să ofere confirmarea că pașii întreprinși de conducerea URSS, în ceea ce privește Afganistanul, au fost cei corecți.
Nu a existat niciun decret al Prezidiului Sovietului Suprem al URSS cu privire la problema introducerii de trupe. Toate ordinele au fost date verbal. Acest lucru a fost justificat de necesitatea de a asigura secretul și de nevoia de a-l deruta pe H. Amin.
În acele vremuri, astfel de acțiuni erau posibile ca urmare a practicii existente, de luare a deciziilor politice importante; în realitate, după adoptarea lor de către Politburo al CC al PCUS, organul suprem al partidului de guvernământ, ele erau în mare parte pur și simplu aprobate formal de către organele de stat și erau anunțate poporului.
Prin urmare, există toate motivele să credem că, dacă această problemă ar fi fost ridicată la Sovietul Suprem, ar fi fost soluționată pozitiv în unanimitate. Deoarece era epoca gândirii unificate și sistemul strict al ierarhiei creat de nomenclatura de partid nu permitea nici măcar un pas în afara liniei stabilite de Biroul Politic al CC al PCUS, persoanele care ocupau posturile-cheie din guvern se aflau sub controlul total al acestui sistem.”
citește și
„Când și de ce a fost luată decizia de a trimite trupe în Afganistan”, 12 decembrie 1979
DE CE A INVADAT URSS AFGANISTANUL, IN 1979
From Alexander Lyakhovsky
The Tragedy and Valor of Afghan, GPI Iskon Moscow 1995 [pp 109 112]
Alexander General General Staff of the Russian Army During the war in Afghanistan served as assistant to Commander of Operative Group of the USSR Defense Ministry in Afghanistan General V I Varennikov
Soviet Decisions in December 1979
„On December 8 1979 a meeting was held in L l Brezhnev s private of ce which was attended by the narrow circle of the CC CPSU Politburo members Yu Andropov A Gromyko M Suslov and D Ustinov. They took a long time discussing the present situation in Afghanistan and around it considered all the pros and contras of introducing the Soviet troops in the area.
Yu Andropov and D. Ustinov cited the reasons, justifying the necessity of such step such as the efforts undertaken by the CIA of the USA US resident in Ankara Paul Henze, for creating „a new Great Ottoman Empire”, which would have included the Southern republics of the URSS; the absence of a reliable air defense system in the South, so that in the case of stationing of the American missiles of the Pershing type in Afghanistan, they would threaten many vital Soviet objects including the space center Baikonur the danger that the Afghan uranium deposits could be used by Pakistan and Iraq for building nuclear weapons, [possible] establishment of opposition regimes in the Northern areas of Afghanistan and annexation of that region by Pakistan and so on.
At the end of the meeting they have decided as a preliminary plan to develop two options (1) to remove H Arnin by the hands of KGB special agents and to put Babrak Karinal in his place (2) to send some number of Soviet troops on the territory of Afghanistan for the same purposes.
On December 10, 1979, the Defense Minister of the USSR, D F Ustinov, summoned Chief of General Staff N V Ogarkov and informed him that the Politburo had reached a preliminary decision of a temporary introduction of the Soviet troops into Afghanistan and ordered him to prepare approximately 75 to 80 thousand people. N V Ogarkov was surprised and outraged by such a decision and said that 75 thousand would not be able to stabilize the situation and that he was against the introduction of troops calling it „reckless”. The Minister of Defense cut him off „Are you going to teach the Politburo? Your only duty is to carry out the orders.” On the same day Nikolai Vasilievich Ogarkov was summoned to L Brezhnev s office where the so-called small Politburo Yu Andropov A Gromyko and D Ustinov was in session The Chief of General Staff once again tried to convince those who were present that the Afghan problem should be decided by the political means instead of relying on using force.
He cited the traditions of the Afghan people who never tolerated foreigners on their soil warned them about the possible involvement of our troops in military operations but everything was in vain. However in the end of the conversation they tentatively determined that for the time being they would not make the final decision on the immediate military assistance, but, in any case, the troops should start preparing.
In the evening, D Ustinov gathered the Ministry of Defense Collegium and informed the narrow circle of of cials from among the highest military leadership that possibly in the near future the decision would be made to use the Soviet troops in Afghanistan and that they had to start preparing the appropriate forces.
For this purpose, Directive 312 12 00133 was sent to the troops Beginning from December 10, D F Ustinov started giving oral instructions to the Chief of General Staff regarding formation of a new Army in the Turkestan military district. On the basis of these instructions, selective mobilization of troops was carried out, and airborne and other military units were transferred to the Turkestan military district All arrangements were carried out in secret and noted on the maps.
Apparently the final step was made after they received the report from the KGB representative General-Lieutenant B Ivanov, stationed in Kabul, with his evaluation of the situation in Afghanistan. This report was on the table of the Defense Minister at the moment when he was leaving for the CC CPSU Politburo meeting, in the morning of December 12. General-Major V P Zaplatin, who was at that time adviser to the Chief of Political Administration of the Afghan army testified about it.
The day before the USSR Defense Minister summoned him to Moscow to report on the situation as the man with the most thorough knowledge of the state of affairs in the army of the Democratic Republic of Afghanistan since principal military adviser S Magornetov who had just arrived in Afghanistan did not fully grasp the Afghan situation yet.
However, when the General expressed his disagreement with the assessments of the Afghan Army provided by our special services and presented his arguments to the effect that they had dramatized the situation developing in Afghanistan excessively, D F Ustinov showed him a coded telegram signed by the KGB representative and said „You cannot come to an agreement there but we need to make a decision here”.
On December 12, at the session of the CC CPSU Politburo, or rather its elite on the initiative of Yu V Andropov D F Ustinov and A A Gromyko, the final decision was made introduce Soviet troops into Afghanistan although in the interest of secrecy it was called the measures. The Soviet leaders believed that that step was intended to promote the interests of strengthening the state and pursued no other goals.
The protocol of that session handwritten by K U Cernenko, which, for a longtime, was super secret was not shown to anybody not even those among the highest leadership and was kept in a special safe survived in a special folder of the CC CPSU.
This document, to a large extent, clarifies who were the initiator and executor of the introduction of Soviet troops into Afghanistan The protocol was signed by all the CC CPSU Politburo members, who were present at the session. In those times, nobody spoke against. Every Politburo member knew how a disagreement with the opinion of General Secretary would be received, and therefore, all proposals were received with unanimous approval The principle of collective cover-up ruled the day. It is significant that A N Kosygin, whose position on this issue was negative, did not attend the session. In the document the letter „A” signified Afghanistan, and the word „measures” signified the introduction of Soviet troops into that country.
Therefore all the false rumors and inconsistencies regarding who was responsible for making the decision to introduce troops into Afghanistan have been removed. The coded telegrams coming from Afghanistan looked as if they provided confirmation that the steps undertaken by the USSR leadership, in regards to Afghanistan, were the right ones.
There was no Decree of the Presidium of the USSR Supreme Soviet on the issue of the introduction of troops. All orders were given orally. That was justified by the need to ensure secrecy and the need to confuse H. Amin
In those times, such actions were possible as a result of the existing practice of making important political decisions in reality, after their adoption by the CC CPSU Politburo, the highest organ of the ruling party, they were for the main part simply formally approved by the state organs and were announced to the people.
Therefore there is every reason to believe that if that issue was raised at the Supreme Soviet it would have been decided unanimously positively. Because that was the era of unified thinking and the strict system of hierarchy created by the party nomenclature did not allow even one step outside the line determined by the CC CPSU Politburo the people who occupied the key posts in the government were under the total control of that system.”
[Translated form Russian by Svetlana Savranskaya]
sursa: The National Security Archive This document is from the holdings of The National Security Archive Suite 701 Gelman Library The George Washington University 2130 H Street NW Washington D C 20037 Phone 202 994-7000 Fax 202 994-7005 nsarchiv@gwu edu
Iuri Vladimirovici Andropov (Юрий Владимирович Андропов, tr. Iuri Vladimirovici Andropov, n. 15 iunie [s.v. 2 iunie] 1914 - 9 februarie 1984) a fost cel de-al șaselea lider suprem al Uniunii Sovietice (10 noiembrie 1982) și al patrulea secretar general al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice. După guvernarea de 18 ani a lui Leonid Brejnev, Andropov a ocupat această funcție timp de cca 15 luni, din 1982 până la moartea sa, în februarie 1984. La începutul carierei sale, Andropov a fost ambasador sovietic în Ungaria între 1954 și 1957, perioadă în care a fost implicat în reprimarea revoltei maghiare din 1956. A fost numit președinte al KGB la 10 mai 1967. În această funcție, a supervizat o represiune masivă a disidenței, realizată prin arestări în masă și internarea involuntară la psihiatrie a persoanelor considerate "indezirabile din punct de vedere social". În timpul evenimentelor Primăverii de la Praga din 1968, Andropov a fost principalul susținător al "măsurilor extreme" împotriva Cehoslovaciei. Potrivit informațiilor clasificate publicate de Vasili Mitrokhin, "[KGB-ul] a stârnit teama că Cehoslovacia ar putea fi victima unei agresiuni a NATO sau a unei lovituri de stat". În această perioadă, agentul Oleg Kalugin a raportat, de la Washington, că a avut acces la "documente absolut fiabile care dovedesc că nici CIA, nici o altă agenție nu a manipulat mișcarea de reformă din Cehoslovacia". Cu toate acestea, mesajul său a fost distrus, deoarece contrazicea teoria conspirației fabricată de Andropov. Andropov a ordonat o serie de măsuri active, cunoscute în mod colectiv sub numele de operațiunea PROGRESS, împotriva reformatorilor cehoslovaci în timpul perioadei de normalizare. După ce Brejnev a suferit un accident vascular cerebral în 1975, care i-a afectat capacitatea de guvernare, Andropov a dictat efectiv politica sovietică alături de ministrul de externe Andrei Gromyko și de miniștrii apărării Andrei Grechko (1967-1976) și Dmitri Ustinov (1976-1983) pentru restul guvernării lui Brejnev. Într-un mesaj de la inaugurarea unei noi expoziții dedicate lui Andropov, Vladimir Putin l-a numit "un om de talent, cu mari abilități". Putin a lăudat "onestitatea și verticalitatea" lui Andropov. Potrivit istoricului rus Nikita Petrov, Andropov "a fost un temnicer sovietic tipic, care a încălcat drepturile omului. Andropov a condus organizația care i-a persecutat pe cei mai remarcabili oameni din țara noastră".
La 16 ani, Iuri Andropov, pe atunci membru al Ligii Tineretului Comunist Leninist al întregii Uniuni (YCL, sau Komsomol), era muncitor în orașul Mozdok din ASSR Osetia de Nord. A devenit secretar cu normă întreagă al organizației YCL de la Școala tehnică de transport pe apă din Rybinsk, în regiunea Iaroslavl, și a fost promovat în scurt timp în funcția de organizator al Comitetului Central al YCL la șantierele navale Volodarsky din Rybinsk. În 1938, a fost ales prim-secretar al Comitetului Regional Yaroslavl al YCL, iar între 1940 și 1944 a fost prim-secretar al Comitetului Central al Komsomol din Republica Sovietică Karelo-Finlandeză. Începând cu 1944, a părăsit Komsomol pentru a lucra în cadrul Partidului Comunist. Între 1946 și 1951, a studiat la universitatea din Petrozavodsk. În 1947, a fost ales al doilea secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist din RSS de Karelo-Finlandeză. În 1951, Andropov a fost transferat la Comitetul Central al PCUS. A fost numit inspector și apoi șef al unui subdepartament al comitetului.
28 octombrie 1956 | Iuri Andropov transmite Consiliului de Miniștri al Republicilor Socialiste Sovietice scrisoarea primită din partea prim-ministrului ungar Andras Hegedus. În scrisoare se solicită ca trupele sovietice să reprime revoltele din Budapesta.
30 octombrie 1956 | Raportul Mikoyan-Suslov privind deteriorarea situației politice din Ungaria. În raport se afirmă că forțele populare preiau controlul postului de radio și al oficiului poștal și că guvernul Imre Nagy nu dorește să folosească forța împotriva revoltei. De teama unei reacții puternice din partea Consiliului de Securitate al ONU, Mikoyan și Suslov sugerează conducerii sovietice să oprească, pentru moment, afluxul de unități ale Armatei Roșii în Ungaria.
1 noiembrie 1956 | Andropov raportează că Imre Nagy a amenințat cu un scandal și cu demisia guvernului, dacă Uniunea Sovietică va continua să trimită trupe în Ungaria. În cadrul întâlnirii cu Nagy, Andropov este informat că Ungaria se retrage din Pactul de la Varșovia și că va solicita, în continuare, o garanție ONU a neutralității ungare, dacă nu încetează mișcările de trupe sovietice în Ungaria. Raportul notează că, după întâlnire, guvernul ungar a informat ambasada cu privire la decizia sa de a părăsi Pactul de la Varșovia.
5 februarie 1958 | Raportul lui Andropov, de la Departamentul de legătură al Comitetului Central al PCUS, in care descrie reuniunile Partidului Comunist Chinez din Xinjiang și „naționalismul local” din nord-vestul îndepărtat al Chinei.
3 aprilie 1963 | stenograma: Iuri Andropov, membru al Politburo-ului sovietic, și Gheorghe Gheorghiu-Dej discută probleme privind colaborarea dintre PCUS și Partidul Muncitoresc Român și cele două guverne. Discuția se poartă de la aspecte de integrare economică, la diviziunea sino-sovietică, relațiile sovieto-albaneze și cooperarea politico-militară între statele Pactului de la Varșovia.
3 iulie 1967 | In calitate de șef al KRB, Andropov face o propunere de înființare a celei de-a cincea direcții a KGB, dedicata opoziției politice (contrainformații ideologice). La sfârșitul lunii iulie, Direcția a fost înființată și a introdus în dosarele sale cazurile tuturor disidenților sovietici, inclusiv ale lui Andrei Saharov și Aleksandr Soljenițîn. În 1968, Andropov, în calitate de președinte al KGB, a emis ordinul „Cu privire la sarcinile agențiilor de securitate de stat în combaterea sabotajului ideologic al adversarului”, îndemnând la luptă împotriva disidenților și a stăpânilor lor imperialiști.
20 septembrie 1968 | Andropov transmite un memorandum catre Biroului Politic al PCUS, in continuarea raportului inițial al lui Andropov, Șchelokov și Malyarov (Nr. 2102-A). Documentul (Nr. 2205-A) evidențiază „opiniile răuvoitoare” ale grupului care a organizat demonstrația neautorizată în Piața Roșie, la 25 august 1968, indicându-i pe Pavel Litvinov, Larisa Bogoraz, Viktor Fainberg și Vadim Delaunay ca fiind în mod special blamabili. Andropov subliniază că KGB-ul își va intensifica represiunea împotriva persoanelor din opoziție care încearcă să „răspândească informații defăimătoare despre realitatea sovietică”.
Budapesta, 28 octombrie 1956 În cod Top Secret Nu trebuie copiat Trimis din Budapesta Urgent Prin prezenta vă trimit o scrisoare din partea Guvernului maghiar către: "Consiliul de Miniștri al Uniunii Sovietice Socialiste Sovietice Sovietice Moscova În numele Consiliului de Miniștri al Republicii Populare Ungare, fac apel la guvernul Uniunii Sovietice să trimită trupe sovietice pentru a pune capăt revoltelor care au izbucnit la Budapesta, pentru a restabili ordinea cât mai curând posibil și pentru a garanta condițiile pentru o muncă pașnică și creativă. 24 octombrie 1956 Budapesta Primul ministru al Republicii Populare Ungare Andras Hegedus" [28 octombrie 1956] Andropov
Raportul Mikoyan-Suslov Situația politică din țară nu se îmbunătățește, ci se înrăutățește. Acest lucru este exprimat în felul următor: în organele de conducere ale organelor de partid există un sentiment de neputință. Organizațiile de partid sunt în curs de prăbușire. Elementele huliganice au devenit tot mai insolente, acaparând comitetele regionale de partid, ucigând comuniști. Organizarea echipelor de voluntari de partid merge încet. Fabricile sunt în impas. Oamenii stau acasă. Căile ferate nu funcționează. Studenții huligani și alte elemente de rezistență și-au schimbat tactica și dau dovadă de o activitate mai mare. Acum nu mai trag cu toții, ci în schimb pun stăpânire pe instituții. De exemplu, aseară a fost confiscată tipografia ziarului central de partid. Noul ministru de interne a trimis 100 de soldați care au acostat peste 200 de persoane, dar nu au deschis focul, deoarece CC a recomandat să nu se verse sânge. Asta s-a întâmplat noaptea târziu. Imre Nagy dormea în apartamentul său, iar ei, se pare că nu doreau complicații cu Nagy, temându-se că deschiderea focului fără știrea lui ar fi fost un prilej de slăbire a conducerii. Ei [elementele huliganice] au ocupat stația telefonică regională. Postul de radio funcționează, dar nu reflectă opinia CC, deoarece, de fapt, se află în mâinile altora. Ziarul antirevoluționar nu a mai apărut, deoarece în el erau articole contrarevoluționare, iar tipografia a refuzat să-l tipărească. Un grup de opoziție din regiunea din jurul teatrului Corvin a purtat negocieri cu Nagy pentru predarea pașnică a armelor. Cu toate acestea, până în momentul de față armele nu au fost predate, cu excepția câtorva sute de puști. Insurgenții declară că nu le vor preda până când trupele sovietice nu vor părăsi Ungaria. Astfel, lichidarea pașnică a acestui focar este imposibilă. Noi vom realiza lichidarea acestor forțe armate maghiare. Dar există o singură temere: armata maghiară a ocupat o poziție de expectativă. Consilierii noștri militari spun că relațiile dintre ofițerii și generalii maghiari și ofițerii sovietici s-au deteriorat în ultimele zile. Nu mai există încrederea de altădată. S-ar putea întâmpla ca unitățile maghiare trimise împotriva insurgenților să se alăture acestor alți unguri, și atunci va fi necesar ca forțele sovietice să întreprindă din nou operațiuni militare. Aseară, la instrucțiunile lui Imre Nagy, Andropov a fost convocat. Nagy l-a întrebat: este adevărat că noi unități militare sovietice continuă să intre în Ungaria din URSS. Dacă da, atunci care este scopul lor? Noi nu am negociat acest lucru. Opinia noastră în această privință: bănuim că acesta ar putea fi un punct de cotitură în schimbarea politicii maghiare în Consiliul de Securitate [ONU]. Intenționăm să îi declarăm astăzi lui Imre Nagy că trupele pleacă în conformitate cu acordul nostru, că deocamdată nu intenționăm să mai aducem alte trupe din cauza faptului că guvernul Nagy se ocupă de situația din Ungaria. Intenționăm să dăm instrucțiuni ministrului apărării să înceteze trimiterea de trupe în Ungaria, continuând să le concentrăm pe teritoriul sovietic. Atâta timp cât trupele maghiare ocupă o poziție neostilă, aceste trupe vor fi suficiente. Dacă situația se va deteriora în continuare, atunci, desigur, va fi necesar să reexaminăm întreaga problemă în ansamblul ei. Nu avem încă o opinie finală asupra situației - cât de brusc s-a deteriorat. După sesiunea de astăzi, la ora 13, ora Moscovei, situația din cadrul Comitetului Central va deveni clară și vă vom informa. Considerăm că este esențial ca tovarășul Konev să vină imediat în Ungaria. [înapoi]
Raportul Andropov, 1 noiembrie 1956 TELEGRAMĂ CODATĂ Top Secret A nu se copia De la Budapesta Prioritate Astăzi, 1 noiembrie, la ora 19.00, am primit o invitație la ședința internă a Consiliului de Miniștri al R[epublicii] P[ungare] H[ungare]. Imre Nagy, care a prezidat reuniunea, i-a informat pe participanți, pe un ton destul de nervos, că s-a adresat de dimineața ambasadorului sovietic în legătură cu trupele sovietice care au trecut granița ungară și au înaintat spre inima țării. Nagy a "cerut" o explicație în această privință. Felul în care Nagy a spus toate acestea sugera că se aștepta ca eu să afirm că, într-adevăr, îmi exprimase protestele sale. De asemenea, s-a uitat tot timpul la Zoltan Tildy, ca și cum ar fi așteptat sprijin. Tildy s-a comportat cu demnitate. A vorbit imediat după Imre Nagy, pe un ton mult mai prietenos și mai calm. A spus că, dacă trupele sovietice își vor continua înaintarea spre Budapesta, va fi un scandal și guvernul va fi obligat să demisioneze. Tildy ar vrea să împiedice ca furia muncitorilor să se întoarcă împotriva Uniunii Sovietice. Tildy a declarat că a insistat ca trupele sovietice - cel puțin cele care nu sunt staționate în Ungaria în conformitate cu termenii Pactului de la Varșovia - să fie retrase fără întârziere. Kadar l-a susținut pe Nagy; Haraszti și Ferenc Erdei au vorbit foarte nervos și într-o manieră neprietenoasă față de noi. Dobi a rămas tăcut. După ce au vorbit, mi-am prezentat punctul meu de vedere - în conformitate cu instrucțiunile pe care le primisem. Nagy a răspuns imediat că, deși a acceptat că declarația mea era bună, nu răspundea la întrebarea guvernului maghiar. Nagy a propus, având in vedere ca guvernul sovietic nu a oprit înaintarea trupelor sovietice și nici nu a dat o explicație satisfăcătoare a acțiunilor sale, să se confirme moțiunea adoptată în acea dimineață, privind notificarea Ungariei de încetare a apartenenței la Pactul de la Varșovia, o declarație de neutralitate și un apel la Națiunile Unite pentru garantarea neutralității Ungariei de către cele patru mari puteri. În cazul în care guvernul sovietic va opri înaintarea trupelor sovietice și le va retrage dincolo de propriile granițe cu efect imediat (guvernul Republicii Populare Maghiare își va forma o opinie cu privire la respectare, pe baza rapoartelor propriilor forțe armate), guvernul ungar își va retrage cererea adresată Națiunilor Unite, dar Ungaria va rămâne în continuare neutră. Erdei și Losonczy au susținut cu tărie acest răspuns al lui Nagy. Răspunsul lui Tildy a fost afirmativ, dar mai rezervat, în timp ce reacția lui Kadar a fost reticentă. Dobi a rămas tăcut. O oră mai târziu, ambasada a primit o notă de la Ministerul Afacerilor Externe, în care se declara că, întrucât o forță puternică a armatei sovietice trecuse granița în acea zi și intrase pe teritoriul Ungariei împotriva protestului ferm al guvernului ungar, acesta părăsea Pactul de la Varșovia cu efect imediat. Ministerul Afacerilor Externe a cerut ambasadei să notifice imediat guvernul sovietic cu privire la această decizie. Au trimis note cu un conținut similar la fiecare ambasadă și misiune diplomatică din Budapesta. Notă: avem informații că, la instigarea social-democraților, muncitorii din toate întreprinderile din Ungaria au declarat o grevă de două săptămâni, cerând retragerea trupelor sovietice din Ungaria. 1.11.56 Andropov [înapoi]
Raportul Andropov, 5 februarie 1958 Către Comitetul Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice Din momentul celei de-a treia ședințe plenare a Comitetului Central al Partidului Comunist Chinez, care a avut loc în septembrie 1957 și care a discutat chestiuni legate de campania de rectificare, în China s-a dezvoltat o luptă împotriva naționalismului local în rândul minorităților naționale. Prezentăm aici informații despre această chestiune, pregătite pe baza materialelor care au ajuns la acest departament al CC al PCUS. Șeful Departamentului CC al PCUS pentru relațiile cu partidele comuniste și muncitorești din țările socialiste Iu. Andropov 5 februarie 1958 [...] Despre lupta cu naționalismul local în China În conformitate cu deciziile celui de-al treilea plen al CC al Partidului Comunist Chinez, care a avut loc în septembrie 1957, în regiunile minorităților naționale din Republica Populară Chineză a apărut o mișcare de îndreptare a stilului de muncă, al cărei conținut de bază este lupta cu naționalismul local. În legătură cu escaladarea luptei de clasă din 1957 în China și cu atacurile elementelor burgheze de dreapta asupra Partidului Comunist, în regiunile naționale s-a activat și activitatea ostilă a moșierilor locali, a burghezilor, a elementelor religioase și a altor elemente reacționare. PCC s-a confruntat cu o serie de astfel de incidente, care complică construcția socialistă în regiunile minorităților naționale. Lupta se dezvoltă în jurul chestiunilor legate de realizarea transformării socialiste și de lichidarea claselor exploatatoare din regiunile minorităților naționale; în jurul chestiunilor legate de formele de construcție administrativă națională, de reinstalarea chinezilor în regiunile minorităților naționale, de dezvoltarea culturii naționale și altele asemenea. Elementele naționaliste au început să defăimeze politica naționalităților a Partidului Comunist și să vorbească deschis împotriva construcției socialismului în regiunile naționale. Ele inflamează stări de spirit anti-chineze, pentru care exploatează erorile și deficiențele izolate din activitatea comuniștilor chinezi care au fost trimiși de centru în regiunile naționale. Sub influența unor elemente ostile, tendințele naționaliste au căpătat forță în rândul intelectualității locale și chiar și în rândul muncitorilor-comuniști naționali. Apariția naționalismului în rândul comuniștilor locali se explică adesea prin faptul că aproape toți aceștia sunt tineri comuniști care au aderat la partid de la formarea Republicii Populare Chineze. Majoritatea covârșitoare a acestora provine din păturile înstărite ale populației, fără o experiență serioasă de luptă revoluționară, iar bazele lor ideo-politice și marxiste se situează la un nivel scăzut. La sfârșitul anului 1957, în regiunile minorităților naționale erau numărați peste 450 000 de comuniști locali. Ideologia naționalismului local în China se manifestă mai ales prin faptul că susținătorii săi se opun politicii de autonomie națională regională, care este pusă în aplicare în China în prezent. Evaluând situația concretă din țară, PCC realizează o construcție administrativă pentru naționalitățile non-chineze fără a le oferi dreptul de a se separa sau de a crea republici autonome. Conform Constituției, în regiunile în care minoritățile naționale trăiesc într-o masă compactă, sunt create regiuni, prefecturi și județe autonome. Dintre aceste trei forme de autonomie națională, cea mai substanțială este regiunea autonomă, care este asimilată unei provincii din punct de vedere administrativ și este subordonată direct centrului. Cinci mari naționalități au primit dreptul de a realiza această formă de autonomie națională: mongolii, zhuang, uigurii, tibetanii și hui (dungans). Mongolii și uigurii și-au înființat deja regiunile autonome: Mongolia interioară și Xinjiang-Uyghur. A fost luată o decizie privind crearea de regiuni autonome pentru Zhuang, tibetani și Hui, iar granițele nominale ale acestor regiuni au fost delimitate. Sunt create prefecturi autonome în cadrul provinciilor și regiunilor autonome, precum și județe autonome în cadrul provinciilor, regiunilor autonome și prefecturilor autonome. În prezent, în RPC există deja peste 80 de prefecturi și județe autonome. În ceea ce privește construcția administrativă, tendința spre naționalismul local apare sub două forme. Elemente deschis ostile promovează "autodeterminarea", crearea de state naționale independente și separarea acestora de Republica Populară Chineză. Într-un articol al lui Liu Geping [刘格平], membru al CC al PCC și președinte al Comisiei pentru probleme de naționalitate, publicat în Cotidianul Poporului din 11 ianuarie 1958, se arată că acest tip de propagandă, sub sloganul "chiar dacă nu există socialism, să existe cel puțin independență", a găsit o audiență deosebită în rândul tibetanilor, mongolilor, uigurilor și al anumitor alte naționalități. Susținătorii celei de-a doua tendințe pledează pentru acordarea posibilității minorităților naționale, în special a celor mari, de a crea republici în cadrul RPC și de a reorganiza China pe principiul uniunii sau al statului federal. Printre adepții acestei tendințe se numără intelectualitatea și unii comuniști din rândul naționalităților locale, în special din rândul tibetanilor, uigurilor, kazahilor, coreenilor, hui, zhuang și alții. În acest sens, ei se bazează pe exemplul construcției național-administrative din URSS. Au existat declarații în favoarea unificării coreenilor (până la 1 milion de coreeni în China) cu Republica Populară Democrată Coreeană, a mongolilor (peste 1 milion) cu Republica Populară Mongolă și așa mai departe. Ideologia naționalismului local a obținut o largă circulație și în ceea ce privește construcția partidelor. Naționaliștii se agită pentru crearea unui partid comunist pe bază de naționalitate, ignorând unitatea și rolul conducător al Partidului Comunist Chinez. Naționalismul local se manifestă, de asemenea, prin faptul că susținătorii săi încearcă prin toate mijloacele să aprindă un sentiment de înstrăinare și dușmănie între naționalitățile din China. Ei își îndreaptă principala linie de atac împotriva relocării chinezilor în regiunile naționale, împotriva activității cadrelor chinezești din aceste regiuni și militează pentru disocierea minorităților naționale de chinezi. Astfel, în Mongolia interioară, naționaliștii propagă ideea "închiderii frontierelor, expulzării cadrelor chineze și creării unei regiuni autonome pur mongole" (în Mongolia interioară, dintr-o populație de aproximativ 9 milioane de locuitori, mongolii reprezintă aproximativ 1 milion, restul fiind chinezi). Naționaliștii au opus o rezistență puternică la problema studierii culturii chineze și a limbii chineze. În legătură cu acest lucru, a avut loc un incident straniu cu ocazia introducerii noului alfabet în regiunile autonome Xinjiang-Uyghur și Mongoliană interioară. În cursul ultimilor ani, în RPC au avut loc pregătiri pentru trecerea de la scrierea hieroglifică la un alfabet, cu o orientare spre latinizare. În opoziție cu acest lucru, cercurile locale din Xinjiang și-au exprimat sprijinul pentru introducerea unui sistem de scriere bazat pe alfabetul chirilic, similar cu cel al popoarelor din Asia Centrală din Uniunea Sovietică. În Mongolia interioară, publicul s-a pronunțat în favoarea adoptării sistemului de scriere al Republicii Populare Mongole, care se bazează, de asemenea, pe alfabetul chirilic. Această chestiune a luat sfârșit abia când, prin decret de la Beijing, au fost menținute vechile sisteme de scriere din Xinjiang și Mongolia interioară. Într-o serie de regiuni ale minorităților naționale, elemente ostile au reușit să provoace tulburări în 1957. Disturbări destul de importante au avut loc în Tibet și Xinjiang, iar agitația a căpătat un caracter anti-chinez clar exprimat. În Xinjiang, de exemplu, în primăvara anului 1957 a izbucnit o revoltă care a preluat controlul a peste 60 de cooperative. Insurgenții au folosit sloganuri precum "Jos cu chinezii", "Cooperativizarea nu se potrivește regiunilor naționale" și așa mai departe. Naționalismul și mișcarea separatistă sunt foarte puternice în Tibet. Ținând cont de acest lucru, PCC își desfășoară politica în această regiune cu mare prudență. Reforma agrară și alte transformări democratice nu au fost încă puse în aplicare în Tibet, iar alegerile pentru organele puterii populare nu au fost încă organizate. În discursul său "Despre tratarea corectă a contradicțiilor în rândul poporului", tovarășul Mao Zedong a declarat că s-a luat decizia de a nu introduce reforme în Tibet până la cel de-al doilea plan cincinal, adică până în 1962. Naționalismul local a devenit o problemă semnificativă în Regiunea Autonomă Uigură Xinjiang. În decembrie 1957, în orașul Ürümchi, a fost convocat un plen extins al Comitetului PCC din Regiunea Autonomă Uigură Xinjiang, convocat special pentru a discuta problema luptei cu naționalismul local. În discursul său în cadrul plenarei, primul secretar al Comitetului Partidului Comunist din Regiunea Autonomă, tovarășul Wang Enmao, a subliniat că tendințele naționaliste locale din această regiune autonomă au câștigat recent în forță, mai ales din momentul intrării în partid a unor elemente burgheze de dreapta. Acest lucru se exprimă prin cereri de acordare a dreptului la "independență", "separare" și "republică". Susținătorii naționalismului local se agită împotriva formei existente de autonomie teritorială națională, subminează unitatea naționalităților, ignoră rolul chinezilor și se opun transformărilor socialiste și rolului conducător al partidului. Toate acestea arată, a declarat Wang Enmao, că naționalismul local din Xinjiang a căpătat un caracter serios. Plenara a audiat un raport al secretarului Comitetului PCC din Regiunea Autonomă Uigură Xinjiang și președinte al Comitetului Popular din această regiune, Säypidin Äzizov, intitulat "Opoziție fermă împotriva naționalismului local, luptă pentru marea victorie a socialismului", în care a fost făcută o analiză cuprinzătoare a naționalismului local și au fost prezentate măsuri de luptă împotriva acestuia. După spusele vorbitorului, tendințele naționaliste locale au reînviat serios în ultimul timp, în special în rândul intelectualității și al muncitorilor de partid cu cadre. Sunt înaintate cereri de separare a regiunii Xinjiang de Republica Populară Chineză și de creare a unui Uiguristan independent, iar mulți lucrători naționali solicită redenumirea Regiunii Autonome Uigure Xinjiang în "Uiguristan", "Republica Uigură" sau "Republica Uigură din Turkistanul de Est". Äzizov a mai spus că, începând cu 1956, sentimentele anti-chineze s-au întărit în rândul naționaliștilor locali, iar discuțiile despre expulzarea chinezilor din Xinjiang și despre faptul că venirea chinezilor în Xinjiang și "interferența" lor ar fi înrăutățit viața populației locale au început să se audă tot mai des. Naționaliștii au răspândit diverse povești despre faptul că "chinezii au luat locul proprietarilor de pământ", că "chinezii, la fel ca și proprietarii de pământ, exploatează populația locală" și că ei sunt doar aceiași colonizatori ca și conducătorii chinezi anteriori. Etichete precum "spion chinez" sau "lacheu al chinezilor" și trădători ai intereselor națiunii sunt aplicate de naționaliști celor mai buni lucrători locali de cadre. Potrivit lui Äzizov, unii muncitori de frunte din Regiunea Autonomă Uigură Xinjiang sunt implicați în naționalism și în stări de spirit antichineze, printre care secretarul Comitetului PCC din Regiunea Autonomă Säypullaev (uigur), vicepreședintele Comitetului Popular și membru al biroului Comitetului PCC din Regiunea Autonomă Ishaqov (tătar, cetățean sovietic), președintele Uniunii scriitorilor și șeful Departamentului de Cultură al Regiunii Autonome Ziya Sämädi (comunist, uigur, cetățean sovietic), vicepreședintele Uniunii scriitorilor și șeful Departamentului de Afaceri Interne Ibrahim Turdi (comunist, uigur), alături de alții. În rezoluțiile celui de-al treilea Plenum al CC al Partidului Comunist Chinez și în alte documente ale partidului, naționalismul local este tratat ca o apariție a ideologiei burgheze în problema națională. Partidul consideră că, spre deosebire de celelalte regiuni ale Chinei, elementele de dreapta din regiunile naționale care împiedică continuarea cu succes a construcției socialismului sunt naționaliștii locali și, prin urmare, în regiunile naționale, lupta cu naționalismul local ar trebui să devină principalul obiectiv al activității în cadrul campaniilor de rectificare și de educație socialistă desfășurate în toată China. În raportul său către cel de-al treilea Plenum al CC al PCC, secretarul general al CC, tovarășul Deng Xiaoping, a subliniat că "anterior am pus accentul pe lupta împotriva tendinței șovinismului marelui Han. Cu toate acestea, în prezent este necesar să punem accentul și pe lupta împotriva tendințelor naționaliste locale". Alături de naționalismul local, ca țintă principală a acestei lupte, partidul își mobilizează organizațiile din regiunile naționale pentru a continua ca și până acum lupta cu șovinismul marilor puteri [sic], care încă nu a fost complet eliminat. CC al PCC arată clar că o luptă reușită cu naționalismul local va consolida poziția Partidului Comunist în regiunile naționale și va crea condițiile necesare pentru extinderea construcției socialiste și pentru distribuirea uniformă a populației pe întregul teritoriu al țării. Este suficient să subliniem faptul că chinezii, care reprezintă aproape 94% din populația țării, ocupă doar aproximativ jumătate din teritoriul acesteia, astfel încât minoritățile naționale, care reprezintă doar 6% din întreaga populație, ocupă mai mult de jumătate din întregul teritoriu al țării. Teritoriul imens locuit de minoritățile naționale este bogat în resurse naturale și conține suprafețe nelimitate pentru dezvoltarea industriei moderne, a agriculturii și a creșterii animalelor. Semnificația asimilării regiunilor naționale poate fi observată prin faptul că aproape toate zăcămintele de petrol din China se află în regiunile naționale slab populate din vestul țării (în provinciile Gansu, Qinghai și în Regiunea Autonomă Uigură Xinjiang). Din acest motiv, depășirea naționalismului local va ajuta Partidul Comunist și guvernul RPC să utilizeze pe deplin posibilitățile bogate ale frontierelor naționale slab populate, prin reinstalarea în aceste regiuni a unui număr mare de chinezi din regiunile interioare dens populate ale Chinei. În lupta cu naționalismul local, eliminarea anumitor deficiențe în activitatea partidului în rândul minorităților naționale din China are o importanță nu mică. PCC, de exemplu, a respins formele de micro-autonomie precum județele naționale, a căror creare a fost practicată până în 1954. În prezent, în China sunt exprimate îndoieli cu privire la oportunitatea politică și practică a punerii în aplicare a multor județe autonome, dintre care au fost deja create peste 50. În plus, majoritatea populației din multe dintre comitatele autonome nu este formată din minorități naționale, ci din chinezi. Egalitatea economică și politică a popoarelor și dezvoltarea lor globală pot fi asigurate fără a crea mici județe autonome. De asemenea, sunt exprimate opinii conform cărora crearea de mici unități autonome va fi puțin probabil să promoveze eliminarea mentalității naționale înguste. În China se pune cu o urgență și mai mare problema nomenclaturii anumitor regiuni autonome. Uigurii sunt nemulțumiți de faptul că, de exemplu, în noua denumire a regiunii autonome se păstrează vechiul termen "Xinjiang" ("Noua Frontieră"), care, în condițiile actuale, și-a pierdut orice semnificație. Renunțarea la această veche denumire colonialistă ar avea o mare relevanță politică și nu ar reprezenta nicio amenințare pentru interesele RPC. La fel de greu de înțeles este și păstrarea vechii denumiri "Mongolia interioară", care implică prezența unei "Mongolii exterioare", întrucât o astfel de entitate nu mai există, iar acum este Republica Populară Mongolă. Principiile autonomiei naționale stabilite în RPC corespund, în esență, în conținutul lor, teoriei marxist-leniniste, deși se pare că, în forma și metodele în care sunt elaborate, acestea necesită îmbunătățiri suplimentare. Până la formarea Republicii Populare Chineze, Partidul Comunist Chinez a cerut crearea unui stat federal. În statutul PCC, adoptat la cel de-al 7-lea Congres al partidului în 1945, era scris că sarcina Partidului Comunist Chinez era de a lupta "... pentru a stabili o republică federală, independentă, liberă, democratică, unificată, puternică, nou-democratică". După victoria revoluției, ideea federalismului a fost eliminată fără a se aduce clarificările necesare. Procedând astfel, PCC a luat în considerare situația internă și internațională a Chinei. Cu toate acestea, acum, când situația RPC s-a stabilizat, PCC se confruntă cu cereri de federalism care par să fie larg răspândite și în creștere. În afară de chinezi, în RPC există aproximativ zece națiuni cu o populație cuprinsă între 1 și 7 milioane de locuitori, fiecare dintre ele trăind într-o masă compactă în teritorii definite istoric. De asemenea, trebuie să se țină cont de faptul că exemplul Uniunii Sovietice, unde unitatea națiunilor mari cu cele mici se realizează pe baza uniunii și a structurii federale a statului, se situează înaintea naționalităților din China. Judecând după faptul că, în ultimele luni, presa centrală și locală din China a acordat multă atenție dezvoltării regiunilor minorităților naționale și luptei cu naționalismul local, Partidul Comunist Chinez atribuie o mare importanță acestor chestiuni. [inapoi]
TRANSCRIERE a convorbirilor purtate la Comitetul Central al Partidului Muncitoresc Român, la 3 aprilie 1963, cu tovarășul Iuri Vladimirovici Andropov, secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice La convorbiri au luat parte următorii tovarăși: - Din partea română: tovarășii Gheorghe Gheorghiu-Dej, Ion Gheorghe Maurer, Emil Bodnăraș, Nicolae Ceaușescu, Alexandru Bârlădeanu, Ghizela Vass și Andrei Păcuraru. - Din partea sovietică: tovarășii Iuri Vladimirovici Andropov, secretar al Comitetului Central (CC) al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice (PCUS), I.K. Zhegalin, ambasador al URSS la București, și E.D. Karpishchenko, muncitor în aparatul CC al PCUS. Ședința a început la ora 11.30 și s-a încheiat la ora 14.30. Tovarășul Gheorghe Gheorghiu-Dej : Bine ați venit aici, tovarășe Andropov. Ați avut o călătorie grea. Tovarășul Iuri Andropov : Dintr-o dată, ne-am trezit deasupra capetelor tovarășilor bulgari. Acolo era vreme rea, dar ni s-a spus că e vreme frumoasă. Atunci am înțeles cât de rea era vremea aici, deoarece avionul nu a putut ateriza nici măcar la București. Tovarășul Gheorghe Gheorghiu-Dej : Da, aici ploua și erau condiții cu adevărat nefavorabile pentru aterizare. Noi nu ne temem foarte mult de secetă. Dumneavoastră, chiar dumneavoastră, știți foarte bine ce înseamnă seceta. Tovarășul Iuri Andropov : Tovarășe Gheorghiu-Dej, profit de această ocazie pentru a vă adresa dumneavoastră și tuturor celorlalți tovarăși [români] un călduros salut din partea lui Nikita Sergheevici Hrușciov și a întregului nostru Prezidiu. Cu permisiunea dumneavoastră, mă voi comporta fără nici un fel de protocol. Prezidiul a primit informații de la [ambasadorul sovietic în România] tovarășul Zhegalin cu privire la discuțiile pe care le-ați avut cu el pe tema ultimei sesiuni plenare a CC al Partidului Muncitoresc Român (PMP) și a problemelor legate de aceasta. Vă spun sincer că aceste informații ne-au neliniștit, ne-au întristat și - într-o anumită măsură - chiar ne-au uimit. Ne-a neliniștit pentru că noi nu avem divergențe de opinii cu tovarășii români. Noi am citit ceea ce ați declarat, poziția dumneavoastră de principiu în ceea ce privește problemele principale, și acesta este lucrul esențial. Dar și în ceea ce privește alte chestiuni, cum ar fi cele legate de Sesiunea COMECON din iunie 1962, credem că nu avem diferențe de opinie cu dumneavoastră. Vă cer acum permisiunea de a vă prezenta, în primul rând, scrisoarea CC al PCUS, pentru ca apoi să putem continua discuțiile noastre. În ceea ce privește ultima sesiune a Comitetului Executiv (CE) al COMECON, considerăm că pozițiile noastre cu privire la următoarele [două] probleme sunt absolut identice. În ceea ce privește prima chestiune, dorim ca suveranitatea să fie respectată cât mai strict posibil. Vă spun, cu toată sinceritatea, că niciodată și la niciunul dintre noi nu a apărut ideea de a se încălca suveranitatea unui stat. În general, mă refer nu numai la România, ci la toate celelalte țări. După ultima ședință a CE al COMECON, când tovarășul Bârlădeanu a întrebat ce se va întâmpla cu securitatea națională dacă se va accepta acest organism comun de planificare, tovarășul Hrușciov i-a mulțumit tovarășului Bârlădeanu pentru că a ridicat această problemă și a profitat de ocazie pentru a-și exprima punctul de vedere, și anume că acest organism va fi înființat numai pe baza respectării suveranității. Vreau să vă spun din nou că am discutat problema cooperării. Prin urmare, în ceea ce privește chestiunea cooperării, dacă astăzi cineva ridică problema înființării unui [organism] statal unificat care vă neliniștește, vom fi primii care vom avea obiecții, deoarece acest lucru nu este posibil acum. Este de la sine înțeles că nu spunem că nu va veni o zi în care această problemă va fi ridicată, dar când se va întâmpla acest lucru nu putem spune; poate atunci când forțele de producție vor fi egale, dar nu este în niciun caz cazul acum sau în viitorul apropiat. Din acest motiv, considerăm că nu avem diferențe de opinie cu privire la aceste probleme. Tovarășul Gheorghe Gheorghiu-Dej : Știți ce diferențe mari există între nivelurile din diferitele țări socialiste. Tovarășul Iuri Andropov : Fără nici o umbră de îndoială, așa stau lucrurile, înțelegem. Nu vreau să vorbesc despre alți indicatori; totuși, dați-mi voie să iau ca exemplu consumul anual de carne: în Republica Populară Română - 26-27 kg pe cap de locuitor, noi avem un consum de carne de 40 kg p.i., cehii - 60 kg p.i., germanii - 70 kg p.i., dar tovarășii chinezi doar 1,3 kg p.i. Dacă am egaliza toate acestea care ar fi rezultatul? Ce s-ar întâmpla după aceea? Nu vreau să vă răpesc mai mult din timpul dumneavoastră, dar credem că nu avem diferențe de opinie asupra acestei probleme. Dacă modul în care sunt înțelese unele aspecte este diferit, trebuie să clarificăm aceste aspecte. În ceea ce privește cea de-a doua chestiune, susținem poziția dvs. privind dezvoltarea relațiilor dintre state bazate exclusiv pe principiul avantajului reciproc. Mai mult, credem că aceasta ar fi metoda comercială. Vorbesc despre o metodă pe care o cunoașteți, pentru că este aplicată și acum, principiul avantajului reciproc, vorbesc despre această schemă comercială, aceasta baza comercial. Iată care este poziția noastră cu privire la aceste aspecte. În ceea ce privește ultima sesiune a CE a COMECON, a mai rămas o problemă, o problemă pe care o considerați inacceptabilă, și vă rugăm să ne ascultați explicațiile și - dacă îmi permiteți - să încercați să fiți în locul nostru. Chestiunea în cauză este înființarea de uniuni/acorduri interstatale pe ramură indus-trială/economică. Dumneavoastră le considerați inacceptabile pentru dumneavoastră și ne criticați pentru că susținem această idee. Tovarăși, noi vă vorbim sincer și vă cerem să ne înțelegeți, dar, pe de altă parte, cehii, polonezii și germanii [de est] ne critică pentru că suntem prea lenți în această privință. Care este calea de ieșire din această situație? Calea de ieșire ar fi cea sugerată de tovarășul Hrușciov: cine vrea să intre în aceste uniuni, intră; cine nu vrea să intre, nu intră. Noi v-am spus că nu vrem să participăm la toate sindicatele. Participarea la aceste sindicate este absolut voluntară. Vom intra doar în acele uniuni care sunt avantajoase pentru noi. Bineînțeles, cehii și polonezii vor participa și ei, dacă uniunile sunt avantajoase; dacă nu sunt avantajoase, nu vor participa la aceste uniuni. Din acest motiv, credem că aceasta este soluția. Dacă vedeți o altă cale de ieșire, haideți să ne gândim împreună. Dați-mi voie doar să citesc scrisoarea tovarășului Hrușciov adresată tovarășului Gheorghe Gheorghiu-Dej și apoi să mai spun câteva lucruri despre problemele de care mă ocup. În scrisoare nu se ridică doar problema planificării, ci și problema Dunării. Nu am vorbit până acum despre Dunăre pentru că nu am nimic de adăugat la ceea ce se spune în scrisoare. | Tovarășul N. Bujor dă citire textului scrisorii lui N.S. Hrușciov adresată tovarășului Gheorghe Gheorghiu-Dej. După ce a fost citită acea parte a scrisorii, care se referea la posibilitățile de cooperare între țări realizate prin acordarea de către unele țări a unor credite pentru investiții în alte țări, credite care ulterior să fie restituite prin produsele unităților industriale construite cu acele investiții, tovarășul Gheorghe a intervenit, spunând: Tovarășul Gheorghe Gheorghiu-Dej : Mi se pare că avem astfel de întreprinderi: Trustul industrial de celuloză de la Chiscani și o altă întreprindere - o centrală electrică - pe care am construit-o [în colaborare] cu cehii. Tovarășul Iuri Andropov : Acesta este exact tipul de întreprindere pe care îl avem în vedere. Și noi avem astfel de probleme cu capitaliștii. Știm că tovarășii polonezi, împreună cu tovarășii cehi, intenționează să meargă mai departe în ceea ce privește problema construcției de mașini. Aceasta este treaba lor. Noi nu îndemnăm pe nimeni să adopte această formă. | Tovarășul N. Bujor continuă să citească... După ce a fost citită acea parte a scrisorii, care se referea la faptul că în RPR consumul de energie electrică pe cap de locuitor a rămas în urma celui din alte țări socialiste din Europa, tovarășul Gheorghe Gheorghiu-Dej a intervenit, spunând: Tovarășul Gheorghe Gheorghiu-Dej : Nu al altor țări, ci al tuturor țărilor. Chiar și cea a bulgarilor. În ciuda faptului că noi furnizăm energie electrică bulgarilor. Se vede din această situație cum înțelegem noi lucrurile: dăm o mână de ajutor celorlalți. În ceea ce privește anul 1980, dacă luăm în considerare ceea ce au în vedere statele, ne întrebăm: se va diminua cu adevărat decalajul dintre nivelurile de dezvoltare? Tovarășul Iuri Andropov : Noi suntem în favoarea diminuării acestui decalaj. Tovarășul Gheorghe Gheorghiu-Dej : Noi suntem pentru același lucru. În ceea ce privește energia electrică, care este atât de importantă, știm cu toții cum aprecia [tovarășul] Hrușciov importanța deosebită a energiei electrice în dezvoltarea țărilor; din păcate, în 1980, România va fi cu mult în urma Bulgariei din acest punct de vedere. Nu cunoaștem baza pe care tovarășii bulgari au stabilit nivelul pe care preconizează să-l atingă în 1980; sau Cehoslovacia, Ungaria, Polonia, de altfel. Nu vrem să luăm în considerare care este situația lor economică. Din moment ce au considerat atingerea unor astfel de niveluri de dezvoltare, înseamnă că au nevoie de energie electrică. Și noi am avut în vedere atingerea unui anumit nivel de dezvoltare până în 1980. Bineînțeles, dorințele noastre erau mai mari. Chiar și astăzi, dorințele noastre sunt mari, dar de unde am putea obține ceea ce ne trebuie? Ne-am uitat în dreapta, ne-am uitat în stânga, ne-am uitat în sus, dar în cele din urmă a trebuit să ne uităm în jos, aici, pentru a vedea ce posibilități avem sau, așa cum se spune, să nu mușcăm mai mult decât putem mesteca. Astfel am stabilit un nivel. Poate că unii dintre tovarășii noștri ne vor critica pentru că am stabilit un nivel prea coborât, dar îi vom ruga să ne spună de unde putem obține ceea ce ne trebuie. Același lucru îl facem și în legătură cu prietenii noștri. Dacă tovarășii cehi, de exemplu, nu pot acoperi 50% sau 60% din necesarul lor de combustibil pentru 1980, este treaba lor. Dar dacă se uită cu suspiciune la noi și vor să ia combustibil de la noi, deși avem atât de puțin, atunci nu înțeleg absolut nimic. Îmi cer scuze pentru că am intervenit. | Tovarășul N. Bujor continuă să citească... După ce a fost citită acea parte a scrisorii, în care se spunea că URSS este gata să acorde asistență tehnică pentru construirea de centrale hidroelectrice, tovarășul Gheorghe Gheorghiu-Dej a intervenit, spunând: Tovarășul Gheorghe Gheorghiu-Dej : Noi am cerut deja o astfel de asistență. Tovarășul Iuri Andropov : Scuzați-mă, dar vreau să adaug ceva în legătură cu solicitarea din scrisoarea dumneavoastră privind asistența tehnică, pe care intenționat nu am inclus-o în scrisoarea [noastră], și vrem să vă spunem verbal că această adăugire se referă la asistența [tehnică] pentru construirea de centrale nucleare. Din motive evidente, nu am scris acest lucru în scrisoare, dar dorim să vă spunem că suntem pregătiți să vă acordăm o astfel de asistență [tehnică]. De asemenea, trebuie să vă spunem că am început să construim centrale nucleare mari, dar experiența ne-a arătat că, după ce ați construit o astfel de centrală electrică, energia produsă este foarte scumpă. Este de la sine înțeles că acest lucru este valabil pentru condițiile noastre, dar poate că în condițiile din țara dumneavoastră acest lucru este avantajos. Din acest motiv, tovarășul Hrușciov m-a rugat să vă spun că, în legătură cu această problemă, specialiștii dumneavoastră ar trebui să se întâlnească cu specialiștii noștri pentru consultări. | Tovarășul N. Bujor continuă să citească scrisoarea până la final. Tovarășul Iuri Andropov : Expunerea mea a durat atât de mult pentru că și această scrisoare a făcut parte din ea și de aceea am citit-o. Cred că nu are rost să repet ceea ce se spune în scrisoare. Când tovarășii noștri din Prezidiu m-au trimis în țara dumneavoastră, m-au rugat să subliniez - după cum puteți vedea - că noi considerăm că înțelegerea noastră asupra acestor probleme nu este diferită de a dumneavoastră. Este posibil să existe unele nuanțe, dar le putem discuta cu dumneavoastră. Avem această responsabilitate, așa cum se spune, [și] ne-am întâlnit acum pentru a lua în considerare acest lucru. Haideți să nu îngreunăm lucrurile, aceasta este o chestiune foarte importantă, vitală. La urma urmei, nu există probleme care să ne dezbine și noi simțim că nu există nimic care să ne dezbine. Vă spun sincer că nu dezacordul dumneavoastră ne-a preocupat, ci faptul că - oficial - a fost formulat un anumit punct de vedere. Zvonurile despre active au ajuns la noi. Dacă nu este așa, atunci liniștiți-mă, astfel încât - în numele dumneavoastră - să-mi liniștesc camarazii. Dacă există ceva care vă deranjează, haideți să discutăm împreună. Tovarășul Gheorghe Gheorghiu-Dej : Având în vedere că eu am ridicat deja toate aceste probleme, i le-am adus la cunoștință lui I. Kuzmici Zhegalin. Ulterior, am verificat nota mea de la discuții și am constatat că au fost exprimate punctele noastre de vedere, cele care au constituit obiectul discuțiilor noastre în plen. Este de datoria noastră să ridicăm aceste probleme în fața CC al PMR. Tovarășul Iuri Andropov : Atunci ar trebui să convocăm și noi Sesiunea Plenară? Tovarășul Gheorghe Gheorghiu-Dej : Aceste probleme sunt atât de ample încât nu pot fi rezolvate de una, două sau trei persoane, nici măcar de Biroul Politic. Atunci când am criticat metodele cultului personalității, s-a pus un accent puternic pe utilizarea metodei leniniste, pe munca colectivă, pe responsabilitatea colectivă. Acest lucru nu ne privează deloc pe niciunul dintre noi de inițiativa și responsabilitatea personală, dar la noi - atunci când erau în discuție probleme mari - aceasta era o regulă, aș putea foarte bine spune o lege, chiar și în perioada cultului personalității. Prim-secretarii, secretarii, membrii Biroului Politic, în cadrul liniei generale de gândire, al ordinelor și al direcțiilor date de Comitetul Central, dădeau dovadă de maximă inițiativă în orice problemă, mai ales în chestiunile importante, care erau întotdeauna supuse atenției Comitetului Central, a membrilor de bază ai partidului, cu care ne consultam. Uneori chiar și conducerea poate face greșeli, cu atât mai mult Biroul Politic poate face greșeli, dar plenarele ne-au îndreptat întotdeauna. În cadrul sesiunii plenare și în nucleul partidului nu am criticat sau învinuit pe nimeni, ci doar am abordat - ca o chestiune de principiu - problemele ridicate: cum sunt văzute de alții, cum sunt văzute de noi înșine; nu este aceasta calea corectă? Este de la sine înțeles că atât plenara, cât și activul de partid au analizat aceste probleme, care nu sunt probleme mici, ci foarte mari, cu un grad ridicat de responsabilitate. Tovarășul Nicolae Ceaușescu : Nu la o Plenară, cum a spus tovarășul Gheorghiu-Dej, dar alții înaintea noastră au ridicat aceste probleme public, deschis, la patru congrese. Tovarășul Gheorghe Gheorghiu-Dej : Asta este treaba lor. Tovarășul Nicolae Ceaușescu : Eu nu spun că nu este, dar de ce s-a menționat că aceste probleme au fost ridicate în plenul nostru? Problema planului unitar, a acestor uniuni între state, a fost ridicată public și de alții, în baza aceluiași principiu. Tovarășul Gheorghe Gheorghiu-Dej : Noi ne-am abținut de la orice manifestare publică. Cei care au luat parte la reuniunea CE a COMECON știau despre ce este vorba, știau care este poziția noastră. Firește, pot exista speculații, dar noi nu am dat niciodată nimănui, nici măcar tovarășilor noștri din celelalte partide, ocazia [de a face speculații]; de fapt, avem experiență, nu vom urma exemple negative, nu vom face ca alte partide. Acestea sunt aspectele despre care am vrut să vă oferim informații prin intermediul tovarășului Zhegalin. De fapt, i-am spus tovarășului Zhegalin că vom aduce [problemele în cauză] la cunoștința conducerii PCUS cu onestitate, sinceritate, în spiritul relațiilor dintre noi. Se ridică o întrebare. Nu sunt eu în stare să văd ce este greșit? Dacă am un punct de vedere, dacă apare un punct de vedere în partidul nostru, nu ar trebui să îl exprim? În mod normal, ceea ce s-a întâmplat în mai multe partide frățești - în practică, după Plenara CC al PCUS, unde au fost ridicate câteva probleme legate de relațiile dintre partidele și țările frățești - a fost un motiv de mare neliniște în partidul nostru. Noi am publicat în presa noastră discursul rostit de tovarășul Hrușciov la Plenară, am publicat chiar și acea parte pe care am interpretat-o în felul nostru. Am analizat-o și am așteptat. Tovarășii bulgari au fost primii care au dezbătut aceste probleme într-o formă cuprinzătoare, amplă; apoi, tovarășii cehi, tovarășii maghiari, tovarășii din RDG au dezbătut [problemele] într-un mod din ce în ce mai cuprinzător, cu idei din ce în ce mai bine conturate, iar apoi au început să fie publicate o serie de articole - cu o anumită direcție - în organele centrale [de presă] ale partidelor frățești. Au avut loc discuții, pe un palier destul de larg; chiar și experții în drept au început să dezbată dacă noțiunile de suveranitate și independență erau acum concepte istorice. Desigur, să nu credeți că noi doar ascultăm; noi analizăm [lucrurile] cu calm, cu răbdare, cu seriozitate, cu responsabilitate, deoarece suntem de părere că aceste probleme nu interesează doar Partidul Muncitoresc Român sau România. Noi adunăm, sistematizăm, luăm în considerare tot ceea ce se publică în ziare și reviste și nu putem spune că toate acestea sunt scrise de persoane independente, presupunem că sunt și comuniști. Noi am fost educați de partid în spiritul disciplinei de partid, știm că în par- tidul nostru nimeni nu este independent, nimeni nu are o atitudine autonomă. Tot ceea ce se publică în presa noastră, indiferent cine scrie, implică o anumită responsabilitate; începând cu [ceea ce scrie] Dej [Gheorghiu], totul este verificat de colectiv, dar ceva poate să ne scape. Dacă suntem criticați de capitaliști că nu există libertate de presă [în țara noastră], pot să ne critice, dar așa am fost educați; chiar dacă cineva are niște gânduri înălțătoare [în minte], nu are voie să le publice în presă înainte de a le clarifica; nu este vorba de [Gheorghiu] Dej, aceste materiale sunt citite de mase, de partid. Este permis să semene confuzie în partid? Nu avem voie să semănăm confuzie în partid. Și celelalte partide frățești ar trebui să facă același lucru; la urma urmei, nu există altă regulă în afară de regula noastră comunistă. Este unul și același partid; noi, comuniștii, avem același partid pentru care a luptat Lenin, nu un partid social-democrat, ci un partid comunist. Am examinat toate aceste articole, toate aceste materiale, și credem că sunt în conformitate cu orientările date. Las deoparte gândul - până la urmă, am spus-o aici - că în aceste materiale pot fi cuprinse mai multe interese pecuniare, interese materiale. Dar luați articolul lui [Zdenek] Fierlinger și citiți-l ca să vedeți ce scrie în el, ceva cu adevărat frumos; a apărut în versiunea românească a revistei sovietice "Timpuri noi". Când cineva din redacția de la Moscova a acestei reviste l-a întrebat pe un tovarăș din redacția versiunii românești, din simplă curiozitate, dacă a citit articolul lui Fierlinger și dacă are observații, am râs cu toții aici. Este de râs chiar și să întrebi după ce l-ai publicat. Sau poate a vrut o evaluare a articolului lui Fierlinger. Nu ne putem permite să facem astfel de aprecieri, deoarece ne temem că am putea da naștere la dracu' știe ce. Pentru Fierlinger, ceea ce s-a discutat în repetate rânduri în presă până acum nu este suficient; el intenționează să înființeze un organism internațional de control, care să fie independent. Noi știm ce este independent și ce nu este, nu suntem copii. L-am dat ca exemplu pe Fierlinger, care a scris un articol pentru "New Times" și l-a publicat. Credeți că activul nostru de partid nu a citit acest articol și altele care tratează aceste teme? Bineînțeles că activul de partid citește [astfel de materiale] și își formează opinii. De aceea am considerat că este necesar ca activul de partid să fie informat, ca noi înșine să știm cum privesc și cum judecă toate aceste probleme. Firește, nu ne-a trecut prin cap să îi răspundem tovarășului Fierlinger. Noi am adunat o cantitate mare de materiale, am pus ideile în ordine și le luăm în considerare, dar ce se întâmplă dacă avem opinii diferite? Am avut, de asemenea, opinii diferite cu privire la evaluarea Pieței Comune la reuniunea din iunie și le-am exprimat acolo. În legătură cu aceasta, avem un cerc larg de probleme pe care le considerăm coapte pentru o analiză serioasă. Piața comună nu ne-a speriat, nu ne plecăm în fața pieței comune așa cum se pleacă cineva în fața vițelului de aur. Fenomenele care au loc în lumea capitalistă sunt clare pentru noi. Examinăm fenomenele care au loc cu multă atenție și interes, de ce se întâmplă lucrurile așa și nu altfel, care este problema cu de Gaulle, că nu întâmplător a ajuns în poziția pe care o are, pentru că știm că acest bătrân este încăpățânat. Această atitudine a lui este determinată de anumiți factori, iar noi o analizăm în mod științific. O analiză subiectivă, o interpretare subiectivă, nu este justă în opinia noastră, deoarece nu rezolvă nimic. Noi nu am fost speriați de Piața Comună. Desigur, uimirea față de faptul că Piața Comună este lăudată în unele țări de către unii tovarăși a fost evidentă și aici. Dar, știți, într-o familie este posibil să apară opinii diferite; atunci ce să faci, să te superi? Fiți siguri, ne-am gândit mult cum să procedăm mai departe. Ne-am propus să examinăm lucrurile și ne-am format punctele de vedere. În ceea ce privește chestiunea unității lagărului [socialist] trebuie găsite soluții pentru ca lagărul să fie un lagăr, pentru ca sistemul economic mondial socialist să fie un sistem economic mondial; există o Piață Comună cu discriminările sale acolo; șase țări sunt membre ale acesteia, iar Anglia se străduiește să intre și ea, dar ceilalți nu o lasă, au loc fenomene foarte interesante. Merită să trăiești, să examinezi aceste fenomene și să te bucuri în același timp că tot ceea ce pot face capitaliștii pentru a ieși din dificultățile legate de Piața lor Comună, cu tot ceea ce se gândesc să facă pentru a se salva de la distrugere, nu vor reuși. Că tot ceea ce se întâmplă acum este ceea ce a spus Lenin despre stadiul în care a ajuns imperialismul. Și la noi în țară, dacă te uiți la piață, îți vine să închizi ochii și să te uiți în altă parte. Vezi deficiențe. De ce? De ce nu sunt toate țările pe piața noastră? Ne-au pus nenumărate întrebări nu numai membrii activului de partid, ci și simplii cetățeni, de ce nu este China membră a COMECON? De ce nu sunt Coreea, Vietnamul membre, nu le-ați lăsat să adere? Când am fost odată la Moscova, am fost invitat la cină de tovarășii Mikoian și Kosygin. La cină mi-au povestit ce se întâmpla la graniță [cu China], iar eu i-am întrebat de ce China nu era membră a COMECON? Cu siguranță, a fost o întrebare neașteptată. El [Mikoian sau Kosygin] s-a uitat uimit la mine și mi-a spus: ei bine, ei nu au depus cerere pentru asta! Atunci am întrebat din nou: dar i-am invitat? După care a ridicat din umeri. Tovarășul Iuri Andropov : I-am invitat la momentul potrivit. Tovarășul Gheorghe Gheorghiu-Dej : Trebuie făcut tot ce este posibil pentru ca tabăra [socialistă] să fie cu adevărat o tabără [autentică], pentru ca unitatea noastră să fie o unitate în toate acțiunile. Ce-i face să nu fie membri ai COMECON? Trebuie să găsim motivul, trebuie să existe o cauză. S-au pus multe, multe astfel de întrebări. Noi am promis că vom scrie, pregătim un material serios, nu pretindem/afirmăm că vom exprima cele mai juste puncte de vedere asupra tuturor problemelor. S-ar putea să nu avem dreptate în unele chestiuni, dar s-ar putea să avem dreptate în altele. Poate că în acest fel vom putea contribui la această cauză. Se poate întâmpla uneori ca un lucru sau altul, o interpretare sau alta, să nu ne mulțumească. Dar să nu ne ocupăm doar de lucrurile care ne plac, [să nu afirmăm] că nu avem altă cale decât calea noastră. Trebuie să avem răbdare, înțelepciune, perseverență, pentru că și unele lucruri bune, unele idei bune, s-ar putea să nu fie înțelese acum, ci doar mai târziu. Dar nu trebuie să înrăutățim lucrurile. În ceea ce-i privește pe acești albanezi, ei încă ne dau multe bătăi de cap, dar trebuie să găsim o cale de a începe să rezolvăm această problemă de undeva. Ne-am rechemat cu toții ambasadorii din [Albania]. Acest lucru nu este bun. Pentru ce? Să facem toate încercările posibile pentru a nu fi considerați vinovați. Pentru ca ei [albanezii] să fie considerați vinovați. Pentru ca toată lumea să îi poată arăta cu degetul spre ei. Pentru ca ei să nu aibă nicio alternativă. Și noi le-am trimis scrisoarea înapoi; era o scrisoare adresată statelor participante la Organizația Tratatului de la Varșovia, pe care nu am putut să o primim, așa că am trimis-o înapoi. Totul depinde de modul în care trimiți o scrisoare înapoi. Cu siguranță, am încercat să îi influențăm și vom încerca să îi determinăm să își modifice poziția. Vom face tot ce este posibil în acest scop. Am fost de acord și am aplaudat cu mare plăcere propunerea făcută de tovarășul Hrușciov la Congresul de la Berlin de a se pune capăt polemicilor, o propunere înțeleaptă. Nimic nu este mai plăcut decât să faci tot posibilul pentru a evita agravarea divergențelor apărute, astfel încât inamicul să nu se bucure de acest lucru. Și am decis să susținem propunerea. Dar ce s-a întâmplat acolo? A fost un spectacol. Ceva de necrezut. Acest lucru ne-a impresionat foarte profund. Desigur, chinezii au fost foarte supărați de prezența iugoslavilor în sală; albanezii nu fuseseră invitați, aceasta a fost - așa cum se spune - picătura care a umplut paharul, iar când delegatul chinez a început să vorbească, cei prezenți au început să fluiere; acest lucru a putut fi văzut la televizor în Occident. Tovarășul Nicolae Ceaușescu : Am fost la Congres. Am fost de-a dreptul uluit: chiar în momentul în care se citea pasajul din Declarația de la Moscova din 1960 care se referea la revizionismul iugoslav, delegații au bătut din picioare, au fluierat și au huiduit. Tovarășul Gheorghe Gheorghiu-Dej : Și toate acestea la numai o zi după apelul tovarășului Hrușciov ca polemicile să înceteze. Ce puteau să spună chinezii ? Ce se putea crede despre declarațiile lui Hrușciov ? Situația a ajuns într-un asemenea stadiu încât trebuie să ne străduim să găsim soluții fără a renunța la pozițiile noastre, fără a face compromisuri, dar evitând orice lucru care poate alimenta poziția lor. Ei sunt foarte sensibili. Vom încerca să contribuim la consolidarea unității. Suntem cu toții interesați de victoria lagărului socialist. Mi se pare că, dintre toți oamenii din tabăra socialistă, chinezii reprezintă aproximativ două treimi din tabără (680 de milioane). Desigur, unii s-ar simți înclinați să spună că populația nu este importantă, dar acest lucru ar fi greșit. Este greșit pentru că și acolo [în China] se construiește socialismul. Trebuie să demonstrăm că și acolo lucrurile merg bine. Acestea sunt gândurile care ne-au îngrijorat, nu doar problemele noastre. Ne gândim mai mult acum doar pentru că avem obligații față de poporul nostru și ar fi total ilogic dacă am accepta ceea ce ni se propune. Înțelegem că unele țări au anumite interese, fac presiuni, se declară deranjate de faptul că lucrurile merg prea încet. Ce putem face noi? Și noi am putea fi iritați, și spun asta așa, între noi fie vorba, vă rog să mă credeți, nu critic deloc, dar tovarășii polonezi rămân în urmă cu colectivizarea. Economia lor are două baze (...): mi se pare că [doar] 3% sau 4% din agricultura lor a fost colectivizată până acum. La urma urmei, se știe ce a spus Lenin despre producția de bunuri la scară mică. Există probleme foarte dificile, îi înțeleg pe tovarășii polonezi. Noi nu criticăm deloc. Trebuie să abordăm lucrurile cu seriozitate, nu într-o manieră iritată. Unii spun că românii merg prea încet. Vă mulțumesc foarte mult, tovarăși, pentru că ne-ați informat. Tovarășul Iuri Andropov : Ați ridicat problema Chinei. Permiteți-mi să exprim punctul nostru de vedere în această problemă. În ceea ce privește toate problemele pe care le-ați ridicat, problema Dunării, problema legată de cooperarea internațională și [problema legată de] planificarea în comun, v-am spus cum am înțeles aceste probleme, iar acum vă spunem încă o dată că vă susținem în toate noile probleme; cu excepția creării de uniuni interstatale pe baze industriale, nu avem nicio diferență de opinie, nici măcar cea mai mică. În ceea ce privește uniunile interstatale, suntem de părere că, dacă înființarea unor astfel de uniuni le convine polonezilor și cehilor, este treaba lor, dar noi nu insistăm ca și alții să participe, și nimeni nu are dreptul să fie supărat din acest motiv. În ceea ce privește chestiunile legate de suveranitate și independență, am prezentat poziția noastră partidelor frățești, astfel încât nimeni nu poate avea nici cea mai mică umbră de îndoială; cred că această chestiune este pe deplin clară. Ați subliniat că în presă au fost publicate o serie de articole care dau naștere la neînțelegeri. Cred că în principalele articole care tratează această problemă, în special în articolele tovarășului Hrușciov, în legătură cu diviziunea internațională a muncii, au fost subliniate problemele de suveranitate și independență. Acolo s-a ridicat problema că mergem spre fuziune, dar acest lucru nu a fost spus de tovarășul Hrușciov, ci de Lenin, dar acest lucru se va întâmpla mai târziu, nu acum, și se va trece prin etapa de consolidare a suveranității; în opinia noastră, această problemă este clară și nu există motive pentru o înțelegere diferită a ei. În ceea ce privește Piața Comună, nu există niciun fel de diferențe de opinie între noi. Am ridicat problema Pieței Comune pentru că nu ar trebui să ne fie teamă de ea, deoarece știm că există contradicții serioase acolo, dar ne-am gândit că, dacă ne aflăm pe poziția unei competiții între cele două sisteme, trebuie să privim lucrurile așa cum sunt ele în realitate. Știu cine a spus: uite, cu ei lucrurile sunt bune, cu noi sunt rele. Dar noi suntem de acord cu dumneavoastră în aceste puncte de vedere. În ceea ce privește chestiunea participării Chinei, știu că la început i-am invitat [pe tovarășii chinezi] să se alăture COMECON, dar ei au invocat ca motiv pentru a nu putea participa situația lor economică diferită. Ulterior, această problemă nu a mai fost ridicată niciodată. Dar acum că o astfel de problemă a fost ridicată, o vom clarifica. Și noi credem că problema unității taberei socialiste este una importantă. Am trimis recent o scrisoare tovarășilor chinezi și de data aceasta am scris o scrisoare cuprinzătoare. Nu știu, tovarăși, care este poziția dumneavoastră în această privință. Noi am scris o scrisoare calmă, fără nicio polemică, dar scrisoarea de răspuns a tovarășilor chinezi este plină de polemici. După publicarea acestor [articole], ei au continuat să publice articole ca răspuns la tovarășii [Maurice] Thorez și [Palmiro] Togliatti, în care ne atacau de fapt. În opinia noastră, tot ceea ce face această [atitudine] este să îi înarmeze pe reacționari cu argumente. Nici de data aceasta nu vom polemiza cu ei, ci propunem să aibă loc o întâlnire bilaterală. Cunoașteți propunerea lor ca tovarășul Hrușciov să se oprească la Beijing în drumul său spre casă din Cambodgia. Dar noi am decis că tovarășul Brejnev este cel care va merge în Cambodgia. Prin urmare, le-am spus că, dacă tovarășul Hrușciov are timp să meargă în China, va merge acolo. În 1962, l-am invitat pe tovarășul Mao Zedong să vină să viziteze Moscova, dar acesta ne-a spus că este bolnav și nu poate veni. Ne-am exprimat regretul și am spus că va exista și în viitor o posibilitate de a vizita Moscova. Dar, din moment ce tovarășul Hrușciov nu merge în Cambodgia, iar tovarășii chinezi au vorbit despre o reuniune locală, propunem ca pe 15 mai să aibă loc la Moscova o reuniune la nivelul pe care îl vor propune ei înșiși. Am spus că noi credem că principalele noastre probleme au fost incluse în scrisoare și că suntem gata să le discutăm. În ceea ce ne privește, intenționăm să ne prezentăm concepția noastră. Suntem de părere că trebuie să pornim de la pozițiile din Declarația din 1960. Vom expune toate chestiunile în conformitate cu concepția noastră pentru a dovedi că dorim să purtăm discuții numai pe baza pozițiilor cuprinse în Declarație. De asemenea, vom arăta, în general, tot ceea ce a apărut în această perioadă, dar luând ca bază această Declarație. Tovarășii chinezi spun că tot ceea ce vom discuta trebuie să constituie baza pentru dezbaterile de la viitoarea reuniune. Credem că lucrul important este să ne întâlnim, dar la această reuniune nu vom putea discuta toate problemele partidelor frățești, deoarece toate partidele frățești trebuie să își aducă contribuția la reuniune. Și, în final, am avea multe de spus în apărarea concepției noastre, în apărarea cursului [de dezvoltare] al întregii mișcări comuniste mondiale. Am trimis această scrisoare și vom publica această scrisoare. Sunt întru totul de acord cu tovarășul [Gheorghiu] Dej că trebuie să găsim soluții pentru întărirea unității. Dar acest lucru nu depinde numai de noi, ci și partidul chinez trebuie să alimenteze această dorință. Noi am dat dovadă de multă răbdare. [Partidul chinezesc] a publicat un articol împotriva francezilor, dar de fapt era împotriva noastră; împotriva italienilor, dar de fapt împotriva noastră; împotriva americanilor, împotriva indienilor, dar de fapt împotriva noastră, iar noi nu am răspuns la niciunul dintre aceste articole. Trebuie să vă spun că, în cadrul partidului nostru, oamenii discută de ce nu răspundem, de ce păstrăm tăcerea. Tovarășii francezi ne-au reproșat că am adoptat o poziție defensivă. La propunerea tovarășului Hrușciov], noi am încetat polemica, dar tovarășii chinezi au continuat polemica. Ceea ce spun albanezii este cunoscut de voi, noi nu le răspundem. În ceea ce privește răbdarea, noi am dovedit că avem o mare răbdare, dar știți, tovarășe [Gheorghiu] Dej, ei nu și-au încetat niciodată activitatea împotriva noastră, nu scriu numai în [ziarul] "Jenminjibao". Într-un articol publicat într-o revistă, care înainte era o revistă internă, dar care acum este vândută studenților, se scrie că - ca urmare a insistențelor tovarășului Mao Zedong - rușii au fost obligați să accepte întâlnirea, dar noi [chinezii] nu capitulăm, vom aștepta cu răbdare până când linia moscovită va capitula total. Din punctul nostru de vedere, nu există niciun motiv pentru care să capitulăm; noi urmăm linia Declarației de la Moscova din 1960. Dacă tovarășii chinezi vor să ne facă să renunțăm la această linie, nu vor reuși. Suntem de acord cu dumneavoastră că trebuie făcut tot ce este posibil, deoarece cel mai important lucru este să păstrăm unitatea, iar pe capetele "fierbinți" să turnăm apă rece. În legătură cu ceea ce s-a întâmplat la Berlin, am discutat cu tovarășii noștri și se pare că nu s-a convenit nimic cu noi. La Berlin, tovarășul Hrușciov a făcut binecunoscuta propunere, dar - în ciuda acestui fapt - a doua zi s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat. Tovarășul Gheorghe Gheorghiu-Dej : Și ce moment neplăcut; în timp ce citea Declarația, a fost huiduit. Tovarășul Iuri Andropov : Tovarășe [Gheorghiu] Dej, cred că apăr linia CC al PCUS în ceea ce privește problema unității. Vreau să vă spun că este dorința noastră ca relațiile dintre PCUS și PMR să fie la fel de clare ca și până acum. Vă rugăm să ne înțelegeți corect. Am primit sarcina de a veni aici și de a clarifica situația. Aveți punctul dumneavoastră de vedere pe care ni l-ați făcut cunoscut; dacă nu ați fi făcut acest lucru, atunci această scrisoare nu ar fi existat, lucrurile ar fi avansat și ar fi fost analizate în profunzime. Sesiunea plenară și activul dvs. de partid ne-au atras atenția. Credem că, dacă problema este ridicată în acest mod, sesiunea plenară și activul nostru de partid ar trebui să știe în continuare. Dar aceasta este treaba dumneavoastră. Aceasta este ceea ce ne-a neliniștit. Vă spun cu sinceritate că ne-a neliniștit. Permiteți-mi să închei. Eu am fost trimis aici cu o sarcină, să clarific problemele, să le sting pe cele nou apărute. Ne-ați vorbit despre anumite probleme, noi v-am vorbit despre planul unitar, dar se pare că există și alte probleme care v-au deranjat, de aceea trebuie să ajungem la o înțelegere. Prezidiul nostru a analizat aceste chestiuni și a avut în vedere această posibilitate atunci când am venit aici pentru a clarifica problemele la fața locului. Întrucât problemele sunt foarte serioase și privesc relațiile dintre partidele noastre, am fost însărcinat să supun atenției dumneavoastră propunerea ca dumneavoastră, tovarășul [Gheorghe] Dej, să vă întâlniți sub orice formă cu tovarășul Hrușciov. Vă adresăm invitația de a veni la Moscova, dar, dacă nu vă convine, tovarășul Hrușciov își va întrerupe vacanța și va veni el însuși la București pentru a putea discuta împreună toate problemele apărute; aceasta este dorința noastră sinceră, ca, privindu-vă drept în ochii celuilalt, cu cele mai bune intenții, să puteți rezolva problemele. Și acum am terminat. Tovarășul Alexandru Bârlădeanu : Aș dori să-i reamintesc ceva tovarășului Andropov. La ședința din 1962, tovarășul Gheorghiu-Dej a spus că, dată fiind importanța problemelor ridicate, delegația română condusă de tovarășul Gheorghiu-Dej va informa Plenara Comitetului Central și va supune această problemă dezbaterii Comitetului Central. Ulterior, au avut loc congresele mai multor partide frățești și Plenara PCUS din noiembrie 1962, unde problemele au fost ridicate deschis, public. Nu am aici citate din [discursurile] tovarășului Jivkov și ale tovarășului Ulbricht, care au spus că trebuie să trecem la o nouă etapă de colaborare mai bună, care să lege resursele țărilor, în consecință un organ de planificare unitar, și au indicat ca pericole egoismul național, izolarea națională. Tovarășul Iuri Andropov : Aș vrea să vă spun, tovarăși, că această [problemă] este foarte importantă. V-aș ruga să țineți cont de faptul că nu avem observații cu privire la faptul că ați ridicat această problemă la sesiunea plenară, dar acum situația este diferită. Tovarășul Alexandru Bârlădeanu : Nu vreau să citez nimic din ceea ce s-a publicat, dar [articolele] au fost scrise de persoane cu responsabilitate. Vreau să-l întreb pe tovarășul Andropov: știe că în "Gazeta Economică", organul de presă oficial al CC al PCUS, a fost publicat un articol despre așa-numitele regiuni interstatale? Noțiunea de zone, această noțiune nu este o invenție a autorului, deoarece propunerea tovarășului Lesechko, făcută în cadrul COMECON, se referă, de asemenea, la crearea unor astfel de zone. Dar tovarășul Lesechko nu a explicat ce sunt aceste zone, iar apoi am găsit explicația în acest articol, unde se spune că frontierele zonale au fost create în istorie, dar că ele nu corespund tocmai necesităților economice; că noțiunea de economie națională este acum depășită și că am putea - o spun deja cu propriile mele cuvinte - să rupem bucăți de țări (ca niște cărămizi de jucărie pentru copii) și să le combinăm cum vrem noi. Acestea sunt problemele care ne frământă. Tovarășul Nicolae Ceaușescu : Într-o revistă sovietică, "Statul și dreptul", se pune în discuție deschisă problema de a da o nouă interpretare ideii de suveranitate națională, care este depășită. Într-o altă revistă, se dă un răspuns la întrebarea adresată de tovarășul Gheorghiu-Dej, la care tovarășul Andropov a spus că nu știe să răspundă, și anume de ce China nu este în COMECON, iar în revistă se spune clar că [China] este condamnată să rămână o țară subdezvoltată. În același articol se afirmă, cuvânt cu cuvânt, că după reorganizarea pe zone vor exista zone socialiste avansate și zone socialiste înapoiate. Tovarășul Iuri Andropov : Arătați-mi, vă rog. Tovarășul Nicolae Ceaușescu : Că în socialism vor exista zone avansate și zone înapoiate și de aceea unele țări nu pot colabora în cadrul COME-CON, și aceeași situație va exista și în viitor. Tovarășul Gheorghe Gheorghiu-Dej : Aceasta este o situație foarte periculoasă. Tovarășul Iuri Andropov : Eu consider că nu este corect. Aș vrea să spun că dacă în revista noastră s-a publicat așa ceva, a fost o mișcare absolut stupidă. Dar mă refer la altceva: în articolul tovarășului Hrușciov declarația era doar pe bază națională. Vă spun, tovarăși, că înainte de plenara din noiembrie am fost bolnav și internat în spital, și am fost singurul care a întrebat ce trebuie înțeles prin "organ de planificare unit"! Știți că, în trecut, toate țările veneau la noi pentru a-și coordona planurile cu planul nostru, adică veneau la Comisia noastră de planificare. Eu nu critic pe nimeni, dar veneau la noi și planurile prezentate de ei aveau deficiențe pentru care uneori ne reproșau nouă. Acest lucru l-a determinat pe tovarășul Hrușciov să spună că a făcut propunerea respectivă pentru a democratiza acest sistem. Din aceste motive, s-a propus ca coordonarea să se facă prin COMECON și astfel a apărut ideea unui organ internațional de planificare, despre care vorbea tovarășul Bârlădeanu. Tovarășul Emil Bodnaras : Dar nu ne confruntăm numai cu interpretări, ci și cu acțiuni foarte concrete în diferite organisme, Academia, COMECON, acțiuni care nu permit două interpretări ale sensului atribuit acestei idei. Cum se poate împăca ideea de apărare a suveranității cu principiul votului majoritar în anumite probleme, în relațiile dintre state? Cum se poate vorbi de suveranitate în cadrul unei întreprinderi comune? Ce este întreprinderea comună? Ceea ce avem la Brăila nu este o întreprindere comună. Pentru a avea în vedere întreprinderile comune, este nevoie de o întreagă concepție. Și întâlnim această problemă nu în gazete, ci chiar la Lesechko, care este o persoană oficială, nu este un jurnalist. Ideea unui cazan comun nu a fost exprimată de noi, Lesechko a fost cel care ne-a vorbit despre un cazan comun. Tovarășul Iuri Andropov : Scuzați-mă, tovarășe Bodnăraș, dar la întâlnirea cu membrii Comitetului Executiv chiar și tovarășul Hrușciov a spus că nu vrem un cazan comun. Tovarășul Emil Bodnaras : Suntem de acord cu ceea ce a spus tovarășul Hrușciov despre suveranitate, cu singura diferență că suveranitatea nu trăiește numai prin declarații, ci prin fapte și acțiuni concrete, iar singurul lucru necesar este să se realizeze o concordanță perfectă între declarații și acțiuni concrete. Este adevărat că, la întâlnirea cu membrii Comitetului Executiv al COMECON, tovarășul Hrușciov a dat următorul răspuns la întrebarea adresată de tovarășul Bârlădeanu: în primul rând, sunt întru totul de acord cu modul în care tovarășul Bârladeanu a ridicat problema spre discuție; în al doilea rând, a subliniat în plus că [această problemă] trebuie respectată în totalitate, altfel va face ca țările să se îndepărteze de colaborare. Nu poți să nu fii de acord cu această idee. Tovarășul Gheorghe Gheorghiu-Dej : Și noi suntem de acord cu această idee. O avem în vedere. Tovarășul Bârlădeanu ne-a informat cuvânt cu cuvânt despre ea. Tovarășul Bârladeanu a adus în discuție conținutul dezbaterilor din Comitetul Executiv, opiniile partidelor, și a avut instrucțiuni de la Comitetul Central să facă să iasă în evidență punctul nostru de vedere asupra problemelor ridicate. Trebuie să vă spunem că ceea ce au spus acolo reprezentanții țărilor socialiste nu a fost o surpriză pentru noi. Ne așteptam la tot ceea ce a fost ridicat acolo [ca subiecte de discuție]. Aceste probleme erau cunoscute de conducerea partidului și exista o poziție pentru fiecare problemă. O să vă exprimați așa și așa, exact cum a spus tovarășul Bârlădeanu. Acest lucru trebuie arătat deschis, într-o manieră camaraderească. Mai mult decât atât, și v-am atras atenția asupra acestui fapt, este posibil ca unii dintre tovarăși să se agite. Nu trebuie să se țină cont de acest lucru. Pentru că oamenii agitați pot spune lucruri pe care nu le-ar fi spus când erau calmi. Nu trebuie să se țină cont de acest lucru, trebuie să fie calm și să nu dea răspunsuri atunci când este agitat, nici sub influența nervilor altcuiva, și să susțină punctul de vedere pe care l-a avut atunci când a plecat de acasă. Și așa a făcut. Tovarășul Ion Gheorghe Maurer : Tovarășul Andropov spunea că participarea la aceste uniuni de care se vorbește atât de mult este o problemă voluntară, deoarece în ele intră cine vrea și cine este interesat [de ele]. Atunci de ce este necesar să le introducem ca formă de organizare în COMECON, să modificăm formele de organizare ale COMECON pe baza statutului? Dacă cineva dorește să înființeze un sindicat sau două sau trei, o poate face și nu este necesar să le introducem ca forme de organizare în COMECON și să modificăm statutul COMECON. Tovarășul Iuri Andropov : Mi-ar fi greu să răspund acum cum au ajuns aceste chestiuni să fie propuse pentru a fi incluse în statut. Dar, repet, noi am văzut în mod incontestabil aceste uniuni ca fiind organe înființate pe bază de voluntariat, în funcție de faptul că ele se potrivesc sau nu cu cartea unei părți, dacă - de exemplu - mie nu-mi convine ceva și nimeni nu are dreptul să se uite ciudat la mine. În ceea ce privește întrebarea că mâine pot să revin pentru a verifica dacă această chestiune face parte din modificările la statut sau nu, mi-ar fi greu să răspund acum. Tovarășul Ion Gheorghe Maurer : Suntem acum implicați în organizarea discuțiilor noastre destinate perfecționării acordurilor bilaterale și multilaterale legate de planificarea activității noastre până în 1980. Am terminat deja [discuțiile] cu polonezii și cu bulgarii, iar cu ungurii sunt în curs de desfășurare; cu Cehoslovacia există unele dificultăți și înțelegem situația lor, nu pot [participa]; cu RDG situația este aceeași; cea mai întârziată situație este cea cu Uniunea Sovietică. Noi avem cel mai mare schimb de bunuri cu Uniunea Sovietică. În consecință, dacă trebuie să ne orientăm activitatea de planificare până în 1980, aceasta este determinată de relațiile cu Uniunea Sovietică. Cu siguranță, au avut loc întâlniri; cu toate acestea, o serie de probleme au rămas suspendate în aer, dar ele vor fi rezolvate dincolo de discuții. Noi am cerut o întâlnire, dar până acum nu am reușit să organizăm această întâlnire. Tovarășul Iuri Andropov : Lăsați-mă să vă spun despre ce este vorba. În țara noastră. A fost înființat Consiliul Economiei Naționale și tocmai am terminat organi-zarea structurală pe care doream să o realizăm. Anterior, Comisia de Planificare s-a ocupat de aceste probleme, dar acum Consiliul Național al Economiei este cel care are ultimul cuvânt și va mai dura două sau trei săptămâni până când lucrurile vor fi finalizate. Această situație nu este doar cu România, și celelalte țări au fost puse în așteptare. Când mă întorc acasă, le voi comunica [autorităților competente] această problemă fără greș și cred că se va rezolva. Tovarășul Alexandru Bârlădeanu : Aș dori, dacă se poate, să adaug ceva la cele spuse de tovarășul Maurer, deoarece tovarășul Andropov probabil că nu este informat despre toate acestea. Tovarășul Iuri Andropov : Este posibil. Dacă aș fi urmat un curs de economie, cu siguranță nu aș fi fost trimis acum aici. Tovarășul Alexandru Bârlădeanu : Ca un biet economist, tovarășe Gheorghiu [Dej], pentru a-l ține la curent pe tovarășul Andropov, mai ales că el va informa și conducerea [URSS], profit de această ocazie pentru a prezenta care este situația. Noi am început discuțiile bilaterale cu Comisia de Stat pentru Planificare a URSS în 1961, când încă era în curs de formare această comisie. O altă întâlnire urma să aibă loc la sfârșitul acelui an. Din diverse motive, însă, întâlnirea a fost amânată, iar aceasta a avut loc abia la începutul anului 1963. Ce s-a constatat în urma celei de-a doua reuniuni? În comparație cu acordurile anterioare la care ajunsesem în 1961, de fapt am dat înapoi. Sunt unele cantități de livrări reciproce de mărfuri care s-au diminuat. Există probleme fundamentale în planul de perspectivă, și în primul rând pentru planul cincinal 1966-1970, care sunt rezolvate într-o măsură mai mică decât în 1961, de exemplu, problema echipamentelor pentru centralele electrice pentru anii 1966-1980. Aceasta este o problemă cardinală pentru noi. În 1961, partidul sovietic a spus - și acest lucru a fost consemnat în protocolul încheiat la acea vreme - că este de acord să livreze republicii noastre echipamente pentru centralele electrice. În documentul semnat în ianuarie anul trecut, acest lucru nu mai este menționat, iar o comisie de specialiști a primit sarcina de a organiza o reuniune - dar această reuniune nu a avut loc niciodată - pentru a examina toate problemele legate de echipamente. Îl rog pe tovarășul Andropov să înțeleagă situația mea de economist și faptul că sunt foarte îngrijorat de modul în care ne vom descurca în 1966 în această privință. O serie de centrale electrice urmează să fie puse în funcțiune. În anii 1966-1970, în acest plan cincinal, avem nevoie de echipamente pentru centralele termoelectrice în valoare de aproximativ un milion de kilowați, iar pentru centralele hidroelectrice în valoare de aproximativ 400.000 kW. Comenzile trebuie plasate acum, astfel încât livrările respective să poată începe în 1966, dar nu am ajuns încă la un acord de principiu. Ulterior, ni se va răspunde că am venit prea târziu, când planul URSS fusese deja elaborat. Am ridicat și problema centralei electrice nucleare, dar costurile sunt foarte mari. Cu toate acestea, ea va fi construită la timp în cele din urmă. [O altă problemă] este cea a Trustului Industrial Siderurgic Metalurgic de la Galați, care - îl informez pe tovarășul Andropov - este obiectivul principal al planului nostru cincinal, în conformitate cu hotărârile Congresului al III-lea. Am convenit asupra problemei acestui trust industrial în 1960. La vremea respectivă, am avut lungi discuții cu tovarășul Kosygin, care era președintele Comisiei de Stat pentru Planificare. Trebuie să vă spun că pentru echipamentele destinate acestui trust industrial s-au stabilit termene de livrare foarte lungi, chiar până în 1967. Noi am acceptat termenele de livrare, suntem de acord, dar în documentul încheiat la vremea respectivă am scris prevederea că , pentru ca livrările de echipamente să se facă în 1965, contractele respective trebuiau încheiate în 1963. [Gaston] Marin a scris de două ori la Moscova, o dată în noiembrie anul trecut, o dată în februarie anul acesta, pentru ca noi să începem procedurile de încheiere a contractelor, dar până acum nu am primit niciun fel de răspuns. În acest sens, l-am contactat și pe tovarășul Skachkov de la Ministerul Comerțului Exterior. Îl rog pe tovarășul Andropov să informeze [autoritățile competente] că suntem foarte îngrijorați de îndeplinirea cererilor noastre. Era prevăzut să primim, din partea URSS, o anumită cantitate de minereu de fier, ca să nu mai spunem că - în legătură cu Trustul industrial siderurgic de la Galați - nu există an în care să nu trebuiască să ne luptăm cu încercările, atât din partea COMECON, cât și din partea altor țări prietene, de a contesta necesitatea acestui trust industrial. Trebuie să rezistăm unui atac care contestă necesitatea acestui trust industrial. În ceea ce privește minereul de fier, am propus partidului sovietic că - ținând cont de livrările mari de minereu de fier pe care URSS trebuie să le facă către toate țările noastre pe bază de contract - suntem gata să contribuim la unele investiții în producția de minereu de fier, astfel încât să primim cantități mai mari. În comparație cu modul în care URSS livrează minereu de fier celorlalte țări membre ale COMECON, vă spun acest lucru, tovarășe Andropov, sincer și în mod camaraderesc, noi ne aflăm într-o situație mizerabilă: primim cele mai mici cantități, nu ca cantitate absolută, ci ca greutate pe tona de oțel produsă. Cehii produc mai mult oțel, au nevoie de mai mult minereu de fier, dar - ca greutate pe tona de oțel produsă din minereu de fier sovietic - primesc mai mult [minereu de fier decât noi]. Este ceva ce nu înțeleg: ni se cere să participăm la concursuri, dar nu primim niciun răspuns. Ne aflăm deja în 1963. Trebuie să întocmim proiectul de plan pentru anii 1966-1970. Situația noastră, în ceea ce privește acest plan, trebuie să fie clară. Aș fi avut mai multe de spus, dar nu vreau să vă răpesc timpul, am vrut doar să adaug ceva la ceea ce a spus tovarășul Maurer. Tovarășul Iuri Andropov : Tovarăși, ce răspuns primesc în legătură cu întâlnirea? Tovarășul Gheorghe Gheorghiu-Dej : Va trebui să ne întâlnim, cu siguranță. Dar trebuie să venim la întâlnire cu problemele bine pregătite. Problemele sunt foarte serioase, tot ceea ce vom veni cu ele va fi pregătit în măsura în care capacitatea noastră ne permite, cât mai corect posibil. Vom privi problemele pe care le vom ridica spre discuție nu ca pe un motiv de ceartă, ci ca pe niște probleme care trebuie discutate. Iată ce ni s-a întâmplat, iată cum judecăm lucrurile. Bineînțeles, nu vom susține că modul în care judecăm lucrurile este alfa și omega. Să vedem, noi avem obligații în calitatea noastră de tovarăși și de internaționaliști, în legătură cu responsabilitatea pe care o avem nu numai față de popoarele noastre, ci și față de mișcarea comunistă internațională, și din motive care sunt în interesul cauzei noastre comune. Nu știu dacă mai țineți cont de ceea ce am spus, bineînțeles că da. Probabil că v-ați pus întrebarea : de ce tovarășul Maurer a ridicat problemele de principiu atât de târziu în tratarea unor chestiuni și de ce a fost necesară completarea făcută de tovarășul Bârlădeanu? Sunt probleme care au început să îngrijoreze pe oameni; probabil că ei se gândesc că poate din cauză că avem păreri diferite în ceea ce privește modul de a vedea problemele planificării unitare și alte probleme; parcă intenționat, tovarășii trag de timp, lucrurile merg mai încet. Este posibil ca ei să gândească așa. Personal, cred că este o prostie. Acesta este modul în care văd eu lucrurile. Există probleme legate de sarcini. Sperăm că vom rezolva toate aceste probleme. Suntem mulțumiți de modul în care au decurs lucrurile în relațiile dintre România și URSS. Faptul că au existat încă întârzieri în ceea ce privește o problemă sau alta este adevărat; anumite deficiențe pot exista întotdeauna, dar, de fapt, în general, problemele apărute au fost întotdeauna rezolvate. În ceea ce privește relațiile, nu a existat nicio divergență, nici măcar un pic. Am decis să nu mergem la tovarășul Hrușciov, deoarece el trebuie să se ocupe de o mulțime de cereri și dificultăți. Chiar și în Uniunea Sovietică, în ciuda faptului că este mare și puternică, astfel de lucruri exercită presiune. Am discutat între noi ce trebuie să facem pentru a putea sta pe picioarele noastre. A fost o vreme când am venit și noi și am cerut mai mult. Acum, problema este că avem nevoie de ajutor. După părerea mea, este o prostie din partea cuiva să creadă că o divergență care apare trebuie să aibă o influență sau repercusiuni asupra a ceea ce am convenit cu privire la relațiile noastre. Nu aș putea să accept o astfel de idee pentru nimic în lume. Vă rog să țineți cont de toate acestea; ne dorim ca lucrurile să se desfășoare și mai bine. Vom informa conducerea partidului despre conținutul discuțiilor noastre de aici. Cred că ar trebui să ne concentrăm atenția asupra materialului, pentru a-l informa corect [pe tovarăși], pentru a-l prezenta într-o formă documentată în mod corespunzător. Vom căuta să găsim timpul necesar pentru a ne întâlni atunci când vom fi pregătiți. Tovarășul Iuri Andropov : Pot, prin urmare, să le transmit [tovarășilor noștri] că sunteți de acord cu o întâlnire, dar credeți că sunt necesare pregătiri; în ceea ce privește ora întâlnirii, putem conveni asupra acesteia prin intermediul ambasadorilor noștri sau putem vorbi direct la telefon. Tovarășul Gheorghe Gheorghiu-Dej : De fapt, noi pregătim un material (le-am spus tovarășilor despre el) pe care vrem să-l supunem spre analiză, nu pentru că dorim să căutăm cu orice preț divergențe, dimpotrivă, dar poate vom putea contribui cu ceva la clarificarea unei probleme sau alta. Consider că cu asta am terminat, numai dacă - desigur - nu mai aveți și alte probleme de ridicat. Tovarășul Iuri Andropov : Vă mulțumesc pentru această întâlnire, îi voi informa pe tovarășii noștri despre aceste discuții. Trebuie să facem tot ce ne stă în putință pentru a ne consolida prietenia. Mâine dimineață mă voi întoarce la Moscova. Tovarășul Gheorghe Gheorghiu-Dej : Vă propun să luăm cina împreună. [inapoi]
AMINTIRI DIN COMUNISM 