Evenimentele zilei în istoria lumii – 19 decembrie

| VEZI SI ISTORIA IN DATE

| RĂZBOIUL DIN UCRAINA – ZIUA 299 | ˅ | ZIUA 664 |
RAZBOIUL ISRAEL – GAZA – ZIUA 74 |
ianuarie|februarie|martie|aprilie|mai|iunie|iulie|august|septembrie|octombrie|noiembrie|decembrie
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31
19 decembrie este a 353-a zi a calendarului gregorian și a 354-a zi în anii bisecți. Mai sunt 12 zile până la sfârșitul anului.
  • Sf. Mc. Bonifatie; Cuv. Grichentie; Sf. Mc. Trifon (calendar creștin-ortodox)
  • Sf. Bonifaciu (calendar greco-catolic)
  • Fer. Urban al V-lea (calendar romano-catolic)

19 decembrie 324 | Licinius, împărat al Imperiului Roman, abdică

19 decembrie 1154 | Henric al II-lea al Angliei este încoronat la Westminster Abbey.

19 decembrie 1187 | Clement al III-lea este ales papă

19 decembrie 1241 | Într-un document regal oficial, a fost utilizat pentru prima dată termenul „parlament”, prin care în Anglia se convoacă consiliul regelui Henric al III-lea

19 decembrie 1872 | Legea pentru alegerea mitropoliților şi episcopilor eparhioţi şi constituirea Sfântului Sinod al Bisericii autocefale Ortodoxe Române (19/31)

19 decembrie 1898 | S-a înființat, la Iași, Societatea Universitară Română, condusă de A. D. Xenopol.

19 decembrie 1900 | S–a încheiat un protocol prin care a fost recunoscută personalitatea juridică a Bisericii grecești din România

19 decembrie 1916 | Primul război mondial: Sfârșitul Bătăliei de la Verdun, dintre trupele germane și cele franceze.

19 decembrie 1917 |  Între 19 și 20 decembrie 1917, în contextul Revoluției bolșevice şi al războiului civil din Rusia, Lenin semnează un decret pentru formarea  Comisiei extraordinare pe întreaga Rusie pentru combaterea contrarevoluției şi sabotajului, cunoscută şi sub numele de CEKA.

„La foarte scurt timp, CEKA a devenit cea mai largă şi brutală instituție de securitate şi, având în vedere urmașii acesteia – o serie lungă care cuprinde OGPU, NKVD şi KGB – serviciile secrete sovietice au fost motorul celui mai mare genocid al istoriei moderne. Au închis, torturat sau omorât mai mult de 30 de milioane de ruşi şi/sau est-europeni. Chiar şi istoricii sovietici din perioada post-stalinistă stabilesc un număr care variază între 20 şi 40 de milioane de morți.” (Alexandru Voiculescu, „Cazul Genrikh Yagoda, fondatorul gulagurilor. Zeci de milioane de oameni au murit din cauza sistemului creat de el„)

19 decembrie 1925 | Apare, la București, săptămânalul „Cetatea literară” condus de scriitorul Camil Petrescu (până în iulie 1926).

19 decembrie 1937 | La Radiodifuziunea Română este inaugurată emisiunea „Ora militară

19 decembrie 1950 | Orașul Kuçovë din Albania a fost redenumit „Orașul Stalin” (Qyteti Stalin), în semn de omagiu pentru cea de-a 71-a aniversare a liderului sovietic Iosif Stalin. După ce națiunea a făcut tranziția de la regimul comunist la un stat pluripartidist, în 1992, orașul a revenit la numele său anterior.

19 decembrie 1950 | Generalul pensionat Dwight D. Eisenhower este repus în activitate, de către președintele Truman, ca primul Comandant Suprem Aliat al Europei (SACEUR).

Anunțul a fost făcut în aceeași zi în care națiunile NATO au acceptat Planul Pleven, propus de premierul francez Rene Pleven, pentru reînarmarea treptată a Germaniei și integrarea acesteia în apărarea Europei de Vest.
Eisenhower a fost președinte al Universității Columbia, după ce s-a întors la viața civilă.

19 decembrie 1963 | Zanzibar primește independența de la Marea Britanie, devenind monarhie constituțională sub un sultan.

19 decembrie 1972 | Nava spațială Apollo 17 aterizează în Oceanul Pacific, încheind misiunea de aselenizare controlată.

19 decembrie 1978 | A murit Florica Bagdasar (n. 24 ianuarie 1901, într-o familie de macedoromâni, în Bitolia-Monastir, Macedonia)

Medic cu specialitatea neuropsihiatrie infantilă, fondatoare a specialităților de Sănătate Mintală şi a Neuropshiatriei Copilului şi Adolescentului în România; prima femeie ministru din România, la Ministerul Sănătăţii (1946-1948) şi singura care a reprezentat România după cel de-Al Doilea Rǎzboi Mondial în delegaţia la Conferinţa de pace din 1946 de la Paris; căsătorita cu doctorul Dumitru Bagdasar (ulterior, ministru al Sănătății în Guvernul Petru Groza).

Florica Bagdasar a urmat cursuri de sănătate publică la Harvard, iar Dumitru Bagdasar a studiat noi tehnici de neurochirurgie, la clinica dr. Harvey Cushing, pionierul neurochirurgiei moderne.

Doamnei dr. Florica Bagdasar i s-a conferit la Boston, în 1928, o bursă Rockfeller, acordata de obicei bărbaților; această excepție era o recunoaștere a meritelor sale si al interesului ei deosebit pentru studiu.

In perioada 1953–1956, Florica Bagdasar a căzut în dizgrația comuniștilor de influență stalinistă; a fost defăimată în presă, destituită din toate funcțiile deținute si anchetată în repetate rânduri. A rămas fără niciun venit, deoarece pensia de urmaș (ca soție), a fost, de asemenea, tăiată, fiindi nevoita să împartă apartamentul în care locuia împreuna cu fiica ei, cu o altă familie cu doi copii.

După 1957, a fost parțial reabilitată, iar în octombrie 1957 a fost numită vicepreședintă a organizației Crucea Roșie din România. De asemenea, i s-a dat permisiunea de a călători și a avut posibilitatea să-și revadă fiica de mai multe ori în străinătate. A continuat să trăiască în România până la sfârșitul vieții, în 1978.

19 decembrie 1979 | Nicolae Ceaușescu inaugurează începerea exploatării metroului bucureștean

Primul tronson de metrou al Magistralei I, care avea șase stații și funcționa între Semănătoarea (astăzi Petrache Poenaru) și Timpuri Noi, a fost pus în funcțiune la 16 noiembrie 1979. Pe 19 noiembrie, din Depoul Ciurel a plecat în stația Semănătoarea primul tren de metrou cu primii călători ai metroului.

19 decembrie 1981 | 75 de ani de la nașterea lui Leonid Brejnev

MOSCOVA, URSS – 19 DECEMBRIE 1981: Sărbătorirea celei de-a 75-a aniversări a lui Leonid Brejnev în Sala Sfânta Ecaterina din Palatul Marelui Kremlin, Moscova, URSS. În imagine, de la dreapta: (primul rând) al 2-lea Leonid Brejnev, al 3-lea Mihail Suslov, al 6-lea Andrei Gromyko (în spatele său, în dreapta, Mihail Gorbaciov), al 9-lea Nicolae Ceaușescu, al 10-lea Todor Jivkov. (Fotografie realizată de Laski Diffusion/Getty Images)

19 decembrie 1984 | Marea Britanie și China semnează un acord potrivit căruia Hong Kong trece, începând cu 1 iulie 1997, sub suveranitate chineză, după 155 de ani de dominație britanică

Povestea unuia dintre cele mai dinamice orașe din lume începe în 1842. Împăratul Chinei a acordat în acel an Marii Britanii dreptul să își construiască un port pentru navele comerciale. Portul urma să fie amenajat pe o insulă din largul coastelor chinezești.

Concesiunea fusese acordată Marii Britanii după înfrângerea Chinei în primul război al opiului. Confruntarea a arătat superioritatea tehnicii militare europene și a pus capăt pretenției Chinei că reprezintă o monarhie superioară tuturor celorlalte state din lume.

În 1898, după ce Marea Britanie investise sume enorme în dezvoltarea Hong Kong-ului și la aproape 40 de ani după ce China suferise o nouă înfrângere în cel de-al doilea război al opiului, Marea Britanie și China au semnat un nou tratat.

Prin acest document, China concesiona Hong Kong-ul Marii Britanii pentru o perioadă de 99 de ani.

Pentru Hong Kong a urmat o epocă de o prosperitate deosebită. Ceea ce era în 1842 un mic sat de pescari a devenit una dintre cele mai bogate colonii britanice. Hong Kong-ul a devenit o adevărată metropolă asiatică și o placă turnantă a comerțului global.

Practic, Hong Kong-ul a ajuns să dețină unul dintre cele mai mari și mai sigure porturi maritime din lume, iar pe insulă sunt două aeroporturi. Hong Kong International Airport este cel mai mare din Asia din punctul de vedere al traficului de pasageri. Hong Kong are azi 7,1 milioane de locuitori pe insula de 1.104 kilometri pătrați și este o metropolă asiatică în plină dezvoltare.

93% din PIB-ul Hong Kong-ului este generat de servicii. La acest lucru contribuie și larga sa autonomie internă, garantată printr-un tratat semnat în 1984 între China și Marea Britanie. Autonomia a fost acordată Hong Kong-ului pentru 50 de ani, însă autoritățile comuniste încearcă să o restrângă, ceea ce generează proteste masive de fiecare dată.

19 decembrie 1986 |  Mihail Gorbaciov, lider al Uniunii Sovietice, îi eliberează pe Andrei Saharov și soția acestuia din exilul în Gorky.

19 decembrie 1991 | Președintele rus, Boris Elțin (n. 1 februarie 1931 – d. 23 aprilie 2007), preia controlul asupra Kremlinului

19 decembrie 1997 | Premiera filmului „Titanic” (regia James Cameron), considerat unul dintre cele mai scumpe filme, situat pe primele locuri în lista filmelor cu cele mai mari încasări din toate timpurile. Pelicula a obținut 11 Premii Oscar

19 decembrie 2000 | Este dezvelită, la Târgu Mureș, statuia poetului și revoluționarului pașoptist Sándor Petőfi, operă a sculptorului László Hunyadi

19 decembrie 2011 | A murit Mariana Şora (n. 1917, la Budapesta, unde părinţii, originari din Timişoara, se refugiaseră în timpul războiului)

Critic literar, eseistă, prozatoare şi traducătoare; între anii 1939 şi 1948 trăiește în Franţa, apoi revine în România; din 1977 s-a stabilit la München.

19 decembrie 2012 | Park Geun-hye devine prima femeie președinte al Coreei de Sud

19 decembrie 2016 | Atentat la un târg de Crăciun din Berlin

Un camion cu număr de Polonia a pătruns pe esplanadă, intrând în mulțime; 12 persoane au decedat, iar peste 50 au fost grav accidentate.

19 decembrie 2017 | Kremlinul a denunțat marți „caracterul imperialist’ al noii strategii de securitate a Statelor Unite ale Americii, acuzând Washingtonul că se agață de o „lume unipolară”, în timp ce Beijingul a criticat „mentalitatea de Război Rece” a administrației SUA, reieșită din același document, transmite AFP.

„Caracterul imperialist al acestui document este evident, la fel ca şi refuzul de a renunța la o lume unipolară, un refuz insistent”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, într-o declarație de presă.

Autorităţile ruse „nu pot accepta ca ţara să fie tratată drept o ameninţare pentru securitatea Statelor Unite”, a adăugat Peskov.

„Cu toate acestea, există modeste puncte pozitive”, a menţionat el, citând mai ales ‘voinţa (Washingtonului) de a coopera cu Rusia în domeniile în care aceasta corespunde intereselor americanilor’.

„Aceasta corespunde şi abordărilor noastre, întrucât Moscova la rândul ei caută să coopereze cu Statele Unite acolo unde aceasta ne avantajează”, a mai spus Peskov.

Documentul referitor al strategia de securitate națională a SUA, difuzat luni de Casa Albă’, afirmă că Rusia „încearcă să slăbească influenţa americană în lume şi să creeze diviziuni cu aliații şi partenerii noştri”.

La prezentarea strategiei, preşedintele Donald Trump a trimis însă semnale discordante, calificând Rusia şi China ca „puteri rivale” ale SUA, care „încearcă să pună la îndoială influenţa, valorile şi bogăţia Americii”, declarând in acelaşi timp voinţa de a construi ‘parteneriate grozave’ cu aceste state.
Documentul difuzat de Casa Albă cu puţin timp înaintea discursului prezidenţial adopta un ton chiar mai ofensiv faţă de Rusia şi China, acuzându-le că „subminează securitatea şi prosperitatea” SUA.

Beijingul a acuzat si el noua strategie americană si a criticat „mentalitatea de Război Rece” a Washingtonului.
„Insistăm pe lângă Statele Unite să înceteze să deformeze în mod voluntar intenţiile strategice ale Chinei, precum şi să-şi abandoneze conceptele depăşite, precum mentalitatea de Război Rece”, a declarat Hua Chunying, purtătoare de cuvânt a Ministerului de Externe de la Beijing.

„Dacă nu, nu vor face decât să aducă prejudicii celorlalţi şi lor însele”, a subliniat ea.

„China nu va încerca niciodată să se dezvolte sacrificând interesele celorlalte ţări. În acelaşi timp, nu va renunţa niciodată la drepturile şi interesele sale legitime”, a replicat marţi purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe.

19 decembrie 2019 | Președintele Klaus Iohannis primește vizita președintelui Academiei Germane și președinte al Federației Academiilor Europene de Științe, prof. univ. dr. Günter Stock

19 decembrie 2019 | Regina Elisabeta a II-a deschide, oficial, o nouă sesiune a Parlamentului Marii Britanii cu un discurs în care a prezentat planurile premierului Boris Johnson de a folosi majoritatea de care dispune pentru a scoate Regatul Unit din Uniunea Europeană și a reorganiza serviciile publice ale țării.

Discursul Reginei – scris de guvern, dar citit de monarh de pe tronul de aur din Camera Lorzilor – a prezentat câteva zeci de proiecte de lege pe care guvernul intenționează să le adopte în anul următor.

Primul va fi proiectul de lege al lui Johnson privind acordul de retragere, legea necesară pentru ca Brexitul să devină realitate. Acesta trebuie să devină lege înainte de 31 ianuarie, dacă Johnson vrea să respecte calendarul său, iar guvernul intenționează să organizeze vineri primul vot important asupra lui.

Proiectul de lege obligă Marea Britanie să părăsească UE la 31 ianuarie și să încheie negocierile comerciale cu blocul comunitar până la sfârșitul anului 2020. Johnson insistă că nu va fi de acord cu nicio altă amânare – o promisiune care a declanșat semnale de alarmă în rândul întreprinderilor, care se tem că acest lucru înseamnă că țara se va confrunta cu un Brexit „fără acord” la începutul anului 2021.

19 decembrie 2019 | Moscova: Conferință anuală de presă susținută de preşedintele Rusiei, Vladimir Putin

19 decembrie 2019 | Alger: Preşedintele ales al Algeriei, Abdelmadjid Tebboune, depune jurământul la preluarea mandatului

19 decembrie 2019 | Londra: Discursul reginei Elisabeta a II-a în Parlament, pentru prezentarea programului de guvernare al noului guvern condus de premierul britanic, Boris Johnson

19 decembrie 2020 | Asociațiile de revoluționari din Timișoara, finanțate de Primăria Timișoara, organizează o serie de evenimente pentru a marca împlinirea a 30 de ani de la Revoluția Româna și de la momentul în care Timișoara a devenit primul oraș liber de comunism.


19 decembrie 2022 | Războiul din Ucraina: Putin sosește în Belarus pentru discuții cu Lukașenko

19 decembrie 2022 | Războiul din Ucraina: Putin ordonă întărirea granițelor Rusiei

19 decembrie 2022 | Războiul din Ucraina: Canada vizează compania lui Abramovici pentru confiscare


19 decembrie 2022 | Coreea de Nord KCNA declară că a efectuat duminică un test „important, final”, pentru dezvoltarea unui satelit spion, pe care încearcă să îl finalizeze până în aprilie 2023

19 decembrie 2022 | Comisia din 6 ianuarie îl trimite pe Donald Trump în urmărire penală pentru patru capete de acuzare

ianuarie|februarie|martie|aprilie|mai|iunie|iulie|august|septembrie|octombrie|noiembrie|decembrie
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31

Lasă un comentariu