Arhive etichetă: Europa Liberă

CEAUȘESCU – TITO

Publicat pe de
4

MECIUL „COMUNISMULUI” IUGOSLAVIA-ROMANIA: 1-0

Semnarea Comunicatului comun „cu privire la vizita oficială în ţara noastră a președintelui Republicii Socialiste Federative Iugoslavia” – Iosip Broz Tito
București, 23 aprilie 1966; foto: Cota: 21/1966, F.O.C.R.

„Pentru dl. Ceaușescu, socialism înseamnă autocrația actuală din România, lipsa oricărei instituții democratice, un sistem economic supracentralizat, o presă supusă unei cenzuri care adeseori frizează ridicolul, transformarea ţării într-o închisoare din care nu se iese decât cu permis special şi aşa mai departe…Sistemul economic iugoslav este descentralizat, agricultura e, în mare parte, în mâini particulare, frontierele ţării sunt larg deschise, orice iugoslav poate să plece şi să se întoarcă în ţara lui când dorește, presa este de o calitate destul de bună, libertatea cetățeanului este net superioară libertății de care se bucură cetățeanul român.”- Noel Bernard, 8 septembrie 1976, Radio Europa Liberă

TITO – UN SOCIALIST „OCCIDENTAL”

7 aprilie 1963: Iugoslavia este proclamată republică socialistă și Josip Broz Tito (n.1892 – d.1980) este numit președinte pe viață al Republicii Socialiste Federative Iugoslavia

Premierul sovietic Nikita Khrushchev (dreapta) si președintele iugoslav Josip Tito pe vasul Podgorka | foto: Keystone

Desi unul din fondatorii Cominternului, Tito l-a sfidat pe Stalin și a ignorat (cu succes) autoritatea sovietică, in favoarea propriei sale viziuni, reușind sa facă din Iugoslavia una din cele mai invidiate țări din blocul comunist.
În 1952 începe reorganizarea Cooperativelor Agricole de Producţie (abia înființate după modelul sovietic).decretând libertatea țăranilor de a părăsi CAP-urile (majoritatea fiind astfel desființate), și dreptul acestora de a-și redobândi pământul. In 1975, peste opt milioane de hectare din totalul celor zece care reprezentau suprafața agricolă arabilă erau în proprietatea țăranilor, cat și peste 90% din utilajele agricole. ale fermelor și crescătoriilor de animale și păsări.

Tito promovează totodată și micii afaceriști, introducând sistemul autogestiunii, cu precădere în comerț și turism.

In plus, adopta o nouă lege care echilibrează relația cu biserica, prevăzând inclusiv un ajutor de stat pentru comunitățile religioase.

În 1967, Tito deschide granițele iar vizele sunt eliminate, motiv pentru care mulți dintre românii care doreau să fugă din țară alegeau Iugoslavia, ca singurul drum către libertate și unica lor poartă de ieșire spre Occident.

Mai mult, muncitorii sârbi aveau posibilitatea să lucreze în străinătate, fără aprobări speciale.

Susținător al unui socialism original și neconformist, Tito a fost principalul promotor al Mișcării de Nealiniere.
In timpul conflictului sau cu Stalin, România pro-sovietică și obedientă, s-a alăturat corului care condamna vehement haiducia lui Tito și devierile sale de la traseul impus de URSS.

SINGURUL PUNCT COMUN DINTRE CEAUSESCU SI TITO

După moartea lui Stalin și reconcilierea sovieto-iugoslavă, relația dintre Tito și regimul comunist de la București (Gheorghiu-Dej) se redefinește până la „armonioasa”, fiind dusă ulterior, la nivel de „excelentă”, de regimul Ceausescu.
O moștenire plină de beneficii, alături de toate proiectele economice de industrializare ale lui Dej, care vor fi inaugurate însă (și chiar însușite) de succesorul său.

În 1972, în parteneriat cu Iugoslavia, România finalizează cel mai ambițios proiect de îmbunătățire a navigației pe Dunăre, hidrocentrala Porţile de Fier.
Sistemul Porțile de Fier – „copilul” din 1964 al parteneriatului Gheorghiu-Dej – Tito, preluat de Ceausescu – a fost una din cele importante construcții hidrotehnice din Europa (și cea mai mare de pe Dunăre).

Cu toate acestea Ceausescu nu va adopta (aproape) niciuna dintre măsurile de relaxare initiate de Tito, unele dintre ele propuse și dorite, de altfel, și de Maurer, precum cea a micilor comercianți (sau „mandatari”).

Singurul lor punct comun a rămas fronda fata de URSS și îndepărtarea de Est, acțiune dublata de apropierea de Vest.
Mai departe, drumurile s-au despărțit. Tito a continuat politica sa de „occidentalizare” a Iugoslaviei , sau ceea ce istoricii au numit „Titoism”, in timp ce Ceausescu a rămas înghețat (împreună cu Romania) in propriul sau stalinism.

Citește și:


| ÎNTÂLNIREA DE LA VÂRŞEŢ
| TITOSTALGIA

VIDEO – TITO IN ROMANIA, 1969

VIDEO: CEAUSESCU LA BELGRAD, IUGOSLAVIA, 27 mai 1968

Oana Ionescu,07.04.2020, pentru https://www.facebook.com/Amintiri.din.comunism

EUROPA LIBERĂ – UN „INFLUENCER” OSTIL REGIMULUI COMUNIST

Galerie

Publicat pe de

Raportul Ministerului de Interne din 20 octombrie 1982, privind o serie de persoane (menționate cu nume de cod, precum „BĂRBOSUL”, „ARTUR’, „SCRIITORUL”, „PETRICĂ – scriitor”, „TONE-scriitor”, „B.E.-etnograf”, sau „C.R.-corist”) „care activează in domeniile creației literar-artistice”, considerate „elemente dușmănoase” sau care … Continuă lectura →

“Totul despre misteriosul Front al Salvării Comunismului”

Galerie

Publicat pe de

Această galerie conține 1 fotografie.

Lovitură de stat sau confiscarea Revoluției ? … „Dacă se va dovedi că cele două Fronturi sunt unul şi același, atunci acuzațiile de lovitură de stat capătă greutatea plumbului.” Continuă lectura →

„DAȚI-NE BANII! JOS CEAUȘESCU! JOS PCR!”

Publicat pe de
Răspunde

In România anului 1987, politica de austeritate impusă de Ceaușescu in vederea achitării datoriei externe ajunsese la limita suportabilității. Reducerea drastică a salariilor, „în condițiile în care presa comunistă anunța satisfăcută îndeplinirea planului, la care se adăugau condițiile vitrege de viaţă” au generat diverse proteste.

REVOLTA DE LA BRAȘOV, 15 noiembrie 1987

„În noaptea de 14 spre 15 noiembrie, la secția 440 “Ștanțe şi matrițe” a Uzinei de Autocamioane “Steagul Roșu” s-a declanșat un conflict de muncă între muncitori și șefii lor.”(*) „Pe 15 noiembrie aveau loc alegerile pentru Consiliile Populare, alegeri cu câștigători dinainte stabiliți.”

„După mai multe dispute […] cu conducerea, în care au fost molestaţi şeful de secţie, secretarul de partid, directorul şi preşedintele sindicatului, aproximativ 200 de salariaţi îmbrăcați în salopete şi cu tricolorul în mîini au pornit în marș pe străzile orașului spre sediul Organizaţiei Judeţene Braşov a PCR.S-au scandat lozinci ca “Daţi-ne banii!”, “Jos cu dictatorul, jos cu ticăloşii!”, “Jos Ceauşescu!”, “Jos PCR!””

„Pe străzile Braşovului li s-au alăturat trecători şi alţi muncitori de la uzinele “Tractorul”. Circa 15.000 de demonstranți au ajuns în centrul oraşului, în faţa clădirii organizaţiei judeţene a PCR unde au distrus portretele lui Ceauşescu şi cărţi”
Forţele de represiune intervin şi arestează circa 300 de manifestanţi.

„ÎNCEPUTUL SFÂRȘITULUI”

„Era vorba de un protest muncitoresc, într-o citadelă ceaușistă, […] de un mesaj politic antidictatorial, […] de un context politic clar: presiunile Moscovei, refuzul lui Ceaușescu de a accepta cerințele lui Gorbaciov, ruptura cu Occidentul care-ṣi radicalizase pozițiile faṭă de regim, toate acestea ne-au făcut să credem că era vorba de începutul sfârșitului” -Emil Hurezeanu, jurnalist Radio Europa liberă.

”Ceea ce așteptăm de multă vreme era o schimbare într-adevăr fundamentală în România, nu neapărat prin mijloace violente ci, dacă se putea, printr-o evoluție, cum era cazul în alte ţări. Pentru noi, așteptarea asta a atins o culme de foarte scurtă durată şi aceasta a fost răscoala de la Braşov din noiembrie 1987. Eram de serviciu când mi-a venit știrea din ţară că la Brașov aveau loc tulburări, că muncitorimea ieșise în stradă” – Mircea Carp, într-un interviu acordat în 1997 Centrului de Istorie Orală din Radiodifuziunea Română.

Aceste evenimente nu erau deloc menționate în presa controlată de regimul comunist de la București, dar România urma să afle despre ceea ce se întâmpla la Braşov de la Radio Europa liberă, post care emitea din Germania Federală.

„AR FI FOST PREA TÂRZIU”

„Conform instrucțiunilor pe care le aveam, nu numai Europa Liberă, dar şi Vocea Americii, şi-n general toate mediile de informare, nu puteam să dăm o știre decât dacă era confirmată din două surse”, spune Mircea Carp.

„Or, ştirea despre ceea ce se întâmpla la Braşov ne parvenise dintr-o singură sursă, dar o sursă deosebit de importantă, o sursă de mare încredere. Vlad Georgescu, (la acea dată directorul Departamentului românesc la Europa Liberă) şi cu mine, care prezentam programul politic, am ajuns la concluzia ca totuși să-i dăm drumul pe calea aerului, pentru că ar fi fost prea târziu să așteptăm până a doua zi.”

„SUNT MARI MIȘCĂRI LA BRAȘOV”

”[…] era o zi de sărbătoare la München, în Bavaria catolică, […] lucram cu Vlad Georgescu pentru un program politic. Şi atunci Vlad Georgescu mi-a spus să mă duc repede peste Parcul Englezesc, […] la consulatul american, o fortăreaţă aproape la fel de bine păzită ca Europa Liberă, pentru că trebuia să ne dea un plic. Era penumbră, ploua, era spre seară, niciodată nu mai fusesem pus în situaţia de a lua un plic de la consulatul american de oarecare importanţă pentru ceea ce urma” – Emil Hurezeanu, în 1999, despre felul in care i-au parvenit informațiile referitoare la protestele muncitorilor brașoveni împotriva exploatării la care erau supuși de către regimul comunist.

„Am parcurs rapid drumul care mă despărţea de consulat, am primit un plic, sigilat, i l-am adus lui Vlad Georgescu, l-a citit şi mi-a spus: „Sunt mari mişcări la Braşov”.

„O POVESTE INTERNAȚIONALA”

„Era chiar în seara zilei de duminică 15 noiembrie când se întâmpla povestea asta. La consulat sosise împreună cu poşta diplomatică, cu curierul diplomatic de la Bucureşti, reportajul cifrat al unui corespondent de presă care fusese la Braşov şi care după aceea împreună cu demonstranții fusese risipit. Bineînţeles că ne-am agățat de știrea asta, am intrat cu ea, am fost primii care am vorbit. În orele următoare şi în ziua următoare am primit foarte multe informaţii, inclusiv de la o braşoveancă care plecase din Braşov cu copilul în Belgia şi care participase la grevă. Şi bineînţeles că am transformat povestea de la Braşov şi într-o poveste internaţională, pentru că aveam legături şi cu ziariştii străini.”, a declarat Hurezeanu.

„HULIGANI, DECLASAȚI SOCIAL ȘI MORAL”

„Pe 3 decembrie 1987, într-o completă tăcere din partea regimului, începea judecarea a 61 de capi ai protestelor. Pe lîngă tortura fizică şi psihică la care au fost supuși, ei au fost consideraţi huligani şi indivizi declasaţi social şi moral”.

„Au primit pedepse cuprinse între 3 şi 5 ani de închisoare şi domiciliu obligatoriu în altă localitate.” – a precizat Hurezeanu.”Un caz singular a fost cel al muncitorului Vasile Vieru, tată a 5 copii, mort la 9 luni de la încheierea procesului în urma torturilor”

(*) Interviuri realizate de Mariana Conovici ṣi Octavian Silivestru în 1997 ṣi 1999, rador, 2014

citeste si

Proclamația de la Brașov, 15 noiembrie 1990

STENOGRAMA, 13 MARTIE 1989: „O problemă care se referă la câțiva vechi clienți, derbedei politici”

Publicat pe de
3

13 martie 1989, ședința Comitetului Politic Executiv al CC al PCR

Tov. Nicolae Ceaușescu: Tovarăși, o să vă prezint foarte pe scurt, pentru că vreau să fie cunoscută și de membrii Comitetului Politic Executiv, o problemă care se referă la câțiva vechi clienți, ca să zic așa, derbedei politici, declasați și moral și politic, faţă de care partidul a luat o serie de măsuri. În primul rând este vorba de Brucan, este exclus mai de mult din partid și care este agent al serviciilor străine.

Tov. Elena Ceaușescu: Este recrutat de mult de americani.

Tov. Nicolae Ceaușescu: S-a înhăitat cu Apostol, faţă de care am manifestat prea multă înţelegere, Aici vinovatul principal sunt eu care am crezut că, poate nu că o să se îndrepte, dar că o să-și vadă de treabă. Până la urmă se vede că nu merită nici un fel de încredere și îngăduinţă. Un altul este Bârlădeanu, care în ultimi ani se transformase în vânzător a tot felul de lucruri. Lucra cu un grup de borfași, și de mai mult timp se află în anchetă pe problema aceasta. A apărut și Corneliu Mănescu pe care, de asemenea, îl cunoașteți.

Tov. Elena Ceaușescu: Este vulnerabil la orice.

Tov. Nicolae Ceaușescu: Și au mers și la Pârvulescu. Aceștia au convenit ca împreună să se adreseze cu o scrisoare Președintelui României, dar trimisă Statelor Unite ale Americii, Angliei și Franţei – sigur, folosind legăturile lui Brucan cu serviciile respective. Cu unii dinte ei s-a stat de vorbă la partid, cu alţii la Ministerul de Interne, și, până la urmă, au recunoscut. Sigur că acţiunea ca atare…

Tov. Elena Ceaușescu: Este trădare!

Citește și: