Această galerie conține 10 fotografii.
Henry Kissinger, fost ministru de Externe al SUA, afirma, în cartea sa „Diplomacy”, că „adevăratul lider al coaliției Națiunilor Unite din timpul celui de-al Doilea Război Mondial nu a fost Franklin Roosevelt, așa cum s-a crezut până acum, ci Stalin, care … Continuă lectura
Această galerie conține 3 fotografii.
„Te implor, prietenul meu Stalin, nu subestimați divergențele care se întrevăd”, i-a scris Churchill liderului URSS. „Nu există prea mult confort într-un viitor în care voi (URSS – n.r.), și țările pe care le dominați, plus partidele comuniste din multe alte state, se vor situa de o parte, iar națiunile de limbă engleză și partenerii lor, pe de alta.” Continuă lectura
“Hai să aranjăm chestiunile noastre in Balcani, in ceea ce privește Marea Britanie și Rusia. Ce-ai spune dacă voi ați avea 90% influență in România, noi am avea 90% in Grecia, iar in Iugoslavia să facem 50%-50%?” – W. Churchill, către I.V. Stalin, 9 octombrie 1944, Moscova
In 1944, pe 9 octombrie, la Moscova, propunerea „de afaceri” a premierului britanic Winston Churchill pentru Stalin a fost concisă și la obiect: “Hai să aranjăm chestiunile noastre in Balcani, in ceea ce privește Marea Britanie și Rusia. Ce-ai spune dacă voi ați avea 90% influență in România, noi am avea 90% in Grecia, iar in Iugoslavia să facem 50%-50%?”
Contractul de vânzare-cumpărare – așa numitul „acord al procentajelor ” – a fost mâzgălit cu creionul, pe o bucata de hârtie, descoperita mai târziu, întâmplător, într-o bibliotecă din Germania, prin anii 1990. Pentru prima oară în istorie, documentul prin care Churchill i-a vândut România lui Stalin a fost dat ulterior publicității.
Potrivit The Telegraph, „redactarea” acordului s-a realizat după o întâlnire nocturnă, alimentată cu mari cantități din băutura favorită a premierului britanic. „Amândoi băuseră destul de mult whiskey. Încercau să ajungă la un acord de principiu asupra sferelor de influenţă de după război.” a spus custodele expoziție de la Arhivele Naționale britanice în cadrul căreia va fi expusă hârtia care a condamnat Europa de Est la decenii de comunism.
„Cred că este important ca acest document să fie expus în public deoarece această mică bucată de hârtie are o mare însemnătate. Poate fi incredibil de importantă – soarta a milioane de oameni decisă printr-o iscălitură după o întâlnire amicală” – a continuat istoricul britanic.
Un oficial britanic a obiectat însă, considerând că documentul nu ar trebui să apară public, deoarece cifrele „pot părea crude și insensibile”. Churchill personal remarca la rândul sau, acest lucru.
„Oare nu este cinic să dispunem în această manieră de soarta a milioane de oameni ? Hai să ardem hârtia!”, ar fi zis Churchill, in ’44. „Nu, păstrați-o!”, ar fi zis Stalin. Un suvenir memorabil…
Cât despre „salvarea” Europei de Est, Churchill a recunoscut fără echivoc, mai târziu: “No such ideea had ever crossed my mind!” („Nici nu mi-a trecut prin cap una ca asta”).
citește si 
STALIN – „un om cu acel salvator simț al umorului”…
In fond, înțelegerea Churchill-Stalin a dat prioritate înțelegerii Churchill-Roosevelt: „Save the West„. Prețul plătit lui Stalin, care primea astfel cadou estul Europei, era destul de mic comparativ cu faptul ca, prin aceasta tranzacție, Churchill nu numai ca obținea Grecia, dar salva si Vestul de comunism, aceasta plagă urmând sa rămână bine ferecată intre noile granite, departe de Anglia, in spatele „cortinei de fier„, Acordul de procentaj nu a fost nimic altceva decât o afacere buna.
În cursul negocierilor din zilele următoare (10, 11 octombrie 1944), dintre Anthony Eden, ministrul de Externe al Marii Britanii, și Viaceslav Molotov, comisarul poporului pentru Afacerile Străine al URSS, procentele propuse de Churchill au fost modificate în cazul Bulgariei și al Ungariei, Uniunea Sovietică obținând, în cele două țări, o influență de 80%. În afara acestor două țări procentajul a rămas conform celui propus inițial.
Pasul următor a fost Conferința de la Yalta – o umilință pentru vest, și un dezastru pentru est -, prin care Roosevelt și Churchill au abandonat Europa de Est la „mila” lui Stalin și a Uniunii Sovietice, iar Polonia, a cărei independență ar fi fost pretinsa cauza inițială a războiului din 1939,, declanșat brat-la-brat de Stalin cu Hitler, a fost „vândută pe râu” către ruși.
Nimeni nu ar trebui să subestimeze mizeria de a trăi sub comunism. „Cortina de fier” – evocata de Churchill, in discursul sau istoric din 5 martie 1946, care va duce la declanșarea unui nou conflict mondial – Războiul rece -, a fost reală, nu doar o metafora. O separare contondenta între lumile libere și cele încătușate. Acele „republici populare” aflate sub dominația URSS, Polonia, Cehoslovacia, Ungaria, Bulgaria și România, alături „Republica Democrată Germană” sau Germania de Est, nu erau si nu au fost niciodată democrații, ci doar a niște marionete in mâinile păpușarului șef-sovietic. .
NU ARE SENS SĂ NE BATEM CAPUL CU ROMÂNIA
CONVENȚIA DE ARMISTIȚIU, 12 Septembrie 1944.
„TE IMPLOR, PRIETENUL MEU, STALIN”
URMĂRILE DICTATULUI DE LA VIENA (1940)
EXPANSIUNEA SOVIETICA – HARTA NOILOR GRANITE DUPĂ AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL
DECLANȘAREA CELUI DE- AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL, PROVOCATĂ DE DOI AGRESORI ALIAȚI: GERMANIA SI URSS (1 septembrie 1939)
Pactul Ribbentrop-Molotov (The Communazi Pact)
Această galerie conține 6 fotografii.
Al Doilea Război Mondial s-a bazat pe alianța secretă dintre Uniunea Sovietică – condusă de Stalin -, și Germania nazistă – condusă de Hitler -, odată cu încheierea Pactului Ribbentrop-Molotov „de neagresiune”, semnat de cele două puteri la Moscova, pe 23 august 1939.
„O cârdășie între doi pretendenți la hegemonia în Europa şi în lume” – notează Ion Stefan, în lucrarea „Sfârtecarea României Mari”.
Agresiunea sovietică asupra Poloniei, spre deosebire de cea nazistă, va rămâne fără consecințe: URSS nu a primit nicio declarație de război din partea Aliaților. Continuă lectura
Pe 27 martie 1945, premierul britanic Winston Churchill ii trimitea președintelui american F.D. Roosevelt o noua telegramă, „personală și strict secretă” (prima fiind expediata pe 8 martie 1945), solicitând asistență, pentru a-l convinge pe Stalin să-și schimbe tactica vizavi de Polonia, si sa respecte, pentru Polonia, înțelegerile de la Yalta.
Churchill propunea, concret, ca amândoi (atât el cat si Roosevlet) sa-l abordeze pe Stalin si sa-i comunice, textual, următoarele::
„Suntem îngrijorați de faptul că activitatea Comisiei poloneze este menținută, deoarece au apărut neînțelegeri cu privire la interpretarea deciziilor de la Yalta. Scopul convenit al acestor decizii a fost acela de a stabili un nou Guvern de Unitate Națională după consultări cu reprezentanți ai Lublinului și ai altor poloni democrați, pe care ambele guverne le-ar putea recunoaște. Nu am primit niciun răspuns referitor la polonezii pe care i-am sugerat, justificarea lor fiind aceea ca le lipsesc informații. Le-am dat o mulțime de informații. Nu ar trebui să existe drept de veto al unei singure puteri asupra tuturor nominalizărilor. Considerăm că nominalizările noastre in vederea consultărilor au fost făcute în spiritul de încredere care se potrivește aliaților; și, bineînțeles, nu s-ar putea pune problema să-i permitem lui Lublin să le interzică.” [1]
„De asemenea, Molotov, care a sugerat initial ca am putea trimite observatori, acum si-a retras oferta.”
Astfel, considera Churchill, „Stalin va înțelege că întreaga miza a deciziilor de la Ialta a fost aceea de a forma un guvern polonez pe care l-am putea recunoaște și ca, în mod evident, nu putem colabora cu actuala administrație.” [2]
citește si 
NU ARE SENS SĂ NE BATEM CAPUL CU ROMÂNIA
„Stalin va găsi toate acestea expuse în cei mai rezonabili termeni, în comunicarea noastră din 19 martie. Va arunca o privire asupra ei și va judeca dacă sugestiile noastre nu sunt toate în concordanță cu spiritul deciziei de la Yalta, și chiar dacă Aliatul nostru nu le-ar îndeplini pe toate conform obiectivului stabilit la Yalta, cel puțin pentru Polonia, înființarea unui guvern reprezentativ pe care Marea Britanie și SUA îl pot recunoaște, poate fi realizata fără nicio întârziere.” [3]
[1] original: „We are distressed that the work of the Polish Commission is held up because misunderstandings have arisen about the interpretation of the Yalta decisions. The agreed purpose of those decisions was that a new Government of National Unity was to be established after consultations with representatives of Lublin and other Democratic Poles which both our Governments could recognise. We have not got any reply on the various Polish names we have suggested, pleading lack of information. We have given him plenty of information. There ought not to be a veto by one Power on all nominations. We consider that our nominations for the discussions have been made in the spirit of confidence which befits Allies; and of course there could be no question of allowing Lublin to bar them.” [înapoi]
[2] original: „Stalin will understand that the whole point of the Yalta decision was to produce a Polish Government we could recognise and that we obviously cannot therefore deal with the present administration.” [înapoi]
[3] „Stalin will find all this set out in most reasonable terms in our communication of 19 March. Will he cast his eye over it and judge whether our suggestions are not all in line with the spirit of the Yalta decision, and should they all not be met by our Ally in order of the aim of the Yalta settlement of Poland, viz. the setting up of a representative Government which Britain and US can recognize, maybe carried out without further delay.” [înapoi]
citește si
DECLANȘAREA CELUI DE-AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL, PROVOCATĂ DE DOI AGRESORI ALIAȚI: GERMANIA ȘI URSS
SFÂRȘITUL CELUI DE-AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL și SEMNIFICAȚIA ZILELOR DE 8 și 9 MAI (1945)
Pe 8 martie 1945, la două zile după depunerea jurământului de către consiliul de miniștri condus de Petru Groza (guvern pro-comunist impus de sovietici regelui Mihai I), premierul britanic Winston Churchill i-a trimis președintelui american F.D. Roosevelt o telegramă marcată „Personal and Top Secret” („Personal și Strict Secret”).
Printre alte subiecte (documentul având mai multe file, expunând punctual o serie de probleme, majoritatea generate de încheierea celui de-al Doilea Război Mondial), la pct. 3, pg. 8, Churchill a menționat succint, pe 19 rânduri, în partea de sus a paginii, și politica sovietică din România și Bulgaria.
Deși avertiza asupra dificultăților care s-ar fi putut ivi ca urmare a unei încercări de a influența situația din aceste țări, Churchill preciza că se teme, în mod special, de faptul că noul guvern (Petru Groza) va lansa o campanie de eliminare a opoziției in România, prin metode similare celor folosite în Bulgaria, recurgând la stratagema de a-i acuza pe anti-comuniștii români de simpatii fasciste.
Churchill sugera președintelui american să-l abordeze pe Stalin in aceasta privință, urmând să-i scrie și el un mesaj mareșalului.
„I would suggest therefore that Stalin should be asked to see to it that the new Government does not immediately start a purge of all political elements which are in opposition to their views” („Prin urmare, aș sugera să i se ceară lui Stalin ca noul Guvern să nu înceapă imediat o epurare a tuturor elementelor politice care sunt în opoziție cu opiniile lor.”).
Deci problema nu se punea ca epurarea opoziției de către comuniști să fie evitată sau să NU aibă loc, ci să nu aibă loc chiar imediat, sau prea curând.
citește si STALIN – „un om cu acel salvator simț al umorului”…
POLONIA TREBUIE SALVATĂ
Churchill a insistat însă cu precădere asupra Poloniei, propunând să se încerce, strict in acest caz, „o testare” a poziției URSS, argumentând că Vyacheslav Molotov [secretarul de externe al Uniunii Sovietice [1]] interpretează greșit termenii Acordului de la Yalta, referitor la Polonia.
Această telegramă marchează o schimbare semnificativă în atitudinea lui Churchill. El a continuat să susțină cooperarea cu sovieticii și a semnalat care ar putea fi consecințele unei confruntări cu aceștia, dar este prima dată când începe să spună că atât el, cât și Roosevelt, au fost înșelați la Yalta, și dorește să tragă linie in privința Poloniei. [2]
În definitiv, pe 9 octombrie 1944, Churchill parafase cu Salin tranzacția prin care ii cedase acestuia Romania in procent de 90% (de facto, integral), așa încât, „cadoul” fiind deja împachetat și livrat, nu mai avea argumente să intervină in treburile lui Stalin pe acest subiect. De aceea, el s-a concentrat pe Polonia, o țară care, spre deosebire de România, nu făcuse obiectul unei negocieri prealabile.
citește si O „AFACERE BUNĂ”
Pe 11 martie 1945, luând în calcul trocul dintre premierul britanic si Stalin, referitor la România, F. D. Roosevelt răspundea la telegrama lui Churchill.
„este evident ca rușii au instalat un guvern după bunul lor plac; în afară de motivele pe care le-ai menționat în mesajul tău, România nu este un loc bun pentru un caz de testare” („it is obvious that the Russians have installed a minority government of their own choosing, but apart from the reasons you mentioned in your message, Romania is nota good place for a test case„)
Cu alte cuvinte, România – fiind deja arvunită rușilor cu un an înainte, de către Churchill – nu mai era o țară potrivită („un loc bun”) care să merite deranjul – respectiv efortul de a testa nervii și răbdarea lui Stalin, vizavi de o eventuală imixtiune, din partea Angliei și a SUA, in politicile și planurile generalissimului pe aceste plaiuri.
Cât despre Polonia, Roosevelt a fost pe deplin de acord cu sugestia lui Churchill, considerând că poporul polonez nu va suporta să fie părtaș la o fraudă, că soluția corectă este cea exprimată la Yalta, iar Anglia și America trebuie să adopte o poziție comună fermă in această privință.
citește si:
DECLANȘAREA CELUI DE-AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL, PROVOCATĂ DE DOI AGRESORI ALIAȚI: GERMANIA ȘI URSS
[1] Molotov, Vyacheslav Mikhailovich / Veaceslav Mihailovici Molotov, Вячесла́в Миха́йлович Мо́лотов, (pseudonimul lui V. M. Skryabin (născut in districtul Kirov (Vyatka), la 9 martie 1890 – d. 8 noiembrie 1986)
[2] „The news from Moscow about Poland is also most disappointing. I must let you know that the Government majorities here bear no relation to the strong under-current of opinion among all parties and classes and in our own hearts against a Soviet domination of Poland. Labour men are as keen as Conservatives, and Socialists as keen as Catholics. I have based myself in Parliament on the assumption that the words of the Yalta Declaration will be carried out in the letter and in the spirit. Once it is seen that we have been deceived and that the well-known Communist technique is being applied behind closed doors in Poland, either directly by the Russians or through their Lublin puppets, a very grave situation in British public opinion will be reached. How would the matter go in the United States? I cannot think that you personally or they would be indifferent.” (Winston Churchill, 8 martie 1945, attn F.D. Roosevelt)
citește si
PACTUL Ribbentrop-Molotov „REABILITAT” DE VLADIMIR PUTIN
SFÂRȘITUL CELUI DE-AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL și SEMNIFICAȚIA ZILELOR DE 8 și 9 MAI (1945)
Extrase din discursul președintelui SUA, T. Roosevelt, la Congresul SUA privind Conferința de la Yalta, 1 martie 1945.[1]
Când ne-am întâlnit la Yalta, pe lângă stabilirea planurilor strategice și tactice pentru victoria militară completă și finală asupra Germaniei, au existat și alte probleme cu consecințe politice vitale.
De exemplu, mai întâi a fost problema ocupării și controlului Germaniei după victorie, distrugerea completă a puterii sale militare și asigurarea că nici nazismul, nici militarismul prusac nu ar putea fi reînviat pentru a amenința pacea și civilizația lumii.
În al doilea rând, din nou, de exemplu, a existat și problema soluționării unor puncte de vedere diferite privind organizația internațională de securitate după Conferința Dumbarton Oaks. După cum vă amintiți, în acel moment și după aceea, am spus că am fost de acord in proporție de 90%. Acesta este un procent destul de mare. Cred că celelalte 10% au fost rezolvate la Yalta.
În al treilea rând, au existat problemele politice și economice generale, comune tuturor zonelor care vor fi, sau care au fost eliberate de jugul nazist. De aici, este foarte dificil să înțelegem ramificațiile multora dintre aceste probleme cu care se confrunta aceste țări, dar încercăm.
În al patrulea rând, au existat problemele speciale referitor la Polonia și Iugoslavia.
Am petrecut zile in șir, dezbătând aceste chestiuni importante și ne-am confruntat deschis la masa discuiților. Dar la sfârșitul fiecărui punct s-a ajuns la un acord unanim. Și mai important chiar decât consensul verbal, aș putea spune că am obținut o unitate de gândire și un mod de a ne înțelege împreună. Știm, bineînțeles, că speranța lui Hitler este, ca și speranța „lorzilor germani” de război, cu care nu vom fi de acord – aceea că ar putea apărea o fisură în zidul solid al unității noastre ca aliați, care i-ar putea oferi lui, și colegilor săi gangsteri, o ultimă speranța de a scăpa de judecata cea dreaptă. Acesta este obiectivul pentru care mașina sa de propagandă lucrează de mai multe luni. Dar Hitler a eșuat.
Niciodată, marii Aliați nu au fost mai strâns uniți ca acum – nu numai în scopurile lor de război, ci și în scopurile lor de pace. Și sunt hotărâți să continue să rămână uniți, să fie uniți unul cu celălalt – și cu toate națiunile iubitoare de pace – astfel încât idealul păcii durabile să devină realitate.
Șefii de stat major sovietici, britanici și americani s-au întâlnit zilnic între ei. Au discutat frecvent cu mareșalul Stalin, prim-ministrul Churchill și cu mine asupra problemei coordonării eforturilor strategice și tactice ale puterilor aliate. Ei și-au finalizat planurile pentru a da lovitura finala si decisiva Germaniei.
citește si 
TRUMAN DECLARĂ PRESEI CĂ „SURSE DE INCREDERE” AFIRMĂ CĂ HITLER E MORT
[1] origin.: „When we met at Yalta, in addition to laying out strategic and tactical plans for the complete and final military victory over Germany, there were other problems of vital political consequence.
For instance, first there was the problem of occupation and control of Germany after victory, the complete destruction of her military power, and the assurance that neither Nazi-ism nor Prussian militarism could again be revived to threaten peace and civilisation of the world.
Secondly, again for example, there was the settlement of the few differences that remained among us with respect to the international security organisation after the Dumbarton Oaks Conference. As you remember, at that time and afterward, I said we had agreed 90 per cent. That is a pretty percentage. I think the other 10 per cent was ironed out at Yalta.
Thirdly, there were the general political and economic problems common to all of the areas that would be in the future, or which have been, liberated from the Nazi yoke. We over here find it very difficult to understand the ramifications of many of these problems in foreign lands, but we are trying to.
Fourth, there were the special problems created by Poland and Yugoslavia.
Days were spent in discussing these momentous matters, and we argued freely and frankly across the table. But at the end on every point unanimous agreement was reached. And more important even than the agreement of words, I may say that we achieved a unity of thought and a way of getting along together. We know, of course, that it was Hitler’s hope and the German war lords’ hope that we would not agree – that some slight crack might appear in the solid wall of allied unity, a crack that would give him and his fellow gangsters one last hope of escaping their just doom. That is the objective for which his propaganda machine has been working for many months. But Hitler has failed.
Never before have the major allies been more closely united- not only in their war aims but also in their peace aims. And they are determined to continue to be united, to be united with each other – and with all peace-loving nations – so that the ideal of lasting peace will become a reality.
The Soviet, and British, and United States Chiefs of Staff held daily meeting with each other. They conferred frequently with Marshal Stalin, Prime Minister Churchill, and with me on the problem of co-ordinating the strategic and tactical efforts of the Allied powers. They completed their plans for the final knock-out blows to Germany.
At the time of the Tehran conference, the Russian front, for instance, was removed so far from the American and British front that, while certain long-range strategic co-operation was possible, there could be not tactical, day-by-day co-ordination. They were too far apart. Burt the Russian troops have now crossed Poland. They are fighting on the eastern soil of Germany herself; British and American troops are now on German soil close to the Rhine River in the west. It is a different situation today from what it was 14 months ago. A closer tactical liaison has become possible for the first time in Europe. That was something else that was accomplished in the Crimean Conference.”
La 7 decembrie 1941, japonezii au lansat un atac surpriză împotriva Statelor Unite la baza navală Pearl Harbor din Hawaii. După atacul din Pearl Harbor, Statele Unite au intrat rapid în cel de-al doilea război mondial, declarând război împotriva Japoniei a doua zi.
După ce Japonia a atacat China în 1937, Statele Unite au lucrat cu alte națiuni occidentale pentru a încerca să conțină și să izoleze Japonia din punct de vedere economic și politic, deși încă nu intrase în al doilea război mondial. Președintele Franklin Roosevelt a crezut că această strategie îl va lăsa să se ocupe de ceea ce el a considerat ca fiind problema germană mai presantă. Știa, de asemenea, că va fi dificil pentru Statele Unite să se pregătească și să lupte simultan in războaiele din Asia și Europa. Cu toate acestea, strategia sa dovedit a avea dezavantaje semnificative. Prin izolarea Japoniei, Statele Unite și aliații săi au exacerbat temerile Japoniei de a nu li se permite accesul la resursele necesare pentru a-și urmări războiul în China.
Până în vara anului 1941, liderii Japoniei s-au simțit din ce în ce mai cuprinși de o coaliție a Americii, Marii Britanii, Chinei și olandezilor (puterile ABCD) și au adoptat politici externe și militare evident agresive. Japonezii au planificat atacul Pearl Harbor în speranța de a distruge flota navală a SUA din Pacific pentru a preveni împiedicarea progreselor japoneze în Asia.
Atacul asupra Pearl Harbor a început cu puțin înainte de ora 8 dimineața, pe 7 decembrie, când avioanele și submarinele japoneze au început să bombardeze baza navală. Atacul a durat puțin mai mult de două ore, iar japonezii au scufundat sau au avariat grav opt corăbii, alte treisprezece nave navale și mai mult de 150 de avioane. 2.400 de soldați, marinari și civili au fost ucisi, și aproape 1.200 raniti.
A doua zi, președintele Roosevelt a apărut în fața unei sesiuni speciale comune a Congresului. El a numit 7 decembrie „o zi care va trăi în infamie” și a cerut o declarație de război împotriva Japoniei, pe care Congresul a susținut-o. Trei zile mai târziu, Germania și Italia au declarat război Statelor Unite.
Statele Unite au intrat în sfârșit în al Doilea Război Mondial ca participant de facto, după câțiva ani in rolul de spectatori interesați și activi. Țara nu va mai fi niciodată aceeași.
8 decembrie 1941:
Mesajul președintelui Roosevelt, solicitând Congresului declarația de război
Domnule vicepreședinte, domnule purtător de cuvânt, și membri ai Senatului și ai Camerei Reprezentanților: Ieri, 7 decembrie 1941 - o dată care va trăi în infamie - Statele Unite ale Americii au fost brusc și deliberat atacate de forțele navale și aeriene ale Imperiului Japoniei. Statele Unite au trait în pace cu aceasta națiune și, la solicitarea Japoniei, a existat încă în conversație cu guvernul și împăratul său în vederea menținerii păcii în Pacific. Într-adevăr, la o oră după ce escadrilele aeriene japoneze au început bombardamentele asupra insulei americane Oahu, ambasadorul japonez în Statele Unite și colegul său i-au transmis secretarului nostru de stat un răspuns formal la un mesaj american recent. Și, deși această replică a afirmat că părea inutilă continuarea negocierilor diplomatice existente, nu conținea nici o amenințare sau indiciu de război sau de atac armat. Se va consemna că distanța Hawaii-ului de Japonia face evident faptul că atacul a fost planificat în mod deliberat cu multe zile sau chiar săptămâni în urmă. În timpul intervenției, guvernul japonez a încercat în mod deliberat să înșele Statele Unite prin declarații false și expresii de speranță pentru pacea continuă. Atacul de ieri asupra insulelor Hawaii a provocat pagube grave forțelor navale și militare americane. Îmi pare rău să vă spun că s-au pierdut foarte multe vieți americane. În plus, s-a raport ca navele americane au fost torpilate în marea liberă dintre San Francisco și Honolulu. Ieri, guvernul japonez a lansat și un atac împotriva Malaya. Aseară forțele japoneze au atacat Hong Kong-ul. Aseară forțele japoneze au atacat Guamul. Aseară forțele japoneze au atacat Insulele Filipine. Aseară japonezii au atacat Insula Wake. Și în această dimineață japonezii au atacat insula Midway. Prin urmare, Japonia a întreprins o ofensivă surpriză care se extinde în toată zona Pacificului. Faptele de ieri și de azi vorbesc de la sine. Oamenii Statelor Unite și-au format deja opiniile și înțeleg bine implicațiile asupra vieții și siguranței națiunii noastre. În calitate de comandant șef al armatei și marinei, am ordonat ca toate măsurile să fie luate pentru apărarea noastră. Dar întotdeauna întreaga noastră națiune își va aminti caracterul atacului împotriva noastră. Indiferent cât de mult ne poate dura să depășim această invazie premeditată, poporul american în puterea sa dreaptă va câștiga până la victoria absolută. Cred că interpretez voința Congresului și a poporului atunci când afirm că nu numai că ne vom apăra până la capăt, ci vom fi foarte siguri că această formă de trădare nu ne va mai pune niciodată în pericol. Ostilitățile există. Nu există nicio îndoiala asupra faptului că oamenii noștri, teritoriul nostru și interesele noastre sunt în pericol grav. Cu încredere în forțele noastre armate - cu hotărârea nemărginită a poporului nostru - vom câștiga; triumful va fi inevitabil, așa sa ne ajute Dumnezeu. Cer Congresului să declare că, odata cu atacul nejustificat al Japoniei, începând de duminică, 7 decembrie 1941, Statele Unite și Imperiul japonez se afla in stare de razboi.
Această galerie conține 4 fotografii.
Audiența lui Horea la împăratul Iosif al II-lea, în cadrul căreia îi prezintă situația țărănimii din Transilvania | Dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, ca domn al Munteniei și Moldovei, este recunoscută de Franța, Marea Britanie, Rusia, Prusia și Regatul Sardiniei | SUA recunosc guvernul condus Francisco Franco | Fostul președinte iugoslav Slobodan Miloșevici se predă poliției | Olanda devine prima țară din lume care legalizează căsătoriile între persoane de același sex Continuă lectura
Această galerie conține 16 fotografii.
Comitetul Central al PCUS îl alege pe Mihail Gorbaciov în funcția de Secretar General | Este data publicității (citită), la posturile de radio BBC și Europa Libera, ”Scrisoarea celor 6” | Parlamentul lituanian proclamă independența Lituaniei față de URSS | Moare, încarcerat la Haga, Slobodan Miloșevici | Parlamentul din Crimeea adoptă o declarație de independență față de Ucraina | Continuă lectura
„OPERAȚIUNEA TĂMĂDĂU”
AMINTIRI DIN COMUNISM 