La 24 septembrie 1944, la Bucureşti, a avut loc primul mare miting al sindicatelor nou create.
Cu această ocazie, Gheorghiu-Dej a ținut un amplu discurs, cerând demisia guvernului BND (format din patru partide) și înlocuirea sa cu un guvern FND, din care să facă parte și alte formațiuni, respectiv Uniunea Patrioților, Frontul Plugarilor- dr. Petru Groza, Partidul Socialist Țărănesc- M. Ralea. Continuă lectura
Arhive etichetă: Chivu Stoica
ARHIVA STENOGRAMELOR
Galerie
1927 | 1945 | 1946 | 1950 | 1955 | 1956 | 1961 | 1962 | 1964 | 1967 | 1968 | 1969 | 1970 | 1971 | 1972 | 1973 | 1974 | 1975 | 1978 | 1979 | 1980 | 1981 | 1985 | 1986 | 1988 | 1989 | 1990 | 1993 | Continuă lectura
BREAKING NEWS: CHIVU STOICA S-A SINUCIS!
Galerie
Această galerie conține 3 fotografii.
Arma cu care Chivu Stoica și-ar fi luat viata, in propria sa locuință, era un cadou de la Nicolae Ceaușescu – o frumoasă pușcă de vânătoare, cu lunetă și pat încrustat cu sidef și argint, marca Holland-Holland, care, la origine, îi aparținuse lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Continuă lectura
Istoric constituțional al funcției de „președinte al României”
1
URMĂREȘTE-NE 
Marea Adunare Naţionala
Conform Constituţiei din 1948, funcţia de preşedinte al României nu exista.
Atribuțiile aferente acesteia erau îndeplinite de un factor de decizie colectiv, respectiv de către Prezidiul Marii Adunări Naţionale (MAN) al Republicii Populare Române (RPR). Articolele nr. 40 şi 41 ale Constituţiei din 1948 stipulau că prezidiul MAN se alegea cu o jumătate plus unul din numărul total al deputaţilor şi era format dintr-un președinte, trei vice-președinți, un secretar şi 14 membri aleşi direct de Marea Adunare Naţională a RPR.
Sursa: Film „Scânteia” nr.51/1948
Prezidiul MAN era revocabil oricând de către Marea Adunare Naţională a RPR, cu majoritatea absolută a deputaților, şi era responsabil de întreaga sa activitate faţă de MAN (art. 42-43).
Principalele atribuţii ale Prezidiului MAN erau: convocarea MAN; emiterea de decrete; interpretarea legilor emise de MAN; exercitarea dreptului de graţiere şi comutare a pedepselor; conferirea de decoraţii şi medalii; reprezentarea RPR în relaţiile internaţionale; stabilirea gradelor militare, a rangurilor diplomatice şi a titlurilor onorifice, la propunerea guvernului; declararea stării de război şi mobilizarea parţială sau generală, în intervalul dintre sesiunile MAN, la propunerea guvernului, în caz de agresiune împotriva RPR; ratificarea sau denunţarea tratatelor internaţionale, la propunerea guvernului.
Prezidiul MAN a RPR putea de asemenea numi, la propunerea Consiliului de Miniştri, miniştri adjuncţi la orice ministere.
Pe lângă atribuţiile prevăzute de Constituţia din 1948, Prezidiul MAN capătă, în Constituţia din 1952, o serie de noi atribuții: decide asupra consultării poporului (referendum); îl numeşte şi revocă pe comandantul suprem al forțelor armate ale RPR; promulgă legi. Acest act, la fel ca şi Constituţia din 1948, prevedea că Marea Adunare Naţională a RPR alegea Prezidiul MAN, compus dintr-un președinte, doi vice-preşedinţi, un Secretar şi 13 membri (art. 35).
Primul președinte al Prezidiului MAN al RPR a fost dr. Constantin I. Parhon, care a deţinut această funcţie în perioada decembrie 1947 – iunie 1952, urmat de Petru Groza, iunie 1952 – ianuarie 1958, și Ion Gheorghe Maurer, ianuarie 1958 – martie 1961.
Consiliul de Stat şi preşedintele Consiliul de Stat
Prin modificările Constituţiei din 1952 s-a înfiinţat Consiliul de Stat, organul suprem al puterii de stat cu activitate permanentă, subordonat MAN. Acest nou organ al puterii de stat va fi consfințit prin Constituției din 1965 (art. 62). Odată cu înființarea Consiliului de Stat, se înființa, în 1961, și funcția de președinte al Consiliului de Stat, ce prelua prerogativele președintelui Prezidiului. De fapt, Consiliul de Stat era echivalent cu Prezidiul MAN din constituțiile anterioare.
Primii doi preşedinţi ai Consiliului de Stat au fost Gheorghe Gheorghiu-Dej, în perioada martie 1961-martie 1965 şi Chivu Stoica din martie 1965 până în decembrie 1967.
Următorul care ocupa funcția de președinte al Consiliului de Stat a fost Nicolae Ceauşescu, din decembrie 1967 până în martie 1974, când, printr-o nouă amendare a Constituției din 1965, se înființează funcția de președinte al României. Conform acestei modificări funcţia de preşedinte al Consiliului de Stat este înlocuită cu funcţia de preşedinte al Republicii Socialiste România (RSR).
Primii doi președinți ai Consiliului de Stat au fost Gheorghe Gheorghiu-Dej, în perioada martie 1961-martie 1965 şi Chivu Stoica din martie 1965 până în decembrie 1967.
Următorul care a ocupat funcţia de preşedinte al Consiliului de Stat a fost Nicolae Ceauşescu, din decembrie 1967 până în martie 1974, când, printr-o nouă amendare a Constituţiei din 1965, s-a înfiinţat funcţia de preşedinte al României. Conform acestei modificări funcţia de preşedinte al Consiliului de Stat este înlocuită cu funcţia de preşedinte al Republicii Socialiste România (RSR).
Funcţia de preşedinte al RSR
Funcţia de preşedinte apare pentru prima dată în istoria constituţională a României în Constituţia din 1965, modificată în martie 1974.
Preşedintele RSR este ales, conform noii modificări, de Marea Adunare Naţională pe durata legislaturii, în prima sesiune a acesteia şi rămâne în funcţie până la alegerea preşedintelui în legislatura următoare. De asemenea, preşedintele RSR, la fel ca şi preşedintele Prezidiului sau preşedintele Consiliului de Stat, era responsabil în faţa Marii Adunări Naţionale pentru întreaga sa activitate (art. 69, Constituţia din 1965 modificată la 28 martie 1974).
Totuşi, prin Legea nr. 1 din 1974 de modificare a Constituţiei din 1965, atribuţiile Consiliului de Stat au fost restrânse la: stabilirea datei alegerii deputaţilor, a modului de desfăşurare a referendumului, organizarea ministerelor şi a celorlalte organe centrale de stat, ratificarea şi denunţarea tratatelor internaţionale, stabilirea gradelor militare, instituirea decoraţiilor şi a titlurilor de onoare. Astfel, atribuţii esenţiale pe care Consiliul de Stat le exercita permanent sau în intervalul dintre sesiunile MAN au revenit șefului statului.
Legea de modificare consacra instituția prezidențială la Titlul III, conferindu-i-se calitatea de „organ suprem al puterii de stat”.
Potrivit prevederilor constituţionale, preşedintele „este şeful statului şi reprezintă puterea de stat în relaţiile interne şi internaţionale ale ţării. De asemenea, preşedintele este comandantul suprem al forţelor armate şi preşedintele Consiliului Apărării; prezidează Consiliul de Stat şi şedinţele Consiliului de Miniştri; numeşte şi revocă, la propunerea primului ministru, pe viceprim-miniştri, miniştri şi pe preşedinţii altor organe centrale ale administraţiei de stat, care nu fac parte din Consiliul de Miniştri; numeşte şi revocă pe membrii Tribunalului Suprem; acordă graţierea; acordă cetăţenia; primeşte scrisorile de acreditare şi de rechemare ale reprezentanţilor diplomatici etc.
Până în 1974, atribuţiile de şef al statului erau îndeplinite aşadar de către Prezidiul MAN sau Prezidiul Consiliului de Stat.
Deosebiri şi asemănări între funcţia de preşedinte înainte şi după 1989
Una din principalele distincții dintre funcţia de preşedinte din perioada 1974-1989 şi funcţia de preşedinte de după 1989, este dată de modalitatea de alegere. În timp ce preşedintele postcomunist este ales prin sufragiu universal direct – act consacrat prin Constituţia din 1991 (art. 81), modificată în 2003 prin Legea de revizuire a Constituţiei României nr. 429 (2003, preşedintele din perioada 1974-1989 era ales de Marea Adunare Naţională.
O a doua distincţie se referă la relaţia dintre preşedinte şi Parlament. Dacă în Constituţia din 1965, modificată în 1974, este stipulat că preşedintele RSR poate fi revocat de MAN, după 1989, preşedintele României poate fi suspendat din funcţie de către Parlament, doar în contextul încălcării grave a Constituţiei (art. 95, alineat 1). Propunerea de suspendare din funcţie trebuie să fie iniţiată, conform Constituţiei din 1991 revizuite, de cel puţin o treime din numărul deputaţilor şi senatorilor.
Tot conform Constituţiei României din 1991 revizuite, Parlamentul, cu votul a cel puţin două treimi din numărul deputaţilor şi senatorilor, poate hotărî punerea sub acuzare a Președintelui României pentru înaltă trădare.
Potrivit Constituţiei din 1991 modificate, preşedintele Românei poate dizolva Parlamentul, dar numai în cazul în care acesta nu acordă votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură (art. 89, alineat 1). La acelaşi articol (alineat 3), se prevede că Parlamentul nu poate fi dizolvat în ultimele 6 luni ale mandatului Preşedintelui României şi nici în timpul stării de mobilizare, de război, de asediu sau de urgenţă.
Constituţia din 1991 modificată prevede o limitare a numărului de mandate pe care preşedintele le poate deţine, la două, fie ele succesive sau nesuccesive (art. 81, alineat 4). Dimpotrivă, niciuna din modificările Constituţiei de la 1965 nu prevede vreo limitare a numărului de mandate pe care le putea deţine preşedintele RSR.
În ceea ce priveşte funcţiile de partid şi de stat în perioada comunistă, preşedinţii Prezidiului MAN, preşedinţii Consiliului de Stat şi preşedinţii RSR au îndeplinit următoarele funcţii de partid: Chivu Stoica, preşedintele Prezidiului M.A.N. în perioada 1965-1967, a îndeplinit funcţia de membru al Biroului Politic al PMR; Gheorghe Gheorghiu-Dej a fost preşedinte al Consiliului de Stat în perioada 1961-1965 şi prim-secretar al Secretariatului PMR. Nicolae Ceauşescu a fost preşedinte al Consiliului de Stat, respectiv preşedinte al RSR şi secretar general al PMR, respectiv PCR.
Dacă în constituţiile comuniste rolul partidului a crescut în mod constant, ajungând în Constituţia din 1965 să fie considerat „forța politică conducătoare a întregii societăţi”, în Constituţia din 1991 revizuită, la art. 84, alineat 1, se arată că preşedintele României nu poate fi membru al niciunui partid politic.
În Constituţia din 1952 se prevede că Partidul Muncitoresc Roman este forţa conducătoare atât a organizaţiilor celor ce muncesc, cât şi a organelor şi instituţiilor de stat. De asemenea, în jurul lui se strâng laolaltă toate organizaţiile celor ce muncesc din Republica Populară Română (art. 86, alineat 4 din Constituţia din 1952).
Potrivit Constituţiei din 1965, Partidul Comunist Român era forța politică conducătoare a întregii societăţi (art. 3).
Constituţia din 1991 prevede, pentru funcția de preşedinte, o serie de atribuţii similare celor dinainte de 1989: reprezintă statul român în relaţiile internaţionale şi interne, este comandantul forţelor armate şi îndeplineşte funcţia de preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (art. 80, 92); desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru şi numeşte Guvernul pe baza votului de încredere acordat de Parlament; acreditează şi recheamă reprezentanţii diplomatici ai României şi aprobă înfiinţarea, desfiinţează sau schimbă rangul misiunilor diplomatice; conferă decoraţii şi titluri de onoare; acordă graţierea individuală; acordă gradele de mareşal, de general şi de amiral etc.
REGIMUL GHEORGHE GHEORGHIU-DEJ ÎN IMAGINI
Galerie
Această galerie conține 16 fotografii.
| VEZI SI IMAGINI – REGIMUL GHEORGHE GHEORGHIU-DEJ (2) | VEZI SI IMAGINI – REGIMUL GHEORGHE GHEORGHIU-DEJ (2) | VEZI SI IMAGINI – REGIMUL GHEORGHE GHEORGHIU-DEJ (2) | VEZI SI IMAGINI – REGIMUL GHEORGHE GHEORGHIU-DEJ (2) | VEZI SI IMAGINI … Continuă lectura
„PATRAȘCULE, M-AI ÎMPUȘCAT!”
Galerie
„În timpul ăsta am fost recunoscut de către cei de la Malaxa: “Ăsta-i Gheorghe Apostol!” Şi-au început sã arunce cu ce puteau. Dar nu m-a lovit nici unul. În timpul ăsta cei din grupul Pătrașcu trăgeau cu pistoalele în aer, ca sã-i țină pe muncitorii de la Malaxa departe de ei”, a relatat Gheorghe Apostol, amintindu-și un episod în care camaradul său, tov. Pătrașcu, l-a împușcat intenționat, dând vina apoi pe legionari. Continuă lectura
Alexandru MOGHIOROŞ (BALOGH, Joszef) – STEA A ROMÂNIEI POPULARE
Galerie
Această galerie conține 4 fotografii.
Alexandru MOGHIOROŞ, evreu de origine maghiară – timp de 11 ani vicepremierul României și vreme de 23 de ani membru în Comitetul Central al Partidului Comunist Român. Continuă lectura
Guvernul Gheorghe Gheorghiu-Dej (1)
Galerie
Guvernul Gheorghe Gheorghiu-Dej (1) a fost un consiliu de miniștri care a guvernat România în perioada 2 iunie 1952 – 28 ianuarie 1953. Continuă lectura
CAUZA MORȚII LUI GHEORGHE GHEORGHIU-DEJ
Galerie
Această galerie conține 1 fotografie.
Vineri, 19 aprilie 1965, cauza oficiala a decesului lui Dej a fost „cancerul la ficat și plămâni”. În legătură cu motivele reale care au provocat cancerul și, în final, decesul lui Gheorghiu-Dej, s-au vehiculat câteva ipoteze, tema fiind și astăzi prilej de speculații. Continuă lectura
Stenograma ședinței Biroului Politic al C.C. al P.M.R. din 17 noiembrie 1961
| VEZI SI ARHIVA STENOGRAME
Desi a pus umărul din plin la sovietizarea României si a produs victime in serie in timpul regimului comunist pe care l-a patronat, atât prin înființarea lagărelor de munca (de „reeducare”), sau operațiunile „noaptea demnitarilor” si „deportarea in Bărăgan„, cat si prin acțiuni punctuale care au vizat, in diferite rânduri, eliminarea tuturor rivalilor săi politici, Gheorghe Gheorghiu-Dej a înțeles, după cum reiese din stenogramele vremii, importanta unor documente, din punct de vedere istoric. Născut în 1901, viitorul lider al Partidului Muncitoresc Român a fost unul dintre beneficiarii sistemului de învățământ elaborat de ministrul Spiru Haret la începutul secolului XX, iar educația primita în școala elementară este posibil să fi contribuit la dezvoltarea sa, inducandu-i ideea conservării actelor relevante pentru istoria poporului roman. Faptul ca, in 1961, PCR serbase 40 de ani de la înființare, putea, de asemenea, sa constituie un factor determinat al deciziei sale. Motivația arhivarii, mai presus de orice speculație, este însă oferită chiar de Gheorghiu-Dej care, la 17 noiembrie 1961, afirma: „Am căutat un document foarte important și nu-l găsesc. Nu are altă importanţă decât importanţă istorică„
După un an și jumătate de la constatarea făcută (in afara ordinii de zi) de către Gheorghe Gheorghiu-Dej în ședința Biroului Politic al C.C. al P.M.R. din 17 noiembrie 1961 (a cărei stenograma este prezentata mai jos), Secretariatul C.C. al P.M.R. a solicitat, intr-o Adresa, tuturor structurilor de partid, prin intermediul Direcției Treburilor C.C. al P.M.R., să predea Arhivei C.C. al P.M.R. toate dosarele membrilor Partidului Comunist din România (ilegaliști PCdR) și ale membrilor de partid care au avut legături cu mișcarea muncitorească înainte de 23 august 1944 și care decedaseră până la data solicitării respective, acțiune care punea in practica observațiile anterioare a lui Dej, încercându-se totodată si completarea fondului arhivistic.
Arhiva Comitetului Central al Partidului Comunist Român conține multe „surprize” pentru cercetătorii interesați de trecutul tarii, unele dintre acestea fiind, probabil, cunoscute si celor care lucrau în arhivă la vremea in care era subordonata Institutului de Istorie a Partidului de pe lângă C.C. al P.M.R., precum și după ce a fost despărțită de institutul respectiv (februarie 1961).
Potrivit referatului întocmit de Leonte Răutu la 4 ianuarie 1961, la începutul anului respectiv Paul Niculescu-Mizil îndeplinea funcțiile de director adjunct al Institutului de Istorie a Partidului și de șef al arhivei. Ca urmare a deciziilor adoptate la ședința din 8 februarie 1961 a Biroului Politic al C.C. al P.M.R., Nicolae Goldberger1 (director I.S.I.S.P. 1958-1970) a păstrat funcția de director adjunct la institutul respectiv, însă Gheorghe Matei a fost eliberat din funcţie, iar Paul Niculescu-Mizil a trecut „cu munca la Arhiva C.C. al P.M.R., care, pe baza Hotărârii conducerii partidului, se desparte de Institutul de Istorie a Partidului”.
Numirea lui Paul Niculescu-Mizil la conducerea unei importante surse de informație a Partidului, denota ca liderul suprem al P.M.R. Gheorghe Gheorghiu-Dej avea încredere în acesta. Totodată, este posibil ca, după decesul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, Nicolae Ceaușescu să-l fi preluat pe Paul Niculescu-Mizill nu doar pentru a-i conferi o serie de funcții importante în structura de partid şi de stat timp de două decenii și jumătate, ci și pentru că, prin natura atribuiților deținute, Mizil cunoștea multe dintre secretele celor din conducerea P.M.P./P.C.R. Ipoteza acceptabila având in vedere dorința de control total manifestata permanent de Nicolae Ceaușescu, chiar daca, in acest moment, nu se poate cuantifica exact in ce măsura documentele in cauza, aflate in prezent la Arhivele Naționale (informații confidențiale din dosarele de cadre din Arhiva C.C. al P.C.R) au fost utilizate, pe parcursul timpului, în scopuri mai mult sau mai puțin politice, fie de el personal sau de către Elena Ceaușescu.
Stenograma ședinței din 17 noiembrie 1961 a Biroului Politic al C.C. al P.M.R., în cursul căreia s-a discutat, printre altele, despre problemele care existau la Arhiva C.C. al P.M.R. (extrase).
Stenograma
ședinței Biroului Politic al C.C. al P.M.R. din ziua de 17 noiembrie 1961, la care au participat tovărășii Gheorghe Gheorghiu-Dej, Gheorghe Apostol, Emil Bodnăraş, Petre Borilă, Chivu Stoica, Nicolae Ceaușescu, Alexandru Drăghici, Ion Gheorghe Maurer, Alexandru Moghioroş, Dumitru Coliu, Leonte Răutu, Leontin Sălăjan, Ștefan Voitec, Dalea Mihai, Alexandru Bârlădeanu, Gh. Gaston Marin, Ion Cozma, Ilie Murgulescu, Nădejde Costin, Dragomir Gheorghe și Dinu Vasile
Tov. Gh. Gheorghiu-Dej: Privește, tovarășe [Ştefan] Voitec, la această fotografie (Rumoare).
Trebuie pusă Stela (Moghioroş, probabil – nota P. Opriş) şi un grup de tovarăși să caute la „Agerpres”, în arhivă, unde au fost depozitate diferite filme şi fotografii ocazionale. Este bine de stabilit perioada aceasta de la 23 August [1944] încoace, totul, an de an. Eu am căutat stenograme ale ședințelor Consiliului de Miniștri din timpul colaborării noastre cu burghezia și nu le găsesc, nu știu unde s-au ascuns.
Tov. A. Moghioroş: O vreme nu s-au luat stenograme.
Tov. Gh. Gheorghiu-Dej: S-au luat stenograme, ele trebuie să fie. Dar este aşa o risipă, o dezlânare nemaipomenită. Am căutat un document foarte important și nu-l găsesc. Nu are altă importanţă decât importanţă istorică. Trebuie luați câțiva oameni perseverenți să caute, să ia an de an, tot ce se poate găsi în cursul unui an, până la preluarea puterii și chiar după aceea un timp, până în 1952, pentru că și la noi ai să găsești dezordine. Sunt foarte multe ședințe care nu au fost stenografiate. Vorbesc la partid acum. Este dezordine, nu știu de ce. Toate aceste documente (filme şi fotografii) să fie strânse la voi, acolo, la propagandă.
Nu cred că ele ar fi concentrate, pentru că n-a existat preocupare. Acum trebuie date indicaţii clare, să fie strânse fotografii şi filme ocazionale, jurnale din acestea. Este bine să le avem pe toate, indiferent cine apare în ele, dar este bine să fie, pentru că asta arată procesul. Eu sunt convins că multe se găsesc pe la diferite ministere, sunt mulți care au asemenea fotografii. Însă este bine de căutat întâi la instituții. Era atunci aşa-numitul Minister al Informațiilor.
Tov. L. Răutu: De acolo totul a fost preluat de Cinematografie şi de Ministerul de Interne.
Tov. Gh. Gheorghiu-Dej: S-a găsit fotografia aceasta din Valea Jiului, care este foarte interesantă. Vezi în ce hal erau minerii, sunt redate grupuri mari de muncitori, adunări, consfătuiri. [Alexandru] Moghioroş este acolo slab. Trebuie strânse fotografiile de la fotograful acesta, Francisc Iosif Karoly. El a avut pasiunea să strângă tot felul de fotografii, a strâns şi manifestele care au apărut în prima zi; era un colecționar de fotografii, de manifeste; interesant om. Trebuie de văzut ce fotografii are din timpul acesta.
Tov. A. Moghioroş: Noi am văzut aseară cu tov. [Gheorghe] Apostol fotografii foarte interesante. Una cu Ceaușescu, cum vorbeşte la primirea Armatei Roşii (la marginea Bucureștiului, în ziua de 30 august 1944 – nota P. Opriş).
Tov. Gh. Gheorghiu-Dej: Trebuie făcute albume, strânse sistematizat, de pus, pe cât posibil, în succesiunea cum s-au petrecut evenimentele.
Să intrăm în ordinea de zi. Aţi citit materialul în legătură cu reorganizarea învățământului agricol. […]
A.N.I.C., fond C.C. al P.C.R. – Cancelarie, dosar nr. 48/1961, f. 7-8.
Adresa nr. 155/661 din 8 iunie 1963
a Direcției Treburilor C.C. al P.M.R., privind predarea către Arhiva C.C. al P.M.R. a tuturor dosarelor membrilor Partidului Comunist din România (ilegalişti) şi ale membrilor de partid care au avut legături cu mișcarea muncitorească înainte de 23 august 1944 şi care decedaseră până la data emiterii adresei respective.
Direcţia Treburilor C.C. al P.M.R.
Nr. 155 / 661
[Consemnare manu:] VIII – 8
Către
Comi[itetele]. Reg[ionale]. P.M.R., Direcţiei Politice, Verdeţ Ilie, Onescu Cornel, Tatu Jianu, Andreescu Dumitru
Vă comunicăm că în vederea completării documentelor arhivistice privind activitatea Partidului și a mișcării muncitoreștii din ţara noastră, Secretariatul C.C. al P.M.R. a hotărât ca dosarele de partid ale membrilor de partid cu stagiu din ilegalitate şi ale membrilor de partid care au avut legături cu mișcarea muncitorească sau au activat în diferite organizații conduse de P.C.R. şi care nu mai sunt în viaţă, să fie predate Arhivei C.C. al P.M.R.
8 VI 1963
DIRECŢIA TREBURILOR C.C. AL P.M.R.A.N.I.C., fond C.C. al P.C.R. – Cancelarie, dosar nr. 30/1963, f. 92.
- GOLDBERGER, Nicolae (n. Miklos GOLDBERGER), fiul lui Wolf, haham local, şi Reghina) (1.V.1904 Someş-Odorhei, Sălaj – 19.IX.1970 Viena) – dintr-o “familie evreiască tradițională [sic]” (Kuller 2008a: 171), de profesie cizmar; ilegalist cu stagiul recunoscut din 1923107, îşi românizează numele în perioada interbelică, revenind la originalul evreiesc după război; instructor C.C. al P.C.d.R. pentru Ardealul de Nord în timpul războiului; după război acuzator al administrației românești reinstaurate în Ardealul de Nord şi adept al unui stat transilvănean independent, în linia de ultimă concesie adoptată de leadership-ul de la Budapesta (Watts 2011: 150, 160); membru în conducerea C.D.E. șef-adjunct de secție (adjunctul lui L. Răutu) şi responsabil al Comisiei Propagandă din secția Direcția Propagandă şi Agitație a C.C. al P.M.R. (1948-1952); șeful Direcției Politice a Armatei (1948-1950); rector al Institutului de Științe Sociale de pe lângă C.C. al P.M.R. (din 1956); director adjunct al Institutului de Studii Istorice și Social-Politice (pe lângă C.C. al P.C.R.) (1958-1970), deputat M.A.N. (1952-1957); multiplu decorat de autoritățile comuniste; înmormântat în fostul complex “Monumentul eroilor luptei pentru libertatea poporului şi a patriei, pentru socialism” din actualul Parc Carol din Bucureștii; Şi-a românizat numele în perioada interbelică, revenind la cel de rezonanță iudaică după 23 august 1944, cf. Solomovici 2001; II: 13, care prezintă și o fotografie a legitimației sale de participant la Congresul al VII-lea al Internaționalei Comuniste de la Moscova, iulie-august 1935.
citește si
Viața de lux a nomenclaturii comuniste – regimul Gheorghe Gheorghiu Dej
PORTRETUL UNUI COMUNIST: GHEORGHIU-DEJ
AMINTIRI DIN COMUNISM 